APARITIA ŞI DISPARIŢIA CULTULUI GRECO-CATOLIC (3)

Vasile Zarnescu

Episodul al doilea aici

5. Stări de risc implicate de existenţa cultului „greco-catolic“

Ofensiva declanşată de Vatican vizînd creşterea influenţei catolicismului în ţările Europene Răsăritene îşi are un principal cap de pod în Ungaria. Semnificativă, în acest sens, este decizia Vaticanului de trecere a Diecezei Romano-Catolice din Chişinău sub jurisdicţia Nunţiului de la Budapesta.

5.1. Reactivarea cultului „greco-catolic“

duce la maghiarizarea românilor din Transilvania

Vaticanul urmăreşte, în mod similar, subordonarea cultului „greco-catolic“ intereselor maghiare. Elocvent este faptul că în judeţul Satu Mare, în parohiile Satu Mare – „Sfîntul Nicolae“, Livada, Porumbeşti, Halmeu, Turulung, Cidreag-Lazuri, Bercu-Lazuri şi Carei serviciile religioase se efectuează în limba maghiară. Această situaţie se întîlneşte şi în alte judeţe din Transilvania.

De asemenea, unele organizaţii umanitare catolice – Pax Cristi International, Ordinul Cavalerilor de Malta, Caritas din Viena etc. –, pentru a accentua obedienţa catolică a românilor „greco-catolici“, oferă ajutoare în mod preferenţial maghiarilor, în scopul acreditării ideii că maghiarii sunt asupriţi şi sub aspect etnic şi nu doar confesional, ca greco-catolicii; de aceea, trebuie să li se acorde o compensaţie – demonstrînd, totodată, „superioritatea“ Bisericii Catolice, care este mai bogată decît B.O.R. şi poate să-i sprijine material.

Liderii ex-greco-catolici moderaţi sunt convinşi că acest cult este urmărit cu mare atenţie în evoluţia sa de către romano-catolicii maghiari din ţară, care transmit date centrelor catolice din Ungaria şi organizaţiilor religioase catolice din alte ţări. Acestea, cu ocazia contactelor cu conducerile Bisericilor „greco“- şi romano-catolice, culeg informaţii referitoare la numărul credincioşilor ortodocşi şi „greco-catolici“ şi date compromiţătoare despre unii preoţi ai acestor culte, care ar putea fi exploatate în exterior.

Cazul Hajdudorog. Între numeroasele acţiuni întreprinse de statul ungar pentru maghiarizarea românilor prin Biserică s-a numărat şi înfiinţarea Episcopiei greco-catolice ungare de Hajdudorog, un orăşel situat la nord de Debreţin.

Demersurile unor prelaţi maghiari au început în 1868, dar, după îndelungi pertractări, abia în 1912, împăratul Francisc Iosif I l-a convins pe papa Pius al X-lea să emită bula Christifideles graeci, prin care aproba înfiinţarea episcopiei; guvernul ungar a emis cu promptitudine decretul necesar. Conform bulei, slujbele urmau să se desfăşoare în limba greacă, dar pînă o învăţau deservenţii şi enoriaşii, statul austro-ungar le-a creat condiţii să nu poată folosi decît limba maghiară. Noua episcopie era pusă sub jurisdicţia Arhiepiscopiei romano-catolice de la Esztergom, deşi firesc era să fie subordonată Mitropoliei româneşti unite de la Blaj.

Protestele greco-catolicilor – români, căci, cum clamase George Pop de Băseşti, „maghiari greco-catolici nu au fsot niciodată şi nu sunt nici astăzi“ (cf. 15, pag. 111) –, începute încă în etapa premergătoare publicării bulei, s-au accentuat. Liderii Partidului Naţional Român – Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voievod, George Pop de Băseşti, Ştefan Cicio Pop ş.a. – au mers pînă acolo încît l-au ameninţat pe papă cu ruperea uniaţiei şi revenirea la ortodoxie (cf. 15, pag. 106-129).

Elocventă pentru atmosfera din epocă şi jocul de interese este următoarea descriere: „Exaltării, produsă prin aceste agitaţii româneşti de către careva fanatic, i s-a atribuit oribilul atentat comis în februarie 1914 împotriva Monseniorului Milossy, cu ajutorul unei maşini infernale, care a explodat chiar în casa episcopului şi a ucis şase persoane, printre care vicarul general, şi a rănit grav alte cîteva (sic) “ (apud 8, pag. 26-27).

