de Patrick Wood, August Review

[Citeste prima parte]
[Nota Editorului: Pentru facilitarea lecturii, toti membrii Comisiei Trilaterale apar in format bold]

ABORDAREA INITIALA care a produs putine succese in timpul anilor 1950 si 1960 era inlocuita astfel cu un ciocan imbracat in catifea: va face putin zgomot, dar va infige crampoanele globalizarii adanc in inimile multor tari diferite de pe glob, inclusiv Statele Unite. Intr-adevar, Comisia Trilaterala a fost vehiculul ales care a obtinut in cele din urma tractiunea necesara pentru a crea efectiv Noua Ordine Mondiala.

Intelegerea filozofiei Comisiei Trilaterale este singura metoda de reconciliere a miriadei de aparente contradictii din informatia filtrata pe parcursul catre noi in presa nationala. Spre exemplu, cum se face ca regimul Marxist al Angolei si-a derivat majoritatea schimburilor comerciale externe din operatiunile petrolului extras din larg, intreprinse de Golf Oil Corporation? De ce a insistat Andrew Young sa repete “Comunismul nu a fost niciodata o amenintare pentru Negrii din Africa?” De ce au injectat Statele Unite miliarde de dolari sub forma de ajutor tehnologic in Uniunea Sovietica si China Comunista? De ce U.S. si-a ajutat aparent dusmanii in timp ce-si pedepsea prietenii?

O similara si absconsa intrebare este pusa astazi de milioane de Americani: De ce cheltuim trilioane pentru “Razboiul impotriva Terorismului” in jurul lumii si cu toate acestea ignoram granita dintre Mexic si Statele Unite si miile de straini ilegali care intra liber in U.S. in fiecare luna?

Aceste intrebari, si sute alte asemenea, nu pot fi explicate in orice alt fel: Ramura Executiva a Statelor Unite (si agentiile aferente) nu a fost anti-Marxista sau anti-Comunista – a fost si este, de fapt, pro-Marxista. Acele idealuri ce au dus catre abuzurile atroce ale lui Hitler, Lenin, Stalin, si Mussolini sunt acum acceptate ca inevitabilitati necesare de catre liderii nostri alesi si unsi.

Asta cu greu sugereaza Marele Vis American. Este foarte indoielnic ca Americanii ar fi de acord cu Brzezinski sau Comisia Trilaterala. Este publicul American cel care plateste pretul, suferind consecintele, dar neintelegand adevarata natura a situatiei.

Aceasta natura insa nu a fost necunoscuta sau necognoscibila. Senatorul Barry Goldwater (R-AZ) a emis un clar si precis avertisment in cartea sa din 1979, With No Apologies [Fara Scuze]:

“Comisia Trilaterala este internationala si incearca sa fie vehiculul unei consolidari multinationale a intereselor comerciale si bancare prin insfacarea controlului asupra guvernului politic al Statelor Unite. Comisia Trilaterala reprezinta un abil efort coordonat menit sa captureze controlul si sa consolideze cele patru centre ale puterii – politic, monetar, intelectual si ecleziastic.” [nota: Goldwater, Barry, With No Apologies, (Morrow, 1979), p. 280]

Din pacate, putini au auzit si chiar mai putini au inteles.

IA URMA BANILOR, IA URMA PUTERII

Care a fost natura economica a fortei promotoare in interiorul Comisiei Trilaterale? Aceasta a fost definita de giganticele corporatii multinationale – acelea care au reprezentare Trilaterala – care cu consistenta au beneficiat de politica si actiunile Trilateraliste. Academicieni lustruiti precum Brzezinski, Gardner, Allison, McCracken, Henry Owen etc., au servit numai pentru a da o justificare “filozofica” exploatarii mondiale.

Nu le subestimati puterea si traseul deja parcurs de ei incepand cu 1976! Temelia economica a fost deja instaurata. Giganti precum Coca-Cola, IBM, CBS, Caterpillar Tractor, Bank of America, Chase Manhattan Bank, Deere & Company, Exxon, si altii, coplesesc efectiv prin magnitudine tot ce a mai ramas din business-ul American. Valoarea de piata a IBM numai, spre exemplu, depaseste valoarea tuturor stock-urilor din American Stock Exchange. Chase Manhattan Bank are peste cincizeci de mii de filiale sau banci de corespondenta in intreaga lume. Ce ajunge pana la noi este bine filtrat de CBS, New York Times, Time etc.

