Crin Antonescu-Vorbete: omul

cu ochi de peşte mort-de-trei-zile

În Filosofia istoriei, Hegel observă că, „…în genere, o răsturnare a vieţii de stat este sancţionată oarecum prin opinia publică atunci cînd ea se repetă. Astfel, Napoleon s-a prăbuşit de două ori şi tot de două ori au fost alungaţi Bourbonii. Prin repetare, ceea ce la început părea numai întîmplător şi posibil devine o realitate şi este confirmat“ (381). Karl Marx rezumă caustic acest pasaj şi relevă că Hegel atrage atenţia asupra faptului că „…marile evenimente istorice apar, ca să zicem, aşa de două ori. El a uitat să adauge: prima oară ca tragedie, a doua oară ca farsă“. Ironia lui Marx se potriveşte, întrutotul, istoriei postdecembriste a Partidului Naţional Liberal, a cărui dispariţie implacabilă, definitivă, din istoria politică a ţării este simbolizată şi marcată de şefia lui Crin Antonescu-Vorbete.

Frîngerea P.N.L.-ului în „aripioare“

Apărut în vîltoarea tumultosului început de an 1990, P.N.L. a aglutinat speranţele multor români care – din cauza cenzurii staliniste – nu cunoşteau adevărata faţă a P.N.L.-ului interbelic şi, atunci, după căderea aranjată să pară spontană a regimului totalitar, îl creditau doar prin perceperea abstractă a numelui său sonor şi patriotic: Partidul Naţional Liberal. Or, dacă fiinţarea interbelică a P.N.L. constituise, realmente, o tragedie pentru România Mare, reapariţia sa pe scena Istoriei, în ianuarie 1990, s-a încadrat perfect în categoria de „farsă“, aşa cum o calificase, maliţios, Marx.

Într-adevăr, caracteristica esenţială a existenţei postdecembriste a P.N.L. este „frîngerea-n-aripioare“. Desigur, am putea să-i dăm o definiţie mai fasonată – de exemplu, să-i zicem „sciziparitate politică“. Sintagma sună mai pompos, are o aură politologică şi chiar un aer academic, cvasi-ştiinţific; dar i-am da, astfel, un aer prea sobru, prea serios – calitate care intră în contradicţie cu ideea esenţei sale, de farsă istorică, de comedie a Istoriei! Ceea ce revine la a spune că – sub specie istorică – este o tragi-comedie, deci, în fond, tot o tragedie. Pentru că P.N.L.-ul reînviat a fost o mare şi profundă dezamăgire pentru cei care, naivi şi „plini“ de incultură politică şi istorică, îşi puseseră mari speranţe în el!

Ridicolul situaţiei actuale din P.N.L. este dat de faptul că, după reapariţia sa istorică plină de expectanţă politică, de promisiuni liberale, fusese primul partid care îşi începuse divizarea ca în reacţia de fisiune nucleară: în „aripa“ Câmpeanu, în „aripa“ Rusu-Patriciu, în P.N.L.-Aripa Tînără (P.N.L.-A.T.), în aripa „P.N.L.-2003“, în „aripa“ Quintus, în „aripa“ Cerveni etc. Deci, decît sintagma aparent fastidioasă şi marcată de preţiozitate „sciziparitate politică“, singura potrivită este „frîngerea-n-aripioare“ – prin care, iată!, am creat un nou concept politologic atribuit P.N.L.-ului, devenit un pom care are, pe fiecare creangă, o păsărică.

