Pr. Lucian Grigore *
N-AM ÎNŢELES NICIODATĂ precis care poate fi legătura între o maşină de pe un platou de prezentare şi obişnuita recuzită – femeia sumar îmbrăcată care zâmbeşte tâmp rezemată de capotă. Se poartă chestiunea asta pe la marile târguri de maşini şi lumea trebuie să creadă că dă bine combinaţia. E ca şi cum ai pune frunzuliţa de verdeaţă lângă garnitură, ca să aibă aspect culinar platoul pregătit pentru consumaţie. Trist e că de data aceasta, şi nu numai de această dată, femeia este asociată cu un produs comercial, având să devină un bun de consum însăşi imaginea ei.
E un lucru rar să te învredniceşti a vedea în chipul femeii de astăzi înălţimea unei decenţe care impune respect, pudoarea sfântă a fecioarei, frumuseţea spirituală a mamei purtătoare de prunci, chipul pios, distins, cucernic al adevăratei doamne.
Zicea cineva că nu se cuvine a numi „domn” pe nimeni, căci unul e Domnul şi Mântuitorul. Asemenea zicea că nu se cuvine a spune nimănui „doamnă”, că una este Doamna si Maica noastră. E cu adevărat o mare minune să fii la înălţimea acestei numiri. Să fii cu adevărat după chipul Maicii Domnului e o înălţime la care se cuvine a năzui fiecare femeie din lume: să trăieşti după chipul fecioarei înainte de cununie şi după chipul maicii după cununie, acesta este rostul cel nepăcătos al fiecărei femei care ar dori să îmbrace cu vrednicie numirea Doamnei celei adevărate.
De ce a ajuns femeia de astăzi, în ochii multora, un bun comercial?! Ţine de cultura lumii de azi, de emancipare, de drepturile femeii?!
Greu de înţeles! Aş spune că imaginea femeii contemporane are mult de suferit dacă, grabnic, mişcările feministe nu revendică pentru femeie, printre drepturile la emancipare, şi dreptul la pudoare şi decenţă. S-ar putea ca unele dintre tinerele de azi să se fi sesizat în privinţa remarcii scornite în popor: „poale lungi şi minte scurtă” şi să fi dorit a dezminţi zicerea scurtându-şi generos poalele până la desfiinţare. Asta nu înseamnă că s-ar fi putut petrece cu adevărat ceva compensatoriu la nivelul minţii acelora. Ba dimpotrivă! Cele care se dezgolesc într-atât nu vor fi demonstrat niciodată că au prea multă minte.
Atuurile unor astfel de femei încetează a mai fi discreţia, cuminţenia, înţelepciunea. Chipul tradiţional al femeii cuminţi este detronat nedrept şi nedemn de imaginea femeii de consum care nu are nimic de oferit şi arătat decât neruşinare. Femeia de felul acesta înţelege că referinţele sale cele mai de preţ ar fi formele, vopselele, privirea pătimaşă. Ca să te simţi bine în pielea ta atunci când bărbaţi păcătoşiţi întorc capetele după tine măsurându-te, nu poate fi decât măsura unui creier prea mic, al tău, dar şi al acelora. Nimeni nu va aprecia cu adevărat vreodată vreo femeie care umblă dezgolită pe stradă. Unii se vor ispiti, e problema lor, însă totdeauna şi cei ispitiţi şi cei neispitiţi vor spune: „uite, o târfă”!
Am fost descumpănit să constat că politica economiei de piaţă pune preţ pe imaginea femeii în fundul gol. Cumplită ruşine şi decadenţă! Ziarele care afişează femei dezgolite pe prima pagină se vând mai bine decât cele care păstrează decenţa; literatura de vreasc are desfacere sigură atunci când dincolo de copertele intens obscenizate se promite voluptatea unor scene intime… Până şi maşinile (sic!) se vând mai bine dacă producătorul ştie să pună alături de forma artificială, o formă a cărei „naturaleţe” să atragă clienţi interesaţi de ambele genuri de consum.
Spaţiul vieţii cotidiene este de-a dreptul infectat cu goliciuni diverse. Ceea ce odinioară se afişa la acoperământul nopţii, pe la colţuri de străzi, în cartiere mărginaşe sau pe trotuare obscure, acum se făloşeşte ziua în amiaza mare „pe centru”, la vederea tuturor. Ce pot învăţa copiii noştri din toate acestea? La ce anume le vor fi folosind astfel de „îngăduinţe” publice?!
Un tânăr m-a întrebat odată ce să facă şi cum să lupte cu păcatul desfrâului, pentru că mai ales în timpul verii vede pretutindeni tinere sumar îmbrăcate şi se ispiteşte. I-am spus să ia Panihida (cartea în care se găseşte slujba înmormântării) şi citind acolo să vadă ce fel este omul: „oase goale, mâncare viermilor şi putrejune” şi să înţeleagă care este cu adevărat podoaba lui pentru veşnicie şi care-s cu adevărat bucuria şi aşezământul firii omeneşti.
Am gândit că măcar Biserica lui Dumnezeu să fie lipsită de duhul acesta păcătoşit al goliciunii, dar spre ruşine am văzut că nici măcar acolo nu suntem izbăviţi. Într-o zi, la un eveniment de sfântă taină ce se derula în biserică, o fătucă din al cărui veşmânt n-ar fi ajuns să poţi croi măcar o bască, se tot punea în evidenţă cu un aparat de fotografiat în mână. Mi-am permis atunci riscul de a chema pe una dintre rudeniile sale să o scoată de mânuţă afară. N-aş spune că am fi fost pe placul celor de acolo făcând aceasta.