Cel mai important lucru dintre toate este sa ne amintim ca lovitura de gratie politica a precedat-o pe cea economica. Dominatia Ramurii Executive a guvernului Statelor Unite a oferit parghia politica necesara pentru a stramba si reorienta tacticile economice globale si ale U.S., astfel incat ele sa lucreze in propriul lor beneficiu.

In 1977, Comisia Trilaterala devenise observabil experta in utilizarea crizelor (si crearea lor in anumite instante) pentru a inghionti diverse tari spre Noua Ordine Mondiala; si ca rezultat, au avut de infruntat forte de recul amenintatoare, rezultate in urma acestora.

In final, cea mai importanta din aceste crize a fost aceea a stilului american de viata. Americanii nu s-au asteptat vreodata ca asemenea grupuri puternice si influente sa se ralieze impotriva Constitutiei si libertatii, fie accidental fie inadins, si chiar acum, principiile care au ajutat la ridicarea acestei tari remarcabile sunt reduse la nimic altceva decat flecareli lipsite de sens.

FORTIFICAREA TRILATERALA: 1980-2007

Ar fi fost suficient de dezastruos daca dominatia Trilaterala a administratiei Carter era doar o anomalie trecatoare; dar nu asa a stat situatia!

Alegerile prezidentiale ulterioare i-au adus la putere pe George H.W. Bush (sub presedintele Reagan), William Jefferson Clinton, Albert Gore si Richard Cheney (sub G. W. Bush).

Astfel, fiecare Administratie incepand cu cea a lui Carter a avut reprezentare Trilaterala de varf prin Presedinte, Vice-Presedinte, sau amandoi la un loc!

Este important de retinut ca dominatia Trilaterala a transcens partidele politice: au dominat cu egal aplomb ambele partide, Republican si Democratic.

In plus, Administratia ce l-a precedat pe Carter a fost de asemenea foarte prietenoasa si folositoare doctrinei Trilaterale: Presedintele Gerald Ford a preluat haturile dupa ce Presedintele Richard Nixon si-a dat demisia, si l-a numit apoi pe Nelson Rockefeller pe post de Vice Presedinte. Nici Ford si nici Rockefeller nu erau membri ai Comisiei Trilaterale, dar Nelson era fratele lui David Rockefeller si asta spune suficient de mult. Dupa cum Nelson Rockefeller marturiseste in memoriile sale, el l-a prezentat pe-atunci-guvernatorul Jimmy Carter lui David si Brzezinski.

Cum a reusit Comisia Trilaterala sa-si promoveze obiectivul crearii unei Noi Ordini Mondiale sau al unui Nou Ordin Economic International? Pur si simplu si-au inscaunat proprii membri la conducerea institutiilor comertului global, operatiunilor bancare globale si de politica externa.

Spre exemplu, Banca Mondiala este unul dintre cele mai critice mecanisme ale motorului globalizarii [nota: vezi Operatiuni Bancare Globale: Banca Mondiala, Patrick Wood, The August Review]. Din momentul fondarii Comisiei Trilaterale in 1973, au fost doar sapte presedinti ai Bancii Mondiale, toti fiind numiti de Presedinte. Din acesti sapte, sase veneau din randurile Comisiei Trilaterale!

o Robert McNamara (1968-1981)
o A.W. Clausen (1981-1986)
o Barber Conable (1986-1991)
o Lewis Preston (1991-1995)
o James Wolfenson (1995-2005)
o Paul Wolfowitz (2005-2007)
o Robert Zoellick (2007-prezent)

Un alt bun exemplu de dominatie este pozitia de Reprezentant Comercial al Statelor Unite (RCSU), persoana implicata critic in negocierea nenumaratelor tratate comerciale internationale si acorduri care au fost necesare pentru crearea Noului Ordin Economic International. Din 1977, au existat zece RCSU numiti de Presedinte. Opt au fost membri ai Comisiei Trilaterale!

o Robert S. Strauss (1977-1979)
o Reubin O’D. Askew (1979-1981)
o William E. Brock III (1981-1985)
o Clayton K. Yeutter (1985-1989)
o Carla A. Hills (1989-1993)
o Mickey Kantor (1993-1997)
o Charlene Barshefsky (1997-2001)
o Robert Zoellick (2001-2005)
o Rob Portman (2005-2006)
o Susan Schwab (2006-prezent)

Asta nu inseamna ca Clayton Yeuter si Rob Portman nu manifestau bunavointa fata de obiectivele Trilaterale, pentru ca in mod clar o faceau.

