Monah Partenie Filipescu [episodul precedent...]

Concluzie

Voi căuta, pe viitor, să nu mă dezic de cele scrise mai sus şi, în măsura posibilităţilor, să scriu articole despre diverse evenimente din istoria Bisericii şi să aduc dovezi în sprijinul afirmaţiilor mele. Deja în ceea ce am scris până acum, am uzitat de informaţii care trebuie probate, de genul:

1. Sunt multe de spus despre păgânismul antic şi despre faptul că neo-păgânismul zilelor noastre îşi are rădăcinile în el, însă vine şi cu elemente inedite, de o periculozitate crescută pentru creştin.

2. Ar fi foarte multe de spus despre mentalitatea şi viziunea bizantină pe care noi, ortodocşii, indiferent de naţionalitate, am moştenit-o. Nicolae Iorga a afirmat că noi, românii, am reuşit cel mai bine să păstrăm această viziune bizantină, şi deşi mulţi l-au contrazis şi l-au considerat visător, dacă nu chiar pe alăturea cu istoria, astăzi se pot aduce argumente în sprijinul opiniei lui.

3. Se poate scrie un tratat despre faptul că un creştin adevărat este un bun psiholog. Sfinţii Părinţi ai Bisericii, aş îndrăzni să afirm, sunt cei mai mari psihologi ai lumii. În ultimele decenii, s-au scris multe cărţi care au avut ca subiect psihoterapeutica Sfinţilor Părinţi, tratarea ortodoxă terapeutică a diverselor boli, mai ales sufleteşti, şi se întâlnesc preoţi ortodocşi care studiază psihologia umană, devin doctori în psihologie şi încearcă să facă o paralelă între psihologia privită din punct de vedere ortodox şi psihologia, ca ştiinţă, laică. Există comentarii ortodoxe pertinente pe marginea afirmaţiilor lui Freud, Jung etc, comentarii interesante, cred, pentru oricine.

Imagine din biblioteca proaspăt amenajată a Centrului pentru Studii Ortodoxe Tradiţionale, care se află în incinta Mânăstirii Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Etna, California

4. Despre faptul că un ortodox are putere în cuvânt numai dacă el este un trăitor adevărat în duh se poate vorbi, de asemenea, mult.

5. Un alt subiect extins este revelaţia primară, comună tuturor religiilor lumii, dar păstrată într-o măsură cât mai curată doar de legea iudaică. Ca şi felul în care îi privea lumea păgână pe creştini şi motivele pentru care, la începuturi, creştinismul era o religie tainică. Cred că acestea sunt nişte subiecte realmente fierbinţi, şi pentru cei credincioşi şi pentru cei necredincioşi.

6. Se poate vorbi, de asemenea, despre faptul că, deşi evreii, musulmanii şi, în urmă, creştinii se trag din Avraam, în realitate, potrivit Scripturilor, doar creştinii sunt urmaşii lui Avraam. Aşadar, nu se poate vorbi despre o rădăcină comună a celor trei religii monoteiste, aceasta este o gogoriţă inventată de ecumenişti şi intens vehiculată, din dorinţa de a da naştere unui sincretism care să cuprindă întreaga lume, cu toate religiile sale. Cine afirmă că nimeni nu luptă astăzi împotriva creştinismului ca religie nu priveşte cu obiectivitate evenimentele care se desfăşoară înaintea ochilor săi.

7. O temă extrem de vastă este aceea a cărţilor şi chiar a documentelor infestate de falsuri. Aici s-ar putea scrie un tratat în mai multe volume.

8. Şi nu în ultimul rând, sunt multe de spus despre cei convertiţi la credinţă şi perspectiva pe care o au asupra lumii. Un prim exemplu este Serafim Rose, însă alături de el sunt astăzi mulţi alţii, poate nu atât de interesanţi ca el, dar care ne pot oferi noi idei despre lumea atee şi cea necreştină. Demne de luat în seamă.

Considerând că dintre toate acestea, cea mai interesantă temă este cea a revelaţiei primare, voi încerca să prezint câţiva Sfinţi Părinţi ai Bisericii, care au trăit în primele veacuri creştine şi au fost martorii începuturilor creştinismului şi ai realităţilor unei lumi păgâne care apunea, apoi câţiva istorici, din lumea laică şi din cea bisericească, care afirmă că există o revelaţie primară în toate religiile lumii şi ea a fost cel mai bine păstrată în legea iudaică a Vechiului Testament, aşa cum îl cunoaştem, noi, creştinii.