Laurentiu Dumitru [alte articole din rubrica "Tinerii pe calea intrebarilor"]

Filmul istoriei umanitatii, dar si al fiecaruia in parte, nu este regizat de Dumnezeu, ci de fiecare dintre noi. Ca intr-un sneak-previews (premiera unui film intr-un cerc restrans, de obicei pentru a reface unele scene si a hotari sfarsitul) profetii au avut parte de vizionarea unor secvente din Marele film. Dumnezeu recunoaste ca acolo unde i s-a cerut cu staruinta ajutorul a intervenit cu bucurie, din pacate nu i s-a cerut prea des. Dar iata, Dumnezeu le ofera spre vizionare profetilor si alte variante. “Ia uitati, sfintii mei, Eu asa as fi facut!”. “Doamne, atunci fa Tu cum este mai bine!”. “Ce pot face? Ei au ales calea pacatului!”. Profetii vad ingroziti scena distrugerii cetatii Ninive… “Doamne miluieste-i!”, zic proorocii. “Dar n-au pocainta!”. Un prooroc anunta cetatea; “Doamne, iata-i, se pocaiesc!”. Ninivitenii au nadejde! Dumnezeu a hotarat sa-i piarda, dar nu o va face!

Profetii vad scena tradarii Mantuitorului! In sneak-previews se vede clar ca el, Iuda, este vanzatorul… Sirul evenimentelor a nascut profetia: Cineva Il va vinde! Iuda a implinit-o! “E Iuda vinovat, a fost predestinat sa-L vanda?”. Daca Iuda nu l-ar fi vandut pe Domnul, scena din film n-ar fi aratat astfel. Iuda a “jucat” scena, Dumnezeu n-a ingradit libertatea Iudei si a nici unei fapturi. De aceea exista profetia, pentru ca Iuda l-a vandut pe Domnul…

VORBA ACEASTA am auzit-o cu totii. Unii dintre “clientii” penitenciarelor au obiceiul de folosi aceasta expresie pentru a-si justifica faptele reprobabile. Si iata ca, refuzand sa-si asume responsabilitatea pentru faptele savarsite, au gasit ca ceea ce li s-a intamplat era de fapt scris… undeva, in Cartea vietii, sau poate a mortii, deci, lucru lamurit, asa trebuia sa se intample, nu aveau de ales, deci El e vinovat! A predestina pe unii la bine si pe altii la rau, cata nedreptate!… Numai ca expresia “asa mi-a fost scris!” n-are a face cu invatatura lui Hristos. Iata ca dupa atatea veacuri de marturisiri ne schimonosim fara sa stim credinta, de fapt ne intoarcem la conceptiile anticilor: fatum, moira, diferite nuante, insa acelasi subiect: destinul implacabil…

Desi Fiul lui Dumnezeu a venit in lume, a marturisit Vestea cea buna, a patimit, a murit si a inviat, desi ne-a dat indreptar de viata, noi inca mai gasim ca suntem niste simplii robotei. Oare de ce nu se intreaba toti aceia care marturisesc ca exista predestinare: “De ce oare a mai vorbit Bunul Dumnezeu despre Judecata?”; “De ce oare Adam a fost gasit vinovat pentru neascultare, caci, de buna seama, si el putea spune: asa mi-a fost scris!?”.

Dumnezeu atotstiutorul stie desigur cele “scrise” de noi, insa nu El le scrie, ci noi insine. Parintii Bisericii au sintetizat aceasta in sintagma arhicunoscuta: “Dumnezeu prestie, dar nu predestineaza”. In discutiile ce se nasc pe tema acestei apoftegme, am observat ca multi au comentarii de facut… “Stai putin, daca Dumnezeu stie si vede cele rele pe care le fac sau care mi se pot intampla (exemplul caramizii care cade de pe bloc direct in cap l-am auzit deseori, desi nu cunosc astfel de cazuri…), daca le stie si nu face nimic pentru a le impiedica sa se intample e ca si cum le-ar fi predestinat…”. “Profetii nu vorbeau de cele ce aveau sa se intample?” Iata predestinarea! Apoi, negresit, incep sa se enumere toate grozaviile din istoria omenirii de la inceputuri si pana azi. E adevarat ca unele lucruri nu le provocam noi insine, insa avem de suferit. Dumnezeu ingaduie de buna seama, dar nu le predestineaza. Apoi, noi, oamenii, avem obiceiul de a identifica suferinta cu raul, de aici si acuzele aduse lui Dumnezeu.

