Nicuşor Gliga
De la începutul istoriei şi până la sfârşitul ei, omul şi-a pus şi va continua să-şi pună întrebări cu privire la sine. Ce este? De unde vine? Care este sensul şi finalitatea existenţei sale? Răspunsurile, simplu sau sofisticat elaborate, poartă amprenta contextului istoric, politic, cultural, ştiinţific,economic.
Deşi, la un moment dat, un ipostas al Sfintei Treimi, Fiul, S-a coborât şi S-a înomenit şi a dat răspunsuri definitive, pentru că nu toţi înţeleg sau nu vor să înţeleagă această lucrare dumnezeiască, întrebările continuă… La întrebarea ce este omul? chiar şi după Hristos (d.H.) găsim răspunsuri care-l plasează pe om pe o scală, mergând de la animal şi până la înger. “Animal care, dacă trăieşte alături de speţa lui are nevoie de un stăpân” (Imm.Kant – Ideen zu einen allgemainen Geschichte in weltbürglicher Absicht). Curiosă definiţie din partea unui filozof care a întors raţiunea pe toate feţele.”Nouă experienţă a naturii spre a se lămuri pe sine însăşi.” (Chr. Morgenstern – Stufen). O viziune evoluţionistă cu origini şi perspective nebuloase. “Nu este în mod absolut nici înger, nici fiară, dar nenorocirea face ca atunci când vrea să pară înger, să fie fiară.” (Bl. Pascal – Pensées). “Trebuie să fie foarte greu să fii om: numai Dumnezeu, o singură dată, a izbutit să fie un om desăvârşit.” (L.Blaga – Discobolul). Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, modelul de urmat pentru ca în ziua a opta a Creaţiei, adică a veşniciei, omul să fie ca un înger.
Veacul nostru contemporan, în care domină economicul, a impus în ultimele două decenii o nouă definiţie pentru om: resursă umană! Cot la cot cu celelalte resurse, financiare, materiale, know-how etc., resursa umană, care face, execută, este un ingredient al unui act economic în urma căruia se obţine un produs sau un serviciu, evident cu un statut si un rol superior resurselor. Produsul şi serviciul devin la rândul lor marfă pentru că sunt destinate unor consumatori, care consumatori nu sunt alţii decât resursele umane. S-ar părea că în calitate de consumator, resursa umană depăşeşte această condiţie umilă. Dar nu este aşa. Şi în calitate de consumator omul este tot resursă umană, o resursă de piaţă, fără de care nu se poate realiza un produs de care se vorbeşte zi şi noapte: profitul!
Goana după aur (prin anumite locuri de pe pământ) de altădată a fost înlocuită cu goana după profit. Lumea se află într-o goană globală după profit. World profit rush! Prin anii ’90 ai secolului şi mileniului trecut, o scriitoare franţuzoaică, Vivianne Forester, spunea că trăim sub o stranie dictatură, dictatura profitului (Vivianne Forester – Une etrange dictature). În dictatura globală a profitului, nu se mai lucrează cu oameni, ci cu cifre. Exploatare intensivă şi extensivă a acestei resurse, omul, în calitatea sa de truditor şi consumator, este cheia unui profit tot mai mare şi mai mare. De vreo două secole, programatic (prin revoluţii şi reforme seculare) a fost impusă conceptia materialistă, atee şi evolutionistă, potrivit careia viaţa omului (ca a oricărui animal) se desfăşoară într-un interval închis, între naştere şi moarte, după care nu mai există nimic. Pentru a umple cu sens acest interval (a cărui durată, deşi limitată, este totuşi imprevizibilă, doar dacă nu se apelează la sinucidere) omului i se oferă plăcerea muncii şi plăcerea consumului. Sacrificiile pe care trebuie să le facă omul pentru a-şi asigura accesul la cele două “plăceri” generează … neplăceri, insatisfacţii, angoase, nevroze, etc. În ultimă instanţă, omul “ resursă umană” devine un sclav al muncii şi un idiot al consumului. De aici decurge şi comportamentul imoral, inuman şi cinic al patronilor, al guvernelor, al organismelor internaţionale.
