Pustnicul Ghimnazie Moldoveanul, Mişcarea Ortodoxă de Reînviere Monahală

IN ZIUA DE AZI, se legalizează şi se impozitează totul: munţi şi văi, păduri, vii şi livezi, grădini şi parcuri, râuri şi izvoare. Dacă nu sînt trecute în dosare şi chitanţe, sînt ca şi cum n-ar fi. Iată că, mai nou, acest principiu este aplicat şi monahilor.

Pentru ca nici ei, nici societatea să nu aibă îndoieli asupra propriei existenţe, Sinodul BOR a adoptat o lege prin care înfiinţează nişte tichete „monahale”, zise legitimaţii, legalizând în acest chip pe călugări, pentru a nu vagabonda ilegal prin pustii, precum oarecând Ilie Proorocul, ori Ioan Botezătorul. Este acordată libertatea doar monahilor „pecetluiţi” de a circula, de a-şi vizita părinţii, rudele, prietenii, ori de a se stabili într-o altă mănăstire, „libertatea” de a călători sub vize comuniste.

Aşa au gândit stăpânii Bisericii: dacă în lume unii legalizează incestul şi eutanasia, alţii - homosexualitatea şi pedofilia, şi câte alte „necesităţi”, ei de ce n-ar legaliza… monahismul? Chiar dacă nimeni nu le-o cere - monahi, duhovnici, stareţi etc. - dumnealor totuşi o fac, aşa, din oficiu. Ca să intrăm şi noi în rând cu oamenii, pentru a nu fi confundaţi cu haiducii ori partizanii.

Precauţii utile, chiar necesare astăzi, când nu mila Domnului, ci leafa Statului te ţine în mănăstire, leafă ce-ţi garantează confortul şi bunăstarea pentru o bătrâneţe fericită. Iată că monahii întreţinuţi ai guvernului îşi legalizează pustnicia, renunţând la libertatea în Hristos, libertate riscantă pentru liniştea şi odihna lor.

L-au scos din mijlocul lor pe Hristosul goilor şi flămânzilor, al curvelor şi proscrişilor, pentru a beneficia de privilegiile Annei şi Caiafei. Dacă – începând cu Apostolii – creştinii se socoteau paria în această lume, după cum Însuşi Hristos a fost socotit, astăzi călugării aspiră la statutul de paria cu legitimaţie. Paria cu acte în regulă, pentru a nu avea probleme, nu cu Hristos, ci cu lumea, pe care ei susţin că au lăsat-o luând crucea suferinţelor întru Hristos. Paria cu autorizaţie, pentru a nu mai fi înjuraţi pe străzi cu epitete de genul: golan, vagabond, om fără căpătâi, calomnii ce le afectează statutul de cetăţean cuminte şi onorabil, dornic şi el de intrare în Europa. Paria ce-şi apără mândria de om, având şi ei „personalitatea” şi „demnitatea” lor nu a lui Hristos - smerit „vagabond” şi neautorizat predicator ce a răspândit o credinţă la fel de neautorizată, ilegală şi antisocială.

După legile monahale rămase din vechime, în tot ce săvârşea, călugărul era binecuvântat de bătrânul său, bătrân cu viaţă duhovnicească şi autoritate deplină. Cuvântul bătrânului, sfatul şi hotărârea lui asupra unei situaţii erau de ajuns pentru mântuirea ucenicului. Bătrânul nevoitor era pentru tânărul monah mai mult decât duhovnic ori stareţ, căci sfinţenia şi discernământul lui arătau că în el era Duhul lui Dumnezeu. Dacă se întâmplă să citim în istoria monahismului că unii monahi săvârşeau fapte bizare pentru cei din jur, înţelegem că le făceau cu blagoslovenie de taină, împlinind un canon, ştiut doar de ei şi de duhovnic. Aşa a fost dintotdeauna.

Astăzi însă, iată că autoritatea duhovnicului e pusă la îndoială şi încălcată. Duhovnicul e privat de libertatea de a hotărî tainic între el şi ucenic amănuntele mântuirii, printr-o inovaţie laică şi scolastică, elaborată de ierarhii BOR: legitimaţia de călugăr. N-au fost consultaţi pentru această decizie nici stareţii, nici duhovnicii, nici monahii. Pentru şi peste toţi au hotărât abuziv şi umilitor ierarhii, dispreţuind orice eventuale alte opinii.

