A inceput exterminarea! România va experimenta pe populaţie produsul cancerigen INITIUM!
Pe pachetele de pâine “Titan” scrie deja că pâinea este fabricată conform Codex Alimentarius. Se pare ca experimentul “Codex Alimentarius” începe cu România. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat să înceapă implementarea “Codexului”, alături de alte 165 de state semnatare (95% din populaţia planetei).
Dupa cum am mai spus in alte articole, “Codex Alimentarius” este un pachet de norme după care se vor alimenta populaţiile ţărilor semnatare. Acesta porneşte de la principiul că Terra nu mai poate hrăni pe toată lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificială, din produse chimice, cea modificată genetic etc. Adepţii Teoriei Conspiraţiei susţin că măsura nu este altceva decât una de exterminare, care va reduce populaţia globului la cieca doua miliarde, o masă mult mai uşor de hrănit şi de controlat de forţele oculte.
Nu a trecut o lună şi iată că apare ştirea că România este prima ţară din lume care va folosi în agricultură un compus chimic pe bază de initium, un ingredient activ din noua clasă a substanţelor chimice impuse de”Codex Alimentarius”. Produsele vor furnizate de compania germană BASF şi vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, roşii, castraveţi şi ceapa. Pentru publicul larg se spune că “beneficiile pe care le-ar aduce această substanţă sunt legate în primul rând de combaterea dăunătorilor, dar, totodată ea micşorează şi durata în care se obţine recolta.” După ce acest produs va fi experimentat în România, urmează să fie omologată utilizarea lui şi în Olanda, Germania , Franţa, SUA, Canada şi Marea Britanie.
Neoficial, conform cercetătorilor care combat “Codex Alimentarius”, folosirea produselor cu initium sporeşte cu până la 65% rata riscului de cancer de colon, substanţă care intră rapid în combinaţii chimice, devenind reziduală în organism. De pilda, 1 mg de initium intrat în organism o singură dată se elimină în aproape un an. Or, dacă acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, aşa cum initium ajută la creşterea rapidă a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la mărirea tumorilor maligne.
Adresată Ministrului Afacerilor Externe, Parlamentului României și Președintelui României.
Subscrisa Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, vă solicităm ca, potrivit uzanțelor interne și internaționale privind personalul diplomatic, să retrageți acreditările și să dispuneți declararea ca persoane non-grata, a tuturor funcționarilor Ambasadei SUA din București, în frunte cu Ambasadorul SUA Mark Gitenstein, cu acordarea unui termen limită pentru părăsirea teritoriului Statului Român.
Apreciem că această măsură trebuie luată de urgență, în raport de activitățile de spionaj desfășurate pe teritoriul României de către personalul Ambasadei SUA, activități ce încalcă legislația română privind activitatea diplomatică.
Cerem autorităților române să ia atitudine față de încălcările flagrante ale uzanțelor diplomatice de către personalul Ambasadei SUA, care potrivit informărilor NEDEZMINȚITE de oficialitățile SUA, astfel cum au fost dezvăluite pe web-siteul Wikileaks, fac spionaj pe teritoriul României.
Astfel, prin Depesa cu Nr. 15113 in 18 februarie 2009 semnata de Hillary Clinton si transmisa “secret, nu pentru straini si distributie in Internet“. făcută publica duminica, 5 decembrie 2010 pe siteul Wikileaks, se dădeau instrucțiuni personalului Ambasadei SUA din București, de a se culege urgent informatii despre sute de firme, companii industriale, energetice, tehnologice,de transport, comunicatii, farmaceutice, conducte de gaz etc. de pe teritoriul României, precum și al altor state. Nu sunt vizate prioritar obiective militare, ci obiective civile, iar emitentilor de informatii “nu li se cere sa se consulte cu guvernele-gazda in privinta acestei solicitari“.
Mai grav este faptul că nu avem de-a face cu un act izolat, ci cu o politică agresivă de spionaj ce încalcă legislația românăși internaționalăîn vigoare, deoarece Directiva din 18 februarie 2009, cu termen de predare a informatiilor pana in 20 martie 2009, vine in completarea unei directive din 2008, emisa inainte de administratia Obama. Insa actuala administratie a SUA continua si dezvolta initiativa din vremea administratiei Bush si a secretarului de stat Condoleezza Rice.
Mai mult, prin telegrama plecată pe 16 iunie 2009 de la Departamentul american de Stat şi semnată de Hillary Clinton se solicită personalului Ambasadei SUA din București colectarea de date și informaţii cu privire la vulnerabilităţile, averea, starea de sănătate a actualilor lideri din România, a celor în devenire, precum şi a consilierilor lor. În acelaşi timp, se cer informaţii biometrice despre toate persoanele cu funcții importante în Statul Român, dar și din orice alte domenii de interes general.
Față de aceste încălcări grave ale legislației în vigoare, vă solicităm expulzarea personalului Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București.
Suntem sătui de aroganța și obrăznicia acestora, care și-au construit un veritabil buncăr în inima Bucureștiului și încalcă zilnic legislația Românească, uneori chiar ucigând (a se vedea cazul Teo Peter), fără a fi trași la răspundere.
În situația în care nu veți lua măsuri de asanare a clădirii de pe str. Batiște din București, infestate de spioni americani care atentează la siguranța națională, cât și a noastră ca cetățeni, ne vedem obligați să luăm măsuri.
Prin atitudinea vădit anti-românească pomovată de la nivel oficial, Statele Unite ale Americii se dovedesc – prin reprezentanții lor – INAMICII ROMÂNIEI, implicând Armata Română în războaie de cucerire – unde interesele economice americane o cer, promovând și susținând politic și mediatic așazise ”personalități”, precum odrasla comunistoidă Vladimir Tismăneanu, acțiuni ce au ca efect blocarea procesului democratizării reale a României.
Măcar acum, aflați în fața unor dovezi de netăgăduit privind vinovăția Statului Terorist SUA, vă somăm să acționați nu ca niște slugi ale americanilor, ci ca niște demni reprezentanți ai poporului român, și să luați măsurile legale care se impun.
(Preluare de la www.culturavietii.ro)- Ted Turner, fondatorul CNN, se grăbeşte: înainte ca numărul celor care tratează “încălzirea globală” drept ceea ce este, adică o escrocherie de mari proporţii, să atingă masa critică, el îndeamnă statele lumii să aplice politica “o familie = un copil” la nivel mondial pentru a opri “schimbările climatice”. Lăudând cele trei decenii şi jumătate de experiment demografic al regimului chinez, Turner ne spune că “dacă va fi să existăm ca specie pentru încă 5000 de ani, cu siguranţă că nu o putem face cu şapte miliarde de oameni” şi cere un sistem de penalităţi şi taxe pentru cei care fac mai mulţi copii.
Deşi n-o spune direct, laudele aduse de Turner Chinei pentru limitarea creşterii demografice înseamnă şi acceptarea fenomenelor “colaterale”. Nişte “fleacuri”: amenzi uriaşe, detenţie fără judecată şi avort forţat sau infanticidul nou-născuţilor. Pe lângă acestea, oricine a studiat cât de puţin fenomenul ştie că efectele restricţiilor aplicate începând cu 1973 sunt cel puţin îngrijorătoare: îmbătrânirea populaţiei şi un “minus” de 40 de milioane de femei ca efect al alegerii chinezilor obligaţi la un singur copil de a avea băiat şi nu fată (avort selectiv pe criteriu de sex al copilului – “genocidul fetelor”, fenomen foarte întâlnit şi în India).
Epoca “drepturilor omului” se pare, aşadar, că se apropie şi ea de sfârşit, căci situaţia, nu-i aşa, impune măsuri de urgenţă!
Oricum, impresia noastră este că “reducerea populaţiei” este aplicată doar prostimii, nu şi elitelor care o promovează: Ted Turner, de exemplu, are el însuşi cinci copii! El şi ceilalţi propagandişti ai controlului populaţiei – Bill Gates, Warren Buffet, Prinţul consort Philip, Prinţul Charles al Marii Britanii etc. – sunt, toţi, oameni “cu stare” şi probabil s-ar supăra foarte tare dacă li s-ar cere să se atingă de propria lor stirpe. De altfel, înaintaşa lor Margaret Sanger, fondatoarea Planned Parenthood (vezi aici) îi numea pe săraci “deşeuri umane”, deci au de la cine să se inspire.