Stim ca Dumnezeu ne-a dat darul libertatii. Dumnezeu a vrut ca noi sa putem sa-i spunem si “Nu”, desi sunt incredintat ca asteapta intotdeauna “Da” la chemarea Lui. Dumnezeu cauta sa-l uneasca pe om cu El, cauta sa-i dea locul pe care i l-a gatit, tanjeste dupa privire si-o inima indreptata spre El si se bucura aidoma unui copil – indraznesc a spune prin cuvinte omenesti, caci bucuria copiilor e curata si deplina – impreuna cu ingerii, cand afla ca omul intinat de pacat vine spre El cu pocainta…

Dandu-ne noua libertate, El si-a ingradit-o pe a Lui, pentru ca nu ne poate constrange sa alegem cele bune. El sta la usa si bate, de vom deschide va intra la noi si va cina cu noi (Apocalipsa 3, 20). Unde este aici “asa mi-a fost scris!”?

Daca ar exista destin, istoria omenirii ar fi o farsa. Pentru cei ce cred astfel am a spune cuvintele apostolului Ioan: “Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3, 16). In cazul fatalitatii, nu era nevoie de intrupare. La ce bun sa dai Sansa omenirii daca pedeapsa sau bucuria ai scris-o inainte? Si la ce bun sa spunem “asa mi-a fost scris”, cand Hristos a venit in lume si ne-a aratat calea binelui, legea cea noua. Cat traim alegem! Alegem ceea ce dorim! Indemnul “launtric” de a savarsi o fapta e de la Dumnezeu sau de la diavol sau din obisnuinta firii… A lovi pe cineva, a primi pedeapsa si a spune “asa mi-a fost scris” inseamna a-L invinovati pe Dumnezeu pentru fapta cea rea. Dar n-a scris-o El, ci tu, omule! El n-a dorit-o, tu ai dorit-o, tu ai savarsit-o… “Da, dar El stia…”. “Stia si sansa ta de a privi spre cer. Stia ca poti alege. A sperat ca vei alege binele…”. Da, El in atotstiinta Sa stia ce vei alege, dar inca mai spera ca vei alege ce-i bine… A riscat ruina ta pentru a nu te transforma intr-o marioneta… Parintele Staniloae, citand pe Vl. Lossky, spune: “Dumnezeu risca ruina eterna a celei mai inalte creatii ale sale, ca sa poata fi cea mai inalta. Paradoxul este ireductibil. Chiar in maretia sa de a putea deveni dumnezeu, omul e capabil sa poata cadea” (Dogmatica, vol. I, p. 283).

Omule, tu ai ceva de scris si, vrand-nevrand, vei scrie. Vei scrie marturia ta in cartea vietii sau cea a mortii. Nu o scrie Dumnezeu, ci tu insuti. De-I vei ingadui, El va scrie impreuna cu tine ca si odinioara Gura de Aur dupa soaptele Apostolului, va scrie de va auzi cuvantul-cheie pe care Hristos ni l-a spus in rugaciunea Tatal nostru: “faca-se voia Ta”. Omul se va goli de sine, va face astfel loc lui Dumnezeu, incredintat fiind ca voia lui Dumnezeu implinindu-se, oricare ar fi ea, bine vremelnic si vesnic aduce. Auzind aceasta Tatal va lucra cu tine si voia ta va fi voia Lui in masura in care cuvintele tale exprima starea inimii si puterea vointei. Cel deplin incredintat lui Dumnezeu nu va avea de rostit decat: “Faca-se voia Ta!”, “Miluieste-ma ca netrebnic sunt!”, “Slava Tie, Doamne, slava Tie!”. Nu case, nu masini, nu succese, ci voia Lui. Daca sunt acestea in voia Lui, slava Lui, de nu sunt, deopotriva slava…