În dictatura mondială a profitului, capitalurile se deplasează de la vest la est iar “resursele umane” de la est la vest. Mobilităţii geografice a capitalismului caravană îi face bine mobilitatea geografică a “resurselor umane”. Lumea trăieşte o mare vânzoleală, din care unii promit şi alţii speră că va rezulta o lume nouă, o nouă ordine. Şi după aceea?
Creştinismul aduce un concept nou în istorie, acela de persoană. Omul nu este nici animal, nici plantă, ci este persoană pentru că Dumnezeu Creatorul nu este nici spirit abstract universal, nici energie impersonala ci este persoană. Şi este persoană pentru că nu este singur, ci în trei ipostasuri, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Ceea ce leagă cele trei ipostasuri este iubirea, care mişcă sori şi stele (Dante). Un Dumnezeu singur nu poate iubi şi nu poate crea. Este un tiran.
Omul, culmea creaţiei, a fost zidit ca persoană ,după chipul şi asemănarea Sfintei Treimi,
şi înzestrat cu trei prerogative: regalitatea (calitatea de stăpân al creaţiei, nu exploatatorul acesteia), preoţia (sarcina de a sfinţi creaţia şi de a o aduce ofrandă Creatorului, inclusiv pe sine, “ale Tale dintru’ ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate”) şi profeţia (capacitatea de discerne voinţa lui Dumnezeu şi de a acţiona conform acesteia). Prin întrupare, moartea pe cruce şi înviere, Iisus Hristos i-a reamintit omului cele trei prerogative şi i-a redeschis calea spre viaţa veşnică, care înseamnă cunoaşterea lui Dumnezeu, theoria, un proces infinit.
Concepte de genul „resursă umană”, “consumator”, “animal“ (raţional) etc. sunt un afront adus omului şi implicit Creatorului. După eforturi seculare de a-l aşeza pe om în regnul animal (după felul cum sunt cultivate anumite comportamente sunt şanse de reuşită) “oameni de ştiinţă” îşi pun serios problema dacă, nu cumva, maimuţa (şi numai) n-ar trebui declarată persoană! Era şi timpul având în vedere că sunt cazuri (mediatizate intens) de femei şi bărbaţi care se „căsătoresc” cu vaci, câini, crocodili, etc. În acelaşi spirit, oameni curajoşi, cu iniţiativă, propun şi un nou “creator” căruia omul să i se închine: maimuţa! Cu mulţi ani în urmă, într-un ziar suedez am văzut reprodusă “ icoana” unei maimuţe cu o aură de “sfânt” în jurul capului.
Nicuşor Gliga
25 mai 2010



(22 votes, average: 4.36 out of 5)















10 responses so far ↓
1 Dan // May 27, 2010 at 7:18 pm
Articol foarte prost documentat.
In primul rand termenul de “resursa umana” in literatura de specialitate nu are singular, corect spus e “resurse umane”.
In al doilea rand, nu toti oamenii sunt resurse umane. Termenul e folosit pt. a arata calitatea omului, nu cum e implicat in articol. O resursa are ca principala caracteristica raritatea (orice resursa din lumea asta e limitata, pana si apa potabila de pilda, si chiar resursele regenerabile exista intr-un cuantum finit). Mai pe intelesul tuturor, desi suntem 7 miliarde de oameni pe Terra, nu toti suntem resurse umane – poate doar 10% dintre noi. Calitatea de resurse umane a unui om inseamna ca acesta este capabil sa produca lucruri valoroase material/financiar, sa creeze plusvaloare.
De exemplu, africanii mult compatimiti de umanisti nu sunt resurse umane pt. ca nu produc nimic – tehnologic, financiar, informational, etc. as spune chiar agricol. Tarile subdezvoltate, “bananiere”, nu detin resurse umane (decat poate 5% din populatie in cel mai fericit caz). Mai concret, un african sarac, din acela ce moare de foame, sau un altul dintr-o tara subdezvoltata, daca l-ai angaja intr-o multinationala ca administrator (am o repulsie pt. inlocuirea termenilor care exista in lb. romana cu termeni artificial imprumutati ca manager ce inseamna de fapt administrator in traducere) general, el nu are competentele, abilitatile, cunostiintele necesare unui asemenea post – ceea ce va duce la falimentul firmei. Cu alte cuvinte nu este considerat resurse umane.
