de Patrick Wood
Preluat de la www.augustreview.com, Volumul 6, Numarul 5, 20 august 2006 [vezi episodul anterior ]

Preludiu catre Uniunea Nord Americana

Imediat dupa ce NAFTA a fost legiferata in 1994, Dr. Robert A. Pastor a inceput promovarea unei “integrari adanci” pe care NAFTA nu o putea furniza singura. Visul sau a fost prezentat pe scurt in cartea sa, Catre o Uniune Nord Americana, publicata in 2001. Din nefericire pentru Pastor, lucrarea a aparut doar cateva zile inainte de atacurile teroriste de la 9/11 din New York si astfel a primit putina atentie din partea oricarui sector al societatii.

Totusi, Pastor avea conexiunile necesare. A fost invitat sa apara inaintea sesiunii plenare (tinuta in Ontario, Canada) a Comisiei Trilaterale pe 1-2 Noiembrie 2002, pentru a sustine un referat dezvoltat pe marginea cartii sale. Lucrarea, “O propunere modesta adresata Comisiei Trilaterale”, a facut cateva recomandari:

• “… cele trei guverne ar trebui sa infiinteze o Comisie Nord Americana (CNA) sa stabileasca o agenda pentru intalnirile Summit ale celor trei lideri si sa monitorizeze implementarea deciziilor si planurilor.
• O a doua institutie ar trebui sa se ridice prin combinarea a doua grupuri legislative bilaterale intr-un Grup Parlamentar Nord American.
• A treia institutie ar trebui sa fie o Curte Permanenta a Comertului si Investitiilor.
• Cei trei lideri ar trebui sa infiinteze un Fond de Dezvoltare Nord American, a carui prioritate ar fi sa conecteze regiunea de granita U.S.-Mexic cu Mexicul central si de sud.
• Comisia Nord Americana ar trebui sa dezvolte un plan de integrare continental pentru transport si infrastructura.
• … sa negocieze o Uniune Vamala si un Tarif Extern Comun.
• Cele trei guverne trebuie sa sponsorizeze Centre de Studii Nord Americane in fiecare din tarile noastre pentru a ajuta oamenii sa inteleaga problemele si potentialul Americii de Nord si sa inceapa sa se considere pe ei insisi Nord Americani” [nota: A Modest Proposal To the Trilateral Commission, Presentation by Dr. Robert A. Pastor, 2002][subliniere adaugata]

Alegerea cuvintelor “Propunere modesta” din partea lui Pastor, este aproape comica considerand intentiile sale de reorganizare a intregului continent Nord American.

Cu toate acestea insa, Comisia Trilaterala a plecat urechea la recomandarea lui Pastor. Ulterior acesta a fost avansat pe pozitia de vice-chairman al grupului CFR “task force” ce a fost anuntat pe data de 15 Octombrie 2004:

“Consiliul [nota tr: Council on Foreign Relations] a lansat un grup de orientare independent sa se ocupe de problema viitorului Americii de Nord, pentru a examina integrarea regionala din momentul implementarii North American Free Trade Agreement (NAFTA) acum zece ani… Grupul va analiza cinci sfere politice in care o cooperare mai extinsa ar putea fi necesara. Acestea sunt: o mai adanca integrare economica; reducerea decalajului de dezvoltare; armonizarea politicii de reglementare; imbunatatirea securitatii; si elaborarea unor institutii mai eficiente care sa directioneze conflictele ce inevitabil vor aparea in urma integrarii si sa exploateze oportunitatile de colaborare.” [nota: Council Joing Leading Canadians and Mexicans to Launch Intependent Task Force on the Future of America, Press Release, CFR Website]

Un grup de orientare independent, intr-adevar! Douazeci si trei de membrii au fost alesi din cele trei tari. Fiecare tara a fost reprezentata de un membru al Comisiei Trilaterale: Carla A. Hills (U.S.), Luis Robio (Mexic) si Wendy K. Dobson (Canada). Robert Pastor a servit ca vice-chairman din partea Statelor Unite.

