Baronii si-au construit adãpost antiatomic sã nu-i ajungã furia populatiei
O banalã magazie, ca la tarã, cu peretii vãruiti în alb, nu mai înaltã decât un stat de om. Dupã usa verde, o încãpere goalã, în mijlocul cãreia se aflã o trapã. Apoi urmeazã, cu adevarat, surpriza. Trepte late cât sã încapã cel mult trei oameni coboarã mult sub pãmânt. Peretii de ciment, rãcorosi, sunt luminati ca ziua de reflectoare puternice, prinse din loc în loc pe tavan. Dupã un coborâs de maximum trei metri, te izbesti de o usã metalicã. Dupã alti trei metri, încã una. In total, patru usi metalice, atât de groase încât, dacã bati în ele, se aude un zgomot înfundat, surd. Ce se aflã dupã usile de otel pur, numai câtiva demnitari ai Iasiului stiu. Dar se feresc sã vorbeascã. Este adãpostul antiatomic în care sefii judetului se pot refugia în caz de rãzboi. Sau de rãzmeritã popularã…
Buncarul este la 15 metri sub pãmânt
Asa se cheamã, oficial, buncãrul din mãruntaiele pãmântului de sub Dealul Copoului, din care sefii judetului ar trebui sã conducã Iasiul în timpul unei conflagratii. Inceputul constructiilor de pe strada Dumbrava Rosie au fost demarate acum 50 de ani, ca rezultat al isteriei Rãzboiului Rece, dar intrarea a fost partial distrusã de trecerea timpului. Anul trecut, lucrãrile s-au reluat, reparatiile s-au încheiat, dar intrarea este pãzitã strasnic, mai ale împotriva ziaristilor si a fotoreproterilor. Pânã sã se ajungã în adãpostul propriu-zis, trebuie sã cobori 15 metri în adânc, trecând prin cele patru usi de otel masiv. Regulile sunt stricte: cum ai trecut de o usã, aceasta este încuiatã. Rolul acestor compartimente este asemãnãtor cu cel al camerelor de depresurizare. Mai mult, în fiecare compartiment se aflã câte un costum special de protectie pentru flãcãri sau iradieri chimice si nucleare. Ajuns, în sfârsit, jos, e nevoie de alte mãsuri de precautie. Trusele medicale aratã ca vizitatorii sunt examinati înainte de a intra în sala de comandã.
Mesajele cãtre populatia asfixiatã sunt transmise televizat
Decorul evocã o cazarmã: pereti simpli, vopsiti în alb, luminati puternic. Câteva hãrti asteaptã desfãcute. In a doua încãpere, metri întregi de pupitre si ecrane. Este de ajuns sã învârti de un simplu buton pentru ca multimea de cabluri ascunsã sã înceapã sã trepideze. Din subteran, linii telefonice pornesc spre cele mai importante obiective militare, administrative si economice din Iasi. Un studio de televiziune care poate emite local si o statie radio completeazã arsenalul de comunicare de care dispune buncãrul. Cu ajutorul studioului tv, oficialitãtile pot transmite, periodic, mesaje cãtre populatie, iar cu statia radio, sefii judetului pot primi informatii de la oamenii din subordine, aflati în diferite colturi ale orasului. Refugiul subteran a fost astfel construit încât sã reziste la cele mai zdravene explozii. Doar o bombã atomicã cu epicentrul chiar deasupra constructiei ar putea sã o îngroape definitiv sub pãmânt.
Peretii adãpostului sunt construiti din ziduri de beton cu o grosime de 75 de centimetri, dupã ce fundatia a fost, anterior, garnisitã cu mai multe tipuri de nisipuri menite sã amortizeze socul eventualelor explozii. In planul initial, buncãrul ar fi trebuit îmbrãcat cu o “cãmasã” groasã de plumb, care sã-i apere pe chiriasi de efectele radiatiilor periculoase. Acest proiect nu a fost dus însã pânã la capat. “Dacã explozia atomicã s-ar produce în oriunde altã parte, singurul risc ar fi cel al iradierii. Adãpostul este destinat protectiei civile, care este o fortã non-combat. Din adãpostul subteran ar trebui coordonat un Iasi asediat, nu conduse operatiuni militare”, a declarat scurt col. Dan Axinte, comandantul Inspectoratului Judetean de Protectie Civilã Iasi.
