AlterMedia România (fondată 2002)
AlterMedia România (fondată 2002): Încrede-te în Dumnezeu şi ţine-ţi praful de puşcă la adăpost de umezeală (Oliver Cromwell)


DESPRE DEZINFORMARE ÎN MASS-MEDIA. GÎNDURI DE TELESPECTATOR

September 7th, 2005 · Comentati (6 Comentarii)

Trimite prin email Print This Post

Mira Nabulsi

DE MICĂ am avut senzatia că arabii nu se numără printre popoarele preferate ale românilor. Nu prea întelegeam de ce, dar fiind pe jumătate româncă si pe jumătate palestiniancă, a trebuit să accept ambele nationalităti si să mă adaptez la contradictiile dintre cele două culturi. Stiam că românii aveau multe neclarităti si stereotipuri legate de arabi si în special de palestinieni. De când eram mică, îmi amintesc că oamenii mă întrebau “De unde esti?” si cînd le răspundeam “Din Palestina”, multi mă întrebau “Chiar există o tară care se cheamă Palestina?”. Doar oamenii ceva mai informati stiau despre existenta unui “război” în Orientul Mijlociu si din păcate nici aceia nu stiau că era de fapt o ocupatie si nu un război între două puteri egale.

Astăzi nu se poate spune că oamenii nu au aflat de existenta conflictului, dar am impresia că subiectele legate de Orientul Mijlociu si mai ales de cauza palestiniană au parte de tot mai putină atentie din partea presei occidentale în general si a celei românesti în special. De multe ori, am impresia că stirile pe care românii le află din presă despre palestinieni sînt dictate sau cenzurate de puteri străine, mai exact de marile corporatii de presă.

Pentru mine, si probabil pentru românii din întreaga lume, una din principalele surse de stiri si programe TV este Pro TV International. Stiu că multi români urmăresc acest post din cauză că prezintă stiri de mai multe ori pe zi, dar mai ales pentru că cea mai mare parte a programului este dedicată emisiunilor de divertisment. Acesta este, poate, motivul pentru care se bucură de o audientă atît de largă.


Urmăresc de mai multi ani stirile Pro TV si pot spune că modul în care prezintă problema palestiniană este părtinitor si unilateral, prezentînd numai acea parte pe care israelienii si americanii vor s-o transmită. Probabil că e mult mai simplu să difuzeze mai departe ceea ce primesc din alte surse decît să cerceteze ei însisi si să încerce să afle adevarul. Nu-mi amintesc să fi văzut vreun reporter Pro TV vizitînd o tabără de refugiati, un sat sau chiar un oras palestinian, desi sînt zeci de români care trăiesc în Cisiordania si Gaza. Nici cînd palestinienii treceau prin cele mai teribile încercări, ca în 2002 de exemplu, cînd teritoriul palestinian era invadat cu regularitate si erau impuse stări de asediu la tot pasul, nu s-au deranjat să trimită vreun reporter care să verifice ce se întimpla de fapt. Si asta desi situatia era, si încă mai este, considerată drept una dintre cele mai mari încălcări ale drepturilor omului si una dintre cele mai “murdare” operatiuni militare din lume. Este practic un caz de “terorism organizat de stat”.

Cred că singurele ocazii cînd palestinienii apar la stiri sînt atunci cînd are loc vreo “misiune sinucigasă” în cîte un oras din Israel. Atunci, aceste stiri pot fi, si sint, folosite împotriva palestinienilor, înfătisîndu-i ca pe niste fanatici, niste creaturi născute pentru a teroriza populatia israeliană neajutorată. În aceste situatii sînt folosite anumite fraze si constructii de vocabular care accentuează stereotipurile la adresa palestinienilor. Chiar recentele relatări de pe ProTV despre planul unilateral de retragere (disengagement) s-au concentrat masiv pe colonistii israelieni care erau evacuati din Gaza, arătînd cît de tristi erau că-si părăsesc “căminul”. Într-un interviu cu o colonistă, aceasta spunea că locuise acolo de 30 de ani. Îmi pare rău pentru ea, dar palestinienii locuiesc acolo de sute de ani si nu-mi amintesc ca cineva să fi pomenit de scenele asemănătoare care au avut loc în 1948, cînd palestinienii au fost alungati din orasele si satele lor, aflate în ceea ce se numeste astăzi Israel. Diferenta este că palestinienii au fost evacuati sub amenintarea armelor.

