…NE AVERTIZA Tristan Tzara in manifestul dadaismului. Ei, “artistii” avangardisti. Este ce imi vine in minte rasfoind o “Retrospectiva de arta contemporana americana” la o librarie Barnes&Noble, intr-un colt din Hartford, Connecticut, in Statele Unite ale Americii. Nu din aceea contemporana “cu fluturii si Dumnezeu”, ci contemporana cu umila noastra trecere la cumpana dintre mileniile crestine doi si trei.
Unul dintre “artistii” care ne-a facut “privilegiul” sa ne fie contemporani este Ad Reinhardt, mort in 1967, mai mult un precursor al dezastrului “artistic” de azi. Reinhardt si-a dedicat ultimii 15 ani din viata “picturilor negre”. Acestea sunt patrate cu latura de un metru si jumatate complet acoperite cu vopsea neagra. Difera doar titlul lor si intensitatea vopselei. “Arta” unui alt exponent al plasticei americane contemporane, Christopher Wood, consta, din contra, in tablouri albe, pe care “marele artist” scrie niste cuvinte, utilizand o paleta larga de amestecuri de culori. Un exemplu: “rat” (sobolan), de trei ori, unul sub altul. Interpretarea criticii? “Un discurs redus la ireductibil, iar apoi incepand de la capat”. Jeff Koons face - dupa propriile declaratii - “arta ca expresie ultima a fiintei”. Intr-un acvariu plin cu apa, se introduc trei mingi de baschet, se da o definitie: “viata si moarte inseamna eternul” si… se vinde cu 50.000 de dolari. Un altul, Jean Michel Basquiat, a fost un producator de mazgalituri gigantice, cum fac copiii de varsta prescolara, in miniatura. A fost decretat “geniu” de catre criticii de arta dupa moartea sa, survenita in 1988, in urma unei supradoze de cocaina. “Operele” lui s-au vandut cu sute de mii de dolari bucata.
Am transcris din notitele pe care mi le-am luat, stand stingher, langa o cafea, cu un morman de carti pe masa, in sala de lectura a librariei. Mai multe, n-am mai luat, caci mi-a venit sa ma ridic, ca-n versurile lui Romulus Vulpescu, “voievodal, drept, dac, intr-un scurt iures, intreaga cafeneaua praf s-o fac, la Targu Mures”. Pardon, la Hartford, Connecticut.
Da, acesta este “marele spectacol al dezastrului”, si e doar un act din milioanele de acte ce-l compun. Cortina s-a ridicat si nu poate nimeni sa opreasca spectacolul, nici sa paraseasca sala.
In urma cu treizeci de ani, un bogatas cult american a incercat sa lupte cu aceasta cangrena care se cheama “avangardism”. George Huntington Hartord al II-lea, nepotul primului George Huntington Hartford, mostenitorul unei corporatii situate intre primele zece ca profit in anul 1950, s-a suparat pe vulgaritatea si diformitatea “operelor” unor artisti si scriitori pe care noi azi ii consideram “clasici”, fara a sti nici ce-au scris, nici ce-au pictat. Cateva nume care l-au infuriat pe magnatul american: Pablo Picasso, Tennessee Williams, William Faulkner. Dar pe George Huntington Hartford al II-lea l-a mai suparat ceva: anticrestinismul declarat al producatorilor de “arta” si al sustinatorilor lor. A scris, in consecinta, o brosura, in care chema lumea culturala la refacerea ordinii si spiritului artistic, intitulata “De ce sa-l insultam pe Dumnezeu?”.
Mai mult decat atat, a cumparat zeci de locuinte in varii zone rurale ale Statelor Unite ale Americii, pe care le-a oferit pe timp indelungat artistilor care decidea el ca lucreaza in spiritul artei adevarate, scutindu-i pe cei selectati de orice grija materiala. Apoi, a achizitionat o cladire imensa intre Central Park si Broadway, in New York, din care a facut Muzeu de Arta. Printre alte actiuni in acelasi idee - actiuni care l-au costat in jur de 70 de milioane de dolari -, Huntington a incercat o experienta care, daca reusea, putea fi un exemplu de bun augur. Huntington a organizat, la Los Angeles, o mare expozitie de arta, la care a invitat atat “artisti” avangardisti, cat si… artisti “conservatori”, cum mai sunt numiti de critici “ne-avangardistii”. A invitat publicul, pe de o parte, si criticii de arta, pe de alta parte, sa aleaga tablourile preferate. Huntington vroia sa demonstreze ca aprecierile n-ar fi coincis, insa criticii au boicotat la unison expozitia, considerand-o o ofensa la adresa lor.
