AlterMedia România (fondată 2002)
AlterMedia România (fondată 2002): Încrede-te în Dumnezeu şi ţine-ţi praful de puşcă la adăpost de umezeală (Oliver Cromwell)


POTOP ŞI EVANGHELIE

July 15th, 2005 · Comentati (Nu sunt comentarii)

Trimite prin email Print This Post

“Părinte, hai să scoatem icoana Maicii Domnului şi să mergem cu ea în procesiune, să citim rugăciuni.” “Nu o scoatem, ce, vrei să se smintească lumea? Asta era cîndva, acum nu mai merge.” “Părinte, dar de ce să se smintească? Este Maica Domnului, nu Elizabeth Taylor.” “Măi, tacă-ţi gura şi pleacă de aici”

monah Filotheu Bălan

MI S-A FRÎNT INIMA văzînd dezastrul din ţară, din ultimele 48 de ore. Nu poţi să rămîi de piatră văzînd fluvii întregi de apă şi noroi curgînd cu vijelie la vale prin casele oamenilor, decît dacă eşti mort sufleteşte; iar dacă văzîndu-le te mai poţi uita la programele tv de îndobitocire sistematică, atunci ai suflet de fiară. Cine nu a suspinat văzînd bătaia lui Dumnezeu? Cine nu a plîns la gîndul că în acele sate sînt părinţii şi fraţii noştri? Cine mai poate zîmbi în aceste zile?

Mi s-a întîmplat cam acum un an de zile, după vreo săptămînă de zile mai ploioase, să mă tulbur tare pentru un cioban care a trecut trei zile la rînd cu oile peste mica punte pe care treceam în fiecare zi, şi a umplut-o de noroi. Şi l-am judecat aspru, ba chiar nu m-am putut opri să mă duc şi să-l rog să facă în vreun fel să o ocolească, pentru că dacă el umblă în cizme de cauciuc, eu eu intru în biserică cu încălţările mele. Pentru această judecată aspră a mea m-am smerit tare, pentru că au venit alte ploi, trei săptămîni de zile, la sfîrşitul lui iulie 2004 şi s-a îmbibat totul cu apă. Şi nu a mai lipsit decît să apară un oarecare patron de gater care să-şi aducă utilajele şi să tragă vreo cîţiva metri cubi se lemn din pădure, trei zile la rînd. Ei bine, monştrii de fier care au tras lemnul au stricat orice urmă de drum şi au umplut de noroi toată bucata ce despărţea chilia mea de mănăstire. Am avut vreo două luni în care ocoleam prin pădure pentru a nu mă înnoroi prea tare.


A venit şi 2005 şi iată că a început să plouă, amarnic, pe la jumătatea lui aprilie. Au fost inundaţii în judeţul Timiş cum nimeni nu a bănuit de mari. Mai înainte să se ajungă la acest dezastru şi mai înainte ca 1000 de oameni să rămînă fără locuinţă, un părinte iubitor de oameni m-a sunat să-mi spună că de o vreme scotea părticele la Proscomidie şi pusese rugăciuni la Liturghiile din fiecare zi pe care le făcea pentru încetarea ploii şi că pentru circul apostaziei, al lepădării de credinţă a acestui popor care s-a închinat unui drac în piele intitulat papă, prin îngurgitarea veninului mass-mediei din acele zile, pentru acest păcat, zic, a îngăduit Dumnezeu bătaia ploii. Şi i-am dat dreptate.

După o lună au venit alte ploi, mari, mari de tot, şi a fost evident că pentru circul homosexualilor din Bucureşti a îngăduit Dumnezeu bătaia aceea.

Iată că după încă o lună a venit un şi mai mare puhoi de ape. În nici una din aceste trei luni de ploaie nu s-a găsit, după ştiinţa mea, un singur arhiereu care să trimită circulară preoţilor săi să pună rugăciuni pentru oprirea ploii. Poate s-ar fi cuvenit ca în numele Sinodului, de la Patriarhie să se dea o asemenea circulară. Căci nu poţi să rămîi de piatră cînd fratele tău suferă. Era datoria păstorilor să îşi pună sufletul pentru turmă şi să apeleze la mijloacele credinţei. Şi care sînt acestea? Rugăciunile de la Proscomidie şi celelalte ectenii ale Liturghiei, rugăciunile din Molitfelnice, şi procesiunile cu Sfintele Moaşte şi Sfintele Icoane însoţite de Taina Sfîntului Maslu. Dumnezeu să mă ierte, nu am auzit de aşa ceva în acest an. Am văzut fotografii de mai înainte de ultimul război mondial cu Sfinte Icoane şi Sfinte Moaşte, cu oameni smeriţi la rugăciune. Am cunoscut bătrîni, mireni, preoţi, călugări, care îmi spuneau cît de puternice erau aceste rugăciuni, la vreme de secetă ori de potop.

