Citesc Altermedia de aproape 2 ani, un cunoscut mi-a adus, la un moment dat, printre multe alte materiale de pe internet, nişte articole de pe acest site. Încetul cu încetul am început să citesc regulat ce apărea nou, ca şi comentariile cititorilor. E o publicaţie vie, are parfumul ei, care vine atât din ceea ce încearcă să transmită - pentru că are un mesaj -, cât şi datorită cititorilor săi.
În acest timp, nu am putut să nu remarc discuţiile aprinse pe care le provoacă dilema ,,există sau nu Dumnezeu”. Am urmărit cu atenţie ce scriau credincioşii, ce scriau necredincioşii, ce spuneau ateii, am urmărit multă vreme şi m-am gândit profund la acest fenomen. Şi m-am gândit să vă comunic şi vouă ce am gândit şi am simţit, văzându-vă cum trageţi de Hristos încoace şi încolo şi vă aprindeţi cugetele aproape de fiecare dată când este tratat un subiect măcar tangenţial cu creştinismul. Şi pentru că fiecare parte are mentalitatea sa, felul său de a gândi şi percepe lucrurile, am împărţit această mică epistolă după cei cărora mă adresez.
Pentru cei credincioşi
Urmărind schimbul de replici dintre cititorii credincioşi şi cei necredincioşi, am remarcat la cei dintâi că felul în care pun problema îi irită într-o măsură destul de mare pe cei din urmă. Chiar dacă suntem creştini şi ştim că Adevărul este de partea noastră, ca oameni, trebuie să ne punem întrebarea dacă nu cumva greşim, de vreme ce provocăm astfel de reacţii. A fi ortodox presupune luare-aminte, discernământ şi, mai presus de orice, o grijă neţărmurită pentru aproapele. În acest context, îndrăznesc să fac câteva observaţii pe marginea subiectului în cauză.
1. Ortodocşii veacului acestuia trăiesc într-o lume apostaziată şi, prin urmare, misiunea lor de a propovădui credinţa în Hristos este extrem de dificilă
Pentru un ortodox, care se străduieşte să trăiască întru Hristos, veacul acesta este o nebunie de la un capăt la celălalt. Trăim într-o lume mai apostaziată decât cea din primele veacuri ale creştinismului. În antichitate, primii creştini au avut de înfruntat doar mentalitatea păgână, chiar dacă aceasta îmbrăca diverse haine; erau grecii şi politeismul lor, romanii aşijderea, ca şi alte popoare păgâne politeiste. Singurul popor care avea o religie monoteistă era poporul evreu, în mijlocul căruia S-a născut Hristos.
Astăzi, un ortodox are de-a face cu o gamă infinit mai mare de mentalităţi străine de cea a lui: are de-a face cu păgânismul antic, pe care-l găsim cel mai bine reprezentat la popoarele asiatice – chinezi, japonezi, indieni etc, a căror religie a rămas aproape aceeaşi, dar şi pe continentul african etc; apoi, are de-a face cu un neo-păgânism, care îşi face apariţia pe alocuri, inclusiv în Europa: întâlnim o revigorare a păgânismului antic printre descendenţii celţilor, vikingilor, saxonilor etc, ca şi un amestec nefericit de creştinism şi animisme locale în America de Sud, ca în multe alte locuri, unde creştinismul a fost implementat mai mult sau mai puţin cu forţa de către Biserica Catolică, animată puternic de dorinţa de expansiune, însă numai în scopuri pământeşti.
După lumea politeistă vine la rând cea monoteistă, cu religiile mozaică şi musulmană. Însă şi între ortodox şi evreu sau musulman există nişte bariere de netrecut, chiar dacă ei aparţin unor religii monoteiste, cu pretinse rădăcini comune.
Aceasta ar fi o extrem de sumară imagine a lumii necreştine. Ce perspectivă oferă unui ortodox lumea creştină ? Pentru un ortodox trăitor în duh şi adevăr, lumea creştină este, la rându-i, puternic destrămată, măcinată de forţe străine de duhul ei autentic.
Ortodoxul împărtăşeşte, prin esenţa credinţei sale, mentalitatea şi viziunea bizantină asupra lumii, viziune care este diametral opusă celei pe care o are un creştin occidental. Mentalitatea şi viziunea sa au ca temelie credinţa ortodoxă, care a dăinuit nealterată vreme de secole în această parte a lumii, şi acesta este motivul pentru care noi, ortodocşii, chiar dacă suntem români, bulgari, sârbi etc, împărtăşim o mentalitate comună, avem un tezaur comun, nepreţuit, dincolo - poate prea adesea - de înţelegerea noastră.
Noi ne ciocnim, graţie mentalităţii noastre, de creştinul occidental, fie el catolic sau protestant, şi acest lucru se întâmplă nu numai pe teren dogmatic, ci şi în plan practic, pentru că noi am tradus învăţătura Bisericii în viaţa de zi cu zi. Aşa a luat naştere viziunea bizantină. Însă, ortodocşii sunt o mică parte din lumea creştină, după cunoştinţele mele, suntem mai puţin de 250 milioane de suflete din 2 miliarde de creştini, adică cca 12,5 % din creştini şi 3,8 % din populaţia globului.