George Huntigton Hartford al II-lea a murit, iar de la el incoace cred ca nici un magnat american n-a mai fost cult, nici crestin.
16 responses so far ↓
1 Harkonnen // Aug 13, 2005 at 12:52 pm
Arta si artisti degenerati. Lenea fizica si intelectuala (recte degenerare) ii impiedica sa creze arta. Ce ne rezerva viitorul? Intrati pe link-ul:
http://ro.novopress.info/?p=400
Data viitoare o sa expun si eu citiva pui congelati! Admiratori, veniti! :-))))
2 andrei // Aug 13, 2005 at 1:28 pm
Mi-am dat seama ca ani de zile am vaduvit omenirea de niste opere de arta magnifice.
GUNOIUL - DA, GUNOIUL - pe care il aruncam la pubela il voi expune. Expozitia se va adresa tuturor simturilor vizitatorului - operele vor putea fi privite, pipaite, gustate adulmecate si in mod sigur iubitorii de arta vor ameti, deci toate cele 5 simturi vor participa la aceasta experienta unica.
3 Ramms+ein // Aug 13, 2005 at 4:11 pm
Mi-aduce aminte de “Queer eye for a straight guy”. Avangardismul sau arta pervertita promovata de esteti strambi.
Dar cum e la moda sa “hug the fag”, de ce sa nu imbratisezi si “noul” in arta si sa cazi prosternat in fata unor tablouri complet negre… sau albe, cu dungi sau cuvinte, cu patratele sau cercuri… Whatever… nevermind (Kurt Cobain)
4 Dan // Aug 13, 2005 at 4:40 pm
Muncitorii veniti sa ridice gunoiul de la un muzeu de arta din Frankfurt au aruncat din greseala o statuie expusa acolo. Desi la prima vedere (si la ultima, de fapt) era vorba de niste cofraje de plastic pentru ciment, se pare ca in realitate ignorantii muncitori aveau de-a face cu o nepretuita opera de arta a sculptorului berlinez Michael Beutler.
Responsabilul firmei de salubritate a declarat ca si in trecut muncitorii sai au fost cit pe-aci sa arunce “opere de arta” facute din materiale comune, cum ar fi o masina umpluta cu nisip sau o cada de baie legata cu o lesa de un copac.
In urma incidentului, muncitorii de la salubritate vor lua lectii de “apreciere a artei” la Muzeul Staedel. Acolo ei vor invata probabil ca gunoiul de ieri este arta de azi.
Stirea in original aici: http://www.cbc.ca/story/arts/national/2005/01/11/Arts/trashedart050111.html
5 Harkonnen // Aug 13, 2005 at 5:35 pm
Va dati seama, Muzeul Staedel isi indeplineste menirea: museion, templu al muzelor. Inspirati de cursurile urmate, muncitorii de la compania de salubritate probabil vor crea si ei vreo capodopera.
Pe linga “creatorii” de arta degenerati ce spuneti de publicul “cult” si “educat”? Sau de directorii unor asemenea institutii care se eticheteaza “de arta” si care sunt de fapt niste haznale?
Cum nu vii tu Tepes Doamne…
Sau vorba lui Murat (viitor maresal al Frantei), in ziua de 18 Brumar (9 NOE) 1799 catre grenadierii sai:
“Copii, aruncati-mi pe fereastra toata pleava asta!”
6 berceanu // Aug 13, 2005 at 11:12 pm
Ei, si cu “arta” asta moderna; lucrurile nu stau chiar asa de simplu… adica nu poate veni chiar oricine sa tranteasca un gunoi si sa zica ca e “opera de arta”… ! Ca sa poti face asa ceva trebuie sa ai pile, sa cunosti pe unii si pe altii, sa gasesti un mesaj potrivit - intr-un cuvant, sa stii sa-ti vinzi rahatul ! Ca doar nu expui niste sobolani morti, ci… expui un mesaj transcendental si sublim, “o expresie ultima a fiintei”…! E cu spil treaba, chiar daca noua ni se pare - si pe buna dreptate - o ingrozitoare bataie de batjocura!
de curiozitate, am intrat cu ceva timp la o expozitie de “arta” de la simeza… ma rog, poate chiar era ceva artistic, desi mie mi s-a parut stupid: erau o serie de figurine din lemn, in diverse pozitii care mai de care mai ciudate: fiecare ’scena’ avea un nume, care sa fiu al naibii dc. avea vreo legatura cu scena respectiva… (nu mai tin minte amanuntele)…
Asadar, si pe la noi pseudoarta isi face de cap: dc. tot suntem la capitolul mizerii: a fost cu ceva timp in urma o expozitie cu ‘portrete’ de-a lui ’stefan cel mare’ in care domnitorul era reprezentat… (e un site decent, asa ca ma abtin sa mai spun cum)… probabil ca a-ti auzit de asta.
