De vreo juma’ de an a apărut o publicaţie cu nume aparent sonor, dar cu o grafie simptomatică: UNIVERSULromânesc. Mai clar zis, cuvântul cu aspectul aparent sonor, Universul, este scris cu litere de 40 mm înălţime, iar adjectivul românesc cu litere de doar 3 mm! Această discrepanţă, în raport de 13,3(3)… ori, induce şi aspectul aparent sonor, fiindcă trimite la faimoasa publicaţie antebelică Universul, dar ea, discrepanţa, reflectă şi micimea cu care este tratată dimensiunea românească. Faptul că însăşi grafia aceasta este manipulatorie este atestată de numele publicaţiei înscris, în interiorul ei, pe manşeta fiecărei pagini: doar Universul!!! Adjectivul românesc a fost şters, pur şi simplu. Ceea ce, evident, produce un fals, deliberat tendenţios. Deoarece ambiţia absconsă care trimite la faimosul Universul trimite, mai degrabă, la dimensiunea internaţionalistă, cu matrice criptocomunistă şi din specia detestabilă numită proletcultistă. Iar aspectul românesc, tratat derizoriu, se strecoară printre osanalele directe sau subliminale la adresa „comunismului“.
În numărul din 9 ianuarie 2009, a apărut articolul „Spulberarea unui mit: Dan Puric“, al d-lui Ioan Herald. Cu regret, am distins aici nu numai reflectarea blazării autorului, dar şi anumite accente vădit pro-sovietice şi anti-ortodoxe; primele, deşi au expirat demult, încă pot macula conştiinţele publicului larg. Îndrăznesc să cred că autorul încearcă, într-un fel, să insinueze ideea că românii depind de „mama“ Rusia, cel puţin moral, ca manifestare a destinului nostru implacabil, situaţi „în calea tuturor răutăţilor“!
Dumnealui este foarte supărat pe d-l Dan Puric, marele artist şi reper cultural (şi nu cred că aceste cuvinte vor cădea în derizoriu, deşi sunt repetate inclusiv de „elitele româneşti care asistă pasive şi laşe“), faţă de care simte o mare dezamăgire pentru că acesta „a devenit bisericos“ şi „a căzut în misticism“. Parcurgând rândurile şi încercînd să-i descifrezi ideile, nu poate decât să te apuce sila văzând cât se chinuie autorul să extrapoleze, să mistifice şi să interpreteze – aşa cum vrea el – cuvintele d-lui Dan Puric. Pe măsură ce-i hăcuieşte textul după bunul său plac, d-l Herald se întreabă retoric: „Cine-l recunoaşte în aceste declaraţii stupide pe strălucitorul Puric?“, referindu-se la ideile expuse în cartea Cine suntem.
Marti seara, de la ora 23.00 (ora Romaniei), d-na Katherine Albrecht va modera la radio, in direct, o dezbatere de o ora despre introducerea in România a documentelor personale electronice cu micro-chip RFID. Invitat prin telefon, din România, va fi preotul John Downie de la Biserica Rusa din Bucuresti. Intrebarile (pe acest subiect) pe care doriti sa le adresati d-nei Albrecht, pot fi trimise pe adresa de e-mail camelia.downie@dmconsulting.ro
Katherine Albrecht este licentiat al Universitatii Harvard cu titlul “Doctor of Education” – Ed.D. Cunoscuta ca fondatoarea CASPIAN (Consumers Against Supermarket Privacy Invasion and Numbering, Consumatorii Impotriva Numerotarii si Invadarii Vietii Private de catre Supermarketuri), o organizatie nationala din SUA, creata in 1999 cu scopul educarii cetatenilor in legatura cu supravegherea lor in scopuri comerciale. Este un ‘avocat’ al respectarii vietii private si o voce proeminenta impotriva dispozitivelor RFID (acronimul de la Radio Frequency Identification, o metoda automata de identificare bazata pe stocarea si transmiterea la distanta a datelor prin utilizarea unor dispozitive numite transpondere).
Acest eseu se doreste o scurta si foarte simpla abordare a problemei agricole. Ideea principala poate fi definita astfel:
“Bunastarea producatorilor agricoli este fundatia pe care se construieste prosperitatea industriei si dezvoltarea comertului interior si exterior.” Este vorba, desigur, despre agricultura subventionata.
O scurta privire pe harta lumii ne arata cu maxima precizie faptul ca tarile care subventioneaza agricultura sunt considerate bogate si prospere, pe cand tarile in care ramura agricola este neglijata de guvern, sunt considerate sarace ori, si mai rau, lumea a treia.
