Aleksandr Isaievici Soljenitin isi doarme somnul de veci printre nobili, disidenti si artisti, la cimitirul Manastirii Donskoi, fosta Muzeu al Ateismului si al Arhitecturii, temnita bolsevica pentru copii, crematoriu sovietic, loc de inhumare pe ascuns a victimelor Cekai si inchisoare atat Patriarhului martir Tihon, acum canonizat, cat si Icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului de pe Don, atribuita lui Teofan Grecul, mai cunoscuti romanilor dintre vecinii proaspatului mormant fiind nu istoricul Kliucevski ci filozoful Piotr Ceaadaev si generalul alb Anton Denikin.

Cel ce a ales inca din 2003 acest loc de pomenire, vedem astazi, cand sunt la moda praxiologia vietii orientate si studiul academic al geniului obligat, ca nu este numai un mare scriitor rus ci si un egal lui Michelangelo si Beethoven prin performantele sale miraculoase in ce priveste lucrul bine facut, noua muritorilor de rand aproape inaccesibile, care par a tine de Istoria Omului ca specie.

Orfan din fasa. Scriitor rus ortodox descoperindu-si devreme vocatia si alegand totusi matematica drept cariera – filologia sau filozofia fiind prea ideologizate in anii marii terori staliniste, iar trecutul de ofiter tarist al tatalui putand atrage atentia serviciului de cadre. Socul razboiului, in care fiul de vaduva se avanta asa cerand onoarea de scriitor rus. Socul Gulagului. Credinta. Solutie stralucita – saraska, acel institut de cercetatori detinuti, accesat ca specialist in bombe atomice cum a americanilor! Socul despartirii de Natalia Resetovskaia cu numai un an inainte de eliberare. Socul cumplit al cancerului si romanul de Premiu Nobel extras din aceasta experienta. Domiciliul obligatoriu pe viata in aulul Kok-Terek din Kazahstan, sub cel mai frumos cer instelat din lume. Exploatarea Dezghetului hrusciovian publicand celebra nuvela O zi din viata lui Ivan Denisovici. Valorificarea corespondentei in Arhipelagul Gulag, nu numai a marturiilor ci si a observatiilor foarte critice venite, de pilda, de la Varlam Salamov, baza incisivului text fiind totusi formidabila documentare proprie.

Socul urii scriitorilor sovietici, in frunte cu Solohov, care cere nu a nu se publica textele lui Soljenitin prin revistele literare, cum pati Paul Goma la noi recent, ci a face imposibila insasi scrierea lor! Replica nimicitoare la imaginea aceluiasi Solohov, deposedandu-l de Donul linistit spre a-l atribui multa vreme credibil unui Feodor Kriukov. Rabdarea de a nu parasi URSS in 1970 cand cu Nobelul, mai importanta fiind vocea destinului: a scrie si a raspandi Arhipelagul Gulag era rostul trecerii lui prin lume, deoarece Occidentul e insensibil la mizeriile economice si ideologice cotidiene ale omului sovietic, dar se teme, dupa Auschwitz, de infernul concentrationar. Tot acum, Natalia Dmitrievna Svetlova si cei trei baieti.

Un fel de normalitate. Mari prieteni: Mstislav Rostropovici, Heinrich Boll. Perchezitii. Sinuciderea Elizavetei Voronianskaia dupa ce KGB-ul obtine unul dintre cele trei exemplare ale manuscrisului. Flexibilitatea de a decide publicarea nu in URSS, cum nadajduise, ci in Vest, a Arhipelagului Gulag, mentinand macar prioritatea variantei in limba rusa. Ajutorul acordat victimelor bolsevismului Socul exilului decis de Brejnev in perspectiva Helsinki a Destinderii. Socul primirii dure in Occident nu numai de catre intelectualitatea de convingeri sau de finantari bolsevice. Conditiile perfecte pentru scrierea operei majore Roata Rosie, asigurate atat la Cavendish, Vermont, cat si langa Moscova, la Troite-Likovo.

Si, in fine, loviturile finale, care pot darama moraliceste si un semi-zeu.

Noua ni se tot spune ca postmodernismul sfarsitului american al istoriei fiintei umane este de o toleranta netarmurita si ca trebuie atunci sa inghitim cu voiosie si aplauze furtunoase demitizarea-vitriolarea voievozilor, a lui Eminescu, a Bisericii si a tuturor scriitorilor ante-optzecisti din tara sau din diaspora, pe cand cel mai mare soc trait de Soljenitin in exil a fost tocmai impactul cu irascibilitatea agresiva, dogmatica, cvasi-brejneviana, a Occidentului la critica sa! Dupa discursul de la Harvard, i s-a reprosat scriitorului ratacitor pana si refuzul de a-si strica rusa literara, stiuta nichitastanescian de mai multe ori ca instrument al exprimarii, spre a-si insusi in loc engleza fluenta, eventual ca star tv! Mai mult inca, deja in 1986, dinspre disidenta insasi vin atacuri la patriotismul si credinta sa, un fost autor de imnuri pentru cosmonauti prezentandu-l intr-o distopie de succes publicului larg ca pe un slavofil incuiat ce viseaza la a se proclama tar la Moscova!

