Mira Nabulsi

DE MICĂ am avut senzatia că arabii nu se numără printre popoarele preferate ale românilor. Nu prea întelegeam de ce, dar fiind pe jumătate româncă si pe jumătate palestiniancă, a trebuit să accept ambele nationalităti si să mă adaptez la contradictiile dintre cele două culturi. Stiam că românii aveau multe neclarităti si stereotipuri legate de arabi si în special de palestinieni. De când eram mică, îmi amintesc că oamenii mă întrebau “De unde esti?” si cînd le răspundeam “Din Palestina”, multi mă întrebau “Chiar există o tară care se cheamă Palestina?”. Doar oamenii ceva mai informati stiau despre existenta unui “război” în Orientul Mijlociu si din păcate nici aceia nu stiau că era de fapt o ocupatie si nu un război între două puteri egale.

Astăzi nu se poate spune că oamenii nu au aflat de existenta conflictului, dar am impresia că subiectele legate de Orientul Mijlociu si mai ales de cauza palestiniană au parte de tot mai putină atentie din partea presei occidentale în general si a celei românesti în special. De multe ori, am impresia că stirile pe care românii le află din presă despre palestinieni sînt dictate sau cenzurate de puteri străine, mai exact de marile corporatii de presă.

Pentru mine, si probabil pentru românii din întreaga lume, una din principalele surse de stiri si programe TV este Pro TV International. Stiu că multi români urmăresc acest post din cauză că prezintă stiri de mai multe ori pe zi, dar mai ales pentru că cea mai mare parte a programului este dedicată emisiunilor de divertisment. Acesta este, poate, motivul pentru care se bucură de o audientă atît de largă.

Urmăresc de mai multi ani stirile Pro TV si pot spune că modul în care prezintă problema palestiniană este părtinitor si unilateral, prezentînd numai acea parte pe care israelienii si americanii vor s-o transmită. Probabil că e mult mai simplu să difuzeze mai departe ceea ce primesc din alte surse decît să cerceteze ei însisi si să încerce să afle adevarul. Nu-mi amintesc să fi văzut vreun reporter Pro TV vizitînd o tabără de refugiati, un sat sau chiar un oras palestinian, desi sînt zeci de români care trăiesc în Cisiordania si Gaza. Nici cînd palestinienii treceau prin cele mai teribile încercări, ca în 2002 de exemplu, cînd teritoriul palestinian era invadat cu regularitate si erau impuse stări de asediu la tot pasul, nu s-au deranjat să trimită vreun reporter care să verifice ce se întimpla de fapt. Si asta desi situatia era, si încă mai este, considerată drept una dintre cele mai mari încălcări ale drepturilor omului si una dintre cele mai “murdare” operatiuni militare din lume. Este practic un caz de “terorism organizat de stat”.

Cred că singurele ocazii cînd palestinienii apar la stiri sînt atunci cînd are loc vreo “misiune sinucigasă” în cîte un oras din Israel. Atunci, aceste stiri pot fi, si sint, folosite împotriva palestinienilor, înfătisîndu-i ca pe niste fanatici, niste creaturi născute pentru a teroriza populatia israeliană neajutorată. În aceste situatii sînt folosite anumite fraze si constructii de vocabular care accentuează stereotipurile la adresa palestinienilor. Chiar recentele relatări de pe ProTV despre planul unilateral de retragere (disengagement) s-au concentrat masiv pe colonistii israelieni care erau evacuati din Gaza, arătînd cît de tristi erau că-si părăsesc “căminul”. Într-un interviu cu o colonistă, aceasta spunea că locuise acolo de 30 de ani. Îmi pare rău pentru ea, dar palestinienii locuiesc acolo de sute de ani si nu-mi amintesc ca cineva să fi pomenit de scenele asemănătoare care au avut loc în 1948, cînd palestinienii au fost alungati din orasele si satele lor, aflate în ceea ce se numeste astăzi Israel. Diferenta este că palestinienii au fost evacuati sub amenintarea armelor.

Acum vreo lună, a avut loc o cununie colectiva dupa ritualul islamic chiar în orasul în care locuiesc: Nablus, în nordul Cisiordaniei. Ceremonia a reunit 226 de cupluri din zona Nablus, fiind organizată de gruparea Hamas, care a preluat cheltuielile de organizare, altfel covârsitoare pentru multe dintre tinerele familii. Hamas organizează frecvent activităti sociale sau culturale în oras. Au construit scoli, cluburi sportive si au întreprins diferite actiuni de ajutorare a familiilor nevoiase.

Am fost surprinsă cînd, la două zile dupa nuntă am văzut un reportaj la ProTV care începea cu fraza “Gruparea teroristă Hamas organizează o nuntă” si se încheia cu “este probabil o nouă metodă de a recruta teroristi si atentatori sinucigasi”.

M-au socat aceste comentarii si nici pînă acum n-am înteles cum poate o nuntă să fie o modalitate de a recruta teroristi sau atentatori sinucigasi. Astfel de cununii colective au loc si în alte părti ale lumii, în Coreea sau în Japonia, dar nu au fost prezentate niciodata în acest fel. Probabil că cei care produc stirile se pricep foarte bine să transforme orice eveniment care include cuvîntul Islam într-o ocazie de a-i acuza pe musulmani sau pe arabi de idei fundamentaliste. Ei profită în acest fel de asa-numitul “război împotriva terorismului”, prin care SUA, Marea Britanie si aliatii lor ucid mii de oameni în Irak si Afghanistan pentru a-si satisface propriile interese.

Am discutat cu un prieten, ing. Sami Sadder, care a participat la ceremonie si mi-a scris următoarele: “Am participat la acest eveniment împreună cu sotia mea pentru că am vrut să fim alături de alte familii si semeni de-ai nostri, pentru a arăta lumii care va vorbi despre acest eveniment că Nablus, care a suferit atît de mult în urma ocupatiei si a pierdut sute dintre fiii săi, este capabil să se lepede de tristete si să arate că si noi stim să ne bucurăm de viată si putem să începem un drum nou cu binecuvintarea lui Dumnezeu si nu ne gîndim numai la moarte, cum cred unii. Căsătoria colectivă a reunit membri ai Hamas, Fateh si ai altor partide dar si oameni care nu au nici o afiliere politică. A adus împreună fii ai orasului cu oameni din satele învecinate si din tabarele de refugiati. Unitatea de care au dat dovadă acesti oameni m-a facut si pe mine să vreau să-mi împărtăsesc bucuria cu cele 226 de cupluri si cei aproape 70.000 de oameni prezenti. Eram asa de fericit că eram acolo încît chiar am dansat si am petrecut de parcă ar fi fost propria mea nunta. Am fost foarte mîndru să fiu prezent la acest eveniment care este considerat cel mai mare din istoria Palestinei si de care sînt sigur că le voi povesti copiilor mei peste ani.”

În final as vrea să mai adaug un lucru. Stiu că există întotdeauna tendinta de a compara rezistenta palestiniană cu actele teroriste de tipul celor săvîrsite la New York sau la Londra, desi cred că e o diferentă enormă între oamenii care luptă în tara lor, pe pămîntul strămosilor lor, pentru drepturile care li se cuvin, si cei care ucid de dragul de a ucide. Dacă Hamas a organizat acest eveniment, asta nu înseamnă că a urmărit scopuri politice si teroriste. As vrea ca cei care se ocupă de difuzarea stirilor să facă un efort si să caute adevărul, să prezinte lucrurile asa cum sînt în loc să manipuleze vorbele si să distorsioneze faptele.