Dincolo de lumea celor care cred, se află cei care nu cred. Nu trebuie să-i pierdem din vedere pe cei care nu cred în nimic, sau pe cei care au încetat să creadă din cauza vicisitudinilor vieţii.
În concluzie, se poate spune că ne aflăm într-o postură delicată, de vreme ce dogma noastră ortodoxă, ca şi mentalitatea care izvorăşte din ea, este împărtăşită de atât de puţine suflete. Ce putem face noi într-o astfel de lume, cum putem să propovăduim cuvântul lui Hristos ?
Un prim pas spre a înţelege cum trebuie să procedăm este, mai înainte de orice, exemplul Mântuitorului. El, deşi Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, nu a impus nimănui să creadă în El; a străbătut această lume în chipul unui om smerit. L-au ponegrit, L-au batjocorit, chiar L-au hulit, însă El nu a făcut nimic împotriva lor. Ne-a lăsat pildă de răbdare şi ne-a spus: ,,Luaţi jugul meu peste voi şi vă învăţaţi de la mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29).
Ar fi foarte multe de spus despre pildele pe care ni le-a lăsat Mântuitorul, însă mesajul primordial este acela că aşa cum El, Ziditorul nostru, nu a trecut peste liberul nostru arbitru, şi nu ne-a impus în nici un fel să credem în El, aşa şi noi trebuie să respectăm liberul arbitru al aproapelui nostru şi să nu-l forţăm în nici un fel să vină la Adevăr. Adevărul i se va dezvălui singur, dacă va vrea, când va vrea, cum va vrea El.
Prinderea lui Hristos. Detaliu: Sfântul Apostol Petru tăind urechea slugii arhiereului, care făcea parte din ceata celor trimişi să-L prindă pe Mântuitorul. Frescă de la Mânăstirea Dobrovăţ, secolul al XVI-lea
Mântuitorul îl ceartă pe Petru pentru că a ridicat mâna asupra slugii arhiereului: ,,Iar Iisus a zis lui: prietene, pentru ce ai venit ? Atunci apropiindu-se ei au pus mâinile pre Iisus şi l-au prins pre el. Şi iată unul din cei ce era cu Iisus, întinzându-şi mâna şi-a scos sabia sa, şi lovind pre sluga arhiereului, i-a tăiat urechea lui. Atunci a zis Iisus lui: întoarce sabia ta în locul ei, că toţi cei ce scot sabie, de sabie vor muri (Matei 26, 50-52; Sfântul Evanghelist Ioan spune că cel care a scos sabia este Petru, în Ioan 18, 10). Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte astfel pasajul din Scriptură:
,,Hristos însă nu a îngăduit să se facă vreo vătămare; a vindecat urechea slugii. A făcut o mare minune, în stare să vădească blândeţea şi puterea Lui, dar şi iubirea şi bunătatea ucenicului. Petru a scos sabia din dragoste pentru Hristos şi a băgat-o la locul ei, din supunere faţă de Hristos. Când a auzit: ,,Întoarce sabia ta în locul ei”, a ascultat îndată şi niciodată în toată viaţa lui nu a mai făcut asta. Evanghelistul Luca spune că ucenicii L-au întrebat pe Domnul: ,,Doamne, lovi-i-vom cu sabia ?” (Luca 22, 49), dar Domnul i-a oprit. A vindecat sluga rănită, iar pe ucenic l-a certat şi l-a ameninţat; şi ca să-l convingă, a spus: ,,Toţi cei ce scot sabie, de sabie vor muri”.” (Omilii la Matei, Omilia LXXXIV, I)
Un al doilea pas spre a înţelege care ar trebui să fie atitudinea noastră în această lume apostaziată este să studiem cum au procedat creştinii din primele veacuri, apostolii şi ucenicii lor. Cum au propovăduit ei credinţa în Hristos unei lumi păgâne ? Istoria Bisericii Universale ne poate ajuta să luăm aminte la atitudinea pe care au avut-o ei faţă de lumea păgână. Nu au impus nimănui nimic, nu au bătut cu pumnul în uşa nimănui, nu au vorbit celor care nu erau interesaţi de ce aveau ei să spună; au vorbit cu grijă, cu luare-aminte, respectând pe cei de lângă ei. Au ţinut cont de tradiţiile popoarelor cărora le-au propovăduit, au căutat să se apropie cu inima de ei, să-i găsească pe oameni la ei acasă, pentru a le vorbi despre Ziditorul lor.
Un al treilea pas pe care trebuie să-l facem este să realizăm complexitatea lumii în care trăim şi imensa dificultate de a propovădui cuvântul lui Hristos acestei lumi. Precum spuneam la început, trăim într-o lume mai apostaziată decât cea din primele veacuri ale creştinismului, în consecinţă, este mult mai greu să ajungi la inima omului pentru a-i vorbi de Dumnezeu. Aş îndrăzni să spun că astăzi sunt atâtea impedimente în a vorbi despre Hristos, încât adeseori, mult prea adeseori, te trezeşti în faţa unui zid de netrecut şi îţi vine să te dai bătut.