Parveniţii liberali postdecembrişti se bat pe ciolan

Primul preşedinte epatant a fost „marele liberal“ Radu Câmpeanu, revenit în ţară  îmbibat de democraţie franţuzească. Dar a fost rapid „şuntat“ de „tinerii liberali“, care, de fapt, nu erau decît unii dintre foştii tineri lideri U.T.C.-işti, care abia aşteptau să acceadă în funcţiile de conducere ale P.C.R., cum fuseseră Dinu Patriciu, Viorel Cataramă, Mihai Răzvan Ungureanu (văzut, acum, ca asul din mînecă al lui Traian Băsescu!) şi alţii mai juni, ca impertinentul şi parvenitul Bogdan Olteanu (numit zilele trecute viceguvernator al B.N.R., e-adevărat, nu ştim pentru ce merite, dar bănuim: să-i ia locul lui Mugur Isărescu!). Aşa că l-au expediat, prompt, pe occidentalizatul Radu Câmpeanu în antecamera gropii de gunoi a Istoriei, insinuîndu-se ei la masa bucatelor. Desigur, fiind doar „lupi tineri“, „căţelandri“ – cum îi ironizează Tudor Gheorghe – care vor forma, ulterior, clici, haite, au stat, iniţial, „cuminţi“ în siajul noului preşedinte al P.N.L., juristul epigramist Mircea Ionescu-Quintus, secondat de venerabilul francmason patriot Dan Amedeo Lăzărescu. Dar, nerăbdători să ajungă în vîrful politicii, s-au organizat în clici – „aripioare“ de partid – şi au aranjat asasinarea morală a celor doi, cu ajutorul unor ticăloşi din sinistrul C.N.S.A.S., pe motiv că ar fi fost colaboratori ai Securităţii.

După debarcarea lui Ionescu-Quintus, a fost pus preşedinte Valeriu Ssstoica, plin de charismă precum broasca de păr. Dar, cît fusese ministru al Justiţiei, fusese supranumit Valeriu Stoica-Bancrută-Frauduloasă, fiindcă dezincriminase bancruta frauduloasă în mod deliberat provizoriu, ca să-i scape de puşcărie pe marii escroci – ca să nu mai vizăm şi alte fapte grave de corupţie, care i se impută. Aşa că nu a făcut mulţi purici la conducerea P.N.L.: debarcarea lui Valeriu Stoica s-a făcut tot printr-un mare scandal, ceea ce i-a făcut pe unii analişti să afirme că, dintr-un partid „istoric“, P.N.L. a devenit un partid isteric. Apoi, Valeriu Stoica a şters-o englezeşte şi din partid. Deşi se dădea mare liberal şi a publicat chiar o compilaţie, Noua Dreaptă (cine i-o fi scris-o?!), el a eşuat politic, alergînd după ciolan, în actualul P.D.-L. – partid care-şi zisese, anterior, P.D. şi deci, măcar demagogic, era de stînga, căci fusese acceptat în Internaţionala Socialistă, la insistenţele preşedintelui de atunci al P.D.-lui, d-l Traian Băsescu, deşi P.S.D.-ul se opusese! Aceeaşi degringoladă partinică a dovedit-o alt mare lider „liberal“ şi membru de vază al cleptocraţiei, Theodor Stolojan – ex-F.S.N.-ist, ex-P.S.D.-ist, ex-P.D.-ist, numit atît „mercenar în războiul politic“, cît şi „cel mai deştept băiat“ –, care a fost, şi el, o vreme, preşedinte al P.N.L., acum fiind adjunctul preşedintelui P.D-L., Emil Boc cel Mare şi Scund (după cum îl persifla, recent, Academia Caţavencu).