Pozitia de Secretar de Stat a avut de asemenea parte si ea de Trilateralisti: Henry Kissinger (Nixon, Ford), Cyrus Vance (Carter), Alexander Haig (Reagan), George Shultz (Reagan), Lawrence Eagleburger (G.H.W. Bush), Warren Christopher (Clinton) si Madeleine Albright (Clinton). Au existat cativa Secretari de Stat supleanti, demni de mentionat: Philip Habib (Carter), Michael Armacost (G.H.W. Bush), Arnold Kantor (Clinton), Richard Cooper (Clinton).

In sfarsit, trebuie observat ca Sistemul Federal de Rezerve a fost in mod asemanator dominat de Trilateralisti: Arthur Burns (1970-1978), Paul Volker (1979-1987), Alan Greenspan (1987-2006). Desi este o corporatie aflata in proprietate privata, Presedintele il “alege” pe Chairman intr-o numire perpetua. Chairman-ul actual al Fed-ului, Ben Bernanke, nu este membru al Comisiei Trilaterale dar este clar ca urmeaza aceleasi politici globaliste ca si predecesorii sai.

Trebuie retinut deci ca dominatia Trilaterala asupra Ramurii Executive a U.S. nu doar a continuat ci a fost chiar consolidata din 1976 pana in prezent. Tiparul a fost deliberat si persistent: numeste membri ai Comisiei Trilaterale in pozitii critice ale puterii pentru a putea implementa politici Trilaterale.

Intrebarea este si a fost dintotdeauna, sunt aceste politici initiate la intalnirile consensuale ale Comisiei Trilaterale, in care doua treimi din membri nu sunt cetateni ai Statelor Unite? Raspunsul este prea evident.

Aparatorii Trilateralismului incearca sa raspunda criticismului sugerand ca apartenenta la Comisia Trilaterala este intamplatoare, si ca demonstreaza doar inalta calitate a numirilor. Sa credem oare ca intr-o tara cu 300 de milioane de oameni numai acesti 100 si ceva sunt calificati sa obtina asemenea pozitii critice? Din nou, raspunsul este prea evident.

UNDE INTRA IN PEISAJ COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS?

In timp ce efectiv toti membrii Comisiei Trilaterale din America de Nord au fost de asemenea membri CFR, cu certitudine reciproca nu este adevarata. Este usor sa exagerezi criticand CFR-ul deoarece majoritatea membrilor par a umple balanta pozitiilor guvenamentale ce nu sunt deja ocupate de Trilateralisti.

Structura de putere a Consiliului se oglindeste in componenta board-ului directorilor: nu mai putin de 44 de procente (12 din 27) sunt membri ai Comisiei. Daca participarea directorala ar reflecta numai apartenenta generala la CFR, atunci numai 3-4 procente din personalul board-ului ar fi Trilateralisti. [nota: Board of Directors, Council on Foreign Relations website]

Apoi, presedinte al CFR este Richard N. Haass, un proeminent membru Trilateralist care a servit de asemenea ca Director de Planificare Politica al Departamentului de Stat intre 2001-2003.

Influenta Trilaterala poate fi usor observata in documentele politice produse de CFR , documente ce sustin obiectivele Trilaterale.
Spre exemplu, raportul din 2005 al grupului de actiune CFR cu privire la Viitorul Americii de Nord a fost probabil principala declaratie politica Trilaterala oficiala referitoare la crearea unei Uniuni Nord Americane. Vice-chairman al acestui grup de actiune a fost Dr. Robert A. Pastor, cunoscut ca “Parinte al Uniunii Nord Americane”, si care a fost direct implicat in operatiunile Trilaterale incepand cu anii 1970. Desi CFR a pretins ca grupul de actiune era “independent”, o cercetare atenta a celor numiti releva ca trei Trilateralisti au fost alesi sa supravegheze pozitia Comisiei, cate unul din fiecare tara, Mexic, Canada si Statele Unite: Luis Rubio, Wendy K. Dobson si Carla A. Hills, respectiv [nota: Building a North American Community, Council on Foreign Relations, 2005]. Hills a fost pe larg aclamata ca arhitect de frunte al North American Free Trade Agreement (NAFTA), acord ce a fost negociat in timpul Presedentiei George H.W. Bush in 1992.

