Slugărnicia pierde România (2)

Motto: „Puterea corupe. Puterea absolută corupe în mod absolut“.

Lord Acton

Episodul 1

Urmează, mai jos, episodul al doilea, tipărit în SANTINELA numărul 3, din 17 februarie 2006, în pag. 6.

***

(Urmare din numărul trecut)

Asasinate politice teroriste evreieşti

După ce contele Bernadotte trimisese, la 16 septembrie 1948, Naţiunilor Unite raportul A 648, în care descria „jaful sionist la scară mare şi distrugerea satelor palestiniene“, în vederea susţinerii, ulterioare, a raportului în faţa unor „observatori internaţionali, a doua zi, la 17 septembrie, el avea să fie asasinat de către teroristul Nathan Friedman-Yellin. Acesta a fost condamnat la cinci ani închisoare, apoi, amnistiat, iar, după doi ani, a fost ales deputat în Knesset (Parlamentul Israelului)“. La fel, lordul Moyne, secretar de stat britanic, declarase, la 9 iunie 1942, că evreii actuali nu erau descendenţii vechilor ebraici şi, ca atare, ei „nu puteau să revendice în mod legitim acest pământ sfânt“. La 6 noiembrie 1944, lordul Moyne avea să fie ucis, la Cairo, de doi membri ai grupării Stern D’itzac Shamir. Cîteva decenii mai tîrziu, la 2 iulie 1975, ziarul Evening Star din Auckland, S.U.A., descoperea că cele două corpuri ale asasinilor terorişti fuseseră înmormântate la Monumentul Eroilor din Ierusalim. Şi, în perspectiva „dublului standard“, lista ar putea continua… Iar, mai pe româneşte, „dublul standard“ înseamnă „Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă!“ Aşa că nu trebuie să ne mirăm de ce pierde România!
[Continuare →]

Slugărnicia pierde România (1)

Motto: „Puterea corupe. Puterea absolută corupe în mod absolut“.

Lord Acton

Săptămîna trecută aproape toate mass media au comentat atacul aviaţiei militare a statului Israel asupra flotilei umanitare pro Palestina, atac soldat cu mulţi morţi şi răniţi. După cum se ştie, nu este primul act terorist comis de Israel, de aceea inclusiv Turcia are dreptate să-l considere „stat terorist“. Dar se ştie mai puţin că avioanele militare izraeliene au atacat nava prietenilor lor americani LIBERTY – aflată, la fel, în apele internaţionale. Azi, 8 iunie, se împlinesc 43 de ani de la acest atac mişelesc. Spun mişelesc pentru că izraelienii ştiau că LIBERTY este navă americană, dar mai ştiau şi că este navă-spion şi se temeau că interceptările pe care le făceau i-ar putea da de gol că ei erau agresorii în războiul pe care tocmai îl declanşaseră contra Egiptului. De aceea, au vrut, deliberat, să scufunde nava LIBERTY şi, mai mult, au mitraliat şi bărcile de salvare în care-şi căutau scăparea membrii echipajului.  Acest atac constituie crimă de război şi crimă contra umanităţii – ceea ce înseamnă că este imprescriptibilă. De aceea, guvernul S.U.A. a muşamalizat, continuu, acest act agresor. Pentru a mări sfera cititorilor, republicăm acest serial, SLUGĂRNICIA PIERDE ROMÂNIA, care a fost tipărit, iniţial, în revista SANTINELA, începînd cu numărul 2, din 24 ianuarie 2006, pînă în numărul 10, din 20 octombrie 2006.

Textul care are legătură directă cu atacarea navei LIBERTY va fi redat în ultimele 6 episoade ale serialului, dar începem republicarea lui azi, 8 iunie 2010, spre a comemora asasinarea americanilor de către sionişti în urmă cu 43 de ani.

Urmează, mai jos, primul episod, tipărit în SANTINELA nr. 2, 24 ianuarie 2006, pag. 10.
[Continuare →]

Asociatia “Alianta Familiilor din Romania” a transmis o scrisoare de protest Ambasadei Marii Britanii la Bucuresti referitor la sprijinul pe care Ambasadorul acestei tari, Excelenta Sa Robin Barnett, l-a acordat festivalului “minoritatilor sexuale” GayFest 2010. Puteti citi aceasta scrisoare aici sau mai jos:

Alliance of Romania’s Families – Letter to UK Ambassador (5-2010)

Informatii preluate din buletinul informativ saptamanal al Asociatiei “Alianta Familiilor din Romania”. Va puteti abona la adresa www.alianta-familiilor.ro

Avort – Spania. Conservatorii spanioli au dat in judecata Guvernul pentru a impiedica intrarea in vigoare a noii legi a avortului. Avortul in Spania a fost interzis pana in 1985, fiind legalizat doar in caz de viol sau pericol pentru sanatatea sau viata mamei. Anul acesta socialistii spanioli au adoptat o lege noua care a liberalizat foarte mult avortul. Acesta e permis pentru orice motiv pana la 12 saptamani, iar minorele pot avorta fara acordul sau instiintarea parintilor. Avortul e cauza principala a mortii in Spania, cu peste 120.000 de avorturi anual. In Romania, cu o populatie mult mai mica, rata uciderii este de 200.000 pe an. Ironic, Spania se considera printre cele mai catolice tari din lume, iar Romania printre cele mai ortodoxe (detalii).

Consiliul Europei. Consiliul Europei, dupa ce tocmai ne-a socat cu Rezolutia Gross, continua campania de indoctrinare a cetatenilor Consiliului Europei. De data asta privind rolurile sexuale si stereotipurile. A fi mama este un stereotip discriminatoriu la adresa femeilor si trebuie eradicat, afirma un raport discutat saptamana trecuta de Comitetul asupra Oportunitatilor Egale pentru Femei si Barbati al Adunarii Parlamentare al Consiliului Europei. La fel ca Rezoltia Gross, Raportul de fata a fost initiat tot de un socialist elvetian, Doris Stump (detalii).

ONU – Sexualizarea Adolescentilor (I). ONU face din sexualizarea adolescentilor o prioritate ideologica. In ultimii ani o promoveaza prin conferinte internationala tinute in diferite parti ale lumii. Anul acesta sunt programate doua, fiecare sa fie tinuta in puncte strategice ale lumii – Tunisia (lumea araba), si Mexic (tara profund crestina si catolica cu o crestere a natalitatii foarte rapida si cu o pondere mare a populatiei tinere) (detalii). Ideologia sexuala a ONU respinge abstinenta si promoveaza contraceptivele, avortul, sexul precaut si “diversitatea” in experimentarea sexuala de la o varsta frageda (relatii cu persoane de sex opus, de acelasi sex, de ambele sexe, in grup).