Viatã de nabab în subteran
In vizuina subteranã se poate rezista sãptãmâni la rând. Apa curentã, toalete prevãzute inclusiv cu dusuri, mobilier. Cel mai important, instalatiile de filtrare a aerului sunt functionale, permitând supravietuirea chiar în timpul unui atac chimic. Toate utilitãtile, incluzând aici si energia electricã, sunt aduse la 15 metri sub pãmânt de un generator independent, amplasat în buncãr. O cantitate foarte mare de alimente poate fi pãstratã timp îndelungat. Ceea ce a si dus la o întreagã zvonisticã privind adapostul antiaatomic. De fapt, acolo nu au intrat decât în vizitã prim-secretarii judetului si prefectii, dupã 1989. Buncãrul nu si-a atins niciodatã scopul, fiind, asa cum sustine si cel care-l are în grijã, o relicvã a trecutului de dupã cortina de fier.
Nedivulgarea informatiilor în legãturã cu buncãrul din Copou este mai degrabã o modã decât o adevãratã datorie. Pe care totusi, actualul prefect al Iasiului, fost director în timpul lui Ceausescu, Corneliu Rusu-Banu o respectã cu sfintenie. “E singurul lucru care e secret în judetul Iasi. Ar fi cea mai mare gresealã sã va deconspir locul. Este o camerã de comandã, cu instalatii sofisticate, de unde poate fi condus judetul. Am fost dus acolo într-o noapte”, a precizat subprefectul de Iasi, Corneliu Rusu Banu.
Cãtãlin Dumitrescu, Iasi
Nr. 2 în Guvernul României, Ioan Talpes, face minuni pentru prietenii pedofili
La numai câteva zile dupã ce Ioan Talpes a fost numit în functia de vicepremier, a apãrut o veste care a socat reprezentantii Justitiei din Iasi. Unul dintre apropiatii lui Talpes, istoricul american Kurt Treptow, pe care actualul vicepremier, împreunã cu Ilie Ceausescu, fratele dictatorului l-au adus în România în 1986, a fost scos de sub o serie de acuzatii referitoare la trafic de persoane si pornografie infantil.
Kurt Treptow si complicea sa, Tatiana Popovici, au fost trimisi în judecatã în luna octombrie 2002, pentru act sexual cu un minor, perversiune sexualã cu minori si coruptie sexualã. Conform anchetatorilor, în luna februarie 2001, cei doi au ademenit-o pe minora B.M.M., de 9 ani si jumãtate, si au supus-o la perversiuni sexuale. In perioada septembrie 2001-mai 2002, ei au atras-o si pe minora L.A.M., de 13 ani, cu care Treptow ar fi întretinut acte sexuale. Conform anchetatorilor, aceste acte ar fi fost filmate si fotografiate.
La 11 septembrie 2002, anchetatorii au ridicat materiale audio-video, foto si aparaturã de înregistrare din locuinta lui Treptow. Pentru faptele comise, Treptow si Popovici au fost condamnati la cîte 7 ani de închisoare. Initial, magistratii au dispus separarea cauzei în legãturã cu infractiunile de trafic de persoane si pornografie infantilã. Conform documentelor, date ieri publicitãtii, judecãtorii ieseni au stabilit cã, în ceea ce priveste infractiuni precum traficul de persoane, faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infractiunilor.
Intrebat despre aceastã separare a dosarului celor doi, apãrãtorul Tatianei Popovici, avocatul Toni Baltag, a declarat cã nu cunoaste solutia datã în cealaltã cauzã. “Era vorba despre niste casete gãsite la locuinta lui Treptow. Nu este o chestie pe care sã o cunosc. S-a hotãrât separarea cauzei deoarece trebuiau fãcute niste verificãri, care ar fi durat mai mult. Nu cred cã s-a gãsit ceva care sã-i incrimineze”, a afirmat Toni Baltag.
