AlterMedia România (fondată 2002)
AlterMedia România (fondată 2002): "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona" (A. Einstein)


Zi-le, Base, de origini!

June 5th, 2007 · Comentati (8 Comentarii)

Trimite prin email Print This Post

Dan Constantin

statuie11.jpgPACATUL ORIGINAR a fost conceput înainte de 1989, s-a născut la Revoluţiune şi s-a maturizat în 13-15 iunie 1990. Perioadă în care mafia comunistă s-a curăţat niţel pe haine (mai ales pe umeri), pe la gură, pe la dosare, ba chiar s-au curăţat puţin şi între ei şi pe vreo mie şi ceva dintre noi ăştia, şi apoi voila! ca un Hopa-Mitică, apare zâmbitoare mafia democraţiei originale! Apare zglobie economia de cumetrie! Apare proaspătă ca o floricică brava noastră clasă politică, care a luptat eroic la ‘89 şi chiar înainte, duhnind puternic a rahat sovietic şi a Dero cu înălbitor!

Toate aceste creaturi hibride ale democraţiei fiind sforărite din off de neşte domni bine, neştiuţi de noi ăştia. Deh, nu spui, persoane importante, nenicule! Pe scurt, în decembrie ‘89 nişte neni ne-au trezit puţin, mai bine zis ne-au deşteptat cu palme după ceafă, ne-au dat un şut în fund şi ne-au trimis pe străzi ca să le aducem puterea de la mangafaua din CC. Noi aşa am făcut şi cuminţi i-am dat-o unui un tovarăş simpatic, cu zâmbet larg, revoluţionar, care ne-a cerut-o provizoriu zicând că de fapt el n-o vrea, că el doar are grijă de ea şi o pregăteşte cu atenţie pentru balul alegerilor democratice, că ne apără de mangafaua care a fugit şi de teroriştii pe care îi ştie numai el, că hâr, că mâr, ce mai, bibicul combătea tare de tot. După un proces de care şi marele Stalin ar fi mândru, a împuşcat mangafaua, că de, nu se făcea să mai steie! După ce s-a răzgândit bibicul şi s-a dat la coana putere (de, bărbat încă tânăr şi în „puteri”), ne-a mai cântat puţin cu democraţia, ne-a speriat cu unguru’ cel rău, cu sula din coaste şi cu regele-babau, pâna ce l-am ales pe el cu tot neamul lui de mitici la divane. Apoi ne-a trimis la culcare să facem nani că eram tare osteniţi după răzbel. Şi pentru că nu adormiseră toţi a trimis neşte mineri să-i legene duios, dar viguros. Sau cine ştie, poate că atunci sforarul necunoscut i-a arătat pisica bibicului ca să-i aducă aminte cine l-a pus acolo şi să se poarte cum se cuvine?! Am zis pisica, nu motanul.


De atunci totul a fost simplu pentru dumnealor, un fleac, un mizilic. Fac ce vor ei, ba mai mult, fac de sus, fară ruşine, pe noi ăştia, că suntem blânzi ca nişte văcuţe! Dar cine să mai ştie cum a fost cu atâta timp în urmă, mai ales că noi am dormit şi pe deasupra am fost şi puţin bolnavi, la cot.

Din nefericire naivitatea şi prostia noastră i-au ajutat din plin – bravos naţiune, halal să ne fie!

Este inacceptabil ca politicienii, justiţia, presa, societatea civilă şi mai ales brava opinie publică (”care este”, dar lipseşte cu desăvârşire) au permis ca peste acea perioadă să se aştearnă prafu’! Să cadă găinaţu’! Să se aşeze musca! Dar este tipic românesc! Ca în bancul cu bilele din puşcărie: ce vrei bă, ce mă tot întrebi, una s-a pierdut, alta s-a furat, teroriştii s-au ……, minerii s-au ……., banii s-au ……., dosarele PCR si ale Secu’ s-au ……., întreprinderile s-au ……., vapoarele (pardon, scuzaţi!) s-au …….etc. şi nimeni nu vine să le spună de la obrazul lor de mitocani ce ne dau, condescendent, adânci lecţii de morală democratică (citez dintr-un clasic) : “BA PARDON, BĂ MUSIU, DAR NU-ŢI MAI PERMIT, MĂGARULE!”.