7 berceanu // Aug 13, 2005 at 11:22 pm
Si inca ceva… imi iau ‘la revedere’ de la dumneavoastra pentru 3 saptamani. :)
8 Nightwalk // Aug 14, 2005 at 4:16 am
Peer presure fratilor asta e totul, un grup de persoane , din dorinta de a fi diferiti sau in gluma , cine mai stie , ai decis ca o astfel de “opera” e arta.Restul apreciatorilor… pupincuristi :)
9 bogdanmate // Aug 14, 2005 at 11:48 pm
Acum cativa ani, un alt “artist” la fel de apreciat in vest expunea si vindea pe bani grei o opera foarte originala: rahat (fecale) in cutii de conserva. Un simt artistic deosebit si o afacere extraordinara.
10 bogdanmate // Aug 14, 2005 at 11:51 pm
In perioada interbelica, germanii au facut o intoarcere la arta clasica, iar marea majoritate a artistilor artei decadente au fost pusi la index. Explicatia astazi: “germanii aia erau nazisti”. Mda.
11 arbore // Aug 15, 2005 at 5:07 pm
Cred ca un comentariu nimerit e un articol pe care-l gasiti la adresa:
http://www.dezvaluiri.go.ro/
si care se numeste “ARHITECTURA, MUZICA SI LITERATURA”. Pentru a va face mai curiosi voi cita un mic fragment. Zice bine. De fapt tot site-ul este foarte interesant. Vizitati-l cit mai este accesibil.
>
12 arbore // Aug 15, 2005 at 5:08 pm
…Tom Wolfe face o scurta istorie a arhitecturii moderne. A început, zice el, dupa primul razboi mondial în Germania, unde s-au adunat o suma de tineri arhitecti, scriitori, artisti americani care si-au zis “generatia pierduta” si care au gasit, în ruinele unei Europe devastate si distruse de razboi, modele ca André Breton, Louis Aragon, Jean Cocteau, Tristan Tzara, Picasso, Matisse, Arnold Schoenberg, Paul Valéry (sa nu uitam ca Picasso, Louis Aragon, si probabil ca si altii erau membri activi, purtatori de carnet, ai partidului comunist; si Paul Valéry nu facea nici un secret din perversiunile lui). Modelul arhitectilor a fost Walter Gropius, care a deschis scoala de arhitectura Bauhaus la Berlin în 1919. Bauhaus, scrie Wolfe, era “mai mult decât o scoala; era o comuna, o miscare spirituala”. In jurul lui Gropius gravitau pictori ca Paul Klee si arhitecti ca Marcel Breer, Ludwig Mies van der Rohe, Laszlo Moholy-Nagy, Herbert Bayer, Henry van de Velde, dedicati lucrarii de a “o lua de la zero”, pe fundalul unei Germanii social-democrate, care astepta de la o zi la alta înfaptuirea bolsevismului.
De la zero, adica: “afara cu civilizatia crestina europeana. Am bombardat-o, am distrus-o fizic în timpul celui de-al doilea razboi mondial. Am facut una cu pamântul splendida catedrala din Dresda, a doua ca marime în Europa, care însuma veacuri de creatie si nesfârsita frumusete. Am bombardat si avariat domul din Milano, domul din Köln. Am darâmat cât am putut din bisericile istorice ale României. Acum distrugem traditia acestei civilizatii crestine”.
Consiliul muncitoresc pentru Arta al Gruparii Noiembrie (probabil 7 noiembrie, data oficiala a revolutiei bolsevice în Rusia), al carui presedinte era Gropius, avea sarcina de a crea o arhitectura “a întregului popor”, adica muncitoreasca. Manifestul Gruparii Noiembrie era un ecou al Manifestului Partidului Comunist al lui Marx si Engels: “trebuie sa fim adevarati socialisti - sa crestem cea mai înalta virtute socialista: înfratirea tuturor oamenilor”. Deci noua arhitectura a lui Gropius urma sa fie: 1) pentru muncitori; 2) anti-burgheza. Functia “anti-burgheza” s-a dovedit foarte utila, pentru ca orice poate fi respins ca fiind “burghez”.