C.N.S.A.S. – vidanjorul politic

Făcătura ticăloşilor din C.N.S.A.S. a fost aplicată inclusiv în cazul altei personalităţi liberale, Mona Muscă, care a fost zburată şi ea din P.N.L. Şi, uite aşa, cînd cu C.N.S.A.S.-ul, cînd cu traseismul politic, P.N.L.-ul a rămas rapid fără lideri, pînă a ajuns la conducere Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, fost fotomodel, deci charismatic şi chiar bun „manager“, căci se îmbogăţise făcînd comerţ (cinstit!) cu maşini Citroën, cînd era, simultan, şi prim-ministru (şi nu se instituia odiosul „conflict de interese“, ci doar favorizarea concordanţei de interese). Dar nici acesta nu a rezistat mult, fiindcă a fost înlocuit cu vorbetele P.N.L.-ului, omul cu ochii de peşte mort-de-trei-zile, pe numele său întreg George Crin Laurenţiu Antonescu, iar pe cel scurt Crin Antonescu-Vorbete. De ce îi spunem vorbete?! Pentru că singura sa calitate şi calificare în partid este să debiteze mult nimic despre orice. În disputa televizată, pe Antena 3, din timpul campaniei „democratice“ premergătoare alegerii actualului şef al P.N.L., chiar preşedintele în funcţie, Călin Popescu-Tăriceanu, i-a reproşat concurentului său, Crin Antonescu, faptul că în Parlament a strălucit prin lipsă, căci el a fusese mereu pe sticla televizoarelor ca să „vorbească discuţii“. De aici calificarea lui, manifestă, de vorbete. Prin vorbăria sa se aseamănă cu ceilalţi vorbeţi din mass media, care se folosesc de logoreea lor politicianistă pentru a parveni, pentru a pătrunde în mediile de partid şi a fraieri electoratul. Mai mult, însuşirea sa de vorbete îl aseamănă cu acel orbete (Spalax microphtalmus) care, deşi nu vede, îşi creează eficient galeriile subterane prin care parvine la foloasele-i necesare. Şi, trebuie să recunoaştem, Crin Antonescu-Vorbete a reuşit să „ia faţa“ multora, căci, fiind calificat ca istorico-filozof, măcar atît a reuşit să facă: să „aburească“ auditoriul prin sofismele sale.

Crin Antonescu: vorbetele P.N.L.-ului

Printre cei păcăliţi de verbozitatea lui Crin Antonescu s-a numărat, de exemplu,  şi versatilul Octavian Paler. Amintiţi-vă că, de la un moment dat, răposatul Octavian Paler a început să itereze obsedant mărturisirea că a ajuns să fie dezamăgit de toate, dar de politicieni îndeosebi. Dar recunoştea, totuşi, că singurul politician pe care-l admiră este… Crin Antonescu! Vă mai amintiţi, da?! Dar vă amintiţi şi că Octavian Paler fusese deputat în Marea Adunare Naţională timp de mai multe mandate, că fusese, mult timp, membru al C.C. al P.C.R., că, pe vremea cînd conducea România liberă, lansase – poate chiar inventase! – sintagma „Epoca de Aur“, că, deci, fusese un mare şulfar la viaţa lui şi nu mai era cazul să fie dezamăgit atît de mult de ceea ce întîlnea în viaţă, mai ales în domeniul politic. Dar, după ce avea atîta experienţă de viaţă – inclusiv de viaţă politică –, să vii şi să spui că singurul politician pe care-l admiri a rămas Crin Antonescu, asta era prea mult!

Şi asta încă nu e tot. Între timp, presa fusese scandalizată de faptul că unul dintre liderii importanţi ai P.N.L., Dinu Patriciu – copiindu-l ca model de comportament politicianist pe mentorul său, spionul şi escrocul internaţional Marc Rich –, dăduse, simultan, bani atît P.N.L.-ului, cît şi P.S.D.-ului; ba sponsorizase cu sume mai mari P.S.D.-ul, care era la Putere, P.N.L.-ul fiind în Opoziţie! Omul era prevăzător, vedea în perspectivă istorică. Pentru că, încă de atunci, pe cînd Crin Antonescu se afirma ca vorbetele P.N.L.-ului, pe un post TV s-a transmis întrebarea pusă acestuia de un reporter: „Nu credeţi că Dinu Patriciu a făcut un gest imoral, sponsorizînd, simultan, P.S.D.-ul şi P.N.L.-ul?“ La această întrebare, ce credeţi că a răspuns Crin Antonescu-Vorbete, din care dădea pe dinafară moralitatea? A zis, senin, că „Nu, nu este imoral, pentru că e o situaţie normală în politică…“ şi alte asemenea palavre. Precizez, acest miniinterviu fusese transmis pe multe posturi, era înainte ca „maestrul“ Octavian Paler să-şi fi manifestat admiraţia neţărmurită faţă de el şi era imposibil ca el, Paler, să nu fi auzit sau să nu fi aflat de replica profund imorală a lui Crin Antonescu-Vorbete. Totuşi, el rămăsese pentru atît de versatul Paler singurul politician pe care-l mai admira! Cum-necum, el a rămas şi singurul simbol al P.N.L.: dacă zici P.N.L., atunci zici Crin – chiar dacă a devenit „Dezamăgirea liberală – un Crin rămas fără parfum“!