În cartea numită Molitfelnic există o slujbă prin care mireanul e trecut în rândul monahilor: Rânduiala tunderii monahului. Această slujbă, fără alte legitimaţii şi accesorii lumeşti, e singura formă valabilă şi necesară pentru a deveni monah; e singurul mijloc legal/canonic ortodox, lăsat nouă de Îngerul lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Pahomie, cel ce a primit sfânta rânduială a cinului călugăresc. Nu legitimaţii, nu tichete, carduri şi cartele „călugăreşti”, ci schimbare în duh, prin duhovnicească lucrare!

Obiectivul sfânt de altădată, Crucea lui Hristos, e schimbată cu o nouă „cruce”, crucea falsă a suferinţei închinate prosperităţii umaniste, doctrinelor şi ideologiilor nihiliste: „crucea” dracului filantrop „iubitor de oameni” – împotriva durerii şi răstignirii pe Crucea lui Hristos.

Demonică dedublare, „anti-crucea” a furat minţile ierarhilor noştri, răstignind monahismul pe „crucea” progresului şi bunăstării, eficienţei şi modernizării. „Cruce” de catifea netedă şi parfumată, legalizată şi salarizată. Fără asperităţi şi impurităţi. Fără dureri, griji şi necazuri. Ca să o poată duce pe umerii lor monahii cuminţi şi prosperi.

Cât despre adevăratul monahism al celor din urmă timpuri, vedenia de la anul 1854 a Stareţului Ioasaf din Mănăstirea Sfântul Sava este deosebit de grăitoare: „[...] mai mergând noi puţin, am văzut de departe şi alţi oameni, şi aceştia tot cu haine călugăreşti îmbrăcaţi ca şi ceilalţi. Însă îmbrăcămintea şi feţele lor străluceau mai mult decât soarele şi aveau mai multă şi mai mare slavă decât ceilalţi, dar erau puţini la număr. Atunci am întrebat pe povăţuitorul meu zicând: ‘Sfinte Gheorghe, cine sunt aceştia? Ce sunt de au atâta slavă, strălucire şi frumuseţe şi ce au săvârşit în viaţa lor?’. Atunci el mi-a răspuns zicând: ‘Aceştia sunt călugării cei de acum, care fără povăţuitori şi fără pilda faptelor bune ale altora, ci numai din singura lor bunăvoinţă au râvnit faptele bune ale călugărilor celor de demult, săvârşind faptele cele bune ale lor, bineplăcând lui Dumnezeu. Şi pentru aceasta i-a proslăvit pe ei Dumnezeu.’”

[...] În zilele acestea, se potriveşte cuvântul: ‘Cel ce mântuieşte, mântuiască-şi sufletul său!’ Nimeni să nu aştepte ajutor de la altul, ci numai de la Maica Domnului. Cel ce va cădea la Dânsa cu tot sufletul, îl va povăţui şi cu adevărat se va mântui, pentru că toate câte le voieşte le poate, căci Mult pot rugăciunile Maicii spre îmblânzirea Stăpânului.”

Iată că astăzi îngereasca descoperire a expirat, iar a te ruga, a posti, a bate metanii, fără legitimaţie, constituie infracţiune. Plângi şi te căieşti în zadar de păcatele tale, căci Dumnezeu aude şi iartă doar pe cei cu legitimaţii.

Dacă mântuirea vine prin legitimaţii, adio duhovnic şi duhovnicie! - ne facem frizeri. Dacă mântuirea vine prin legitimaţii, cine-i în Rai?

—–
* “Miscarea Ortodoxa de Reinviere Monahala” este una din reactiile nascute in interiorul Bisericii Ortodoxe Romane, in urma unora din hotararile luate de capii acesteia, hotarari care, spun monahii din MIREM, sunt total contrare invataturilor lasate de Sfintii Parinti ai Bisericii. Pentru amanunte vizitati www.sihastru.org/mirem