Consecinţa protestelor vehemente ale românilor a fost că papa Pius al X-lea doar „a promis că va lua măsuri să revizuiască bula“, iar guvernul budapestan, bineînţeles, nu a desfiinţat episcopia. Profesorul preot dr. Mircea Păcurariu subliniază: «Nu este lipsit de interes să menţionăm că şi presa ungară sau unii oameni politici au declarat făţiş adevăratele scopuri urmărite de noua Episcopie. Între altele, într-un articol editorial din ziarul Budapesti Hirlap, din 12 iunie 1912, diecaza maghiară esra socotită „un tun zdrobitor de naţionalităţi“. Într-o cuvîntare rostită de contele Tisza István la un sinod calvinist din Pápa, în septembrie 1912, noua Episcopie era prezentată ca „o mare biruinţă naţională ungară“. În numărul din 10 septembrie 1913 al cunoscutului ziar Pesti Hirlap, se preciza că menirea Episcopiei de Hajdudorog era „să maghiarizeze cu toate mijloacele ce-i stau la îndemînă parohiile eparhiilor valahe vecine din Oradea, Gherla şi Blaj“. În sfîrşit, o declaraţie facută ziarului Budapesti Hirlap de către noul vicar de Hajdudorog, Jaczkovics Mihály, al cărui nume îl vom mai întîlni, că „a rămas uluit auzind că copiii români de roagă în româneşte.“ (!). Socotim că orice comentarii sînt de prisos» (vezi 15, pag. 113).

De altfel, tot prof. pr. dr. Mircea Păcurariu relevă că şi românii denunţaseră, anterior presei maghiare, scopul subversiv al înfiinţării Episcopiei greco-catolice ungare de Hajdudorog. Astfel, în cuvîntarea de la marea adunare de protest de la Alba Iuia, din 16/29 mai 1912, prezidată de marele patriot George Pop de Băseşti, acesta avertizase: „Spre ce scop şi pentru cine se făureşte, aşadar, Biserica cea nouă? Ea se plănuieşte pentru noi toţi, cu menirea de a servi politica de maghiarizare între români. (…) Ne vom afla faţă în faţă cu o instituţie care – sub firma Bisericii greco-catolice maghiare şi fiind împărtăşită de toate bunătăţile ce le poate lua de la un Guvern –, va servi de refugiu pentru toţi scăpătaţii, va aduna la sînul său toate sufletele slabe şi cu ajutorul acestora se va vîrî pretutindeni printre şirurile noastre. Nimeni să nu se amăgească şi să creadă că e scutit de acest pericol, pentru că dacă nu astăzi, apoi, în viitorul nu tocmai îndepărtat, în aceeaşi măsură va fi expusă cotropirei acesteia Ţara Făgăraşului, ca şi Bihorul şi Banatul, ca şi Săcuimea… Biserica greco-catolică maghiară este considerată – şi cu drept cuvînt – ca un triumf al politicei de maghiarizare a Guvernului. Toată presa liberală – care, altfel, ar înregistra simplu înfiinţarea unei episcopii, între noutăţile zilei – scrie nesfîrşite imnuri de preamărire la adresa celor ce au ştiut să clădească un stîlp atît de puternic pentru statul naţional ungar. Opinia publică maghiară, chiar şi aceea care nu este catolică, pînă şi evreii, jubilează pentru acest succes patriotic al Guvernului“ (cf. 15, pag. 111).

După Dictatul de la Viena, episcopia a fost extinsă pînă la aproape dimensiunile avute înainte de 1918 (cf. 15, pag. 129). Această episcopie şi-a dezvoltat activitatea după căderea „cortinei de fier“, fiind o platformă de „sprijinire“ şi incitare a românilor „greco-catolici“. Un exemplu peremptoriu îl constituie sfinţirea, în ziua de 2 octombrie 1994, a Bisericii greco-catolice „Maica Domnului“ din Oradea – construcţie subvenţionată de Vatican şi cercuri catolice din Ungaria şi Austria. La manifestare au participat, alături de circa 2000 persoane din judeţul Bihor şi cele limitrofe, Santo Gangemi – secretarul Nunţiului Papal la Bucureşti, Constantin Kerestesi – episcopul greco-catolic de Hajdudorog, John-Michel Botean – cetăţean american de origine română, unul dintre candidaţii la funcţia de episcop al greco-catolicilor din S.U.A. şi Canada, Teodor Cornea – preot greco-catolic la parohia „Aurora“ din S.U.A. şi Tökés Lászlò, episcop reformat din Oradea.