E limpede că nu se cuvine nicidecum să fim pe placul lumii mai mult decât a fi pe placul lui Hristos. Rânduielile sunt rânduieli şi gata! Numai că…, ce te faci când fătuca în cauză, sau una asemenea acesteia, vine la năşie şi ţine pruncul în braţe mărturisind formal un Hristos despre care n-a voit să audă neam de neamul ei?! M-a apucat ruşinea şi mi s-a întunecat cerul când ritualul m-a silit a închina feţişoara unui prunc ţinut de o astfel de naşă taman acolo unde în chip obişnuit e ţinut un prunc pentru alăptare. Am cerut să-l aşeze departe şi să-l lase din braţe pe masa pentru înfăşare, tocmai pentru a nu spori şi mai mult ridicolul scenei şi ironia din ochii celor de faţă, la vederea unei asemenea privelişti. Aceeaşi ruşine te poate cotropi în clipa când, închinând pruncul pe solee, vreo mămică descoperită nepermis se apleacă să ridice copilul de acolo. Şi mă întreb: oare nu se cuvine a cere, prin natura ritualului specific acestor taine cutremurătoare ale Bisericii, ca naşii şi mamele pruncilor şi miresele să poarte haină decentă şi să-şi acopere părţile ce se cuvine a fi acoperite?!
Să ne trezim, fraţilor şi surorilor! Haideţi să fim decenţi măcar în biserică! Pentru că, iată, urâciunea pustiirii a ajuns la Locul cel Sfânt!
*Pr. Lucian Grigore este paroh al Bisericii Domneşti “Sfântul Gheorghe” din Piteşti
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen



























24 responses so far ↓
1 teremia // Sep 15, 2006 at 10:10 am
Intr-o seara, dupa trapeza, un frate m-a invitat de-o parte, zicand ca are sa ma intrebe ceva. Fratele acesta avea de acum vreo cinci ani petrecuti in manastire, dar inca nu era calugarit, ca era tanar. Cand ne-am indepartat pe aleile intunecoase si nu mai era nimeni sa ne auda, fratele zice: “Ce sa fac, ca ma chinuie patima curviei si ma gandesc ca poate nu trebuie sa ma calugaresc, poate Dumnezeu vrea sa ma insor?” Eu n-am stat mult pe ganduri si-i carpesc o apoftegma din Pateric, cam de felul: “Dar tu inchipuie-ti ca ele o sa moara si o sa le manance viermii, ca sub pielea asta gingasa poarta un lighean de mate” si altele de felul acesta. La care fratele imi raspunde linistit: “Avva, am citit si eu Patericul, stiu si eu teologii de astea, dar cand ma uit la ele uit si de Pateric si de Dumnezeu. Cand esti linistit, iti par convingatoare remediile acestea, dar cand te cuprinde patima, nu te mai ajuta la nimic”.
Am mai auzit pe unii inaintand si consolari de felul: “Ce-ai gasit la ele, nu vezi ce machiate si scarboase sunt? Cum poate sa-ti placa sa te uiti la gretoseniile alea, gandeste-te ca au fost atatia care s-au spurcat cu ele?”
Mie insa imi vin in minte cuvintele Scripturii: “Si au vazut flacaii omenesti ca fetele oamenilor sunt frumoase si au intrat la ele” (Facere 6). Vezi, Duhul Sfant zice ca sunt frumoase. Frumoase, nu gretoase. Frumoase, pentru ca sunt biserici ale lui Dumnezeu. De aceea sunt frumoase.
Sa-ti spun la ce m-am gandit, citind Psaltirea veche, inca cea cu litere slavone. Mie imi place sa citesc psalmii in limba de demult, sa ma amestec in corul rugatorilor de odinioara. Si iata ca, citind-o, ma poticnesc de un verset pe care eu il stiam asa: “Fiicele lor infrumusetate si impodobite ca chipurile templului” (Ps. 143, 12). “Impodobite ca chipurile templului” pe mine ma ducea de fiecare data cu gandul la idoli, mai ales ca in psalm se vorbeste ca fiicele acestea sunt ale “strainilor” din mana carora David se roaga sa fie izbavit. Mi se parea foarte clar: fetele strainilor, desi sunt impopotonate, totusi frumusetea lor este falsa ca si idolii. Dar in Psaltirea cea veche versetul acesta suna tocmai invers: “Fetele lor infrumusetate, impodobite ca asemanarea Bisericii”.
Vreo doua zile m-am gandit cam cum s-ar putea talcui faptul ca “fetele strainilor” sunt frumoase anume ca asemanarea Bisericii si nu ca chipurile templului. Si pana la urma mi-a venit un raspuns care m-a odihnit. Am avut revelatia sensului monahismului ortodox. Calugar este acela care se calugareste nu pentru ca socoteste frumusetea fetelor omenesti fiind uracioasa ca a idolilor, ci anume cel care, desi a vazut ca “fetele omenesti sunt frumoase”, totusi n-a intrat la ele. Dupa cum spune si Sf. Ioan Gura de Aur in Tratatul despre feciorie: “Ce mare lucru au facut fecioarele paganilor daca au renuntat la nunta din pricina ca o considera rea? Parca nu e firesc sa te abtii de la ceea ce nu-ti place? Fecioarele crestinilor insa tocmai de aceea sunt vrednice de cinste, ca, stiind ca nunta este binecuvantata, totusi se abtin de la ea pentru numele lui Hristos”.
