În mod cert, din cauza răspândirii fără nici un discernământ a aberaţiei „disfuncţionalităţi“ – care a fost analizată în articolul „Disfuncţionalitatea de la prostie la epidemie“ –, a fost introdus un alt barbarism, de aceeaşi speţă şi după acelaşi calapod: „condiţionalităţi“. În mod mai agresiv şi mai frecvent, termenul cu pricina a fost utilizat cam din toamna anului trecut, când ticăloşii care ne conduc au decis că România trebuie să contracteze noi împrumuturi împovărătoare la F.M.I. – deşi, în ianuarie 2009, preşedintele Traian Băsescu afirmase hotărât că e „ultimul lucru pe care îl va face România“, fiindcă ţara noastră nu are nevoie de alt împrumut.
Această făcătură nu are nici un sens, nu exprimă nimic, mai ales în forma sa de plural. Nici măcar dacă, prin reducere la absurd, am zice că, la forma de singular, calchiind noţiunea „funcţionalitate“, dar admiţând cu mare toleranţă şi forţând spiritul limbii române, „condiţionalitate“ ar putea să însemne „capacitatea de a pune condiţii“. Dar tot nu are nici o noimă, fiindcă, oricum, el este folosit în locul cuvântului „condiţionări“. [Continuare →]
Marsul Pro-Vita de la Paris: din partea colegilor din Paris am primit urmatorul anunt, atit in franceza cit si in engleza: “Chers amis, Concernant la marche pour la Vie en France, le DIMANCHE 23 Janvier : la réunion de la marche est à 14.30 Place de la République à Paris.
Le SAMEDI 22 janvier à 20.30 une veillée est organisée à l’Eglise Saint François Xavier à Paris (7e arrondissement) Pour la presse: Merci de contacter Virginie RAOULT-MERCIER : tvmercier@free.fr.” “Dear friends, Re: March for life in France (Paris), on SUNDAY 23 January at 14.30 : the meeting point is at 14.30 on Republic square (Place de la république) On SATURDAY 22 January at 20.30 a prayer vigil is taking place at 20.30 in Saint François Xavier Church (7th district) in Paris. PRESS: Please contact Virginie RAOULT-MERCIER: tvmercier@free.fr.”
Incurajam pe toti romanii care locuiesc la Paris sa participe la marsul Pro-Viata care va avea loc la Paris duminica, 23 ianuarie.
Ca urmare a promulgarii de catre Presedintele României a Legii Educatiei Nationale, care contine prevederile impuse de UDMR, Noua Dreaptă atrage atentia ca aceasta lege aduce pe termen mediu grave prejudicii securitatii nationale, stabilitatii si armoniei interetnice in judetele Harghita, Covasna si Mures, si pune in pericol identitatea nationala pentru sute de mii de romani aflati in aceste judete.
NATO si UE invocate de Presedinte in discursul de justificare a promulgarii Legii, ca garantii, se pot risipi in 10 – 20 de ani ca si cand nu ar fi fost, insa noi, romanii si Romania, vom ramane cu o regiune segregata complet si instigata de Budapesta, chiar in inima Romaniei. Actualele prevederi ale Legii Educatiei Nationale, impuse de UDMR si acceptate de Presedinte, nu sunt decat incarcatura exploziva, care plasata in centrul Romaniei, poate exploda peste 10, 20, 30 de ani sau atunci cand actualii responsabili nu vor mai exista.
Pentru corecta informare a tuturor membrilor si simpatizantilor, Noua Dreaptă publica cateva consideratii pe marginea Legii Educației Naționale, sintetizate de forul stiintific suprem al României, Academia Română:
Chestiunea lingvistică
Art. 9, alin. 2: „În fiecare localitate se organizează și funcționează unități de învățământ sau formațiuni de studiu cu limba de predare română și, după caz, cu predarea în limbile minorităților naționale ori se asigură școlarizarea în limba maternă în cea mai apropiată localitate în care este posibil.”
Art.9, alin.3: „Învățarea în școală a limbii române, ca limbă oficială de stat, este obligatorie pentru toți cetățenii români. Planurile de învățământ trebuie să cuprindă numărul de ore necesar și suficient învățării limbii române. Autoritățile administrației publice asigură condițiile materiale și resursele umane care să permită însușirea limbii române”. [Continuare →]
Dupa 20 de ani de aşteptare a unui verdict juridic şi moral asupra faptelor prezentate pe larg de către două personalitati ale societăţii civile autentice, domnul Cicerone Ioniţoiu şi domnul Ioan Roşca, în plângerile adresate organelor în drept, respectiv: aici, aici, aici și aici,
răspunsul oficial al sistemului către cetăţenii săi se rezuma la urmatoarele aserţiuni:
1. Răspunderea penală este înlăturată prin intervenţia prescripţiei.
2. Nu rezultă elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
3. „ Potrivit dispoziţiilor art.121 Cod penal, prescripţia înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită. Potrivit naturii sale juridice prescripţia răspunderii penale este o cauză de stingere a răspunderii penale şi, implicit, o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale. Ea face să se stingă dreptul statului de a trage la răspundere penală pe infractor şi obligaţia acestuia de a răspunde penal. Este o renunţare anticipată la acţiunea penală sub rezerva îndeplinirii condiţiei privitoare la termenul prescripţiei. Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt prevăzute în cuprinsul art.122 Cod penal. ”
Acest răspuns al sistemului la „plângerile” (umilitor termen pentru o democraţie!) cetăţenilor este perfect legal, dar incalificabil din punct de vedere uman, moral, social, juridic şi politic. Răceala lui arata viziunea statului şi sistemului asupra normalităţii sociale (să-i spunem „normalitatea sistemului”), în contrast cu viziunea propriilor cetăţeni asupra ei (să-i spunem „normalitatea oamenilor”).