- Este ramura agricola atat de importanta in economia unei tari incat sa determine bunastarea ori saracia cetatenilor acelei tari?
- Ce importanta are subventionarea agriculturii si de cate ori este necesar sa fie subventionat un produs pentru ca subsidiile sa fie eficiente adica, sa produca rezultate benefice pentru cetateni?
Aceste doua intrebari sunt legitime si importante. Sa ne mentinem strict in sfera realitatii. Sa luam un exemplu edificator: Un balot de bumbac produs in Sudan este mai scump, la bursa de marfuri, decat aceeasi cantitate de bumbac produsa in SUA.
Pustia sau deşertul au reprezentat dintotdeauna o enigmă, o teamă, un necunoscut, un miraj, un farmec şi o atracţie magnetică, un loc lipsit de viaţă, un pustiu. Puţini cutezători se încumetă, chiar şi în miraculosul secol XXI, să străbată întinderile nesfârşite de nisip şi cu toate tehnologiile revoluţionare, adeseori expediţiile sunt supuse eşecului şi prea puţin sortite succesului. Deşertul rămâne o provocare, dar mai ales una spirituală, mistică, pe care puţini dintre noi o percep şi o pătrund. [Continuare →]
“Grupul f/64″ a fost infiintat la inceputul anilor ‘30 de 10 fotografi nord-americani care aveau in comun un anumit gen de abordare a fotografiei numit “purism”. Membrii grupului au optat pentru redarea delicata a tonurilor si a detaliilor, utilizand in fotografiere o profunzime de camp mare si totodata respingand orice manipulare a imaginii, retusul sau folosirea filtrelor.
Grupul s-a nascut ca o reactie impotriva curentului pictorialist, prevalent in acei ani printre artistii americani, care imprumuta in abordarea fotografiei elemente din alte arte vizuale si utiliza din abundenta filtre de difuziune, lentile aditionale sau scenografii complicate, create in studio sau in exterior, in scopul de a crea imagini cu aspect artistic. Prin contrast, grupul f/64 a ales sa fotografieze subiectul in mediul sau natural, fara nici un fel de alterare a acestuia.
Manifestul “Grupului f/64″ (1932)
Numele acestui Grup deriva de la numarul unei diafragme a obiectivelor fotografice. El semnifica, prin extensie, calitatile “claritate si definitie” ale imaginii fotografice, care este un element important in munca membrilor acestui grup.
Scopul principal al acestui Grup este sa prezinte, in expozitii frecvente, ceea ce considera cea mai buna fotografie contemporana a Vestului; in plus fata de prezentarea muncii membrilor sai, va include lucrari ale altor fotografi care evidentiaza tendinte similare acelora ale Grupului.
Grupul f/64 nu pretinde ca acopera intregul spectru al fotografiei sau ca indica, prin selectarea membrilor sai, o lipsa de apreciere fata de fotografii care nu sunt inclusi in expozitiile sale. Sunt foarte multi profesionisti seriosi in fotografie, ale caror stil si tehnica nu se relationeaza la vocatia grupului.
Grupul f/64 isi limiteaza membrii si invitatii la acei artisti care se dedica definirii fotografiei ca o forma de arta prin prezentarea simpla si directa, cu metode pur fotografice. Grupul nu va prezenta vreodata o lucrare care nu este conforma cu standardele fotografiei pure. Fotografia pura este definita ca neposedand nici o calitate a tehnicii, compozitiei sau ideii, derivate din oricare alta forma de arta. Productia “Pictorialistilor,” pe de alta parte, indica devotamentul fata de principiile unei arte direct legata de pictura si artele grafice.
Membrii Grupului f/64 cred ca fotografia, ca o forma de arta, trebuie sa se dezvolte de-a lungul liniilor definite de actualitatile si limitarea mediului fotografic, si trebuie mereu sa ramana independenta de conventiile ideologice ale artei si esteticii care sunt reminiscente ale unei perioade si culturi antedatand dezvoltarea mediului insusi.
Grupul va aprecia informatia referitoare la orice munca serioasa in fotografie, care a scapat atentiei sale, si este favorabil instituirii sale ca un Forum de Fotografie Moderna.
Ansel Adams, Imogen Cunningham, Willard Van Dyke, John Paul Edwards, Consuelo Kanaga, Alma Lavenson, Preston Holder, Sonia Noskowiak, Henry Swift, Edward Weston – “Grupul f/64″. (B.I.S.)
Misiunea muzeului Denys Puech (1854-1942) din Rodez, construit de sculptorul aveyronez care a fost ani de zile Director la Villa Medici din Roma, nu se limiteaza numai la prezentarea sculpturilor acestui artist, foarte apreciat in prima jumatate a secolului XX, ci isi propune sa expuna si opere ale creatorilor care au avut legaturi cu aceasta regiune. De maniera uimitoare pentru o regiune atat de excentrata fata de marile curente migratorii moderne, care si astazi este un bastion al traditionalismului atat arhitectural, cat si gastronomic, Aveyronul a avut de mai multe ori confluente cu Romania si mai ales cu artisti romani. Insusi Denys Puech, in timpul misiunii sale la Roma, a avut ocazia de a se intalni cu Regina Maria a Romaniei, pe care o descrie in memoriile sale ca „vibranta de activitate”.
„ E un confrate care vine sa va vada, Domnule Director, dar foarte repede ca tot ce am facut in viata,” spune Regina. Dupa cateva fraze politicoase care aminteau de o masa la Hotelul Ritz, Regina Maria, grabita sa plece, n’a vrut sa intre in palat, pe care afirma ca il cunoaste de multa vreme, si a iesit in fuga! Oare de ce o fi venit?
° ° °
Intre 2 iunie si 16 septembrie 2001, muzeul Denys Puech prezinta expozitia „Voisinages de René Char”.
Poezia are „droit de cité” la Rodez, unde anul acesta se implinesc cincizeci de ani de la infiintarea premiilor de poezie „Antonin Arthaud” si „Ilarie Voronca”, create in amintirea scriitorilor care au trait in regiune in timpul ocupatiei germane intre 1943 si 1945.
Atunci când ne propunem să vorbim despre libertate avem şansa unei recapitulări de sens. Orice dezbatere despre sensul libertăţii este o „libertate” în ea însăşi, o recapitulare a parcursurilor unor generaţiile trecute, sau a posibilităţilor unora prezente ori viitoare; afară numai dacă o astfel de virtualitate rulează sensul interzis al istoriei.
Libertatea însăşi se doreşte a fi un curent, o logică transcendentă a relaţiilor dintre factori, un ideal uneori împlinit, alteori mult aşteptat. Ridicolul situaţiei stă însă în faptul că tocmai acum când ni se pare că am fi atins un anumit fel de elevaţie, un anumit discernământ social valabil, începem să percepem libertatea nu ca pe o instituţie necesară, ci ca pe o premiză facultativă. Avem dreptul să ne simţim liberi, însă nu este obligatoriu să fie adevărat! Ridicol!
În aceste condiţii pare-se că nu instituţia libertăţii dă caracterul durabil al persoanei, ci doar un anumit spirit interior al relaţionării noastre cu lumea, reacţia singularităţii noastre la ambientul posibil. Accentul libertăţii se mută astfel de pe osatura ei publică – de pe structura ei instituţională – în interioritatea unei speranţe private, individuale, lipsite de sorţi de izbândă. Libertatea încetează a mai fi o proclamaţie publică, o construcţie comună, devenind doar una finalmente individuală, o năzuinţă cvasi-ocultă, subiacentă lumii. Nu mai percepem şansa libertăţii ca pe un eveniment social, ci ca pe un reflex individual la determinările dispuse gradual în viaţa noastră. Credem că suntem liberi şi ne mântuim tocmai în măsura în care reuşim să trăim evenimentul acestei credinţe. Peste tot şi peste toate însă, se întind tentaculele determinării.
Avem un rol social, o recunoaştere, un rost precizat, o funcţionalitate specifică, o condiţionare valabilă; toate acestea nu înseamnă altceva decât că suntem perfect înfăşuraţi în această ierarhie a determinărilor existente în viaţa noastră; şi a ne mântui de determinare pare a fi o opţiune a martirajului.
Casatoria a fost definita in Codul civil ca “uniunea liber consimtita intre barbat si femeie”, informeaza Mediafax.
Parlamentarii juristi au definit, miercuri, casatoria ca fiind uniunea liber consimtita intre barbat si femeie, incheiata in conditiile legii, definitia fiind inclusa, prin consens, in proiectul Codului civil, dupa ce un deputat a remarcat ca in proiect era definita doar logodna.
Membrii subcomisiei care dezbate proiectul noului Cod civil au adoptat un amendament al deputatului PNL Gheorghe Gabor, care a remarcat ca in proiect este definita logodna, dar nu si casatoria.
Textul final precizeaza ca familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre barbat si femeie.
De asemenea, logodna se va putea incheia doar intre un barbat si o femeie. La acest capitol, senatorul UDMR Attila Cseke s-a pronuntat impotriva introducerii institutiei logodnei in noul Cod civil, amendamentul sau fiind respins de colegii de comisie. Desi obiceiul logodnei se practica si in prezent, a aratat el, nu este oportun sa se dea o “forta juridica” si sa se impuna o anume conduita in cazul acestei institutii. In motivarea respingerii amendamentului, deputatul PDL Daniel Buda, a sustinut necesitatea practica de a se da un regim juridic “unei realitati care exista si trebuie sa fie reglementata”.
In anul 2008 Senatul a adoptat un proiect de lege similar. Legea, sustinuta de Alianta Familiilor din Romania si alte organizatii civice sustinatoare ale valorilor traditionale, definea similar casatoria in Codul familiei. Proiectul a ramas din legislatura trecuta in dezbaterea Camerei Deputatilor (camera decizionala), insa in conditiile modificarii Codului civil, prevederea expresa a definirii casatoriei in Codul familiei nu mai apare ca necesara. (Altermedia)
Suntem în plină epocă istorică de desfăşurare a războiului mondial contra terorismului.
E-adevărat că factorul declanşator al acestui război internaţional este infamul „9/11“. Dar este la fel de adevărat că, între timp, au apărut tot mai multe lucrări competente (precum antologia ZERO, coordonată de Giulietto Chiesa) care ne-au dezmeticit în final şi care demonstrau acelaşi lucru: că acel înfricoşător „9/11“, deşi nu este mai puţin tragic prin victimele şi consecinţele sale, nu este, totuşi, decît o impostură, o făcătură a unui grup ocult al Administraţiei de atunci a S.U.A. Iar acestă înscenare a fost comisă pentru a fi confecţionat pretextul pentru declanşarea „războiului contra terorismului“ ca „război preventiv“, practicat de S.U.A., pentru apărarea securităţii lor, oriunde în lume, şi, îndeosebi, pentru a masca acapararea unor ţări cu bogate zăcăminte de petrol!
De aceea, printre atîtea forme prolifice de terorism – economic, psihologic, mediatic, imagistic etc. –, mi se pare firesc şi necesar să vorbesc şi despre terorismul conjuncţiei „ca“.
Partidul Conservator invita sustinatorii familiei la un MITING PENTRU NORMALITATE, organizat vineri, 27 martie 2009, incepand cu orele 11.00 in fata Ministerului Justitiei (Str. Apolodor nr. 17, sector 5 – intrare din Bd. Natiunilor Unite).
Citam din invitatia de presa adresata de organizatori:
“Partidul Conservator s-a identificat în ultimii ani ca fiind un partid care apară valorile şi tradiţiile naţionale. [...] Având în vedere noile modificări ale Codului civil, penal, de procedură civilă şi de procedură penală, propuse de Ministerul Justiţiei, Partidul Conservator se opune dezincriminării parţiale a unor infracţiuni precum incestul sau prostituţia.
Considerăm că valoarea morală trebuie să fie ocrotită prin normă pentru a nu se ajunge la situaţia în care ceea ce nu este respins de lege să fie admis de societate.”
“O femeie frumoasă şi un pom înflorit”, a fost răspunsul tatălui meu de pe patul de spital, cu cinci minute înainte de despărţire, la neghioaba mea întrebare despre ce îşi amintea atunci, la plecare.
Am uitat, luat de vreme şi de vremuri, dar acum, după aproape patru decenii, cînd aţa tuturor se tot strânge pe ţăruş, mă tot gîndesc: cu ce rămânem din viaţă?
În secolul al XVI lea un strămoş, şoimar domnesc, a murit sărind în faţa săgeţii pentru a salva viaţa sutaşului său. Familia s-a ales cu un uric, o schimbare de nume, o moşioară şi un mormânt de îngrijit. La 1878, un alt antecesor, venit din Banat ca să lupte pentru Principate, s-a aruncat să pună sus, foarte sus, steagul regelui Carol I pe o movilă şi şi-a pierdut mâna dar a găsit cetăţenia românească pe care o dorea atât de mult. În 1916, la Mărăşeşti tatăl tatălui meu a rămas pe glie, dar familia a primit în urma lui medalii şi un petec mai mare de pământ. Celălalt bunic dinspre mama a luptat şi el acolo – dezertor din armata austro-ungară, distins cu înalte ordine militare româneşti, a avut viaţă, a trăit pînă când l-a îngăduit Cel de Sus.