Da, fetele omenesti, chiar si cele desfranate, sunt frumoase ca asemanarea Bisericii. Parca ne poate convinge cineva ca este altfel, cand nu numai ochii, ci si inima si toata fiinta noastra ne spune ca e asa? Chiar daca mintea va bombani tot timpul ca nu ne plac, totusi frumusetea lor ramane. Cu toate acestea, David zice ca sunt frumoase doar ca “asemanarea Bisericii”, nu ca Biserica insasi. Asta ma duce cu gandul la perioada sovietica, cand bisericile n-au fost distruse toate, ci, cele mai frumoase, au fost transformate in muzee, in sali de agrement, unele chiar in sali de sport, in depozite. Cand te uitai din afara, erau ca niste biserici adevarate, dar cand intrai inauntru, nu mai erau asa. Asa este si cu frumusetea femeilor. Sunt frumoase, dupa masura Ziditorului Care le-a facut, ca El le-a facut sa-I fie Lui biserici. Dar sunt moarte, sunt inchise, ca si bisericile din vremea sovietica, pentru ca in ele nu se mai savarseste Liturghia.
Acesta este singurul lor defect, ca in ele nu se slujeste Liturghia. Si totusi, Dumnezeu se simte jignit atunci cand noi le hulim, pentru ca sunt ale Lui. El le-a facut pe ele si nu noi. De aceea, Dumnezeu sloboade patima curviei peste tot cel care judeca femeile usoare, ca sa-i aduca aminte ca nici el nu este mai departe. Si eu am cunoscut calugari care daca vedeau vreun frate vorbind cu vreo femeie, il certau ca sta de vorba cu “dracu’”. In cele din urma insa marii “asceti” au abandonat calugaria si s-au casatorit cu “dracu’”, iar fratii cei certati isi vad linistit de nevointele lor.
Asa ca nu e nimic rau in faptul ca-ti place frumusetea lor. Si lui Dumnezeu ii place. Insa, atunci cand te apuca patima, incearca sa le vezi ca pe niste Biserici, ca pe niste icoane ale lui Dumnezeu. Parca cu niste icoane iti vine sa faci faptele acelea care iti trec prin cap cand haladuiesti prin internet? Imi vei reprosa ca e greu? Nu e greu. E imposibil. De aceea, tocmai pentru ca nu le putem vedea cu ochi curat, mai bine e sa nu le vedem deloc. Daca noi insine am fi avut Liturghia launtrica, cea care le lipseste lor, am fi fost ca si Dumnezeu Care, desi vede toate cele despre care povestesti, si altele mai mari, totusi niciodata nu pofteste.
Patima curviei, deoarece este proprie firii noastre, poate fi depasita numai prin Duhul Sfant, prin Liturghie. De aceea, noi, pacatosii, care inca nu am devenit altare desavarsite, nu ne uitam la ele, ca sa nu ne facem batjocoritori de cele sfinte, ca ne batjocorim pe noi, care suntem biserici si pe ele, care sunt tot biserici.
http://ortodoxie.arsys.ro/catehetica/savatie/despre_pornografie_polutii_si_monahism.htm
http://ortodoxie.arsys.ro/savatie.php
2 Colors // Sep 15, 2006 at 11:59 am
Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă.
Un oarecare batran mare sedea in Siria, intre hotarele Antiohiei si avea un frate, care era gata sa judece, de vedea pe vreun frate gresind. Deci, de multe ori il invata pe dansul batranul, graind: cu adevarat, fiule, te inseli si-ti pierzi sufletul, de vreme ce nu stie nimeni ce este in om, decat duhul care este intr-insul. Caci de multe ori inaintea oamenilor fac fapte rele, iar in taina se pocaiesc inaintea lui Dumnezeu. Pacatul il vedem, dar pocainta si faptele cele bune ce le-au facut, numai Dumnezeu le stie. Pentru aceasta si cu ochii de vei vedea pe un om pacatuind, nici cat de putin nu-l judeca pe el, ca numai unul Dumnezeu este Judecator. Ca tot omul ce judeca pe altcineva, se afla ca un antihrist al lui Hristos, de vreme ce I-a rapit dregatoria si stapanirea ce I-a dat Tatal, facandu-se el judecator mai inainte decat Dansul.
A intrebat un frate: in toata osteneala omului care este aceea care ii ajuta lui? Si a zis batranul: Dumnezeu este scaparea noastra si puterea, ajutor intru necazurile cele ce ne-au aflat pe noi foarte. Iar fratele a zis: posturile si privegherile pe care le face omul, ce fac? I-a zis batranul: acestea fac sufletul sa se smereasca, caci scris este: vezi smerenia mea si osteneala mea si lasa toate pacatele mele. Daca sufletul va face roadele acestea, milostiveste Dumnezeu spre dansul printr-insele. Zis-a fratele batranului: ce va face omul la toata ispita care vine asupra lui, sau la tot cugetul vrajmasului. I-a zis lui batranul: dator este sa planga inaintea bunatatii lui Dumnezeu, ca sa-i ajute si se odihneste degrab de se va ruga cu cunostinta. Caci scris este: Domnul imi este ajutor si nu ma voi teme de ce imi va face mie omul. A intrebat fratele: iata omul bate pe robul sau pentru greseala ce a facut. Ce va zice robul? Zis-a batranul: de este robul bun va zice: miluieste-ma, am gresit! I-a zis fratele: nimic altceva nu zice? I-a zis batranul: nu, caci daca va pune prihana asupra sa si va zice am gresit, indata se milostiveste spre dansul Domnul lui, iar sfarsitul tuturor acestora, este a nu judeca pe aproapele, caci cand mana Domnului omora pe tot cel intai nascut in pamantul Egiptului, nu era casa in care sa nu fi fost mort. I-a zis fratele: ce este cuvantul acesta? I-a raspuns batranul: de vom lua seama la pacatele nostre, nu le vom vedea pe ale aproapelui nostru; caci nebunie este omului ce are mortul sau, sa-l lase pe el si sa se duca sa-l planga pe al aproapelui. Iar a muri fata de aproapele tau, aceasta este: a purta pacatele tale si a nu avea grija de tot omul, ca acesta este bun sau acesta este rau. Sa nu faci rau nici unui om, nici sa gandesti rau in inima ta asupra cuiva, nici sa defaimi pe cineva cand face rau, nici sa te pleci celui ce face rau aproapelui tau si sa nu clevetesti pe cineva, ci zi: Dumnezeu stie pe fiecare. Sa nu te indupleci cu cel ce graieste de rau, nici nu te bucura de clevetirea lui, nici ura pe cel ce cleveteste pe aproapele lui. Si aceasta inseamna: nu judecati si nu veti fi judecati. Nu avea vrajba cu vreun om si nu tine vrajba in inima ta. Sa nu urasti pe cel ce vrajmaseste pe aproapele sau. Si aceasta este pacea, cu acestea pe tine mangaie-te. Putine vreme este osteneala si de-a pururea odihna, cu darul lui Dumnezeu, Cuvantul, Amin.