O ocupaţie, meserie, profesiune, cum vrem să-i spunem, este şi un mod de a comunica cu ceilalţi, direct la locul de muncă, sau indirect prin produsele, serviciile muncii noastre. Sunt profesiuni al căror statut înalt se datorează contactului direct cu publicul şi impactului/aşteptărilor benefice de la cei care profesează: medici, preoţi, actori, oamenii ai legii etc. In ceea ce priveşte aşteptările şi reciproca e adevărata…
Trebuie să recunoaştem că în accepţia comună, a deveni, a fi medic, este legat de faptul de a fi o meserie bănoasă (nu neapărat prin prisma salariilor), de respectabilitatea pe care-o conferă profesia şi, în anumite cazuri, de dorinţa de a face bine aproapelui, de omenie. Adesea, pentru pacient, medicul este speranţa sau chiar ultima speranţă, de unde şi comportamentul prevenitor, grijuliu al pacientului.
Lumea şi istoria ei se împarte în două: înainte de Hristos şi de la Hristos încoace. Noi trăim în a doua parte a istoriei şi, medicii creştini nu mai pot jura „pe Apollo, pe Asclepios, pe Higeea şi Panaceea, pe toţi zeii şi zeiţele” deoarece ni s-a revelat că unul singur este doctorul sufletelor şi al trupurilor, Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Şi nici pe varianta modernă, secularizată a jurământului, adaptată de Asociaţia Medicală Mondială în cadrul Declaraţiei de la Geneva din anul 1975. Dar, făcând abstracţie de anacronismul primului jurământ sacru (pentru că ia ca martori divinităţile) şi de ateismul celui de-al doilea, deşi foloseşte şi termenul „sacru” (deducem că martorul sacru este umanitatea), dacă tot a jurat, medicul ar trebui să ţină cont de cel puţin urmatoarele:
„Nu voi încredinţa nimănui otrăvuri, dacă imi va cere, şi nu voi îndemna la aşa ceva, tot astfel nu voi încredinţa nici unei femei leacuri care să o ajute să lepede. Îmi voi petrece viaţa şi voi îndeplini meşteşugul în nevinovăţie şi curăţie. (…) În orice casă aş intra, voi intra spre folosul bolnavilor…(…) Orice aş vedea şi aş auzi în timp ce îmi fac meseria sau chiar în afara de aceasta, nu voi vorbi despre ceea ce nu-i nici o nevoie să fie destăinuit, socotind că, în asemenea împrejurări, păstrarea tainei este o datorie. Dacă voi respecta acest legământ fără să-l calc, fie să mă bucur pe deplin de viaţa şi de meseria mea, pururi cinstit de ceilalţi, iar dacă îl voi nesocoti şi voi fi un sperjur, merit să am o soartă dimpotrivă.”
(Jurământul lui Hipocrat)
“Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate;
Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră;
Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi chiar şi după decesul acestora;
Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.”
(Jurământul modern).
Aici cu precizarea “dacă legile umanităţii nu sunt contrare legilor lui Dumnezeu”.
Sunt meserii în care “a-l iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi” este real, concret, tangibil. Şi a fi medic este una din acestea. Dumnezeu este doctorul sufletelor şi al trupurilor dar tratează şi vindecă prin oameni pentru ca aceştia să-şi arate mila faţă de aproapele. Dumnezeu îl ia pe medic drept co-tămăduitor. Secularizarea l-a împins pe Dumnezeu la periferia vieţii, la periferia preocuparilor noastre zilnice, de aceea şi viaţa a devenit neplăcut de imprevizibilă. Nu-i de mirare că , în ton cu vremurile, şi medicul uită de Dumnezeu, uită că fiecare pacient poartă chipul lui Dumezeu. Pacientul (care a uitat şi el de Dumnezeu) îşi jertfeşte ultimele resurse financiare pentru a-şi recăpăta sănătatea iar medicul îşi sacrifică timpul, îşi pune la bătaie toată priceperea în numele prestigiului său personal şi al profesiei. Lui Dumnezeu, în numele căruia ar trebui să se desfăşoare întreg actul medical, nu i se dă nimic, deşi Se mulţumeşte cu foarte puţin. „Milă voiesc, iar nu jertfă.” (Mt.9,13).
Nu-i mai puţin adevărat că şi pentru medici (cel puţin la noi) vremurile sunt vitrege. Orice greşeală, din neglijenţă, din neştiinţă medicală, este vânată de presă şi transformată într-un act de acuzare la adresa tuturor medicilor. Guvernanţii, la rândul lor, prin pârghii financiare (probabil în înţelegere cu alţi guvernanţi suprastatali), fac tot ce le stă în putinţă să-i gonească pe alte meleaguri care duc lipsă acută de medici. Este straniu cum, deşi sistemul nostru medical este în ”colaps permanent”, medicii noştri nu sunt aşa de pricepuţi (oare?) ca cei din Occident, totuşi acelaşi Occident continuă să recruteze medici (şi alt personal medical) pe piaţa românească. Aşa cum vindem economia, copiii, fotbaliştii etc. poate că şi aici este vorba de o vânzare de medici, pentru care negustori necunoscuţi primesc comisioane… Cine ştie?
Aşa că, în atare circumstanţe, medicului nu-i vine greu (poate de asta sunt create circumstanţele, ca să-i vină uşor) să se decidă pentru a lua calea străinătăţii, de unul singur sau cu familia, invocând două motive: lipsa perspectivelor, condiţiilor de creştere profesională şi salariul foarte mic. Dar pacienţii unde sunt? Căci n-am auzit pe nimeni din cei care pleacă, să regrete, să-i pară rău, să-i fie milă de pacienţii pe care-i lasă. Oare să nu mai cate nimeni la faţa pacientului ca chip al lui Dumnezeu, ci numai la bani, mulţi sau puţini?
Şi cine va rămâne să aibă grijă de pacienţii de acasă? În cele din urmă ,numai medicii cu puţini arginţi şi cei fără de arginţi, Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon şi Ermolae, Epictet si Astion şi alţii asemenea lor ,care nu cată nici la faţa, nici la punga omului. Şi la sfârşit Dumnezeu ne va judeca pe toţi, guvernanţi, pacienţi şi medici, nu după pungă ci după legea libertăţii:
1.Fraţii mei, nu căutând la faţa omului să aveţi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei.
9. Iar de căutaţi la faţa omului, faceţi păcat şi legea vă osândeşte ca pe nişte călcători de lege.
10. Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile.
12. Aşa să grăiţi şi aşa să lucraţi, ca unii care veţi fi judecaţi prin legea libertăţii.
13. Căci judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă. Şi mila biruieşte în faţa judecăţii.
Ca să vezi discrepanţele extraordinare între două sisteme, unul în care salarii grase sunt plătite pentru a produce idioţi pe bandă rulantă, al doilea, unde copii valoroşi continuă să absolve liceul, în ciuda salariilor de mizerie şi-acelea tâiate cu cinism, pe care le trudesc profesorii şi învăţătorii lor!
În Statele Unite, doar 12% dintre copiii negri citesc bine în clasa a IV-a, rata fiind de 38% pentru copiii albi. La matematică ratele sunt 12, respectiv 44%, la acelaşi nivel. Se face poliloghie multă pe seama diferenţei semnificative între rezultatele copiilor albi şi a celor negri, rezultând în obişnuitele recomandări liberale de a arunca mai mulţi bani pe geam “pentru educaţie”. Cine se poate opune unui asemenea ţel nobil ? Esenţa este însă următoarea: în ciuda faptului că peste $30.000/an/cap de copil sunt cheltuiţi în şcolile publice (ale guvernului) în SUA, practic se produce o masă de semi-analfabeţi care vor fi fericiţi vânzând produse făcute de către cei cu ochii oblici peste mări şi ţări.