Acest grup al CFR a fost unic prin aceea ca s-a concentrat pe masuri economice si politice ce vizau cele trei tari, nu numai Statele Unite. Declaratia de intentie a grupului a fost:

“… sa identifice chestiunile necorespunzatoare in aranjamentele actuale si sa sugereze oportunitati pentru o cooperare mai adanca in domeniile de interes comun. Spre deosebire de alte grupuri sponsorizate de Consiliu, care se concentreaza pe politica Statelor Unite, aceasta initiativa include participanti din Canada si Mexic, pe langa cei din SUA, si va face recomandari politice vizand cele trei tari.” [nota: ibid.][subliniere adaugata]

Richard Haass, chairman al CFR si membru veteran al Comisiei Trilaterale, a subliniat legatura dintre NAFTA si integrarea Mexicului, Canadei si U.S.:

“Zece ani dupa NAFTA, este evident ca viitorul economic si securitatea Canadei, Mexicului si Statelor Unite sunt intim asociate. Exista insa putine idei pretioase disponibile referitoare la directia catre care trebuie sa se indrepte cele trei tari in urmatorii zece ani si cum sa se ajunga acolo. Sunt incantat datorita potentialului pe care grupul il prezinta, de a umple acest gol.” [nota: ibid.]

Declaratia lui Haass ca “exista putine idei pretioase disponibile” evidentiaza o repetat folosita tehnica elitista. Aceasta este: mai intai decide ce vrei sa faci, apoi numeste o turma de academici sa construiasca o justificare intelectuala pentru actiunile tale. (Acesta este pivotul sponsorizarii academice de catre ONG-uri precum Rockefeller Foundation, Ford Foundation, Carnegie-Mellon, etc.) Dupa ce procesul de justificare este complet, aceiasi elitisti care au sugerat masurile de la inceput, se prefac a fi ademeniti si atrasi catre aceste concluzii ca si cum nu ar avea alta alegere rationala decat sa se alatura “gandirii solide” a expertilor.

Grupul s-a intalnit de trei ori, cate odata in fiecare tara. Cand procesul era finalizat, au fost publicate rezultatele, in Mai 2005, intr-o teza numita “Construind o Comunitate Nord Americana” si subintitulata “Raport al Independent Task Force asupra Viitorului Americii de Nord.” Chiar acest sub-titlu sugereaza ca “Viitorul Americii de Nord” este fait accompli decis in spatele usilor inchise.

Cateva dintre recomandarile grupului au fost:

• Adoptarea unui tarif extern comun.
• Adoptarea unei Metode de Abordare Nord Americana a Reglementarilor.
• Stabilirea unui perimetru comun securizat pana in 2010.
• Infiintarea unui fond de investitie Nord American pentru infrastructura si capital uman.
• Infiintarea unui tribunal permanent pentru disputarea rezolutiilor Nord Americane.
• Un “Summit Nord American annual” care va reuni sefii statelor cu scopul proiectarii unei imagini publice de incredere.
• Infiintarea unor grupuri de actiune dirijate prin ministere, care vor trebui sa raporteze dupa 90 de zile si sa se intalneasca regulat.
• Crearea unui “Consiliu Consultativ Nord American”
• Crearea unui “Grup Inter-Parlamentar Nord American” [nota: Building a North American Community, Council on Foreign Relations, 2005]

Suna familiar? Ar trebui: multe dintre recomandari sunt copiate verbatim din prezentarea “modesta” a lui Pastor catre Comisia Trilaterala, sau din mai timpuria sa carte, Catre o Uniune Nord Americana.

La scurta vreme dupa ce raportul grupului a fost publicat, conducatorii celor trei tari s-au intalnit intr-adevar pentru un summit la Waco, Texas, pe data de 23 Martie 2005. Rezultatul specific al summit-ului a fost crearea Parteneriatului Securitatii si Prosperitatii Americii de Nord (PSPAN). In presa s-a declarat,

“Noi, liderii alesi ai Canadei, Mexicului si Statelor Unite, ne-am intalnit in Texas sa anuntam stabilirea Parteneriatului Securitatii si Prosperitatii Americii de Nord.

