Monah Partenie Filipescu [episodul precedent...]

2. Nu putem vorbi celorlalţi despre credinţa noastră de pe poziţia unui atotştiutor

După ce am văzut, într-un mod sumar, cum arată lumea în care trăim şi în ce ipostază se găseşte astăzi un ortodox care vrea să propovăduiască cuvântul lui Hristos, să ne gândim cum vorbim celorlalţi despre credinţa noastră.

Chiar dacă suntem ortodocşi şi ştim că Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa, nimeni şi nimic nu ne dă dreptul să vorbim celorlalţi despre credinţa noastră de pe poziţia unui atotştiutor. Ce rezolvăm dacă încercăm să impunem credinţa noastră celorlalţi ? Oare o astfel de atitudine îi va determina pe aceştia să creadă în ce credem noi ? Mă îndoiesc amarnic; mai mult, îşi vor spune în sinea lor: iată încă un creştin care încearcă să mă forţeze să cred în Hristos, nici el nu-mi spune mai mult despre ce, poate, aş vrea să ştiu, să înţeleg.

Fiecare dintre noi, indiferent dacă suntem credincioşi sau nu, ne aflăm pe calea spre desăvârşire, aşadar nu putem vorbi – nimeni nu poate vorbi – de pe poziţia unui atotştiutor. Nici noi, ortodocşii, nu ştim încă multe despre credinţa noastră; ne descoperim credinţa pe măsură ce o trăim. Astăzi ne trezim faţă în faţă cu o problemă, care ne va face, într-un viitor apropiat, să mai pricepem o mică parte din lucrarea pe care Dumnezeu o săvârşeşte asupra lumii. Mâine vom învăţa altceva despre aceeaşi lucrare nemărginită, şi tot aşa; cu timpul, realizând toate acestea, începem să înţelegem că nu ştim foarte multe lucruri, sau mai bine spus, că ştim foarte puţin sau aproape nimic despre credinţa noastră, că suntem nişte începători într-ale credinţei şi avem mare nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, şi spunem adeseori: ,,Cred, Doamne, ajută necredinţei mele” (Marcu 9, 24).

Unii dintre noi, care suntem astăzi credincioşi, odinioară am fost apostaţi. Am fost apostaţi din propria voie, din cauza vicisitudinilor vieţii sau prin forţa lucrurilor, a evenimentelor petrecute în România vreme de 50 de ani. Eu, unul, am fost apostat. In virtutea lucrurilor, în virtutea faptului că nimeni din familia mea nu mai era credincios în vremea comunismului. Inimile lor se răciseră din cauza vicisitudinilor vieţii, din cauza scârbei nemăsurate faţă de diverse fenomene, şi s-au depărtat, încetul cu încetul, vreme de 2 generaţii, de Biserica lui Hristos.

După 1989, am început să mă apropii de Biserică şi din 1994 mă pot numi ortodox, în sensul de trăitor în sânul Bisericii. Am fost apostat, am cunoscut cealaltă parte a lumii, cea necreştină, ce îmi garantează că, într-o bună zi, nu mă voi întoarce acolo ? Nimic, nădăjduiesc doar ca Dumnezeu să mă ţină, să vegheze asupra mea, iar paşii mei să nu se rătăcească din nou în această vâltoare a vieţii.

Aşadar, sunt oameni care se întorc la credinţă, sunt oameni care părăsesc credinţa. Pentru moment, noi, ortodocşii, suntem în corabie, însă să stăm cuminţi şi smeriţi, ca nu cumva, dintr-o nebunie a minţii noastre, să ne trezim peste bord. Cei necredincioşi care vin şi vizitează acest site sunt, la rândul lor, prinşi în acest vârtej al vieţii: astăzi sunt necredincioşi, mâine pot fi credincioşi, prin darul şi milostenia lui Dumnezeu, Care va veni să le încălzească inimile obosite, şi poate mâine ne vor ruşina pe noi, cei care stăm astăzi în corabie.

Să ne gândim doar că noi poate am avut norocul, sau mai bine zis ne-a slobozit Dumnezeu să venim mai repede la credinţă, El ştie de ce ne-a adus. Poate avem de parcurs un drum mai lung, poate avem mai multe de învăţat, poate avem nevoie de mai mult timp ca să ne încălzim inimile. Mâine vor veni ei şi vor trece pe lângă noi, ne vor depăşi şi se vor duce cu iuţime către Hristos, în vreme ce noi stăm şi ne numărăm vorbele. Căci nu trebuie să uităm cuvintele Mântuitorului: ,,Si mulţi dintâi vor fi pre urmă, şi cei de pre urmă întâi” (Matei 19, 30).

Suntem datori să ne gândim la toate acestea şi, dacă-L iubim cu adevărat pe Hristos, suntem datori să-i iubim şi pe ei, cei necredincioşi, care încă rătăcesc în această lume. Suntem datori să fim îngăduitori şi înţelegători, ba mai mult, să credem că poate ei sunt mai buni decât noi, măcar şi pentru faptul că noi cunoaştem legea şi prea adesea n-o împlinim, în vreme ce ei nu o cunosc şi vor avea de dat un răspuns mai uşor la judecată.

Suntem datori să ne gândim că e foarte probabil ca ei, cei care se declară necredincioşi şi vizitează acest site, Altermedia, care s-a declarat a fi ortodox, şi continuă să-l viziteze în ciuda polemicilor pe care le au cu voi, cei credincioşi, chiar doresc să priceapă unele lucruri cu privire la Ortodoxie.

Chiar aş îndrăzni să spun că ei au avut de câştigat din acest război surd pe care l-au dus cu voi: ei v-au răbdat, au trecut peste toate câte le-aţi spus, frumoase şi mai puţin frumoase, au depăşit unele bariere psihologice pe care le-aţi ridicat în calea lor, şi au continuat să citească Altermedia şi să comenteze articolele ei, pentru că era acolo ceva ce le plăcea. Rămâne să vă gândiţi singuri ce anume ar putea să le placă la Altermedia.

(Va urma)