Viitoarele elite nu participă în jocul acesta, părinţii lor cheltuind mii, chiar zeci de mii de dolari pe an, pentru a-i educa în şcoli private, de unde tot vor ieşi ciuntiţi sufleteşte, dar măcar capabili de a vorbi corect engleza, cu cunoştinţe temeinice de geografie şi de istorie, bineînţeles falsificată. Politikul-corekt ramâne totuşi prioritatea #1, indiferent de banii cheltuiţi, înafara şcolilor evreieşti Yeshiva, unde se spune lucrurilor pe nume ( de ex. copiii înscrişi acolo, nu au parte de “binefacerile vaccinării obligatorii”).
Cu zeci de ani în urmă, pentru copiii educaţi în şcolile publice americane, se cheltuiau sume de zece ori mai mici, iar rezultatele negrilor de atunci erau echivalente cu cele ale albilor de azi, de unde rezultă că nu banii şi nici discriminarea nu sunt problema, Fireşte, comunităţile aveau o oarecare libertate în a decide dacă să îi înveţe pe copii minciuni despre dinozauri vechi de milioane de ani şi alte bălării, sau adevărul Creaţiei.
Astăzi doar amintirea în treacăt a faptului că ar exista o “teorie alternativă” evoluţionismului, produce accese de isterie din partea ACLU (American Civil Liberties Union) şi-a altor “binefăcători” de profesie, mai toţi avocaţi, mai toţi de o anumită extracţie, care de regulă reuşesc să umple de ruşine şi să golească de bani nefericitul district şcolar care a îndrăznit să comită erezia!
Între timp, preceptele noii educaţii americane continuă neabătute în SUA şi demult în întregul vest: încălzirea globală, diversitatea, sexul anal sau masturbaţia deghizate ca “educaţie anti-SIDA”, stârnirea curiozităţii asupra drogurilor sub masca educaţiei anti-drog şi în general obişnuita toleranţă faţă de pletora lucrurilor cu adevărat intolerabile…
Pentru aceasta, profesorii sunt plătiţi sume regeşti: În statul Michigan aflat sub un deficit de 1,6 miliarde de dolari (dolari noi, he, he), un profesor absolvent de facultate cu “masterat”, începe la $40.000/an. După o decadă de experienţă în îndobitocirea tineretului, răsplata creşte la $82.000/an, ajungând lejer să bată suta de mii, pentru doar 9 luni lucrate şi toate sărbătorile libere (sunt multe sărbători acolo, dar n-au nimic de-a face cu Sfinţii, înafara Paştilor şi a Crăciunului, pe care cei de alte persuasiuni, le pot lua la alegere, oricând pe parcursul anului).
Astfel, doar în judeţele Wayne, Oakland, Macomb şi Livingston, există peste 300 de profesori care câştigă peste $100.000/an, asta într-un stat în care un inginer auto cu experienţă de 20 de ani, de-abia ajunge la $90.000 , după care este pus pe liber, pentru că “câştiga prea mult”. Suma constituie dublul venitului mediu per familie (nu per angajat!), în statul Michigan. Uitasem să menţionez că angajaţii statului, au propriul lor plan de pensie, sponsorizat de stat şi mult superior aşa-zisului “social security” care-ţi asigură că vei mânca conserve pentru câini la vârsta senectuţii. Cine a spus că socialismul nu există taman în mijlocul societăţii capitaliste, nu cunoaşte nimic despre începuturile Americii!
Legendele de Thanksgiving cu coloniştii care făceau foame şi indienii care i-au salvat, nu au decât un sâmbure de adevăr, acela fiind foametea. Aceasta era însă rezultatul experimentului socialist pe care întâiul guvernator al coloniştilor îl impusese pe pământurile de lângă stânca Plymouth Rock, căci întreg terenul era lucrat în comun, cu împărţirea egală a mâncării indiferent de hărnicia sau lenea primilor americani. În doar doi ani, numărul lor se înjumătăţise. Văzând rezultatele dezastruoase ale cooperativei socialiste de producţie pe care o înfiinţase, guvernatorului i-a venit ideea să lotizeze pământul, oferind fiecărei familiii posibilitatea să planteze ce doreşte, să păstreze integral rezultatele muncii lor şi mai apoi să facă comerţ cu ele. Destinul lor s-a schimbat radical în bine de atunci, păcat că nu a ţinut prea mult…
În concluzie, o ţară fostă cu adevărat capitalistă a devenit în nici 300 de ani un adevărat rai pentru paraziţi şi scursuri de toate soiurile ( nu aveţi idee câte bilete gratuite pentru mâncare primesc din partea statului anumite familii de emigranţi, pe lângă asigurarea medicală, şcolarizare etc.) deşi dacă faci socoteala la sfârşit, ceea ce primeşti gratis este exact ceea ce te duce la pierzanie, pe când ţara noastră fostă socialistă, a devenit un paradis capitalisto-securisto-cumetrist, în care cei care încearcă din inimă să ne educe copiii, sunt batjocoriţi în ultimul hal, deopotrivă cu toţi cetăţenii lipsiţi de privilegiul existenţei unui mahăr comunist în familie.
Ce-i de făcut? Nu pretind să am soluţii la toate problemele noastre, dar un început bun ar fi să mai răbdăm o vreme, implorând mila Lui Dumnezeu asupra noastră în particular şi a întregii Românii în general. Abandonul ţării e exact rezultatul pe care mizează netrebnicii care-au adus-o aici şi nu trebuie contemplat sub nici un chip, mai cu seamă când aflăm realitatea din spatele gardului spoit frumos pe dinafară. Puţină răbdare, credinţă şi determinare din partea noastră acum, pot şi vor da rezultate cu mult mai bune decât cele ale primilor colonişti din Massachussets Bay.
Ciudat și vădit incompetent ministru mai avem și noi, la Educație și Învățămînt!… Din câți miniștri am avut după 1990, cu acest individ nu m-am putut simți coleg nici măcar cinci secunde… L-am urmărit pe la emisiunile TV unde a tot apărut vorbindu-ne cu o încredere năucă în binefacerile unei legi care va rezolva, zice persoana, toate, dar chiar toate problemele din învățămîntul românesc… Acest mod triumfalist de a prezenta un proiect de lege nu este nici optimism juvenil și nici lipsă de experiență. Ci are un nume mai simplu: prostie!
Deunăzi însă, acest individ s-a dovedit a fi capabil să mintă și să poarte cu vorba o țară întreagă pentru a ascunde substratul murdar, chiar ticălos al legii, de care s-a dovedit astfel că este perfect conștient. Îl credeam mai degrabă zălud, dar m-am înșelat. Individul, așa zălud cum este, știe însă că ce face este o mârșăvie! Știe! Nu e prost! Alta este definiția sa!
Deunăzi, adică la ultima sa apariție la emisiunea Nașul, când moderatorul Radu Moraru l-a întrebat pe ins cam așa: nu cumva prevederile noii legi cu privire la învățămîntul pentru minoritarii etnici din România va face ca mulți dintre acești tineri să termine studiile fără să cunoască limba română, limba țării în care au de trăit o viață?
O întrebare bună, mi-am zis! Esențială! Căci, conform noii legi, toate materiile urmează să fie studiate de acești copii în limba lor maternă. Numai limba română, ca materie de studiu, se va studia în limba română, în limba de stat, națională! Cu numai trei-patru ore de limba română pe săptămână este evident că școala încetează astfel a mai oferi tinerilor minoritari șansa unei bune pregătiri pentru viața în societatea românească. Căci, să nu cunoști limba țării în care trăiești, este un handicap insurmontabil, pentru orice tînăr! Pentru orice cetățean!
Precizare: în nicio țară din lume nu funcționează o regulă cât de cât asemănătoare celei pe care o instituie noua lege: fiecare copil minoritar se instruiește, până la licența universitară, numai în limba maternă!!…
Orice om cu ceva minte în capul său, oricât de puțin i-ar conveni că s-a născut în România, va avea grijă pentru copilul său să deprindă corect și pe deplin limba română, fiind limba oficială a Țării. Asta cu o condiție: dacă acel părinte ia în calcul varianta unui viitor în România pentru progenitura sa. Dacă însă exclude cu totul această opțiune, atunci nu va fi deranjat de legea pe care o promovează actualul ministru…
Ne îndoim însă că există astfel de părinți în România în număr atât de mare încât să determine prevederi legislative destinate lor! Știu bine că majoritatea minoritarilor din România iau în calcul, cu maximă seriozitate, ca fiind cea mai realistă, mai accesibilă, varianta unui destin legat de statul român! De poporul și statul român, așa plin de păcate cum e! Nu este deloc sigur că alte popoare ar fi cu mult mai bune, mai breze!
De aceea am așteptat cu cel mai mare interes răspunsul ministerial la întrebarea atât de corectă, de lămuritoare a dlui Radu Moraru. Din păcate dl Moraru se pricepe să pună întrebări, dar nu se pricepe să primească cum trebuie și răspunsul!… I se întâmplă foarte des, de mai multe ori în fiecare emisiune!… Probabil că vine de acasă cu întrebările și nu are altă grijă decât să apuce să pună cât mai multe întrebări, fără să mai fie atent și la răspunsuri. Căci cum și ce să înțeleg din faptul că a acceptat răspunsul inept și doar pe jumătate rostit al intervievatului, grăbit fiind dl Nașu să treacă la următoarea întrebare, adică neatent sau nepăsător la faptul că, de fapt, nu i s-a răspuns la cea mai importantă întrebare a emisiunii… Cumva are dl Moraru pe cineva care îi face temele, adică îi face lista de întrebări, iar dînsul nu distinge între întrebările importante și cele mai puțin interesante?!… Întrebarea la care ministrul nimănui a ocolit să răspundă, merita să fie dezbătută ea singură toată emisiunea!
Așadar, ce a răspuns numitul Funeriu când i s-a reproșat că dacă minoritarii vor avea parte de un învățămînt total în limba lor maternă, cum preconizează noua lege, acei copii riscă să termine liceul și facultatea fără să cunoască limba oficială a Țării?
Răspunsul împricinatulul a sunat cam așa: Dimpotrivă, am stat de vorbă cu reprezentanți ai acestor minorități, de pildă cu croații… sunt toți mulțumiți…
Poate că nu am citat întocmai, dar referirea la croații din România este sigură!… Dacă îl iei în serios pe pezevenghi, ar însemna că elevii croați din România, câteva zeci, poate nici măcar o sută de copii croați în toată țara, sunt foarte bucuroși că, conform noii legi, urmează să aibă la toate clasele și la toate materiile manuale în limba croată și profesori care să le predea în această limbă!… Sunt foarte mulțumiți și croații din România, ne asigură insul.
Păi la croații din România se referea întrebarea cea atât de inteligentă a deșteptului de Radu Moraru? La italienii și grecii ori bulgarii din România apare pericolul să nu învețe românește?!… Ei sunt problema noastră?… Măi, ministrule! De unde atâta nerușinare să te prefaci că nu știi despre ce maghiari este vorba?!
ION COJA
Post scriptum. La aceeași emisiune, ministrul pezevenghi s-a lăudat că mai multe universități s-au oferit să-l facă profesor. Întrebarea pe care Radu Moraru nu a pus-o: care sunt acele universități și la ce catedră, pe ce specialitate ar fi devenit profesor universitar acest personaj despre care îmi vine să cred că nu a ținut în mâna sa vreodată un catalog… Mă înșel?
Printre puținele lucruri bune petrecute după decembrie 1989 se numără și instituirea zilei de 1 Decembrie ca zi națională a Statului român și a Neamului românesc. Nu se putea o alegere mai bună! Cinstim astfel un amplu proces istoric a cărui încheiere și desăvârșire a început la 27 martie 1918 la Chișinău, când românii de peste Prut au decis Unirea cu Țara, în ciuda dificultăților și primejdiilor deosebite pe care le presupunea acest act politic de sfidare a colosului imperial de la Răsărit. A fost un gest de mare curaj, pe care nu l-a putut repeta niciunul dintre popoarele aflate în vasta închisoare a popoarelor numită Rusia.
A urmat în toamna aceluiași an, la 28 noiembrie, decizia bucovinenilor de a se desprinde din jugul altui mare imperiu, care a marcat dureros istoria noastră din cealaltă direcție, a Apusului. Iar peste câteva zile, în prima zi din iarna acelui an fantastic 1918, la Alba Iulia, s-a produs momentul astral: încheierea glorioasă a unui vast proces istoric, ale cărui începuturi se pierd în negura timpului, procesul prin care Dacia legendară se refăcea în hotarele ei străvechi.
După aproape 2000 de ani, locuitorii dintotdeauna ai ținuturilor carpato-danubiene se regăseau din nou în interiorul aceluiași stat. Granițele politice se puneau astfel în acord cu granițele etnice! Aceasta este dreptatea care ni s-a făcut la 1 Decembrie 1918!
Sunt multe gândurile care trec prin mintea românului la o zi atât de însemnată ca aceasta… Cine ar putea să le depene pe toate?! Așadar, încercând o vagă organizare a ideilor, numai câteva, următoarele:
Mai întâi, constatarea tristă că situația politică de azi diferă mult, prea mult de cea de la 1 Decembrie 1918. Hotarele de azi nu mai coincid cu hotarele de atunci, ale României Mari! Considerăm că refacerea acelor hotare trebuie să fie parte din programul oricărui partid politic, din orice program de guvernare! Dacă pe plan politic lucrul acesta este ceva mai complicat și depinde acum de prea mulți factori externi, pe plan spiritual, cultural și economic refacerea României Mari, ba chiar a unei Românii și mai mari, este cu putință. Ne mai trebuie numai puțină voință! Voință de-aia, politică, adică la nivelul guvernanților, al clasei politice!
În al doilea rând, să ne aducem aminte că la Adunarea Națională de la Alba Iulia au participat mii de români veniți din ținuturi care, ulterior, la Trianon, prin decizia ezitantă a Marilor Puteri, au rămas în afara hotarelor noi ale României! Ne referim astfel la românii care trăiesc azi, ca minoritari, în țările din jurul nostru, dincolo de Nistru, în Bucovina, pe valea Tisei sau în sudul Dunării! Sunt câteva milioane de români extranei! Am făcut prea puțin pentru acești români după 1918. Urgența numărul unu, după părerea noastră, este ca guvernul român, pe toate căile posibile, să ceară de la autoritățile statelor vecine, dar și de la cele internaționale, ca românii care trăiesc ca minoritari în alte țări să aibă aceleași drepturi pe care le au în România minoritățile naționale! Ce poate fi mai firesc, mai corect?!
Mă gândesc bunăoară la românii din Ungaria! Din sate curat românești de la Vest de Tisa, până pe malurile Balatonului răspândiți. La 1918 erau aproape patru sute de mii. Când România a intrat în război alături de Antanata, a fost acceptată condiția pusă de români: la sfîrșitul războiului, hotarul de Vest al României să fie pe Tisa… Azi, statisticile ungurești consemnează abia vreo treizeci de mii de români în Ungaria. În realitate sunt mult mai mulți. Majoritatea greco-catolicilor din Ungaria sunt români, iar greco-catolicii din Ungaria sunt aproape 500.000. Nu prea au cum să existe etnici unguri de religie greco-catolici. Sunt români bieții oameni, dar se feresc să recunoască asta de teama șovinismului maghiar, atât de stupid și de aspru cu cei ce nu vor să se facă maghiari…
În primele zile ale așa zisei revoluții din Decembrie 1989, când toată planeta asista cu încântare la revoluția copiilor din România, românii din Ungaria au prins curaj și au început să ridice fruntea cu mândrie, afirmându-și românitatea! Au fost nevoiți să facă pasul înapoi când emanații revoluției au început să-și arate adevărata culoare a pulovărelor… Depinde mult de felul cum merg lucrurile în Țară pentru ca conștiința românească să nu piară la românii de peste graniță! Ca și la cei din Țară, îndefinitiv!…
În sfârșit, un gând pentru românii pe care soarta i-a dus și mai departe de fruntarii, românii risipiți de la Vladivostok până în Portugalia sau Irlanda, în cele două Americi, în Australia. Numărul lor s-a mărit considerabil după 1990, ca rezultat tragic al unor guvernări iresponsabile, criminale. Personal înclin să cred că în România de azi se duce o politică de trădare națională, care urmărește, printre altele, și depopularea Țării, crearea unui vid demografic care să atragă sau să justifice o masivă imigrație din Israel, a peste un milion de evrei. Sunt semne tot mai clare că nu este vorba de o nălucire a mea și a colegilor mei, care am semnalat acest pericol încă cu 10 ani în urmă. Una dintre dovezi este că guvernanții noștri, care au acceptat să slujească acestui plan de înrobire a României, a românilor, nu fac nimic pentru a-i readuce în Țară pe românii risipiți în toate zările. Dimpotrivă, în frunte cu președintele Țării, încurajează sau provoacă exodul românilor tineri spre alte țări.