Semnificativ este şi faptul că, deşi hibridul greco-catolic a fost creat la anii 1700 pentru a-i atrage la catolicism pe români, la recensămîntul din 1992 s-au declarat că sunt „greco-catolici“ şi 23.393 de maghiari (10,5 la sută din grupul respectiv). Nu ştim dacă aceştia sunt români maghiarizaţi, dar în mod cert starea de lucruri existentă înlesneşte imixtiunea Episcopiei greco-catolice ungare de Hajdudorog.

5.2. Dimensiunea antiortodoxă

În acest sens, este semnificativ că la Institutul Greco-Catolic din Cluj-Napoca există o stare tensionată, cauzată, printre altele, de faptul că studenţii sunt supuşi unui regim de învăţămînt şi cazare foarte dur, de tip „medieval“, fiind îndoctrinaţi încă din primul an în spirit de ură faţă de ortodocşi. După opinia studenţilor, această conduită este determinată de indicaţiile transmise de la Vatican decanului Tertulian Langa. Pe această nouă generaţie de preoţi se bazează Vaticanul în revigorarea cultului şi în radicalizarea acţiunilor sale.

Totodată, se încearcă insinuarea că între structurile comuniste şi cele actuale nu ar fi diferenţe, statul de drept „moştenind“ procedurile totalitariste din trecut, inclusiv în ceea ce priveşte „persecutarea“ Bisericii „Greco-Catolice“.

Prozelitismul este relevat, pe lîngă metodele generale de atragere a ortodocşilor cu „ajutoare materiale“ şi burse, de specularea conflictului dintre preotul Iulian Mladin şi Mitropolitul Nestor Vornicescu. Preotul în cauză a fost caterisit şi, în replică, a ameninţat cu trecerea la „cultul greco-catolic“, împreună cu „grupul reformator“ din Craiova, care îl sprijină.

În urma respectivului conflict, s-a format un aşa-numit „grup al preoţilor ortodocşi reformatori din Craiova“, apariţia acestuia fiind puternic mediatizată de către B.B.C., Vocea Germaniei, Europa liberă şi de presa locală obedientă acestor posturi de radio. „Grupul“ cere schimbarea întregii conduceri a B.O.R., acuzată de „colaboraţionism cu regimul comunist“ – sloganurile utilizate de ex-greco-catolici şi confecţionate de Vatican.

Semnificativ este faptul că ameninţarea cu trecerea la cultul „greco-catolic“ a fost iniţiată de către preotul Sandu Mehedinţu, de la Biserica „Colţea“ din Bucureşti, promonarhist notoriu, şi are sprijinul Arhiepiscopului romano-catolic Ioan Robu.

Institutul teologic romano-catolic din Blaj, al cărui rector este Ioan Mitrofan, şi-a propus „unirea tuturor greco-catolicilor în faţa ortodocşilor“, mizîndu-se pe implicarea directă îndeosebi a proaspetei generaţii de absolvenţi ai Institutului teologic greco-catolic, în care predomină preoţii fără parohii.

În acest scop, şi-a conturat cîteva direcţii de acţiune în vederea recuperării patrimoniului:

- declanşarea unei campanii de propagandă în mass media, prin care populaţia să fie informată despre activităţile desfăşurate de prelaţii „greco-catolici“ după anul 1945, realizabilă în special prin intermediul publicaţiilor centrale România liberă, Evenimentul zilei, Cotidianul, Dreptatea, Lumea, Magazin istoric şi Unirea din Blaj;

- obţinerea sprijinului emigraţiei române pentru o acţiune similară în exterior, urmărindu-se îndeosebi sensibilizarea anumitor foruri şi organisme internaţionale.

În cadrul acţiunilor preconizate, pentru sublinierea „caracterului abuziv“ al măsurilor prin care patrimoniul cultic a fost preluat de stat, se are în vedere aducerea la cunoştinţa opiniei publice a prevederilor Decretului-Lege nr. 158/1948 şi 358/1948, privind declararea bisericii catolice ca „singurul adversar organizat al comunismului“, transformarea şcolilor confesionale în instituţii laice, trecerea în proprietatea statului a „bunurilor mobile şi imobile“ ale cultului greco-catolic, revenirea credincioşilor săi la religia ortodoxă etc.