Apropo, de ce insist pe plural, adica resurse umane, cum e corect in fapt? Deoarece un om nu e ca petrolul, sa aiba o singura utilitate. Petrolul e o resursa naturala, pe cand omul are o imensa capacitate creativa, el poate fi considerat un set de resurse mai corect spus. Daca de pilda petrolul isi are o intrebuintare relativ limitata, pai omul dispune de mai multe resurse in interiorul sau (creativitate, munca ce creeaza plusvaloare, specializare, perfectionare, inovatie etc), de aia el nu este resursa la singular.
Nu toti oamenii sunt cum am zis resurse umane – doar cei de calitate, in sensul tehnic al cuvantului nu moral-religios. Prin asta inteleg cei capabili sa produca plusvaloare.
Religia este inhibanta capacitatii creatoare a omului (si aici ma refer la domeniul real, economic, vital vietii, nu la domenii abstracte, umaniste, arte, care fara economie nu ar putea exista). Se poate vedea foarte simplu nu din vorbe ci faptic – nivelul de saracie, de lipsa de creatie in domeniul bunurilor economice a tarilor ortodoxe ca si acolo unde religiozitatea e in floare fie ca vorbim de islam sau altii.
Pe cand japonezii de pilda, cu o religie pagana, se pot mandri cu cel mai mare producator mondial de masini – Toyota (in fata celor de la General Motors) ca si cu multe alte bunuri produse in domeniul tehnic, de la motociclete la masinarii, computere, etc. de tot soiul. Lucruri de care nici o tara ortodoxa nu dispune de pilda, datorita in mare parte mediocritatii promovate de religia ortodoxa in general sub aspect economic. Este un lucru foarte simplu de priceput – cu cat iti petreci mai mult timp rugandu-te, mergand la biserica, filosofand, discutand metafizica, citind carti religioase, etc. cu atat ai mai putin timp dispus specializarii, perfectionarii in campul muncii, creativitatii – sa mai adaugam si faptul ca trebuie sa te autocenzurezi pt. a nu crea “erezii” sau tehnici neaprobate de Biserica. Nici o mare corporatie nu se poate dezvolta plecand de la invatatura crestina. Crestinismul poate creea cel mult – si asta cu ingaduinta – o patura medie, spre saraca, prin asociatiile familiale, si intreprinzatori mici. Nu e capabil sa creeze bogatie (nici un sfant n-a facut-o in fond, ci atunci cand mosteneau averi le donau saracilor in locul fructificarii averii parintesti).
Dupa cum bine puncteaza poate inconstient autorul in articol, planul religios este total diferit de cel economic. Ca sa nu zic total opus. Scopurile nu sunt aceleasi. Eu, ca om rational, am ca scop crearea de avere prin afacere privata, NU lucrand la stat (adica intretinut de altii fie ca vorbim de profesori si medici din domeniul public sau de parlamentari, etc), sa castig cat mai multi bani cu alte cuvinte pentru confortul si utilitatile ce le pot cumpara cu ei. Ideologia religioasa intra in contradictie cu acest deziderat al meu – ea ma invata sa fiu milostiv, sa dau mai bine banii saracilor decat sa-i depun la banca, sa fiu sclavul lui Dumnezeu si sa-mi infranez creativitatea daca asa vor muschii Bisericii, etc. Ea imi dicteaza sa am mantuirea ca principal tel nu implinirea pamanteasca. Ortodoxia chiar condamna bogatia pana si la nivel imnologic (“Bogatii au saracit si au flamanzit…”), in timp ce ridica in slavi saracia. Insusi modelul lui Hristos e un model la care nu aspir (cum nici un om intreg la minte nu o face). Poate la nivel religios El e considerat Cineva… dar din punct de vedere capitalist si economic NU este (poate doar de “economistii” de stanga ce agreeaza damnarea bogatilor). As putea sa dezvolt subiectul dar n-o fac sa nu ranesc sensibilitatea religioasa a unora… doar vreau sa punctez ca exista destui oameni care nu-L au pe Hristos model si nimeni nu are dreptul sa Il impuna ca model. Cu atat mai putin sa-i critice pe cei care nu vor sa-L urmeze sau care nu-L considera “solutie salvatoare”.
Si ca o concluzie… autorul ar face bine sa tina seama ca nu toti vor sa fie tratati cum prevede invatatura crestina. Eu unul prefer sa lucrez la o multinationala care imi umple contul in banca, chiar daca ma “exploateaza” si ma considera resurse umane, ba chiar as fi onorat, decat sa muncesc ca prostul pentru o Biserica si Dumnezeu ce nu imi plateste munca, ci imi amana plata in viata de dincolo, fara macar sa am o asigurare ca ajung acolo daca lucrez :).
Macar multinationalele nu-s ipocrite – iti pun contractul pe masa, primesti lunar ce e stipulat. Dar crestinismul, nici factura, nici chitanta nu-ti emite, nu te plateste, iar in viata ailalta se dispenseaza de tine, fara minim bun simt si responsabilitate. In fond nu ai cum sa ceri responsabilitate din moment ce in Rai nu intri pe baza de factura si chitanta – deci daca esti mintit o viata intreaga si apoi lepadat nu ai acte juridice obiective sa-L dai pe Dumnezeu in judecata :). Caritasul e nimic pe langa crestinism :)).
Multe din preceptele crestine sunt desuete, neadevarate, fantasmagorice… dar mi-ar trebui o viata numai sa le scriu, si nu ar avea rost, ca adeptii ideologiei tot nu s-ar schimba, asta in ciuda faptului ca multi nu-si cunosc credinta (n-au citit Biblia si alte scrieri religioase).
De ex. “Ale Tale dintru ale Tale” e o jumatate de adevar… omul este creator – el transforma materiile prime si materiale in produse finite, el creeaza bunurile economice nu Dumnezeu. Textul s-ar aplica doar daca-i aduci divinitatii doar ceea ce gasesti in natura fara sa- prelucrezi, altfel nu mai e “al Lui”, ca ai muncit tu la el. Prin urmare nici Pamantul nu-i apartine lui Dumnezeu cum ar crede unii… Aaa… ca el poate sa-l distruga… e alta discutie, orice terorist se pricepe la asta :). Dar sa faca zgarie-nori, calculatoare, vile si masini de lux, etc. No way :). Pt. asta trebuie munca umana, ca nu cresc in pom.
Per ansamblu articol slab, bun insa d.p.d.v. artistic, religios, dar nul din perspectiva adevarului, a economiei reale. Daca intrebi prin referendum oamenii cum ar vrea sa fie tratati – cum ii trateaza popii si crestinii in general sau cum ii trateaza multinationalele si bancile – s-ar putea ca multi credinciosi sa aiba un soc.
Iar ridicarea asta a omului la stadiu de dumnezeu cum o face autorul nu face decat sa genereze o intrebare logica si rationala: “Si la ce bun omul asta caruia tu ii faci reclama, de ce coroana creatiei?”. Mai precis, de ce-i faci atata reclama, daca el nu produce nimic, sau ai impresia ca eu – angajator privat – sunt obligat cumva moral sa ma port cu el ca si cu un rege si sa-l intretin, chiar daca nu obtin profit din activitatea lui? Cu alte cuvinte, doar “de dragul” omului sa-l angajez? Asta nu merge mai baiete decat intr-o economie de nimic crestina si socialista, si se vede in ce hal groaznic au aruncat ambele lumea :)). Dupa mentalitatea matale (daca gandirea ta ar fi impusa la scara planetara), nu ar mai angaja nimeni pe nimeni ca nu ar mai fi rentabil, ar munci fiecare pentru el insusi si inapoi la epoca primitiva, unde cel mai “dezvoltat” stadiu economic erau asociatiile familiale sau de prieteni, ca deh, “nimeni sa nu exploateze pe nimeni”!
2 Name // May 28, 2010 at 12:32 pm
“chiar şi după Hristos (d.H.) găsim răspunsuri care-l plasează pe om pe o scală, mergând de la animal şi până la înger. “ …. unde vezi tu in Biblie in cuvintele Domnului aceasta plasare a omului in cadrul regnului animal ??? o aberatie .
3 Judex // May 30, 2010 at 9:05 am
Eu sunt de parere ca fiecare este liber sa decida din ce se trage,daca a avut strabunic un maimutoi sau un om creat de Dumnezeu!Eu optez pentru varianta a doua!