Personal, am trecut prin doua situaţii deosebite în care am întalnit „ normalitatea oamenilor” în raport cu majoritatea situaţiilor în care am fost sufocat, ca toţi ceilalti, de „normalitatea sistemului”. Sunt întâlniri care mi-au schimbat viaţa.
Prima a fost aceea în care am avut contact cu o alta cultură, civilizaţie şi mentalitate decât cele aflate în uz multă vreme la noi. Este vorba de specialiştii canadieni care construiesc cel mai sigur tip de centrale nucleare din lume şi care, pentru a rezuma, pot face acest lucru şi pentru simplul fapt că te privesc în ochi, spun ce fac şi fac ce spun, contrar unor vechi cutume politice şi sociale încă în uz la noi.
A doua a fost aceea în care am întâlnit în mod direct o cultură, o civilizaţie, o mentalitate şi o umanitate despre care nu ştiam şi nu credeam că mai există în România. Cu această ocazie am avut onoarea deosebită de a cunoaşte, printre altii, pe Ion Gavrilă Ogoranu, Vasile Paraschiv şi dr. Nicu Ioniţă, unul dintre supravieţuitorii celui mai sinistru experiment făcut pe oameni despre care am auzit şi citit vreodată. A fost întâlnirea cu simpozionul dedicat „Experimentului Piteşti”, definit de Alexandr Soljeniţîn „cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane ”, respectiv cu supravieţuitorii acestei orori.
Nu de azi, de ieri sau de alaltăieri, ci de la începuturile societătii omeneşti ( adică de la căderea omului) a existat tentaţia, preocuparea, obsesia de a mai adauga ceva chipului, (şi trupului în general) de a-l face mai frumos, mai tânăr, chiar veşnic tânăr! Zadarnic.
Varietatea şi cantitatea produselor cosmetice ( ca şi a celor farmaceutice) este ameţitoare. Chipul cosmetizat devine o mască, iar obsesia cosmetizării crează dependenţă ca şi consumul de alcool, ţigări, sex, droguri, fast food, etc. Nu-i de mirare că sunt atâtea persoane, şi femei şi bărbaţi, al căror chip real nu-l cunoaştem decât întâmplător. Ecranul televizorului ne obişnuieşte cu chipurile neschimbătoare ale unor VIP-uri ( prezentatori, actori, cântăreţi, politicieni, etc.) şi , în circumstanţe întâmplătoare,informale, dăm nas în nas cu VIP-urile respective. Vai! Ce vedem? Feţe pline de riduri, obraji căzuţi şi palizi, mâini cu piele tăbăcită de ani şi cu semne ale îmbătrânirii… Oare, toate promisiunile de înlăturare a ridurilor, de întinerire, de înfrumuseţare perenă să fie numai poveşti de adormit copiii?
Cine ne-ar putea da răspunsul cel mai pertinent dacă nu o persoană avizată ca Paula Begoun, 57 de ani, expertă americană în domeniul cosmeticelor, autoarea cărţii „ Don’t go to the Cosmetics Counter without me”, Beginning Press, 2003.
Redăm, în continuare, traducerea unui interviu pe această temă, acordat de Paula Begoun, ziarului Frankfurter Allgemeine, FAZ.NET, 14 aprilie 2008.
Anke Schipp (A.S.) – Industria cosmetică susţine tot mai mult că, ajutaţi de o cremă de piele, putem să amânăm îmbătrânirea. Este adevărat?
Paula Begoun (P.B.) – Cunoaşteţi vreun chirurg plastic care să fi renunţat la meserie pentru că unul din cele 5000 de produse împotriva îmbătrânirii , lansate pe piaţa numai anul trecut, şi-au făcut efectul? De peste 20 de ani evaluez rezultatele cercetărilor, stau de vorbă cu dermatologi, oameni de ştiinţă şi ziarişti din domeniul medicinii. Nu există nicio dovada care să confirme dispariţia ridurilor cu ajutorul cremelor. Există ingrediente care ajută la îmbunătăţirea structurii celulelor pielii sau care portejează împotriva influenţelor mediului. Dar promisiunile industriei cosmetice cum că poate întârzia îmbătrânirea sunt afirmaţii fără nicio bază.
A.S. – Ridurile apar mai ales sub ochi. Nu există nicio cremă specială care să contracareze aceasta?
P.B. – Cumpărarea unei creme pentru ochi înseamnă, pur şi simplu, bani aruncaţi pe apa sâmbetei. Absolut sigur! Nu există nicio cercetare, care să dovedească faptul că partea ochilor are nevoie de un alt tratament decât restul feţei. De cele mai mult ori, crema pentru ochi nu conţine nimic în plus faţă de crema zilnică obişnuită, dar se vinde ca ceva special la preţ dublu. Uneori se adaugă puţină cofeină dar asta nu are niciun efect.
