Immanuel Wallerstein

IRANUL S-A reîntors în topul ştirilor. Aproape zilnic auzim denunţări ale fărădelegilor Iranului făcute de către oficialii guvernului american, cu subtextul clar că opţiunea militară este aproape. Citim despre pregătirile avansate ale forţelor aeriene şi navale usamericane pentru un atac. Blogosfera este suprasaturată cu mesage care protestează împotriva unui asemenea atac. Este el pe punctul de a avea loc? Şi ar fi “raţional”?

Raţionalitatea depinde de obiectivele aflate în joc. Să analizăm deci mai întâi care ar fi obiectivele celor ce par să propună un astfel de atac, precum şi pe cele ale celor aflaţi la putere care sunt împotriva ideii. Şi apoi să ne uităm la consecinţele probabile ale unui atac, dacă acesta s-ar produce. Două grupuri par să sprijine iniţiativa – vice-preşedintele Cheney şi prietenii lui pe de o parte, guvernul actual al Israelului şi prietenii lui pe de cealaltă.

Israelienii n-au făcut nici un secret din faptul că în opinia lor Iranul acţionează demult în vederea obţinerii de armament nuclear şi că aceasta reprezintă un pericol enorm pentru statul Israel. Ei doresc ca cineva să bombardeze instalaţiile iraniene. Ar prefera să fie Statele Unite decât ei înşişi, atât pentru că Statele Unite au mai multă putere aeriană la dispoziţie cât şi pentru că ar fi mai puţin costisitor din punct de vedere politic pentru Israel. Dar au ameninţat c-o vor face ei înşişi, dacă Statele Unite nu finalizează curând. Din punctul de vedere israelian, aceasta ar fi o reiterare a ceea ce consideră bombardarea cu succes a instalaţiilor iraqiene de la Osirak, în 1981. Acest obiectiv este atât de important pentru israelieni încât a devenit public recent că, în 2002-2003, Israelul a îndemnat Statele Unite să atace Iranul înainte de a ataca Iraqul.

Cheney are probabil un obiectiv diferit. El şi prietenii lui pot fi mai puţin încrezător că un atac împotriva Iranului ar putea fi la fel de încununat de succes ca atacul israelian împotriva Iraqului în 1981. Obiectivul lui Cheney este mai puţin ce s-ar întâmpla ca rezultat în Iran decât ce s-ar întâmpla în Statele Unite. Cheney aşteaptă probabil ca un atac împotriva Iranului să crească perspectivele republicane în 2009, să avanseze militarizarea internă în Statele Unite, să confere mai multă autoritate instituţiei prezidenţiale, şi să şubrezească şi mai mult libertăţile civile. Dacă acesta este obiectivul, atunci avantajul în sine limitat din Iran este irelevant.

Este limpede că există forţe puternice care se opun unui asemenea atac. În guvernul american, prezenţa neoconservatorilor este mult diminuată. Se pare că secretarul de stat Condoleeza Rice, secretarul apărării Robert Gates şi şefii stafului cred cu toţii că este o idee proastă. Este probabil că liderii corporaţiilor importante consideră acelaşi lucru, şi se poate bănui că Secretarul Trezoreriei Henry Paulson se opune la rândul său. Şi este evident că guvernul Iraqului se opune ideii. Aşadar, meciul este între Cheney şi israelieni împotriva tuturor.

Argumentarea oponenţilor este bazată puternic pe o analiză a ceea ce ar fi consecinţele unui atac aerian. Prima întrebare este cât de eficient ar fi. Este clar că iranienii au învăţat lecţia atacului israelian din Iraq. Şi-au dispersat amplasamentele nucleare, care par să fie multiple, şi le-au amplasat adânc sub pământ. Informaţiile usamericane despre acestea sunt probabil foarte limitate, şi nu este câtuşi de puţin sigur că aviaţia lor ar putea să le localizeze pe toate, sau să le distrugă pe toate pe care le pot localiza. Şi dacă Statele Unite nu pot trimite forţe terestre, atunci va fi un eşec militar. Şi nu poate trimite forţe terestre pentru simplul motiv că nu dispune de ele.