Vrei să vorbeşti unui păgân de astăzi despre Hristos ? El îţi poate răspunde: există creştinism în lume de 2000 de ani, am văzut ce înseamnă creştinismul, sunt sătul de el. Ce ai tu nou de spus ?
Vrei să vorbeşti unui evreu sau musulman despre Hristos ? Asta mi se pare o utopie.
Vrei să vorbeşti unui catolic sau protestant despre credinţa ta ortodoxă ? Îţi va spune: şi eu sunt creştin, de ce ar fi credinţa mea inferioară credinţei tale ?
Vrei să vorbeşti unui ateu despre Hristos ? Astăzi este extrem de dificil de găsit argumente îndeajuns de puternice pentru a-l face pe un ateu ca măcar să se întrebe dacă ai putea avea dreptate.
În oricare din situaţiile de mai sus, ca ortodox, te afli într-o ipostază extrem de dificilă, care necesită credinţă, înţelepciune, erudiţie şi, mai înainte de toate acestea, smerenie. Trebuie să-ţi cunoşti credinţa, să ştii îndeajuns de multe lucruri despre dogma şi învăţătura ortodoxă, să fii citit, să cunoşti istoria Bisericii şi nu numai a Bisericii, ca şi diverse curente de filozofie, ezoterice etc, să fii înţelept şi să cunoşti legile vieţii, ale psihologiei umane individuale şi de grup, dar mai înainte de a acumula toate aceste cunoştinţe, din sferele intelectului şi ale psihicului, trebuie să ai cunoştinţă de viaţa întru Hristos şi să încerci să mergi pe urmele Lui. Adică, să fii blând şi smerit cu inima, pentru ca viaţa ta smerită să dea putere cuvintelor tale.
Altfel, nu eşti decât un altul printre atâţia alţii, care vorbesc despre creştinism şi poate, adeseori, nu ştiu despre ce vorbesc, pentru că nu au gustat din ospăţul cel duhovnicesc.
(Va urma)
15 responses so far ↓
1 teremia // Dec 9, 2006 at 2:48 pm
“Primul lucru pe care l-am aflat despre Dumnezeu a fost ca Dumnezeu sta pe nori si are o scara mare cu care se suie in cer. Eram copil si poate ca mi-ar fi placut sa fie asa. Tatal meu insa mi-a scos repede din cap aceasta imagine copilareasca, zicandu-mi ca norii sunt formati din vapori de apa si ca nimeni nu poate sa stea pe ei, ca pica jos. Acelasi lucru mi l-a spus si invatatoarea la scoala. Gagarin, dupa ce a zburat in cosmos, mi-a zis ea, nu a vazut acolo nici un Dumnezeu. De atunci am ramas convins ca Dumnezeu este o mare minciuna.
(…)
Dar Dumnezeu m-a luat, cand ma asteptam mai putin, si m-a facut calugar, chiar slujitor al altarului Lui. Totusi, eu nu pot arata nici un preot cu degetul ca sa zic: “Cutare m-a convertit la Hristos”. Nu spun ca nu am cunoscut preoti, am cunoscut si chiar am stat cu ei la masa. Am cunoscut preoti, dar nici unul dintre ei nu mi-a vorbit despre Hristos.
(…)
Eu tot nu ma mai satur sa ma uit la Biserica lui Hristos din afara, ca un necredincios, si sa ma minunez de “vrednicia crestinismului si de nevrednicia crestinilor”, dupa cum se exprima un arhimandrit rus din secolul trecut. Cat de ascuns este Dumnezeul crestinilor! Dar pana a ajunge sa cunosti vrednicia crestinismului, te izbesti de nevrednicia crestinilor, ca de o vama nesuferita, pe care putini au rabdare sa o treaca.
Prejudecatile despre falsitatea crestinismului, pe care omenirea le-a fabricat cu genialitate, sunt cred ca cea mai mare ispita pentru omul contemporan. Iar cei care niciodata nu mai obosesc inmultindu-le sunt chiar credinciosii si preotii.
Cel mai mult ma nedumereste la credinciosi, si pana astazi, stupoarea pe care o arata atunci cand aud ca cineva nu crede in Dumnezeu. “Vai, cum sa nu credeti in Dumnezeu? Da’ se poate?” Dar ce ai facut tu, credinciosule, ca fratele tau sa creada in Dumnezeu? Aceasta intrebare si-o pun foarte putini.
Cat de mult poate sa scarbeasca agresivitatea credinciosilor, modul ingamfat in care ii ataca pe necredinciosi. “Artistii sunt niste rataciti si indraciti; oamenii de stiinta, de fapt, nu stiu nimic!” etc. Dar toate se spun cu atata incultura si, ceea ce este chiar infricosator, cu satisfactia demonica ca aceea nu se vor mantui.