4 prostovanu' // May 31, 2010 at 9:31 am
Resursa umana Dan este un exemplu tipic pentru gradul de degradare si degenerare al societatii “moderne”, in general, si a celei capitaliste, in special. A descoperit “maretia” ultima a zeului ban, al religiei profitului, caruia i se inchina de dimineata pana seara, si invers, in speranta gasirii a cat mai multor resurse, umane si nu numai, dar cat mai ieftine, care sa-i asigure indeplinirea vocatiei de exploatator privat si a visului imbogatirii fara limite, in numele sfintei tehnologii si maximului profit. Din prea multa “cultura” economica si spalare a creierului prin “invataturile” capitaliste, a descoperit, cu deplina satisfactie si mandrie, sensul ascuns al uneia din marile “taine” ale capitalismului: sintagma care, chipurile, ar descrie chintesenta calitatii de a fi Om…
5 Dani // May 31, 2010 at 10:23 am
@Dan
Dane, te contrazici singur. Zici ca orice resursa este epuizabila. Dar vad ca tu esti o resursa inepuizabila… de prostie.
Pardon, am vrut sa indulcesc graiul, dar nu mergea. Oricit i-ai explica grasunului ca vine Craciunul, el tot la grasimea lui tine mai mult.
Eu as zice sa nu mai umbli dupa chestii spirituale, ca nu tine. Alta hrana ti se potriveste dumitale.
6 CYRUS THE ANTIVIRUS // May 31, 2010 at 8:19 pm
Dane,
N-am văzut un rătăcit mai aprig ca tine în ultima vreme pe site-ul ăsta…
Un *I, the robot* mai bun ca tine nu-şi puteau dori *păpuşarii* ! ! !
Te văd întruchipare fidelă şi perfectă a *omului nou, constructor conştient al …*-şi aici te las pe tine să completezi cu ce-ţi pofteşte inimioara ta de *bun cetăţean-vajnic apărător al *Vajnicei Lumi Noi*….! ! !
Recidivezi în ignoranţă-ca să nu spun altceva- şi iei pe arătură rău de tot, făcând un ghiveci de teosofie, ateism şi apologie a capitalismului *sălbatic*.
Dacă burdihanul e organul gândirii tale-*…câtă vreme îmi umple contul…*, află că mai sunt şi alţii care *..nu doar cu pâine trăiesc, ci şi cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu*-cel împotriva căruia TU te strădui să lansezi cocoloaşe de noroi ! ! !
Dacă memoria-mi nu mă înşeală, am mai încruciţat spadele polemicii cu tine pe tema Africii şi a incapacităţii popoarelor de acolo de a se conduce singuri-TEMA TA PREFERATĂ ÎN CE-I PRIVEŞTE.
Vreau doar să-şi amintesc că fără cupru şi zincul, diamantele şi petrolul, plumbul şi nichelul, uraniul şi minereurile rare folosite în microelectronică, curva bătrână numită Europa (prin extensie şi fiica ei bastardă SUA)n-ar domina planeta, cu bani, arme şi tehnologie.
Caută în istoricul Altermedia şi îţi vei reaminti de puţinele argumente pe care le aduceam anterioarei tale răbufniri mondialiste şi capitalisto-antihristică adulare a Banului !
Mă amuză anticreştinismul tău copilăresc, ce reia teme demult bătătorite de *mumificatul din Piaţa Roşie*-gen *religia este opiumul boboarelor*-sau cum adânc rătăcit grăieşti tu *inhibanta capacitatii creatoare a omului..*
Capitalismul,fără materii prime şi forţă de muncă ieftine(ADICĂ APROAPE GRATIS), sucombă-vezi toată globalizarea al cărei apostol pari a fi !
Permite-mi să te citez în continuare-?*..Crestinismul poate creea cel mult – si asta cu ingaduinta – o patura medie, spre saraca, prin asociatiile familiale, si intreprinzatori mici. Nu e capabil sa creeze bogatie (nici un sfant n-a facut-o in fond, ci atunci cand mosteneau averi le donau saracilor in locul fructificarii averii parintesti).*
Creştinii nu poţ sluji la doi domni(sau stăpâni);a spus-o Unul, *…Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor*.Fiecare îşi alege pe cel pe care-l slujeşte…
*…omul este creator – el transforma materiile prime si materiale in produse finite, el creeaza bunurile economice nu Dumnezeu.*
Păi, ori e creator omul, ori doar transformă ce ia din natură–parcă aşa glăsuia nenea Marx ovreiul!
