Alexandru Despina

ÎN ŢARĂ s-a primit zăpadă la greu şi România îşi începe calvarul iernii. Colac peste pupăză, toată această foială generală cu alegerile, şi ele la fel de generale, vine să ne sucească minţile cu tot felul de promisiuni livrate din stocul ultimilor patru ani, menite să ne mai încălzească şi să ne facă, asemenea unui banal vaccin gripal, imuni la ceea ce va urma.

La doar câţiva paşi de intrarea în tunelul celor două săptămâni la capătul căruia vom afla cât de tare străluceşte luminiţa noului preşedinte, românii se duc la vot, cu buletinul, la fel ca biata doamnă Temistocle ajunsă la Flanco pentru un frigider cu microunde. Sau la Altex, că-i aceeaşi abureală.

Duminică, se votează şi pe la loterii. Potul cel mare te duce cu gândul la cei mai bogaţi 300 de români deşi, în prag de iarnă, şi visele, fără antigel în ele, mai îngheaţă câteodată. Acum, între noi fie vorba, dacă pui ştampila pe cele şase norocoase te interesează mai puţin cine va câştiga alegerile şi cine se reportează în 2008. Au trecut 15 ani de la simulacrul de Revoluţie din 1989, timp suficient ca marile enigme legate de „cine-a tras în noi” să se fi elucidat odată şi-odată şi să fi văzut şi noi distribuţia din filmul ăla cu teroriştii.

Dar, ocupaţi cu atâtea alte probleme majore pentru ţară, cei pe mâna cărora au încăput dosarele Revoluţiei s-au luat cu vorba, timpul a zburat şi acum toate faptele se prescriu. E drept, doar câteva mii de crime şi omoruri, numite banal de impropriu decese, alte câteva mii de răni care au mutilat pe viaţă şi o imensă hemoragie de revoluţionari, cu sau fără treabă prin bătaia puştilor, pentru care acum nu mai ajunge intravilanul patriei şi nici cu buticurile nu stăm prea bine pentru a le răsplăti curajul, nebunia sau oportunismul. Iar un biet carton de brevet e prea puţin.

Toată această uitucă uitare fiind un semn că, după atâţia ani de libertăţuri şi emancipare, nimeni nu a fost preocupat să afle cu adevărat, dincolo de declaraţiile sforăitoare de la fiecare comemorare şi sfinţire de troiţă, cum de s-a făcut de-am ajuns noi, un popor condamnat de comunişti, unul democrat, bun de confundat cu europenii de soi. Şi, în consecinţă, am luat totul ca atare.

Ţara e-n sărbătoare. Ninge. Cu promisiuni şi ceva zăpadă. Încă vreo două zile vremea are în ea ceva nestatornic după care, pe fondul unei acalmii bruiate de câteva constestaţii la BEC, se strâng iar nori de turul doi la prezidenţiale. Urmează ultima rafală de promisiuni, de armaghedoane dosite la blat pentru cei de dosit la loc întunecos şi rece, atât iarna, cât şi vara.

Apoi, pe uliţa unora va veni o lungă primăvară, iar pentru alţii vor veni vremuri grele, semn că încălzirea globală a planetei acţionează diferit de la un partid la altul, chiar dacă ele se află îngrămădite sub cerul aceleiaşi ţări. Pentru care, deie Domnul!, să se găsească măcar o rază de soare în plus. Altfel, noi ăştia care nu suntem pe liste, vom ştampila încă patru ani buletinele de vot de la 6 din 49.