Marturisesc ca eu insumi am fost furat de acest val, din cauza cartilor pe care le citeam la pasirea mea in crestinism. Este un prilej pentru mine, asadar, sa aduc si public pocainta mea in fata celor pe care i-am jignit in vreun fel in articolele mele de inceput, oameni de cultura sau fete bisericesti. Ii rog sa puna totul pe seama ravnei de inceput si sa ma pomeneasca in rugaciunile lor.
Poate ca acestea toate m-au facut sa propun un fel de cod al misionarului ortodox, dupa exemplul Sfintilor Parinti. Exista o multime de carti care il invata pe credincios cum trebuie sa se comporte in biserica, cum sa aprinda lumanari, cum sa scrie pomelnice, cum sa-si faca semnul crucii. Dar nu prea exista carti care sa-l invete pe credincios cum trebuie sa se comporte in afara bisericii, desi, dintr-o saptamana intreaga, acesta petrece in biserica doar doua ore.
Este un indemn de a renunta la tot ce este de prisos si fals in viata noastra. Dumnezeu S-a facut om si a vietuit printre oameni, in timp ce noi ne separam de ei, devenind niste paiate cu chipuri de falsa evlavie. Cred ca e timpul sa ne inomenim si noi, cum a facut-o odinioara Dumnezeu, si sa pornim in cautarea aproapelui nostru pierdut.
Calea spre inima omului
Propovaduirea invierii este si astazi la fel de actuala ca si in primele zile ale crestinismului. Catedralele marete, hramurile cate unui Sfant sau Sfinte, care aduna zeci de mii de credinciosi, tarabele pline de cartile Sfintilor Parinti si posterele cu patriarhul din dughene nu sunt numaidecat o dovada ca mesajul evanghelic a fost infaptuit. Nu este nici un motiv a crede ca vremea predicii a trecut si ca acum traim triumful crestinismului. As spune chiar ca multi traiesc un fel de posteritate a crestinismului, crezandu-se in masura sa “indrepte” pe ici colo ceea ce Apostolii si Sfintii Parinti “nu au inteles bine”. Ma refer si la conferintele si simpozioanele interconfesionale, la saptamanile de rugaciune comuna etc.
Exista tot ce vrei in aparatul Bisericii, cu parere de rau din ce in ce mai asemanator cu alt aparat, nevrednic de pomenire. Exista posturi de radio, gazete, exista chiar preoti de serviciu care pot oferi Sfanta Impartasanie trecatorilor curiosi si turistilor la orice ora, fara spovedanie si fara Liturghie. Exista, intr-un cuvant, o mare “intelegere” pentru omul modern. Numai “propovaduirea invierii cea minunata” nu exista, nu exista invierea sufletelor noastre.
Leonid Ilici Osipov, un profesor de la Academia Teologica din Moscova, atragea atentia la una din conferintele sale ca Hristos ocupa un loc din ce in ce mai neinsemnat in Biserica. Totul se reduce la parada de vesminte frumoase si la profesionalismul corului. Azi poti vedea scene cand preotul cu potirul este impins intr-o parte: “Hai, va rugam, mergeti cu impartasania mai incolo, ca e timpul sa vorbeasca mitropolitul si trebuie sa filmam”. Si eu zic ca avem deja simptomele unui crestinism fara Hristos.
M-am gandit care ar fi una din diferentile dintre misiunea crestina din primele veacuri si cea de astazi. Si cred ca una ar fi aceasta: pe atunci existau prostituate convertite care atrageau in Biserica incomparabil mai multa lume decat un preot din zilele noastre. Pe atunci o fosta desfranata se ostenea si convertea barbati care mai tarziu deveneau preoti, dar azi preotii nu se ostenesc pentru o desfranata macar sa o aduca printre credinciosii de rand. Nu ma indoiesc ca sunt mii de femei si barbati pe care preotii ii impartasesc fara socoteala, desi se afla in acest pacat, dar asta nu inseamna convertire.
Astazi exista doua generatii de preoti: cei care au terminat proaspat facultatea si practica un laxism exagerat si cei de moda veche, care sunt mai severi. Amandoua aceste atitudini, si laxismul si severitatea, sunt bune si amandoua sunt rele. Amandoua sunt bune cand urmaresc recuperarea si vindecarea omului bolnav de pacat, dar amandoua sunt rele cand il arunca pe om in nenorocire, fie in nepasare, fie in deznadejde, chiar pana la caderea din credinta.
A banaliza acest pacat, cum se intampla in marile orase, inseamna a anula rostul venirii lui Hristos in lume. Dar, totodata, a te ingretosa de pacatosi si a-i ataca de pe amvonul bisericii in predici apocaliptice, ca pe unii care nu mai au nici o scapare, este, la fel, o incalcare a iubirii lui Hristos. Ceea ce lipseste azi nu sunt cartile de catehism. E plin de carti si cartulii de predici la sarbatorile bisericesti, chiar carti despre feluritele pacate, cu draci si dracusori, cu vedenii amenintatoare si asa mai departe. Numai calea care duce la inima omului nu se cunoaste. Hristos sta la usa si bate, nu cumva sa-L alungam noi cu amenintarile si cu retetele noastre de mantuire, inainte de a face un lucru atat de obisnuit, care ni se cere. Acest lucru este de a ne alipi urechea de inima careia vrem sa-i vorbim si sa pandim de care parte se ascunde Hristos, pentru ca El se ascunde numaidecat si in acea inima.”