ONU – Sexualizarea Adolescentilor (II). Pe langa ONU, alte organizatii neguvernamentale promoveaza si ele ideologia sexuala a ONU. Printre aceste organizatii, cea mai agresiva si vizibila este International Planned Paranthood Federation. Acestia si-au publicat cifra de afaceri pe 2009, 140 de milioane de dolari, cu 20% mai mult ca in 2008. Sursele de finantare sunt tarile care si la nivel intern promoveaza moartea si distrugerea familiei si a valorilor: Marea Britanie, Suedia, Japonia (al carei colaps demografic e un dat ireversibil). In 2009, acest ONG a cheltuit cu 9.9 milioane de dolari mai mult ca in 2008 pentru promovarea “drepturilor sexuale si reproductive” la adolescenti. In traducere, aceasta fraza inseamna avort, promiscuitate sexuala, homosexualitate. Notam cresterea de 20% in cifra de afaceri, in contextul celei mai acute crize economice de dupa al II-lea razboi mondial (detalii).

Creationism – Irlanda de Nord. Ministrul Culturii al Irlandei de Nord cere Muzeului National Irlandez sa introduca in muzeu o sectiune a creationismului si una despre intelligent design. Crestin, ministrul declara ca sugestia lui a fost generata de multele cereri cu acest scop pe care le-a primit de la cetateni (detalii).

Alcoolism – Marea Britanie. Plaga alcoolismului se extinde in Marea Britanie, tara in care 25% din populatie se declara atee si unde casatoria si familia naturala au fost inlocuite cu parteneriatele civile si concubinajul. In doar un an, numarul retetelor medicale pentru alcoolism a crescut cu 12%. Sa fie oare cresterea alcoolismului o simptoma a depresiei cauzate de distrugerea relatiilor de familie? (detalii)

Homosexualitatea e o uraciune (I). Asta a fost afirmatia fostului presedinte al Nigeriei, un crestin. Afirmatia a fost facuta pe 26 mai la Johannesburg (Africa de Sud) in cadrul unei conferinte la care a participat si Kofi Annan, fost Secretar General al ONU, si Tony Blair, fost premier britanic care se declara si el crestin. Ca premier, Tony Blair a fost varful de lance in promovarea drepturilor homosexualilor si a legislatiei antifamilie in Marea Britanie (detalii).

Homosexualitatea e o uraciune (II). Intr-o nota editoriala publicata pe 28 mai in Sunday Nation (Londra), o crestina afirma acelasi lucru, “homosexualitatea e o uraciune in ochii lui Dumnezeu.” Argumentul crestinei, o femeie de origine africana, e facut cu multa pasiune si convingere in contextul unui alt articol publicat in acelasi ziar cu cateva zile in urma despre o “biserica” a homosexualilor din Kenia (detalii).

Probleme demografice – Europa. Pe 10 mai, europarlamentarul crestin german Thomas Mann (PPE) a introdus in Parlamentul Europei un raport privind situatia demografica precara in care se afla Uniunea Europeana si care se indreapta spre dezastru. Va redam textul raportului in franceza si engleza. UE nu promoveaza solutiile evidente pentru corectarea declinului demografic, adica familia, casatoria, drepturile parentale sau moralitatea, ci modurile de viata alternative care il exacerbeaza, adica avortul, redefinirea familei, concubinajul, parteneriatele civile si homosexualitatea. Notam ca tot d-l Mann a initiat petitia pan-unionala pentru declararea duminicii ca zi de odihna si fara lucru la nivel unional. AFR a promova t aceasta petitie in Romania in primele luni ale anului.

Islam. Declinul demografic al Europei nu e singura problema majora cu care se confrunta Europa. Declinului demografic i se adauga si declinul moral, religios, respingerea crestinismului si expansiunea secularismului. In contrast, islamul in Europa e si el in expansiune in detrimentul civilizatiei europene. Asta este tema unui articol scris de politologul american Daniel Pipes. Autorul afirma ca autoritatile europene sunt intimidate de populatia islamica din tarile occidentale. Asta explica, spune el, de ce tot mai mult autoritatile engleze si franceze folosesc metode mai docile in relatiile cu comunitatile islamice, chiar daca ele dau semne de radicalism si tendinte teroriste.

Promiscuitate. Promiscuitatea inainte de casatorie submineaza fericirea in casnicie, atat in relatiile de cuplu, cat si cele intre parinti si copii. Aceasta este concluzia si tema fundamentala a unei aparitii editoriale din SUA, Hooked: New Science on How Casual Sex Is Affecting Our Children (“Prins in Capcana – Date Stiintifice Noi privind Efectele Sexului Iresponsabil asupra Copiilor”) (2009). Cartea e scrisa de doi cercetatori de la Institutul Medical al Sanatatii Sexuale din Austin, Texas , Dr. Freda McKissic Bush si Dr. Joe McIlhaney (detalii).

Africa de Sud. Impreuna cu alti 9 ambasadori acreditati la Bucuresti, ambasadorul Africii de Sud a sprijinit murdaria marsului homosexual din Bucuresti in mai printr-o declaratie comuna. Un gest fariseic, deoarece Africa de Sud nu are statura morala de a dicta altor tari in problema moralitatii. Va sugeram un editorial din Liberation (Franta) pe aceasta tema.

Valorile in America – Ce gandesc americanii. Intre 3 si 6 mai, agentia de sondaje Gallup si-a facut sondajul anual privind valorile in America. Sondajul s-a focalizat pe 16 aspecte sociale. Rezultatele arata ca americanii sunt in general oameni morali, dar ca in privinta avortului, homosexualitatii, a sinciderii asistate si a copiilor nascuti in afara casatoriei sunt radical divizati. Doar 43% gandesc ca homosexualitatea e imorala si doar 26% au aceeasi pozitie privind imoralitatea divortului. In schimb, 50% afirma ca avortul este imoral, pe cand doar 38% afirma ca e moral. Rezultatele sondajului dovedesc, asa cum au aratat si alte sondaje de opinie, ca SUA a devenit o tara majoritat pro-viata. Asta este o schimbare radicala in comparatie cu anii 70, 80 si 90 cand avortul era privit ca o vaca sacra printre drepturile omului. Aceasta schimbare din gandirea americanilor se datoreaza bisericilor si crestinilor care de zeci de ani incoace combat avortul la nivel id eologic si doctrinar (detalii).

Invitatie la conferinta “Libertatea religioasa in Romania si UE”, eveniment ce se va desfasura in data de 15 Iunie 2010, la Institutul de Cercetari Politice, strada Spiru Haret nr 8, sector 1 Bucuresti, incepand cu orele 10:00 am. Organizator: Institutul de Cercetari Politice (UB) si ECPM (European Christian Political Movement). Pentru detalii: Petru-Eremia Moldovan, organizator, tel. 0755.321.462 / 0727.844.631

Conferinţa „Libertatea religioasă în Romania şi UE”

Această iniţiativă îşi propune să adune la aceeaşi masă, lideri politici şi religioşi dar şi reprezentanţi ai mediului academic şi ai organizaţiilor care se confruntă cu problematica libertăţii religioase, în vederea unui dialog asupra transformărilor şi provocărilor aduse conceptului de libertate religioasă în noul spaţiu european.

