Anti-motto:

[Karl Marx, 1867]

Noua Ordine Mondială nu mai este astăzi un concept vag formulat. În plină criză economică, Noua Ordine Mondială devine sub ochii noştri o realitate care, treptat, prinde contur.

Criza financiară a fost declanşată la ordin

Noua Ordine Mondială se pare că se ţine tare. Cea mai sigură şi rapidă cale de a o instaura este o criză financiară. Sună familiar? Congresmanul american Ron Paul dezvăluie planul “Elitei” de a provoca o criză economică globală.

Ron Paul, congessman şi candidat la preşedenţia SUA, a avertizat încă din 2007 ca în curând dolarul nu va mai valora nimic, lucru ce va duce la prăbuşirea economiei mondiale, accelerarea inflaţiei şi creşterea preţului petrolului.

În cadrul unei emisiuni moderată de cunoscutul jurnalist de investigatii Alex Jones, Ron Paul a declarat:

“Odată ce şi-au dat seama că poporul american a realizat jocul înşelător pe care îl fac, cei care conduc sistemul bancar şi monetar nu au cum să fie prea încântaţi. Dacă Bush este suficient de absurd încât să declanşeze un atac asupra Iranului, aceasta ar putea genera o asemenea criză încât barilul de petrol să ajungă la 200 de USD.”

“Dacă vor continua să aplice aceleaşi politici, dolarul va ajunge la zero, vom avea o creştere accelerată a inflaţiei şi toate bancnotele practic se vor autodistruge, valorând exact cât hârtia pe care sunt tipărite.”

“Pasul următor în această criză va fi ca elitele să pozeze în salvatori, oferind populaţiei, chipurile pentru a-i proteja siguranţa, soluţii care de fapt o vor înrobi şi mai tare, adică control, forţe de poliţie mai numeroase etc. Acelaşi lucru s-a petrecut şi la ultima criză economică din anii ‘20. Populaţia a intrat în panică, în loc să îşi dea seama că Federal Reserve este responsabilă de crearea unei himere.”

Aceste declaraţii zguduitoare au fost trecute sub tăcere de mass-media, aşa cum era de aşteptat.

Americanii sunt înglodaţi în datorii: 10.000 de miliarde de dolari

La New York exista un contor electronic care îi avertizează pe americani asupra gradului de îndatorare al ţării lor. Datoria naţională SUA a depasit în octombrie 2008, 10.000 de miliarde de dolari.

Datoria naţională reprezintă suma de bani pe care un stat (adică cetăţenii lui) o datorează faţă de creditorii săi (care pot fi persoane private, companii sau bănci – de exemplu Banca Mondială).

Noua Ordine Mondială

Conducătorii lumii încearcă să convingă întreaga umanitate că singura soluţie în stabilirea şi menţinerea “păcii mondiale” este crearea Noii Ordini Mondiale, prin unificarea tuturor superputerilor lumii. În realitate, Noua Ordine Mondială înseamnă planuri masive de reducere a populaţiei, sfârşitul democraţiei şi distrugerea suveranităţii naţiunilor.

Dacă aceste schimbări ar fi anunţate deschis, ar genera aproape sigur proteste masive şi violenţe la scară mondială. De aceea, planurile conducătorilor din umbră sunt păstrate secrete şi implementate gradat. Populaţia este masiv dezinformată prin mass-media.

Utilizarea puternicelor grupuri de presiune şi a avantajelor financiare pentru coruperea politicienilor, folosirea unei reţele de activişti poziţionaţi strategic şi utilizarea mijloacelor de informare corporatiste pentru muşamalizarea adevărului şi răspândirea propagandei, dovedesc că pregătirile pentru întreaga operaţiune au necesitat mult timp şi planificare.

Lipsa opoziţiei substanţiale în interiorul sistemului dovedeşte prezenţa unei reţele de colaboratori benevoli care au infiltrat sistemul şi prestează “munca murdară” pentru aşa-zisa Elită mondială. Deseori este greu de crezut că elitele au reuşit să-şi extindă puterea peste atât de multe posturi de control, peste spectrul combinat al economicului, politicului şi vieţii sociale.

