Interviu cu Yonosuke Hara

Globalizarea a luat un avint deosebit dupa incheierea razboiului rece, producind o mai mare standardizare pe glob. Economistul international, Yonosuke Hara, isi exprima opiniile despre potentialul unui model economic asiatic dinamic care ar putea servi ca un nou sistem economic regional si ar putea contracara tendinta catre standardizare globala.

Care sint influentele pe care globalizarea le are asupra economiilor tarilor in curs de dezvoltare?

Incepind cu mijlocul anilor 70, statele lumii si-au condus economiile conform unui sistem de guvernanta globala bazat pe ideea conform careia capitalul international poate sa se miste liber. Aceasta, si conceptia ca o deviza sanatoasa si piata libera sint vitale, sint principiile de baza in lumea de astazi. Acest sistem de guvernanta a fost construit pe bazele unui nou liberalism adoptat de multe natiuni, si pe dominatia devizei SUA si a puterii Wall Street-ului.

Pe masura ce acest sistem de guvernanta globala devenea mai puternic, in special dupa 1980, tarile in curs de dezvoltare din Asia si din alte zone ale globului, s-au confruntat cu dificultatea de a pune pe primul plan dezvoltarea interna, in cadrul politicilor economice pe care le aplicau. Astfel, puterea pietei globale reprezentata de corporatiile multinationale, a inceput sa erodeze libertatea guvernelor nationale de a aplica politici prioritare nevoilor societatii interne.

In timpul acestei perioade, asa numitul “Consens de la Washington” a fost doctrina dominanta care a influentat tarile in curs de dezvoltare. Aceasta doctrina s-a bazat pe ideea ca economia de piata va deveni universal aplicabila, daca interventia guvernelor nationale pe piata ar fi pastrata la un minim absolut. Aceasta convingere a fost adoptata de diferite organizatii importante cu sediul in Washington D.C. incluzind FMI, Banca Mondiala si Ministerul de Finante al SUA. Se credea astfel, ca progresul globalizarii va conduce la cresterea economica si ca aceasta va ajuta dezvoltarea tarilor sarace.

Au fost aceste strategii eficace?

Nu se poate spune ca au fost. Aceasta a devenit clar in ultima decada al secolului al XX-lea, care a fost martora esecului trecerii fostelor tari socialiste catre o economie de piata, precum si criza financiara din Asia de Est. Consensul de la Washington parea sa nu inteleaga ca alti factori decit interventia guvernului pe piata pot fi cauzele primare ale problemelor economice. Pentru a parafraza Anna Karenina al lui Tolstoi, economiile tarilor bogate se aseamana, dar fiecare tara saraca este saraca din motive specifice.

In regiunea Asiei de Est in special, economia a trecut de la starea de ”miracol” la cea de criza, sub acest sistem de guvernanta. Economia capitalista de piata aplicata la scara globala, a avut puterea sa vitalizeze economiile diferitelor tari si regiuni pe masura ce erau eliberate de sub controlul guvernamental. Totusi, alaturi de influentele benefice ale pietei globale existau efecte de incertitudine si criza.

Totusi, in ciuda acestor indicatii, “Consensul de la Washington” a tras concluzia ca sistemul economic din Asia de Est a deviat prea mult de la modelul economic pe care l-a recomandat, acela al pietei create in Europa Occidentala in timpul perioadei de inceput al modernizarii, si ca urmare, a fost pedepsit de piata globala, plonjind in criza.

Conform viziunii “Consensului de la Washington”, pentru ca Asia de Est sa cunoasca o continua crestere economica, este cruciala limitarea tendintei catre interventia guvernamentala in economie, si totodata constructia unei economii de piata transparente, conforma unui standard global. Astfel, la sfirsitul secolului al XX-lea, incepeau proiectele de reforma structurala.

A fost refacerea economica dupa criza legata de proiectele de reforma?

Statele Asiei de Est au scapat de criza odata cu intrarea in secolul al XXI-lea. Totusi refacerea a fost in mare parte suportata de exporturile catre SUA, si nu a fost legata de reforme structurale interne in tarile Asiei. Criza financiara din Asia de Est a fost cauzata de faptul ca pietele valutare interne erau nepregatite sa faca fata miscarilor internationale monetare, care au cauzat un influx excesiv de capital privat. Acest influx de capital a atins aproape 10% din PNB al fiecarei tari, dar retragerea rapida a acestui capital a paralizat economiile lor dintr-o data.