Relevanţa unei asemenea dezbateri este romanţată atât din punct de vedere naţional şi istoric, cât şi legitimată politic şi comunitar. Contextul istoric-naţional este definit de rememorarea experienţei traumatizante a societăţii româneşti din perioada comunistă dar şi de celebrarea a 20 de ani de libertate religioasă în România.

În al doilea cadru, transformările politico-teologice contemporane din spaţiul european secular stârnesc tot mai explicit controverse şi predicţii asupra gravelor consecinţe a politicilor părtinitoare şi a agendei antisociale.

Actorii implicaţi în această dezbatere, vor încerca să identifice principalele abordări la nivel naţional şi european cât şi implicaţiile discursul politic orientat înspre relaţia dintre libertatea religioasă, de expresie şi de conştiinţă. De asemenea, este de aşteptat ca invitaţii cât şi participanţii la dezbatere să contribuie la demersul de articulare a unui răspuns comprehensiv şi cât mai exhaustiv în raport cu dilemele şi provocările relaţiei individ – religie – biserică – stat şi a îngrădirii drepturilor şi libertăţilor religioase în Romania şi UE.

Astfel, discuţia porneşte de la câteva premise care au menirea de a focaliza analiza pe anumite realităţi particulare şi generale şi care contribuie esenţial la evaluarea realităţii politico-teologice şi la concluzia dezbaterii.

Cronică pseudo-literară

Adrian Irvin Rozei [alte articole din rubrica "Secante romanesti]

Sunt oraşe în ţară pe care le traversezi în maşină sau cu trenul în cea mai mare grabă, fără să le dai vreo importanţă sau oprindu-te, în cel mai bun caz, pentru a face plinul de benzină. E drept că blocurile pe care le remarci la prima vedere, aceleaşi la munte sau la mare, nu te incită să cauţi vreo frumuseţe, fie ea istorică sau artistică. Ba chiar, prin uniformitatea lor, îţi amintesc timpurile apuse acum două decenii când orişice specificitate sau tradiţie locală era ştearsă cu bună ştiinţă pentru a lăsa locul „realizărilor noului regim” care-şi propunea şi prin calea uitării trecutului să „făurească un om nou”.

Din fericire, mai sunt încă oameni chiar şi, ceea ce este cel mai important, din tânăra generaţie care, cu abnegaţie şi obstinaţie, se străduiesc să ne amintească faţa ascunsă a decorului contemporan şi, scotocind cu tenacitate în documente vechi sau în amintirile celor vârstnici, aduc la iveală comori ale trecutului care, fără aceste eforturi, riscă să dispară pentru totdeauna. Ei au cu atât mai mult merit cu cât nefăcând parte din vârsta senectuţii, nu pot fi acuzaţi de „nostalgie” sau de „paseism”. Ba, mai degrabă, ei pot fi categorisiţi drept „vizionari ai trecutului” pentru că, după cum spun toţi filosofii şi sociologii, „o ţară care nu-şi cunoaşte trecutul, n-are viitor”. Într-o vreme când fenomenul mondializării duce tot mai mult spre o uniformizare a gândirii, a trăirilor sau chiar a peisajului, această afirmaţie e mai valabilă ca oricând.

Îmi veneau în minte aceste consideraţii răsfoind monografia concepută de Cristian Florin Bota şi publicată în 2009 sub titlul „Teiuşul de odinioară”, la Editura RISOPRINT din Cluj. Spun „răsfoind” monografia Teiuşului pentru că acest volum se pretează foarte bine unei consultări repetate, chiar şi parţiale, atât pentru documentarea aprofundată, cât şi pentru plăcerea de a admira din când în când imaginile trecutului.

Deşi partea de monografie, mai bine de treizeci de pagini, intitulate „Scurt istoric”, este bazată pe o solidă cercetare ştiinţifică documentară, ea nu are un caracter doct, ci se citeşte aproape ca un roman de acţiune. E drept că istoria unei localităţi cu o existenţă atestată documentar dela 1290 şi care a fost marcată de faptele unor personalităţi de talie internaţională, precum Iancu de Hunedoara, Sigismund Bàthory, Mihai Viteazul, Inocenţiu Micu-Clain, Împărăteasa Maria Tereza, Avram Iancu sau memorandiştii, nu poate decât să stârnească interesul amatorilor de cunoaştere a trecutului, fie ei şi neprofesionişti.

Însă monografia redactată de Cristian Florin Bota nu se limitează la evenimentele istorice care au marcat, direct sau indirect, existenţa oraşului Teiuş. Ea menţionează şi fenomenele generate de viaţa economică, punând în lumină activitatea diferitelor bănci, societăţi de ajutor reciproc şi culturale româneşti, printre care se remarcă „Astra”, care a fondat încă dela sfârşitul secolului XIX una dintre primele biblioteci „poporale” din despărţământ.

După ce trece în vedere evoluţia oraşului în perioada interbelică, cea comunistă şi cea postcomunistă, lucrarea menţionează numele a patruzeci de personalităţi care au marcat viaţa artistică, politică, socială sau pedagogică a regiunii, originare fiind din Teiuş.

Această „Scurtă istorie” a oraşului este prezentată de asemenea în patru limbi (engleză, franceză, germană, maghiară) ceea ce permite cititorului din aproape întreaga Europă să se familiarizeze cu istoria regiunii.
Cea de-a doua parte a volumului este total diferită, dar tot atât de captivantă. Ea se prezintă sub forma unui album de cărţi poştale şi fotografii, începând din 1855 până în zilele noastre. De această dată comentariile se reduc la strictul minimum: numai câteva cuvinte indicând locul, anul, evenimentul reprezentat în imaginea expusă, încă odată în cinci limbi. Însă ce valoare excepţională este capturată în aceste simple fotografii! Pentru că instantaneele prezentate conţin zeci, sute, mii de detalii din viaţa, munca, sărbătorile, evenimentele banale sau excepţionale ale locuitorilor oraşului. Mulţumită lor, retrăiesc în faţa ochilor noştri scene de multă vreme uitate: cursuri de broderie din anii ’30, munca voluntară a anilor ’50, defilările anilor ’80, activităţile sportive dintre cele două Războaie mondiale şi atâtea alte clipe de viaţă în tot ce au ele mai autentic. Dacă imaginile reprezentând diferiţi teiuşeni la locurile lor de muncă (brutari, ceferişti, cofetari, agricultori…) îţi încălzesc inima comparând drumul parcurs în atâtea decenii, fotografiile zecilor de case demolate în numele unei „sistematizări” absurde vor face să se ridice părul în cap nu numai celor care le-au cunoscut, dar şi celor care presimt valoarea patrimoniului dispărut.

Un prieten îmi spunea nu demult: „Eu cred că oamenii nu mor cu adevărat decât în ziua în care nimeni nu-şi mai aminteşte de ei!”

Mulţumită monografiei lui Cristian Florin Bota, enorm de mulţi teiuşeni vor trăi în veci!

Adrian Irvin Rozei, Paris, mai 2010

Cuvinte profetice ale Maresalului, spuse catre fostul sef al Guvernului, Constantin I. C. Bratianu, in trimpul Bataliei de la Stalingrad. Restituite de Vlad Hogea

Am lăsat fără răspuns scrisorile dumneavoastră anterioare. Am făcut-o din înţelepciune, fiindcă urmăream unirea, şi nu vrajba. Puteam să vă răspund, aducând justiţiei pe toţi vinovaţii de catastrofa morală şi politică a ţării, printre care sunteţi, în primul rând, şi dumneavoastră. Naţia o doreşte şi o aşteaptă de la mine. Nu am făcut-o totuşi, fiindcă nu am voit să aţâţ şi mai mult spiritele şi, mai ales, nu am voit să dau un spectacol care ar fi fost speculat de inamicii noştri. Am lăsat ziua acestor răfuieli mai târziu. Abuzaţi, însă, de răbdarea, de tăcerea şi de înţelepciunea mea şi, rând pe rând, la scurte intervale de timp, îmi trimiteţi, când dumneavoastră, când dl. Maniu, avertismente, sfaturi şi acuzaţiuni. În virtutea cărui drept? Ce reprezentaţi în această ţară, dumneavoastră, toţi foştii oameni politici, în afară de interesele dumneavoastră egoiste şi un trecut politic total compromis şi dureros?! Uitaţi, domnule Brătianu, că eu sunt omul muncii mele şi martirul greşelilor acelora care au primit în 1918 România Mare şi au dus-o, după 22 de ani de conducere, în prăpastia de unde am luat-o eu în 1940, pe când dumneavoastră sunteţi din profitorii şi dărâmătorii unei moşteniri mari. În mai puţin de un sfert de secol, fiecare în parte şi toţi la un loc, aţi prăbuşit lupta, sacrificiile şi suferinţele duse şi îndurate, 20 de secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politică. Orice apărare încercaţi   şi orice diversiune faceţi dumneavoastră, conducătorii politici de ieri, purtaţi pe umeri această răspundere.

Dumneavoastră, liberalii, mai mult ca alţii, fiindcă şi din opoziţie şi de la guvern, prin acţiunea dumneavoastră de dirijare şi de  îndrumare a vieţii noastre politice, economice, morale şi spirituale, exercitată direct şi indirect, de  pe băncile ministeriale, din birourile băncilor şi din culisele politice, aţi dus ţara la catastrofa din 1940. Staţi faţă în faţă cu conştiinţa dumneavoastră, depănaţi cu corectitudine, pas cu pas, atât actele dumneavoastră, cât şi pe ale acelora cu care, rând pe rând, v-aţi întovărăşit şi v-aţi acuzat, în faţa naţiei dezolate, scandalizate şi înmărmurite; răsfoiţi toată colecţia ziarelor din ultimii 40 de ani, începând cu Universul şi terminând cu Viitorul şi cu ziarele jidoveşti pe care se sprijinea naţionalistul domn Maniu şi vă reamintiţi: cine sunteţi dumneavoastră şi dumnealui; câte păcate aţi făcut; cum v-aţi calificat singuri şi cum v-a calificat naţia; câte răspunsuri aveţi. Pentru a vă uşura munca, vă reamintesc, domnule Brătianu, că, împreună cu dl. Maniu, v-aţi acuzat public şi zilnic, în presă, în întruniri, în parlament, de: „incapacitate”; „tâlhărie”; „falsificări” şi „furturi de urne”, în Bucureşti, pentru obţinerea puterii; „demisii în alb”; „bătăi şi omoruri”; „călcarea legilor şi Constituţiei”; luări de comisioane” la toate furniturile statului; „traficările de influenţă” practicate de partizanii, deputaţii, miniştrii şi preşedinţii corpurilor dumneavoastră legiutoare; „scandalurile cu contingentările” cu „grâul britanic”; modul cum aţi făcut reforma agrară şi cum „aţi profitat de ea”; risipa avutului public; „concesionările oneroase ale bunurilor statului”; „demagogie”; incorectitudine civică, provocată de faptul că atunci când eraţi în opoziţie dirijaţi ocult statul, în profitul intereselor d-umneavoastră şi ale jidanilor din ale căror consilii de administraţie – mari şi mici – făceaţi parte, iar de pe fotoliile ministeriale încurajaţi şi favorizaţi, acopereaţi şi muşamalizaţi afacerile lor şi ale d-stră, în detrimentul statului. Adăugaţi, la acest bogat şi concludent stat de serviciu al partizanilor şi al adversarilor dumneavoastră de ieri, cu care – ca totdeauna când vă găsiţi în opoziţie – sunteţi azi prieteni: cazurile, pe care naţia le ţine numai în dormitoare, ale domnilor Tătărescu, Bârsan, Boilă, Aristide Blank şi afacerea Skoda; ruinarea poporului, prin dobânzile oneroase care au prăbuşit  economiile, avutul şi munca tuturor, de la ţăran la marele proprietar, de la micul până la marele negustor român; ravagiile făcute de conversiune şi de concesionarea bunurilor statului, pe care am început să le răscumpăr eu; împrumuturile externe, oneroase şi umilitoare; introducerea controlului străin la Banca Naţională şi Căile Ferate, comisioanele scandaloase etc. etc. şi veţi avea, domnule Brătianu, imaginea unui trecut tragic, pe care l-am plătit atât de scump şi pe care naţia întreagă o are permanent în faţa ochilor săi.

Totuşi, domnule Brătianu, cu toţii credeţi că toate acestea au fost uitate şi, cu perfidia politicianistă de altă dată – de totdeauna – atât  de bine cunoscută, vă aşezaţi cu cinism pe acest trecut şi – de la cel dintâi dintre dumneavoastră, până la cel din urmă – încercaţi să acuzaţi şi să sabotaţi, pe sub mână, opera de îndreptare şi consolidare la care s-a antrenat toată naţia şi să tăiaţi elanul unui om care nu a avut, nu are şi nu va avea nici moşii, nici vii, nici pivniţi de desfacere, nici bani depuşi,  nici industrii, nici consilii de administraţie, nici safeuri, în ţară şi străinătate, nici cupoane de tăiat, nici timp de pierdut la club şi care nu şi-a pricopsit nici cumnaţii, nici nepoţii, nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii. Chiar dacă am greşit, greşesc sau voi greşi, nu pot fi acuzat, domnule Brătianu, de nici unul dintre dumneavoastră. Fiţi încredinţaţi, sunteţi înfieraţi şi puşi chiar de generaţia actuală pe banca acuzaţilor. Dacă va fi să fiu şi eu pe această bancă, pentru că fac tot ceea ce un om putea să facă, nu numai pentru a slava un neam de la dezunire şi de la prăbuşire, dar şi pentru a-l întregi şi a-i asigura o viaţă nouă, în onoare şi în muncă, atunci în nici un caz nu veţi fi dumneavoastră acuzatorii şi în nici un caz nu voi fi pus alături de dumneavoastră şi acuzat de aceleaşi greşeli ca dumneavoastră. Fac această afirmare nu pentru că mă simt vinovat cu ceva faţă de ţară, dar pentru că ştiu ce au suferit, din antichitate şi  până azi, de la Socrate şi Demostene, până la Clemenceanu, atâţia nenumăraţi – mici şi mari – oameni care şi-au servit poporul cu credinţă, cu devotament şi cu folos şi, mai ales, pentru că nu au uitat că în Iaşi, în tragica primăvară din 1918, şi chiar la Bucureşti, după Unire, s-a cerut trimiterea în judecată şi condamnarea fratelui dumneavoastră, atât pentru că făcuse războiul, cât şi pentru dezmăţul creat de nepriceperea dumneavoastră a tuturor, chiar de către aceia care ceruseră intrarea în luptă; care îl acuzaseră în 1914–1915 de lunga şi dezmăţata perioadă de neutralitate; care au aplaudat cu frenezie intrarea în război şi care, ca culme a cinismului lor, erau ei înşişi vinovaţi de modul cum fusese administrată şi ruinată ţara.

Eu şi mulţi alţii încă nu am uitat ridicolul acestei îndrăzneli pe care istoria l-a înregistrat. Oricum ar fi însă eu nu voi  putea fi acuzat de dumneavoastră şi nici pus pe aceiaşi bancă cu dumneavoastră, pentru că nu sunt nici profitorul   meritelor predecesorilor mei şi nici şeful unei bande de corbi odioşi, care au ajuns la conducere prin „minciună”, „promisiuni”, „furt de urne” sau prin „sprijin ocult masonic şi iudaic”, ci sunt omul adus de un trecut onest şi de voinţa unanimă a unei naţii care, pentru a se slava, a făcut apel la mine, iar nu la dumneavoastră sau la dl. Maniu, şi nici la domnii care stau în jurul dumneavoastră şi cu care aţi făcut şi faceţi sistem. Niciodată, pentru a fi salvată, naţiunea, armata şi corpurile constituite nu au indicat numele dumneavoastră sau al d-lui Maniu, în ultimii ani ai tragicei guvernări, care s-a sfârşit la 6 septembrie 1940. Dumneavoastră v-aţi strecurat şi v-aţi alăturat  acestei mulţimi, cu discreţia impusă de instinctul răspunderii pe care o aveţi şi a dorinţei legitime de a vă salva şi nu aţi făcut nici un gest pentru a vă valorifica drepturile la conducere, când această mulţime spulberă un regim care era de fapt al dumneavoastră şi când aclama un om nou, care eram eu. Când am intrat în război, cu prudenţă caracteristică a politicienilor valoroşi nu v-aţi manifestat nici pentru, nici contra. După ce am reluat Basarabia şi Bucovina, v-aţi  grăbit să-mi cereţi, şi dumneavoastră, şi domnul Maniu, să mă opresc la Nistru. V-am arătat consideraţiunile militare, politice, economice şi morale pentru care nu puteam să o fac şi v-am invitat, pentru a treia oară, să luaţi conducerea, răspunderea şi riscurile unei asemenea acţiuni. Bineînţeles, aţi refuzat. După omorurile de la Jilava şi imediat după rebeliune, mi-aţi trimis memorii prin care îmi arătaţi situaţia şi-mi dădeaţi  noi sfaturi. V-am oferit să luaţi conducerea şi să faceţi cum credeţi că este mai bine. Şi unul, şi altul v-aţi scuturat. Luându-vă după câţiva ofiţeri, fără prestigiu militar, care au deraiat după linia principiilor sănătoase strategice, morale şi politice,  pe care poate că nici nu le-au avut vreodată, mi-aţi cerut să retrag  armata din Rusia şi m-aţi îndemnat să mă „aranjez” cu Anglia şi cu America. Ar fi o greşeală şi o felonie, iar greşelile şi feloniile se plătesc scump.

Suntem la peste 1.500 km de ţară, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la uşă, depozitele sunt ale germanilor, căile ferate sunt în mâna lor, aviaţia are forţa de distrugere pe care ar trebui s-o cunoaşteţi. Retragerea forţelor din situaţia lor actuală ar însemna părăsirea frontului. Exact ceea ce au făcut ruşii în Moldova în 1917-1918. Vă întrebaţi ce s-ar întâmpla dacă germanii ar face cu noi  astăzi în caz de  părăsirea frontului, ceea ce am făcut noi, atunci, cu ruşii? Vă daţi seama ce s-ar alege de armata  noastră de disciplina noastră, de soldaţii şi caii noştri, de tunurile noastre, dacă am încerca, în  condiţiile arătate mai sus, să părăsim frontul fără asentimentul Comandantului german? Situaţia aceasta, a oamenilor care la cea dintâi greutate se descurajează, ar denota uşurinţă totală nepricepere militară şi prostie. Soluţia ar fi criminală, domnule Brătianu, fiindcă nu s-ar prăbuşi numai armata, s-ar prăbuşi însăşi ţara, deoarece germanii ar ocupa-o imediat şi am ajunge în situaţia Serbiei şi Greciei. Poftiţi, domnule Brătianu, vă ofer din nou conducerea statului şi a guvernului. Retrageţi dumneavoastră armata şi „aranjaţi-vă” cu Anglia. Numai că trebuie să întreb şi armata şi poporul. Sunt gata să le pun această întrebare, deschis şi categoric, dacă şi dumneavoastră sunteţi gata să vă luaţi răspunderea.

A mă fi „oprit la Nistru” şi a „retrage astăzi forţele din Rusia” înseamnă, pentru un om care mai poate încă judeca, a anihila dintr-odată totul, sacrificiile făcute de la trecerea Prutului, acţiune în contra căreia nu v-aţi pronunţat public; însemnează a ne dezonora pentru vecie ca popor; însemnează a crea ţării, în cazul victoriei germane, condiţii dezastruoase, fără a ne asigura, în cazul victoriei ruse, nici provinciile pentru care luptăm, nici graniţele care vor voi să ni le lase ruşii, nici libertăţile noastre şi nici măcar viaţa familiilor şi a copiilor noştri; în sfârşit, însemnează, din cauza nestabilităţii şi a feloniei  pe care mă sfătuiţi să o practic – şi aceasta este cea mai mare crimă – a asigura ţării în viitoarea comunitate europeană o poziţie morală care îi va ridica drepturile idealurilor sale şi ar putea să-i fie chiar fatală. Gestul pe care-l cereţi să-l fac, domnule Brătianu, va face din neamul românesc o victimă a tuturor, fiindcă concomitent cu dezorganizarea, prăbuşirea şi distrugerea armatei, ar începe instaurarea anarhiei în ţară. Comuniştii, legionarii, jandarmii, ungurii, saşii ar începe agitaţiile, lupta, distrugerea ordinei, a liniştei, pentru a profita de ocazie, pentru a da ultima lovitură de picior unui neam care cu adevărat ar merita calificativul de netrebnic. Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului. Iată, domnule Brătianu, la ce ar da naştere gestul pe care mi-l cereţi să-l fac. Ar fi gestul nefericit al unui soldat lipsit de onoare şi al unui om de stat, nu numai inconştient, dar nebun. Conducătorul nefericit al Franţei – şi mai nefericite de azi – a declarat, într-o recentă chemare la realitatea a unui popor, care a căzut şi el victimă josnică a unei guvernări venale, iudeo-democratice şi masonice, că are convingerea că dacă „Germania ar fi înfrântă, Sovietele ar impune mâine legea în Europa şi s-ar termina astfel cu independenţa şi patriotismul naţiunilor”.