3 toni // Sep 15, 2006 at 1:47 pm
Daca as fi preot si mi-ar veni una despuiata sa- botez finul as pofti-o frumos afara din biserica .
4 Petre // Sep 15, 2006 at 4:01 pm
propuneti sa se introduca vestimentatia musulmanelor si la femeile crestine.
Nu ispita (femeia frumoasa si “despuiata”) e cauza ci gandul murdar al barbatului care o priveste, fie popa sau “civil”:D
5 nimeni // Sep 15, 2006 at 4:48 pm
…buna tuturor…
…subscriu Petre…exista un proverb oriental care spune ca frumusetea ca si uratenia exista in ochiul privitorului….
…daca nu putem vedea frumusetea Creatiei lui Dumnezeu atunci noi insine avem o problema..
…in alta ordine de idei aceeasi tentatie o pot constitui si barbatii pt feme dar nu stiu de ce de acest lucru nu pomeneste nimeni…si barbatii pot fi tentatii la fel de acute pt femei ca si viceversa…pace buna tuturor
6 test001 // Sep 15, 2006 at 10:42 pm
Colors — asta e un mod extrem de a vedea lucrurile, daca nici un preot nu are voie sa judece PACATUL, atunci CINE?
Petre — nimeni nu cere asa ceva, dar poate in stilul “basescu” (l-am pus cu litera mica, ca un adjectiv) de a face bascalie asa se vad lucrurile.
Nu vreau sa intru in detalii legate de ce cauzeaza gandul murdar la femei si ce cauzeaza gandul murdar la barbati (apropo, nu cred ca vezi pe strada barbati ATAT de dezbracati ca majoritatea “domnisoarelor”) ; nici nu vreau sa fac teorie despre ce inseamna MINIMUL DECENTEI, pentru ca ar insemna sa insult pe cel caruia i-as explica.
nimeni — proverbul spune doar ca “FRUMUSETEA e in ochiul privitorului” :), nici pomeneala de uratenie .
7 irondog70 // Sep 16, 2006 at 6:52 am
Se pare ca site-ul asta devine curs online de religie. Nimic rau in asta. Dar sa nu judecam totul doar prin prisma religiei ca ne ia dracu pe toti. Asa! Acum inapoi la femei sau inainte la femei. Am fost crescut intr-o lume cu doar doua ore de tv si ale dominate de Piticu’ sau propaganda comunista. Urasc orice propaganda in general. Tine tot de reclama pe care as scoate-o in afara legii. As condamna la ani grei de puscarie pe oricine ar afisa sau transmite la tv, radio, online orice tip de reclama. Acum poti vedea ce vrei si ce nu vrei. Decit sa privesc doar obiecte prefer sa vad o femeie frumoasa plasata, scapata dezbracata prin peisaj. Ce poate fi rau cu asta. Daca nu sunt obligate sa o faca lasati-le sa fie admirate. Femeile devin mai frumoase cind se intimpla asta. Femeile nu sunt diavolul, ele sunt mamele, iubitele, fiicele, amantele, dusmanele, amintirile, regretele, dorintele multor barbati. Ce ar fi lumea asta fara ele? Cite opere de arta nu ar fi existat far Femeie. Cineva le apropia mai mult de Dumnezeu decit pe barbati sustinind ca si ele, la fel cu Dumnezeu, creaza viata prin actul nasterii. Femeile? Cine le-a facut ne-a facut si pe noi barbatii. Legea fireasca e sa fim atrasi unii de altii. Prefer sa vad femei dezbracate decit barbati dezbracati. Nu accept vulgaritatea ieftina. Sunt situatii in care o femeie mai lipsita de componenta textila are un ceva pe care nu pot sa-l numesc decit Dumnezeiesc, pentru ca nu cred ca doar diavolul are grija de sex si atractie sexuala. Sexul vine de la Dumnezeu cum s-ar numi el in diferite lumi. Sexul e poate farima de Dumnezeire pe care o putem simti pe propria piele. Orgasmul e Dumnezeiesc. Tot el te aduce la realitate cind, dupa ce trece, si asta Vai! atit de repede la noi barbatii, te simti iar muritor. Dragoste adevarata incepe cu sexul, devine prietenie adevarata si se termina cu Dumnezeu. Biserica are ceva cu femeile. Biserica e din pacate bolnava de cei prea multi homosexuali care sunt ba proti ba calugari. Am creut ca asta se intimpla mai mult in biserica Catolica, unde celibatul pare a fi o conditie a preotiei. M-am inselat amarnic. In Italia in 1998 unul din preotii romani din Roma, i-am uitat numele(parca Stefan), era un pederast si codos ordinar. Bine infipt pe post intr-o Roma mustind de homosexuali autohtoni carora acest “evlavios” preot le furniza baieti romani pentru nazbitiile lor doselnice. Biserica are atit de multe parti comune cu partidele politice ca uneori nu vad nici o diferenta intre preoti si politicieni. Viitorul va fi mai sarac in proti, sper , si mai bogat in credinta. Nu cred ca prea multi mijlocitori intre noi si Dumnezeu ne fac bine. Pre se pun multe taxe pe relatia noastra cu Divinitatea, de catre toti acesti perceptori si dijmari ai credintei. Cine sunt ei preotii sa ne tot arate ca numai ce zic ei este bine cind inca nu s-au hoarit la un Craciun si un Paste care sa fie in aceeasi zi. Isus n-a fost nascut in doua zile diferite si asa mai departe. Jumatate din preoti ar putea devenii educatori ai copiilor, fara a le spala creierele cu detergent religios. Multi preoti si-ar gasi adevarata vocatie de politicieni. Ok . Destul cu preotimea asta imbuibata si harpareata.