Incepind cu sfirsitul anilor 80 si dupa aceea, SUA si FMI au cerut natiunilor din Asia de Est aflate in crestere economica, sa-si deschida pietele interne de capital. Ca rezultat, acele tari asiatice care si-au liberalizat pietile financiare, au fost cunoscute ca ”piete emergente”. Natural, mari fluxuri de capital privat au patruns in regiunea Asiei de Est, deoarece zona era considerata ca fiind un miracol economic.

Problema a fost ca o buna parte a fluxurilor financiare care intrau in Asia de Est, s-a aflat sub forma de fonduri de investitie pe termen scurt, care s-au retras rapid la primele semne de colaps.

Tarile care au primit aceste fonduri, au speculat asupra stocurilor si a imprumuturilor, aceasta a insemnat ca economiile lor au ajuns la un efect de balon. Pe masura ce balonul economic se dilata, bancile locale au inceput sa dea mai multa importanta profiturilor pe termen scurt ceea ce a distorsionat economia in directia tranzactiilor imobiliare si a imprumuturilor pentru consum. Aceasta strategie a insemnat ca fondurile pentru dezvoltare economica pe termen lung de cercetare si dezvoltare au fost reduse.

Inseamna aceasta ca oricit de mare a fost influxul de capital, important este ca a fost fara insemnatate?

Da, a fost intr-o anumita masura. Cheia pentru a dezvolta industrializarea sub conducerea capitalului strain rezida in eficienta folosirii influxurilor de capital straine. Pentru a realiza aceasta, este necesara utilizarea de resurse locale, acestea fiind indispensabile pentru imbunatatirea eficientei productiei in toata economia. Desigur, nu poti face apel la resurse umane din strainatate, este nevoie sa te bazezi pe resurse locale, iar acestea sint indispensabile la imbunatatirea eficientei productiei in toata economia. Mai mult, este nevoie de investitiile pe termen lung pentru a valoriza aceste resurse pe termen lung. Totusi, in goana dupa liberalizare monetara, tarile asiatice nu au putut construi un sistem care sa foloseasca fluxuri de investitie pe termen lung.

Totusi, in goana dupa liberalizare economica, statele Asiei nu au putut construi un sistem care sa utilizeze investitii pe termen lung. Acumularea datoriilor de catre sectorul privat a fost principala cauza a crizei Est-asiatice, iar aceasta situatie a fost diferita de deficitul fiscal guvernamental, de care au suferit tarile Americii Latine.

De fapt, criza a fost adusa de investitori ai pietelor globale de capital care se sprijineau pe zvonuri. Desi sistemul economic in Asia de Est este deseori descris ca un sistem opac de capitalism salbatic, nu aceasta a fost cauza acumularii datoriilor. Deschiderea instantanee catre schimburile financiare a permis mediului international sa creeze o criza monetara si financiara.

In aceeasi masura, proiectele de reforma structurala aplicate dupa criza au exacerbat si mai mult confuzia economica. Criza economica asiatica de la sfirsitul secolului al XX-lea a pus in evidenta unele defecte inerente ale sistemului capitalist global.

De ce este nevoie pentru a preveni aparitia unor asemenea probleme in viitor?

Dezvoltarea tehnologiilor informatiei si ale comunicatiei a insemnat ca timpul si distanta nu mai sint factori restrictivi, asa cum au fost in trecut in istoria umana. Caderea blocului socialist a creat de asemenea ocazia aparitia unei economii globale de piata bazata pe liberalizarea economiilor interne si deschiderea catre surse externe de investitie.

Ca rezultat, liberalizarea economica a fost apreciata mai mult decit orice altceva. Din pacate, aceasta liberalizare a fost prea rapida si a oferit prilejul colapsului al altor mecanisme care ofereau suport societatii. Acestea au afectat familia, societatea locala, ajutoarelel pentru bolnavi, batrini si someri.