Am avut şi am această convingere. Rămân la această convingere, fiindcă noi, mai curând ca alţii, mai total ca alţii, vom fi zdrobiţi: pentru că suntem punte între slavi şi zăgazul care le stă de secole în calea expansiunii lor, către vestul şi sud-vestul Europei; pentru că avem bogăţiile pe care le avem; şi pentru că vom fi trambulina salturilor lor viitoare. Trăgând învăţăminte din trecut, cunoscând tendinţele slave, plecând  de la consideraţiunile făcute mai sus şi îndrumat de instinctul de conservare şi de logica bunului-simţ, nu puteam, domnule Brătianu, ca un conducător responsabil, să mă „opresc la Nistru” şi nici nu pot „să retrag armata din Rusia”. Ar fi o prostie din partea mea. Este cu neputinţă să o facă cineva şi ar fi o greşeală ireparabilă pe care nu eu şi dumneavoastră, ci neamul ar plăti-o scump. Mareşalul Petain, într-una din valoroasele sale cuvântări, a dat speculatorilor situaţiunile grele lecţia care li se cuvenea şi care a fost aplaudată de toţi oamenii cu conştiinţă clară şi nepătată. Răspunzând unor critici ale acţiunii sale, el a spus: „Când Franţa este în nenorocire, nu mai este loc pentru minciuni şi himere”. Nici la noi, domnule Brătianu, nu mai este loc pentru „minciuni şi himere” şi, mai ales, nu mai putem să ne plătim luxul de a face şi prostii.

V-am răspuns, domnule Brătianu, punct cu punct, nu numai la scrisoarea dumneavoastră de la 24 septembrie, dar şi la cele anterioare. Este răspunsul unui soldat, care nu are nimic de ascuns şi care este conştient de greutăţile şi pericolele ceasului de faţă, precum şi de  îndatoririle şi de răspunderile lui. V-am răspuns, cum v-am răspuns, fiindcă nu aţi înţeles nici ţinuta şi nici înţelegerea cu care am voit să trec atât peste greşelile trecutului, cât şi peste marii vinovaţi de ele. Ca oamenii cei mai lipsiţi de păcat, marile şi numeroasele greşeli politice care s-au comis sub dumneavoastră, continuând a considera comunitatea românească ca pe o turmă de sclavi, pe care – împreună cu celelalte organizaţii politice, cu firmă naţionalistă, însă în acord cu oculta iudeo-masonică, cu care numai pe faţă eraţi în luptă – aţi exploatat-o, aţi minţit-o, aţi demoralizat-o, aţi exasperat-o şi, în cele din urmă, din neputinţă, aţi dus-o, mână în mână cu trinitatea Tătărescu – Urdăreanu – Lupeasca, la catastrofa din 1940 şi la rebeliunea din 1941, îndrăzniţi astăzi, când s-a pus regulă în ţară şi viaţa nimănui nu mai este în pericol, să ridicaţi capul, de după saltarele consiliilor de administraţie, ale industriilor şi ale multiplelor afaceri, pentru a mă acuza. Ei bine, domnule Brătianu, când cineva a fost şeful unui partid care, de la mare la mic, de la primăria din sat până la cabinetul miniştrilor, are răspunderea destrăbălării administrative, dezmăţul moral, a iudeo-masonizării ţării, a venalităţii, a compromiterii viitorului neamului şi a  catastrofei graniţelor, nu mai are  calitatea să vorbească şi în numele comunităţii româneşti, să dea sfaturi de conducere altora şi mai ales să-i acuze că lucrurile nu merg cum trebuie.

(Arhiva Istorică Centrală; fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Cabinet I. Antonescu, dos. 61/1940, f. 88-221)

Bucureşti – Cu ocazia Zilei Copilului, 1 iunie 2010, Pro-Vita Bucureşti a organizat primul marş pentru dreptul la viaţă al copilului nenăscut, numit sugestiv „Marşul Tăcerii”.

La eveniment au participat circa 100 persoane. Deşi vremea a fost ploioasă şi friguroasă pentru prima zi de vară, au venit alături de noi tineri, familii şi copii.

Participanţii au purtat banere cu mesaje precum „Avortul opreşte o inimă care bate”, „Te iubesc, lasă-mă să te cunosc” sau „Avortul nu e o solutie” şi tricouri cu însemnele organizaţiei, cele Două Inimi – a mamei şi a copilului său. Coloana s-a oprit la biserica „Eroii Revolutiei”, unde s-au aprins lumânări şi s-au depus flori în semn de aducere-aminte pentru victimele avortului în România.

Marşul a fost primul eveniment de acest tip organizat în Bucureşti, la 20 de ani de la liberalizarea avortului în România. Am marcat astfel o aniversare tristă, amintindu-ne şi faptul că, de tot atâţia ani, România are cea mai înaltă rată a avortului din ţările care alcătuiesc astăzi Uniunea Europeană.

În efortul său de conştientizare a publicului faţă de urmările devastatoare ale avortului, Pro-Vita îşi propune să organizeze anual astfel de evenimente şi să le dea o amploare crescândă, prin invitarea unor organizaţii partenere din România dar şi din alte ţări, de alte confesiuni, pentru a învăţa din experienţa şi metodele folosite acolo de mişcarea pentru viaţă.

Asociaţia Pro-vita este o organizaţie de apărare a vieţii întemeiată pe învăţăturile de credinţă creştin-ortodoxe, care prin scopul şi metodele sale de acţiune se adresează în special persoanelor tinere, indiferent de confesiune, întrucât viaţa este o valoare universală.

Conştienţi de dificultăţile majore ale afirmării vieţii într-o cultură a morţii, într-o ţară declarat creştină dar în care, paradoxal, avortul este cea mai banală intervenţie chirurgicală, noi continuăm să credem în puterea exemplului personal, în valoarea vieţii de familie trăită în Hristos.

Fotogalerie: http://provitabucuresti.ro/Campanii/

Detalii şi contact: www.provitabucuresti.ro | email provitabucuresti@yahoo.com, roxana@provitabucuresti.ro

tel. 0728 673 673, fax 031 815 27 80

Mihai Tociu

Scrisoare deschisă către Ambasada Republicii Ungare

În atenţia Domnului Ambasador Oszkár Füzes

4 Iunie 2010

Stimate Domnule Ambasador Oszkár Füzes,

Am observat, în ultima lună, o atenţie deosebită acordată Tratatului de la Trianon de către mediile maghiare, care mi-a trezit curiozitatea asupra acestui eveniment istoric.