Aici îşi au originile scepticismul şi sintagma “teoria” conspiraţiei. Din nefericire, faptul că toate schimbările se îndreaptă într-o singură direcţie exclude posibilitatea unei coincidenţe. Oportunismul şi conformismul sunt larg răspândite într-o societate care continuă să se elibereze de orice restricţie, inclusiv de valorile morale.

Noua Ordine Mondială nu mai este astăzi un concept vag formulat. În plină criză economică, Noua Ordine Mondială devine sub ochii noştri o realitate care, treptat, prinde contur.

Criza financiară vine din marile centre comerciale – New York, Londra, Paris, Tokyo, Hong Kong

Potrivit studiului “Global Cities Index”, realizat de cercetătorii de la compania americană de consultanţă în management A.T. Kearney împreună cu Foreign Policy şi The Chicago Council of Global Affairs, în cele cinci orase puternic globalizate s-a înregistrat cea mai mare perturbare a indicilor bursieri.

“În prezent, succesele şi eşecurile globalizării sunt percepute cel mai acut la nivelul marilor metropole”, se arată în studiul A.T. Kearney.

Oraşele care figurează în topul globalizării sunt şi cele mai afectate din punct de vedere al falimentelor şi al şomajului din industria financiară.

În marile centre urbane se află epicentrul crizei actuale. În faza a doua a crizei, pe măsură ce aceasta se extinde către industrii, criza va atinge şi marile centre industriale.

Fondul Monetar: “Vreţi bani? Vom tipări mai mulţi bani!”

În curând, Fondul Monetar Internaţional ar putea ajunge la fundul sacului de bani, în condiţiile în care numarul ţărilor care solicită fonduri de ajutor este tot mai mare.

Astfel de cereri vin din toate colţurile lumii, de la Europa de Est până la America Latina, Africa şi Asia.

Brad Setser, expert la faimoasa organizaţie francmasonică Council for Foreign Relations (CFR) declara că nevoia de finanţare externă a tuturor ţărilor vizate de FMI ajunge la 500-600 de miliarde de dolari, şi atenţionează că “suma ar scufunda complet Fondul Monetar”.

Pentru a obţine lichidităţi, Fondul poate emite obligaţiuni în nume propriu, pe pieţele financiare. Institutia nu a apelat însă niciodată la această opţiune. A preferat să solicite depozite din partea celor 185 de state membre.

Opţiunea de forţă majoră este de a tipări bani, prin emisiuni tip Special Drawing Rights, instrument financiar preferat şi deja folosit de FMI şi de Banca Mondială. Asta nu e altceva decât o invitaţie “fără perdea” pentru ca inflaţia să crească şi mai mult. În curând, nicio monedă financiară nu va mai valora nimic, fie ca se numeste dolar, euro sau yen.

Dictatura financiară, soluţia-miracol a grupului Bilderberg pentru rezolvarea crizei actuale

“Crizele economice au fost şi vor fi deseori provocate cu abilitate chiar de noi cu scopul de a retrage (pentru noi – n. red.) bani din circulaţie”.. Acesta este un citat din al XX-lea protocol secret francmasonic.

Primul-ministru al Marii Britanii, preşedintele Frantei şi înalţi oficiali internaţionali cer instaurarea unei dictaturi financiare pentru a rezolva actuala criză economică. De data aceasta, şi cei mai sceptici vor trebui să recunoască evidenţa: actuala criză financiară este folosită de cei care urmaresc să conduca această planetă, pentru a instaura Noua Ordine Mondială.

Soluţia de creare a unei autorităţi financiar-bancare unice, la care s-a ajuns chipurile după mai multe întâlniri ale liderilor mondiali, a fost de fapt decisă la întâlnirea Bilderberg din iunie 2008.

Scenariul prin care s-a ajuns aici nu este nici pe departe unul nou: el a mai fost utilizat în 1815, în 1907, în 1929, în 1944 şi în 1971 sub acelaşi pretext: asigurarea stabilităţii şi creşterii economice. De fiecare dată a urmat însă o nouă criza, şi mai amplă, şi mai gravă, care a mărit tot mai mult puterea guvernului financiar din umbră.

9 iunie 2008 – Preşedintele Băncii Federale din New York, cere implementarea unui organism unic de control al băncilor de pe întreaga planetă

La întâlnirea Bilderberg de anul acesta au participat foarte multe persoane cheie din sistemul bancar şi financiar: Timothy Geithner (preşedintele Băncii Federale din New York), Ben Bernanke (preşedintele Federal Reserve), Henry Paulson (Secretarul Trezoreriei SUA), Jean-Claude Trichet (preşedintele Băncii Centrale Europene), Robert Zoellick (preşedintele Băncii Mondiale).