Clasa politică de care avem parte nu le poartă de grijă în niciun fel românilor români! Scornesc fel de fel de legi și privilegii pentru minoritari, de s-a ajuns să fii mai câștigat ca român în propria ta Țară dacă te declari țigan, maghiar, croat sau evreu… Ai astfel acces la avantaje interzise românilor neaoși! Legile Țării, în frunte cu Constituția, nici nu pomenesc de români, că există în această Țară o majoritate românească, prin ale cărei sacrificii, prin a cărei clarviziune s-a constituit statul român. Românii nu sunt subiect de drept în Țara lor!
Nu știm cât va mai dura această abdicare a partidelor politice de la imperativul promovării și respectării intereselor naționale. Pe acest subiect, credem însă că este de datoria noastră, a societății civile românești, să intervenim, prin mijloacele specifice organizațiilor non guvernamentale, specifice intervenției individuale, pentru a forța clasa politică să-și înțeleagă misiunea, dar și pentru a transmite românilor de pretutindeni, din Țară și din străinătatea cea grea, un mesaj de susținere și încurajare, iar la cuvintele de îmbărbătare să adăugăm acțiuni și activități propriu zise, prin care să capete conținut dens, substanțial, grija noastră față de soarta românilor extranei, transfrontalieri.
Câteva cuvinte în legătură cu un fenomen întristător al zilelor noastre: reacția de adversitate pe care o stârnesc preocupările legate de salvarea și consolidarea românismului, a românității noastre. Avem adversari de tot felul: în interiorul clasei noastre politice, printre așa zișii formatori sau lideri de opinie, printre liderii unor minorități etnice din România și, lucrul cel mai grav, suntem priviți cu ostilitate chiar și de autoritățile statelor vecine, unde trăiesc români de-ai noștri. Români care sunt supuși unui proces brutal sau subtil, dar permanent, de descurajare și marginalizare în calitatea lor de etnici români, proces propriu zis de deznaționalizare. Acest proces nedemn, descalificant pentru cei care îl susțin, este deosebit de complex, se desfășoară pe toate planurile posibile: economic, social, profesional, cultural… Aș sublinia componenta cea mai perfidă a acestui proces: manipularea psihică, atacul la resorturile sufletești ale românismului! Încercarea de a face să dispară din conștiința noastră mândria de a fi român, de a te ști român, urmaș al părinților tăi și al unor străbuni de toată isprava, mari făuritori de valori materiale și spirituale.
Am discutat mult acest subiect cu oameni care îl pricep în toată amploarea sa regretabilă, nefericită. Asistăm în zilele noastre la o încercare perfidă de a impune la nivel național un defetism total față de viitorul nostru, ba chiar și față de trecutul nostru, prin răstălmăcirea sau falsificarea istoriei. De pretutindeni și ceas de ceas, prin mass media, prin Internet, auzi vorbe sau ți se oferă texte savant elaborate despre defectele noastre ca români, despre nimicnicia noastră românească. Oameni care și-au trăit degeaba viața, fără să producă nicio valoare, muște care se visează albine melifere, își descoperă vocația de critici și acuzatori ai neamului românesc, chemând la judecată poporul român, pe cei mai de seamă români, în frunte cu Mihai Eminescu, cu Ștefan sau Horia, aruncând asupra a tot ce este românesc umbra îndoielii, a derizoriului, a inconsistenței, a surogatului. A lipsei de autenticitate și de legitimitate!
Am purtat pe acest subiect îndelungi discuții și consultări cu adevărați oameni de carte, oameni care duc pe umerii lor o autentică operă, o veritabilă carieră profesională, oameni cu o viață socială, de familie, normală, exemplară chiar. Români capabili să sesizeze motivațiile ascunse, oculte, ale acestor campanii de denigrare a românescului din lumea noastră. Din aceste discuții s-au desprins câteva concluzii pe care le consider capabile să orienteze eforturile noastre viitoare:
Prima și cea mai importantă: suntem agresați pe diverse planuri, iar față de această agresiune cea mai bună strategie nu este cea defensivă, prin care să răspundem punct cu punct unor acuzații sau critici nefondate, deseori aberante. Ci este timpul să contra-atacăm promovând cu insistență valorile și aspectele care ilustrează capacitatea românilor de a excela, de a fi subiecte ale istoriei, fie la nivel regional, fie la un nivel european sau mondial!
Un exemplu: suntem în permanență atacați – cum bine se știe, cu o tenacitate unică, de nostalgicii Ungariei Mari, care scornesc pe seama noastră fel și fel de basne, precum Simion Dascălul, cronicarul mincinos de odinioară. În mod deosebit pe mulți maghiari îi deranjează că ne sărbătorim istoria și ființa națională la 1 Decembrie! Le vine greu să ne vadă că sărbătorim România Mare, Unirea Transilvaniei cu Țara! Și scornesc fel și fel de motivații false, penibile, în neputința lor de a accepta evidența adevărului, a soluției date de istorie! Răspunsul nostru cel mai potrivit la toată mascarada propagandei lor anti-românești este să le punem oglinda în față, spre a vedea cu ochii lor câte parale fac! Văd paiul din ochiul nostru, dar nu văd bârna care le deformează complet percepția propriei realități. Trebuie ajutați frații noștri maghiari să-și vadă lungul nasului! Să le aducem aminte cu insistență, până le intră bine în computer, că Ungaria Mare după care oftează ei zi și noapte nu a existat! Repet: Ungaria Mare nu a existat! Este scornită de mințile înfierbîntate care confundă realitatea cu visurile deșarte de mărire! Ungaria așa zis Mare a fost un artificiu administrativ, o găselniță birocratică, a unui funcționar oarecare, numit Buest, decizie luată în 1867, de azi pe mâine, într-un birou, în urma unor intrigi și aranjamnte de culise. Ungaria așa zis Mare nu a fost o realitate istorică, împlinită printr-un eveniment de anvergură. Nici vorbă să se compare cu procesul prin care s-a ajuns la constituirea României Mari, proces care are la temelia sa jertfa a zeci, sute de mii de români!
Prin jertfă se consolidează tot ce este trainic în istorie. Unde este jertfa ungurească la 1867?! Unde a fost jertfa ungurească atunci când, după un veac și jumătate de ocupație turcească totală, Budapesta este eliberată de armatele imperiale austriece? Să le aducem aminte celor care ne calomniază cu atâta pasiune, faptul rușinos, penibil, jenant, de care ne-am ferit să facem caz, că în armata care i-a alungat pe otomani din Budapesta și din Ungaria, nu a existat niciun combatant ungur! Repet: când turcii, care transformaseră Ungaria în pașalîc, au fost alungați de armatele unei puteri europene, creștine, în acea armată nu a fost niciun ungur care să fi ridicat sabia pentru gloria, liberatea sau demnitatea maghiară! Nici unul! La fel cum, în cele aproape două secole de ocupație turcească, păgână, nu s-a înregistrat niciun moment de rezistență, de opoziție ungurească la ocupația musulmană.
Nota bene: principatul medieval ungar, creație a Bisericii Catolice, nu a avut o omogenitate etnică comparabilă cu a principatelor românești, între care includ și Transilvania. Nu întâmplător regii Ungariei de origine maghiară îi numeri pe degete, într-o jumătate de mileniu! Asta până la Mohaci, în 1527, când statul ungar dispare. Dispare Ungaria, dar nu și Transilvania, care continuă să existe! De ce nu dispare și principatul Transilvania odată cu Ungaria, la 1527? Simplu de ce: pentru toată lumea, pentru toate cancelariile din acea vreme, Ungaria și Transilvania erau lucruri diferite, entități complet separate, care nu puteau fi gândite împreună! Dimpotrivă, în linii mari, Transilvania se afla în aceeași situație cu Moldova și Țara Românescă, fiind toate trei părtașe în mod firesc la aceeași istorie, la același model de organizare politică.
Insistența cu care ne atacă detractorii maghiari ne obligă la gestul cel mai firesc: comparația între cel calomniat și calomniator! Foarte ușor și la îndemâna oricui este să constate că oportunismul și lipsa de demnitate este mult mai prezentă la liderii maghiari decât la cei care ne-au condus și reprezentat pe noi! S-o spunem pe șleau și pe înțelesul omului de rând: momentele în care să-ți fie rușine de tine că ești maghiar sunt mult mai numeroase și mai jenante decât cele care i-ar îndreptăți cât de cât pe români să trăiască acest sentiment dureros… Nu mai intrăm acum în detalii, dar aceste detalii de urgență trebuie adunate de istoricii specialiști și puse pe tapet, căci numai așa vom închide gura celor care și-au făcut o meserie din a calomnia tot ce este românesc!
Ținem totuși să punem o întrebare pentru bravii noștri detractori maghiari, mai activi ca de obicei în preajma zilei de 1 Decembrie: Câți sunt românii care au făcut istorie pentru Budapesta, și câți sunt maghiarii care au marcat istoria pentru români? Câți sunt românii al căror nume a fost maghiarizat și se fălesc azi cu ei toți maghiarii, și câți sunt maghiarii cu nume românizat?… Să mi se ierte simplicitatea, aproape penibilă, a demersului pe care îl propun! Dar nu avem încotro și trebuie să ne coborîm la nivelul cerebral al celor care ne agresează, agasanți și insistenți cu orice ocazie! Să vorbim așadar pe înțelesul minții lor, împuținată de ură și năluciri deșarte!
Avem nevoie, zic, de aceste două liste, riguros alcătuite, ca să le facem publice și să tranșăm odată și pentru totdeauna disputa artificială, nefirească, la care suntem obligați să participăm, oricât de neserioasă ni se pare nouă, românilor. Pentru cei ce vor face această operațiune, de listare a românilor care împodobesc Pantheonul unguresc, le recomandăm să verifice situația din satul Buia, unde s-au născut cei doi mari matematicieni Farkas și Janos Bolyai. Am prieten un istoric din Sibiu, care mi-a demonstrat că tatăl, Farkas din Buia, scris Bolyai, era român, că tot satul Buia era românesc pe la 1800, iar numele de botez Farkas, adică Lupu, este un binecunoscut nume de botez tipic românesc, larg răspândit la românii din Ardeal, din Maramureș! Din păcate acel coleg se teme pentru persoana lui și pentru familie să-și susțină ipoteza, adevărul!… Să-l ajutăm noi, dacă nu pe domnul istoric, atunci măcar pe domnul Adevăr să iasă în lume teafăr, întreg, nemăsluit!
Același exercițiu nu ar strica să-l facem și cu ceilalți vecini, întrebându-ne câți ucrainieni, ruși, bulgari, sârbi sau greci au scris pagini de istorie românească, și câți români i-au fericit pe vecinii noștri și ar binemerita nu numai un cuvînt de recunoștință din partea acestora!… Dar ar merita ca în toate aceste țări, în Grecia, în Bulgaria, în Serbia, în Ucraina, în Ungaria, să înceteze prigoana împotriva celor ce simt românește și se consideră români! Oare cât vom mai tolera persecutarea și marginalizarea românilor fără a face auzit măcar protestul nostru, al românilor din România, care nu riscăm nimic demascând nerușinarea guvernanților vecini, a guvernanților noștri, complet surzi la suferința românilor din țările vecine?!
Și mai pun o întrebare, tot pentru vecinii noștri unguri, pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamându-i pe români în toate felurile: la Trianon, în 1920, s-a decis crearea statului Ungaria. Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat, suveran, încă din 1527, după dezastrul de la Mohaci. După 400 de ani, la Trianon, a apărut din nou un stat ungar. De data asta, pentru prima oară în istoria lor, ungurii erau majoritari în propria țară. Iar statul ungar era, pentru prima oară, un stat național! Comunitatea internațională le-a făcut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii, consideră că atunci, la Trianon, s-a produs cel mai mare dezastru din istoria lor!… Care e logica acestor resentimente? Cum puteți deplânge la nesfârșit dispariția granițelor care aparțineau altora, habsburgilor?! Nicidecum maghiarimii! Nu vă deranjează ridiculul situației?!
Până la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trăit sub guvernarea și administrarea altora, ba a turcilor, ba a austriecilor. După Trianon, ungurii s-au trezit fără stăpân, liberi să se guverneze cum vor! Și știți dumneavoastră, frați maghiari, care a fost prima inițiativă a politicienilor dumneavoastră de atunci, a liderilor de la Budapesta? Care a fost primul lor gând de auto-guvernare maghiară, suverană și independentă pentru prima oară după 400 de ani? Nu știți, căci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politică din Ungaria! Au decis să trimită și au și trimis la București o delegație, de trei conți maghiari, care i-au propus regelui Ferdinand și lui Ionel Brătianu ca Ungaria să se lipească la România, într-un stat dualist, după modelul dualismului austro-ungar instituit în 1867!… Nici mai mult, nici mai puțin!
Așadar instituirea unui dualism româno-ungar a fost proiectul politic cel mai dorit, speranța cea mare a politicienilor maghiari!… Lipsiți de exercițiul guvernării, al libertății, fruntașilor unguri le-a fost teamă de riscurile și provocările la care te supune suveranitatea. S-au simțit singuri și neajutorați, neasistați! Nu știau încotro s-o apuce! Cam la fel cum au reacționat țiganii noștri când au fost eliberați din așa zisa robie: s-au trezit și ei dintr-odată neasistați, și s-au întors pe capul boierului român să afle cu ce l-au supărat și să ceară să rămână mai departe sub pulpana sa!…
Unde era disprețul politicienilor maghiari față de tot ce este românesc atunci când au venit la București cu căciula în mână cerșindu-ne întovărășirea?! Unde era dorul de libertate și neatârnare care animă, se zice, întreaga istorie a cavalerilor maghiari?!…
Ceva asemănător s-a întâmplat și cu vecinii de la Sud, după Războiul de Independență purtat de armata româno-rusă. În urma acelui război, a înfrângerii Turciei, pe harta Europei a apărut un stat nou: Bulgaria. România, românii adică, de-a lungul istoriei au făcut mult pentru a-i ajuta pe patrioții bulgari să țină aprinsă flacăra identității etnice bulgărești. Poate de aceea, dar și din alte motive, fruntașii bulgari au venit la București, în delegație la regele Carol, cerând ca Bulgaria să se alipească la statul român, să devină parte componentă a regatului… Cine știe dacă nu era mai bine ca Ion C. Brătianu să nu se fi opus acestei idei?! În orice caz, dacă Bucureștiul ar fi acceptat să devină capitală a Țării și pentru bulgari, pentru locuitorii de la Sud de Dunăre, poate că alta ar fi fost soarta românilor din Bulgaria! Așa însă, într-o Bulgarie pentru a cărei apariție din neant au murit mii de români la ’77, minoritarii români au avut de îndurat un regim de deznaționalizare care continuă și azi, sub oblăduirea Comunității Europene… Aceeași situație și în Grecia, în Serbia, în Albania, în Ucraina… Aceeași politică mizeabilă de descurajare și aneantizare a românismului, a populației cea mai veche din această parte a Europei….
Prin ce impuneau românii în fața vecinilor maghiari și bulgari? Prin faptul evident că în această parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi și mai stabil, cu o continuitate neîntreruptă de peste 600 de ani, era statul român. Nici în toată Europa nu găsești multe popoare care s-au învrednicit de o asemena performanță politică! Semn de cumințenie și de înțelepciune atât la nivelul domnilor, cât și la nivelul omului de rând de la talpa Țării!… Nu întâmplător românii se numără și printre cele numai câteva popoare din Europa care au fost în stare să elaboreze un cod juridic propriu, vestitul jus valachicum…
…Da, oameni buni, așa s-au petrecut lucrurile după Trianon! A fost un moment jenant pentru bieții unguri, iar noi, românii, ca niște veritabili domni, ca niște adevărați boieri, ca niște buni vecini, ca niște oameni oameni, ca niște români adevărați ce suntem, ne-am abținut să-l popularizăm, să-l mediatizăm și să-l comentăm! Să facem caz, ori, ferit-a Sfîntul, să facem haz! Căci comentariul, oricare ar fi fost, nu putea fi decât unul complet defavorabil ne-prietenilor noștri! Și poate că așa ar trebui să procedăm și în continuare! Să facem uitate asemenea momente de slăbiciune ale Celuilalt!