Nu sunt istoric şi nu vreau să mă exprim asupra faptelor petrecute, dar un anume episod din desfăşurarea Conferinţei de Pace de la Paris mi-a atras în mod deosebit atenţia, prin ineditul său: este vorba despre disputa atipică desfăşurată între şefii delegaţiilor Ungariei şi României, şi anume contele Albert Apponyi şi Ionel Brătianu.

În pledoaria sa pentru susţinerea cauzei Ungariei, la un moment dat, contele Apponyi a afirmat despre poporul român că este ”o rasă cu o civilizaţie inferioară”. În mod evident, gravitatea momentului exclude posibilitatea ca scopul afirmaţiei să fi fost o jignire şi, în mod cert, contele Apponyi a considerat sincer că exprimă un adevăr, prin care urmărea să convingă participanţii de necesitatea continuării hegemoniei maghiare asupra Transilvaniei.

Ionel Brătianu şi-a dat seama că brutalitatea unei asemenea afirmaţii nu putea constitui un argument raţional pentru a fi descalificată a priori, şi a venit cu o modalitate obiectivă prin care a demonstrat contrariul: a pus pe masa Conferinţei culegerea de proverbe ale românilor, realizată de Iuliu Zanne, totalizând 7.000 de pagini, împărţite în 10 volume şi având aproape un metru în înălţime, şi a cerut delegaţilor celorlalte ţări să vină cu orice altă dovadă de civilizaţie pe măsură!

Este greu de evaluat cât a cântărit acest eveniment în luarea deciziei finale, dar este cert că această culegere de proverbe a devenit astfel un reper emoţional al acelui moment istoric.

Sunt unul dintre fericiţii posesori ai setului complet de 10 volume de proverbe culese de Iuliu Zanne, republicate de curând în ediţie anastatică, absolut identice cu cele care, cu 90 de ani în urmă, au tronat pe masa Conferinţei de Pace de la Paris. Aceste cărţi sunt o valoare de familie şi vi le pot oferi cu împrumut, având credinţa că, la acest moment retrospectiv, v-ar putea face plăcere să le vedeţi şi să le răsfoiţi.

Cu siguranţă că vă veţi bucura să identificaţi multe proverbe comune românilor şi maghiarilor, în mod evident rod al convieţuirii comune, dar şi proverbe care au trecut demult peste toate graniţele Europei şi care acum ne unesc spiritual.

Însă, ceea ce NU veţi găsi în opera lui Zanne, este acel aşa-zis proverb, atât de des invocat acum, despre capra vecinului şi dorinţa ascunsă ca aceasta să moară. Aceasta deoarece, pur şi simplu, el nu este un proverb românesc!

Om avea, noi românii, atâtea alte metehne, dar nu face parte din cultura noastră dorinţa de a ne vedea vecinul nenorocit, şi cu atât mai puţin numai din invidie.

Vă rog deci să primiţi această ofertă, cu regretul că nu poate fi definitivă, dar cu convingerea că va adăuga un element de realism acestei zile, în care se împlinesc 90 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon.

Cu deosebită consideraţie,

Mihai Tociu

Doua recente initiative adoptate de Consiliul Europei [vezi pentru lamuriri nota de final 1] asupra orientarii sexuale si identitatii de gen sunt vazute de cercuri conservatoare si pro-familia ca primi pasi inspre inserarea principiilor unui document radical, “Principiile Yogyakarta”, in cadrul de lucru al institutiilor internationale.

“Principiile Yogyakarta” (PY) [http://www.yogyakartaprinciples.org/principles_en.htm] sunt un document adoptat in 2007 de un grup de “experti” ai lobby-ului homosexual, grup care include si cativa raportori speciali si membri ai organismelor de monitorizare ale ONU. PY re-interpreteaza drepturi ale omului care exista deja in legislatia internationala in asa fel incat sa includa si pretinse “drepturi homosexuale”.

Cel mai elocvent exemplu este re-definirea familiei si casatoriei ca incluzand “dreptul la casatorie intre persoane de acelasi sex” si “dreptul la adoptie de catre cupluri de acelasi sex”.  PY mai cauta si sa statueze ca exercitarea libertatii de expresie si a celei religioase nu poate sa violeze “drepturile si libertatile persoanelor de diverse orientari sexuale si identitati de gen”. Pentru cei neobisnuiti cu limbajul de lemn al activistilor homosexuali, sa spunem ca prin “identitate de gen” acestia inteleg posibilitatea separatiei intre genul (sexul) fizic si cel asumat, dupa bunul plac, de membrii asa-ziselor “minoritati sexuale”.

Problema PY este ca ele nu au nici o valoare in afara cercului care le-a adoptat si a comunitatii la care se refera, asadar nu pot fi folosite pentru a impune, deocamdata, nimic, iar creatorii lor sunt nemultumiti ca ele sunt respinse de legislativele nationale care le vad, pe buna dreptate, drept o incercare de invalidare a celor mai profunde temelii ale societatii.

Deocamdata, in ce priveste statele UE [pentru lamurirea distinctiei intre Uniunea Europeana si Consiliul Europei vezi de asemenea nota de final 1], conform principiului subsidiaritatii, reglementarea casatoriei si a familiei (la fel ca si avortul/dreptul la viata al copilului nenascut) este de competenta exclusiva a legislativelor nationale. [2]

Motiv pentru propaganda homosexuala sa incerce, incetul cu incetul, pe cat posibil introducerea unor prevederi radicale precum Principiile Yogyakarta in decizii ale unor institutii internationale cu cat mai mare greutate, precum Consiliul Europei, agentiile ONU sau chiar Parlamentul European si ale caror acte pot crea obligatii statelor membre. [3]

Documentele incriminate

Recomandarea Consiliului de Ministri al CE nr. CM/Rec(2010)5, datata martie 2010, privind masurile de combatere a discriminarii pe criteriu de orientare sexuala sau identitate de gen [https://wcd.coe.int/ViewDoc.jsp?id=1606669&Site=CM&BackColorInternet=C3C3C3&BackColorIntranet=EDB021&BackColorLogged=F5D383] afirma ca “nici valorile culturale, traditionale, religioase, nici regulile culturii dominante nu pot fi invocate pentru a justifica discursul urii sau orice alta forma de discriminare, inclusiv pe criterii de orientare sexuala sau orientare de gen”. Fiecare paragraf din apendicele documentului se refera direct la aspecte din PY, inclusiv dreptul la securitate si protectia in fata violentei, la viata intima, la respectul pentru asa-zisa “casatorie intre persoane de acelasi sex” si la adoptia de copii de catre cupluri de acelasi sex.