A.S.- De ce nu?
P.B. – Foarte simplu: nu există nicio dovadă în acest sens! După cum se pretinde, cofeina ar trebui să ardă grasimile. Dacă ar fi aşa, în oraşul meu natal Seattle n-ar trebui să existe niciun om supraponderal deoarece aici se află sediul „ Starbucks” şi noi aproape că ne administrăm cafeaua intravenos!
A.S. Aşadar nu ajută nici împotriva celulitei, după cum sună propaganda?
P.B. – 85% din femei au celulită şi numai 5% din bărbaţi. Prin urmare, problema nu are nimic de-a face cu grasimile deoarece nu 85% dintre femei sunt supraponderale. Celulita este legată de hormoni. Din păcate, nu există până în prezent nimic- nicio cremă niciun tratament special,- care să stopeze această modificare a pielii.
A.S. – Nici măcar un produs exclusiv pentru o sută de Euro?
P.B. – Nu. Adesea se sugerează că un produs mai scump este mai bun decât unul mai ieftin. Vorbe goale! Să dai căteva sute de Euro pentru o cremă de piele este un păcat. Oricât de bună ar fi crema, o poţi avea la un preţ mai ieftin. Ceea ce reproşez eu indsutriei cosmetice , nu sunt numai promisiunile false, ci şi preţurile uneori iraţionale.
A.S. – Dvs. criticaţi firmele şi pentru faptul că îşi fac reclamă cu substanţe minune ca vitamina E sau Q10, dar care se găsesc în produse numai în cantităţi mici.
P.B. – Fireşte. Indiferent dacă ingredientul are întradevar vreun efect, ar fi o nebunie, o minune să-l şi găseşti într-o cremă. Dacă cumpăraţi o prăjitură cu ciocolată vă aşteptaţi ca aceasta să fie din ciocolată şi nu din făină şi apă.
A.S. – Adesea se afirmă că produsele naturale ar fi mai bune pentru piele decât cele sintetice. Este adevărat?
P.B. – Cercetările nu sprijină această concepţie. Pe de-o parte, există multe produse naturale care nu sunt bune pentru piele. Lavnada spre exemplu sau lămâia. Aplicate pe piele acestea au un efect asemănător cu insolaţia. Menta şi eucaliptul pot să cauzeze, deasemenea, iritaţii ale pielii. Există foarte bune substanţe naturale şi foarte bune substanţe sintetice.
A.S. – Există şi o părere comună cum că uleiurile minerale din creme sunt nocive…
P.B. – Nu există nicio cercetare care să confirme că uleiurile minerale, strict controlate, ar fi rele pentru piele. Dar sunt unii care spun că uleiurile minerale pot să ajute pielea. Eu aş dori ca oamenii să-şi facă mai multe probleme privind fumatul. Acesta poate face cel mai mare rău pielii, alături de băile de soare: ambele distrug masiv celulele pielii.
Aşadar, cremele sunt înşelătoare, vopsele se spală, liftingurile, liposucţiile, operaţiile estetice ţin o vreme…Nu-i nicio speranţă de tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte în lumea aceasta. Poate în cealaltă ,dar numai dacă suntem după chipul şi asemănarea Creatorului. Ori Acesta nu foloseşte nicio cosmetică sau cosmetologie, oricăt de “ ştiinţifice” ar fi ele.
Vreme de 37 de ani numele domnului Rădulescu a fost legat în mintea şi sufletul meu de amintirea celui mai impresionant profesor de liceu, dascălul meu de engleză din clasa a IX-a. Deşi m-a însoţit pe căile învăţării şi descoperirii de sine doar un an de zile, ecoul acelei scurte întâlniri a dăinuit din adolescenţă până la maturitate, când mai slab şi îndepărtat, când mai apropiat şi persistent, iar uneori, ca în momentele scrierii acestor rânduri, a devenit de-a dreptul copleşitor.
La vremea respectivă nici măcar nu am ştiut că profesorul meu de engleză fusese deţinut politic, zvon care circulase prin cercul profesorilor şi elevilor din clasa noastră, după cum am aflat-o mai târziu. Ne-am reîntâlnit după aproape patru decenii, în împrejurări ţinând de domeniul fantasticului. Nu dumnealui a venit la mine, aşa cum s-a întâmplat în primul an de liceu ci eu am hotărât să-l caut pe Internet, cu ajutorul a tot şi a toate ştiutorului Google, în octombrie, anul trecut. Căutările mi-au reuşit de la prima încercare, căci se pare că Dumnezeu orânduieşte la timpul potrivit să te întâlneşti cu aceia cu care ai de desăvârşit o lucrare…[Continuare →]
Nicolae Dabija, redactor şef al săptămînalului chişinăuan “Literatura şi Arta”, ne aminteşte într-un articol publicat pe saitul Vocea Basarabiei (linc), cum au ajuns la puşcărie nişte patrioţi basarabeni datorită scrisorii pe care securitatea lui Ceauşescu a trimis-o KGB-ului sovietic (personal tovarăşului Iuri Andropov, viitorul conducător al URSS). Reproduc din articolul domnului Dabija:
În vara anului 1970 basarabeanul Alexandru Usatiuc-Bulgăre se afla la Bucureşti la invitaţia unor rude.