În al doilea rând, probabil că iranienii s-ar angaja în acţiuni militare/politice care să replice într-un fel sau altul, fie în Iraq fie în Afghanistan fie în ambele, lucru care ar fi cât se poate de negativ pentru Statele Unite. În Afghanistan, Statele Unite şi Iranul au lucrat mai mult sau mai puţin în tandem, şi Statele Unite nu sunt în poziţie să piardă suportul iranian tacit.

În al treilea rând, impactul asupra Iraqului nu poate fi prezis în detaliu. Dar cu certitudine poziţia deja slabă a Statelor Unite în Iraq nu se va îmbunătăţi forţând guvernul al-Maliki să ia o poziţie în această problemă. Dacă se ajunge până acolo, este greu de crezut că principalele partide şiite vor face altceva decât să sprijine Iranul, cel puţin tacit.

În al patrulea rând, reacţia celorlalte mari puteri ale lumii ar fi în cel mai bun caz rezervată. Poate că Europa occidentală ar spune prea puţine în mod public, dar cu siguranţă nu ar aclama bombardarea. Iar Rusia şi China probabil că ar denunţa-o. Oricât de mult aşa-numitele regimuri arabe s-ar teme de puterea iraniană, este greu de crezut că şi-ar permite să aplaude acţiunea agresivă împotriva unei ţări musulmane. Pentru toate cele care au minorităţi şiite semnificative, ar fi un pericol de demonstraţii populare, pe care guvernele ar putea cu greu să le suprime.

În cele din urmă, probabil că prezentele negocieri diplomatice dintre Coreea de Nord şi Statele Unite s-ar prăbuşi ca o consecinţă a bombardării Iranului, pentru că acest gest ar confirma cele mai negre temeri ale Coreii de Nord.

Pe scurt, acţiunea ar fi o mizerie diplomatică şi un risc de noi violenţe în Orientul Mijlociu. Şi dacă nu există beneficii militare clare, avantajul Israelului ar fi într-adevăr foarte limitat. Fără îndoială, toate acestea sunt rostite în dezbaterile din interiorul guvernului american în acest moment. Singura slăbiciune a opozanţilor la acţiunea militară din interiorul guvernului Statelor Unite este că aceasta este singura soluţie în locul unor noi eforturi diplomatice şi poate a continuării presiunilor economice. Cheney argumentează cu siguranţă că acestea nu vor avea nici un efect. Şi probabil că are dreptate.

Ar fi “raţional” deci ca Statele Unite să bombardeze Iranul? Aproape cu siguranţă nu, nu doar din punctul de vedere al actualului guvern usamerican dar chiar şi din punctul de vedere al Israelului. Ar putea fi “raţional” dacă obiectivul major ar fi să schimbe actuala atmosferă politică din Statele Unite, dar asta ar antrena un preţ foarte mare.

Mulţi comentatori de stânga care spun că în cele din urmă Statele Unite ar putea scăpa basma curată după bombardare, având în vedere că reacţiile despre care am vorbit ar fi în cele din urmă mai slabe decât am sugerat. Şi unii spun că acţiunile oamenilor disperaţi (iar ei consideră că atât Cheney cât şi guvernul israelian intră în această categorie) nu sunt constrânse de genul de analiză a consecinţelor pe care am expus-o mai sus. Poate! Dar din punctul meu de vedere posibilitatea ca asemenea acţiuni “disperate” să aibă vreo soartă de izbândă este cât se poate de redusă, dacă nu în întregime inexistentă.

[Copyrightul aparţine lui Immanuel Wallerstein, distribuit de Agence Global. Pentru drepturi şi autorizaţii, inclusiv privitoare la traduceri şi la postări pe site-uri non-comerciale, şi contact: rights@agenceglobal.com, 1.336.686.9002 sau 1.336.286.6606. Se acordă permisiunea pentru download, trimitere electronică sau prin e-mail către terţi, cu condiţia ca textul să rămână intact iar nota privind copyrightul să fie inclusă. Pentru a contacta autorul, scrieţi la immanuel.wallerstein@yale.edu. Traducere si adaptare de Radu Iliescu]