Asadar nu agreez prea mult decadenta sau indecenta posturilor de televiziune, dar sper macar sa dezvolte instinctul sexual normal in tinerii barbati ai Romaniei, care sa-si doreasca a face sex, dragoste, a iubi doar femei frumoase. Si hai sa recunoastem domnilor ca orice femeie pe care o iubim este cea mai frumoasa.
Doamne-Ajuta!
8 nebunu // Sep 16, 2006 at 11:26 am
Petre spune:
Nu ispita (femeia frumoasa si “despuiata”) e cauza ci gandul murdar al barbatului care o priveste, fie popa sau “civil”:D
cred ca ai probleme de logica:
statistic si comparativ, dc un barbat normal sexual,
ar privi o aceeasi femeie o data imbracata decent,
si o data imbracata sumar,
comparativ, in acelasi timp si spatiu,
statistica majoritatii ar spune ca in primul caz NU AR AVEA
si in al doilea caz AR AVEA
ganduri murdare.
pt irondog70, lasand la o parte abureala romantioasa (buna de telenovela)
cu care ne-a dovedit ca s-ar pricepe la niscai scenarii pt cateva episoade de telenovela
(in care obiectul muncii este “iubirea”)
nu cred decat ca ar trebui sa repete pana ar pricepe:
IUBIRE = SACRIFICIU
IUBIRE SEX
IUBIRE = SACRIFICIU
IUBIRE SEX
IUBIRE = SACRIFICIU
IUBIRE SEX
IUBIRE = SACRIFICIU
IUBIRE SEX
IUBIRE = SACRIFICIU
IUBIRE SEX
IUBIRE = SACRIFICIU
IUBIRE SEX
…
9 Kronos // Sep 16, 2006 at 10:55 pm
Total de acord cu irondog70:)
Da, pe acest site declarat crestin este normal sa se faca propaganda crestina. Nici o critica la adresa crestinilor si crestinismului. La acest sector totul e perfect, totul e puritate, iubire si smerenie.
Aztecii erau canibali…
Au venit spaniolii cu crucea si i-au macelarit, le-au luat aurul si le-au dus si sifilisul.
Ne fereasca Dumnezeu sa fim condusi de legile popesti! alt fel de dictatura. Sila mi-e de musulmani in mod special. Acum vor sa le ceara Papa scuze! De parca Mohamed n-a fost un dement…de parca ei n-ar fi plini de ura si violenta…
nebunule, chiar crezi ca ceea ce spui e nemaipomenit, intelectual, patapievician?
spui timpenii, omule!
Iubita-i oare o femeie?
10 nebunu // Sep 16, 2006 at 11:20 pm
scuze!
din motive de proasta redactare, reiau ultima fraza:
IUBIRE = SACRIFICIU
IUBIRE nu = SEX
IUBIRE = SACRIFICIU
IUBIRE nu = SEX
IUBIRE = SACRIFICIU
IUBIRE nu = SEX
IUBIRE = SACRIFICIU
IUBIRE nu = SEX
IUBIRE = SACRIFICIU
IUBIRE nu = SEX
IUBIRE = SACRIFICIU
IUBIRE nu = SEX
…
11 irondog70 // Sep 16, 2006 at 11:28 pm
Nebunule, actionezi ca un preot care da un diagnostic pentru a mi se ierta pacatele. De ce nu mi-ai zis sa spun un Tatal Nostru si sa execut ceva matanii.
Iubirea nu este sacrificiu, este TOTUL. In “Cel mai iubit dintre paminteni” Eliade incheie cu o parafraza a Bibliei: “Daca DRAGOSTE nu e, nimic nu e!”. Iubirea fara sex exista fara indoiala, in relatia noastra cu parintii, fratii, surorile, pietenii nostri, cu Dumnezeul nostru. Dar sexul e o completare a iubirii, pe care, capabil inca de a-l practica (cu femei), il gust din plin. Va veni o vreme cind nu va mai fi parte a vietii mele, sper sa fie cit mai tirziu sau niciodata in viata mea, insa pina atunci prefer sa fac sex. Daca nu iti place sexul sau iti place ,dar vrei sa te sacrifici, minunat, fi insa atent si observa daca femeia ta (daca ai una) accepta “sacrificiul tau”. S-ar putea sa se sacrifice si ea, sau mai bine zis sa se jertfeasca altuia, pentru binele tau bineinteles. Uneori Dumnezeu nu ti-a dat atribute masculine suficiente si e foarte greu sa-ti dovedesti barbatia in cimpul iubirii. Nu trebuie sa te sinucizi. Multi zic ca important e jocul nu jucaria. Adica gidilatul. Ma rog, se pare ca totusi “size matters”. Deci in concluzie: Sacrifica-te ca te ajutam si noi!.