Şi dacă transformă doar, ce mai creează omul, atunci când definiţia creaţiei(nu doar religioasă ci şi etimologică)presupune non existenţa creatului ÎNAINTEA(temporală) Creaţiei ? !
Mai zice Cuvântul împotriva Căruia lupţi tu:*…oare toate gândurile omului pot să-i adauge un cot la înălţimea sa….*
Citatele suferă de aproximaţie, recunosc.
Mai tragi una *cu gloanţe oarbe* şi zici:*…in Rai nu intri pe baza de factura si chitanta*
Iar te înşeli !Marele Administrator a celor ce sunt- ca să folosesc termenul tău favorit în acest discurs-zice :*…cine dă săracilor, împrumută pe Domnul*Adică creditezi pe Singurul Emitent de facturi care le va plăti TOATE FACTURILE în felul Său -cu vârf şi îndesat, zic români; singurul S.A. care nu e ţepar !
Să ştii că e un Mare Manager care-şi ţine cuvântul , spre deosebire de toţi managerii pământeni, care cel puţin o dată în timpul mandatului lor , mint.
În încheierea criticii mele, aş vrea doar să-ţi reamintesc că fără angajaţi-slugi-patronul capitalist nu face cât o ceapă degerată!
Nici o avere MARE nu s-a ridicat în istorie pe munca propriilor mâini, ci doar pe ceea ce cu adevărat numeşti-expolatarea altora!
Cea mai bună urare pe care ţi-o pot face este aceasta: Fiecare să aibă ceea ce îşi doreşte !
7 CYRUS THE ANTIVIRUS // May 31, 2010 at 9:07 pm
Am gasit si comentariul mai vechi la adresa comantariului lui Dan.Ca sa se vada rasismul ce-l anima.
Nu m-ar mira sa fie ovrei, dupa sentimentul de superioritate cu care se adresa românilor in acel text si africanilor in cel actual.
Si sa mai zici ca n-au invatat nimic de la Hitler evreii….!
Mi-am permis să te citez în cele ce urmează “…Africanii sunt un popor inferior ce nu merita mentionat. Nu au dat nici un om capabil si renumit in nici un domeniu: economic, financiar, stiintific, artistic, religios, s.a.m.d. …Nu mersi, nu agreez oameni ca ei si nu fac pariuri pierzatoare….”.Comentariul denotă cel puţin o idee superficială despre ce a fost şi ce este Africa şi POPOARELE ce o locuiesc. Dai dovada de clichee, ca să nu spun de infantilism,după cuvintele şi expresiile folosite aş spune că eşti foarte tânăr, poate chiar născut după 1989. Aş vrea doar să-ţi spun că ;fără să-ţi dai seama;foloseşti limbajul acuzatorilor dintotdeauna a Românilor. Oare poate un popor să se manifeste pe deplin în sclavie, în exploatare economică sau supus altui popor dominant ??! ! !Oare au putut Românii să se afirme înainte de 1877(sau 1859, dacă vrei).Românii din Ardeal nu erau recunoscuţi ca fiinţe umane, ce să mai vorbim de şcoli sau alte binefaceri ale civilizaţiei…. Ştii tu câte războaie întreţin în Africa – şi oriunde pe Planetă – cei pe care îi *lustruieşti* ca civilizaţi; NUMAI ŞI NUMAI PENTRU A-ŞI ASIGURA RESURSE IEFTINE, indiferent de natura lor : petrol, aur, diamante, uraniu, cobalt, minereuri înalt-tehnologice, forţă de muncă semi-sclavă în Vestul Europei, prostituate,* marfă* pentru pedofili sau *piese de schimb*-ORGANE pentru trupurile istovite de atâta trai bun al bătrânei curve Europa de Vest ? ! ! Îţi doresc să te maturizezi mai repede şi să ai timpul şi voinţa de-a-ţi îmbunătăţii ideile *despre lume şi viaţă*, cum zicea odată unul, Greţos- de-iubit-fiu- al- boborului….Peace !