Unii autori care au avut curajul să facă dezvăluiri despre conspiraţia mondială au avertizat atunci (în iunie 2008) că scopul întâlnirii Bilderberg de anul acesta este discutarea modalităţii de implementare a guvernului unic mondial utilizând o criză financiară.

Nici nu se încheiase bine întâlnirea Bilderberg (desfăşurată la Washington între 5 şi 8 iunie 2008) ca Timothy Geithner se plângea în Financial Times de gravele probleme financiare create de actualul sistem. “Vina o poartă existenţa băncilor centrale, iar problema se va rezolva doar prin instaurarea unui unic organism, care să controleze întregul sistem bancar.”

Sistemul băncilor centrale sau nationale a fost însă creat tot de cei care acum vor (numai aparent) să îl distrugă (dar în realitate, vor sa îl extindă). Prima din aceasta serie a fost Federal Reserve din SUA.

Orice bancă centrală are puterea de a emite bani pentru o întreagă naţiune şi, prin acest mecanism, controlează rata dobânzilor, rezervele de monedă şi stabileşte, retragând sau lansând bani lichizi pe piaţă, valoarea monedei nationale. O bancă centrală poate da bani cu împrumut guvernului, însă evident că face aceasta în schimbul unei dobânzi.

Atunci când dă cu împrumut dolarii produşi astfel, Federal Reserve cere o dobândă, care intră in buzunarul celor care o conduc, şi determină o creştere a cantităţii de bani pe care aceştia o pot apoi din nou împrumuta. E un cerc vicios fără sfârşit, iar la ora actuală nu există niciun alt mecanism mai ingenios şi mai diabolic de îmbogăţire. În lăcomia şi inconştienţa lor, cei care l-au creat îşi doresc acum sa îl extindă la nivel planetar.

25 septembrie – Jeffrey Garten, membru CFR, cere crearea Autorităţii Monetare Globale (Global Monetary Authority, GMA)

Jeffrey Garten, membru CFR (Council of Foreign Relations) a participat şi el la întâlnirea Bilderberg şi îşi aduce aportul la punerea în aplicare a celor decise de acest guvern mondial din umbră. Într-un articol din Financial Times având ca titlu “Avem nevoie de o nouă Autoritate Monetară Globală” (We need a new Global Monetary Authority) anunţă că omenirea se confruntă cu o criză globală, care cere soluţii globale.

Iată ce scrie el în Financial Times: “Chiar dacă operaţiunea de pompare masivă de fonduri din partea statului are succes, ea va trebui să fie urmată de o soluţie pe termen lung: instaurarea unei Autorităţi Globale Monetare. Washingtonul recunoaşte că această criză a devenit globală.

Băncile centrale au început deja să realizeze acţiuni sincronizate de injectare de fonduri în pieţele de capital. Aceasta ar trebui să ducă la un răspuns internaţional coerent (adică toată lumea să faca la fel), menit nu doar să stingă focarele create, ci şi să reconstruiască şi să menţină pieţele de capital pe termen lung.

Propusa Autoritate Monetară Globală (GMA) va superviza la sânge activităţile autorităţilor naţionale, mai acerb decât FMI-ul, şi va controla implementarea unor reglementări globale. Va acţiona ca o Curte de judecată a falimentelor pentru companiile globale de o anumita mărime. Cele mai mari companii financiare globale vor trebui să se înregistreze la GMA şi vor fi obligate să se supună monitorizării acestuia.

Comitetul de conducere al GMA va include bancheri din SUA, Marea Britanie, Uniunea Europeană, Japonia, China, Arabia Saudită şi Brazilia. Va fi finanţat prin contribuţii obligatorii de fiecare ţara care se va angaja la aceasta şi de prime de tip asigurare plătite de companiile financiare globale, publice sau private.”

Ceea ce Jeffrey Garten descrie în articolul său este de fapt o dictatură financiară globală. Şi nu este doar o teorie, ci un plan care începe să fie pus în aplicare.