Totodatã, Liviu Bran, apãrãtorul lui Kurt Treptow, a spus cã solutia nu putea fi alta. “Initial s-a pornit în proces cu acuzatia de trafic de persoane, referitor la materialele video gãsite la locuinta clientului meu. Noi ne-am opus acestei încadrãri juridice, iar Parchetul a schimbat încadrarea în coruptie sexualã. Solutia este cea asteptatã, deoarece, cum am spus-o si noi, nu au existat elementele constitutive ale infractiunii de trafic de persoane”, a precizat Liviu Bran.
Foarte curios este si faptul cã, acest scandal izbucneste dupã numai o zi, dupã ce Ioan Talpes a amenintat dur parlamentarii români in cazul in care se vor face apropieri intre vicepremier si istoricul pedofil Kurt Treptow.
Cãtãlin Dumitrescu, Iasi
9 martie
1907 – Se naste Mircea Eliade, prozator, istoric al religiilor, romancier, eseist, membru al Academiei Române si al mai multor academii si societãti stiintifice strãine, Doctor Honoris Causa al mai multor universitãti („Istoria credintelor si ideilor religioase”, „Maitreyi”, „Romanul adolescentului miop”)
1966 – Franta îsi declara intentia de a iesi din structurile militare ale NATO. Organizatia avea sa isi mute sediul în Belgia
1871 – Fatã de continuarea manifestãrilor antigermane, Carol I convoacã guvernul si ia hotãrârea de a pãrãsi tara chiar a doua zi. Renuntã la ideea abdicãrii cu conditia constituirii unui guvern care sã obtinã votarea bugetului si sã rezolve problema concesionãrii cãilor ferate. Guvernul liberal condus de Ion Ghica demisioneazã. Lascãr Catargiu îsi ia rãspunderea noului guvern
10 martie
2001 – Moare Zahu Panã, poet si ziarist de nationalitate aromânã, unul dintre cei persecutati de regimul comunist; stabilit în SUA în anul 1976 (n. 20.08.1921, Beala de Sus, Macedonia)
11 martie
1291 – Românii din Transilvania sunt mentionati pentru prima oarã ca participanti la Dieta specialã convocatã de regele Ungariei, Andrei al II-lea, la Alba Iulia
1291 – Prima mentiune documentarã a cetãtii Fãgãras
1871 – Începe guvernarea cabinetului conservator prezidat de Lascãr Catargiu (“marea guvernare conservatoare”, pânã în 4.04.1876), care a pus bazele constituirii partidului politic conservator
1938 – Anexarea Austriei de cãtre Germania hitleristã (Anschluss)
1985 – Comitetul Central al PCUS îl alege pe Mihail S. Gorbaciov în functia de Secretar General. Debutul pentru “perestroika” si “glasnost”
12 martie
1642 – Sinodul de la Iasi adoptã „Mãrturisire Ortodoxã“ a lui Petru Movilã, mitropolit al Kievului; hotãrârea sinodului, publicatã la Iasi, este cea dintâi tipãriturã din Moldova
1832 – Se naste Charles Boycott, proprietar irlandez împotriva cãruia tãranii de pe mosia sa au organizat, pentru prima datã în istorie, o formã de protest numitã de atunci “boicot” (sistare organizatã, totalã sau partialã, a relatiilor cu o persoanã sau organizatie, în semn de protest fatã de anumite actiuni ale sale) (m. 19.06.1897)
1907 – Rãscoala tãranilor atinge apogeul în Muntenia si Oltenia. Demisia guvernului conservator prezidat de Gh. Gr. Cantacuzino. Se formeazã un guvern liberal, în frunte cu Dimitrie A. Sturdza (cu I.I.C. Brãtianu la Ministerul de Interne si cu generalul Al. Averescu la Ministerul de Rãzboi)
1947 – Presedintele Harry Truman, în mesajul adresat Congresului SUA, prezintã programul politicii externe, cunoscut sub denumirea “Doctrina Truman” (sprijinirea de cãtre SUA a natiunilor care se opuneau comunismului)
13 martie
1917 – Semnarea Documentului de la Viena de cãtre cancelarul Bethmann-Hollweg si de ministrul de Externe austro-ungar Ottokar Czernin. El prevede anexarea României la Austro-Ungaria în caz de victorie a puterilor centrale în Primul Rãzboi Mondial
15 martie
