Nebojsa Malic (Antiwar.com)

In culisele casetei video despre atrocitatile de la “Srebrenica”

UN FILM prezentand executarea a sase persoane in haine civile de catre un grup paramilitar cunoscut ca “Scorpionii,” procurata de un notoriu furnizor de pornografie atroce, a fost citata ca fiind o dovada cruciala, “irefutabila,” “finala” si “necontrovertibila”, nu doar a faptului ca evenimentele ce au urmat caderii orasului Srebrenica in iulie 1995 au fost un “genocid,” ci si ca guvernul Serbiei a fost implicat.

Relatari miscatoare despre cetateni socati si rude indurerate care si-au recunoscut membri ai familiei au inceput imediat sa soseasca. Sustinatorii Inchizitiei de la Haga au lustruit indelung si poetic importanta acesteia. Aproape fiecare din cei care comentau pe tema casetei erau de acord ca ea reprezinta o dovada a implicarii sarbesti in evenimentele de la Srebrenica. Al-Jazeera, de exemplu, o numeste “dovada irefutabila a rolului Serbiei.”

Si totusi nu este adevarat… Inregistrarea nu este o arma fumeganda, ci mai degraba o cascadorie publicitara. Admitand ca barbatii filmati – atat victimele cat si calaii – au fost identificati corect, ea ar fi limpezit un episod sangeros din razboiul bosniac. Nici mai mult, nici mai putin. Isteria ce inconjoara “dezvaluirea” vorbeste insa despre masina care fabrica si intretine o retea de minciuni despre Bosnia si Balcani, mai clar decat orice altceva s-a intamplat in zona orasului Srebrenica, dupa 11 iulie 1995 [data la care orasul a fost predat armatei sarbilor bosniaci, n.AM].

Impuscaturi pe coasta dealului

Portiuni ale inregistrarii, prezentate la TPI si in media din Serbia, si disponibile online, arata cativa oameni in uniforme impuscand patru barbati in haine civile si ordonand altor doi “sa scape” de cadavre. Este intr-adevar dezgustatoare o asemenea banalitate a raului, asemanatoare cu fotografiile de la Abu Ghraib sau filmele de recrutare ale mujahedinilor cu ritualul uciderii sarbilor. Este o aducere aminte ca razboiul in Bosnia a fost atat de brutal si necivilizat pe cat poate fi un razboi. Este, intr-adevar, sacramentul diavolului.

Acestea fiind spuse, interpretarile si concluziile trase din inregistrare sunt atat de stranii, de hiperbolice si adesea imprecise factual, incat devine evident ca media si politicienii implicati pur si simplu folosesc acest document ca justificare pentru viitoarele lor minciuni si violente, in timp ce invoca dreptatea, umanismul si pacea.

Un “star” al pornografiei atroce

Caseta a vazut lumina zilei multumita eforturilor unei femei pe nume Natasa Kandic, adesea laudata ca “un curajos avocat al drepturilor omului” si “cel mai proeminent activist pentru drepturile omului din Serbia.” Insa Associated Press descrie ONG-ul sau, Centrul pentru Legi Umanitare din Belgrad, ca pe o organizatie care “investigheaza crime comise de sarbi in timpul razboiului din Balcani.”

Intr-adevar, Kandic se concentreaza nu pe probleme de drepturile omului sau chestiuni umanitare, ci pe gasirea “dovezilor” pretinselor atrocitati sarbesti pe care le face cat mai socante cu putinta. Ea a fost sursa reporterului de la USA Today Jack Kelly – acum cazut in dizgratie – in cazul “infamului caiet de note” [e vorba despre un fals “registru cu ordine militare” de asasinare in masa a albanezilor, pretins date de armata iugoslava in Kosovo; pentru amanunte vezi relatarea cazului in Washington Post, ianuarie 2004, n. AM]; insa cand Kelly a rugat-o sa confirme relatarea, ea a negat totul. Kandic este si in spatele minciunilor cu camioanele frigorifice, cu presupusele crematorii destinate albanezilor, din sudul Serbiei, si a numeroase alte acuzatii de atrocitati, pe care media le-a relatat cu nerabdare, insa fara a se osteni sa le verifice.