A solicitat o audienţă la Nicolae Ceauşescu, pentru a-i transmite un memoriu din partea Frontului Naţional Patriotic, organizaţie ilegală care activa pe teritoriul RSS Moldoveneşti. Documentul conţinea mai multe date şi argumente despre politica oficială de deznaţionalizare a românilor basarabeni, cărora li se interzicea să-şi vorbească limba, să-şi cunoască istoria, despre faptul că acestora le erau închise şcolile, bisericile, că nu li se permitea să-şi viziteze rudele din România, că nu aveau permisiune să se stabilească în oraşe, invadate de „specialişti” invitaţi din toate regiunile fostei URSS ş.a.m.d., ş.a.m.d. [Continuare →]
Un raport socant pregatit pentru Primul Ministru al Rusiei Vladimir Putin, de catre Serviciile de Informatii ale Armatei Ruse (GRU), afirma ca unul dintre expertii americani de varf in arme chimice si biologice, a fost asasinat in mod brutal dupa ce a amenintat ca va expune un test cu gaze toxice al Armatei Americane, care a omorat sute de mii de pasari si alte animale saptamana trecuta in Arkansas.
Raportul spune ca John P.Wheeler III, Consultant Special al Secretarului Fortelor Aeriene in Washington D.C. intre 2005-2008, a fost gasit ucis atunci cand un camion de colectare a gunoiului menajer, si-a descarcat gramada, dupa cum raporteaza Fox News Service:
“Politia din Delaware investigheaza ceea ce pare sa fie crima unui fost oficial al administratiei Bush, omul-cheie pentru ridicarea monumentului memorial al soldatilor Americani ucisi in Vietnam, aflat in Washington D.C.”
Cariera militara a lui John Wheeler include elaborarea manualelor asupra eficacitatii armelor chimice si biologice, mult dupa ce el servise in Armata Americana luptand in Vietnam.
Expertiza lui a fost folosita de catre Mitre Corporation, unul dintre contractorii de armament de varf din Statele Unite, ale carui sisteme computerizate de comanda si control sunt folosite, spune GRU de catre US Air Force in flota sa de avioane “tanker” pentru spreierea agentilor chimico-bacteriologici.
Raportul GRU continua: aceste aeronave de spreiere sunt bazate la Baza Aeriana din Little Rock, Arkansas si au fost folosite in ultimele luni pentru testarea unor agenti de dispersie cu gaze otravitoare pentru teatrul de razboi din Afganistan, folosind stocuri de arme chimice obtinute din Irak ( ghici cine le vandusera Irakienilor acestea? ) si stocate la Arsenalul Pine Bluff, deasemenea din Arkansas.
Este important de observat ca Arsenalul Pine Bluff care se auto-intituleaza “Arsenalul Americii“, detine o cantitate estimata de 63,000 tone metrice ale gazului otravitor Fosgen, descris ca una dintre cele mai infricosatoare arme chimice folosite vre-odata, datorita abilitatilor sale de a cauza pur-si-simplu, explozia plamanilor si a sitemului respirator.
Arsenalul a fost acuzat in trecut de catre Rusia pentru ca nu ar fii dezvaluit pe deplin agentii chimici luati din Irak intre 2003-2008. Acuzele Rusiei din vara trecuta sustin deasemenea ca SUA nu ar fii distrus stocul de gaz Fosgen luat din Irak si ca Arsenalul Pine Bluff ar fii inceput un program accelerat de injectare a gazului in adancime, cauzand din nefericire peste 500 de cutremure minore care au alarmat populatia locala.
Mai ingrijoprator inca, este faptul ca precum sustine raportul GRU, Americanii au inceput trasnportul masiv al agentului otravitor Fosgen inspre Afganistan, unde atunci cand va fii folosit, ei vor putea sustine ca nu au nimic de a face cu asta, iar nimeni nu va putea dovedi contrariul. Se spune deasmenea ca nici o tara vestica, incluzand Statele Unite, nu mai poseda capabilitatea de a fabrica Fosgen, astfel ca valoarea stocului existent, sa fie incalculabila, in special in situatiile de razpoi precum cea din Afganistan, unde fortele inamice sunt stationate ferm in teren ostil.
Cat priveste motivul direct al asasinarii lui John Wheeler sustine raportul, acesta ar fii transportul de saptamana trecuta al Fosgenului provenit din Irak, la bordul unei aeronave KC-767 “tanker”, de la baza aeriana din Little Rock, in ruta spre Afganistan, care se spune ca ar fi experimentat o defectiune critica a sistemelor de spreiere aeriana, la scurta vreme dupa decolare, peste Arkansas, provocand caderea din cer a mii de pasari negre cu aripile rosii, ( vizionati clipul din partea dreapta a paginii ), avand aparatul respirator complet distrus.
Conform unor rapoarte americane, aproximativ 5,000 de pasari au fost ucise dintr-o data, fiind indepartate imediat de catre Agentia de Mediu Americana, ai carei lucratori purtau costume protectoare HazMat ( Substante periculoase ), precum si masti de gaze. Cauza mortii acestor pasari a fost “trauma a tesutului pieptului, cu cheaguri de sange in cavitatea toracica si sangerare interna intensa”. Pasarile aratau ca si cum ar sii fost lovite cu ceva, dar raportul GRU sustine ca traumele prezentate coincid cu efectele expunerii la agentul chimic Fosgen.