44 îH – Este asasinat împãratul Iulius Caesar, “cel mai mare dintre romani”
1848 – Declansarea Revolutiei maghiare împotriva dominatiei habsburgice. La 14.04.1849, Kossuth Lajos proclama Ungaria stat independent, dar interventia habsburgicã si taristã a dus la înãbusirea în sânge a revolutiei. Sãrbãtoarea nationalã a Ungariei
1876 – Apare, la Bucuresti, ziarul “Timpul”, organul de presã al Partidului Conservator, la care au lucrat Mihai Eminescu, Ion Slavici si I.L. Caragiale
1895 – Este inaugurat Palatul Fundatiei Universitare Carol I; edificiul construit dupã planurile arhitectului francez Paul Gottereau va deveni, la 12.07.1948, institutie de stat numitã Biblioteca Centralã Universitarã; dupã evenimentele din decembrie 1989, când constructia a fost avariatã si un important fond de carte a fost distrus, biblioteca a fost reconstruitã si datã în folosintã în decembrie 2001
1881 – Parlamentul voteaza Legea prin care România devine regat. Carol I avea sa fie încoronat la 10/22 mai 1881
1917 – Abdicarea Tarului Nicolae al II-lea, fapt ce a reprezentat abolirea tarismului si proclamarea republicii
1940 – Moare filosoful si publicistul Nae Ionescu; profesor universitar al Universitãtii bucurestene, persoana cu mare influentã asupra tinerei generatii si unul din inspiratorii ideologiei legionare (n. 16.06.1890)
1990 – Începutul unor confruntãri violente între cele aproximativ 10 000 de persoane sosite în România pentru aniversarea Revolutiei ungare de la 1848 si români; punctul culminant al acestor manifestãri, în cuprinsul cãrora s-au scandat lozinci antiromânesti si s-au profanat monumente românesti, l-a constituit confruntãrile violente dintre românii si maghiarii din Târgu Mures, soldate cu morti si rãniti, din zilele de 19, 20 martie
Cum sa transformi un guvern intr-un paria: lupta politica intre presedintele Venezuelei, Hugo Chavez, si opozitia din tara sa.
Gregory Wilpert, VenezuelAnalysis, martie 2004
Relatarile presei despre ciocnirile dintre protestatari si fortele de ordine
Potrivit liderilor opozitiei din Venezuela, mass-media care o serveste pe aceasta si majoritatii observatorilor internationali, evenimentele din ultima saptamana din Venezuela au facut ca guvernul lui Chavez sa-si arate adevarata fata. Datele problemei seamana in mare masura cu cele din aprilie 2002, cand guvernul Chavez a fost „daramat” temporar. Potrivit opozitiei, guvernul Chavez a ordonat sustinatorilor lui si fortelor de securitate sa deschisa focul asupra demonstrantilor opozitiei, pentru a reprima demonstratiile. Au fost arestati ilegal sute de protestatari, inclusiv un lider al opozitiei, iar unii au fost torturati. Potrivit purtatorilor de cuvant ai adversarilor politici ai lui Chavez, scopul guvernului este sa reduca la tacere opozitia, pentru ca referendumul pe care vrea sa-l organizeze aceasta sa nu mai aiba loc.
Un exemplu tipic de relatare internationala este raportul Associated Press din 27 februarie, in care se spunea ca “50.000 de soldati si politisti au iesit in strada in preajma summitului, anuntand ca nu vor tolera proteste ale opozitiei.” Ce nu a mentionat acest raport e faptul ca guvernul nu a spus ca nu „va tolera niciodata proteste”. De fapt, guvernul a afirmat ca opozitia va avea libertate deplina sa protesteze, dar nu in apropierea locului de intrunire a summitului G-15.
Efortul de a prezenta evenimente recente intr-o asemenea maniera se pare ca are succes. Joi, Washington Post declara ca Chavez a realizat o “lovitura de stat prin tehnica folosita.” Editorialul se incheia astfel: “Daca Chavez continua sa refuze poporului un vot democratic, celalate tari trebuie sa fie pregatite sa invoce Carta Democratiei a OAS si sa-l ameninte cu izolarea.”
Ce s-a intamplat?