In consecinta, Council on Foreign Relations, complet dominat de Trilateralisti, serveste interesele Comisiei Trilaterale, nu invers!

GLOBALIZAREA TRILATERALA IN EUROPA

Continutul acestui raport sugereaza pana acum legaturi intre Comisia Trilaterala si Statele Unite ale Americii. Nu inseamna insa ca Trilateralii nu sunt totodata activi si in alte tari. Amintind anii de inceput ai Comisiei, David Rockefeller a scris in 1998,

“La inceputul anilor Saptezeci, speranta unei mult mai unite Europe era deja matura – din multe puncte de vedere multumita energiilor individuale cheltuite anterior de multi dintre timpurii membri ai Comisiei Trilaterale.” [Majuscule in original] [nota: Rockefeller, David, In the Beginning…” The Trilateral Commission at 25, 1998, p.11]

Astfel, din 1973 si in paralel cu hegemonia exercitata de ei asupra Statelor Unite, membrii Europeni ai Comisiei Trilaterale a fost ocupati cu crearea Uniunii Europene. De fapt, Constitutia EU a fost semnata in 2002-2003 de membrul Comisiei, Valéry Giscard d’Estaing, pe vremea cand acesta era Presedinte al Conventiei pentru Viitorul Europei. (Pentru mai multe informatii asupra EU, vezi Uniunea Europeana: Dictatura in Ascensiune? si Strategia Globalizarii: America si Europa in Creuzet)

Pasii care au dus la crearea Uniunii Europene sunt in mod surprinzator similari cu cei implementati pentru crearea Uniunii Nord Americane astazi. Ca si in cazul EU, minciuni, inselaciuni si confuzie sunt principalele ustensile folosite pentru a tine in intuneric un public nebanuitor, in timp ce ei isi croiesc drum inainte fara a avea vreun mandat, fara a fi trasi la raspundere sau supravegheati. (Vezi Strategia Globalizarii: America si Europa in Creuzet si Catre o Uniune Nord Americana)

CONCLUZIE

Este clar ca Ramura Executiva a guvernului Statelor Unite a fost in mod literal deturnata in 1976 de catre membrii Comisiei Trilaterale, odata cu alegerea Presedintelui Jimmy Carter si a Vice-Presedintelui Walter Mondale. Aceasta aproape-absoluta dominatie, in special in domeniile comertului, operatiunilor bancare, economiei si politicii externe, a continuat neabatuta pana in prezent.

Profituri neasteptate s-au acumulat in favoarea intereselor asociate Comisiei Trilaterale, insa efectul “Noului Ordin Economic International” asupra Statelor Unite a fost complet devastator. (Vezi De Vanzare: Statele Unite ale Americii pentru o analiza detaliata.)

Structurile filozofice ale Comisiei Trilaterale sunt pro-Marxiste si pro-socialiste. Sunt ferm pozitionate impotriva conceptului de stat-natiune si in particular, impotriva Constitutiei Statelor Unite. Astfel, suveranitatea nationala trebuie sa fie diminuata si apoi abolita pe de-a-ntregul pentru a face loc Noii Ordini Mondiale ce va fi guvernata de o elita globala nemandatata prin vot, impreuna cu auto-creata sa structura legala.

Daca manifesti sentimente negative fata de globalizarea in stil Trilateralist, nu esti singur. Un sondaj Finacial Times/Harris in 2007 a revelat ca mai putin de 20% din cetatenii a sase tari industrializate (inclusiv U.S.) cred ca globalizarea este buna pentru tara lor in timp ce peste 50% gandesc negativ la adresa ei [note: FT/Harris poll on Globalization, FT.com website]. (Vezi Global Backlash Against Globalization?). In timp ce oamenii intregii planete simt pe pielea lor durerea globalizarii, putini inteleg de ce aceasta are loc si din acest motiv nu poseda o strategie eficienta pentru a o combate.

Publicul american nu a conceput vreodata ca asemenea forte se vor ralia cu succes impotriva Libertatii. Si totusi, dovezile sunt clare: carma Americii a cazut demult in mainile unui activ dusman ostil ce intentioneaza sa inlature chiar vestigiile acelor elemente care au facut ca natiunea noastra sa fie cea mai apreciata din istoria umanitatii.

Traducere si adaptare pentru Altermedia de Marian Tiberiu Vintilescu