Vom infiinta unitati de actiune conduse de ministerele si secretariatele noastre care se vor consulta cu cei direct interesati din tarile noastre respective. Aceste unitati vor raspunde prioritatilor popoarelor si afacerilor noastre, si vor stabili obiective specifice, masurabile si realizabile. Vor contura pasi concreti pe care guvernele noastre sa ii parcurga pentru realizarea acestor teluri, si vor stabili termene limita ce vor asigura obtinerea continua a rezultatelor.

In 90 de zile, ministerele vor prezenta raportul lor initial, dupa care, unitatile de actiune vor raporta odata la sase luni. Deoarece Parteneriatul va fi un proces continuu de cooperare, noi obiective vor fi adaugate pe agenda de lucru prin intelegeri mutuale in functie de circumstante.” [nota: North American Leaders Unveil Security and Prosperity Partnership, International Information Programs, U.S. Govt. Website]

Inca odata, putem observa ideologia lui Pastor, cea a Uniunii Nord Americane, fiind implementata, dar de data aceasta ca rezultat al unei intalniri summit a conducatorilor celor trei state. Trebuie pusa intrebarea, “Cine este cu adevarat la carma acestui proces?”

Intr-adevar, cei trei s-au intors in tarile lor respective si au format “unitatile de actiune” pentru a se “consulta cu cei direct interesati”. In Statele Unite, “obiectivele masurabile si realizabile” au fost observate indirect prin crearea unei pagini de internet a guvernului intitulata “Parteneriatul Securitatii si Prosperitatii Americii de Nord” (www.spp.gov). Cei direct interesati nu sunt mentionati dupa nume, dar este clar ca nu este vorba de publicul nici uneia dintre cele trei tari; mai mult ca sigur, avem de-a face cu interesele corporatiste reprezentate de membrii Comisiei Trilaterale!

A doua intalnire summit anuala a avut loc pe 30-31 Martie 2006, in Cancun Mexic, intre Bush, Fox si prim ministrul canadian Stephen Harper. Agenda Parteneriatului Securitatii si Prosperitatii a fost rezumata intr-o declaratie venita din partea presedintelui Mexican, Vincente Fox:

“Am discutat chestiuni fundamentale la aceasta intalnire. Pentru inceput am facut o evaluare. Apoi am consultat informatii referitoare la programele de dezvoltare. Si apoi am dat instructiuni pentru actiunile ce vor trebui intreprinse in perioada imediat urmatoare… Nu renegociem ceea ce a fost implementat cu succes sau deschis prin Free Trade Agreement. Are sa mearga dincolo de acest acord, atat pentru prosperitate cat si pentru securitate.” [nota: Concluding Press Conference at Cancun Summit, Vicente Fox, March 31, 2006][subliniere adaugata]

Reglementari in loc de Tratate

Probabil cititorul inca nu a inteles ca cele doua summit-uri ale PSP nu au produs nici un acord semnat. Acesta nu este un accident si nici un esec al procesului summit-ului. Asa numita “integrare mai adanca” a celor trei tari este realizata printr-o serie de reglementari si decrete executive care evita scrutinul cetatenesc si supervizarea legislativa. [nota: Traditional Elites Map North American Future in "NAFTA Plus", Miguel Pickard, p. 1, IRC Website]

In Statele Unite, summit-ul de la Cancun din 2005 a infiintat 20 de unitati de actiune diferite care se vor ocupa de probleme diverse precum emigratie, securitate, armonizare a reglementarilor, toate sub auspiciile Parteneriatului Securitatii si Prosperitatii (www.spp.gov). PSP in U.S. este plasat oficial sub autoritatea Departamentului Comertului, care actualmente este condus de Secretarul Carlos M. Gutierrez, dar alte agentii ale Ramurii Executive au de asemenea componente PSP care raporteaza aceluiasi Departament mai sus mentionat.

Dupa doi ani de eforturi masive, numele membrilor unitatilor de actiune PSP nu au fost facute inca publice. La fel se prezinta situatia si in ceea ce priveste rezultatul muncii lor. Nu exista nici un fel de legislatie a Congresului sau supervizare a procesului PSP.

