WIESEL + IOANID = „MIZERABILII“

Motto: „…Nu vă temeţi! Căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală

şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut“!

Matei, 10, 26

 Am publicat articolul cu titlul de mai sus în revistele Justiţiarul (Sibiu), nr. 47-48 (13-14/2002), 26 august 2002, pag. 11, şi în Mioriţa noastră (New York), nr. 165, ian.-febr. 2003, pag. 1 şi 7-8. Mă folosesc de această ocazie pentru a-mi exprima, încă o dată, admiraţia pentru patriotismul şi curajul dovedit de directorii acestor reviste – d-l Marius-Albin Marinescu şi d-na Eleonora Păunescu – şi, totodată, pentru a-mi exprima deplina gratitudine fiindcă au făcut acest serviciu poporului român, cu riscul de a-şi atrage represiunea jidanilor. Întrucît aceste publicaţii au avut un tiraj redus şi nici nu au avut ediţii electronice, pe Internet, este necesar să îl republic aici, deoarece este la fel de actual şi, mai mult, caracterizarea pe care le-am făcut-o acestor doi ticăloşi a fost confirmată de informaţiile recente.

Urmează textul redactat în august 2002.
[Continuare →]

Adrian Irvin Rozei [alte articole din rubrica "Secante romanesti]

Acum doi ani, în iulie 2009, vorbeam de „Reîntoarcerea dacilor” cu ocazia celei de-a XIV-a ediţii a „Întâlnirilor Franco-Române în Mediterana”.

Era o primă ocazie de a desfăşura programul întâlnirilor, care aveau loc de aproape un deceniu şi jumătate în sudul Franţei în departamentul Hérault din Languedoc, la Ipoteşti, pe meleaguri moldoveneşti.

Şi iată că „Întâlnirile” revin, după o ediţie la Sète (departamentul Hérault) în 2010, tot la Ipoteşti!

A XVI-a editie, desfăşurată între 29 iulie şi 1 august, a îmbrăcat o formă oarecum diferită. Nu pentru că n-ar fi prezentat, ca şi în trecut, spectacole, expoziţii, dezbateri literare, proiecţii audio-vizuale sau concerte. Ar fi fost păcat dacă potenţialul cultural al Memorialului „Mihai Eminescu” din Ipoteşti nu ar fi fost exploatat cu această ocazie! Pentru că amenajările de care putem dispune în acest loc de memorie -săli de conferinţe, galerii de expoziţie, un amfiteatru în aer liber cu 900 locuri, o bibliotecă, ba chiar şi o duzină de cabane în stil montan, care pot găzdui artiştii şi organizatorii ce participă la manifestaţie- îi motivează tot atât pe vizitatori, cât şi pe localnici pentru a da o strălucire specială acţiunilor prezentate aici.

Ba, mai mult! Atmosfera locului, care se află printre „codrii de aramă” şi „lacuri de argint”, incită participanţii să zăbovească şi după sfârşitul programului, schimbând păreri şi impresii. Şi nu odată, să încheie seara lângă un foc de tabără, cu un pahar în mână sau cu nişte mici la grătar, în sunetul unei hore ce răsună sub bolta înstelată a miezului de vară. În aceste ocazii, amicii noştri veniţi din Franţa nu sunt ultimii care încing roata!

Însă, în acest an, „Întâlnirile” au luat o formă nouă, s-ar putea zice „descentralizată”!  Pentru că participanţii au vizitat, tot atât de bine, oraşul Botoşani, comunele Vorona şi Păltiniş, precum şi oraşul Dorohoi.

Scopul acestor deplasări nu era numai cunoaşterea frumuseţilor naturale sau ale monumentelor din zonă. Desigur că am vizitat şi Casa Memorială „George Enescu” din Liveni sau Muzeul de istorie şi artă din Dorohoi.

Însă ideea de bază a acestor vizite era identificarea şi pregătirea unor trasee în vederea promovării unui turism de avangardă : „turismul verde”.

O primă etapă de identificare  a obiectivelor şi de schimb de experienţă a avut loc în amfiteatrul Memorialului dela Ipoteşti. În jurul unei mese rotunde, intitulate „Turism verde – Oportunităţi şi perspective”, au luat loc primarii comunelor Mihai Eminescu, Vorona, Ungureni, Păltiniş, primarul oraşului Flămânzi, precum şi invitaţii sau organizatorii francezi. S-au dezbătut perspectivele promovării unui „turism verde” în judeţ şi s-au schimbat idei din experienţa vizitatorilor francezi, bazate pe obiectivele atinse în acest domeniu în departamentul Hérault.

În zilele următoare, s-a organizat vizita atelierelor unor producători mici şi mijlocii ale unor specialităţi regionale, fie gastronomice (brânză, votcă…), fie culturale (olărit, artizanat…).

În paralel, s-au desfăşurat spectacole din domeniile cele mai variate (folclor moldovenesc cu Ansamblul „Trei generaţii din Flămânzi” şi Ansamblul folcloric „Vorona” sau concertul grupului rock „Black Beauty” din Sète, „Balkanic Blues Society” cu Mike Godoroja & Blue Spirit şi grupul „Trei parale”, din România).

„Întâlnirile Franco-Române” nu puteau ignora „Anul Cioran” sărbătorit cu ocazia „Centenarului Cioran”.

Genoveva Preda a interpretat un spectacol în limba franceză, compus din aforisme şi extrase din opera filosofului dela Răşinari.

Acest ansamblu de activităţi cultural-turistice vor avea, după cum prevăd organizatorii „Întâlnirilor”, urmări marcante în lunile următoare : un program conceput în vederea promovării „turismului verde” în judeţ a fost schiţat în zilele ce au urmat.

Iar „dacii” din departamentul Hérault vor reveni la Ipoteşti, alternând „Întâlnirile” între Franţa şi România, în 2013!

Adrian Irvin Rozei, Ipoteşti, august 2011

Bogdan Mateciuc

Într-o biserică din Bucureşti, o mamă încearcă să îşi aline copilul aflat într-un cărucior cu rotile şi să fie în acelaşi timp atentă la slujbă. Copilul nu e nici mic şi nici nu are vreun handicap. De fapt, are 22 de ani şi este purtat într-un cărucior pentru că are SIDA în fază terminală. „Ştefan” e homosexual.

Când avea 14 ani, Ştefan era un băiat timid. Spre deosebire de colegii lui de liceu, prefera să îşi petreacă timpul liber în compania fetelor. Băieţii îl intimidau dar, în acelaşi timp, îşi dorea să fie ca ei şi să fie primit în gaşca lor. Simţea un interes inexplicabil tocmai faţă de băieţii de care îi era cumva teamă.

În perioada aceea a găsit pe internet un website pentru homosexuali. A fost pentru el poarta care, ulterior, l-a purtat într-o lume foarte diferită de lumea din jur, lumea în care băieţii ies cu fetele, în care băieţii se bat pentru fete şi în care băieţii se căsătoresc cu fete. În noua lui lume subterană, băieţii se întâlneau cu băieţi, însă nu pentru prietenie, ci pentru alte lucruri.

Tot cu ajutorul internetului a început să fie convins că el e „diferit” de colegii lui de liceu. Site-urile pe care le accesa îi vorbeau despre o altă „identitate”, una aparent înnăscută, pe care el trebuia doar să o admită şi apoi să o mărturisească familiei şi prietenilor.

Când Angel l-a contactat şi i-a spus că vrea să se întâlnească cu el, a avut nişte sentimente amestecate. Îi era teamă, dar în acelaşi timp se bucura că cineva, unul dintre băieţi, îi dă atenţie fără să îşi bată joc de el. A acceptat şi, în întâlnirile care au urmat, „prietenia” lui cu Angel s-a consolidat. Angel era altfel. Era vesel mereu, părea să nu aibă nici o grijă şi voia să încerce lucruri ciudate.

În câteva luni, de la mângâieri şi săruturi s-a ajuns la sex. După aceea, Angel s-a răcit şi i-a spus lui Ştefan că nu mai are timp de întâlniri, că se vede cu altcineva. Ştefan a simţit că şi-a pierdut un prieten dar, în acelaşi timp, şi-a spus că felul în care vede el ideea de prietenie e cumva idealist – în realitate prieteniile sunt mult mai concrete şi mai… sexuale.

În anii care au urmat a mai ieşit cu încă trei băieţi. Toate mergeau bine la început şi în fiecare a crezut că a găsit un prieten adevărat. Lui Ştefan nu prea îi plăceau petrecerile cu mult alcool şi alte substanţe, dar şi-a spus că trebuie să fie tolerant, că asta înseamnă distracţie, că trebuie să fie deschis dacă vrea să aibă prieteni.

În 2009, în urma unor analize subvenţionate de Guvern, i s-a spus că e infectat cu HIV. Mama lui a fost şocată. Deşi vedea că Ştefan iese în oraş aproape numai cu băieţi, a refuzat să creadă că copilul ei, în vârstă de 20 de ani, iese numai cu băieţi.

Pe fondul unei sănătăţi generale şi aşa precare, în vara lui 2010 s-a declanşat SIDA. A trebuit schimbat tratamentul şi viaţa întregii familii s-a schimbat. Tatăl lui Ştefan, aflat la muncă în Italia, şi-a prelungit şederea acolo, când a fost anunţat de boala copilului său. Comunicările lui cu familia s-au rărit, aşa cum s-au împuţinat şi banii trimişi acasă.

La 22 de ani, Ştefan cântăreşte 42 kg. Nu se mai poate deplasa şi este cărat de mama lui şi de un prieten de familie într-un cărucior cu rotile. În fiecare duminică, mama lui vine la spital, îl ia în braţe şi îl aşează în cărucior şi îl duce la slujba din capela din curtea spitalului. În faţa degenerării accelerate a stării de sănătate a lui Ştefan, în timp ce medicii clatină din cap, mama îşi agaţă ultimele speranţe de Dumnezeu.

Acum trei ani, un fost coleg de liceu a observat că Ştefan îşi asumă tot mai mult o altă identitate, una sexuală. A încercat să stea de vorbă cu el şi i-a spus că sentimentele şi interesul lui faţă de băieţi nu sunt înnăscute şi că lucrurile se pot schimba. Ştefan s-a uitat la el ca la un ciudat şi, aşa cum învăţase de pe internet, i-a spus că aceste lucruri sunt genetice, că nu se pot schimba şi că el ar trebui să nu mai fie intolerant faţă de „minorităţile sexuale”. Colegul a mai încercat de câteva ori să vorbească cu el, însă ideile învăţate de pe site-urile pentru homosexuali erau deja bine înrădăcinate în mintea lui Ştefan.

Propaganda criminală pro-homosexualitate cere acum viaţa lui Ştefan. Într-un spectacol cu „minorităţi sexuale” şi „nediscriminare”, el a crezut, asemenea tuturor celor dinaintea lui, că lucrurile vor sta altfel cu el. În spatele măştilor şi zâmbetelor false, actorii sunt mereu tineri. Naivi, ei intră-n scenă printr-o parte, fără să-i vadă pe cei dinaintea lor, scoşi pe braţe prin cealaltă parte.

Adrian Popovici

Mda, 11 septembrie 2001, ciudata zi,pe care “mereu” o sa mi-o amintesc…imi primul rand pentru ca mi-a stricat planul, adica filmul “Comisarul Rex” de pe Prima TV, cu Tobias Moretti a la MOSER;

In acea zi, in calitatea mea de detectiv istoric, investigam un caz mai important poate, decat WTC si anume: moartea lui Carol IX-lea (1562-1574), regele Frantei otravit de maica-sa, Catherine de Medicis, cu acordul tacit al medicului Curtii, Amboise Paree…

[Continuare →]

<em>Adrian Popovici

Câteva sute de credincioşi, în mijlocul cărora, s-a aflat ca de fiecare dată şi primarul urbei reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, au participat, ieri, 8 septembrie a.c., la marea bucurie duhovnicească a praznicului „Naşterea Maicii Domnului”, prima mare sărbătoare a anului nou bisericesc ce a debutat la 1 ale acestei luni, la Biserica monument dedicată celor care şi-au dat viaţa în temniţele şi lagărele regimului comunist de aici şi de pretutindenea, monument situat în imediata vecinătate a Palatului de Justiţie. [Continuare →]

DICTATUL DE LA VIENA REDICTAT DE UNGARIA, VIA U.D.M.R.

SCRISOARE DESCHISĂ

Domnului Traian Băsescu, preşedintele României,

Domnului g-ral (r.) Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale,

Domnului Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei

În ziua de 30 august a.c., s-au împlinit 71 de ani de la aşa-zisul „Arbitraj de la Viena“, care este cunoscut în istoriografia română sub denumirea care-i dezvăluie adevărata sa esenţă: odiosul Diktat de la Viena. Din păcate, acest oribil fapt istoric a trecut nesemnalat de nici un mijloc de comunicare în masă. Toate mass media au fost axate, în preajma zilei de 30 august, pe difuzarea şi comentarea unor ştiri derizorii sau „mondene“, de can-can: cutărica a fost declarată moartă, nunta lui cutare a fost mai scumpă decât a nepotului reginei Angliei, premierul Emil Boc cel mic şi major a băgat un gol în poarta apărată de un minor etc. Numai „ştiri“ una şi una!

 Preliminariile Dictatului de la Viena

 Hitler, încurcat de rezistenţa Angliei, căuta să-şi asigure liniştea în S-E Europei şi, în acest scop, a propus României, Bulgariei şi Ungariei să înceapă tratative pentru soluţionarea paşnică a diferendelor dintre ele.
[Continuare →]

Adrian Irvin Rozei [alte articole din rubrica "Secante romanesti]

Patrick Fermor

Pe data de 16 iunie, citind în ziarul « Le Monde » anunţul de deces al scriitorului englez Patrick Leigh Fermor, am fost mai mult decât surprins. Citisem acum aproape două decenii o carte autobiografică de călătorie a acestui scriitor, care se petrecea la începutul anilor ’30, şi îmi închipuiam că el dispăruse de multă vreme. Am descoperit însă că Patrick Leigh Fermor, în momentul decesului pe 10 iunie 2011, se apropia de vârsta de o sută de ani.

Dar, şi mai surprinzătoare era traiectoria acestui scriitor, călător, aventurier, poliglot, rezistent, scenarist… pentru a menţiona numai parte din caracteristicile unei vieţi impresionante prin intensitatea şi varietatea momentelor trăite.

Patrick Leigh Fermor s-a născut pe 11 februarie 1915 la Londra, în familia unui geolog de înalt nivel, dar care, locuind mai ales în India, şi-a lăsat fiul în grija bunicilor, care locuiau într-o fermă din sudul Angliei. Tânărul Patrick a profitat de această libertate pentru a citi cu aviditate, a învăţa diferite limbi străine, printre care şi latina sau greaca, constituindu-şi astfel o solidă cultură clasică, ce urma să-i servească în anii următori, uneori de manieră neaşteptată.

Însă acest nivel intelectual înalt nu l-a împiedicat să aibă numeroase probleme, încă din anii adolescenţei, fie cu sistemul şcolar englez, atât de rigid, fie cu diferiţi locuitori ai regiunii, printre care băcanul din sat, pe a cărui fiică Patrick a sedus-o.

La numai 17 ani, exmatriculat dela King’s School din Canterbury, Patrick  decide să treacă la alt tip de educaţie şi pleacă, numai cu un sac în spate, într-o călătorie prin Europa, care urma să-l poarte din Olanda până la Istanbul. Întâmplarea face ca această călătorie « iniţiatică » să se desfăşoare într-un moment crucial din istoria Europei: puţin timp după sosirea lui Hitler la putere, la sfârşitul anului 1933 şi de-a lungul anului 1934.

Deşi Patrick Leigh Fermor plecase cu ideea de a nu frecventa decât oameni simpli, chiar şi cerşetori, de-a lungul voiajului pe care dorea să-l întreprindă, întâmplarea şi cultura lui excepţională l-au făcut să se apropie şi de personaje din lumile cele mai variate: contese, prelaţi, cărturari, proprietari bogaţi, fermieri, ţărani etc.

Un lung sejur în Grecia continentală şi în insulele Mării Egee îl fac să-şi sărbătorească aniversarea celor 21 ani la Muntele Athos, voiaj care-l va marca pentru restul vieţii. De altfel, Patrick Leigh Fermor şi-a petrecut ultimile decenii din viaţă în Grecia, într-un mic sat din sudul Peloponezului.

Consecinţă naturală a remarcabilelor sale cunoştinţe, tot atât lingvistice, cât şi culturale sau geografice, ale lumii balcanice, el decide să se înroleze, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Serviciile Secrete britanice din Albania.

Paraşutat în Creta, în 1942, Patrick Leigh Fermor organizează şi conduce, timp de doi ani şi jumătate, rezistenţa împotriva celor 22 000 soldaţi germani, care ocupau insula.

În cadrul acestei funcţii, el dirijează capturarea şi transferul generalului german Karl Kreipe.

Legenda spune că, ajunşi în preajma muntelui Ida la răsăritul soarelui, generalul neamţ ar fi murmurat câteva versuri latine din poemul în care Horaţiu celebra acest loc magic. Majorul Leigh Fermor, admirator fervent al literaturii latine, a continuat poemul din memorie. O legătură culturală neobişnuită s-a creat astfel între cei doi războinici, care combăteau în două forţe armate inamice.

Mulţi ani mai târziu, într-o emisiune organizată de televiziunea greacă în anii ’70, fostul general german mărturisea că nu-i poartă deloc pică celui care, deghizat mai întâi în cioban şi mai apoi în ofiţer nazist, l-a făcut prizonier şi, după trei săptămâni petrecute prin munţii Cretei, l-a predat autorităţilor engleze din Cairo.

Nu tot aceeaşi a fost reacţia comandamentului german care a decis, în urma acestui afront, ca orişice comando inamic capturat să fie executat pe loc, fără nicio altă formă de judecată.

Însă Patrick Leigh Fermor a fost decorat pentru această faptă eroică, de către autorităţile britanice, cu ordinul “Distinguished Service Order”. În 1957, această aventură, descrisă de Leigh Fermor într-o carte, a devenit subiectul unui film, intitulat “I’ll Met by Moonlight” (în USA, “Intelligence Service”), în care rolul briliantului ofiţer englez era interpretat de faimosul actor Dirk Bogarde.

Începând din anul 1950, Patrick Leigh Fermor se dedică, în egală măsură, scrisului şi călătoriilor.

În mod straniu, primele lui cărţi, descrieri de călătorie sau romane, se petrec sub soarele fierbinte al Antilelor (The Traveller’s Tree, The Violins of Saint Jacques) şi se remarcă prin calitatea descrierilor peisajului, a vieţii locuitorilor, a sentimentelor şi deznădejdilor ce-i animau.

La sfârşitul anilor ’50, Patrick, instalat la Hollywood, devine scenarist.

În 1958, el semnează scenariul filmului « Les Racines du Ciel », după un roman de Romain Gary, regizat de John Huston şi interpretat de o pleiadă de vedete ale epocii: Trevor Howard, Errol Flynn, Orson Welles, Juliette Greco.

După ce a abandonat ani de zile activitatea literară, Patrick Leigh Fermor publică, în 1977, « A Time of Gifts » şi, în 1986,  « Between Woods and the Water », două volume care descriu aventurile debutului său de călător în Europa interbelică.

Însă esenţialul inspiraţiei lui Patrick Leigh Fermor, într-a doua jumătate a vieţii, provine din lumea şi cultura elenă. Obsedat fiind de spiritul culturii clasice, el devenise un militant activ în favoarea unei Europe unite. Deşi este considerat de unii critici ca « arhetipul englezului », el a fost distins cu ordine, decoraţii şi titluri de onoare tot atât de bine în Marea Britanie, cât şi în Grecia sau în Franţa.

În reşedinţa lui din Kardamili, în sudul peninsulei Peloponez, « Mikalis »  Leigh Fermor se întâlnea cu alţi călători-scriitori renumiţi, printre care Bruce Chatwin, a cărui cenuşă este îngropată lângă biserica din sat.

Şi totuşi, Patrick Leigh Fermor a fost înmormântat în Anglia, lângă Chetelham, unde avea o casă, alături de soţia sa, decedată în 2003, cu care nu a avut copii!

« Funeste erreur de livraison », cum spunea Georges Brassens? Chi lo sa?

*   *   *

Versiunea franceză a cărții lui Patrick Leigh Fermor

Mărturisesc că, atunci când mi s-a oferit, în 1993, versiunea franceză a cărţii lui Patrick Leigh Fermor “Between the Woods and the Water”, intitulată “Entre fleuve et forêt”, am răsfoit-o la repezeală şi nu i-am dat mare atenţie.

Numai acum, după ce am descoperit istoria pasionantă a vieţii autorului ei, am reluat lectura pe îndelete.

Această carte de călătorie, descrie partea a doua a voiajului întreprins de Patrick Leigh Fermor în 1934. Ea poartă subtitlul: « Pe jos până la Constantinopol: dela Dunărea Mijlocie până la Porţile de Fier » şi se desfăşoară pe teritoriile Ungariei şi României. Aproape 230 pagini din cele 335 ale volumului descriu partea românească a traseului.

Însă descrierea lui Patrick Leigh Fermor nu se reduce la o simplă carte poştală sau la un ghid de călătorie pentru uzul turistului în căutare de exotism. Cultura lui, cunoştinţele lingvistice, interesul pentru tradiţiile locale, pentru mentalitatea oamenilor întâlniţi, se traduc prin lungi digresiuni istorice, literare, prin comparaţii etnografice sau etimologice.

Aspectul cel mai straniu este că această carte a fost scrisă la jumătate de veac după înfăptuirea călătoriei descrise, pe când autorul era un tânăr de numai 19 ani. E drept că el mărturiseşte că, pentru a o redacta, s-a servit de un carnet de călătorie, pierdut şi regăsit ca prin minune. Însă aceasta nu diminuează cu nimic maturitatea şi spiritul de observaţie de care el dă dovadă de-a lungul voiajului.

În plus, tânărul călător beneficiază de un moment particular din istoria regiunii. Traseul descris este concentrat numai în Transilvania şi în Banat (Arad, Săvârşin, Alba-Iulia, Cluj, Târgu-Mureş, Sighişoara, Sibiu, Hunedoara, Caransebeş, Orşova, Cazane, Ada-Kaleh…). Este vorba de teritorii intrate în componenţa Statului român de numai un deceniu şi jumătate, unde « vechiul » şi « noul » convieţuiesc încă, uneori dând impresia că trăiesc pe planete diferite.

Autorul însuşi mărturiseşte în prefaţa scrisă la Kardamili, în 1986, chiar  în ziua în care împlinea 71 ani:

« Deceniul următor avea să măture această lume ferită, rustică, şi asta mă face să înţeleg cu atât mai bine cât de norocos am fost sezizându-i îndelung vederea de ansamblu, ba chiar de a mă fi asociat ei cu puţin. Totul se întâmpla ca şi cum o înţelepciune subconştientă mă dirija în această parte a voiajului, şi, când ea s-a terminat, în sudul Dunării, şi mi-am reluat ritmul mai rapid pentru a traversa defileul Balcanilor, mi-am dat seama în mod brutal de extraordinaritatea regiunilor pe care tocmai le traversasem: din acel moment, ele au căpătat o strălucire magică, pe care jumătatea de secol ce a urmat n-a făcut decât s-o accentueze. »

Cât de interesant ar fi fost dacă autorul ar fi putut reveni astăzi pe aceleaşi meleaguri şi ne-ar fi împărtăşit impresiile sale!

În tot cazul, în plus de mărturia emoţionantă a autorului privind spiritul acestei regiuni, care l-a marcat pentru restul vieţii, prefaţa menţionează numele câtorva persoane originare din România (Alexandre Mourouzi, Constantin Soutzo, Bălaşa Cantacuzène, Niko Ghika –căruia volumul îi este dedicat-, …) cu care el a devenit prieten intim.

Este dovada unei fidelităţi culturale şi afective care a traversat vremea!

Adrian Irvin Rozei, Paris, iulie 2011

   “A fi pentru a şti, a şti pentru a avea, a avea pentru a putea, a putea pentru a face, a face pentru a fi oameni fericiţi!”

                    F     U    N    D    A    Ţ    I    A   „TEMPUS  DACOROMÂNIA COMTERRA”

Sediul legal central: Bucureşti, Dr. Taberei nr.26/119, dosar 4375/303/2008 la jud. sect.6; cont CEC Bank, Ag. Dr. Taberei, Buc., sect.6, Cod  IBAN R035CECEB60443RON0354455,  cod fiscal nr. 4929150.  Academia DacoRomână –A.D.R.- este instituţie autonomă în cadrul Fundaţiei Academia DacoRomână ”TDC” din 9.05.2008.  Of. postal 66, g.1, CP. 58-14, certificat de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial nr.35/PJ/2002.www.tempusdacoromania.ro,www.academiadacoromana,www.partidulromanieieuropene.ro, geostroe@gmail.com

 “Întru eternizarea valorilor temporale dacoromâneşti pe Terra noastră comună, într-o lume comterristă, a fiecăruia şi a tuturora!”

_________________________________________________________________________________________________________________

Bucuresti, nr. 224 din 30 august 2011

 Comunicat de presă

SECHELELE DIKTATULUI DE LA VIENA

 În conferinţa sa de azi, Fundaţia Academia DacoRomână aminteşte că, la 30 august, s-au împlinit 71 de ani de la Diktatul de la Viena. Aşa-zisul „Arbitraj de la Viena“ este cunoscut în istoriografia română sub denumirea care-i dezvăluie adevărata sa esenţă: un odios diktat. Din păcate, acest oribil fapt istoric a trecut, astăzi, nesemnalat de nici un mijloc de comunicare în masă. Toate mass media au fost axate, zilele acestea, pe difuzarea şi comentarea unor ştiri derizorii sau „mondene“.
[Continuare →]

Adrian Popovici

Oferta turistică a Bucovinei s-a îmbogăţit recent cu „Muzeul Sării din Bucovina” din incinta Minei Cacica, complex inaugurat în acest week-end, pe 27 august a.c. Mai multe detalii despre acest eveniment cultural ne-au fost oferite prin amabilitatea domnului Mugur Andronic, doctor în ştiinţe istorice de la Muzeul Bucovinei-Suceava, a cărui iniţiativă îi aparţine în totalitate: „Personal, am o experienţă de cercetare de peste zece ani în domeniul vechimii folosirii şi exploatării sării din Bucovina, perioadă de timp în care am efectuat sondaje arheologice în incinta vechii saline de la Cacica şi la slatinile de la Voitinel şi Marginea (respectiv zona împădurită de înălţime situată pe Pârâul Şoarecului). Nivelul de cunoaştere a universului sării în Bucovina s-a dezbătut la un simpozion internaţional ţinut la Piatra Neamţ, în urmă cu câţiva ani, urmat fiind de o expoziţie temporară de excepţie făcută în colaborare cu zece muzee din ţară, găzduită în primăvara acestui an de Muzeul Bucovinei cu titlul „Sarea, Timpul şi Omul”. [Continuare →]

Mihai Sultana Vicol

Motto: „Cum să rămână nespânzuraţi
Aceşti neruşinaţi şi hoţi?”-Petofi Sandor

Puţini sunt cei care-şi mai amintesc de scandalul mediatic „Terasa”, scandal care l-a adus pe Horia Roman Patapievici în atenţia opiniei publice din ţară. La acea vreme, viaţa politică românească, era în fierbere şi îşi căuta albia democraţiei. Ziarele scriau că un serviciu secret aparţinând SRI-ului ar fi încercat să-l racoleze. Nu mă pot pronunţa în ceea ce priveşte faptele petrecute.
Se ştie că, Roman Horia Patapievici, era un apropiat al vârfurilor din Alianţa Civică. Dacă faptele s-au petrecut în realitate, trebuie să ne punem întrebarea, dacă scandalul nu a fost provocat pentru ca Patapievici să aibă acoperire în a pătrunde în mediile Alianţei Civice pentru a da informaţii celor care l-au racolat? Să fii semnat el vreun angajament cu serviciile secrete? [Continuare →]

China a informat Autoritatea palestiniana ca va vota in Consiliul de securitate in favoarea admiterii unui stat palestinian la ONU, a anuntat vineri agentia de presa oficiala palestiniana Wafa, preluata de AFP.

Un mesaj in acest sens a fost trimis joi presedintelui Autoritatii palestiniene, Mahmoud Abbas, de seful statului chinez, Hu Jintao, prin intermediul emisarului special al Chinei pentru Orientul Apropiat, Wu Sike, potrivit sursei citate.

Mesajul reaminteste ca Beijingul “a sustinut intotdeauna drepturile legitime ale poporului palestinian de stabilire a unui stat independent” in Cisiordania, Fasia Gaza si Ierusalimul de Est.

Autoritatea palestiniana intentioneaza sa ceara ONU, in 20 septembrie, recunoasterea unui stat palestinian ca membru al organizatiei.

Palestinienii spera sa obtina sprijinul a peste 150 de tari din cele 192 de state membre ale ONU, afirmase miercuri negociatorul palestinian Saeb Erakat.

Aceste demers este respins categoric de Israel si de Statele Unite, iar Washingtonul a anuntat deja ca va recurge la dreptul de veto in Consiliul de Securitate, unde China este membru permanent.

Sursa: HotNews