DACA VRETI sa vedeti o mostra de batjocorire a istoriei si a bunului simt - si nu v-a ajuns exemplul “Troia” - mergeti sa vedeti “Kingdom of Heaven” (Regatul Cerurilor), cu Orlando Bloom si Liam Neeson.

Filmul este strabatut ca de un “fir rosu” de o invatatura 100% marxist-leninista: religia inrobeste oamenii, credinciosii sunt fanatici si nebuni, caramizile caselor sunt mai valoroase decat simbolurile religioase (macarale / rad in soare argintii / macarale…) credinta a impiedicat progresul omenirii, preotii si calugarii sunt fatarnici si ipocriti. Si lista poate continua.

Noroc cu un fierar din fundu’ Frantei, care da sperante de mai bine omenirii! Omul nostru, plin de remuscari in urma unei crime, pleaca la Ierusalim sa afle mantuirea si sa gaseasca Pamantul Fagaduintei. Acolo vrea sa dialogheze cu Dumnezeu, dar acesta nu ii raspunde. Surd Dumnezeu, ce sa ii faci!

In oras, nenorocire! Templierii si Cruciatii – insetati de sange, intoleranti – chinuie si omoara pe sarmanii arabi; regele Saladdin, infuriat, porneste cu razboi impotriva Ierusalimului. Toti generalii mor, fierarul nostru, transformat intre timp in cavaler, este desemnat ultim aparator al obiditilor din cetate. Desi nu stia nici sa scrie, acesta se dovedeste maestru spadasin, topometrist, strateg si comandant de osti si il infunta cu succes pe Saladdin pentru a-i salva pe oameni.

La sfarsit, sensibilul si poetul fierar (Orlando Bloom) nu vrea nimic pentru el, ci aduna aparatorii Ierusalimului intr-un apel mobilizator, ii face pe tarani cavaleri si le tine un discurs lacramos despre modul in care Orasul Sfant apartine tuturor credintelor religioase. Cat progresism si ce vizionarism, pentru un mestesugar analfabet din secolul al XIII-lea!

Filmul amesteca personaje si fapte istorice reale cu falsurile cele mai grosolane, in buna traditie de haliud. Amintiti-va de Troia, in care Ahile, o masina de ucis si un razboinic fara scrupule, isi descopera latura filosofico-mistico-bonoma a personalitatii, in niste accese de remuscare, de tot rasul pentru oricine a citit Iliada in copilarie.

Sa ne intoarcem la Regatul Cerurilor. Singurul personaj real al filmului, zugravit cat de cat onest, este regele arab Saladdin (pe numele real Sellah Eddin) iscusit comandant de osti. Altfel, e dezastru. In Ierusalim domneste un rege lepros, caruia ii urmeaza un apropiat al sangerosilor templieri – nici unul din ei nu a existat; sora lui Saladin este prinsa si omorata de catre crestini (inca un fals groslan), insa dupa capturarea Ierusalimului, regele musulman arata respect fata de simbolurile religioase ale invinsilor. De unde atata piosenie si intelepciune de la un om care toata viata nu facuse altceva decat sa lupte pentru Allah, nu se stie.

Una peste alta, filmul l-ar bucura pe Lenin, cel care spunea ca religia e opiumul popoarelor. Cel mai rau “opiu” insa, e crestinismul. Parol! Daca sunteti influentabil, veti pleca acasa cu un acut sentiment de rusine ca sunteti alb, european si mai ales crestin, cand ati putea foarte bine sa fiti un shaman negru intr-un McDonald’s din Suedia.

Sau cel putin un adept al Islamului, zugravit in culori ceva mai umane in aceasta pelicula mizerabila si ignoranta in ansamblul sau.

P.S.: Hollywood-ul este specialist in batjocura fatisa la adresa crestinismului in special, si mult mai putin a celorlalte religii. Am vazut nenumarate filme cu prelati crestini ucigasi, sperjuri, curvari, ticalosi, fanatici, paranoici, zgarciti si fara inima. Insa niciodata vreun film in care un rabin sau un evreu sa fie zugraviti in asemenea culori. Oare de ce? Daca aveti cunostinta de asa ceva, dati-mi si mie de stire. (Bogdan I. Stanciu)