Cind te sacrifici pune-ti melodia cu “Iubesc femeia!” a lui Gica sau “Ma iubeste femeile” a lui Margineanu ( vulgaru’). Calugareste-te !(poate esti deja calugar). Da fi atent ca multi care s-au calugarit au luat-o…In fine fa ce vrei ca nu am nimic cu tine, dar imi place sa polemizez! Nu cred ca eu am dreptate mai multa decit tine. Sunt un muritor ordinar in cele din urma. Dar e extraordinar ca poti face o gluma despre cine vrei si a doua zi esti inca aici. Am trait si alte timpuri cind azi spuneam bancuri in Romania, iar miine spargeam sare in Siberia. Cred ca ai simtul umorului cit carul ca doar ti-ai pus numele de Nebunu. Sigur iti place sa fi numit nebun.
No, cam atita am avut de ciripit, mi-a facut placere si te salut respectuos.
Noroc!
12 Lizica // Sep 17, 2006 at 12:56 pm
Daca toti barbatii s-ar calugari, atunci specia umana ar disparea de pe Pamant. Sexul are ca scop perpetuarea speciei. Animalele urmeaza acest proces normal si necesar pentru continuitatea speciei lor, fara sa considera ca “femelele” sunt tarfe si ca e un pacat sa faca sex.
Noi oamenii suntem insa ipocriti si condusi de o ratiune pervertita si refuzam armonia dintre fiintele umane. Iubirea este considerata pacat, iar femeia este considerata tarfa doar de ipocriti si de cei care nu vor sa isi asume responsabilitatea.
Adevarata dragoste este cea bazata pe atractie fizica, daca nu exista atractie fizica, este vorba doar despre prietenie. Femeile in general fac dragoste doar daca iubesc, pentru ca scopul sexului este crearea unei noi vieti, si vrei sa creezi o noua viata cu un barbat care iti place, nu cu un cont din banca!
13 Lizica // Sep 17, 2006 at 1:02 pm
Un calugar care se retrage la manastire si considera femeia “diavol” nu Il intelege nici pe Dumnezeu si nici Creatia acestuia.
La Manastire nu se merge pentru ca urasti viata, ci se merge pentru ca, desi iubesti viata, ai ales sa renunti la menirea ta de a-ti transmite mai departe genetica, preferand sa te rogi pentru a salva omenirea de energia negativa care s-a abatut asupra ei. Si energia negativa nu inseamna ca faci dragoste cu persoana iubita, ci ca unii oameni fac totul pentru bani, chiar daca asta inseamna sa puna in pericol viata de pe intreaga Planeta.
14 toni // Sep 17, 2006 at 3:31 pm
@Kronos
Daca nu-ti place un site unde se vorbeste despre crestinism , nu te retine nimeni , poti sa mergi pe site-uri ateiste . Exista cateva site-uri romanesti despre ateism . Se remarca prin faptul ca sunt extrem de plicticoase si forumurile lor strang cu greu 100 de measje / an .
Iar pentru amatorii de femei dezbracate , reamintesc ca exista mult site-uri si reviste XXX ce se pot obtine gratuit .
Tuturor va doresc DRUM BUN si sa NU ne scrieti .
15 toni // Sep 17, 2006 at 6:53 pm
@Lizica
Eu zic sa nu ne temem ca oamenii se vor calugari cu titii . Nu se intrevede deloc aceasta situatie . Dimpotriva oamenii fug de Dumnezeu tot mai tare , asta e problema de care trebuie sa ne temem .
In articol nu este acuzata femeia ci viciul femeii de a umbla imbracata in asa fel inca sa starneasca cat mai tare poftele barbatilor . Femeia se poate imbraca si cuviincios.
Iar iubirea nu este condamnata de Biserica , dimpotriva , este binecuvantata prin taina cununiei dupa principiul : “ceea ce Dumnezeu a unit , omul sa nu desparta”
Ceea ce este condamnat de Biserica nu e iubirea ci erotismul prin care oamenii vor sa-si satsifaca poftele sexuale fara responsabilitatea unei casatori sau a nasterii de copii .
Omul modern prin sex intelege numai distractie , nici nu se mai casatoreste , sau daca o face are 50% sanse sa divorteze , nici nu mai vrea sa faca copii , ucigandu-si copiii inainate de a se naste prin avort . Tocmai abordarea iresposnabila a sexului duce la scaderea natalitatii , nu calugaria si nici o casatorie facuta in spirit crestin ortodox . In urma cu 100 de ani cand oamenii aveau frica de Dumnezeu cuplurile aveau 4,5 , 10 copii si ninvelul de trai era mai scazut decat azi . Acum oamenii prefera sa-si cumpere masini de lux sau sa-si petreaca concediul in Spania decat sa-si ia si sa poarte crucea casatoriei .
16 Kronos // Sep 17, 2006 at 9:54 pm
@toni
mie imi plac site-urile polemice, unde exista schimb de idei, contraziceri…Un site ca cel crestin-ortodox este ingrozitor de plictisitor fiindca toti sint la unison. Si pareile, opiniile, comentariile, de multe ori sint hilare pentru oamenii care nu traiesc cu Biblia sub perna.
Altermedia, pe langa site crestin, abordeaza si alte teme. Asa ca, voi continua sa-mi spun opinia si pe-aici fiindca de-aia-i forum si libertate de expresie, iti place sau nu. Numai Altermedia poate spune cuiva “DRUM BUN”, tu nu ai acest drept.
Nu vad de unde ai tras concluzia ca sintem amatori de site-uri si reviste pornografice.
