de Gary North [citeste episodul precedent ]

Partea 3: Datoria de Afaceri

Datoria este un concept inevitabil. Nu se pune niciodata problema existentei sau lipsei acesteia. Intotdeauna problema este ce fel de datorie, fata de cine, cand.

Am tratat mai intai chestiunile legate de datoria sociala si cea personala. Datoria business-ului este diferita, deoarece business-ul nu este biologic. O afacere supravietuieste sau piere (“traieste” sau “moare”) prin termenii deciziilor luate de oameni aflati in exteriorul ei: consumatorii.

Acelasi lucru poate fi spus si despre indivizi. Suntem cu toti dependenti de altii. Atunci care sunt diferentele economice dintre o fiinta umana si un business?

Mai intai, business-ul nu are o pretentie morala asupra caritatii altora, spre deosebire de membrii unei familii. Exista pentru a-si servi clientii. Arma consumatorilor impotriva unui business sunt banii: cea mai vandabila marfa. Un business nu poate supravietui daca nu castiga un profit in urma investitiilor facute de proprietari. Deci, consumatorii determina soarta fiecarei afaceri.

In al doilea rand, spre deosebire de un individ, un business nu este constient de sine. Un business nu este un individ activ. Este o unealta in mana unor indivizi ce actioneaza.

In al treilea rand, nu produce pentru a consuma. Produce pentru a obtine profit din activele sale (bunuri, valori). Aceste profituri sunt fie transferate proprietarilor afacerii fie sunt reinvestite pentru a produce mai mult profit.

In al patrulea rand si decisiv, business-ul nu are un suflet. Nu risca sanctiuni eterne.

CINCI METODE DE A FINANTA UN BUSINESS

Un business are cinci surse de capital: (1) timp investit si/sau bani din partea fondatorilor sai; (2) bani din partea unor investitori pasivi ce cumpara parti (actiuni) din proprietate; (3) imprumuturi de la indivizi, banci sau alte organizatii financiare; (4) imprumuturi de la clientii sai; (5) profituri reinvestite. Capitalul vine de la patroni, creditori, si clienti.

Antreprenorii au o mare incredere in viziunea lor de afaceri. Prefera sa nu imparta proprietatea business-ului cu altcineva.

Un mic grup exterior celui al proprietarilor va incerca deseori sa substituie viziunea antreprenorilor cu a lor. Organizatia poate asuma caracteristicile unui comitet – un comitet divizat. Comitetele sunt notoriu ineficiente ca institutii antreprenoriale. Este prea dificil sa stabilesti cui ii revine culpabilitatea deciziilor proaste. “Succesul are o suta de tati, dar esecul este orfan.”

Prin contrast, creditorii vor doar o garantata rata de profit pentru banii lor. Nu vor sa exercite control asupra business-ului. Nu au nici un fel de control legal asupra acestuia. Este un aranjament ideal pentru un inovator. Atata vreme cat business-ul isi onoreaza platile la timp, creditorii nu-si baga nasul in treburile management-ului.

Din aceste motive, datoria este calea preferata de fondatorii unui business. Pana cand afacerea nu se pune bine pe picioare, fondatorii nu vor sa aduca in joc noi proprietari. Pana cand succesul inregistrat nu este atat de remarcabil incat multi alti proprietari sa doreasca sa investeasca, fondatorul nu vrea sa vanda actiuni publicului.

Cateodata clientii sunt rugati sa devina creditori, desi acestia nu isi percep pozitia. Cel mai bun exemplu al acestui aranjament este abonamentul. Abonatii ofera bani in avans pentru a primi materiale publicate. Patronul are obligatia sa livreze aceste materiale, dar nu renunta la control pentru a-l oferi abonatilor. Abonamentele pot fi anulate sau nu mai sunt reinnoite dupa expirare, dar nu confera nici un fel de autoritate legala posesorului sa dicteze patronului editurii sau editorului despre ce sa scrie.