Cel mai tânăr frate al tatălui meu a murit pe 22 iunie, la trecerea Prutului, au rămas după el medalii şi amintiri puţine; altul – ofiţer de carieră – a avut noroc şi a scăpat de la Stalingrad, a scăpat şi de la Banska şi a murit în patul lui după 80 de ani. Socrul meu, comandant de regiment s-a întors de pe front cu un glonţ în piciorul scurtat şi o pungă de ordine şi medalii. Cel mai frumos cadou l-a primit de la camarazii sai – un inel, pe care de aproape 50 de ani îl port eu. Cu dragoste şi tristeţe.
Cumnatul lui şi un nepot s-au întors după ani buni de prizonierat. Statul de atunci le-a dat servicii cât să nu moară de foame: nu luptaseră împotriva cui ”trebuia”, – ca şi cum ar fi putut alege!
Tata n-a fost pe front, ca prim născut al unui erou din primul război mondial. După 1947 statul i-a dat ”mult timp de gîndire” fiindcă nu-şi alesese prieteni politici de unde „s-au ales” noii lideri. Pardon, secretari. Sau comisari, sau… cevaşilea.
Nici eu nu am fost pe front, că nu a mai fost pe vremea mea niciun conflict militar deschis. Dar, învăţat prost că patria e numai una şi pentru ea trebuie să dai tot, am ieşit în stradă cu armele mele, microfonul şi condeiul în 22 şi în 23 şi în 24… şi în 25 era să nu mai ies ci să intru… sub un tanc. În decembrie, 1989. Norocul meu s-a numit atunci soldatul Constantin, care a sărit, m-a împins alături şi şenilele au trecut pe lîngă noi, ca şi rafala următoare. M-am ales şi eu cu o medalie. Şi prietenul meu de atunci, Constantin, s-a ales şi el cu medalii şi porţi deschise spre facultate de care poate, altfel nu ar fi avut parte.
Stau şi mă gîndesc: fac ţara asta, statul ăsta, guvernul ăsta, parlamentul ăsta destul pentru ”eroi”, pentru cei care au dat o mînă, un picior, o viaţă! pentru naţie?
Mi-e teamă că nu. Acum eroii ni se întorc ”pe scut” din Afganistan, din Irak, oare şi din Kosovo? Ce caută acolo, ce apără? Democraţia cui? Interesele cui? Solda primită şi recunoaşterile militatare acoperă durerea mamelor, soţiilor, copiilor orfani din urma lor?
Eu, cu un asemenea trecut familial ”dubios” de ţărani legaţi de glia lor nu a altora, vă spun drept că nu înţeleg. Eroismul celui care se duce la vecin ca să-l oblige şi eventual să-l şi schilodească fiindcă nu gândeşte la fel cu el, este departe de înţelegerea mea nativ ţărănească, vopsită cu o brumă de carte universitară.
Iată de ce eu cred că trăim nu o epocă a eroilor cântaţi de marii poeţi ai neamului, ci o epocă a erorilor produse de marii politicieni – pigmei ai nemului.
November 18th, 2009
Intrucat TOTI candidatii la Presedentia Romaniei ne-au convins ca sunt:
cei mai buni
cei mai onesti
cei mai gospodari
cei mai patrioti
cei mai corecti
(si lista calitatilor acestora poate continua, va invitam sa faceti un portet al Omului de Stat ideal), si pentru ca nu avem criterii reale de departajare intre acesti copii de nomenclaturisti “saraci [...]
November 19th, 2009
Asociaţia Predania lansează „Proiect Avdhela – Biblioteca Culturii Aromâne”, esenţială resursă de informaţii on-line despre originea, evoluţia istorică, socială şi spirituală a aromânilor.
Asociaţia Predania vă invită Marţi 24 Noiembrie 2009, ora 18.00, la Clubul Ţăranului (Muzeul Ţăranului Român) cu prilejul lansării site-ului „Proiect Avdhela – Biblioteca Culturii Aromâne”, care îşi propune să identifice, să editeze [...]
November 10th, 2009
Articol de Mihail Băcăuanu
OBSERVAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA CONTESTATARII BISERICII DIN EXPERIENŢA PERSONALĂ.
Nu poţi răsfoi internetul, fără a nu da de unul sau altul care se împiedică de… Biserică. Cum spunea cineva, de matematică vorbesc matematicienii, de cibernetică, ciberneticienii, de mecanică, mecanicii, şi aşa mai departe, dar despre Dumnezeu toţi îşi dau cu părerea. Citindu-le [...]
(6 votes, average: 4.83 out of 5)
Loading ...
(4 votes, average: 4.00 out of 5)
Loading ...