Problema este ca, la fel ca in zilele precedente si din timpul loviturii de stat din aprile 2002, nu se lasa loc nici unei relatari alternative cu privire la ce se petrece in Venezuela. Cu alte cuvinte, sunt evitate unele detalii neplacute si se prezinta povestea numai din perspectiva opozitiei.
In primul rand, foarte putine rapoarte mentioneaza ca pe 27 februarie, confruntarile dintre demonstrantii opozitiei si Garda Nationala au fost deliberate si planificate de persoane din cadrul opozitiei. Mitingul avea autorizatie sa se apropie pana la un kilometru de locul summitului G-15, dar nu mai aproape. Liderii opozitiei stiau ca vor fi trupe ale Garzii Nationale stationate acolo, pentru a impiedica avansarea demonstrantilor. Totusi, majoritatea demonstrantilor pareau sa nu stie de interdictia de a continua marsul. Un grup mic din fruntea coloanei, era pregatit cu masti de gaze si prastii pentru confruntari.
In timp de opozitia afirma ca Garda Nationala a inceput confruntarile, guvernul pretinde ca demonstrantii au fost aceia. Faptul este insa (si exista fotografii in acest sens) ca majoritatea activistilor tineri, apartinand Acción Democratica, Primero Justicia si Bandera Roja, erau bine pregatiti pentru lupte si chiar le cautau.
Nu credem ca Garda Nationala a Venezuelei are nevoie sa invete cum sa actioneze cu mai multa retinere. Totusi, trebuie tinut cont de doua lucruri. Mai intai, din punct de vedere istoric, potrivit activistilor care au luat parte la confruntari, Garda si-a imbunatatit metodele vizavi de demonstratiile care degenereaza in confruntari. Inainte, folosirea munitiei de razboi era o practica standard, ceea ce nu mai este cazul acum.
In al doilea rand, daca facem o comparatie internationala a demonstratiilor de acest fel, unde demonstrantii cauta in mod voit o confruntare cu fortele de ordine, luptele de pe 27 februarie din Caracas nu sunt prea diferite de cele din Berlin din 1988, Seattle in 1999, Genoa in 2002, etc. Cu alte cuvinte, fortele de ordine incearca sa disperseze multimea folosind gaze lacrimogene, gloante de cauciuc si bastoane. Scena nu e deloc romantica, insa pana la a folosi de aceste incidente pentru a dovedi ca Venezuela este o dictatura, asa cum pretinde opozitia, e cale lunga. Asa stand lucrurile, majoritatea guvernelor din lume s-ar putea numi dictaturi.
Zilele care au urmat, cand liderii opozitiei si-au indemnat sustinatorii sa iasa in strada si sa recurga la nesupunere civila, au constituit “dovezi” suplimentare pentru opozitie cu privire la natura opresiva a guvernului Chavez. Cele mai grave aspecte ale acestor confruntari, cand demonstrantii au incercat sa ocupe principalele piete iar Garda Nationala si Politia Militara incercau sa-i scoata din zona, au fost decesele si acuzatiile de tortura.
Potrivit unor rapoarte media, cele 11 zile de confruntari au avut ca rezultat unsprezece decese, zeci de raniti si sute de arestati. Toti mortii erau civili iar ranitii erau de ambele parti – civili, soldati si jurnalisti. Unele decese au atras atentia mai mult decat altele: José Manuel Vilas, fost angajat in sectorul petrolier si membru al organizatiei de opozitiei “Gente del Petroleo” (Oamenii Petrolului). S-au vehiculat fotografii in media si pe internet, aratandu-l pe Vilas intorcandu-si spatele catre trupele Garzii Nationale. O a doua imagine il arata pe Vilas cazut la pamant, aparent mort. Primarul orasului unde a avut loc incidentul, si el membru al opozitiei, a relatat ca autopsia a relevat impuscarea lui Vilas cu o arma de tipul celor folosite de Garda Nationala. Totusi, site-ul aporrea.org afirma ca documentele si fotografiile pe care le-a obtinut in urma autopsiei ofera o poveste diferita. Vilas n-ar fi fost omorat de gloante, ci de bilele trase inspre el, una fiind chiar extrasa din corpul lui.