Multi cred ca astazi globalizarea face parte integranta din viata, si ca nu exista alternative, iar ceea ce e necesar acum, este promovarea mai accentuata a globalizarii si crearea unei societati globale.

Acest tip de gindire este raspindit in lumea moderna. Totusi cred ca asemenea vederi sint oarecum mioape. Indiferent de epoca, procesele informative ale oamenilor au fost indeplinite prin implicarea sociala si dezvoltarea intr-o comunitate culturala avind un limbaj comun si obiceiuri comune. Sa elimini ideea de comunitate culturala inseamna sa elimini limbajul, cultura si istoria. Aceast lucru nu este nici dezirabil, nici posibil. Daca ne gindim la serioasele probleme globale ale mediului cu care ne confruntam, ar fi mai bine sa construim un sistem social care sa fie in viitor in armonie cu ecosistemul. Singura modalitate este mentinerea sentimentului de comunitate in fiecare regiune.

Lumea moderna pare sa fie controlata de valurile furtunoase ale globalizarii la suprafata; totusi, la un nivel mai adinc, culturile individuale adera indeaproape la propriile lor zone, si ajuta la mentinerea stabilitatii si echilibrului.

Credeti ca exista posibilitatea ca tarile Asiei sa mearga pe un drum diferit de capitalismul Europei Occidentale?

Lumea nu poate sa devina niciodata standardizata prin procesul globalizarii. Societatile Asiei au propriile lor structuri complexe si nu este usor sa transplantezi idei si sisteme, care initial s-au dezvoltat cu multa vreme in urma in Europa Occidentala, catre alte societati in Asia.

In secolul al XXI-lea, modelul economic asiatic, care este produsul propriei sale istorii si structuri sociale, va continua. Aceste sisteme nu sint lipsite de puterea de a dobindi cresterea economica si de a combate saracia, asa cum se crede uneori. E timpul sa reevaluam traditiile Asiei de Est care valorizeaza guvernul si autoritatea, si de a gindi dezvoltarea propriilor ei societati pe un termen mai lung. In special, locul manufacturii, care este nucleul economiei nationale, are nevoie de o organizare care sa cistige increderea pe termen lung a populatiei locale.

Nu este necesar sa preluam un sistem economic care alterneaza intre bucurie si tristete pe baza profitului, iar tarile Asiei de Est trebuie sa progreseze catre un sistem economic care sa valorizeaza profiturile pe termen lung prin fabricarea de bunuri si distributia lor intregii societati.

Exista opinia ca economia asiatica este in special economia unui grup de tari in curs de dezvoltare. Este nevoie de un fel de distantare de asemenea viziuni ale istoriei econonice?

In 1820, Asia cuprinzind China, India, Asia de Sud-Est, Coreea si Japonia, detineau 58% din bogatia lumii. Totusi revolutia industriala din Europa din secolul al XIX -lea, si industrializarea SUA in secolul al XX-lea, a facut ca 56% din bogatia globala sa se concentreze in buzunarele tarilor Europei Occidentale si in fostele colonii britanice: SUA, Canada, Australia si Noua Zeelanda. In acest timp, cifrele pentru Asia au scazut cu 19%.

Aceasta tendinta s-a inversat dupa 1950. Inalta crestere economica a Asiei a inceput, si partea de venit global a ajuns la 37% in 1992. Daca cresterea continua, prevederile sint ca prin 2025, proportia detinuta de Asia sa fie de 57%, ceea ce va insemna ca cifrele de acum 200 de ani vor fi atinse din nou.

Privind la istoria economica dintr-o perspectiva pe termen lung, este posibil sa avem o noua crestere a societatii economice in Asia, care sa nu sustina vederi atit de negative precum aceea a lui Hegel despre ”Absolutism si stagnare in Asia”.

Care sint parerile dumneavoastra despre crearea unei comunitati est asiatice asa cum este in prezent discutata in unele locuri?

In prezent, progresul catre incheierea unui acord de comert liber (FTA) se accelereaza. Conceptul de comunitate economica al viitorului inseamna nu doar miscarea bunurilor, dar si schimburi valutare mai liberale la nivel international, precum si subiectul emigratiei. Succesul va insemna constructia unor sisteme economice eficiente simultan.

