Alexander Cockburn

“SE PLANUIESTE eliminarea intregii armate iraniene.” Aceasta fraza terifianta vine de la Alexis Debat, identificat emotionant ca “director de securitate nationala si terorism” la Centrul Nixon. Dupa Debat, marea lovitura vine din pregatirile Fortelor Aeriane Americane, si nu doar micile “lovituri de ac” impotriva infamelor facilitati nucleare.

Prezicerea razboiului iminent impotriva Iranului a fost unul dintre cele mai bine cotate doua lucruri din repertoarul Casandrei in ultimii cativa ani, rivalizata numai de incalzirea globala, folosita ca metoda infailibila de a vinde ziare si umfla accesarile siturilor.

Debat prajea din nou acea castana bine parjolita, strategia “Soc si groaza”, prin care - in martie 2003 - Fortele Aeriane Americane propuneau sa reduca intreagul efectiv militar irakian la o ruina incinsa. In acest caz, “Soc si groaza” a fost un esec rasunator, la fel ca toate zalogurile de distrugere a armatei inamice date de comandantii Fortelor Aeriene incepand cu nasterea bombardamentelor aeriene acum aproape un secol. Dar rateurile de acest gen nu au oprit niciodata Fortele Aeriane Americane din a incerca din nou, si nu exista nici o indoiala ca planuri de atac vioaie circula acum prin guvern.

Se va intampla asa? In memoriile sale, I Claud (pe care sunt mandru sa spun ca CounterPunch Books/AK Press le va republica primavara urmatoare), tatal meu ofera o reteta folositoare pentru astfel de predictii.

Intr-o dimineata, in timp ce ne relaxam total la micul dejun langa o caldare pe terasa de la Café du Dôme, el [Robert Dell, corespondentul de diplomatie de la Manchester Guardian] mi-a spus: “Vrei sa ai ce inainte se numea “bucatica exclusiva” in fiecare zi pentru micul tau ziar groaznic?” (”Micul ziar groaznic” era, desigur, Daily Worker, a carui corespondent pe tema diplomatiei eram atunci.)

“Ar fi frumos.”

“Atunci, tot ce trebuie sa faci e sa citesti toate ziarele continentale disponibile in fiecare dimineata, sa iei masa de pranz cu unul sau mai multi dintre politicienii de varf sau diplomatii Europei, hotaraste-te care este cea mai detestabila actiune pe care, in acele circumstante, o poate face guvernul francez, englez, italian sau german si apoi, in timpul liber al dupa-amiezei, stai la masina de scris si scrii o depesa anuntand ca asta este exact ce vor face. Nu poti rata. Stirea ta va fi dezmintita la doua ore dupa publicare si confirmata dupa doua zeci si patru.”

Asa ca, daca se petrece la 24 de ore, 24 de zile sau la un moment dat inainte de sfarsitul mandatului sau, ar trebui sa prezicem ca Bush va trimite bombardierele inspre Teheran pentru a distruge tintele obisnuite - centrale electrice si infrastructura civila inrudita, spitale, poate cateva adaposturi de bombardamente burdusite cu femei si copii.

Dar chiar se va intampla asa?

In ciuda sirului de articole din ultimele luni care anuntau ca se pregateste un atac asupra Iranului, am avut indoielile mele. In mijlocul crizei de locuinte de aici, cu posibilitatea unei mariri inflationale deodata cu balonul de credite care ameninta cu explozia, chiar ar vrea guvernul american sa vada ridicarea pretului la benzina de la pompa la peste 5$? Ce ar face Hugo Chavez? Chiar si sughiturile alimentarii din Venezuela ar putea paraliza rafinariile de aici, construite specific pentru titeiul venezuelan. China are un interes mare in Iran. De asemenea, este bancherul Unchiului Sam. Chinezii nu trebuie sa distruga dolarul, e de ajuns sa-i stranga putin trahea, sau sa-si revalorizeze moneda lor destul cat sa dubleze preturile de vanzare din Wal-Mart. Republicanii si candidatii lor prezidentiali nu ar vrea asta in apropierea unui an electoral.