Directorul PSP, Geri Word, a fost contactat si intrebat de ce aceasta activitate este invaluita in mister. Dupa cum marturiseste jurnalistul care a facut investigatia, Jerome Corsi, Word a raspuns,

“Nu am vrut ca persoanele de contact ale acestor unitati de actiune sa fie distrase de apelurile publicului.” [nota: Bush sneaking North American super-state without oversight?, Jerome Corsi,WorldNetDaily, June 12, 2006.]

Aceasta atitudine paternala este tipica mentalitatii elitiste. Munca lor (oricare le-ar fi visele si doleantele) este prea importanta pentru a fi intrerupta de cetatenii pisalogi sau constituentii lor alesi.

Aceasta schimbare elitista de tactica nu trebuie inteleasa gresit: Reglementari si Ordine Executive au inlocuit legislatia Congresului si dezbaterea publica. Nu exista nici macar un simulacru al vreuneia din ele. Este un alt exemplu in stilul Gardner, de “ocol dat suveranitatii nationale, erodand-o bucata cu bucata”.

Aparent, Trilateral-dominata administratie Bush crede ca a acumulat suficient de multa putere sa indese NAU pe gatul poporului american, fie ca protesteaza ori ba.

Robert A. Pastor: Un Operator al Comisiei Trilaterale

Asa cum a fost mentionat mai devreme, Pastor este aclamat drept parintele Uniunii Nord Americane, avand la activ rapoarte pe marginea acestui subiect, marturii in fata Congresului si numiri in fruntea grupurilor desemnate sa il studieze, mai multe decat oricare alta persoana academica din U.S.. Pare a fi un neobosit arhitect si avocat al NAU.

Desi lasa impresia ca ar fi un nume nou, proaspat in afacerea globalizarii, Pastor are o istorie lunga alaturi de membrii Comisiei Trilaterale si elita globala.

Este acelasi Robert Pastor care a ocupat functia de director executiv in grupul “task force” al Council on Foreign Relations din 1974 (sponsorizat de Fundatiile Rockefeller si Ford), numit Commission on US-Latin American Relations – sau altfel, Comisia Linowitz. Comisia Linowitz, condusa de membrul originar al Comisiei Trilaterale, Sol Linowitz, a primit singura credit pentru instrainarea Canalului Panama in 1976 sub presedentia Carter. Toti membrii Comisiei Linowitz erau si membrii ai Comisiei Trilaterale, mai putin unul, Albert Fishlow; alti membri erau W. Michael Blumenthal, Samuel Huntington, Peter G. Peterson, Elliot Richardson si David Rockefeller.

Una din primele actiuni intreprinse de Carter in calitate de Presedinte in 1977, a fost sa-l numeasca pe Zbigniew Brzezinski pe postul de Consilier insarcinat cu problemele de Securitate Nationala. La randul sau, unul din primele acte ale lui Brzezinski a fost sa-l desemneze pe protejatul sau, Dr. Robert A. Pastor, in functia de director al Biroului de Afaceri cu America Latina si Caraibe. Pastor a devenit apoi responsabil cu lobby-ul din partea Comisiei Trilaterale, pentru instrainarea Canalului Panama.

Pentru a negocia efectiv Tratatul Carter-Torrijos, Carter a trimis pe nimeni altul decat Sol Linowitz in Panama pe postul de ambasador temporar. Aceasta numire temporara pe 6 luni a eludat necesitatea confirmarii Senatului. Astfel, aceeasi oameni care au creat strategia politica au devenit responsabili cu executarea ei.

Rolul Comisiei Trilaterale in Administratia Carter este confirmat de insusi Pastor in raportul sau din 1992, Administratia Carter si America Latina: Un test de principiu:

“In procesul de convertire a predispozitiei sale intr-o strategie politica, noua administratie a beneficiat de activitatea de cercetare intreprinsa de doua comisii private. Carter, Vance, si Brzezinski erau membrii ai Comisiei Trilaterale, ce pusese la dispozitie o schita conceptuala pentru colaborarea dintre tarile industrializate pentru abordarea intregii game de probleme internationale. In privinta crearii unei agende si metode pentru America Latina, cea mai importanta sursa de influenta asupra administratiei Carter a fost Comisia pentru Relatiile US-America Latina, condusa de Sol M. Linowitz.” [nota: The Carter Administration and Latin America: A Test of Principle, Robert A. Pastor, The Carter Center, July 1992, p. 9]