Ma intreb acum daca nu cumva serviciile ruse acopera oarecum pentru americani, in ceea ce ar putea fii extrem de probabil, un test al armelor cu unde scalare. Cat de probabila este coincidenta a doua accidente similare in doua zile si cata credibilitate putem acorda afirmatiei ca puterile vestice nu au capabilitatea de a fabrica Fosgen ? Daca o armata de mana a IV-a a fost capabila, tare ma indoiesc ca puterii care cheltuieste anual pentru “aparare” cat restul lumii la un loc, nu ii lipsesc mijloacele... – Eufrosin
Cand John Wheeler ar fii descoperit ce se intampla cu stocurile de Fosgen Irakian, el ar fii calatorit de la casa lui din statul Delaware, spre Washingotn D.C., unde a confruntat si amenintat pe fata ca va expune lumii oficialii responsabili ai Pentagonului si ai Casei Albe. Trist dar atat de conform cu practicile “democratiei” americane, cand Wheeler a declarat ca va da publicului ceea ce se intampla, el a fost desemnat sa fie ucis si ca avertizare pentru alti amatori care s-ar gandi sa expuna crimele regimului de ocupatie al Americii, corpul lui a fost aruncat intr-o groapa de gunoi, astfel incat intreaga lume sa vada.
Filmul inregistrat intr-o cladire de birouri aflata in Wilmington, Delaware cu o zi inainte ca el sa fie descoperit mort intr-o gramada de gunoi, arata un barbat confuz, umbland pe jumatate descult, cu celalat pantof in mana, evident drogat sau altfel grav afecat psihic. Tocmai in tara in care au fost dezvoltate tehnologiile de control mental, comportamentul subit deviat al unui cetatean al ei, nu trebuie sa ne surprinda.
Astfel, inca un alt bun American care a luptat pentru a-si salva tara de la distrugere, a fost asasinat.
Trist, dar moartea lui va trece ne-observata de catre un public gata indobitocit de catre mass-media care deja ii ia in deradere pe cei ce isi pun intrebari asupra versiunii oficiale care sustine ridicol ca pasarile ar fii fost traznite, sau doar asa, speriate de moarte de niste fenomene atmosferice aleatorii. Monstrii care au pus labele pe America, nu cunosc limite in pofta lor perversa de a conduce lumea.
Uitasem sa mentionez…John Wheeler era deasemena membru al CFR ( Council on Foreign Relations ), organizatie elitista de prim rang. Asta dovedeste ca stapanii din umbra ai masoneriei, nu pregeta sa isi sacrifice slugile atunci cand acestora le revine constiinta.
Marele revolutionar American Noah Webster, a spus odata: “Fiecare copil din America ar trebui sa isi cunoasca tara. El ar trebui sa citeasca carti care ii vor inspira idei folositoare lui, in viata si in practica. De indata ce isi deschide buzele, el ar trebuie sa repete istoria lui si a tarii sale.“
Majoritatea Americanilor care traiesc astazi, au esuat totalmente in ascultarea acestor invataturi, devenind maidegraba exact ceea ce stapanii lor au vrut ca ei sa devina… niste imbecili.
“J’ai vu tant de merveilles, J’ai vu tant de trésors Que j’en rêv’encore. J’ai vu l’enchantement Du soleil du Levant Et des nuits de l’Orient!”
(Le Secret de Marco Polo)
Sunt mai bine de trei ani de când n-am mai văzut-o pe Hürrem. Şi asta nu e deloc obiceiul meu! De patruzeci de ani, de câte ori tot trec, mai des sau mai rar, prin Istanbul, n-am uitat nicicând să-i fac o vizită!
La început, prin anii ’70, treceam pe la ea cu prietena mea “Aziyadé”, cu care ne ţineam de mână ca nişte copii cuminţi, fără să ne privim în ochi, rugând-o fiecare, în secret, să binecuvânteze şi să protejeze dragostea noastra. Veneam cu o lalea roşie în mână, pe care o lăsam pe treptele “turbé”-ului ei, când porţile erau închise.
Pe atunci, rari erau străinii care treceau prin acel loc. Toţi se înghesuiau să viziteze moscheea lui Soliman Magnificul, în vârful dealului ce domină Istanbulul. Şi nu dădeau nicio atenţie mausoleului discret, ascuns printre mormintele, mai mult sau mai puţin abandonate, din micul cimitir de lângă moschee. Însăşi inscripţia de pe poarta mai toată vremea închisă cu un lacăt greu, era redactată doar în limba turcă şi vorbea de “Hürrem Sultan”.
Însă cei care ar fi avut curiozitatea de a cerceta cu mai multă atenţie imaginea de pe placă, ar fi remarcat portretul unei tinere, oarecum timide, visătoare, îmbrăcată cu o rochie sobră de catifea roşie, purtând câteva bijuterii discrete. Numai acoperământul de pe cap, un fel de bonetă albă, înaltă, cu un voal ce-i cădea pe umeri şi ascundea un păr roşu ca flacăra, indica prezenţa marcantă a unei doamne de calitate. Însă de aici până a-ţi închipui că te afli în faţa portretului celei mai atotputernice sultane din istoria Imperiului Otoman… Şi cu atât mai puţin s-o imaginezi veşnic surâzătoare şi veselă: în limba turcă “Hürrem” înseamnă “cea care râde”. Sau cel puţin, aşa a poreclit-o soţul ei, Soliman Magnificul!