Domnule PREŞEDINTE Băsescu, dacă într-adevar doriţi să vă luptaţi cu sistemul mafiot politico-economic postrevoluţionar (aveţi marele avantaj că proveniţi din acest sistem şi ştiţi multe) şi chiar vreţi să aveţi şanse de succes în încercarea de a instaura un sistem normal democratic (o, tempora!), eu vă sugerez să începeţi cu perioada de care aminteam mai sus! Şi de la clasicul, genialul, mai mult decât actualul, I.L. Caragiale! COANE TRAIANE, ÎNCEPE DOM’NE CU ÎNCEPUTUL! NUMAI AŞA POŢI SĂ-I ÎNVINGI ONORABILE! ARATĂ-LE PĂCATUL ORIGINAR! ZI-LE BĂSE DE ORIGINI DACĂ EŞTI BĂRBAT! ARATĂ-NE CĂ NOI, ĂŞTIA, AVEM ÎNTR-ADEVAR PUTEREA ŞI NOI LE-O VOM ARĂTA MIZERABILILOR CARE NE-AU PĂTAT ONOAREA NOASTRĂ DE … POPOR! TRIMITE-I LA CREMENAL PE MIŞEI! DĂ-LE CU VITRION DE ADEVĂR, CĂ AŞA NU MAI MERGE CONAŞULE! PAROL, SĂ-MI SARĂ OCHII, DACĂ NU-I AŞA, NENE!

Eu unul v-am susţinut la acest referendum şi sper că demersul dv. este sincer. Iar dacă nu doriţi cu adevărat reformarea sistemului şi – trădare! – de fapt totul este un balet în grand pas de deux pe tema moartea căprioarei în garaj cu act final pupat piaţa independenţei, atunci, tot eu unul am să revin la Nenea Iancu fiindcă dumnealui le are bine de tot cu politichia!!! Dar voi reveni şi la VOT!!! Rezon monşer!!!!

STIMA ŞI RESPECTU’ PENTRU PLEBISCIT, MARINERULE!

SALUTARE STIMABILE, NE VEDEM LA VOT!

Onor Cetăţeanu’

viagra
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
Share/Bookmark



Tags: Opinii

8 responses so far ↓

  • 1 tudor // Jun 5, 2007 at 12:13 pm

    Pai daca Basescu provine din “sistem”, de ce l-ati sustinut la referendum domnule Constantin?
    Ce urmariti cu acest articol? Sa le acordam incredere celor care provin din sistem? Oare om fi toti prosti?

  • 2 Sauron // Jun 5, 2007 at 1:14 pm

    tudor: cred ca raspunsul celor care l-au sustinut pe Base’ la referendum ar trebui sa fie ca “Din mai multe rele am ales-o pe aia mai putin rea…”
    Problema actuala in Romania este ca nu prea avem de unde alege pe cineva care sa ne reprezinte, asa ca eu cred ca se merge pe principiul ca intre doi prosti il alegem pe ala mai putin prost… ;)

  • 3 Dan Constantin // Jun 5, 2007 at 4:26 pm

    Domnule Tudor,
    Să ştiti că am scris acest text cu multă indignare şi amărăciune deşi aparent este un pamflet. Soarta a făcut să fiu martor la evenimentele din perioada decembrie 1989 – 13-15 iunie 1990 (am simtit pe propria-mi piele “palmele dupa cefa”, “sutul in fund” si “leganatul minerilor”). Cititi mai atent textul domnule! Principalul destinatar nu este, aşa cum pare, Traian Băsescu (m-am folosit de momentul referendumului şi de faptul că domnia sa a făcut în ultima vreme câteva gesturi îmbucuratoare pt. mine : condamnarea comunismului, legea lustraţiei, IIiescu – mineriade, mafia politico-economică, votul uninominal, ş.a., dar el este un politician). Eu m-am adresat în special presei si opiniei publice.
    Este important să cunoaştem şi să nu uităm acea perioadă care şi-a pus adânc (şi urât) amprenta pe vieţile noastre. Acesta era mesajul! Consider că este un subiect de actualitate până când se va afla adevărul despre acea perioadă „cheie” din istoria noastră. Spuneti-mi domnule, cine alunga musca, cine da la o parte gainatu’, cine sterge prafu’ si cine gaseste bilele, ca au trecut 17 ani onorabile! Asta nu va ingrijoreaza!? Si daca, da, ce faceti? Daca ati inteles mesajul, atunci asta am urmarit stimabile!
    PS.-In lipsa alternativelor trebuie sa ne multumim cu ce avem. Dmneavoastra aveti o solutie viabila acum? Din pacate, s-a dovedit ca de cele mai multe ori mafiile nu pot fi distruse decat din interior.