13 octombrie – Gordon Brown, primul ministru al Marii Britanii cere “o nouă arhitectură financiară mondială pentru o eră globală”

“Uneori este nevoie de o criză, pentru ca oamenii să accepte, că ceea ce era de mult evident şi ar fi trebuit făcut încă de mulţi ani, nu mai poate fi amânat acum,” spune Gordon Brown într-un discurs. “Trebuie să creăm o nouă arhitectură financiară internaţionala pentru o eră globală. Trebuie să avem un nou sistem Bretton Woods, să construim o nouă arhitectură financiară internaţională pentru anii ce vor urma.”

Acordul Bretton Woods a fost adoptat în iulie 1944 pentru a reconstrui sistemul economic internaţional după al Doilea Război Mondial. El stabilea un cadru de administrare monetară, dictând regulile pentru schimburile comerciale şi financiare între ţările industrializate. Aşa au fost create Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, ca organisme menite “să garanteze stabilitatea financiară şi creşterea economică la nivel internaţional” (adică exact acelaşi pretext care este servit şi astazi – şi iată unde am ajuns).

15 octombrie – Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei cere un “guvern financiar mondial”

Nicolas Sarkozy este un alt personaj cheie în acest joc. Instaurat în fruntea Franţei cu sprijinul masoneriei şi al CIA-ului (în spatele său se află Alain Bauer, fost Mare Maestru al Marelui Orient al Franţei şi agent CIA), Sarkozy conduce acum grupul liderilor europeni. Deloc întâmplator, Franţa se află acum la preşedenţia Comisiei Europene, exact în perioada deznodământului actualei crize financiare. Nici nu se putea om mai potrivit pentru a aduce ţările Europei la linia trasată de grupul Bilderberg.

La ultima întâlnire care a avut loc pe 15 octombrie la Bruxelles cu liderii ţărilor membre UE, Nicolas Sarkozy a vorbit de un guvern financiar mondial: “propun ca, la finalul acestui Consiliu, să venim cu un mesaj unitar. În acest spirit am propus un summit internaţional până la finalul acestui an, de preferinţă la New York, acolo unde a început totul, pentru refondarea sistemului financiar internaţional.

Doresc ca, în ceea ce priveşte acest subiect, noi, europenii, să fim deplin uniţi. Criza actuală este criza prea-multului. Trebuie să refondam sistemul, iar această refundamentare trebuie să fie globală. Nicio institutie financiară nu trebuie să scape reglementarii şi supravegherii.”

Principalul consilier economic al preşedintelui Sarkozy, François Perol, a explicat presei că “pentru a răspunde crizei financiare trebuie să lucrăm în trei direcţii. Acest nou acord va implica în primul rând un sistem de reglementare financiară bazat pe controlul tuturor agenţilor financiari, a fondurilor de protecţie împotriva riscurilor (hedge fonds), a agenţiilor de rating şi a băncilor”. Acelaşi lucru îl spunea şi Jeffrey Garten!

Al doilea punct propus de Franţa este “crearea unui guvern economic [cu adevărat] mondial, care să nu fie redus la G8, pentru că din acesta nu fac parte două dintre ţările cele mai populate din lume, China şi India, şi nici Brazilia, Mexic sau vreo ţară africană.” Pâna aici nicio noutate.

Şi al treilea punct: “Instituirea unui sistem de cooperare monetară între marile state, pentru că unul dintre motivele actualei crize îl constituie dereglările monetare din anii ‘90 şi de la începutul anilor 2000, care au determinat Statele Unite, China şi Europa, fiecare pentru sine, să elaboreze o politică diferită”. Adică toată lumea să “joace” după regulile lor. Fără excepţii.

Concluzia?

Concluzia acestei mascarade? În urma summitului de la Bruxelles, liderii UE au făcut presiuni asupra Washington-ului pentru ca acesta să reformeze rapid şi în profunzime sistemul financiar actual. Iar Washington-ul a fost extrem de mulţumit să subscrie planului care fusese lansat chiar de el, ca instrument docil al Bilderberg.

Istoria se repetă sub acelaşi slogan: “Ordo ab chao” (la ordine prin haos)

Toate cele de mai sus nu sunt altceva decât repetarea pas cu pas a unei vechi strategii, care a mai fost utilizată de câteva ori de-a lungul istoriei, cu aceleaşi consecinţe dezastruoase pentru omenire. De fiecare dată scenariul a fost identic: s-a creat o situaţie de criză, s-a oferit o soluţie (chipurile pentru a menţine stabilitatea) şi apoi au fost implementate măsuri care au creat un şi mai mare control din partea aşa-zisei elite mondiale.