Statul major stie ca razboiul din Irak a fragmentat aproape armata americana. Nu s-ar opune vehement notiunii de atac asupra Iranului, care ar vedea grupurile shi’ite de rezistenta taind convoaiele americane de aprovizioare din Kuweit, care aduce coombustibil si apa marilor baze americane? Nu ar incepe in sfarsit fortele shi’ite adunate o campanie de evacuare a ocupantului american? Nu ar face asta o punctie in fantezia prin care strategia “surge” a Generalului Petraeus functioneaza?

Cealalta parte a caietului de contabilitate nu este greu de umplut nici ea. Companiilor de petrol le place o criza care ridica pretul marfurilor proprii. Chinezii sunt un popor prudent si nu vor sa loveasca economia mondiala. Din punct de vedere politic, ei si Rusia ar dori sa vada ca SUA maresc dezastrul din Irak si ca ajung intr-o incurcatura pe termen lung in Iran. Israelul vrea un atac asupra Iranului, iar lobby-ul israelian face regulile in politica externa americana. Miscarea pentru pace din SUA este in zapaceala, iar mari bucati din ea ar fi incantate sa vada cum cade o ploaie de bombe peste ayatollah-ii ce urasc femeile sau peste Ahmadinejad, negationistul Holocaustului.

In mijlocul dezastrului strategiei lor pentru Orientul Apropiat, Bush si consilierii lui ar putea face o aruncare ultima si disperata, incurajata de faptul ca vanzarea strategiei “surge” a fost un succes, desi democratii nu trebuie sa faca altceva decat sa citeze ONU, care spune ca irakienii care isi parasesc locuintele a crescut de la 50 000 la 60 000 lunar. Sau sa citeze Associated Press care a numarat 1809 de civili irakieni omorati in august, comparativ cu 1760 in iulie. Ruptura sunita din provincia Anbar nu se va repeta probabil in Baghdad si nici altundeva si nu avea nici o legatura cu cresterea numarului de trupe americane. Bush nu avea curajul sa mearga la Baghdad.

Cantarind toate aspectele ai crede prosteste ca un atac asupra Iranului nu se va intampla. Stiam ca Noam Chomsky se indoia de posibilitatea unui atac american asa ca i-am scris un email saptamana trecuta sa-l intreb daca nu si-a schimbat parerea. Uite raspunsul lui.

Da, eram destul de sceptic. Tot mai putin de-a lungul anilor. Sunt disperati. Orice ating este in ruine. Sunt chiar in pericolul de a pierde controlul asupra petrolului din Orientul Apropiat - fata de China, subiect rar discutat, dar care se afla in mintea oricarui planificator sau executiv de corporatie, asta daca sunt sanatosi mintal. Iranul are deja statut de observator la Organizatia de Cooperare Shanghai - de la care SUA a fost exclusa foarte evident. Comertul chinez cu Arabia Saudita, intre care vanzarile de armament, creste repede. Cu administratia Bush in pericol de a pierde Irakul shi’it, unde este cea mai mare parte a titeiului (iar majoritatea petrolului saudit se afla in regiuni cu populatie shi’ita aspru oprimata), s-ar putea sa se afle intr-un bucluc adevarat.

Sub aceste circumstante, sunt imprevizibili. S-ar putea da faliti si sa spere ca pot recupera ceva din ramasite. Daca chiar bombardeaza, cred ca vor acompania cu un asalt de sol in Khuzestan, in apropiere de Golf, adica acolo unde se afla petrolul (si o populatie araba - exista deja un front de eliberare Ahwazi, probabil organizat de CIA, pe care SUA il poate “apara” de persanii cei rai), iar apoi pot bombarda restul tarii pana la moloz. Si sa le arate cine e seful.

Miscarea pentru pace ar trebui sa se adune, amintindu-si ca daca bombele incep sa cada pe Teheran, majoritatea democratilor din Congres vor sta in picioare, incurajand.

Alexander Cockburn, exponent al stangii radicale americane, este un jurnalist de origine irlandeza cu rubrici de opinie la The Nation si Los Angeles Times. Editeaza newletterul politic Counterpunch. Traducere si adaptare dupa articolul din limba engleza.