Un alt incident notoriu exploatat de opozitie a fost moartea lui Yorvin Suarez, ucis fie de Garda Nationala, fie de partizanii presedintelui. Dupa cum s-a constatat ulterior, el a fost omorat in Plaza Altamira, glontul venind de sus, de pe una din cladirile care inconjoara piata, de la o arma de atac, gen M16 sau HK33 [1]. Plaza Altamira este centrul teritoriului opozitiei si este foarte putin probabil ca fortele pro-guvernamenta sa traga in protestatari de pe una dintre aceste cladiri. E mult mai probabil ca focul sa fi fost tras de cineva care dorea ca vina sa cada pe fortele guvernamentale, ceea ce s-a si intamplat. Alte cateva persoane, inclusiv cel putin doi jurnalisti, au fost impuscati si raniti cu gloante venind de pe cladirile din Plaza Altamira.
Faptul ca adevarul iese la iveala in cele din urma are prea putina relevanta pentru opozitie. Principalele canale de stiri ignora aceste detalii dupa ce au raspandit informatii false. Exista si alte incidente in care presa s-a grabit sa acuze guvernul, dar la o examinare mai atenta se constata ca protestatarii opozitiei sunt cei care au provocat decesele si ranirile. Alte omiteri importante ale canalelor oficiale de stiri includ arestarea unor politisti foarte inarmati (apartinand primariei de opozitie din Caracas Mayor), care se infiltrasera in randurile demonstrantilor pe 27 februarie, starnindu-i pe acestia la confruntari violente cu Garda Nationala.[2]
Complicitatea presei in crearea de false impresii a devenit un lucru destul de obisnuit in Venezuela. De exemplu, uciderea anul trecut a trei soldati si a uneia dintre prietenele lor a fost pusa in carca guvernului. Presa internationala, desi nu acuza direct guvernul, lasa sa se sugereze aceasta. Totusi, dupa noua luni, marturiile au scos la iveala faptul ca ucigasii apartineau opozitiei. Practic nici un canal de stiri national sau international nu a relatat despre concluziile anchetei.
Tortura?
In ciuda distorsionarilor si a relatarilor partinice din presa nationala si internationala, care creaza impresia ca guvernul Chavez este o dictatura, exista rapoarte despre torturi comise de fortele de ordine. Aceste incidente trebuie investigate cu seriozitate, iar oficialii guvernamentali, printre care si procurorul general Isaias Rodriguez, au promis ca asa vor face. Tortura, folosita in special de fortele DISIP (un fel de F.B.I. venezuelean) si de fortele de politie, au deja o lunga traditie in Venezuela, cel putin conform rapoartelor anuale ale Amnesty International, situatie care nu s-a imbunatatit dupa venirea la putere a lui Chavez. Organizatiile pentru drepturile omului, atat nationale cat si internationale, trebuie sa faca presiuni asupra guvernului sa-si tina promisiunea ca guvernul Chavez va fi primul din istoria tarii care nu va comite violari ale drepturilor omului.
Din nefericire, cultura politica din Venezuela va face aproape imposibila rezolvarea acestor acuzatii grave. S-a afirmat, de exemplu, ca singura persoana condamnata pentru coruptie in istoria Venezuelei este un cetatean chinez (cazul RECADI [3]), desi se stie ca nivelul de coruptie al functionarilor publici este foarte ridicat. Sistemul judiciar pare extrem de retinut in a condamna pe cineva pentru coruptie, indiferent pe ce parte a baricadei politice se afla. Faptul ca judecatorii au fost intotdeauna foarte dependenti de binefacatorii lor politici este un factor foarte important vizavi de incapacitatea sistemului de a instrumenta cazuri exploszive din punct de vedere politic.
Ceea ce complica si mai mult lucrurile este faptul ca opozitia foloseste aceste acuzatii ca o dovada ca guvernul Chavez este o dictatura. In cultura politica a tarii, orice recunoastere a faptului ca s-a recurs la tortura ar constitui dovada ca guvernul este o dictatura. Ca urmare, guvernul face mari eforturi sa respinga posibilitatea unor asemenea incidente.