Crin şi sugestia lui cretină: „premierul“ Iohannis

Acum, Crin Antonescu, singurul lider cu „imagine“ al P.N.L., care vorbeşte despre orice, vorbeşte şi despre tehnocraţi. Dar, în mod evident, în mintea lui găunoasă de istorico-filozof – adică nici istoric, nici filozof, dar vorbete în fiecare dintre aceste domenii! –, prin cuvîntul tehnocrat el înţelege cleptocrat – adică unul care are puterea să fure fără să fie prins şi pedepsit! Altfel, ca vorbete-orbete „care este“, se explică şi cecitatea politică dovedită în vizita electorală de la Sibiu, cînd l-a ales ca viitor prim-ministru al unui halucinant guvern de tehnocraţi pe primarul Sibiului, Klaus Werner Iohannis! „Premierul Iohannis!“ Horribile dictu!…

Aşa cum am demonstrat aici, în articolul „Aţi votat cleptocraţia…“, în ultimele două decenii cleptocraţia a condus România, iar din clicocraţia cleptocrată fac parte P.N.L., U.D.M.R., U.D.G.R. – condusă permanent de K. W. Iohannis – şi celelalte partide care, prin rotaţie, au deţinut Puterea. Iar primarul K. W. Iohannis, personajul prezent în multe articole din publicaţiile JUSTIŢIARUL, în care este acuzat de corupţie, este figura principală şi în dosarele penale tergiversate de D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., în scopul prescrierii ilegalităţilor comise de el, ca şi în cazul multor alţi lideri politici. Întrucît Departamentul Naţional Anticorupţie (D.N.A.) este campion la dat cu soluţia „N.U.P.“ – un „înălbitor“ juridic mai bun decât cele chimice Vanish sau Ace – şi la tergiversat dosarele, cred că ar trebui să-şi schimbe denumirea în „Departamentul Neputinţei Anticorupţie“ sau „Departamentul Netrebnicilor Anticorupţie“! Elocvent, în acest sens, este că D.N.A., ca să-i plimbe dosarul lui Iohannis, l-a trimis la Judecătoria Alba Iulia – adică la prietenii lui, care i-au dat mereu cîştig de cauză în dosarele judecate acolo. În acest sens, vedeţi, aici, adresa mea, nr. 6456/08.10.2009 depusă la registratura D.N.A., referindu-mă la aceea din 6 august 2009 – deci cu două luni înainte de declanşarea isteriei pro-Iohannis!

K. W. Iohannis: o făcătură politicianistă

Prin „desemnarea“ primarului K. W. Iohannis ca potenţial prim-ministru, Crin Antonescu-Vorbete şi-a dovedit atît cleptotropismul politic – adică orientarea preferenţială spre hoţi –, cît şi faptul că are ochi de peşte; dar unul mort-de-trei-zile şi nu ca acel obiectiv al aparatului de fotografiat, numit „ochi de peşte“, care „vede“ la aproape 180 de grade. Pe cînd Antonescu-Vorbete nu-şi vede nici lungul nasului.