Cel mai greu de indurat fiind insa, stim cu totii, Tranzitia, dupa intoarcerea in Rusia, privelistea coruptiei si a incompetentei, confruntarea cu penuria de cadre nascuta din lipsa de infrastructura intelectuala generata de totalitarism si perpetuata de Autoelita spre a evita concurenta tineretului idealist la impartirea fondurilor culturale si asa ridicol de inconsistente.

Occidentalizarea Infrastructurii Intelectuale ramane si in Romania un deziderat mai degraba al secolului XXII, de dupa facerea autostrazilor, stand si azi in ruina Biblioteca Nationala inceputa de Ceausescu, fara a necaji pe cineva. De aceea, nimic consistent nu se poate scrie acum aici despre Soljenitin Reactionarul! Iar daca dispune vreun roman de acele texte rusesti din care sa rezulte capitularea Zek-ului dinaintea KGB-ului, un asemenea studiu critic ar deveni o ustensila de valoare inestimabila.

Pana atunci, ma tem ca formulele denigratoare sunt doar Idei Primite, de la manipulatori experimentati. Si chiar in cel mai rau caz, prevad ca ii vom acorda lui Soljenitin acea circumstanta atenuanta de care beneficiaza cu larghete Jean-Paul Sartre, de ale carui prostii spuse la batranete nu s-a mai scandalizat atata lume.

Mai degraba am avut in Rusia o strategie de izolare a scriitorului in dacea sa, cum se va fi procedat candva cu Gorki, decat recunoasterea completa a meritelor antibolsevice. Sa nu uitam ca prezenta dlor Medved, Putin si Gorbaciov la ceremonii nu echivaleaza unor funeralii nationale, atribuirea numelui Soljenitin strazii Bolsaia Kommunisticeskaia e un nimic propus si pe la Bucuresti, iar reprezentarea Occidentului la tristul eveniment, inclusiv cea intelectuala, pare sa se fi redus la tipizatele telegrame de circumstanta, iar pe la televiziuni la reactii autopublicitare.

Iata de ce am convingerea ca investitia in omagierea lui Aleksandr Isaievici Soljenitin prin publicarea la Bucuresti sincrona cu Moscova a Operei Complete este pe termen lung profitabila, iar aici in RO ridicarea grabnica a unei statui ar putea tine loc de cinstirea abstracta a Disidentului, pentru ca e previzibila opozitia intelectualitatii atitudinare la a se acorda atentie lui Paul Goma, petitia initiata in acest scop putand fi semnata aici

Romania are ocazia de a da o productiva lovitura de imagine plasand la Bucuresti, in calea coloanelor oficiale ale vizitatorilor straini, statuia lui Soljenitin pe soclul inca existent al lui Lenin din Piata Scanteii.

Aleksandr Isaievici Soljenitin este si va ramane simbolul mondial al biruintei omului asupra totalitarismului. Gloria sa abia incepe. Arhipelagul Gulag, Pavilionul Cancerosilor si Roata Rosie se vor reciti mereu altfel. Conul de umbra de dupa 1989 in care a fost tinut incomodul moralist se poate explica prin spaima Occidentului de o critica nimicitoare si intrucatva meritata pentru risipirea azi a resurselor celor de maine. Dupa trecerea lui Soljenitin langa Tolstoi si Dostoievski aceasta frica nu mai exista si o prioritate in omagierea sa devine un avantaj de imagine pentru Romania.

Inaltand o statuie marelui disident in Piata Scanteii, care i-ar putea prelua numele, bucurestenii ar arata lumii intregi ca noi romanii nu avem resentimente fata de poporul rus, ci am respins doar imperialismul, cu deosebire pe cel rosu.

Numai asa s-ar schimba semnificatia de arhitectura coloniala, tipica tarilor ocupate, pe care o are, in monstruoasa ei masivitate de import, Casa Scanteii.

Deja, la 6 august 2008, Presedintele Romaniei Traian Basescu a conferit post-mortem Ordinul National “Steaua Romaniei” in grad de Mare Cruce disidentului rus Aleksandr Soljenitin (1918-2008), laureat al Premiului Nobel pentru Literatura (1970), “pentru curajul si demnitatea de care a dat dovada, remarcandu-se ca una dintre cele mai mari constiinte ale Rusiei secolului XX, si pentru contributia sa la imbogatirea patrimoniului literaturii universale”, apreciere interpretabila si in logica condamnarii oficiale a comunismului – o alta prioritate romaneasca.

O statuie a lui Soljenitin, in valul de demitizari initiate de gruparile postmoderniste, care la noi l-au lovit cu deosebire pe Eminescu, ar avea si avantajul de a contribui la indrumarea tineretului spre descoperirea marii literaturi ruse si a Literaturii in general, stimuland astfel intoarcerea bucurestenilor la lectura si reabilitand statutul scriitorului in societatea noastra.

Propinaţiu