TRANZACTII

Inainte de 1945 majoritatea oamenilor cumpara cu bani pesin: monezi sau bani de hartie. Nu existau conturi de cecuri. Afacerile operau prin tranzactii instantanee. Intr-o piata de vanzare cu amanuntul, alegeai marfurile pe care vroiai sa le cumperi, mergeai la tejghea si plateai pentru ele cu bani gheata. Functionarul depozita suma in casa banilor. Existau putin timp si incredere implicate la momentul cumpararii, pe langa increderea clientului in calitatea produsului.

Cecurile necesita ceva timp pentru a fi incasate de la banci. Intr-o saptamana, cecul este achitat si tranzactia ia sfarsit. In acest timp, vanzatorul ofera credit cumparatorului. Are incredere in el.

Cartile de credit par a fi aproape instantanee. Acest aspect este inselator. Procesul presupune multiple relatii de datorie si incredere. Contul comercial al vanzatorului (banca) ii ofera acestuia credit la schimb pentru un onorariu per tranzactie. Daca cumparatorul foloseste o carte de credit furata, vanzatorul nu pierde nici un ban. De partea cealalta a tranzactiei, banca cumparatorului ii ofera acestuia credit, credit pe care proprietarii bancii spera din inima ca el nu il va achita curand – nu la 10% pana la 33% dobanda pe an.

Cartile de debit reprezinta de fapt valuta digitala. Nu exista credit in aceste tranzactii. Banii cheltuiti sunt imediat extrasi din contul cumparatorului.

La magazinul Dollar General [nota tr: toate produsele costa un dolar], poti cumpara orice cu o carte de debit. Nu poti folosi o carte de credit. Vanzatorul economiseste bani neplatind partea de credit a operatiei.

Deci, este posibil sa-ti rulezi afacerile fara datorie, insistand pe bani gheata sau carti de debit, dar exista doar cateva business-uri conventionale care opereaza numai in acesti termeni. Comertul cu droguri ilegale functioneaza numai pe baza de numerar. De asemenea si expozitiile de arme. Dar acestea nu sunt operatiuni conventionale.

In afaceri, datoria nu este chiar inevitabila, dar suficient de aproape.

RAPORTUL DATORIE/TOTAL CAPITALURI PROPRI(EQUITY)

Solvabilitatea afacerilor, in special a corporatiilor cu apartenenta publica de proprietate, este apreciata partial prin termenii raportului datorie/total capitaluri propri.

Cel mai simplu concept de equity (total capitaluri proprii) este valoarea neta a business-ului, valoare ce ar fi obtinuta in caz ca acesta ar fi vandut pe bani gheata. Aceasta valoare este stabilita impartind venitul net anual la rata dobanzii. O afacere ce genereaza un milion de dolari pe an, net, intr-o economie in care rata dobanzii pe 10 ani este 5%, valoreaza 20$ milioane.

Banii din banca sunt considerati equity. Exista mai multe feluri. Creditul sub forma unor imprumuturi pe perioada de 90 de zile catre clienti este considerat aproape similar cu banii in banca. Acesti bani probabil obtin o rata mai mare de profit decat banii in banca. Riscul neachitarii platii este crescut, dar atunci cand este impartit mai multor clienti in vremuri de avant economic (boom), aceasta forma de credit este considerata pozitiva. Este equity.

Din punct de vedere legal datoria este o obligatie. Este o pretentie legala asupra debitului de venit generat de o afacere. Deci, aceste plati reduc debitul de venit. De aceea reduc capitalul propriu total (equity).

A fost o vreme cand se credea ca raportul datorie/total capitaluri propri trebuie sa fie mic pentru a obtine o evaluare favorabila a creditului. Nu mai este luat in serios astazi.

Datoria pentru dezvoltarea facilitatilor de productie este considerata pozitiva, desi nu in mod nelimitat. Companiile de evaluare a creditului verifica cota interna a profitului unei fabrici si a echipamentului, apoi evalueaza efectul de crestere al datoriei. Se presupune in general ca o afacere in expansiune, cu un flux pozitiv de numerar si capital in crestere, ar putea face fata unui raport datorie/equity mai ridicat. Aceasta este metoda de finantare a expansiunii, care inseamna o mai buna pozitie pe piata (market share). O imbunatatire a acestei pozitii permite o competitie mai eficienta a preturilor. Wal-Mart este un exemplu al acestui proces in vremea noastra.