Trebuie sa accepti ca opinii ca cele pe care le expui vis-a-vis de casatorie, iubire, sex, morala, femeie, unora le pot parea anacronice, musulmane, inchizitoriale. Lumea de azi nu poate fi ca cea de acum 100 de ani. Sa stii ca Dumnezeu nu vrea ca oamenilor sa le fie frica de El, Dumnezeu vrea oameni puternici, inteligenti si sanatosi la minte si trup. Nu uita ca-i ajuta pe cei puternici:D
Numai asa poate progresa omenirea. Ura intre religii si religiosi o mentin credinciosii fanatici, sectantii si liderii religiosi.
17 irondog70 // Sep 18, 2006 at 9:11 am
Apropos de sex, rect-ific:”Cel mai iubit dintre paminteni” e scris de Marin Preda. Ma gindeam la “Noapte de Sinziene” a fost scris de Eliade si din ceva motive , sexuale, le-am cuplat.
Ma iarta si Preda si Eliade ca amindoi au iubit femeia!
18 brudi // Sep 18, 2006 at 10:35 am
Va salut,
eu cred ca aceste femei care au ajuns un bun comercial este ce au ales. Cultura, etc. si cel mai important ptr. oameni sunt banii (normal ca libertatea este si periculoasa cand nu este si responsabilitate). Oricum femeile care intra intr-un locas al Domnului, fie el ortodox, catolic, baptist, etc. dezbracate mai mult, sigur nu au nimic de face cu Dumnezeu.
In biblie, vechiul testament nu aveai voie (nici ca barbat) sa stai in fata Domnului, sa se vada multa piele trebuia sa te acoperi.
In aceste zile ROMANIA CEA MARE CRESTINA, ITALI, ANGLIA, etc. catolica se legalizeaza homosexualitatea, imediat si pedofilia.
Kronos si mie imi plac site-urile polemice, unde exista schimb de idei, contraziceri…Asa e bine chiar foarte bine.
Dar de dumnezeu trebuie sa ne temem chiar daca vrea oameni puternici, inteligenti si sanatosi la minte si trup si El ii vrea si pe cei slabi, pentru ca prin ei si-a aratat puterea si iubirea mai mult decat prin cei “puternici”(pana nu au probleme, boli, dureri, etc.)
Omenirea nu progreseaza daca nu merge cu Dumnezeu impreuna, aici nu ma refer la religii si religiosi, credinciosii fanatici sau excroci care se folosesc de numele Domnului ptr. a manipula si imbogatii pe seama oamenilor.
Dumnezeu spune haideti sa gandim, sa cantarim, etc.(dar ce avem ca etalon? prejudecati, datini, traditi, educatie, cultura,SINGURA este BIBLIA unde Dumnezeu ne invita si chiar ne sfatuieste sa fim intelepti ca sarpele si bun ca porumbelul). Fara BIBLIE vom fi subiectivi si ne vom trage jar pe turta.
Femeia are porunca sa fie supusa, iar barbatul sa o iubeasca la cei casatoriti. In fata Domnului sunt egali toti.
Doamne Ajuta-ne.
19 cristian // Sep 18, 2006 at 9:57 pm
Decât să tot critice destructiv (unii) Biserica, mai bine să admire o femeie frumoasă, s- o iubească frumos, s- o ia de soţie, să aibe câţiva copii frumoşi împreună, să- i crească frumos şi totul este în regulă. După voia Domnului.
Dar sex de dragul poftelor şi plăcerilor, iar apoi fuga de răspundere= crimă= avort şi iarăşi de la capăt- aceasta NU! Şi aici nu mai contează nici cât de “destupaţi la minte” suntem faţă de cei de acu 100 de ani sau 1000 de ani, etc.!
Un bărbat şi cu o femeie- până ce moartea îi va despărţi. Aceasta este viaţă frumoasă, şi nu promiscuitatea în care tot mai mulţi trăiesc azi, ajutaţi şi de TV, calculator, reclame, etc.
Dumnezeu ne vrea în ordine; în ordinea Sa. Nu precum animalele, care fac ceea ce le dictează instinctul. Atât timp cât mai sunt în stare, nu- i aşa, irondog70?
Iar preoţii au menirea lor de la Dumnezeu- sunt interfaţa noastră cu Dumnezeu, prin harul dăruit lor de Domnul beneficiem şi noi de sfintele taine. Haideţi să nu- i găsim chiar numai pe preoţii păcătoşi (preacurvari, homosexuali, mincinoşi, etc.), ci mai mult, să ne uităm la cei virtuoşi. De la aceştia putem învăţa Calea. Şi doar pe noi Calea ne interesează, şi Adevărul, şi Viaţa, iar nu să judecăm vreun preot sau vreun episcop, sau pe toţi la grămadă. Ca să n- ajungă această judecată a noastră o scuză pt îndărătnicia noastră de a lua calea mântuirii. Căci la Judecată, Christos ne va întreba de ce nu ne- am luat după preoţii virtuoşi, şi nu de ce am luat aminte la cei stricaţi.
20 nebunu // Sep 18, 2006 at 10:21 pm
irondog, te salut si eu,
si scuza-mi iesirile habotnice!
vad ca te pricepi la femei…
si sa stii ca fost o vreme cand “iubeam” si eu femeile,
si crede-ma ca au fost destule, si erau din toate “paturile” si starile:
sociale, culturale, (i)morale, civele si necivile…
dar tu ai auzit de una, Maria-Magdalena,
una dintre cele mai cunoscute si iubite femei ale lumii ?!
apare in multe tablouri celebre.
si pt oameni (i.e. ludicii, les bonne vivants),
ea este un simbol al sexualitatii, al “iubirii” patimase si carnale.
ei, toata istoria asta, mitizata de spiritul barfitor al lumii
porneste dela niste versete din Evanghelia dupa Ioan:
…
2. Dar dimineata iarasi a venit in templu, si tot poporul venea la El; si El, sezand, ii invata.
3. Si au adus la El fariseii si carturarii pe o femeie, prinsa in adulter si, asezand-o in mijloc,
4. Au zis Lui: invatatorule, aceasta femeie a fost prinsa asupra faptului de adulter;
5. Iar Moise ne-a poruncit in Lege ca pe unele ca acestea sa le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici?
6. Si aceasta ziceau, ispitindu-L, ca sa aiba de ce sa-L invinuiasca. Iar Iisus, plecandu-Se in jos, scria cu degetul pe pamant.