8 Zob // May 31, 2010 at 11:35 pm
Economia nu este o bază absolută a existenţei umane. Economia este un mijloc şi o bază numai în măsura existenţei colectivităţii umane mari şi numai datorită înapoierii tehnice a omenirii. Ceea ce este permanent este legea luptei şi selecţiei naturale din specia umană. Economicul este expresia acestei lupte întraspecie şi interrasiale. Deci în spatele aşa-ziselor confruntări economice, sociale politice sau culturale, religioase nu este decât această luptă evoluţionistă. Cadenţa acestei lupte se măsoară în secole şi milenii de aceea nu poate fi percepută de mintea cramponată de glodul prezentului.
La ora actuală marii economişti şi oameni de afaceri sunt indivizii speciei mai dotaţi pentru supravieţuire decât ceilalţi pe care vor să îi extermine pentru a domina ei lumea. Ca să se înţeleagă mai uşor: maimuţoiul puternic de altă dată a luat chipul capitalistului care îşi subordonează la rang de mijloace celelalte bunuri şi celelalte finţe umane.
Nimic nu este nou sub soare.
( Privitor ca la teatru tu în lume să te-nchipui…)
9 Dan // Jun 1, 2010 at 3:47 pm
@Cyrus
Bine genialule, enumera cateva produse mie, prostului si incultului, prin care se remarca africanii si pt. care ar trebui sa le fiu recunoscator. Tot ce nu produce e rasa inferioara – nu conteaza ce etnie are – pt. simplul motiv ca tb. sa traiasca intr-un fel, de regula din ce produc altii (si ca veni vorba… pana una-alta Romania traieste din import, neavand productie proprie competitiva, deci catalogarea unei parti a romanilor ca “rase inferioare” e justificata mai ales tinand cont ca ei musca mana ce-i hraneste – strainii fara de care am duce-o mai rau ca in comunism, cand macar aveam un minim aparat productiv autohton cat de ineficient era). Faptul ca 1-2 africani din 10 au ajuns cineva nu demonteaza enuntul meu. La fel cum nu poti zice de pilda ca toti germanii sunt rase superioare (au ei destui socialisti si oameni de nimic ce nu se incadreaza in categoria raselor nobile).
Deci mai usor cu teoria si da-mi un exemplu concret, real, de productie africana: in agricultura, industrie, servicii, cinematograf, tehnologie, sistem bancar, ce vrei tu – un exemplu cat de minim.
Pai sa stii ca si japonezii au fost boicotati de SUA si marile puteri, care n-au agreeat niciodata concurenta dar totusi astia au reusit sa se ridice si sa devina intre primele 3 puteri mondiale cam in orice domeniu. Deci faza cu boicotarea africanilor nu tine – e doar o dovada de stupiditate din partea lor spre deosebire de cazul japonezilor.
@Dani
Esti filosof se vede. In afara sa ma injuri si sa vorbesti abstract, te duce mintea sa realizezi ceva concret, util pt. societate? Cum ar fi o masina, un utilaj tehnologic, o casa bine construita, sa reziste la cutremure, sau servicii in IT, etc.? Sau esti bun numai de dat din gura si sa te complaci in autosuficienta, filosofie, “chestii spirituale”, denigrand pe toti care nu-ti impartasesc ideiile tale si refuza sa se inchine “intelepciunii” tale “divine”?
@prostovanu’
Omule, mentalitatea ta e tipic comunista, imi aminteste de socialismul secolului trecut cu “exploatarea proletarilor”, “lupta de clasa”, “taxati-i pe chiaburi”. Iti recomand sa nu mai porti numele asta ca nickname, ca te modeleaza negativ, dupa cum se vede, pana la identificare cu… Prostovanu’ :).
Nu ma obosesc cu tine. Comunismul si socialismul au un singur remediu: un glont in cap.
Ma amuza ca unii considera ca traim in capitalism.
Capitalismul inseamna libertate deplina si lipsa interventiei statului in economie si viata indivizilor, nu ce avem acuma.
Europa si Romania sunt socialiste cu exceptiile de rigoare (Georgia si paradisurile fiscale). America iarasi e socialista (impozit progresiv, mai nou si asistenta medicala de stat, si alte contributii sociale obligatorii de stat, etc. monopoluri “private” puse acolo de stat prin legi, bail-out-uri ale bancilor pe pierdere de catre stat, etc).
Capitalismul este o utopie in contextul in care 70% dintre oamenii de pe planeta este asistata sociala, sau apologeta a statului-dadaca din varii motive, sau adepta a nationalizarilor, interventii statale, etc.
Criza economica actuala de fapt este o criza a socialismului nicidecum a capitalismului. Daca crede cineva ca masurile luate de guvernele lumii sunt “capitaliste”, pai in zadar imi bat gura de pomana.
Ca sa-l parafrazez pe un interlocutor, stati la filosofarea religioasa, la chestiuni spirituale, si nu va mai dati cu parerea despre economie, capitalism si lucruri ce nu le cunoasteti. Sau despre resurse umane. Vorbiti filosofie, spiritualitate, si ce va pricepeti dar nu va mai dati cu parerea in stiinta, unde sunteti pe langa (Managementul Resurselor Umane de pilda e o stiinta a comportamentului uman).
Nici eu nu va-nvat cum sa va rugati deci nu mai dati voi sfaturi altora cum sa traiasca, ce model de gandire economica sa adopte, ce termeni sa foloseasca, etc. Tine de minim bun simt, care va lipseste total se vede.
Apropo, nu sunt evreu, si pe bune sunt invidios ca ma numiti evreu pt. ca as vrea sa fiu :)). Poporul evreu e de departe cel mai cult, educat, civilizat si productiv popor alaturi de cel japonez. Cei mai inteligenti. Daca e sa va uitati doar la marii inventatori din lume, la oamenii de stiinta de la Newton, Einstein, etc. la laureatii Nobelului, majoritatea sunt evrei. In orice domeniu – mai putin pictura – evreii sunt fruntasi, intre primii 5 din lume. As zice pe locul 1 d.p.d.v. al influentei.
Regret ca nu m-am nascut in sanul respectivului popor fata de care am toata admiratia, mai putin pt. socialistii lor (sionistii cum sunt numiti) ca Stiglitz de pilda (economist laureat Nobel ce sustine numai porcarii, metode de interventie a statului in economie, Kahn de la FMI, cu viziunile socialiste de taxare a bogatilor, etc).
Daca eram ovrei, fi sigur ca nu imi iroseam timpul cu oameni incapatanati ca voi; as fi fost prea preocupat exploatand prostia voastra – o resursa intr-adevar imensa cum remarca un antescriitor :).
@Judex.
Nu sunt ateu. Nu stiu de unde, musai doar doua variante “Dumnezeu si maimuta”. Nu e mai simplu si adevarat, demonstrat empiric “m-au nascut parintii”? Ce ma intereseaza cine a fost intai, oul sau gaina? Nu am inclinatii spre filosofie :). Da, cred in existenta lui Dumnezeu, dar asta nu-nseamna ca-l agreez musai, cu atat mai putin ca “El m-a creat”. O fi creat pe Adam si Eva, de-atunci n-a mai facut nimic, oamenii s-au inmultit, reprodus, ceea ce nu tine de El, ci de legile naturale.
Nu am nimic cu religia atat timp cat nu e impusa la scara mondiala, cat nu ma obliga sa-i urmez preceptele si ma lasa in pace sa ma dezvolt :).
Daca unii sunt impliniti de saracie si meditare in manastire toata viata sau socialism, caritate, foarte bine – dar sa nu ma oblige si pe mine la aceasta si sa nu modeleze statul dupa ei. Statul trebuie sa fie minimal, cu atributii doar in aparare, justitie, protectie sociala (jandarmerie, politie) cel mult. Nu sa-mi zica ce sa cred, cum sa ma port, etc.
10 CYRUS THE ANTIVIRUS // Jun 2, 2010 at 8:49 pm
@Admin
Mulţumesc pentru publicarea primului comentariu polemic la adresa co-navigatorului pe acest blog, Dan.
A ajutat la ordonarea temporală a ideilor comentariilor mele.
Respecte !
Leave a Comment