Rezolutia 1728 [http://assembly.coe.int/Mainf.asp?link=/Documents/AdoptedText/ta10/ERES1728.htm] a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), adoptata in aprilie 2010 in baza raportului realizat de socialistul elvetian Andreas Gross, repeta cuvant cu cuvant definitia identitatii de gen din documentul Yogyakarta, adica “refers to each person’s deeply felt internal and individual experience of gender.” Cu alte cuvinte, identitatea de gen separa sexul/genul fizic, dat prin insasi constitutia umana, de experienta si dorinta personala ale individului. Evident, aceasta poate varia, deci cineva care este azi barbat, maine poate “fi” femeie, pentru ca poimaine sa “se simta” cine stie ce va inventa pana atunci propaganda homosexuala.

Urmarile pentru relatiile sociale ale oficializarii unei astfel de idei? Incalculabile! Sa ne gandim doar la confuzia ce va domni in mintea copiilor cu privire la rolul parintilor in viata lor si a familiei.

In ce priveste ultima Rezolutie citata, grupul de delegati ai Partidului Popular European, condus de noul lider, italianul Luca Volonte (recent oaspete al unei conferinte gazduite de Alianta Familiilor din Romania la Timisoara) a reusit sa introduca in text cateva amendamente care au ajutat la netralizarea celor mai radicale formulari propuse de raportorul Gross. Astfel au fost protejate suplimentar “institutiile si organizatiile religioase” in timp ce s-au eliminat referiri la “casatoria” intre persoane de acelasi sex sau la adoptia de copii de catre cupluri de homosexuali.

Cu toate acestea, textul final al Rezolutiei 1728 contine multe dintre prevederile documentului Yogyakarta, inclusiv o referire la “incitarea la ura” (hate speech), definita ca “discurs care poate legitima sau alimenta discriminarea sau ura bazata pe intoleranta”. Conform lui Gregor Puppinck, Director al Centrului European pentru Lege si Justitie, citat de publicatia Friday Fax, definitia este “prea larga si vaga” si ridica serioase riscuri spre exemplu predicatorilor sau clericilor care citeaza pasaje biblice despre pacatul comportamentului homosexual (vezi cazul de acum cativa ani al pastorului Ake Green din “paradisul social” al Suediei, condamnat la inchisoare pentru citare din Vechiul Testament).

De altfel, printre cei invitati sa vorbeasca in timpul recentelor dezbateri din APCE pe marginea raportului Gross a fost si Michael O’Flaherty, membru al Comitetului pentru Drepturile Omului al ONU, profesor la Universitatea Nottingham si unul dintre “parintii” Principiilor Yogyakarta. [4]

Delegatia Romaniei la Consiliul Europei: sublima, dar cu desavarsire absenta

Acum, poate ati dori sa stiti cum au votat reprezentantii tarii noastre la Strasbourg aceste rapoarte problematice!

Desi Romania are una din cele mai mari delegatii din Adunarea Parlamentara Consiliului Europei, alcatuita din 20 de membri [5], cel putin din luna ianuarie 2010, de cand am inceput monitorizarea, la nici unul din voturile importante nu a fost prezent nici macar un singur membru din Romania. Asta in ciuda apelurilor repetate, facute in toate modurile posibile, de reprezentantii unor organizatii pro-familie sau de colegi parlamentari.

In urma cu doua saptamani, Alianta Familiilor din Romania si Asociatia Pro-vita Bucuresti au solicitat Camerei Deputatilor sa comunice pentru care motiv delegatii tarii noastre chiulesc repetat si ce anume se va intreprinde pentru corectarea situatiei. In mediile parlamentare romanesti este cunoscut faptul ca dintre toate “comitetele si comitiile” in care deputatii si senatorii se pot inscrie, Delegatia Romaniei  la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei este una din cele mai “vanate”, pentru ca… da bine la CV.

Si cu fraierii de romani care asteapta o participare activa a alesilor lor, cum ramane?

Deocamdata petitia nu a primit nici un raspuns, dar vom reveni atunci cand acesta va exista.

(material realizat de Bogdan Stanciu pentru Asociatia Pro-vita Bucuresti – www.provitabucuresti.ro si Asociatia Alianta Familiilor din Romania www.alianta-familiilor.ro )

———-

Note:

[1]. Cateva lamuriri pentru cititorii mai putin initiati: Consiliul Europei (CE), fondat in 1949, este prima institutie europeana dedicata apararii drepturilor omului. Din CE fac parte 47 de tari, ai caror delegati participa in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE). Desi documentele emise de APCE nu au putere de obligativitate, ci doar caracter de recomandare, totusi ele au o importanta influenta in modul in care se iau hotararile la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) care este organismul judiciar al CE si ale carei decizii sunt obligatorii pentru statele membre. Romania este membra APCE din 1993.

A nu se confunda Consiliul Europei si APCE cu institutiile unionale (ale Uniunii Europene). La fel cum trebuie distinse Consiliul de Ministri al CE de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene, ultimele doua institutii apartinand UE… Lucru nu prea usor, avand in vedere apetenta giganticului aparat birocratic “european” pentru denumiri si scheme de lucru cat mai confuzante posibil pentru cetateanul de rand si, evident, cat mai bugetofage.

[2]. Trebuie sa reamintim ca, spre cinstea lor, membrii Comisiei parlamentare care a lucrat, anul trecut, la noul Cod Civil le-au aratat  usa activistilor Accept si ai Fundatiei Soros care, uzand de aceste documente, venisera sa solicite introducerea “dreptului la casatorie” pentru homosexuali intr-un act normativ de importanta covarsitoare, care reglementeaza practic relatiile sociale in Romania.

[3]. A se intelege ca agenda lobby-ului homosexual este una pe termen lung si ca cei care o indeplinesc au rabdare suficienta. Strategia este diabolica: schimbarile sunt marunte, ca sa se evite protestele masive, si distantate temporal suficient ca sa dea timp “bizonilor” din popor sa se obisnuiasca cu ideea.

[4]. Referinte: Sase probleme cu principiile Yogyakarta http://www.c-fam.org/docLib/20080610_Yogyakarta_Principles.pdf

[5]. Delegatia Romaniei la APCE se compune din membri ai Parlamentului Romaniei, deputati si senatori. Lista lor se afla aici: http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.dp?idg=19&leg=2008

Partidul Civic Maghiar, filiala Covasna, a anuntat prin vocea consilierului local Gazda Zoltan ca va organiza, in Sfantu Gheorghe, in data de 4 iunie 2010 o actiune de comemorare a Tratatului de la Trianon, semnat la data de 4 iunie 1920 la Versailles, tratat care a marcat sfarsitul Imperiului Austro-Ungar.

Vineri, clopotele bisericilor maghiare din Sfantu Gheorghe vor bate la unison timp de zece minute dupa care se vor rosti discursuri despre “Dictatul de la Trianon” si viitorul natiunii maghiare. Zoltan a confirmat faptul ca la manifestari au fost invitati si membrii UDMR dar si cei ai organizatiilor extremiste si paramilitare maghiare, ca Miscarea Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM) si Asociatia Tinerilor Maghiari din Ardeal (EMI).

(Dan Tanasă)