Institute for War and Peace Reporting (IWPR) cu sediul in Londra, este adesea complicele sau in raspandirea acestor acuzatii. Asa ca n-ar trebui sa ne surprinda ca cel mai detaliat raport asupra casetei si originilor sale – continand grave afirmatii si asertiuni prezentate ca “adevar dovedit” – vin dinspre IWPR, Tim Judah si Daniel Sunter, in numarul din 5 iunie al Sunday Observer.

Nu poate fi o conincidenta ca difuzarea casetei si prezentarea ei in fata Curtii TPI au venit cu doar o zi inainte de Conferinta despre Srebrenica, pe care Natasa Kandic a organizat-o la cel mai important centru de conferinte din Belgrad, “in cooperare” cu Biroul TPI din Serbia. Vine de asemenea imediat dupa o declaratie data de un conglomerat de ONG-uri sarbesti sustinatoare ale Imperiului [Malic se refera in articolele sale cu acest apelativ la SUA si UE, n.AM] (unul din ele fiind CLU al lui Kandic) pentru a se accepta evenimentele de la Srebrenica ca pe un genocid comis in numele poporului sarb.

Pretinse implicari

TPI a utilizat caseta video si un document relevand ca unii “Scorpioni” au servit in unitatile anti-tero ale politiei sarbe in 1999, pentru a pretinde ca ei au fost mereu sub ordinul Belgradului. Acest punct de vedere a fost sustinut de Kandic si de Dejan Anastasijevic, reporter la Time si aprig sustinator al TPI, pe care Associated Press l-a prezentat din greseala ca fiind “analist militar”. In timp ce aceste afirmatii au o enorma valoare propagandistica, ele sunt fara valoare ca “dovezi”.

Unul dintre monitorii proceselor desfasurate la Haga [este vorba de Andy Wilcoxson de la Slobodan Milosevic Freedom Center din Haga, n. AM] a urmarit marturia unui oficial sarb din Krajina din octombrie 2003, indicand ca “Scorpionii” erau o unitate de mercenari/militie infiintata in 1992 si luptand in Bosnia. Doar anumiti membri ai gruparii s-au inrolat mai tarziu ca voluntari pentru operatiunile din Kosovo, si au fost intr-adevar in solda Ministerului de interne sarbesc – in 1999. Doi dintre ei au fost gasiti vinovati de asasinarea unor civili albanezi; unul este in inschisoare, celalalt se lupta sa nu fie extradat din Canada. Ca “Scorpionii”, ca unitate, n-au fost niciodata parte a politiei sarbe, a fost confirmat de generalul Obrad Stevanovic, fostul ministru adjunct de interne, care depune actualmente marturie in procesul Milosevic.

Dar sa pretinzi ca un document din 1999, continand cateva nume ale unor fosti “Scorpioni” inrolati in politia sarba, drept “dovada” ca unitatea – sau indivizii – erau sub comanda Ministerului sarb de interne cu patru ani mai inainte de data inregistrarii documentului, este de-a dreptul absurd.

Intre timp, Natasa Kandic continua sa “releve” detalii ale povestii care i-a pus la serioasa incercare credibilitatea si asa uzata. Invitata la un show TV, moderat de un cunoscut nationalist musulman, pe un post tv de aceeasi orientare din Bosnia, ea a afirmat ca “prizonieri din Srebrenica au fost adusi in Trnovo, unde un fel de operatii militare – probabil diversiuni – aveau loc, pentru ca acestia sa apara ca pierderi in lupte si nu ca executati.”

Afirmatiile lui Kandic sunt total false. Intr-adevar in acea vreme se desfasurau operatiuni militare masive in zona Trnovo – o ofensiva a fortelor musulmane pentru a “debloca” Sarajevo, care a produs teribile pierderi si nu a obtinut nimic. In mintea obsedata a lui Kandic, ofensiva musulmana devine “diversiune sarbeasca.”