La sfarsitul secolului al nouasprezecelea, Statele Unite au inregistrat un deficit al balantei de plati. Investitiile straine au dat buzna pentru a profita de perceputele oportunitati. Caile ferate reprezentau un important segment al economiei, aflat in crestere. La fel si proprietatea funciara. Datoria era folosita pentru expansiunea productiei, nu pentru a finanta consumul. Datoria consumului a crescut rapid numai in anii 1920, atunci cand tara inregistra surplusuri ale balantei de plati.

Astazi, datoria este folosita tot mai mult pentru a finanta fuzionari si achizitii. Companiile isi cumpara competitorii. De asemenea cumpara afaceri ce opereaza alte in domenii de activitate, ca o metoda de diversificare. Este ceva obisnuit in perioadele de avant economic. Cand recesiunea loveste, companiile isi vand in pierdere partile componente si se intorc la activitatea lor de baza.

O alta importanta intrebuintare a datoriei este finantarea recumpararii de actiuni de la public. Acest fenomen reduce stocul de aprovizionare cu actiuni disponibil investitorilor. Ceea ce apoi creste pretul actiunilor. Managerii de varf, datorita legilor de taxare americane, prefera sa fie compensati prin optiunile de stock (actiuni). Salariile mai mari de un milion de dolari pe an nu pot fi deduse din cheltuielile corporatiste inainte de impozitare.

Performanta conducerii unui business este in general masurata cu ajutorul pretului actiunilor. Deci, folosind banii corporatiei, bani ce ar fi putut fi impinsi in expansiunea capitalului, conducerea ii reorienteaza pentru a creste pretul unei actiuni: stoc redus, crestere sporita (din partea corporatiei). Managerii de varf fac parte din echipa de management pe o perioada de sub zece ani, deci trebuie sa bata fierul cat e cald. Aceasta politica sufera o lovitura puternica atunci cand recesiunea isi arata coltii. Preturile actiunilor companiei scad. Intre timp firma nu are capital sa-si imbunatateasca pozitia pe piata (market share) pe seama competitorilor, intr-o piata aflata la pamant.

Aceasta strategie este folosita sa-i tina la distanta pe cei ce practica raziile corporatiste. Acestia din urma cumpara actiuni pentru a obtine controlul asupra unei firme. Cand au succes ii concediaza pe managerii existenti. Managerii nu vor asta, de aceea folosesc venitul corporatist pentru a-si apara carierele.

Datoria corporatista a crescut vreme de o generatie in Statele Unite, iar datoria consumatorilor a crescut chiar mai repede. La inceputul anilor 1970, raportul dintre datoria business-ului si datoria totala era aproximativ 1/3. Astazi este aproape 20%.

Datoria de afaceri are mai multe sanse sa fie productiva decat datoria consumatorilor. Poate fi insa prost folosita. A cumpara actiunile unei companii este cu siguranta o intrebuintare gresita a profiturilor corporatiste pe termen lung, desi este buna pentru managerii de varf si detinatorii de stock pe termen scurt. Datoria de afaceri pentru expansiune priveste inainte. Datoria consumatorilor este orientata spre prezent. Nu este cheltuita pentru a spori capitalul decat in cazul datoriei rezultate in urma cumpararii unei case, ce poate fi folosita ca metoda de a oferi creditorilor dolari ce se depreciaza in timp, la schimb pentru un bun a carui valoare creste.

Atunci cand o companie imprumuta la 7% pentru a castiga 10%, datoria este o strategie buna, in functie de faza in care se afla ciclul economic (boom-bust). Datoria insa nu are mila. Are un contor ce ticaie neincetat. Trebuie sa fie onorata si in vremurile bune si in cele rele.

O companie nu este o fiinta umana. Nu exista pentru a consuma. Exista numai pentru a produce. Orice o transforma intr-un mijloc de consum pentru angajatii sai ii ameninta supravietuirea pe piata, daca nu cumva forma de consum – bufet subventionat, sala de sport, si limuzine – este un mijloc de a-i pastra pe angajati oferindu-le o compensatie pentru care nu se plateste impozit.