Conspiraţioniştii numesc această strategie “dialectica hegeliana a tezei, antitezei şi sintezei”. Masonii o numesc “Ordo ab chao” (la ordine prin haos sau mai bine spus la Noua Ordine Mondială prin haos). Au instaurat-o chiar ca deviză a celui mai înalt grad din Ritul Scoţian, gradul 33.

Puţină istorie ne face mai deştepţi: Rothschild, Morgan, Rockefeller

În 1815, Nathan Rothschild a preluat controlul asupra economiei europene, provocând o cădere a bursei din Londra. În acel moment, Europa era sătula de război, iar viitorul întregului continent depindea de deznodământul bataliei de la Waterloo.

Dacă armata lui Napoleon ieşea victorioasă, Imperiul francez urma să deţină puterea asupra Europei. Dacă, din contră, câştiga armata coalitiei anglo-pruso-olandeze, condusă de ducele de Wellington, ajungea Anglia într-o pozitie de putere. Oricum Rothschild nu avea nimic de pierdut, întrucât finanţase ambele tabere. După cum se ştie, bătălia de la Waterloo a avut ca rezultat înfrângerea lui Napoleon.

Cel care a finanţat reconstrucţia Europei şi stabilizarea sistemului economic după războaiele napoleoniene a fost Rothschild. Fondurile din care el a împrumutat naţiunilor Europei, îndatorându-le, au provenit dintr-o înşelăciune celebră. Utilizând reţeaua sa de spioni, Nathan Rothschild a aflat înaintea celorlalţi englezi care era rezultatul importantei bătălii de la Waterloo.

Le-a transmis agenţilor săi de la bursă să vândă puternic acţiuni, lucru care i-a determinat pe ceilalţi să creadă că el ştie ceva şi că ducele de Wellington a pierdut bătălia de la Waterloo. Toată lumea a intrat în panică, grăbindu-se să scape de acţiunile britanice “fără valoare”, pentru a-şi salva măcar o parte din averi.

După câteva ore, bursa din Londra se prăbuşise total. Când a sosit ştirea oficială că Wellington câştigase de fapt bătălia de la Waterloo, era deja prea târziu. Rothschild cumpărase cea mai mare parte din piaţă pe o sumă de nimic. În câteva secunde, acţiunile britanice au crescut peste valoarea lor iniţială şi iată cum peste noapte, averea deja fabuloasă a lui Rothschild s-a multiplicat de 20 de ori.

Din aceşti bani, clanul Rothschild a dat apoi împrumuturi (evident cu dobânzile de rigoare) ţărilor europene, atât de dornice să se refacă după lunga perioadă de război (finanţat tot de Rothschild) şi să ajungă la… stabilitate economică.

Tot stabilitatea economică a fost invocata şi pentru a justifica crearea Federal Reserve. Prima bancă supranaţională din lume a apărut în urma unei false crize financiare, declanşate de un alt membru al elitei, bancherul J. P. Morgan. În 1907, J. P. Morgan a început să răspândească zvonul că băncile au dificultăţi şi nu vor mai putea face rambursări.

Ca şi în exemplul anterior cu Nathan Rothschild, acest zvon a căpătat credibilitate pentru că venea de la o persoană despre care se presupunea că ştie ce spune. S-a creat panică, toată lumea s-a înghesuit să îşi retragă depozitele din bănci, lucru ce a dus la falimente în lanţ (aproape 5400 de bănci au dispărut atunci).

Apoi Congresul american a demarat o anchetă pentru a stabili care este cauza acestui dezastru şi cum poate fi el evitat. Comisia însărcinată cu această misiune era condusa de senatorul Nelson Aldrich. Acesta era liderul partidei republicane din Senat, dar şi trezorier al lojii masonice din Rhode Island şi omul bancherilor (de altfel avea să devina membru al clanului Rockeffeler, fiica sa Abby Greene Aldrich căsătorindu-se cu John D. Rockefeller Jr.). Aldrich a propus ca soluţie “salvatoare” crearea unei Bănci Centrale care să vegheze pentru ca dezastrul din 1907 să nu se mai repete niciodată. Istoria a arătat că el s-a mai repetat de atunci de mai multe ori.