Chiar Părintele Iustin, stareţul meu, a fost arestat în 1948 după ce s-a întors dintr-o asemenea procesiune pe Valea Bistriţei cu icoana Maicii Domnului de la Durău. Şi îmi aduc aminte cum prin anii 80, fiind copil, mergeam la Sfintele Masluri care se făceau pentru venirea ploii în satul bunicilor mei şi vedeam cum Dumnezeu nu trecea cu vederea rugăciunile oamenilor smeriţi.

După 1990 prea puţine au fost ocaziile în care s-au mai repetat aceste procesiuni cu Sfinte Icoane şi Sfinte Moaşte. Păcatele oamenilor s-au înmulţit dimpreună cu banii lor, cu nivelul de trai şi cu “europenizarea” lor, credinţa lor a scăzut, iar rugăciunea a lipsit cu totul din casele lor. Ce puteai să le mai ceri oamenilor simpli cînd între clerici mulţi s-au opus “fenomenelor de misticism” pe care unii preoţi cu mai multă frică de Dumnezeu voiau să le provoace prin scoaterea icoanelor şi a moaştelor? “Părinte, hai să scoatem icoana Maicii Domnului şi să mergem cu ea în procesiune, să citim rugăciuni.” “Nu o scoatem, ce, vrei să se smintească lumea? Asta era cîndva, acum nu mai merge.” “Părinte, dar de ce să se smintească? Este Maica Domnului, nu Elizabeth Taylor.” “Măi, tacă-ţi gura şi pleacă de aici.”

Aceşti păstori năimiţi care s-au pus pe scaunul lui Moise şi al Prorocilor au ajuns împlinitorii multor cuvinte de ocară pe care Mîntuitorul Hristos le-a zis fariseilor din vremea sa. Cu toate acestea, nimeni nu vede, pentru că pe nimeni nu-l doare sufletul. Mor oameni şi nu se aude un cuvînt de mîngîiere, de îmbărbătare. Munca de o viaţă a unei familii dispare într-un ceas şi din Biserică nu se aude un cuvînt. De ce? Pentru că pe cel năimit (angajat, salariat) nu-l doare sufletul de turmă. Ci doar păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru turma sa. Iar în vremea de azi mulţi păstori nu numai că lasă oile şi fug cînd vine lupul, ci ei înşişi cheamă lupii. Şi nu numai la figurat, prin păcatele lor, ci şi la propriu, de cîte ori au ocazia.

Cazul de la Tanacu este un exemplu cît se poate de grăitor. Un sinod întreg s-a lepădat de un preot, fără a-i cerceta cazul. Dacă ar fi mărturisit că Părintele Daniil trebuie întîi judecat de Biserică după legile ei şi abia apoi dat pe mîna statului (precum şi regulamentele Bisericii prevăd), ar fi fost nişte păstori după Evanghelie. Dacă ar fi tăcut, ar fi fost cît de cît un semn de înţelepciune din partea lor. Aşa… este o ruşine.

De trei săptămîni încoace, de cînd plouă, nu am auzit nici o chemare la rugăciune pentru oprirea ploii. Doar preoţii cu frica lui Dumnezeu le-au pus în bisericile lor şi au înmulţit Liturghiile şi celelalte slujbe. Şi deşi în ultimele 48 de ore ţara se află sub apă, tăcerea persistă. Doamne, pînă cînd?

Iar pentru că orice pedeapsă vine pentru nişte păcate, cine ar îndrăzni să spună că ploile care de cîteva săptămîni au îmbibat pămîntul şi acum au nenorocit o ţară nu sînt răsplata pentru osîndirea ieromonahului Daniil de la Tanacu şi a maicilor sale?

viagra
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
Share/Bookmark



Tags: Opinii