În plus la inventar, Iohannis NU a fost ales de 90 la sută dintre alegători – cum pretind, acum, Crin Antonescu-Histrionul şi „tonomatele“, care repetă ca nişte papagali minciunile mercenarilor din presa locală, fiindcă au preluat minciuna difuzată de Martin Muller, în pretinsul său „sondaj de  opinie“ –, ci doar de o treime din electorat! Iar faptul că l-a propus premier în iluzoriul guvern de tehnocraţi doar după ce „s-a uitat“ – cu ochii lui de peşte mort – la Iohannis „de trei ori“ la câte o şuetă reflectă cât de bine „vede“, într-adevăr, Crin Antonescu. Totodată, atestă şi cât de bine dezinformează „Crin“ opinia publică, deoarece, acum, „a uitat“ să dezvăluie cât de bine îl sprijină Germania: la alegerile din 2004, Susanne Kastner, vicepreşedinta Bundestag-ului şi agent electoral pentru Iohannis în lunile premergătoare alegerilor, venise pregătită de acasă pentru a-l decora pe führerul sibian din partea Parlamentului german pentru victoria strălucitoare cu o medalie la fel de strălucitoare.

În asta rezidă priceperea de „tehnocrat“ şi „succesurile“ primarului Iohannis, etalate de „tonomatele“ din presă: în faptul că e sprijinit, în mod ocult, din afară. Au auzit Serviciile Secrete ale României de sintagma „agent de influenţă“?! Dar de expresia „Coloana a V-a“?

Culmea este că, ieri seară, 17 oct. a.c., la emisiunea Q&A, de la Antena 3, ziaristele Floriana Jucan şi Alessandra Stoicescu au relevat că mai multe publicaţii au dat sfoară-n în ţară despre dosarul penal nr. 609/P/2007, iniţiat de noi şi, ulterior, trimis la D.N.A., în care este implicat priceputul primar „neamţ“ Iohannis, şi l-au întrebat, expressis verbis, pe „marele“ german Iohannis ce-i cu acel dosar; l-aţi auzit ce a bălmăjit: „…nu ştiu, s-a încheiat acum o lună…“! Alo!, se aude?, mai e cineva la D.N.A.? Când aveţi de gând să răspundeţi la adresa noastră?! Sau vreţi să ajungă Iohannis premier şi să-l şantajaţi cu dosarul, ca să joace tontoroiul după cum îi cântaţi voi?! De asemenea, cele două ziariste – frumoase, dar „rele“ – l-au mai întrebat: „Sunteţi mason?!“ Şi, cu o moacă mirată şi speriată, de parcă le-ar fi întrebat, în sinea lui, „O ştiţi şi p-asta?!“, a răspuns tot cu juma’ de gură şi tot cu pauze de gîndire: „Nu,… nu sunt!“… Aşa o fi?! Citiţi ce spune Marius Sălăjean în formidabilul său articol „Klaus Iohannis: un mason spre Palatul Victoria?“, e-adevărat, apărut abia acum.

K. W. Iohannis: un potenţial pericol

Să ne amintim, totuşi, că regretatul mason liberal Dan Amedeo Lăzărescu a fost asasinat moral de C.N.S.A.S. tot în urma manevrelor masonilor anti-români, fiindcă el fusese, tot timpul, un mare patriot român, iar atunci – înainte de ostracizarea lui drept colaborator al Securităţii, care, se pare, i-a şi grăbit sfîrşitul! –, începuse să demaşte public maşinaţiile antiromâneşti ale unor masoni occidentali, care căutau să scoată Transilvania dintre graniţele României, printre altele denunţîndu-l pe masonul maghiaro-francez André Szakvary drept impostor! Devine evident, astfel, că nu este vorba de nevinovata cecitate lui politică şi că această aparentă orbire a orbetelui Crin Antonescu, din cauza căreia făcuse această propunere cretină cu „premierul“ Iohannis, reprezintă paravanul în spatele căruia se comite o manevră ocultă, de propulsare a sasului K. W. Iohannis, omul de paie al altora, de la şefia F.D.G.R. – „o adevărată Coloană a V-a“, cum zice Marius Sălăjean – direct în fruntea guvernului României!