În 1910, Federal Reserve Act a fost semnat iniţial, nu de legislatorii americani aşa cum era firesc, ci de bancheri, în cadrul unei întâlniri secrete, organizate în casa lui J.P. Morgan din Jekyll Island.. Apoi documentul i-a fost dat lui Aldrich care l-a prezentat Congresului. Iniţial nu a avut sorţi de izbândă, dar în 1913, când Woodrow Wilson a devenit preşedinte al SUA, a fost aprobat.

În schimbul susţinerii financiare şi politice în alegeri, Wilson le promisese bancherilor că, odată ajuns preşedinte, va aproba fără să clipească constituirea Federal Reserve. Cu două zile înainte de Craciun, când o mare parte din membrii Congresului american nu erau prezenţi, Federal Reserve Act a fost transformat în lege, fiind aprobat de Congres şi de preşedintele SUA.

După mulţi ani, Woodrow Wilson scria cu regret:

“Naţiunea americană este controlată de sistemul de credit. Sistemul de credit este unul privat, creşterea naţiunii şi toate activităţile noastre sunt în mâinile a doar câţiva oameni, care nu fac altceva decât să controleze şi să distrugă libertatea economică. Am ajuns să fim una din cele mai prost guvernate, cele mai complet controlate şi mai dominate guverne din lumea civilizată. Nu avem un guvern cu opinie liberă, mânat de propriile convingeri, ci un guvern aservit opiniei şi supus presiunilor unui mic grup de oameni care îl controlează.”

Senatorul Louis McFadden spunea în 1932 în Congresul american:

“Prin constituirea Federal Reserve a fost construit un sistem bancar mondial. Un superstat, controlat de bancherii internationali care acţionează împreună pentru a transforma lumea în sclavul lor. Federal Reserve a uzurpat guvernul.”

Publicului i s-a spus atunci că Federal Reserve este soluţia ideală şi unică pentru a menţine stabilitatea economică (sună cunoscut, nu-i aşa?). Străzile şi ziarele erau pline de afişe în care americanilor li se arăta cum inflatia, şomajul şi criza economică sunt de acum de domeniul trecutului, datorită apariţiei Federal Reserve. A urmat însă marea criza economică din 1929 (The great depression), care a predat SUA cu totul în mâinile bancherilor.

În 1944 a fost implementat sistemului Bretton Woods pentru a restabili economia după al Doilea Război Mondial (o altă criză generată cu finanţarea aceloraşi bancheri). Cu acest prilej au apărut alte instituţii financiare de genul Federal Reserve, dar pe scară mai extinsă: Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială.

Federal Reserve a oprit în 1971 convertibilitatea dolarului în aur, producând o nouă criză pe piaţă, care a transformat dolarul american în principala monedă de schimb (mai ales pentru comerţul cu petrol) a planetei. De fiecare dată s-a invocat nevoia de stabilitate economică.

Lista utilizării acestui scenariu este lungă şi se încheie (sperăm) cu actuala criză financiară, orchestrată de aceeaşi bancheri din umbră prin intermediul organizaţiilor lor: Federal Reserve, Banca Mondială, FMI şi băncile centrale (naţionale) ale celor mai mari puteri ale lumii.

Aplicând cu scrupulozitate scenariul cunoscut, acestea au creat acum panica necesară acceptării unei noi autorităţi financiare, unice la nivel mondial, conduse de acelasi grup restrâns care vrea să domine întreaga planetă.

Final

Poate că toate aceste detalii financiare vă obosesc… Din pacate, guvernul mondial ne-a obisnuit să lăsăm chestiunile economice şi financiare, atât de complicate, pe seama “experţilor” (care sunt instruiţi să gândească şi să acţioneze numai în interesul “elitei” mondiale, fiind nişte instrumente ale guvernului din umbră).

Pentru cei pe care detaliile îi ostenesc (şi mai ales pentru a-i convinge de importanţa acestora) merită să citiţi cu atenţie următoarea poveste care rezumă ce este greşit cu actuala criză financiară, cum a fost ea creată de guvernul din umbră, şi cum singurii care au de pierdut de pe urma ei nu sunt nici institutiile financiare aflate în aşa-zis faliment, nici Banca Mondială, nici preşedinţii şi miniştrii care fac jocurile lor, ci fiecare dintre noi.