Generarea unei matrici de opinie publica
Rezultatul combinat al celor de mai sus este crearea a ceea ce in spaniola se cheama “matrice de opinia publica” (matriz de opinión), asemanatoare celei din filmul “Matrix”. Se creaza o anumita realitate numai si numai prin intermediul presei, care ajuta la perceperea acelei realitati, indiferent ce se afla in spatele perceptiilor. Intrucat situatia din Venezuela tinde sa devina complicata si dificil de urmarit, observatorii internationali au la indemana numai presa internationala, care prezinta relatari superficiale si in general partinice. Rezultatul este perceperea unei realitati care poate fi destul de diferita de ce se intampla de fapt pe teren.
Problema nu consta atat in faptul ca jurnalistii vor in mod deliberat sa prezinte o falsa imagine a realitatii, cat in faptul ca insisi jurnalistii au devenit conditionati de discursul opozitiei, pe care presa le repeta ca un pickup. Pentru jurnalisti, a devenit o a doua natura sa uite sa relateze fapte cum ar fi acela ca pe 27 februarie, in confruntarile cu Garda Nationala, demonstrantii incercau in mod voit sa sparga o bariera de securitate. Asemenea mentionari nu sunt niciodata ratate atunci cand e vorba de mitingurile anti-FMI din Washington, unde bariera de securitate din jurul locului de intalnire a FMI este cvasi-inexistenta. In Venezuela insa, presa nationala si internationala repeta intruna ca guvernul este represiv. Astfel, prin deductie logica, orice confruntare cu fortele de ordine este o consecinta a existentei unei represiuni guvernamentale, nu a incercarii opozitiei de a sparge o bariera de securitate. La fel, a relata ca demonstrantii opozitiei erau inarmati si ca trageau focuri inspre Garda Nationala devine automat propaganda guvernamentala.
Nu exista nici o intentie din partea jurnalistilor de a distorsiona faptele. Distorsionarea vine de la sine, datorita partinirii deja promovate prin canalele de stiri private. Cu alte cuvinte, exista un cerc vicios in care o relatare partinica genereaza alte relatari asemenea. Deoarece presa contribuie activ la atmosfera de intoleranta si confruntare din Venezuela, trebuie gasita o cale de a rupe acest cerc. Nefericita strategie a guvernului Chavez a fost doar de a contracara partinirea de care da dovada presa privata, printr-o partinire proprie. E indoielnic ce efecte va avea aceasta in randul opozitiei, intrucat pentru acestia presa oficiala minte in mod automat.
Ce trebuie Venezuelei (si, prin extensie, comunitatii internationala), pentru a rupe cercul vicios al relatarilor partinice, este o presa cu adevarat independenta. Cu alte cuvinte, Venezuela are nevoie de un pluralism si o diversitate a presei care sa fie independenta atat fata de marile corporatii, cat si fata de stat. Presa comunitara este o solutie. Democratizarea canalelor de presa actuale ar fi alta.
—
[1] El Mundo, March 4, 2004, page 24.
[2] The paying off of protestors to engage the National Guard in violent confrontations was initially reported by the state media and was later confirmed to a VenezuelAnalysis correspondent Jonah Gindin, when he witnessed the arrest of eight Molotov cocktail makers in Plaza Altamira, who confessed to the Chacao police that they were paid to make and throw Molotov Cocktails at National Guard troops.
[3] RECADI was an institution in charge of currency controls during the 1980’s, which became synonymous with Venezuelan corruption.
—
Anterioare pe acelasi subiect:
Chavez acuza SUA ca sprijina terorismul
Chaves preda abecedarul la TV
Loading ...
HALIFAX – Canada ar trebui sa ia in considerare plata de compensatii catre comunitatile chineza si neagra pentru actele de discriminare din trecut, se arata intr-un proiect de raport al ONU. Jean Augustine, ministrul pentru multiculturalism, a declarat pentru 
Cifrele provind dintr-un sondaj dat publicitatii in 6 martie de catre o fundatie civica. Termenul este mult mai cunoscut persoanelor tinere (42% din cei intre 18 si 35 de ani), celor cu educatie superioara (53%) si moscovitilor (64%). Dintre cunoscatori aproape ¾, adica 39% din totalul respondentilor, au o opinie nefavorabila, 3% sustin miscarea skiniar 1/6, adica 9% din total, sunt indiferenti. 