  • 4 Kronos // Jun 5, 2007 at 6:43 pm

    Da’ prost articol, bibicule! De titlu, ce sa mai vorbim!
    Si matale, coane Dane, crezi ca ai talent la scris? Ca un comentariu pe un forum, merge, se vrea haios…dar ca articol pe care sa-l comenteze forumistii n-are ce-i trebuie.

  • 5 tudor // Jun 6, 2007 at 5:08 am

    Domnule Constantin, credeti ca daca Basescu a condamnat comunismul a devenit un alt om? A condamnat comunismul, ca doar gura nu-l durea. Si Vadim se tine de mare crestin si face petreceri cu ghicitoarea Urania si cu nu mai stiu cine. Basescu nu e primul “boier” care si-a pus caciula in varful sabiei si a trecut de alta parte (nu de partea cealalta). Am avut destui de-a lungul istoriei, am avut un Brancoveanu, dar am avut si un Mihnea Turcitu’. Sunt destui care au dus-o bine si inainte de comunisti si in timpul lor si dupa. Unii au fost ani de zile senatori sau presedinti de consilii judetene dupa 1989, iar inainte mari activisti de partid, plangandu-se ca parintii lor au fost tratati de catre comunisti de chiaburi. Asa si familia lui Gigi Becali a fost persecutata, desi in 1989, Gigi insusi spune ca avea o avere de cateva sute de mii de dolari, pamanturi, oi, etc… Cum s-a facut averea? Tot Gigi ne spune : cand tatal sau intra intr-o ferma, nu iesea niciodata cu mana goala, el ii aproviziona pe cei de la Intercontinental, le dadea spaga politistilor si securistilor. Ce facea Gigi in timpul asta? Tot el ne spune : petreceri peste petreceri, oricum ca toti printisorii din vremea respectiva. Asa si Turcanu a fost legionar, apoi s-a facut activist de partid pentru ca apoi sa devina cel mai mare tortionar, condamnand legionarismul.
    Nu avem alternative? Nu avem barbati adevarati care sa scoata tara din mocirla? Va spun eu, ii putem intoarce cu lopata. Ca dumneavoastra aveti alte criterii in alegerea conducatorilor, asta este altceva. Dar se pare ca romanii au inceput sa inteleaga. Prezenta sub 50% la referendum, este un semn.
    Sa ne amintim un singur caz : Ion Gavrila Ogoranu avea 67 de ani in 1989, doua facultati(agronomie si economie facute inainte de razboi), vorbea foarte bine cateva limbi straine si avea studii superioare de matematica, fizica si filosofie. Cati l-au bagat in seama? Iliescu a condus tara. La fel este si acum.

  • 6 Tamburus // Jun 8, 2007 at 12:27 am

    Dacă Eugen Ţurcanu a făcut parte din FRĂŢIILE de CRUCE, asta nu înseamnă că a fost legionar. Frăţia de Cruce era pentru Mişcarea Legionară cum era Premilitara pentru armată! dar ca şi Premilitara, nu toţi care au fost în această Organizaţie au intrat în Armată!
    la fel şi cu Ţurcanu; el a părăsit Frăţia de Cruce de îndată ce comuniştii au pus control asupra României. Povestea este lungă, dar pentru cei interesaţi, a numii pe Ţurcanu, pe Calciu, pe Pătraşcu pe Sima şi câţiva alţii ca legionari, nu este altceva decât un atac de compromitere a Mişcării Legionare!!!.

  • 7 cristian // Jun 8, 2007 at 9:35 pm

    Da, toţi suntem indignaţi şi amărâţi de ceea ce se întâmpă cu noi, dar Băsescu nu este soluţia (nici măcar aceea mai puţin rea dintre două rele), şi nici cei 322, şi nici măcar restul dintre ei. Nici Brâncoveanu, sau Mihai Viteazu sau Ştefan cel Mare sau Vlad Ţepeş sau … nu cred să fi gândit astfel. Deci nici nouă nu ne foloseşte a gândi astfel. Iar ceea ce se întâmplă azi, după referendumul care ne-a costat 18 milioane de euro (eu aş fi lăsat referendumul şi aş fi construit grădiniţe din banii aceştia, şi le-aş fi plătit şi măcar 1 an de zile pe educatoare), nu prea văd cum m-ar putea contra un om cu scaun la cap!

  • 8 Art // Jan 8, 2009 at 12:39 pm

    ” “

Leave a Comment

Spam Protection by WP-SpamFree