Nimic nu o predispunea pe Alexandra Lisowska, fiica unui preot ortodox ucrainian, născută pe la 1505 în regiunea subcarpatică a Ruteniei de azi, să devină cea mai celebră sultană din istoria Imperiului Otoman, cunoscută în Apus sub numele de Roxelane. Capturată de tătari cu ocazia unuia dintre raidurile lor, Hürrem este dusă ca sclavă, mai întâi în Crimea şi, mai apoi, la Istanbul, pe la 1518. Odată închisă în haremul sultanului, Hürrem reuşeşte să devină favorita acestuia şi, după naşterea primului el copil – desigur, un băiat! – să ocupe poziţia importantă de “soţia no. 3”.
Încet, încet, în ciuda intrigilor şi conflictelor din harem, Hürrem reuşeşte să devină, la numai 25 ani, soţia principală a sultanului, ba chiar şi să-şi elimine concurentele cu desăvârşire.
Roxelane: Portretul sultanei roşcovane
Oare ce fel de farmece a ştiut să utilizeze Hürrem ca să reţină până la moarte, nu numai dragostea sultanului, dar chiar şi să-i modifice deciziile, atât familiale, cât şi politice? Oare o fi fost numai datorită frumuseţii şi abilităţii ei? Sau, mai ales, unei inteligenţe excepţionale? Ori, pur şi simplu, graţie caracterului ei fericit? Nu degeaba sultanul o numise “cea care râde”! Poate că tocmai ca să înţeleg acest mister vin şi revin de patruzeci de ani la mormântul Roxelanei.
Numai că, de trei ani, poarta grea de lemn şi metal este închisă cu un lacăt enorm! Toţi ghizii din Istanbul mi-au explicat că oraşul a fost desemnat “Capitală culturală a Europei în 2010” şi că lucrări importante de restaurare sunt în curs peste tot, dar, mai ales, la moscheea lui Soliman Magnificul, soţul lui Hürrem. Ce pot face? Aştept 2010, în speranţa că voi putea reveni la mormântul sultanei mele favorite!
Într-adevăr, în luna octombrie, imediat după sosirea la Istanbul, alerg de dimineaţă, la ora deschiderii, la moscheea lui Soliman. Care, bine înţeles, este închisă! Lucrările, care trebuiau să fie terminate pe 1 ianuarie, sunt în întârziere! “Reveniţi Dvs… la anu’!”
Cam bosumflat, mă învârt în jurul moscheii. Şi deodată, ce observ? Poarta grea a cimitirului e deschisă!
Mormintele de marmoră albă, bine restaurate, cu plăcuţe explicative, se alinează de-a lungul aleii principale care duce la “turbé”. E devreme, de dimineaţă, în cimitir nu e nimeni, soarele de toamnă învăluie pietrele sculptate cu un halou auriu; pe ici, pe colo, un trandafir roşu sau “pembé” aruncă o pată de culoare vie pe lespezile albe! Sunt singur, într-o lume imemorială, înconjurat de o linişte de moarte, care însă nu are nimic macabru. Din contra! Simt fizic profunzimea Eternităţii. Totul e în echilibru! Dacă Paradisul există cu adevărat, trebuie să fie cam aşa!
Îmi scot pantofii şi calc cu sfială pe covoarele groase din “turbé”. Linişte… nu se mişcă o frunză!
Cimitirul cu “turbé” unde Hürrem se odihneste pentru veşnicie
Uşor, uşurel, simt ca atingerea unui suflu printre picioare! Privesc cu atenţie… şi ce văd? O pisică, ocupată să-mi dea târcoale, se învârte printre picioarele mele, ca şi cum aş fi o mobilă! După câteva tururi, se opreşte, se uită lung la mine, scoate un “miau” discret şi se îndepărtează. E clar că mă invită undeva! Se apropie de mormântul lui Hürrem şi îi dă târcoale, din ce în ce mai strânse. Mormântul lui Soliman n-o interesează. Din când în când, îmi aruncă o privire pe sub gene, ca şi când ar vrea să se asigure că n-am pierdut-o din vedere. Se opreşte o clipă, reflectează un moment şi… sare drept pe gardul de lemn care înconjoară mormântul! Încet, încet, se învârte pe împrejmuirea de lemn sculptat, aruncându-mi câte o privire oacheşă… până când se opreşte chiar deasupra plăcii care povesteşte istoria sultanei roşcovane, acolo unde scrie ca n-ai voie să iei poze cu flaş.
Sunt fascinat! Nu îndrăznesc să mişc nici măcar un deget! Numai că pisica mă priveşte şi… par’că spune : “Ce mai aştepţi? N-ai înţeles că trebuie să faci o poză? Câtă vreme crezi c-o să mai aştept? Doar de aia ai venit! Nu vrei o amintire?”
Mesagera lui Hürrem în acţiune
Apăs în neştire pe butonul aparatului. Dumnezeu ştie ce-o să iasă! În mintea mea, mă rog să dureze, clipa asta, o veşnicie!