In ciuda problemelor factuale, filmarea – si toata isteria care o acompaniaza – isi atinge scopul propagandistic: sa socheze opinia publica din Serbia si a o face sa creada in Adevarul Oficial despre Srebrenica. De altfel si guvernul de la Belgrad incurajeaza exact asemenea concluzii, in eforturile sale de a intra in gratiile Imperiului.

Mit si realitate

Descrierile din media mainstream a ceea ce s-a intamplat la Srebrenica includ inevitabil fraza “cea mai mare atrocitate din Europe de la Al Doilea Razboi Mondial” sau “de la Holocaust,” uneori si “cel mai mare masacru al civililor,” etc. Se evoca in mod constient holocaustul si simbolistica nazista, pentru a lega Srebrenica de semnificatia termenului genocid, pe sarbi de nazisti, si pe musulmani de victimele lor inocente. Insa in realitate, cei mai multi dintre barbatii care au murit ca urmare a caderii orasului au fost combatanti, membri ai celei de a 28-a Divizii de Infanterie a Armatei Republicii Bosnia-Herzegovina, al carei comandant este judecat de Inchizitia de la Haga pe acuzatii de crima, viol si tortura.

Ceea ce s-a intamplat cel mai probabil cu ei, desi oribil, n-a fost ceva ce doar nazistii – sau prin analogia deliberata, sarbii – ar putea face. Luati in considerare urmatoarele:

“Fortele armate ale SUA au bombardat capetele autostrazii principale Kuwait City – Basra, sigiland-o. Au pozitionat unitati de artilerie pe dealurile din preajma. Apoi, din aer si de pe sol, au masacrat efectiv orice era viu pe sosea. Fortele noastre nu au asteptat ca oamenii care fugeau sa se predea; nu i-au inconjurat silindu-i sa se predea; pur si simplu i-au exterminat.” (William A. Cook, US vs Iraq – Another ‘Highway Of Death’ Slaughter, decembrie 2002)

Sarbii au asteptat ca bosniacii din Srebrenica sa se predea. Au evacuat femeile, copiii si batranii pe care i-au gasit, in tabara ONU de la Potocari. Serbia insasi a adapostit peste 800 de refugiati musulmani din Srebrenica. Si intr-o alta enclava musulmana care a cazut doar cateva zile mai tarziu, Zepa, nu a fost comis nici un masacru.

Chiar admitand ca asasinatul comisa de “Scorpioni” era o practica standard pentru prizonierii de razboi luati in incercarea de strapungere a incercuirii de la Srebrenica, sau chiar daca fortele sarbe preferau sau nu ia deloc prizonieri, asemenea atrocitati nu inseamna genocid. Insa “nerespectari locale ale Conventiei de la Geneva” nu vinde ziarele si nici reclamele TV; nu justifica invaziile si ocupatiile, si nici crearea inchizitiilor Imperiale din nimic. “Genocid” si “cea mai mare atrocitate de la nazisti incoace” insa, da.

Un deceniu mai tarziu, “Srebrenica” a devenit o justificare pentru interventiile Imperiale in Balcani. Impreuna cu conceptul de “joint criminal enterprise” care incearca sa blameze intreaga conducere politica si militara sarbeasca a Yugoslaviei pentru violentul colaps al tarii, legitimeaza “dreptul” Washington-ului si Bruxelles-ului de a folosi forta pentru “rezolvarea” starii de haos creata de politica lor. In afirmarea “dreptului la putere”, ei nu se dau in laturi de la nimic, chiar de la a utiliza pornografii atroce precum caseta video cu “Scorpionii”.

(traducere adaptare si adnotari de Bogdan I. Stanciu)

[nota AM: vezi anterior pe aceeasi tema “Cine sunt ‘Scorpionii’?” de Andy Wiloxson, publicat de AlterMedia...]