Social-democratii din Germania si Olanda au acordat contracte pentru cartiere muncitoresti lui Gropius, Mies van der Rohe, Bruno Traut si J.J.P. Oud, care avea 28 de ani când a devenit arhitectul sef al orasului Rotterdam si era membrul unui grup numit de Stijl (Stilul). Aceste grupuri compactate si strânse, ca Gruparea Noiembrie, sau de Stijl, credeau în doctrine esoterice, zice Tom Wolfe, tot asa dupa cum picturile lui Braque sau Picasso n-au nimic de a face cu arta ci sunt produsele unui punct de vedere teoretic. Astfel, teoria lui Braque ca pictura nu reprezinta nimic ci e doar o organizare pe o suprafata plana si teoria ca o pictura e ceva simultan, permite asezarea ambilor ochi într-o fata vazuta din profil, adica vedem simultan ambele profiluri în acelasi plan. Rezulta un gunoi vizual perfect din punct de vedere teoretic. Tot teoria este triumfatoare în muzica lui Arnold Schoenberg, care compunea dupa formule matematice. Suna oribil, dar culturatii asculta cu pietate.
Marca “intelectualului” a devenit aprecierea creatiilor acestor comune si celule de artisti; dar, daca pictorii, compozitorii si poetii pot crea chiar fara subventia masiva a burgheziei, arhitectii nu pot. Salvarea arhitecturii moderne a venit de la guvern. In Viena, Otto Wagner a primit comenzi masive de la guvern, care “credea (fara nici o baza reala) ca o noua arhitectura cosmopolita va rezolva ostilitatile acerbe rasiale si etnice din tara”, scrie Tom Wolfe….
13 Ragnarokr // Aug 16, 2005 at 6:02 pm
Diferenta intre arta ‘clasica’ si ‘avangarda’ sta nu doar in materiale ci si in mesaj. Una spune o pictura a lui Boticelli si altceva spune o constructie. Un alt exemplu de arta avangardista este expunerea unui monopost Ferrarri la muzeul de Arta Contemporana din New York (e posibil sa ma insel asupra locatiei), acesta exprimand arta tehnica, o bijuterie a creatiei tehnice. Tine intr-o oarecare masura si de context. In momentul in care vezi un Ferrarri pe strada vezi doar o masina, dar cand il vezi pe un piedestal intr-un muzeu esti invitat sa contempli si alte aspecte decat cele strict functionale. In cele din urma, unul dintre scopurile artei e sa te scoata din functional si automatism si sa te provoace sa simti.
Pozitia mea este urmatoarea: Daca un artist, fie el si avangardist reuseste sa imi starneasca o emotie, atunci isi merita, pentru mine, numele de artist. Nu conteaza daca emotia respectiva este repulsie sau extaz. Important e ca m-a facut sa simt.
Pe de alta parte, cred ca trebuie respectat dreptul fiecaruia de a aprecia dupa propria grila de valori orice produs artistic. De aceea nu voi spune ca oricine nu apreciaza arta moderna este un incult si un ignorant, si nici ca oricine nu apreciaza arta clasica este incapabil sa recunoasca valoarea traditiei. Pur si simplu, fiecare apreciaza in maniera proprie.
peace
14 Mihai // Aug 16, 2005 at 8:57 pm
“Arta are scopul de a realiza iluzia unei realitati superioare” spunea Goethe in “Poezie si adevar”. Banuiesc ca nu esti de acord, nu-i asa, Ragnarok? Adica, daca un obiect de “arta” trezeste repulsia, adio iluziei realitatii superioare, nu-i asa?
15 Ragnarokr // Aug 18, 2005 at 10:03 am
@ Mihai
De la arta din vremea lui Goethe si pana la postmodernism s-a mai schimbat perspectiva asupra artei. O expozitie de fotografie care arata realitatea cumplita a razboiului nu prea are cum sa realizeze iluzia unei realitati superioare, dar totusi este artistica, prin aceea ca provoaca o senzatie. Poate exemplul nu e cel mai bine ales, dar cred ca intelegi la ce ma refer.
peace
16 Mihai // Aug 18, 2005 at 2:24 pm
Conform acestei teorii, si stirile de la ora 5 sunt o forma de arta, creaza senzatii, nu?
Leave a Comment