7. Si staruind sa-L intrebe, El S-a ridicat si le-a zis: Cel fara de pacat dintre voi sa arunce cel dintai piatra asupra ei.
8. Iarasi plecandu-Se, scria pe pamant.
9. Iar ei auzind aceasta si mustrati fiind de cuget, ieseau unul cate unul, incepand de la cei mai batrani si pana la cel din urma, si a ramas Iisus singur si femeia, stand in mijloc.
10. Si ridicandu-Se Iisus si nevazand pe nimeni decat pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt parasii tai? Nu te-a osandit nici unul?
11. Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Si Iisus i-a zis: Nu te osandesc nici Eu. Mergi; de acum sa nu mai pacatuiesti.
…
desi e vorba despre o “desfranata”,
lumea a presupus ca e vorba de Maria-Magdalena,
ca asa e lumea…
anyway, irondog, poti tu sa intelegi ce a simtit in inima ei
femeia desfranata fata de Iisus ???!!!
care in cateva secunde i-a salvat viata,
dar nu dpdv fizic, ci sufleteste:
“…de acum sa nu mai pacatuiesti”
pt ca din acel moment,
desfranata n-a mai iubit cu iubirea de care vorbesti tu sau altii,
ci cu iubirea jertfitoare.
caci aceasta este adevarata iubire!
iar o bucatica din ea este si iubirea dintre o femeie si un barbat,
care-si slujesc si-si sunt fideli unul altuia pana la sfarsit.
actul sexual nefiind in sine nicidecum iubire,
ci doar o urmare a ei (a iubirii)
si continuare a vietii prin procreare,
adica nastere de copii.
21 Vladimir // Sep 19, 2006 at 12:35 am
Femeia are porunca sa fie supusa, iar barbatul sa o iubeasca la cei casatoriti.
“Spirutualitate” crestino-musulmana-talmudica.
Si cei care nu sint casatoriti nu pot iubi femeia?
Cred ca din cauza acestor teorii biblice bagate-n capsor de cand sint copii, cei care se dedica vietii bisericesti au o parere gresita despre femeie; cea ideala trebuie sa fie supusa si sa procreeze ca o iepuroaica, iar cea emancipata este o stricata.
si crede-ma ca au fost destule, si erau din toate “paturile” si starile:
sociale, culturale, (i)morale, civele si necivile…
Ca sa vezi dom’le! Sex pur si dur. Noroc ca ai gasit pana la urma CALEA:D
Aveam un coleg care avea o agenda mare, groasa, in care nota “cuceririle”. Erau sute…Si alaturi de nume, ca sa-si aduca aminte, punea mici detalii picante. Bineinteles nimeni nu-l credea dar ne distram copios. El n-a gasit calea.
22 cristian // Sep 19, 2006 at 9:35 am
Şi totuşi, Vladimir, care- i finalitatea “cuceririlor”? Căci nu înţeleg, dacă este doar satisfacerea în mod egoist, nejertfelnic a poftelor personale. O mai fi şi altceva, ceva bun, în comportamentul acesta, măcar aparent subuman?
23 altermedia_ro // Sep 20, 2006 at 12:44 pm
Va rugam inca o data sa va referiti strict la subiectul articolului si sa evitati consideratiile pe teme religioase la modul general.
24 albert // Nov 3, 2008 at 5:28 am
ma gandesc cu ingrozire la faptul ca noi oamenii judecam pe cei care sunt in jurul nostru. am incetat sa mai judec chiar si pe cei care imi fac rau pentru ca intai de toate ma judec pe mine. si ma gandesc daca eu eram in locul lui ce faceam? si imi aduc aminte ca si eu am facut la fel candva, si astfel imi zic cum oare sai cer lui sa fie asa cum eu nu sunt si ca mai am de lucrat la mine pana sa privesc la ce face el. sincer cred ca uraciunea pustiirii de care vorbeste Daniel proorocul e mult mai mult decat niste femei imbracate sau mai mult dezbracate in biserica. e vorba de cel de la care porneste aceasta uraciune ” fiul diminetii”si stapanitorul marginii celei de miaza noapte. acesta este doar inceputul care nu se compara cu ce va urma. am vazut pe mai multe saituri religioase intrari la” livesex” si asta e incerc sa ignor toate astea astept ce e mai rau chiar de nu sunt pregatit dar sut sigur ca Dumnezeu imi va da putere sa trec peste toate. semnele se apropie vedeti si voi asta dati pe un post de stiri , intrati pe net , cititi un ziar sunt peste tot. sunt multumit k sunt supravegheat prin satelit ma linisteste ?????????. unde este libertatea?, lucruri doar de fatada atat. doar atat. pacat sunt multi oameni care au ceva de spus da nu sunt ascultati. nu vorbesc de lucruri de grad maimuta cu carnetelul pentru cuceriri. de lucruri cu adevarat reale actuale folositoare si captivante. nu stu poate sunt batut in cap eu da de cat sa vb despre copile de 18 ani care nu au nici cat negru sub unghie cu ce se intampla cu adevarat in lumea asta mai bine dorm . parerea mea. daca doreste cineva sa vorbeasca cu mine ma puteti gasi pe albert_latin2007 .
Leave a Comment