Iată cu cine se laudă histrionul Antonescu şi alianţa ad-hoc P.N.L.-P.S.D.-U.D.M.R. + grupul parlamentar al minorităţilor antinaţionale – care este o nouă „monstruoasă coaliţie“, conform stigmatului aplicat de proverbul „Cine se aseamănă se adună“! Toţi liberalii autentici, de la Brătieni pînă la Dan Amedeo Lăzărescu se răsucesc în mormînt cînd îl văd pe Crin Antonescu la conducerea P.N.L. Unul dintre motivele invocate de Crin Antonescu pentru a explica alegerea lui Klaus W. Iohannis ca premier este că, fiind „neamţ, atunci e bun manager, e corect“ etc. Adică, vezi, Doamne, dacă-i neamţ (deşi nu e neamţ, este sas, iar saşii sunt pentru nemţi un fel de ţigani de-ai lor!), nu ştie să facă porcării, deşi corupţia nu are naţionalitate şi nu ocoleşte Germania; dimpotrivă, putem spune că nemţii ne dau lecţii! Amintiţi-vă de titlurile din presa centrală: „Scandal. O bancă din Liechtenstein ascunde cea mai mare evaziune fiscală din Germania / Germania plăteşte unui informator 5 milioane de euro ca să bage la apă 1000 de bogătani evazionişti – *Pe lista neagră figurează şi directorul Poştei Germane; *Cei vizaţi vor trebui să dea înapoi statului sute de milioane de euro (vezi Eva Galambos, în Gândul, 23 februarie 2008). În ceea ce-l priveşte pe K. W. Iohannis, în afară de noi, de la publicaţiile JUSTIŢIARUL, care l-am demascat frecvent, aproape în fiecare număr al revistei, au fost şi alţii care au scris – e-adevărat, preluând informaţiile de la noi! –, despre ticăloşiile primarului Iohannis, împins, acum, în mod ocult de P.N.L. la postul de premier, în publicaţiile Dacii liberi, Gândul, Ziua, Interesul public, Academia Caţavencu, MediaFax şi altele! Faptul că au preluat informaţiile de la noi fără să indice sursa ţine de deontologie, dar acum, în plină isterie politicianistă şi mediatică pro-Iohannis, contează mai puţin acest aspect şi contează mai mult faptul că, la vremea respectivă, fuseseră convinşi de noi şi se situaseră pe  aceeaşi poziţie anti-Iohannis!

Iar azi, 18 oct. a.c., pe postul Antena 3, pe la ora 11 şi 15 min, pe burtieră era scris fără jenă: „V. Steriu: Klaus Iohannis se bucură de sprijin la nivelul naţional“ (sic)! Cred că, după cum gîndeşte, pe ăsta ar trebui să-l cheme „V. Steril“. Dar afirmaţia lui întrutotul falsă privind „sprijinul la nivel naţional“ nu este decît o crasă manipulare – subsumată directivei principale a propagandei cenuşii, „Prostiţi poporul cu televizorul“! Acea „majoritate parlamentară de 65 la sută“, oricum, nu reprezintă poporul, ci este ea însăşi ilegitimă, fiindcă a fost votată de doar circa o treime din electorat.

Domnule Traian Băsescu, de vreme ce tot croncănesc ăştia contra lui Lucian Croitoru, vreţi să câştigaţi cu un premier tehnocrat? Puneţi-l pe economistul Florea Dumitrescu, ex-ministru de Finanţe, ex-guvernator al B.N.R., ex-ambasador în China; e-adevărat, el nu este „independent“, fiindcă este patriot: este dependent de România!

Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU,

Redactor-şef al revistei JUSTIŢIARUL