Din păcate, abnegația ungurească sistematică, instituționalizată, de a lovi și calomnia tot ce este românesc ne obligă să părăsim îndătinata noastră atitudine de a-i lăsa pe neprieteni în plata Domnului. Bunătatea noastră și bunul nostru simț sunt considerate slăbiciune, prostie chiar! E timpul ca această impertinență bozgoră să capete răspunsul cuvenit, iar cei fără rușine să fie obrăzniciți și puși cu nasul la perete, să nu și-l mai ridice așa de sus fără niciun temei! Dacă nu se găsesc maghiarii de bun simț care să-i tragă de mânecă pe conaționalii lor mai zănateci – sau nu îndrăznesc!, să ne ocupăm noi, românii, de această trebușoară! Și s-o facem de data asta temeinic, cu sistemă!
…Avem nevoie, așadar, de o strategie bine pusă la punct prin care să contracarăm eforturile sistematice ale celor care, cu fel și fel de minciuni, ne calomniază și ne sabotează cu orice ocazie! Noi nu avem nevoie de minciuni, de alte calomnii ca să le răspundem, ci avem de partea noastră adevărul și nu mai putem întârzia cu punerea în funcțiune a acestei arme teribile: ADEVĂRUL!
Și adevărul este de partea noastră în cele mai multe cazuri! Numai detractorii noștri au motive să se teamă de adevăr! Ceea ce înseamnă că îl avem de partea noastră și pe bunul Dumnezeu, care este, în fapt, alt nume al adevărului. Numai că trebuie să avem grijă mare: Dumnezeu, oricât ne-ar iubi, nu ne bagă și în traistă!… Ne-a iubit Dumnezeu atunci, la Alba Iulia, și a vegheat Sfîntul Duh la opera care se finaliza în acea zi de neuitat. Dar acel final fericit se împlinea prin fapte de vitejie și de dăruire apostolică a cărturarilor noștri, și datorită jerfei românești din acei ani teribili ai Marelui Război. 1 Decembrie s-a împlinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer!…
E 1 Decembrie! Tuturor românilor așadar, pentru fiecare român în parte și pentru întreg Neamul nostru cel românesc, inima și fruntea sus! Avem de ce! La Mulți Ani Frumoși!
In fact, September saw the first male casualty to an HPV vaccine, a ten year old boy from New Jersey. This little boy died just eight days after being vaccinated with gardasil. The VAERS report says ” Mother called me on 9-17-10 afternoon that her son is sick and feeling very weak. I recommended the mother to take him to nearest ER as the patient was about 50 miles away and mother took him to ER where he was transferred to another hospital.” The boy was complaining of “asthenia and malaise”, which according to dictionary.reference.com is severe fatigue and weakness, and a “general feeling” of unwell, which are a common complaint among those adversely affected by an HPV Vaccine, as well as,seizures, paralysis, blood clots, weakness, fatigue, temporary blindness, heart problems, fainting, numerous heart ailments, stomach issues and vomiting, etc. The injury reports now stand at 20443 [ raportul are ID-ul 403759 ] .If these numbers are not tragic enough, it is estimated that only 1 to 10% of all vaccine injuries and deaths ever get reported to VAERS. Imagine what these statistics would look like if everyone reported.
BACKGROUND: The potential adverse events associated with vaccination for infectious diseases underscore the need for effective analysis and definition of possible vaccine side effects. Using the HPV16 proteome as a model, we quantified the actual and theoretical risks of anti-HPV16 vaccination, and defined the potential disease spectrum derived from concomitant cross-reactions with the human organism. METHODS: We searched the primary sequence of the HPV16 proteome for heptamer aminoacid sequences shared with human proteins using the Protein International Resource database. RESULTS: The human proteome contains 82 heptapeptides and two octapeptides found in HPV16. The viral matches are spread among proteins involved in fundamental processes, such as cell differentiation and growth and neurosensory regulation. The human proteins containing the HPV16-derived heptamers include cell-adhesion molecules, leukocyte differentiation antigens, enzymes, proteins associated with spermatogenesis, transcription factors, and neuronal antigens. The number of viral matches and their locations make the occurrence of side autoimmune cross-reactions in the human host following HPV16-based vaccination almost unavoidable. CONCLUSIONS: Any antigen-based vaccine needs to be carefully and thoroughly designed and critically screened for potential side effects by comparing sequence similarity at the molecular level.
In traducere libera, in studiu se “povesteste” despre suprapunerile intre proteinele prezente in virusul HPV 16 si cele prezente in proteomul uman. [Asa cum exista o harta a genelor, la fel exista o harta a proteinelor corpului uman. Nici una dintre ele nu-i completa! De fapt este atat de incompleta incat nu trece de 5% din ceea ce reprezinta ADN-ul uman. Si daca harta genomului nu acopera 5% din genomul uman ( restul de 95% fiind ceea ce stiinta a numit "junk DNA" - un fel de ADN de gunoi, ca si cum natura produce gunoaie ) - cea a proteomului nu poate fi completa nici ea. ] [Continuare →]
Traim zile terne, zile triste, mohorate, la fel de lipsite de perspectiva si de speranta precum cele plasmuite de Tolkien in prezentarea tinutului Mordorului din trilogia Stapanul Inelelor.
Disperarea si deznadejdea se amplifica si mai mult atunci cand privesti in jur. Pretutindeni, chipuri dezolate, oameni impovarati de grija zilei de maine. Lipsurile se vad la tot pasul, daca stii unde sa privesti. Si nici o veste buna, nici o schimbare nu se intrevede. De ce ??
In natura, toate fenomenele sunt ciclice. Dupa ploaie, apare soarele. Dupa noapte, se face ziua. Numai Romania si parca intreaga lume, se incapataneaza sa ramana cufundate in benza unei nopti ce parca nu se mai termina.
Care este cauza acestei depresii a carui sfarsit nu se intrezareste inca ? Cand se va sfarsi suferinta ?
Problema nu este noua. Ganditori si filosofi din toate epocile umanitatii si-au pus aceasta intrebare.
CUM SA FACEM CA LUMEA IN CARE TRAIM SA DEVINA MAI BUNA ?
Personajul istoric Budha a intemeiat o religie in jurul revelatiei privind cele 4 nobile adevaruri, dintre care primul este adevarul despre natura (si cauzele) suferintei.
In acelasi ton, filosoful chinez Lao Tse afirma ca daca un om doreste sa schimbe lumea in bine, trebuie sa inceapa prin a se schimba in bine pe el insusi.
Mai nou, tema este reluata in exceptionalul film ”Pay it forward” (Da-o mai departe), produs in anul 2000, cu participarea binecunoscutului actor Kevin Spacey.
Problema centrala a filmului este aceeasi, dar vazuta prin ochii unui copil: CUM PUTEM FACE CA LUMEA SA FIE UN LOC MAI BUN, PENTRU NOI TOTI ?
Problema este pusa – in film – copiilor, de catre profesorul Eugene Simonet (interpretat magistral de actorul Kevin Spacey), iar rezolvarile gasite de acestia sunt din cele mai diferite: Unii scriu petitii Presedintelui SUA in favoarea pacii, altii strang gunoiul din strada, dar toate aceste acte raman la nivel individual, simple actiuni ale unor copii insufletiti de ideea unei lumi mai bune.
Iata insa ca un copil are o idee FUNCTIONALA care sa schimbe lumea: El s-a gandit ca daca ar gasi macar un singur om caruia sa ii faca un bine pe care acela nu si l-ar putea face singur, ceva foarte important, esential pentru destinul acelui om, natura adanc inradacinata a binelui, a recunostintei pentru binele primit l-ar indemna pe acel om sa faca la randul sau un bine binefacatorului sau.