Acum vreo lună, a avut loc o cununie colectiva dupa ritualul islamic chiar în orasul în care locuiesc: Nablus, în nordul Cisiordaniei. Ceremonia a reunit 226 de cupluri din zona Nablus, fiind organizată de gruparea Hamas, care a preluat cheltuielile de organizare, altfel covârsitoare pentru multe dintre tinerele familii. Hamas organizează frecvent activităti sociale sau culturale în oras. Au construit scoli, cluburi sportive si au întreprins diferite actiuni de ajutorare a familiilor nevoiase.

Am fost surprinsă cînd, la două zile dupa nuntă am văzut un reportaj la ProTV care începea cu fraza “Gruparea teroristă Hamas organizează o nuntă” si se încheia cu “este probabil o nouă metodă de a recruta teroristi si atentatori sinucigasi”.


M-au socat aceste comentarii si nici pînă acum n-am înteles cum poate o nuntă să fie o modalitate de a recruta teroristi sau atentatori sinucigasi. Astfel de cununii colective au loc si în alte părti ale lumii, în Coreea sau în Japonia, dar nu au fost prezentate niciodata în acest fel. Probabil că cei care produc stirile se pricep foarte bine să transforme orice eveniment care include cuvîntul Islam într-o ocazie de a-i acuza pe musulmani sau pe arabi de idei fundamentaliste. Ei profită în acest fel de asa-numitul “război împotriva terorismului”, prin care SUA, Marea Britanie si aliatii lor ucid mii de oameni în Irak si Afghanistan pentru a-si satisface propriile interese.

Am discutat cu un prieten, ing. Sami Sadder, care a participat la ceremonie si mi-a scris următoarele: “Am participat la acest eveniment împreună cu sotia mea pentru că am vrut să fim alături de alte familii si semeni de-ai nostri, pentru a arăta lumii care va vorbi despre acest eveniment că Nablus, care a suferit atît de mult în urma ocupatiei si a pierdut sute dintre fiii săi, este capabil să se lepede de tristete si să arate că si noi stim să ne bucurăm de viată si putem să începem un drum nou cu binecuvintarea lui Dumnezeu si nu ne gîndim numai la moarte, cum cred unii. Căsătoria colectivă a reunit membri ai Hamas, Fateh si ai altor partide dar si oameni care nu au nici o afiliere politică. A adus împreună fii ai orasului cu oameni din satele învecinate si din tabarele de refugiati. Unitatea de care au dat dovadă acesti oameni m-a facut si pe mine să vreau să-mi împărtăsesc bucuria cu cele 226 de cupluri si cei aproape 70.000 de oameni prezenti. Eram asa de fericit că eram acolo încît chiar am dansat si am petrecut de parcă ar fi fost propria mea nunta. Am fost foarte mîndru să fiu prezent la acest eveniment care este considerat cel mai mare din istoria Palestinei si de care sînt sigur că le voi povesti copiilor mei peste ani.”

În final as vrea să mai adaug un lucru. Stiu că există întotdeauna tendinta de a compara rezistenta palestiniană cu actele teroriste de tipul celor săvîrsite la New York sau la Londra, desi cred că e o diferentă enormă între oamenii care luptă în tara lor, pe pămîntul strămosilor lor, pentru drepturile care li se cuvin, si cei care ucid de dragul de a ucide. Dacă Hamas a organizat acest eveniment, asta nu înseamnă că a urmărit scopuri politice si teroriste. As vrea ca cei care se ocupă de difuzarea stirilor să facă un efort si să caute adevărul, să prezinte lucrurile asa cum sînt în loc să manipuleze vorbele si să distorsioneze faptele.

viagra
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
Share/Bookmark



Tags: Opinii · Orientul Mijlociu

6 responses so far ↓

  • 1 bogdanmate // Sep 7, 2005 at 8:48 am

    Excelent articolul. Am avut recent o discutie pe net cu un ins care ma acuza de antisemitism doar pt ca am scris Palestina in loc de Israel si ca nu subscriam la laudele lui pt evrei. Totul a pornit de la un articol al meu in care acuzam atitudinea partinica a mass-mediei in privinta conflictului arabo-israelian.

  • 2 virian // Sep 7, 2005 at 1:37 pm

    Un razboi continuu…inclusiv la nivel informational…si adevarul va fi mereu la mijloc…
    Nu pot nega faptul ca se comit acte teroriste…
    Nu pot nega faptul ca se comit acte teroriste de catre unii arabi…
    Nu pot nega faptul ca statul israelian s-a format arbitrar, pe criterii (zambind scriu asta) biblice
    Nu pot nega faptul ca peste 100 de ani ce se intampla acum in Orientul Mijlociu se va numi in cartile de istorie “Oil wars”
    Nu pot nega faptul ca gandim in termeni USA-UE asa ca mereu vom avea tendinta sa tinem cu cei de origine europeana(alba in principiu):)
    Nu pot nega faptul ca inca se vad in noi urme de antisemitism
    Nu pot nega faptul ca se vad in noi formate arhetipurile unei gandiri antiislamice
    Nu pot nega faptul ca suntem supusi unui asalt informational din partea unor surse diferite de opinie…si alegem foarte greu ce e rau si ce e bine…daca reusim sa facem aceasta diferentiere…
    Domnilor…atat “teroristii” arabi, cat si evreii sau crestinii, sau budhistii sau neonazistii, sau yoginii sau cine mai vreti dumneavoastra doresc sa:
    - fie lasati in pace sa faca ce doresc
    - traiasca in concordanta cu valorile lor(ancestrale sau dobandite pe parcurs) ca aceste valori pot insemna absolut orice asta e o alta problema…
    Dar din momentul in care libertatea sau valorile unui grup deranjeaza alt grup…apar disensiunile…si uite asa…se ajunge la razboaie clasice sau economice, terorism…samd…

  • 3 Vasile Calmatui // Sep 8, 2005 at 2:47 am

    Mira Nabulsi, nu văd ce a spus incorect ProTV în citatele “Gruparea teroristă Hamas organizează o nuntă” + “este probabil o nouă metodă de a recruta teroristi si atentatori sinucigasi”. Hamas într-adevăr e înscrisă pe listele de organizaţii teroriste. Iar Hamas a organizat acest eveniment anume în scopuri politice (cine ştie poate şi pentru a recruta, şi ProTV are dreptate punînd întrebarea). Sau vreai să spui că acestă organizaţie este doar o asociaţie cu scopuri caritative?

    Şi de ce arabii ar trebui să fie “printre popoarele preferate ale românilor”?

  • 4 nimeni // Sep 8, 2005 at 9:39 am

    ..Am lecturat cu bucurie acest articol pt. ca nu prea se intalneste prin presa ( as putea spune ca lipseste cu desavarsire chiar) opinii, pareri, puncte de vedere si ale ”celeilalte tabere”..foarte binevenit articolul si o salut din suflet pe autoare

  • 5 altermedia_ro // Sep 9, 2005 at 2:57 pm

    Mira Gabriela Nabulsi este pe jumatate romanca, fiind nascuta la Timisoara. Este voluntar in Palestina de mai multi ani. Vom mai publica articole ale sale pentru ca ea se afla “in miezul evenimentelor” fiind legata atat de Romania cat si de Palestina.

  • 6 waldemar // Jan 6, 2006 at 5:55 pm

    multumim altermedia, dar mai avem si al-jazeera.
    hamas este o organizatie terorista.
    daca ar fi o organizatie de rezistenta ca cea franceza in al doilea razboi mondial, atunci ar arunca in aer knessetul jidanesc nu autobuze cu navetisti saraci-lipiti, care nu au bani nici de o masina uzata.

Leave a Comment

Spam Protection by WP-SpamFree