Pisica găseşte că am avut destul timp, sare pe creasta mormântului, îl parcurge de sus în jos de vreo trei ori, în semn de posesiune deplină… şi dispare, nu ştiu unde!
Nu mai ştiu ce să cred! Oare am visat?
Mă aşez pe banca de piatră a ferestrei, în faţa mormântului lui Hürrem, şi încerc să-mi strâng ideile, jum’ate treaz, jum’ate în vis!
Şi deodată, ce simt? Lipită de coapsa mea, încolăcită şi torcând liniştită, stă pisica! Ai zice că doarme! Nici nu-i pasă de mine!
De-abia acum remarc blana ei tărcată, asortată la culorile covorului brodat cu litere de aur de pe mormântul lui Hürrem.
Şi acum, ce fac? Aştept să se trezească pisica? Sau, precum Mahomed, tai mantaua, ca să n-o deranjez?
După câteva minute, pisica deschide un ochi,… pe urmă al doilea,… cască, se întinde, sare de pe tocul ferestrei, îmi întoarce spatele şi dispare pe poarta dela “turbé”.
De afară, îmi provine ca prin ceaţă râsul cristalin al unor fete tinere care… se trag de şireturi! Sau poate…!
În tot cazul, am înţeles în fine cum a făcut Hürrem ca să-l hipnotizeze pe sultan!
În urma miliardelor de vizionări ale acestui site, am primit o multitudine de mesaje și materiale de la cititori. În spiritul sărbătorilor de Anul Nou, am selectat un mic pamflet ”cu parfum de credibilitate”, pentru a-l publica. Pace ție, cititoriule !!
Vă mai amintiți imaginea aceea de la știri, cu acel rivuluționar de provincie, care uitase timp de 20 de ani că a fost și el la rivuluție, iar acu își încasase ”drepturile” cu… roaba din gospodărie ?! Da, omul se întorcea fericit acasă cu o roabă plină de bani (câteva miliarde de lei vechi), bani plătiți din buzunarul nostru, al tuturor, pentru ca mitul ”revoluției” (a se citi lovitura de stat) lui Iliescu-Roman-Brucan să rămână consolidat în conștiința publică.
În jurul acestui mit al ”revoluției” au mișunat în toți acești 21 de ani, pescuitorii în ape tulburi, fripturiștii și oportuniștii cu ”certificat de revoluționar” obraznici, vocali și apucători. Ei sunt linia a 2-a a beneficiarilor ”revoluției” – după prima linie a securisto-comuniștilor ce au preluat puterea după Ceaușescu.
Acești ”revoluționari” ne costă scump ”libertatea” de a suporta sărăcia și foamea ”democrației originale” a lui Ion Iliescu și a ciracilor săi vopsiți în toate culorile spectrului politic (de la roșu-portocaliul de stânga până la căcăniul Vadimian). Ei sunt cei care au primit de-a moaca spațiile comerciale din centrul fiecărui oraș ”revoluționar”, câte un hectar de teren, 5000 metri teren de casă în oraș, abonamente gratuite de transport pe viață, acei ”sărmani” dintre noi, care trăiesc numai din chirii și din ”indemnizația” de mari rivuluționari.
Fenomenul oportunismului rivuluționar în România postdecembristă nu ar fi fost posibil fără oameni precum Dan Iosif, ”fidelul” lui Ion Iliescu, sau George Costin, secretarul de Stat pe problemele revoluționarilor. Care probleme ? Ei au probleme ?! Problema lor era că nu le mai ajungeau privilegiile și avantajele. Noua lege a revoluționarilor le mai dădea o pâine de mâncat liderilor acestor farsori.
Până acum 2 ani, pe vechea lege, circuitul prin care deveneai rivuluționar era mai sinuos (presupunea să te dai bine pe lângă liderul de la 21 decembrie, Mărieș – sau cineva care îl cunoștea), apoi să îți facă intrarea la procurorul militar Dan Voinea, cel însărcinat cu cercetarea în ”dosarul revoluției”, care îți lua o declarație cu 2 martori cum și unde ai visat că erai la ”revoluție” – și gata adeverința și certificatul ! E binecunoscut cazul celebrului rivuluționar care nu avea altă ”vină” decât că, auzind împușcăturile din stradă (el fiind în apartament), a căzut pe jos prin casă – de frică, și și-a rupt un picior, fiind instant considerat ”erou rănit în rivuluția română din decembrie 89” !!!
Ei, acu pe noua lege, e un pic mai complicat. Trebuia să ai certificatul vechi și să îl preschimbi, prilej de noi beneficii și șpăgi pentru unii.
Pe noul sistem, dacă ai pierdut termenul de preschimbare a certificatului, adio avantaje. Și mulți l-au pierdut, pentru că au aflat târziu de noua lege. Unii au aflat când nu le-au mai venit acasă, la botu calului purcoiu` de bani, cum le venea lunar.