IN CAUTAREA APROAPELUI PIERDUT - Protos. Savatie Bastovoi
Conferinta pe marginea acestui text
(cer scuze echipei Altermedia pentru marimea textului)
2 Templier // Dec 9, 2006 at 7:35 pm
@autor - “Cum au propovăduit ei credinţa în Hristos unei lumi păgâne ? Istoria Bisericii Universale ne poate ajuta să luăm aminte la atitudinea pe care au avut-o ei faţă de lumea păgână. Nu au impus nimănui nimic, nu au bătut cu pumnul în uşa nimănui, nu au vorbit celor care nu erau interesaţi de ce aveau ei să spună; au vorbit cu grijă, cu luare-aminte, respectând pe cei de lângă ei. Au ţinut cont de tradiţiile popoarelor cărora le-au propovăduit, au căutat să se apropie cu inima de ei, să-i găsească pe oameni la ei acasă, pentru a le vorbi despre Ziditorul lor.”
Din pacate nu este deloc asa, iata doar un mic exemplu:
http://en.wikipedia.org/wiki/Theodosius_I#Persecution_of_Paganism
3 toni // Dec 9, 2006 at 9:24 pm
@Templier
Ce ne spune exemplul tau ? Ca in Bizant s-au inchis templele si a fost interzise ceremoniile religioase pagane . Dar n-a fost nimeni obligat sa devina crestin si nici ucis pentru asta . Ba chiar am citit de curand in “Iustinian cel Mare , Imparat si Sfant” ca in vremea sa inca mai exista o vestita scoala pagana de filozofie .
Nici ereticii n-au fost ucisi in Imperiul Bizantin , dar s-a intamplat sa fie exilati la marginea imperiului .
Dupa ONG-urile lui Soros asta inseamna “persecutie” , dar nu se ei feresc sa persecute sentimentul religios al ortodocsilor , de exemplu prin scoaterea icoanelor din scoli . Bineinteles sub diverse pretexte ce vor sa para generoase , de parca lumea ar duce lipsa de sofisme . In antichitate sofistii au demonstrat ca Ahile cel iute de picior nu poate ajunge din urma o broasca testoasa. De ce sofistii de azi n-ar putea avea si ei performante asemenatoare demonstrand ca Sf. Icoane agreseaza copiii ?
Daca vrei sa vezi ce inseamna persecutie studiaza istoria celor 9 valuri de persecutie impotriva crestinilor pana la Edictul de la Milan din 313 .
4 toni // Dec 9, 2006 at 10:03 pm
Am uitat sa mentionez ca Imparatul Iustinian cel Mare a domnit in perioada 527-565 , deci cam 200 de ani dupa Teodosie cel Mare .
Dar daca tot vorbim despre asta , te intreb , unde au fost zeitatile alea in numele carora se jertfeau animale si nu de putine ori chiar jertfe omenesti , atunci cand s-au inchis templele lor ?
Uita-te la ce torturi barbare au fost supusi mucenicii crestini si astfel s-a raspandit crestinismul . Cand crestinismul a devenit religie de stat in Imperiul Bizantin si templele au fost inchise , zeitatile alea au disparut ca si cum n-ar fi fost , au ramas numai in cartile pentru copiii , in “Legendele Olimpului” .
Nu spune bine psalmistul ?
===
Idolii neamurilor sunt argint si aur, lucruri facute de maini omenesti.
Gura au si nu vor grai, ochi au si nu vor vedea.
Urechi au si nu vor auzi, ca nu este duh în gura lor.
===
5 Templier // Dec 9, 2006 at 11:24 pm
@toni - arata ca nu au respectat traditiile celorlalti, dreptul lor de a-si practica religia. A inchide templele celorlalti si a instaura crestinismul religie de stat (unica), inseamna a-i obliga pe oameni sa devina crestini. Sute de milioane de copii au fost inchinati zeului lui Israel in secolele ce au urmat (in caz ca nu stii, la botez copilul este inchinat zeului lui Israel).
6 Hathor // Dec 9, 2006 at 11:27 pm
toni, spui unde au fost zeitatile alea in numele carora se jertfeau animale si nu de putine ori chiar jertfe omenesti , atunci cand s-au inchis templele lor ?