Într-un sătuc de câmpie, a venit un investitor însoţit de secretarul lui. A bătut la prima poartă întâlnită în cale şi i-a spus proprietarului: “Uite, eu sunt colecţionar de broscuţe. Daca îmi aduci o broscuţă, am să îţi dau pe ea 10 euro.” Ţăranul a fugit repede la balta din spatele casei şi a luat o broscuţă. I-a dat-o investitorului şi a primit cei 10 euro. Apoi le-a povestit vecinilor ce afacere bună a făcut el. A doua zi, fiecare ţăran s-a dus la investitor cu câte o broscuţă, pe care a vândut-o cu 10 euro.

După câteva zile, investitorul le-a spus sătenilor: “Văd ca afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuţă am să vă plătesc câte 20 de euro.”

Ţăranii, bucuroşi nevoie mare, au dat fuga la baltă, au cules câte broscuţe au putut, şi i le-au predat investitorului, primind fiecare câte 20 de euro pe bucată. După alte câteva zile, acesta s-a întors acasă la el şi l-a lasat pe secretarul său să mai adune broscuţe încă două săptămâni.

Înainte de a pleca, le-a spus: “Dragii mei, sunt nevoit să mă întorc urgent la mine acasă ca să mă ocup de afaceri. Vă promit însă că la întoarcere, am să cumpar de la voi broscuţele cu 60 de euro bucata”. Şi a plecat, în uralele sătenilor.

A doua zi, secretarul investitorului i-a adunat pe săteni şi le-a ţinut următorul discurs: “Fraţilor, m-am gândit la o afacere pentru voi. Şeful meu se va întoarce peste două săptămâni si vă va plati câte 60 pe euro de broscuţă. Dacă vreţi, eu vă pot vinde înapoi broscutele pe care mi le-ati dat, pentru 35 de euro bucata, iar voi le veţi vinde cu 60 şi veţi câştiga astfel câte 25 de euro. Profitul vostru va fi frumusel şi fără niciun efort. Ce spuneţi?”

Sătenii s-au adunat la sfat şi au decis că o aşa afacere nu mai prind ei curând. Au pus mână de la mână, s-au împrumutat care pe unde a putut şi au cumparat broscuţele înapoi cu 35 de euro bucata. Secretarul investitorului a luat banii şi s-a făcut nevăzut. Iar sătenii au rămas cu broscuţele, cu banii daţi şi cu datorii la creditori.

David Rockefeller recunoaşte că face parte din conspiraţia care a pus la cale globalizarea

David Rockefeller a condus multă vreme Banca Chase Manhattan, este membru al societăţii secrete Illuminati şi al “Aristocraţiei Negre” planetare. Împreuna cu Zbigniew Brzezinski, a pus bazele Comisiei Trilaterale şi este unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai aşa-zisei “Elite mondiale” care a pus la cale planurile globalizării mondiale.

În octombrie 2002, David Rockeffeler şi-a publicat Memoriile, în care povesteşte, printre altele, cum a activat în serviciile secrete militare în timpul celui de-al doilea război mondial, dezvoltându-şi “abilitatea de a construi o reţea de surse de informare şi de influenţă.”

Însă pasajul cel mai interesant din aceste Memorii se găseşte la pagina 405. Rockefeller admite aici că face parte dintr-o conspiraţie secretă internaţională, care are ca scop globalizarea.

“Timp de mai bine de un secol, extremişti ideologici aparţinând întregului spectru politic s-au folosit de ocazia unor incidente mediatizate pentru a ataca familia Rockefeller şi a pretinde că aceasta are o exagerată influenţă asupra institutiilor politice şi economice americane.

Unii dintre ei cred chiar că facem parte dintr-o conspiraţie secretă care lucrează împotriva intereselor Americii. Ne caracterizează pe mine şi familia mea ca fiind “internaţionalişti” care conspiră la crearea unei structuri politice şi economice unice globale, o nouă lume, dacă vreţi. Dacă aceasta este acuzaţia, pledez VINOVAT şi sunt mândru de asta.”

Material realizat si publicat in original de serviciul de informatii alternative Active Information Media