In ceea ce priveste rapoartele finale ale Comisiei Linowitz la adresa Americii Latine, al caror autor, in majoritate, a fost insusi Pastor, el declara:

“Rapoartele au ajutat administratia sa defineasca o noua relatie cu America Latina, si 27 din cele 28 de recomandari specifice ale celui de-al doilea raport au devenit strategie politica a U.S.” [nota: ibid. p. 10]

Adanca implicare a lui Pastor alaturi de membrii Comisiei Trilaterale si masurile lor politice este de necontestat, si continua pana in prezent.

In 1996, cand membrul Comisiei Trilaterale Bill Clinton, l-a nominalizat pe Pastor in functia de Ambasador in Panama, aceasta numire a fost atacata vehement si impiedicata de Senatorul Jesse Helms (Republican – North Carolina), care si-a amintit bine rolul central pe care acesta l-a avut in cedarea Canalului Panama in 1976.

Aceast impediment, evident nu l-a oprit din drum pe Pastor.

Incotro de aici?

Termenul limita pentru implementarea completa a Uniunii Nord Americane este 2010.

“Task Force propune crearea pana in 2010 a unei comunitati Nord Americane pentru a imbunatatii securitatea, prosperitatea si oportunitatea. Propunem o comunitate bazata pe principiile afirmate in Declaratia Comuna din Martie 2005 a celor trei lideri, conform careia ‘securitatea si prosperitatea noastra sunt dependente mutual si complementar’. Granitele ei vor fi definite de un tarif extern comun si un perimetru de securitate periferic in interiorul caruia miscarea oamenilor, produselor si capitalului vor fi legale, ordonate si in siguranta. Scopul sau este sa garanteze o America de Nord libera, securizata, justa si propera.” [nota: Building a North American Community, Council on Foreign Relations, 2005, p. 2]

Nu subestimati abilitatea elitei globale de a-si respecta propriile termene finale!

Concluzie

Acest raport nu pretinde o abordare completa a unor subiecte atat de importante si vaste precum cele discutate mai sus. Am aratat ca restructurarea Statelor Unite a fost realizata de catre un foarte restrans grup de puternici elitisti globali precum membrii Comisiei Trilaterale.

Comisia Trilaterala a declarat deschis ca intentioneaza sa creeze un Nou Ordin Economic International. I-am urmat pe membrii sai incepand din 1973 pana in prezent, numai sa descoperim ca se afla in chiar centrul fiecarei masuri politice critice si actiuni ce incearca sa restructureze Statele Unite.

Unii critici vor argumenta negresit ca implicarea membrilor Comisiei Trilaterale este doar intamplatoare. Sansele ca aceasta implicare sa fie aleatoare sunt atat de reduse insa, incat nici nu pot fi luate in seama; ar fi precum castigarea loteriei de cinci ori la rand pariind pe aceleasi numere!

Motto-ul August Review este “Urmareste banii, urmareste puterea”. In acest peisaj, Statele Unite au fost in mod literal deturnate de mai putin de 300 de elitisti globali, lacomi si egoisti, ce manifesta numai dispret fata de cetatenii tarilor pe care incearca sa le domine. Dupa parerea Trilateralistului Richard Gardner, aceasta preluare incrementala (spre deosebire de abordarea frontala) a fost plina de succes.

In final, pentru a raspunde intrebarii lui Lou Dobbs, “Oare elitele noastre politice au innebunit?” – Nu Lou, nu au “innebunit” si nici ignorante nu sunt. A-i privi in ochi este tot una cu a privi in ochi absoluta lacomie, avaritie si tradare.

Lectura auxiliara

Faceti cunostinta cu Robert Pastor: Parintele Uniunii Nord Americane, Human Events, Jerome R. Corsi, 25 Iulie, 2006
Robert A. Pastor Resume[CV-ul lui Robert Pastor], American University, 2005
North America’s Super Corridor Coalition, Inc. Website

Va urma