“O femeie frumoasă şi un pom înflorit”, a fost răspunsul tatălui meu de pe patul de spital, cu cinci minute înainte de despărţire, la neghioaba mea întrebare despre ce îşi amintea atunci, la plecare.
Am uitat, luat de vreme şi de vremuri, dar acum, după aproape patru decenii, cînd aţa tuturor se tot strânge pe ţăruş, mă tot gîndesc: cu ce rămânem din viaţă?
În secolul al XVI lea un strămoş, şoimar domnesc, a murit sărind în faţa săgeţii pentru a salva viaţa sutaşului său. Familia s-a ales cu un uric, o schimbare de nume, o moşioară şi un mormânt de îngrijit. La 1878, un alt antecesor, venit din Banat ca să lupte pentru Principate, s-a aruncat să pună sus, foarte sus, steagul regelui Carol I pe o movilă şi şi-a pierdut mâna dar a găsit cetăţenia românească pe care o dorea atât de mult. În 1916, la Mărăşeşti tatăl tatălui meu a rămas pe glie, dar familia a primit în urma lui medalii şi un petec mai mare de pământ. Celălalt bunic dinspre mama a luptat şi el acolo – dezertor din armata austro-ungară, distins cu înalte ordine militare româneşti, a avut viaţă, a trăit pînă când l-a îngăduit Cel de Sus.
Cel mai tânăr frate al tatălui meu a murit pe 22 iunie, la trecerea Prutului, au rămas după el medalii şi amintiri puţine; altul – ofiţer de carieră – a avut noroc şi a scăpat de la Stalingrad, a scăpat şi de la Banska şi a murit în patul lui după 80 de ani. Socrul meu, comandant de regiment s-a întors de pe front cu un glonţ în piciorul scurtat şi o pungă de ordine şi medalii. Cel mai frumos cadou l-a primit de la camarazii sai – un inel, pe care de aproape 50 de ani îl port eu. Cu dragoste şi tristeţe.
Cumnatul lui şi un nepot s-au întors după ani buni de prizonierat. Statul de atunci le-a dat servicii cât să nu moară de foame: nu luptaseră împotriva cui ”trebuia”, – ca şi cum ar fi putut alege!
Tata n-a fost pe front, ca prim născut al unui erou din primul război mondial. După 1947 statul i-a dat ”mult timp de gîndire” fiindcă nu-şi alesese prieteni politici de unde „s-au ales” noii lideri. Pardon, secretari. Sau comisari, sau… cevaşilea.
Nici eu nu am fost pe front, că nu a mai fost pe vremea mea niciun conflict militar deschis. Dar, învăţat prost că patria e numai una şi pentru ea trebuie să dai tot, am ieşit în stradă cu armele mele, microfonul şi condeiul în 22 şi în 23 şi în 24… şi în 25 era să nu mai ies ci să intru… sub un tanc. În decembrie, 1989. Norocul meu s-a numit atunci soldatul Constantin, care a sărit, m-a împins alături şi şenilele au trecut pe lîngă noi, ca şi rafala următoare. M-am ales şi eu cu o medalie. Şi prietenul meu de atunci, Constantin, s-a ales şi el cu medalii şi porţi deschise spre facultate de care poate, altfel nu ar fi avut parte.
Stau şi mă gîndesc: fac ţara asta, statul ăsta, guvernul ăsta, parlamentul ăsta destul pentru ”eroi”, pentru cei care au dat o mînă, un picior, o viaţă! pentru naţie?
Mi-e teamă că nu. Acum eroii ni se întorc ”pe scut” din Afganistan, din Irak, oare şi din Kosovo? Ce caută acolo, ce apără? Democraţia cui? Interesele cui? Solda primită şi recunoaşterile militatare acoperă durerea mamelor, soţiilor, copiilor orfani din urma lor?
Eu, cu un asemenea trecut familial ”dubios” de ţărani legaţi de glia lor nu a altora, vă spun drept că nu înţeleg. Eroismul celui care se duce la vecin ca să-l oblige şi eventual să-l şi schilodească fiindcă nu gândeşte la fel cu el, este departe de înţelegerea mea nativ ţărănească, vopsită cu o brumă de carte universitară.
Iată de ce eu cred că trăim nu o epocă a eroilor cântaţi de marii poeţi ai neamului, ci o epocă a erorilor produse de marii politicieni – pigmei ai nemului.
Mihai Miron
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen



























3 responses so far ↓
1 Bogdan // Mar 25, 2009 at 8:37 pm
Foarte frumos textul si multa dreptate. Si eu am avut un bunic ( Dumnezeu sa-l ierte ) care si-a pierdut palma unei maini in al doilea Razvoi Mondial. Cati ar mai face asta ?
Chiar acum ma uitam cum David Beckham da autografe pe protezele “veteranilor” din Irak si Afghanistan si ma gandeam ca nu poti fi numit veteran daca nu lupti pentru o cauza dreapta. Esti veteran cand iti aperi tara, cand faci un lucru bun, nu cand te trimite statul in cine stie ce tara pentru ca asa prevad normele sau pentru ca da bine.
Da oamenii aia au luptat pentru tara lor (oarecum), au suferit si s-au sacrificat, dar scopul acestei lupte nu merita atata efort. Parerea mea.
Inca o data felicitari pentru eseu.
2 Vasile Guian // Mar 26, 2009 at 6:30 pm
TIMPURILE ÎN CARE TRĂIM, ŞI-AU SCHIMBAT NUMELE: DIN VECHIUL BOLŞEVISM, ÎN MODERNA GLOBALIZARE!!!
IAR POLITICIENII CARE NE CONDUC, SUNT CU ADEVĂRAT, PIGMEII NEAMULUI…
Tamburus
3 Seven A. // Apr 1, 2009 at 9:44 pm
Ce frumos scris…. foarte frumos ! Am citit istoria unei familii in cateva randuri. Cu gust amar ma intreb: cu ce ramanem din viata?
Leave a Comment