La fel de bine se poate pune intrebarea unde este Dumnezeu atunci cand mor copii nevinovati, ca sa nu mai vorbim de multe alte injustitii:)
Referitor la articolele semnate de Alexandru Mihail Cernat si Partenie monahul, in opinia mea religiile sint ideologii, dogme. Daca exista un Creator, o inteligenta cosmica, o energie, nu stim dar putem accepta/crede. Dar tot ceea ce a creat omul in materie de religie nu este voia/cuvantul Creatorului fiindca exista atatea dogme religioase diferite si care provoaca ura si dezbinare intre credinciosi. Aceste dogme au fost adesea impuse sau dobandite prin educatia in familie. In istoria crestinismului exista peroade negre de cruzime si violenta, de crime si chiar daca azi se incearca machierea prin propovaduirea iubirii aproapelui, faptele raman. As fi curios sa aud ce parere au crestinii despre filozoafa si matematiciana din Alexandria, Hypatia - http://hypatia.ucsd.edu/~kl/hypatia.html - ucisa de calugari crestini. Desigur o data cu civilizatia si dezvoltarea societatii occidentale s-a mai civlizat si religia (cea musulmana a ramas la Evul Mediu).
Crestinii au distrus salbatic templele cultului mitraic si metronic, au lichidat fizic adeptii, inca din perioada in care erau un simplu cult exotic in imperiu, doar o biata secta iudaica eretica, aproape; se rafuiesc insa si cu propria lor aripa gnostica, ca si cu toate “ereziile” ocazionate de dispute inevitabile si interminabile, care isi gasesc originea in lipsa de logica si ridiculul propriilor dogme, gen Trinitate, de exemplu. Mai tarziu insa, norocul le suride total: Imparatul crestin Constantin, distruge cartile celorlalte culte in timp ce sprijinea fabricarea de noi exemplare de Biblie. Prin 331 e.n., el expropriaza templele pagane, iar doar peste un pic mai mult de jumate de veac, imparatul Teodosie face din apostatii crestinismului niste paria sociali, expropriati de toata averea lor si lipsiti de dreptul de a se deplasa, dupa care finalmente, la instigarile si presiunile fanatice ale Episcopului de Milano (Sfantul Ambrosie), prin edictul din 391 interzice orice alt cult in afara crestinismului pe toata suprafata imperiului. Adio sincretism cu libertatea ta religioasa! Teodosie este cel care va interzice si Jocurile Olimpice, declarate ca manifestare a pagânsimului. Din 384 inca, Teofil-episcopul vandalizeaza toate templele si sanctuarele necrestine ale Egiptului. Miscarea insa va continua si se va inaspri pe masura ce Teodosie ia decizii din ce in ce mai intolerante fata de tot ce nu este crestin. Razboiul continua insa, lovind statuia in aur a Victoriei din Senatul roman, locul acestuia fiind luat de . . . crucifix, noul simbol al zeului-razbunator Isus. Senatorii sint fortati sa jure credinta lui Cristos, la instigarea Papei. In 449 e.n., Teodosie al 2-lea si Valentin al 3-lea incita cenzura, punand calugarii crestini sa “epureze” toata cultura clasica, acestia practic distrugand sau cenzurand intreaga colectie de manuscrise, o avere a umanitatii care avea sa fie pierduta in forma sa originala pentru totdeauna. In 530 e.n. crestinii inchid pana si Academia platonista, aruncand Europa in intunericul obscurantismului. In 533, Iustinian inchide toate scolile de filozofie. Papa Grigorie intaiul interzice invatatul limbilor si filozofiei. Din 1230 incolo, Inchizitia a torturat si terorizat, ars pe rug si tras pe roata.
In anii 800, in Europa alegerea era pentru un pagan, decapitarea sau convertirea la crestinism. Intre 1000 si 1300, cruciadele, razboaiele religioase ale crestinilor apuseni adica, au ucis zeci de mii de oameni, necrestini, dar culmea si multi crestini ortodocsi. In jur de 1200, sate si targuri intregi sunt ”rase” si populatia lor ucisa de catre armatele bisericii in lupta cu ”erezia”. Si lista este lunga. Sa nu uitam catarii si templierii casapiti de Biserica.
NIMENI nu are dreptul sa spuna ca religia lui este cea adevarata, ca profetul lui este cel adevarat. Sa creada daca doreste si simte nevoia. Credinta in Dumnezeu trebuie sa-l faca pe om mai bun, dar…realitatea este alta.
7 toni // Dec 10, 2006 at 8:05 pm
@Hathor
1) La fel de bine se poate pune intrebarea unde este Dumnezeu atunci cand mor copii nevinovati, ca sa nu mai vorbim de multe alte injustitii:)
Asta seamana cu afirmatia hulitoare a talharului de-a stanga : “de esti tu Mantuitorul coboara-te de pe Cruce si matuieste-Te pe Tine” . Dumnezeu a ingaduit sa fie rastignit Fiul Sau ,fara de pacat , pentru pacatele noastre si noi ne plagem la cea mai mica suferinta .
Aici pe pamanat , asa cum e lumea imperfecta si dreptatea e imperfecta . Momentul cand se va face dreptate desavarsit este Judecata de Apoi .
Daca as vrea sa fac pe filozoful m-as intreba mai degraba cum ingaduie Dumnezeu ca oamenii sa-si omoare copiii in pantecele mamei spunand ca asta inseamna drepturile omului . Milioane de copii nenascuti sunt casapiti de mama lor in burta , de multe ori cu acordul sau la presiunile tatalui , dar nimeni nu e indignat . Dar daca un copil nascut sufera pe nedrept toata lume se indigneaza si spune : cum ingaduie Dumnezeu ?
Eu zic mai degraba oamenii sa se indigneze de rautatile lor si sa renunte la ele , apoi sa-l laude pe Dumnezeu pentru multa rabdare ce o are cu noi .
2) As fi curios sa aud ce parere au crestinii despre filozoafa si matematiciana din Alexandria, Hypatia
Am auzit de cazul asta deja de vreo cateva ori. Cum a vrut cineva sa-mi arate ce “ingrozitori” au fost crestini , pac Hypatia .
Romanii rezolvau simplu astfel de cazuri si spuneau “exceptia confirma regula” .
Se pare ca Hypatia a fost ucisa intr-un linsaj . Dar autorii nu erau calugari cum spui ci mireni , instigati de un citet . Citetzul este un laic care citeste in biserica , in satele romanesti se numeste “dascal” . In crestinism uciderea unui om e pacat , indiferent daca acel om e pagan sau satanist sau ce-o fi , deci oamenii aia au gresit si si-au facut pacat . A fost un accident . Treuie sa ne gandim si la faptul ca in 313 la Edictul de la Milan , abia jumatate din locuitorii din rasarit erau crestini . Cei mai multi la prima generatie , abia botezati , abia scosi din obiceiurile pagane . Nu-i putem compara cu noi care suntem crestini de 2000 de ani si de atatea generatii care si-au adus contributia la edcuatia crestina .
Dar noi avem Taina Spovedaniei , prin jertfa lui Hristos . Cel care isi regreta sincer pacatul este iertat .
3) Dar tot ceea ce a creat omul in materie de religie nu este voia/cuvantul Creatorului fiindca exista atatea dogme religioase diferite si care provoaca ura si dezbinare intre credincios
Nu inteleg ce vrei sa spui .
Noi oamenii , traind in lumea asta materiala , suntem puternic influentati de o lume spirituala unde exista Dumnezeu si ingerii sai . Dar mai exista si ingerii cazuti , spirite rele , ravratite , care au cazut din cauza mandriei si acum vor sa fie adorati ca dumnezei . Li se ingaduie sa-l ispiteasca pe om dar vor fi pedepsiti la vremea cuvenita .
Din aceasta stare a lumii nevazute exista si in lumea noastra vazuta atatea credinte , zeitati , spirite , etc.
Cine este sincer va gasi dreapta credinta.
4) NIMENI nu are dreptul sa spuna ca religia lui este cea adevarata, ca profetul lui este cel adevarat.
Eu cred ca avem chiar datoria sa afirmam ca ortodoxia este dreapta credinta .
Tu cum vezi problema asta ? Daca un om crede sincer ca religia sa NU e cea adevarata inseamna ca se complace in minciuna . Atunci cand nu mai crezi ca religia ta este cea adevarata , ai datoria sa o parasesti si sa cauti Adevarul . Altfel oamenii s-ar mintii pe ei insisi , si la ce folos ?
E limpede ca religiile existente se contrazic intre ele . Deci nu pot fi toate adevarate , e o chestie de logica . Un om care este sincer cu el insusi are datoria sa o caute pe cea adevarata si sa nu aiba odihna pana nu o gaseste .
8 cristian // Dec 10, 2006 at 8:13 pm
Dragă Hathor, în cazul tău am totuşi o nedumerire: nu pari să fii o persoană ateistă, ci religioasă. Dacă este aşa, atunci nu mai înţeleg afirmaţia ta: “NIMENI nu are dreptul sa spuna ca religia lui este cea adevarata”. Se extinde aceasta şi asupra ta?
Revenind la articol, aştept cu nerăbdare continuarea.
9 romanverde // Dec 11, 2006 at 6:28 am
Ce zice Hathor este f. adevarat. S-a ucis prea mult in numele lui Iisus. Dar spun in numele lui nu spre voia lui.
Si oare ati auzit de un Rumi, sfant sufit, care propovaduia doar iubirea?
Bine, noi romanii suntem ortodocsi si ar fi pacat sa trecem la alta religie cautand ceva mai bun. Dar, nu trebuie confundat nici spiritul crestin cel adevarat cu ce fac acum majoritatea preotilor si ai clericilor.
Noroc cu cei putini (preoti si calugari) care mai pastreaza o credinta vie si actioneaza in raport cu acesta credinta!!!
10 Petre // Dec 11, 2006 at 12:35 pm
Toate discutiile pe aceasta tema nu duc nicaieri. “Argumente” ca cele aduse de toni (demagogie religioasa) poti auzi si de la un musulman. Daca ii auzi pe musulmani ce spun despre religia lor ai crede ca sint sfinti.
Exista religii care propovaduiesc pacea si iubirea, nu este crestinismul unicul. Si apoi faptul de a zice ca tu, crestin ortodox, esti mai cu motz nu este o dovada de smerenie.
Intr-o tara, Romania, cu pretentii de mare credinta, 97%, se petrec fapte foarte urate si mizerabile la nivel relatii intre oameni, familie, parinti si copii. Si astia “rai” n-or fi cei putini atei.
11 cristian // Dec 11, 2006 at 10:43 pm
Pt Petre: “Intr-o tara, Romania, cu pretentii de mare credinta, 97%, se petrec fapte foarte urate si mizerabile la nivel relatii intre oameni, familie, parinti si copii”.
Măi Petre, nu ţi se pare că te-au spălat pe creier cu TV-ul? Căci de bună seamă, cazurile amintite de către tine nu sunt regula, ci excepţia. Dacă te-ai fi referit, precum toni, la cazurile (cam 1 milion pe an de la Rev încoace) de avort, atunci ai fi avut fără nici o rezervă dreptate!
12 Petre // Dec 12, 2006 at 3:04 am
Dl. cristian, si chestia cu spalatura de creier este relativa. Si eu va pot considera spalat pe creier, ce ziceti? Deocamdata realitatea este cea prezentata in reportaje tv si cea pe care o vezi daca mergi prin sate, prin cartiere marginase, daca observi si asculti. Cat despre avort, stiti parerea mea: numai femeia are dreptul sa decida daca avorteaza sau nu. Dar pentru dvstra. femeia nu conteaza, poate sa sufere, sa se chinuie, important e sa aduca pe lume un copil chiar daca ajunge pe strada sau la orfelinat.
13 cristian // Dec 12, 2006 at 11:31 am
pt Petre: “Si eu va pot considera spalat pe creier, ce ziceti?” Nu zic nimic; poate sunt.
“realitatea este cea prezentata in reportaje tv si cea pe care o vezi daca mergi prin sate, prin cartiere marginase, daca observi si asculti.” Eu călătoresc mult prin ţară, văd mai multe decât ne arată TV-ul şi nu-ţi pot da dreptate fără să mint.
” pentru dvstra. femeia nu conteaza,”. Prostii! Fără să vreau a jigni, fac doar o constatare. Desigur că femeia contează pt mine, pt noi. Ne iubim mamele, soţiile, fiicele, colegele de servici, şcoală, facultate, etc. Eu (noi) spun răspicat, că femeia nu contează mai mult decât copilul. Sau, dacă vrei, şi copilul contează tot atât precum femeia. Fiecare = un om. Iar sufletele amândurora, chiar dacă femeia avortează copilul sau îl naşte, sunt nemuritoare.
Ia gândeşte-te măcar pt o clipă, cât valorează toate grijile, necazurile, neajunsurile pe care le are un părinte pt copilul său pe parcursul a evtl. câteva zeci de ani în perspectiva veşniciei?
În plus află, că copilul este musafir în familie: vine, stă, pleacă. NU este al tău, căci nu tu-l faci. El este Christos Dumnezeu, Care vine la tine; să nu-L primeşti cum se cuvine??? Doamne fereşte!
Zicea cineva: părinţii pun păcatul lor, dar Dumnezeu este Cel care creează, Care pune viaţa.
14 Zob Gheorghe // Dec 12, 2006 at 8:58 pm
Parinte, sunt trist.Las Romania la o parte unde mi-am petrecut anii vietii in marsavia romaneasca.Frecventez Franta de 5 ani din care ultimii zi de zi.Nici un crestin nu mi-a dat locuinta, nici un crestin nu mi-a dat o munca stabila.Deoarece am venit decis sa urmez calea adevarului si dreptatii ca si in Romania in baza crestinilor am ramas in urma tuturor, cersetorilor, hotilor si prostituatelor, escrocilor.Nu renunt la calea mea si platesc si cu pretul vietii cunoasterea adevarului.Va spun pe scurt ca nu mai discut crestinismul decat cu cei ce il traiesc cu cei cel il practica.Imi pare rau ca aceasta cale ma duce la neintelegeri cu multi dar nu exista nici o iesire inafara de aceasta.
15 Tamburus // Dec 14, 2006 at 11:40 pm
Eu nu mă prea bag în discuţii religioase pentrucă a-ţi trăii credinţa, nu este uşor! şi eu, cu toată umilinţa trebuie să mărturisesc că nu o trăiesc, deşi, ar trebuii! dar pot spune un lucru: cu vreo 30 de ani în urmă, am avut o discuţie cu un jidan pe baza creştinismului şi, acesta îmi insulta credinţa: eu, i-am insultat talmudul şi linia lor morală care ne-a făcut să ne luăm de gât! dar înainte de a începe cu pumnii, a intervenit alţi membri ai clubului şi, temperamentul s’a răcit. Atunci, eram mult mai tânăr şi dacă nu interveneau alţii, nu ştiu ce s’ar fi întâmplat!. Dar de multe ori mă gândesc las aceea întâmplare şi la credinţa mea pe care, cum am spus mai sus, nu o prea practic! însă sunt mulţumit că odată am dat dovadă, mie personal că pentru ortodoxia mea, mă sacrific. Toţi credem că credinţa noastră este cea adevărată şi, dacă ne vom respecta unii pe alţii, n’ar trebuii să ajungem la incidentul meu de acum 30 de ani…
Leave a Comment