Încercarea de revenire la o etapă revolută, denaturarea adevărului istoric, a realităţii actuale, subiectivismul şi partizanatul politic urmărit prin direcţiile de acţiune respective sunt dezavuate indirect de afirmaţiile făcute anul trecut de către unul dintre liderii Bordului de conducere al Uniunii Baptiste Americane de Sud (fost preşedinte al Cultului Baptist Mondial). Subliniind că România ar putea să obţină mai multe avantaje dacă actuala conducere ar evita unele interpretări în problematica religioasă, care dăunează imaginii ţării, liderul baptist consideră că „singurul pericol real pentru B.O.R., majoritară, îl reprezintă expansiunea catolicismului în Europa“, referindu-se expres la intenţiile acestuia „de a deveni dominant în Transilvania“. Faptul că cel în cauză susţine acum ideea expusă în decretele din 1948 constituie, printre altele, un mijloc de contracarare a campaniei preconizate de actualii „greco-catolici“, cu atît mai mult cu cît despre el nu se poate spune că ar fi comunist.

5.3. Actuala „Biserică Greco-Catolică“ este „calul troian“ al catolicismului

Iniţial, B.R.U.R. a reprezentat rezultatul unui „compromis istoric“ întreprins în speranţa înlesnirii afirmării intereselor social-politice ale românilor transilvăneni. Această expectanţă nu s-a realizat decît în mică măsură şi doar la nivelul cîtorva reprezentanţi ai clerului, după cum relevă, printre alţii, greco-catolicul Gheorghe Şincai, beneficiar al studiilor făcute la colegiul De propaganda fide al Vaticanului, director al programului de învăţămînt uniat din Transilvania şi unul din corifeii Şcolii Ardelene.

Actuala „B.R.U.R.“ a reapărut în 1990 transformată în opusul a ceea ce fusese la 1698.

Sub noua formă, „B.R.U.R.“ constituie un „cal troian“ al catolicismului, promovînd o doctrină antiortodoxă, antiromânească, antinaţională şi antistatală. În consecinţă, autointitulata „B.R.U.R.“ nu poate fi considerată moştenitoarea patrimoniului deţinut de B.R.U.R. pînă la 1948. Prin aceasta, pericolul potenţial început la 1700 a devenit maxim şi efectiv prin catolicizarea completă a acestei ramuri desprinse din Biserica Ortodoxă Naţională. Prin acceptarea acestei organizaţii, care este subordonată Bisericii catolice – preponderent maghiară –, se reactualizează pericolul maghiarizării românilor (proces care, de altfel, nu a încetat cu totul, după cum atestă cazul localităţilor Cristuru Secuiesc, Plăieşii de Jos şi, mai ales, al satului Dăboi, toate din judeţul Harghita – „zonă în care românii sunt minoritari în ţara lor“, conform constatării recente a lui Hening Gyelerod, vicepreşedinte al Consiliului Europei) şi al accentuării pretenţiilor autonomiste formulate de unele cercuri interne şi externe, pe motivul caracterului „distinct“ al civilizaţiei din Transilvania – „similar“ culturii austro-ungare şi „diferit“ de cel al spiritualităţii româneşti.

Pe de altă parte, în tot mai virulentele sale acţiuni antiromâneşti – printre care cea mai recentă este propunerea de elaborare a unei legi pentru retrocedarea patrimoniului bisericesc –, Tökés Lászlò se foloseşte ca de un precedent de cazul cultului greco-catolic – deoarece statul român i-a restituit o parte din bunuri prin H.G. nr. 466/1992 (după care, între timp, respectivul cult şi-a apropriat altele) –, episcopul maghiar pretinzînd un tratament similar şi faţă de celelalte culte.

Reînfiinţarea – fie şi în această formă contradictorie – a cultului „greco-catolic“ constituie reeditarea breşei făcută la anul 1700 în unitatea spirituală a poporului român, iar breşa actuală trebuie considerată ca una dintre acţiunile reuşite în cadrul încercărilor de federalizare şi dezmembrare a României.

(Continuare în episodul următor)

Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU