Am citit cu mult interes textele dumneavoastră pe care le-ați pus să circule pe Internet, texte prin care faceți o pătrunzătoare descriere și analiză a jafului din bogățiile României la care s-au dedat felurite entități străine, bine slugărite de clasa noastră politică, de partidele care s-au succedat la guvernare, a căror complicitate criminală nu mai poate fi tolerată. Prin textele respective încercați să mai atingeți o țintă: să-i convingeți pe cititorii dumneavoastră că Partidul România Mare nu are nicio vină în producerea acestui dezastrul național… În această privință însă, avem păreri diferite, stimate domnule coleg, și mă întreb: Poate cineva să susțină că PRM a făcut numai ce trebuia să facă? O asemenea mulțumire de sine, mereu prezentă în discursul PRM-ului, al liderilor săi, mai are oare vreo justificare când Țara a ajuns pe marginea prăpastiei și mai ales când partidul care pretinde a fi naționalist, iată, nu reușește să atragă voturile și adeziunea electoratului naționalist?!
Fac precizarea cea mai importantă pentru discuția la care vă invit: în România electoratul naționalist numără mult peste 50% din alegători. Iar în ultimii ani, orientarea naționalistă, inclusiv în rândurile tineretului, este în creștere, proces care are loc și în celelalte țări europene, îndeosebi în fostele țări comuniste. Din fericire pentru celelalte țări, acest electorat naționalist se poate exprima prin partide autentic naționaliste. La noi însă nu există un partid care să atragă voturile electoratului naționalist. De ce?
Așadar: de ce lipsește vocea naționaliștilor români din Parlament și din clădirea guvernului, nu mai zic de Cotroceni?! Și reiau întrebarea la care consider că liderii PRM au obligația să caute răspunsul corect și să iasă cu el în fața electoratului: de ce electoratul naționalist nu se regăsește în PRM? De de ce acest electorat refuză să participe la alegeri, având sentimentul că nu are cu cine vota, având convingerea că Partidul România Mare nu este partidul naționalist de care Țara are acum atâta nevoie?
Pun această întrebare pentru toată lumea, dar aștept un răspuns în primul rând din partea liderilor PRM.
De ce ar fi obligați liderii PRM să răspundă la întrebarea mea? Dintr-un motiv foarte simplu: în lipsa unor explicații și justificări ale liderilor PRM, circulă în opinia publică, a alegătorilor, alte explicații, destul de variate, dar nici măcar una favorabilă liderilor PRM. Din păcate, toate aceste explicații au rațiunea lor și motivații peste care nu se poate trece ușor. Nu pot să-mi închipui că vă sunt necunoscute aceste „ipoteze”, prin care concetățenii noștri încearcă să explice atât (1) prestația deseori contradictorie și șocantă a PRM, cât și (2) faptul că ei, alegătorii naționaliști, nu se recunosc în PRM, în politica PRM și în liderii PRM! Am să fac oficiul prietenesc de a vă aduce la cunoștință ce vorbe circulă „în târg” pe seama dumneavoastră, a liderilor PRM, a PRM-ului. Precizez: este vorba de părerile „lumii”, care circulă, pe care vi le prezint înainte de a vă spune ceea ce cred eu și gândesc.
Aprecierea cea mai vehiculată este aceea că PRM este un partid care mimează orientarea naționalistă și produce astfel confuzie în electoratul naționalist. PRM și-a pus firma de partid naționalist ca să nu lase alt partid, autentic naționalist, să apară și să ocupe pe eșichierul politic poziția prin care electoratul naționalist are dreptul să fie reprezentat.
Începe o nouă săptămână de proteste şi convulsii sociale, care zguduie din temelii societatea şi economia românească.
Poliţia şi jandarmeria sunt în alertă maximă, serviciile speciale ascultă telefoanele şi comunicaţiile tuturor celor care mai au un dram de suflu civic în ei, mai ceva ca pe vremea împuşcatului.
A trecut momentul promisiunilor electorale, acum PSD-ul şi mogulii ce au spoliat ţara asmut din umbră populaţia revoltată la mari mişcări de stradă. Vânzoleală şi disperare multă, sărăcie şi lipsă de speranţă pe de-o parte, de cealaltă parte, a politicienilor, calcule ascunse, inconştienţă criminală, speranţe secrete de remanieri guvernamentale, de lovituri de palat. Nebunie curată !
În tot acest talmeş balmeş fără noimă, de comentatori, „anal-işti” şi tot felul de gurişti şi pupincurişti de profesie, ce fac spume la gură la televizor, ridicând micii lor pumni neputincioşi, (care n-au muncit o oră în viaţza lor), în numele populaţiei disperate, fără nici un fel de soluţii, nimeni nu mai înţelege nimic, zgomotul de fond acoperă esenţa problemei şi totul se pierde într-o imensă cacofonie, în timp ce carul triumfal al dezastrului numit „măsuri guvernamentale anti-criză marca FMI” condamnă la pieire categorii întregi de români (bolnavii şi pensionarii în special).
Eu nu mi-aş fi dorit să avem nevoie de un aşa mare actor ca Jean Constantin.
Hai să fim cinstiţi cu noi înşine: oricât de comice au fost rolurile lui, câţi dintre noi se bucură la gândul că ar putea avea de-a face cu vreunul dintre personajele reale pe care maestrul le-a interpretat?
Da, ştiu contraargumentul: Izmail! Nu vă grăbiţi să spuneţi Izmail, până când nu aflaţi de la un turc adevărat cum s-a simţit când şi-a văzut rolul unui conaţional interpretat de un… altcineva. Mie, de exemplu, nu mi-ar place ca rolul unui român, într-un film turcesc, să fie interpretat de un ţigan.
Bineînţeles că nu se pune în discuţie verificarea părinţilor şi bunicilor fiecărui interpret de roluri de români din filmele străine, dar aş avea o problemă cu cineva care a avut roluri notorii de ţigani şi a ajuns să fie astfel perceput în mentalul colectiv.
De exemplu, cum ar fi dacă actorul care l-a interpretat pe Borat ar juca rolul unui român, într-un film american excelent? Aşa cum acest Izmail a făcut o ţară întreagă să creadă că turcii cei mai turci sunt cei care au nasul lui Jean Constantin, la fel ar căpăta tot globul convingerea că românii adevăraţi sunt numai cei care seamănă cu ”Borat”. Ar fi de condamnat?
Sunt unii care argumentează că maestrul nu a fost ţigan, ci grec. Daaaa? Dar nu asta contează, ci personajul cu care Jean Constantin s-a identificat toată viaţa: ţiganul libidinos, infidel, turnător, şmenar, agasant, găinar, gălăgios, şmecheraş, bişniţar, tolerat de miliţie, apoi de poliţie, exact acela care ne amărăşte viaţa de zi cu zi.
Pe data de 1 iunie, Pro Vita Bucureşti organizează Marşul Tăcerii. Un marş pentru dreptul la viaţă al copilului născut şi nenăscut. Copiii şi mamele lor au nevoie de sprijinul nostru. Problemele sunt multe dar nu avortul este soluţia.
Avortul distruge suflete şi vieţi. Avortul lasă urme atât fizice cât şi psihice. Femeia merită respectul şi grija noastră, prin avort ea este înjosită, tratată cu dispreţ, fără milă.
Susţine acest marş, vino alături de noi. Ajută oamenii să conştientizeze că viaţa începe din momentul concepţiei.
Sufletul unui copil depinde de alegerea ta. ALEGE VIAŢA!
Copiii nenăscuţi nu pot striga şi nici nu pot răspunde dacă-şi doresc sau nu viaţa. Suntem acolo pentru cei care nu pot face nimic pentru a se apăra.
Punctul de întâlnire va fi în parcul Tineretului, intrarea de la cluburile de tenis Livone (intre gura de metrou Brancoveanu si Cimitirul Catolic) la ora 17. Ne vom opri la Biserica Eroii Revolutiei unde vom aprinde lumânări şi vom depune flori.
Participă împreună cu noi pe 1 iunie la Marşul Tăcerii. Nu vom striga şi nu vom da interviuri, prin tăcerea şi sobrietatea noastră vom comemora, fără a învinovăţi pe nimeni, viaţa curmată a milioane de copii în România.
Viaţa este un dar şi merită să fie respectată ca atare!
„Dacă vom accepta ca o mamă îşi poate ucide propriul copil, cum vom putea spune oamenilor să nu se ucidă între ei?” (Maica Tereza de Calcutta)
Contact: Roxana Goci, tel. 0744 982 925, roxana at provitabucuresti.ro
Numai Dumnezeu stie daca Mircea Eliade a ajuns in cele din urma la ortodoxie. Se spune ca cei trei mai corifei Mircea Eliade, Eugen Ionescu/o, Emil Cioran, de acolo de departe i-au trimis cateva randuri lui Nicolae Aurelian Steinhardt intrebandu-l cum L-a gasit pe Dumnezeu? Nu stiu ce le-a raspuns monahul de la Rohia. Steinhardt L-a cautat pe Dumnezeu prin viata, bibioteca, inchisoare, alta viata, manastire, alta bibioteca. Acolo unde i-a fost mai greu, in iadul inchisorii, L-a gasit pe Dumnezeu. (NG)
ORTODOXIE
Mircea Eliade
Apusenii se nasc în catolicism. Răsăritenii ajung la ortodoxie. E nevoie de o serie întreagă de experienţe sufleteşti pentru a căpăta acea stare de spirit care este ortodoxia. Conştiinţa, funcţionînd pe toate planurile şi cu toate ramificaţiile ,îşi găseşte firesc echilibrul în ortodoxie. Nu trebuie sa precipităm “convertirea”. Ea se va împlini, aşa cum înfloresc pomii – cînd sufletul se va fi îmbogăţit îndeajuns, suferind îndeajuns.
Ortodoxia e, pentru noi, Creştinismul autentic, care trebuie actualizat în proaspete şi calde fapte sufleteşti. Trebuie să fim creştini – pentru a găsi un sens vieţii, sens care să întreaca simpla umanitate, şi să cuprindă din acel suc al metafizicii, care singur ne orientează. Creştinismul ne luminează o axă centrală în Univers şi în noi înşine.
Acele conştiinţe care trăiesc efectiv o viaţă sufletească – nu pot îndepărta altfel sentimentul tragic al existenţei decît prin creştinism. În dreapta şi în stînga – nu e decît gol. Alunecăm în gol, şi sfîrşim roşi de disperare, chinuiţi de o problematică filosofică greşit pusă, sau oprindu-ne pe poziţii sceptice, sau evadînd într-un păgînism senzual care nu poate dărui nici încai uitarea.
(…) Christ a coborît asupra omenirii mîntuirea. Apariţia Lui înseamnă pentru noi axa centrală, nucleul de viaţă, de elan, de dragoste, de creaţie. Christ dovedeşte realitatea transcedentului şi posibilitatea de a-l ajunge prin experienţa religioasă. Omul nu mai e singur cu soarta. Acele suflete, nefericite, care se ridică deasupra fiziologiei şi a instituţiilor civile – nu mai sunt în primejdia disperării. Cunoaştere lui Christ – deşi de esenţă pur mistică, înfăptuindu-se pe plan mistic – transfigurează conştiinţa, o îmbogăţeşte cu roade dulci, zemoase. Cel care cunoaşte ( iubeşte) pe Christ – e un om cu măduva spinală întreagă. Creştinismul înţelege viaţa – fapt de o considerabilă insemnătate, ce întrece cu mult comorile ştiinţei şi ale filosofiei! Creştinismul stăpîneşte sensul vieţii – care nu e un sens tragic. Sau, în orice caz, de un tragic omenesc.
Tragicul creştin (..): neputinţa de a rămîne întotdeuna creştin, dualismul carne-duh, slăbiciunea care îl tîrăşte – şi e bine să-l tîrască – în viaţa păgînă, senzuală. Tragicul vieţii creştine e fecund. Pentru că pe acest dualism dureros carne-duh se întemeiază cel mai mare bine al umanităţii: personalitatea. Eu cred că numai un creştin poate avea o personalitate, care, pentru mine, înseamnă: echilibrarea într-o sinteză originală a celor două tendinţe potrivnice.
Viaţa creştină înseamnă siguranţa valorii sufleteşti şi a permanenţei acestei valori. Aşadar optimism, încredere, drum-drept, rodnicie.
(…) De altfel, ceea ce e frumos în noi e faptul căutării. (…) Noi voim un creştinism efectiv – adică rezultatul unei experienţe, proaspăt, greu de sensuri, cald de viaţă, strălucitor de daruri. Care să ne prefacă, să ne facă din oameni – oameni de ai lui Dumnezeu, adică suflete în trupuri, suflete ce caută să asimileze şi să răspîndească valori Dumnezeieşti în lumea valorilor bestiale sau, rareori, a valorilor omeneşti.
Ortodoxia ne sileşte să renunţăm la o parte din viaţă? Ortodoxia nu ne sileşte nimic. Faptele pe care le facem sub înrîurirea ei sînt fapte fireşti, care nu ne mutilează viaţa – pentru că viziunea acestei veţi e schimbată. Un ortodox poate fi ascet sau păcătos. Ce însemnătate poate avea faptul acesta? Experienţa religioasă, dragostea către Christ – rămîne aceeaşi.
* * *
Aşadar, orice drum ar apuca, o conştiinţă contemporană ajunge la creştinismul ortodox. Poate lucrul acesta se va împlini tîrziu, spre sfîrşit de viaţă tristă. Dar se va împlini. Şi el va fi luminarea de pe urmă. Care, la unii se va rosti: Cred într-unul Dumnezeu. Iar la alţii va transfigura viaţa, făcînd-o rodnică, adîncind-o, lărgind-o şi exaltînd-o pînă la proporţii de vis. Iar la alţii, luminarea va aduce hotărîrea renunţarii la viaţă. Renunţarea eroică, pe care toţi trebuie s-o jinduim, şi către care nu se înalţă decît personalităţile autentice şi crunt încercate de lume.
(…) Am arătat că sensul cel mai rodnic, cel mai desfătător, mai alinător de însetări metzafizice – e cel luminat în suflete de experienţa creştină. Deoarece preţuirea vieţii nu o face traiul bun, nici ştiinţa omenească, ci valoarea pe care omul şi-o dă sieşi, lumii şi existenţei – siguranţa şi seninătatea creştinului, absenţa disperării sînt comori după care sufletele jinduiesc. Şi nu se poate ca un suflet de elită să nu ajungă la creştinism, cînd va fi încercat de experienţe. Noi nu socotim această ajungere ca o refugiere într-un port pe vreme de furtună, sau ca o renunţare la luptă. Ci ca o iluminare lăuntrică, împlinită necesar de funcţionarea conştiinţei pe toate planurile.
(…) Cît de plin, de complet, de integral e creştinismul – nu se poate afla decît prin directa experienţă. De aceea, nu stăruim. Cei care nu cunosc încă creştinismul, ca şi cei care îl cunosc – sînt liberi să se lase răpuşi de toate ispitele, să guste din toate roadele, să rătăcească pe toate drumurile. Personalitatea fiecăruia – nu-i va lăsa să se năruie, să se risipească. De altfel, conflictul dintre creştinismul şi păgînismul actualizat zi de zi – e însăşi izvorul personalităţii noastre.
Atenţie: următorul interviu conţine limbaj dur, obscen pe alocuri şi constituie părerea geniului care a fost Bobby Fischer, vis-a-vis de fosta lui ţară, Statele Unite şi despre evrei. Cei care sunt ofensaţi uşor, sunt invitaţi să nu citească mai departe. Opiniile tranşante ale lui Bobby Fischer sunt ce sunt şi exprimă resentimentele unui om pe care guvernul fostei sale ţări, nu ar fi ezitat să îl arunce în puşcarie pentru 10 ani confiscându-i întreaga avere, dacă ar fi putut. Notorietatea lui însă l-a salvat în mare măsură de mânia dezlănţuită a guvernului împotriva sa. In fond el fusese persecutat serios până atunci.
La câteva ore după căderea turnurilor gemene din 11 Septembrie 2001, regele necontestat al şahului care a fost Bobby Fischer, a acordat un interviu unui post de radio filipinez. Gazda emisiunii, Pablo Mercado, îl cunoştea de ceva vreme, astfel încât francheţea lui Fischer nu a fost o problemă. Reamintim că Bobby Fischer a murit în 2008 în Islanda, ţara lui adoptivă, după ce a fost hăituit de către guvernul SUA chiar şi în Japonia, unde a fost închis, la cererea guvernului SUA, care căuta extrădarea lui presand guvernul japonez. Marea lui crimă?
În 1992, în faţa camerelor de luat vederi, Bobby Fischer a scuipat pe ordinul Dept. de Stat al SUA, semnat de Madeleine Albright, adevărata măcelară din Balcani si Irak, prin care i se interzicea expres să participe la un campionat de şah, datorită embargoului american impus asupra Iugoslaviei de atunci. Fischer s-a dus oricum, câştigând campionatul şi peste 3,5 milioane de dolari.
” Bobby are o personalitate tragică…El e un bărbat onest cu o natură bună. Absolut nu un om de societate. El nu se poate adapta felului de viaţă al tuturora. Are un spirit foarte înalt al dreptăţii pe care nu e dornic să şi-l compromită, după cum nu îşi compromite propria conştiinţă şi nici nu compromite în relaţiile cu cei din jur. El e genul de om care face aproape totul împotriva propriului interes. Nu mi-ar place să îl apăr sau justific pe Bobby Fischer. El este ce este.
Aş cere doar un lucru. De dragul milei, al carităţii. Dacă dintr-un oarecare motiv, nu este posibil, v-aş cere următoarele: Vă rog corectaţi greşeala Preşedintelui François Mitterand din 1992. Bobby şi cu mine am comis aceaşi crimă. Sancţionaţi-mă şi pe mine. Arestaţi-mă. Apoi, puneţi-mă în aceeaşi celulă cu Bobby Fischer. Şi daţi-ne o tablă de şah.”
* Boris Spassky, campion mondial de şah, într-un apel făcut către George W. Bush, August 7 2004
Acum, interviul promis, în numele libertăţii de exprimare garantat atât de Constituţia României, cât şi de cea a Statelor Unite:
Politica românească se leagănă ca într-un hamac, atârnat între doi arbori seculari: Ion Iliescu şi Traian Băsescu.
1. Testele balonului PSD arată că acesta nu se poate ridica prea mult datorită balastului. Ion Iliescu, în formă, călare pe Rosinanta ca Don Quijote, a înţeles problema şi a declarat că în primăvara va iniţia o actiune de uşurare:
Doar echipajul primenind,
Partidul trece-n altă eră;
Pentru nea Nelu devenind
Mausoleu în… stratosferă!
2. Acum, speranţele noastre se îndreaptă spre clarviziunea lui Traian Băsescu, marinar de cursă lungă si veritabil lup de mare, de douăzeci de ani şi de uscat:
Cârmaci isteţ, prevăzător,
La vremuri grele care vin,
Din barcă fără de motor
Va face ţara… submarin!
Acum, când trecem prin puternice turbulenţe şi vântoase finaciare, constat că Ion Iliescu s-a ţinut parţial de cuvânt. Traian Băsescu îi dă din nou clasă, confirmând încă o dată acea vorbă nemţească, ein Mann, ein Wort, toţi morţi!
De la începutul istoriei şi până la sfârşitul ei, omul şi-a pus şi va continua să-şi pună întrebări cu privire la sine. Ce este? De unde vine? Care este sensul şi finalitatea existenţei sale? Răspunsurile, simplu sau sofisticat elaborate, poartă amprenta contextului istoric, politic, cultural, ştiinţific,economic.
Deşi, la un moment dat, un ipostas al Sfintei Treimi, Fiul, S-a coborât şi S-a înomenit şi a dat răspunsuri definitive, pentru că nu toţi înţeleg sau nu vor să înţeleagă această lucrare dumnezeiască, întrebările continuă… La întrebarea ce este omul? chiar şi după Hristos (d.H.) găsim răspunsuri care-l plasează pe om pe o scală, mergând de la animal şi până la înger. “Animal care, dacă trăieşte alături de speţa lui are nevoie de un stăpân” (Imm.Kant – Ideen zu einen allgemainen Geschichte in weltbürglicher Absicht). Curiosă definiţie din partea unui filozof care a întors raţiunea pe toate feţele.”Nouă experienţă a naturii spre a se lămuri pe sine însăşi.” (Chr. Morgenstern – Stufen). O viziune evoluţionistă cu origini şi perspective nebuloase. “Nu este în mod absolut nici înger, nici fiară, dar nenorocirea face ca atunci când vrea să pară înger, să fie fiară.” (Bl. Pascal – Pensées). “Trebuie să fie foarte greu să fii om: numai Dumnezeu, o singură dată, a izbutit să fie un om desăvârşit.” (L.Blaga – Discobolul). Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, modelul de urmat pentru ca în ziua a opta a Creaţiei, adică a veşniciei, omul să fie ca un înger.
Veacul nostru contemporan, în care domină economicul, a impus în ultimele două decenii o nouă definiţie pentru om: resursă umană! Cot la cot cu celelalte resurse, financiare, materiale, know-how etc., resursa umană, care face, execută, este un ingredient al unui act economic în urma căruia se obţine un produs sau un serviciu, evident cu un statut si un rol superior resurselor. Produsul şi serviciul devin la rândul lor marfă pentru că sunt destinate unor consumatori, care consumatori nu sunt alţii decât resursele umane. S-ar părea că în calitate de consumator, resursa umană depăşeşte această condiţie umilă. Dar nu este aşa. Şi în calitate de consumator omul este tot resursă umană, o resursă de piaţă, fără de care nu se poate realiza un produs de care se vorbeşte zi şi noapte: profitul!
Goana după aur (prin anumite locuri de pe pământ) de altădată a fost înlocuită cu goana după profit. Lumea se află într-o goană globală după profit. World profit rush! Prin anii ’90 ai secolului şi mileniului trecut, o scriitoare franţuzoaică, Vivianne Forester, spunea că trăim sub o stranie dictatură, dictatura profitului (Vivianne Forester – Une etrange dictature). În dictatura globală a profitului, nu se mai lucrează cu oameni, ci cu cifre. Exploatare intensivă şi extensivă a acestei resurse, omul, în calitatea sa de truditor şi consumator, este cheia unui profit tot mai mare şi mai mare. De vreo două secole, programatic (prin revoluţii şi reforme seculare) a fost impusă conceptia materialistă, atee şi evolutionistă, potrivit careia viaţa omului (ca a oricărui animal) se desfăşoară într-un interval închis, între naştere şi moarte, după care nu mai există nimic. Pentru a umple cu sens acest interval (a cărui durată, deşi limitată, este totuşi imprevizibilă, doar dacă nu se apelează la sinucidere) omului i se oferă plăcerea muncii şi plăcerea consumului. Sacrificiile pe care trebuie să le facă omul pentru a-şi asigura accesul la cele două “plăceri” generează … neplăceri, insatisfacţii, angoase, nevroze, etc. În ultimă instanţă, omul “ resursă umană” devine un sclav al muncii şi un idiot al consumului. De aici decurge şi comportamentul imoral, inuman şi cinic al patronilor, al guvernelor, al organismelor internaţionale.
În dictatura mondială a profitului, capitalurile se deplasează de la vest la est iar “resursele umane” de la est la vest. Mobilităţii geografice a capitalismului caravană îi face bine mobilitatea geografică a “resurselor umane”. Lumea trăieşte o mare vânzoleală, din care unii promit şi alţii speră că va rezulta o lume nouă, o nouă ordine. Şi după aceea?
Creştinismul aduce un concept nou în istorie, acela de persoană. Omul nu este nici animal, nici plantă, ci este persoană pentru că Dumnezeu Creatorul nu este nici spirit abstract universal, nici energie impersonala ci este persoană. Şi este persoană pentru că nu este singur, ci în trei ipostasuri, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Ceea ce leagă cele trei ipostasuri este iubirea, care mişcă sori şi stele (Dante). Un Dumnezeu singur nu poate iubi şi nu poate crea. Este un tiran.
Omul, culmea creaţiei, a fost zidit ca persoană ,după chipul şi asemănarea Sfintei Treimi,
şi înzestrat cu trei prerogative: regalitatea (calitatea de stăpân al creaţiei, nu exploatatorul acesteia), preoţia (sarcina de a sfinţi creaţia şi de a o aduce ofrandă Creatorului, inclusiv pe sine, “ale Tale dintru’ ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate”) şi profeţia (capacitatea de discerne voinţa lui Dumnezeu şi de a acţiona conform acesteia). Prin întrupare, moartea pe cruce şi înviere, Iisus Hristos i-a reamintit omului cele trei prerogative şi i-a redeschis calea spre viaţa veşnică, care înseamnă cunoaşterea lui Dumnezeu, theoria, un proces infinit.
Concepte de genul „resursă umană”, “consumator”, “animal“ (raţional) etc. sunt un afront adus omului şi implicit Creatorului. După eforturi seculare de a-l aşeza pe om în regnul animal (după felul cum sunt cultivate anumite comportamente sunt şanse de reuşită) “oameni de ştiinţă” îşi pun serios problema dacă, nu cumva, maimuţa (şi numai) n-ar trebui declarată persoană! Era şi timpul având în vedere că sunt cazuri (mediatizate intens) de femei şi bărbaţi care se „căsătoresc” cu vaci, câini, crocodili, etc. În acelaşi spirit, oameni curajoşi, cu iniţiativă, propun şi un nou “creator” căruia omul să i se închine: maimuţa! Cu mulţi ani în urmă, într-un ziar suedez am văzut reprodusă “ icoana” unei maimuţe cu o aură de “sfânt” în jurul capului.
Dan Tanasa: Actiunile iredentist-sovine evidente orchestrate de catre Uniunea Democrata Maghiara din Romania (UDMR) si Partidul Civic Maghiar (PCM), indreptate impotriva statului Roman si a romanilor, au girul celor mai vocali si “europeni” lideri ai UDMR.
Dovedind inca odata lipsa celui mai elementar bun simt dar si profundul dispret fata de statul roman si guvernul din care face parte, ocupantul portofoliului de la Ministerul Mediului si Padurilor, UDMR-istul Laszlo Borbley (foto), a eliminat stema Romaniei de pe ordinele de ministru pe care le semneaza. Inutil sa mai amintesc ca legea il obliga pe Borbely sa reproduca stema Romaniei pe documente oficiale pe care le semneaza…
Intr-o scrisoare deschisa adresata senatorilor romani si Presedintelui Romaniei, mai multe organizatii civice romanesti din tara si strainatate, cer ca Legea educatiei, in varianta obtinuta prin santaj de catre UDMR si votata de catre Camera Deputatilor, sa nu fie adoptata de Senat sau promulgata de catre Traian Basescu, transmite Romanian Global News, care prezinta varianta integrala a scrisorii:
Presedintiei Romaniei
Senatului Romaniei
Domnule Presedinte,
Domnilor Senatori,
Am aflat consternati de marsavul targ anti-national pe care l-au facut parlamentarii coalitiei puterii prin care, pentru avantajele unei sustineri politice de moment, au vandut interesele natiunii romane.
In ziua de 19 Mai 2010, prin acceptarea ultimatumului maghiar care cerea mutilarea numelor romanesti din cartile de Istorie si Geografie ale Romaniei prin traducerea lor in limba maghiara, parlamentarii romani dau un nou imbold enclavizarii si segregarii etnice in judetele cu majoritate maghiara. Sunt aceeasi parlamentari care au stat la baza legiferarii “tacite” a regionalizarii Romaniei pe baze etnice. Aceasta politica a compromisului politic pentru avantaje de moment, a devenit, din nenorocire, o caracteristica a politicii romanesti inclusiv pe plan extern.
In timp ce tarile vecine isi definesc deschis sferele de influenta pe care le doresc implementate si-si exprima taios aceste pretentii, asa cum fac Rusia, Ucraina, Ungaria, noi ne complacem intr-o diplomatie defensiva, eventual de reactie timida la actiunile agresive ale altora. Mai mult, aceasta atitudine slugarnica, lipsita de demnitate nationala se regaseste si in politica interna a partidelor politice romanesti, care accepta orice compromis politic pentru agatarea de putere.
Astfel, pretentiile minoritatii maghiare de a conduce destinul Romaniei, inclusiv prin modificarea Constitutiei Romaniei, atunci cand reprezentantii acestei minoritati cer raspicat declararea tarii noastre ca stat multinational, deci pasibil oricand unei secesiuni in forta pe criterii etnice, sunt acceptate in pofida bunului simt si mai ales al mandatului pe care reprezentantii poporului roman in Parlamentul Romaniei l-au primit din partea alegatorilor. De aceea, noi, semnatarii acestui document, cerem senatorilor Romaniei, ca reprezentanti alesi de poporul roman, sa dea dovada de constiinta nationala romanesca si sa respinga prin vot aceasta lege a rusinii nationale.In cazul in care prin diverse manevre, se va primi un nou “vot tacit” sau prin acelasi tip de santaj, legea va fi votata si de senatori, cerem Presedintelui Romaniei, ca reprezentant al Statului Roman, sa nu ratifice o asemenea lege contrara spiritului, traditiei si intereselor nationale romanesti.
Semneaza:
Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA) cu toate despartamintele sale din tara si strainatate;
Forumul Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures;
World Romanian Congress;
Consiliul Mondial Roman;
Consiliul Romano-American;
Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni;
UNIFERO.
La sugestia semnatarilor actuali, lista ramane deschisa, urmand ca Romanian Global News sa publice eventualele noi asociatii care vor semna documentul. Acestea pot trimite mesajul lor pe redactia at rgnpress punct ro.
Hai să merg şi eu la Parada gay din Bucureşti, că este doar o dată pe an. Am sunat un prieten, el la rândul lui încă doi, şi uite aşa urma să ne adunăm 5-6.
Am intrat în atmosfera paradei încă din metroul spre Piaţa Unirii: două puştoaice, dintre care una cam nebărbierită, vorbeau în spatele meu despre riscul de a fi atacate de Noua Dreaptă.
În Piaţă, poliţie şi jandarmerie ca la balamuc. M-am simţit în siguranţă şi m-am hotărât să mă duc singur înainte.
Iată şi un Land Rover cu steguleţele Angliei pe capotă şi cu număr de corp diplomatic. Era parcat puţin în dos, la umbră, cu doi bodigarzi alăturea. Prin geamul coborât, se vedea însuşi ambasadorul, care se ruja, tacticos, în oglinda de la parasolar. Am pus capul în pământ şi am mărit pasul. Dă, Doamne, să nu aibă bucurii la mine!
Fac doi paşi pe Bulevardul Unirii şi gata: trotuarul este blocat cu un gard de fier, păzit de jandarmi. Îmi este indicat ”domnu’ maior”, cu care să negociez intrarea. Merg la el. Degeaba: tot centrul Bucureştiului este închis şi numai organizatorii dau aprobare de intrare. Îmi arată un grup portocaliu aflat vis-a-vis.
Dau să traversez, dar unul dintre jandarmi se bagă în seamă şi îmi arată o trecere de pietoni 50 de metri mai încolo. ”Ca să fim civilizaţi”, zice, adică eu şi el împreună, crezând că nu se vedea că unul dintre noi intrase la şcoală pe locurile pentru minoritari. Cu toate că circulaţia era blocată şi singurul risc era de a trezi din letargie câinii vagabonzi din mijlocul bulevardului, am traversat pe unde mi-a zis, numai să nu-i mai văd faţa.
Dar de ce nu veneau amicii? Îi sun şi… stupoare: fuseseră arestaţi la un km depărtare, pentru că unul purta tricou negru cu un Bau-Bau pe piept. I-au percheziţionat şi au găsit două prezervative, motiv pentru care i-au suit pe toţi în dubă şi i-au dus la secţia 10 poliţie, pentru ”identificare”.
Trecuse o oră şi nu le dăduseră drumul. Hai la secţie să văd despre ce este vorba. Ştiam unde e, pentru că în urmă cu doi ani le-am făcut o reclamaţie poliţiştilor pentru că nu m-au lăsat să parchez în faţa bordelului secţiei.
Secţia era tot acolo, în pădurea de manele. Poliţiştii, ca de obicei, au făcut pe neputincioşii, ca să nu zic altfel: ”nu ştim de ce au fost aduşi la noi, domnul căpitan este plecat şi nu am numărul lui, şeful nu este aici, mă doare puţin în cot” etc. Era evident că la materia asta luaseră 10 la şcoală.
Am vorbit cu băieţii prin gard. Deja asistaseră la un spectacol cu figuri de Buftea, de genul ”să vezi ce-ţi trag, bă, dacă nu recunoşti în 5 minute ce-ţi spun io”. I-am atenţionat să nu se lase ampretaţi, dar unuia deja îi făcuseră poze cu numărul în faţă.
În curtea secţiei, mai erau încă vreo 10 băieţi, cât se poate de normali, care se apropiaseră şi ei la 1 km de paradă. Tinerii arătau puţin îngrijoraţi, semn că făceau parte din categoria familiilor care îşi plătesc impozitul. Din fericire, prezenţa mea a schimbat puţin atmosfera şi au început să folosească o terminologie nouă: ”Refuz amprentarea!”.
Am sunat la 112 şi i-am explicat unei otrăvite că reţinerea unei persoane fără motiv este o urgenţă, indiferent ce crede ea, şi că sper să mai existe organe cu raţiune. Cu siguranţă ştia că sunasem la 112 şi cu o zi înainte, şi cu alte două, şi cu alte 100 de ocazii. Mi-a închis telefonul.
Nu-i nimic, o sun din nou. Sunt obişnuit cu neamurile proaste. N-am mai apucat, pentru că cei cinci tovarăşi au fost daţi afară din secţie!
Cu toţii erau trişti pentru că nu văzuseră Parada. Am încercat să le explic că oricum nu aveau nicio şansă să vadă ceva, pentru că parada poponarilor din Bucureşti este singura paradă din lume fără public.
”Ce rahat de paradă este aia fără public?”- s-au mirat ei. La întrebarea asta ar trebui să răspundă Sorin Oprescu.
S-a raportat recent ca in taramul descris atat de apt in filmul artistic “Idiocracy”, a fost detectat un baietel de doi ani cu un coeficient de inteligenta extrem de ridicat. Pustiul e in stare sa invete istoria Romei antice si are un vocabular de cateva mii de cuvinte, fata de cele cateva sute stapanite de egalii lui ca varsta.
Parintii se mandresc cu el, facand demersuri ca sa fie primit la scoala la doar patru ani. Eu spun ca au comis o foarte mare greseala. Inainte de a ma blama pentru ce sustin, ar fi bine sa ne punem in tema cu niste fapte elementare, dar atat de putin cunoscute, incat cunoasterea lor il face pe om automat parte dintr-un cerc extrem de restrans pe intregul glob. Nu-i vorba de teorii ale conspiratiei, ci despre datele ei:
Bietul copil va fi marcat toata viata lui de doua lucruri:
In primul rand el nu avea o copilarie normala, datorita faptului ca parintii se zbat sa-l inscrie la scoala (pentru cine cunoaste scolile americane, chiar si cele bune, private, e o oroare). In timpul asta, el ar trebui sa se joace. Joaca e mai importanta pentru dezvoltarea normala a unui copil, decat inregimentarea lui de mic pentru 7-8 ore/zi, intr-un sistem care chiar daca te invata sa devii un bun profesionist, isi extrage partea sa prin indoctrinare marxista la greu a copiilor.
Ati auzit desigur despre scandalul declansat de sesiunile de indoctrinare Obamista, din care pana si promotorii cultului personalitatii lui Mao, ar fi putut invata. Multe alte rele se fac in scolile celor cu bani si fara bani din America, dar acum nu-i timpul sa vorbim despre ele.
In al doilea rand, in SUA ca si in toate democratiile, exista un program nespus si nescris, de observare a copiilor inca din gradinita. Cei ma inteligenti, sunt depistati de mici prin teste. Parintii sunt fericiti, lumea are un subiect de lauda si toate par minunate.
Ce nu se spune, dar orice om avizat din sistem poate sa confirme, este ca acesti micuti sunt imediat luat in vizorul serviciilor secrete, pentru cate zile vor avea ei. Idea este ca cei foarte inteligenti, pot oricand deveni un pericol pentru sistem, caci ei vor fi in stare sa inteleaga ce se intampla in lume (ex. lui Bobby Fischer, extraordinarul sahist american, care a ajuns sa-si denunte propriul guvern, ca fiind unul terorist, controlat de“bastarzi evrei ticăloşi, circumcişi, murdari şi coroiaţi”. De notat faptul ca insusi Bobby Fischer a fost evreu si inca unul extrem de inteligent, chiar de geniu, cu un IQ de 180). Fischer isi anuntase intentia de a denunta crimele evreilor. Pentru atitudinea lui, a fost rasplatit cu hartuire continua din partea tarii al carei cetatean era.
Monitorizarea continua e efectuata cu ajutorul unor mijloace extrem de sofisticate, despre a caror existenta, iarasi, numai cei avizati pot spune (pe scurt, scanarea creierului de la distanta, practic citirea gandurilor – cine contrazice asta, nu a vazut stirile despre comunicarea creier-computer-creier, distanta nu conteaza, ori e de rea-credinta.
Micutului i se da un semnal pe care si-l va reaminti mai tarziu, caci este unul foarte neobisnuit (o experienta extrem de ciudata).
Apoi, daca da semne ca inteligenta lui e insotita si de o constiinta inalta, viata i se va schimba permanent si ireversibil. Practic, omul va fi persecutat si hartuit toata viata lui, pentru indrazneala de a vorbi si actiona in baza concluziilor la care a ajuns datorita intelegentei lui native. Semnalul primit in copilarie, va fi repetat, pentru a-i demonstra ca este urmarit de cand era micut si ca nu are nici urma de intimitate.
Din nou, ex. lui Bobby Fischer e cat se poate de pregnant: autoritatile SUA au facut tot ce-au putut pentru a-l extrada din Japonia, Filipine si Islanda, patria lui adoptiva. Pentru “pacatul” de a fi un cuget liber, a fost vanat pana la moartea lui. Pe langa faptul ca isi exprima deschis convingerile politice, a si actionat, sfidand guvernul SUA cand acesta nu i-a dat voie sa joace sah in Serbia anilor ’90 (practica democratica get-beget!). Fischer s-a dus in ciuda interdictiei si a castigat atat partida, cat si o suma importanta de bani
Daca inteligenta omului e plasata intr-un sens strict profesional, el se va gasi iarasi la risc, daca nu se supune presiunilor continue facute asupra lui, pentru a-si pune talentele in slujba guvernului. Chiar daca cedeaza, va fi incontinuu monitorizat si analizat, iar cand prin munca sa el ajunge sa detina secrete pe care serviciile nu le vor cunoscute, viata ii este in pericol. Nu putini au fost savantii omorati in conditii mai mult decat misterioase.
Daca v-a binecuvantat Dumnezeu cu copii inteligenti, sfatul meu este sa le mascati si ascundeti aceasta calitate de mici, pe cat se poate. Astfel, ei vor avea o copilarie normala, iar mai tarziu cand oricum se vor afirma, asigurati-va ca sunt suficient de cunoscuti, incat sa nu se poata atinge serviciile de ei.
Cineva foarte in tema cu acest program international secret de exterminare a capacitatilor, a scris:
“Cert ca in Romania vor stralucii doar “anumiti” tineri. Vor mai exista o perioada ceva olimpici, ici si colo va mai ridica capul cate unul, in fel si chip, pe diferite domenii, dar nu pt mult timp.. Performanta de masa nu va mai fi mult timp de acum in colo.
Intr-un documentar despre Aiud, apare la sfarsit un tanar care spune acelasi lucru, cum sunt timorati cam toti tinerii de valoare.
Cantareata (soprana ) Gheorghiu…Este draguta foc… Profesoara ei a ascuns-o pana a fost sigura ca performanta ei este asigurata, adica ca nu mai poate fi oprita…”
(20 votes, average: 4.60 out of 5)
Loading ...
(10 votes, average: 4.20 out of 5)