Pana aici, nimic neobisnuit. Iata insa ca acel copil a gasit reteta miraculoasa a multiplicarii binelui. Cand cel ajutat de el, il intreaba cum il poate rasplati, copilul ii cere, simplu: FA BINE MAI DEPARTE ! Nu cere sa i se intoarca lui acel bine facut, ci cere celui ajutat de el ca acesta sa ajute la randul sau, IN ACELASI FEL, alte trei persoane.
In film, de aici a rezultat o intreaga miscare, un mecanism contagios, ce a capatat dimensiunile unui fenomen social. Dincolo de finalul tragic al filmului, ideea de baza a acestuia misca sufletele, motiv pentru care va indemn sa il vizionati.
Ideea nu este noua, ci modul in care este exprimata. Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne indeamna sa ne iubim unii pe altii, si, implicit, sa ne ajutam semenul aflat in nevoie.
Filosoful grec Zenon isi indemna discipolii sa traiasca fiecare zi ca si cum ar fi ultima, iar la sfarsitul zilei, sa cugete cui au facut bine in acea zi, socotind ca o zi trecuta fara fapte bune, este o zi pierduta.
Ajunsi in acest punct, fiecare dintre noi ar trebui sa se intrebe: am facut macar un bine, cat de mic, cuiva, astazi ?
Vorbim aici de acel bine esential, important pentru cel caruia ii este destinat. Caci fiecare dintre noi ne aflam zilnic, pusi in postura de a face macar un bine, cat de mic, cuiva, printr-un simplu gest, care poate pe noi nu ne costa prea mult (uneori doar bunavointa), dar care poate fi esential pentru beneficiarul lui.
Incepand cu gestul de a opri pentru a lua un autostopist (gratis) si sfarsind cu un sfat, o vorba buna, un zambet adresate cuiva ce are nevoie de ele, acestea sunt acte voluntare, expresii ale unui altruism din ce in ce ma strain (din pacate) de vremurile pe care le traim.
Ne plangem ca lumea este din ce in ce mai rea, tot mai egoista si mai nesimtitoare.Dar rareori ne intrebam daca nu cumva contribuim si noi la aceasta atitudine generala de raceala si nepasare ce ne caracterizeaza per ansamblu.
Mai tragic este faptul ca tinerele generatii nu mai regasesc reperele morale, modelele care sa le indemne sa urmeze exemple de altruism si bunatate fata de semenii lor. Astazi, Bunatatea si disponibilitatea de a-i ajuta altruist pe cei din jur este perceputa din ce in ce mai des ca slabiciune de caracter sau, si mai rau, prostie.
Sunt tinute la mare pret in schimb, smecheria (capacitatea de a profita de bunatatea altora), egoismul si aroganta. In aceste conditii, nu trebuie sa ne mire faptul ca lumea devine un loc tot mai intunecat si mai rece pentru noi. Culegem ceea ce semanam.
Aceste reflectii m-au indemnat sa transpun pe hartie aceasta idee a NECESITATII DE A INFAPTUI BINELE.
Ofensiva Binelui este un indemn adresat tuturor, de a-si depasi egoismul, acea intrebare capitalista ”Da mie ce-mi iese din asta !?”.
Poti face bine din dragostea fata de Dumnezeu, sau din frica fata de El. Poti face bine din iubirea de oameni. Sunt atatea motive pentru care poti alege sa faci bine…
Daca nu poti face bine de dragul binelui din tine, din pura dorinta de ati ajuta semenii, fa-o atunci pentru sentimentul de fericire, de implinire pe care il ai atunci cand ajuti pe cineva.
Inroleaza-te in Armata Binelui, convins fiind ca ”orice energie utilizata in slujba binelui, oricat de mica, nu se iroseste in zadar”. Pentru cei ce cred in Viata de Apoi, acestia pot considera binele facut ca pe o comoara adunata in Ceruri, pe care ingerii o strang, scriind faptele bune in Cartea Vietii.
Pentru cei ce cred in karma, orice bine ai facut, tie ti-l faci, pentru ca mai devreme sau mai tarziu, acesta ti se va intoarce, potrivit principiului actiunii si al reactiunii.
Ai acum ocazia perfecta de a deveni un om cu un cont bogat de fapte bune. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa deschizi ochii catre nevoile si suferinta celor din jurul tau.
Nimeni nu are pretentia de la tine sa salvezi intreaga planeta. Dar s-ar putea sa ai sansa sa poti ajuta pe cineva care sa o faca in locul tau. Mihai Rapcea
Am primit pe adresa FOR raspunsul Ministerului Administratiei si Internelor la documentul prin care ne aratam ingrijorarea fata de introducerea documentelor de identitate electronice. In spatele raspunsului, care isi pastreaza aerul oficial impus de statutul birocratic al acestei institutii, se ascunde, desigur involuntar, o exprimare care ne poate pune pe ganduri.
Dupa ce se trec in revista cele trei tipuri de carti de identitate care vor fi puse in circulatie si se arata faptul ca ministerul a tinut seama de dreptul la optiune pe care il are un cetatean al Romaniei (conform Constitutiei), adica acela de a avea acces la cartea de identitate fara imaginea impresiunilor papilare (amprente) si a semnaturii electronice, in final se spune:
Prin urmare consideram ca, prin recunoasterea dreptului la optiune al cetatenilor romani, sunt respectate dreptul la viata privata, cat si libertatea de constiinta ale acestora, precum si libertatile civice specifice unui stat de drept constitutional.
Rezulta in mod logic faptul ca, daca nu am fi avut acest drept la optiune pentru care am militat, datorita cartii de identitate in care se introduc datele in cipul electronic, dreptul la viata privata si libertatea de constiinta ar fi fost INCALCATE! Ceea ce noi am afirmat in toate documentele pe care le-am remis institutiilor statului si celor media. Ca sa concluzionam mai in gluma (atata cat ne permite aceasta tema extrem de serioasa de altfel), mai in serios, asa cum ne invata intelepciunea populara, uneori „gura pacatosului adevar graieste”.
Insistam ca dezbaterile pe aceasta tema -a introducerii actelor de identitate electronice- sa continue, iar institutiile statului (in cazul in speta, MAI) sa introduca parteneri de dialog din mediul academic romanesc (specialisti, universitari, academicieni) care poate sprijini cercetarea impactului guvernarii electronice asupra cetatenilor romani, si, nu in ultimul rand, a Bisericii Ortodoxe Romane, care poate sa dea echilibrul si girul etic unei dezbateri de care depinde viitorul acestui neam.
Dumnezeu sa ne ajute!
Forul Ortodox Român, structură federativă fără personalitate juridică, a fost fondat la 29 noiembrie 2008, prin consensul reprezentanţilor a 60 de organizaţii civice cu caracter cultural şi social, care au participat la Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român. Forul Ortodox Român este coordonat de liderii organizaţiilor: Asociaţia „Rost”, Asociaţia „Christiana”, Asociaţia Pro Vita – Bucureşti, A.R.T.R.I., şi Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”.
Secretar General
Iulian Capsali
tel: +40 722 593 033
e-mail: forul.ortodox at gmail.com
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”-Suceava şi Asociaţia Culturală „Creştinii Bucovinei”, organizează, luni, 6 decembrie a.c. de sărbătoarea Sfântului Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei (Asia Mică, n.red.) un concert de colinde susţinut de corala „Voces Christianum” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” sub bagheta dirijorului pr. prof. Lucian Tablan, cadru didactic al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din localitate. Manifestarea va debuta de la orele 17.00 în sala de conferinţe (aula) Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Intrarea este liberă.
Alimentarius” începe cu România. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat să înceapă implementarea “Codexului”, alături de alte 165 de state semnatare (95% din populaţia planetei).
(18 votes, average: 4.56 out of 5)
Loading ...
Vorbim aici de acel bine esential, important pentru cel caruia ii este destinat. Caci fiecare dintre noi ne aflam zilnic, pusi in postura de a face macar un bine, cat de mic, cuiva, printr-un simplu gest, care poate pe noi nu ne costa prea mult (uneori doar bunavointa), dar care poate fi esential pentru beneficiarul lui.
mn adresat tuturor, de a-si depasi egoismul, acea intrebare capitalista ”Da mie ce-mi iese din asta !?”.
(15 votes, average: 4.07 out of 5)