Deci, daca ciclul economic nu ar exista, nu ar conta daca o companie face rost de bani vanzand actiuni, intrand in datorii, sau pastrand mai multe castiguri. Tot ceea ce conteaza insa este cand anume loveste recesiunea. Datoria este o obligatie legala indiferent de performanta companiei. Aceasta seaca venitul companiei in vremuri de criza. O companie ar putea sa nu mai plateasca dividende. Nu poate insa inceta a mai plati dobanda.

Politica Sistemului Federal de Rezerve a fost sa impiedice lichidarea capitalului prost investit (recesiune) pompand pe piata bani noi fara acopere (fiat money). Aceasta a creat un fals sentiment de siguranta printre managerii afacerilor. Sporirea datoriei corporatiste pare sa fie o politica mai buna decat cresterea detinerii de proprietate prin emiterea unor noi actiuni. Aceasta politica este buna pentru managerii de varf, care sunt compensati in principal prin optiuni de stock (actiuni). Vor ca mult mai putine actiuni sa fie disponibile investitorilor. Dar in perioada de declin a ciclului economic, politica unui raport mare datorie/equity pune in pericol supravietuirea companiei.

CAND RECESIUNEA LOVESTE

Investitorii ar trebui sa caute companii ce supravietuiesc recesiunii la limita, datorita unui crescut raport datorie/equity. Atunci cand devine evident ca Fed-ul a inceput politica sa de reinflationare, companiile cu datorii mari sunt candidate mai bune pentru cumparare, putand fi constranse. Sporul de venit are un efect mult mai puternic intr-o companie cu un raport mare datorie/equity decat intr-una cu unul mic.

Opusul este adevarat in fazele timpurii ale recesiunii. Nu vrei sa fii proprietarul actiunilor unei companii cu un raport mare datorie/equity, oricare ar fi industria careia aceasta ii apartine. Adica chiar in momentul in care companiile stabile sunt preferatele inteleptilor manageri de fonduri. Datoria dobandita pentru o mai eficienta putere speculativa (leverage) te va termina in perioada de declin economic.

Daca Fed-ul nu si-ar baga nasul in pietele de capital, refuzand sa cumpere sau sa vanda T-bills [nota tr: bilete ale Trezoreriei, obligatiuni], atunci economia americana ar putea incepe sa evite recesiunile pregatite “de-acasa”.

Asta nu ar rezolva problema bancilor centrale asiatice, a caror investitie in T-bills poate afecta ratele dobanzii in Statele Unite. Producand un masiv avant economic in China, propulsat de inflatie, Bank of China a creat o situatie in care ciclul economic chinez afecteaza si partenerii sai comerciali. Oferind capital consumatorilor Vestici, banca centrala chineza a sprijinit cresterea consumului Vestic. Americanii profita de avantajul acestui clilipir, in timp ce muncitorii chinezi se descurca fara. Acesta este mercantilism, si duce catre capital prost plasat. Este un fenomen international acum.

CONCLUZIE

Datoria are utilizari legitime in afaceri. Permite managerilor de varf sa-si finanteze companiile fara a retine castiguri sau emite mai multe actiuni. Dar atunci cand legile de taxare favorizeaza castigurile de capital (rate scazute) si de asemenea pedepsesc companiile care isi platesc directorii mai mult de un milion de dolari pe an, politica fiscala inclina investitia in favoarea datoriei pentru a sponsoriza recumpararea de actiuni. Raportul datorie/equity creste, facand companiile mult mai vulnerabile in fata recesiunilor.

La randul sau acest fenomen cheama interventia Sistemului Federal de Rezerve, care inca odata stimuleaza economia prin crearea banilor si micsorarea ratelor dobanzii pe termen scurt. Ceea ce duce la o ferma depreciere a dolarului.

Inflatia preturilor dauneaza creditorilor si ii avantajeaza pe debitori. Politicile de taxare si cele ale bancii centrale a Statelor Unite favorizeaza in timp distrugerea dolarului.

May 16, 2007

-Va urma-