În disperare de cauză, unii au apelat la „domnu` George Costin”, care le face și desface, leagă și dezleagă, zice și de-zice și-ți scoate arginții vii din buzunare mai ceva ca vrăjitoarele din Chitila – în materie de rivuluție. Numa că domnu Costin a fost pățit cu niște ”tovarăși de luptă rivuluționară” pe care i-a ajutat să-și obțină noile certificate și nu i-au mai virat șpaga aferentă din ”drepturile” restante (destul de consistente, unele dintre ele de miliarde de lei vechi – aproximativ 10.000 de euro, cum spuneam) așa că a inovat o nouă metodologie în materie de șpăgăreală rivuluționară: Nu te ajuta să îți iei dreptul decât dacă îi dădeai procură să te reprezinte și să îți ridice el banii (ca să fie sigur că își încasează partea), cam în același sistem clientelar și mafiot care parazitează ANRP-ul. Dar acu, a înțărcat bălaia, cum zice românu.
Gurile rele spun că niște rozalii flămânzi de prin guvern, supărați că domnu Costin ”își face parte da` nu împarte mai departe”, păstrând pentru el tot ”argintu viu” extras din certificatele reânnoite, au asmuțit pe el ”câinii de pază ai democrației” (aia adevărate, nu pentru toți !) – adică procurorii și mascații de la DNA (da, ați înțeles bine, nu mai e presa ”câinele de pază”, ea stă cuminte cu ochii pe os și dă din coadă în fața stăpânilor României).
Cum spuneam, în data de 5 și 6 ianuarie, urătorii cu cagule au început să bată sfios pe la ușile de la sediul asociației 22 metrou, conduse de domnu Costin, cu legala strigare ”primiți cu percheziția !?”.
S-a iscat – se povestește din bătrâni – mare vânzoleală și agitație în sediu. Se ascundeau oalele cu sarmale, sticlele de tărie și cozonacii rămași după festinul rivuluționar, să nu pună ochii pe bucate (și actele aferente) ”colindătorii” cei lacomi.
Simțind în ceafă ”jilava” suflare a pușcăriei, ”sărmanul” domn Costin a plâns cu lacrimi de crocodil pe la Cotroceni, dar lumea era prea mahmură după revelion ca să-l bage cineva în seamă.
Disperat, a apelat la vechiul său tovarăș de matrapazlâcuri rivuluționare, Teodor Mărieș, care și-a convocat ”oastea” de ”noi golani” să dea piept cu mascații. Se povestește că s-au redeșteptat – în toiul luptelor vechi amintiri, regăsiri și iubiri de stadion – dintre bulanele jandarmerești ”cu 7 clase, care nu știu decât să rupă oase” și vechii membrii ai unor galerii ”noi golănești”, în fapt noii mercenari (pe sticle de vodcă) ai lui Mărieș.
În final, ”colindătorii” și-au luat partea. Probabil că nu vom mai auzi nimic de povestea asta (presa oricum a pus batista pe țambal), dar scopul a fost atins. Aliluia !!! Portocalii vor avea ce mânca la primăvara electorală !
Se putea și altfel: îi ”vindem” gratis un pont domnului Boc. Putea să îl ”decapiteze” pe ”sărmanul domn Costin” și altfel: legal, constatând incompatibilitatea acestuia între funcția de demnitar (presupusă de poziția de secretar de stat) și cea de administrator și membru al unor consilii de administrație la niște societăți comerciale – la care ”mulge” încă.
În final, noi recomandăm autorităților să îi recompenseze cu câte o pereche de ”brățări dacice” pe toți acești ”eroi” care au ”luptat” pentru libertatea ”emanaților” rivuluției de a se face stăpâni pe noi și pe viitorul copiilor noștri, dar care au luptat și pentru dreptul nostru de a muri de foame îndatorați la FMI pentru a le plăti lor subsidiile de rivuluționari.
Inca din cele mai vechi timpuri specia umana a cautat cu asiduitate cele mai eficiente metode de suprimare a semenilor sai. In zilele noastre, oamenii au reusit sa tranforme in arme de distrugere in masa, unele dintre cele mai ucigatoare virusuri si bacterii din natura. Metoda nu este veche, inca de acum 3 500 de ani hititii trimiteau oameni infestati in taberele inamice. Astazi, cand virusii si bacteriile nu mai par suficienti de mortali, laboratoarele stiintifice lucreaza la turatie maxima pentru descoperirea celor mai teribile arme bacteriologice.[Continuare →]
“Ion Iliescu merită o contestaţie mai solidă”, scriam în 4 mai 2010 relatînd despre contestarea certificatului de revoluţionar a lui Ion Iliescu de către asociaţia “21 Decembrie” (linc). Pînă la urmă, văzînd că nu se înghesuie nimeni să facă treaba asta, am trimis eu pe adresa CPRD o contestaţie referitoare la certificatul de revoluţionar al domnului Ion Iliescu. Contestaţia am trimis-o prin prioripost în 31 decembrie 2010 (un dar de Moş Gerilă). Termenul de depunere al contestaţiilor fiind pînă în 7 ianuarie 2011, contestaţia s-a făcut în termen. În aceeaşi zi am trimis alte 7 contestaţii.
Redau mai jos memoriul prin care am cerut Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor condusă de Raymond Luca să retragă certificatul de revoluţionar a lui Ion Iliescu:
MEMORIU cu privire la necesitatea anulării titlului de revoluţionar al numitului Ion Iliescu [Continuare →]
(6 votes, average: 4.33 out of 5)
Loading ...
(4 votes, average: 4.00 out of 5)