Din aceasta perspectiva, Asia de Est se confunda cu probleme dificile. In regiune exista tari aflate in diferite stadii de dezvoltare economica, iar sistemele politice si economice ale tarilor sint foarte diferite.

In cazul Uniunii Europene, istoria sa a ajutat la instituirea unui sistem economic comun. Din nefericire, aceste conditii istorice nu sint aplicabile in Asia de Est. Mai mult, in Asia de Est sistemele economice sint foarte diverse, comparate cu cele din Europa.

De exemplu, in China, relatiile familiale au o influenta importanta asupra finantelor si a locurilor de munca, in timp ce in Coreea de Sud si Tailanda, sint mai importante profitabilitatea afacerilor si nivelul academic. Aceste diferente culturale eterogene dintre tarile care formeaza o zona de comert liber, reprezinta potentiale dificultati in crearea unei comunitati economice, iar eu sint in prezent sceptic despre aceasta posibilitate.

Ce rol ar trebui sa joace Japonia in viitor?

De la mijlocul anilor 90, guvernul japonez a inceput sa introduca proiecte bazate pe ‘’suport intelectual”. Aceasta face parte din programul guvernamental de asistenta pentru dezvoltare, oferit de Japonia tarilor in curs de dezvoltare. Vietnamul a fost una din primele tari, si cea mai interesata sa ia parte in acest proiect.

Aceste proiecte au pus la baza dorintele tarilor in dezvoltare, si au fost aplicate bazindu-se pe propriile lor politici de dezvoltare si nu urmarind pasiv organizatiile internationale. Japoniei i-a fost cerut sa-si ofere suportul bazat pe propria sa experienta de dezvoltare economica, care a fost diferita de aceea dobindita de Europa si SUA.

Am fost implicat in acest proiect inca de la inceput iar in prezent, sint seful unui proiect de centrat pe politicile macroeconomice aplicate in Laos. Ceea ce propunem guvernului laotian, este inainte de toate modernizarea si industrializarea, dar in plus, punerea accentului pe caracteristicile specifice si ecosistemul tarii.

De exemplu, agricultura Laosului nu este deocamdata contaminata de folosirea ingrasamintelor chimice. Locuitorii Laosului si din zonele inconjuratoare maninca greieri, totusi greierii din Tailanda sint necomestibili, din cauza folosirii chimicalelor in agricultura. Greierii din Laos pot sa fie mincati in siguranta, iar metodele agriculturii naturale in Laos sint corecte. Cind ei vor exporta in viitor produse agricole acesta va fi un avantaj.

Am adus oameni care lucreaza in agricultura din Laos sa viziteze Okinawa. Au fost surprinsi, spunind: ”Este intr-adevar Japonia ? Este ca in Laos!” Au mai spus ca climatul, conditiile naturale si stilul de viata erau foarte asemanatoare, si aceasta m-a indemnat sa ma gindesc sa intreprind ceva nou impreuna cu locuitorii din Laos si Okinawa

Ma gindesc sa ii duc si la Nagano, deoarece atit Laos cit si Nagano sint zone muntoase, iar in amindoua se maninca insecte. Poate fi posibil sa gasim alte zone de cooperare acolo. In ciuda acestor exemple la scara redusa, zone care au caracteristici similare por fi conectate fara a mai trece prin marile orase. Cred ca acest tip de conectare regionala ar putea avea un viitor.

Asemenea factori sint de asemenea importanti cind observam cum s-a creat comunitatea Asiei de Est. As vrea sa creez increderea in viitorul unui model economic asiatic, tesind impreuna micile realitati ale societatilor regionale coexistind si invatind una de la cealalta.

—
Dupa obtinerea doctoratului in economia agriculturii la Universitatea din Tokyo, Yonosuke Hara a lucrat la Institutul de cultura orientala al Universitatii din Tokyo. Din 1975 pina in 1977, a fost trimis in Tailanda ca membru al Comisiei sociale si economice a Natiunilor Unite pentru Asia si Pacific. El este in prezent profesor la Universitatea din Tokyo, si conduce un program de cercetare al economiilor din Asia.

Interviul a aparut in numarul din decembrie 2005, al revistei Asia – Pacific Perspectives. Traducere si adaptare de Stefan Bocioaca, www.globalizarea.com