Stefan Stoenescu, Origini – Romanian Roots

Saptamana Rosie, de Paul Goma, editura Criterion Publishing, editia a treia, Bucuresti 2003, 150 pagini.

INITIAL am citit aceasta remarcabila scriere in versiunea din iulie 2002, aparuta in Editura autorului, pe care ne-a daruit-o prietenul si colegul nostru intru anglistica, romancierul Gabriel Plesea din New York. Impactul de atunci l-am reactualizat printr-o relectura spre a feri cititorii prezumtivi ai acestui articol de prezentarea unei imagini voalate sau deformate, desi nu sta in intentia noastra de a intra in detalii privitor la aceasta carte. In opinia noastra, ea trebuie parcursa atent de catre fiecare spre a-i retine toate aspectele, care mai de care mai incitante.

Actul scrierii ei este unul de constiinta si, in consecinta, actul citirii trebuie sa fie unul de trezie si concentrare. Indiferent cum ne situam la inceputul lecturii fata de tematica cartii, proclamata in subtitlul Basarabia si Evreii, sau fata de personalitatea autorului, intelectual si scriitor de marca (ceea ce aici, in America, este desemnat prin sintagma public intellectual), la sfarsitul ei, o data cu parcurgerea ultimei file, ne simtim mobilizati de necesitatea asumarii responsabile si integrale a istoriei noastre. Este imperios necesara aceasta asumare, intrucat autorul ne pregateste pentru a participa la un dialog cu adversari experti in manipularea statistica si hotarati sa faca uz de orice mijloace numai sa castige.

Mai mult, dialogul avut in vedere s’ar putea sa nu aiba loc, sa ne fie refuzat, sau in cel mai fericit caz sa fie un dialog al surzilor. Chiar si asa, a fi pregatit si informat sunt preconditii absolut obligatorii. Iata de ce, intr’un climat de impardonabila penurie de texte istorice romanesti relevante, scrierea de fata umple un gol, inarmandu-ne cu argumentele pertinente si cu exemple irefutabile. Conversatia sociala lancezeste in absenta unor asemenea scrieri si adversarii au o misiune infinit usurata daca cei carora vor sa le zmulga concesii inrobitoare sunt incapabili sa contrargumenteze coerent si valabil.

Cine sunt adversarii? Tineri istorici revizionisti de origine romana mai toti traitori in afara tarii, intransigenti cu oricine ar indrazni sa protesteze sau sa incerce ei insisi sa deniseze, sa completeze, sau sa revizuiasca datele „imuabile” ale istoriei. Fata de cine isi demonstreaza zelul? Sunt in joc transparente interese ale unui tanar stat, avide sa capteze noi si noi surse sigure si cat mai considerabile de venit sub forma compensatiilor si reparatiilor in numele urmasilor urmasilor celor care au suferit discriminari sau au disparut in hecatombele celui de al doilea razboi mondial.

Averile pierdute in urma nationalizarilor sau rechizitiilor sunt retroactiv cotate astronomic, dar in acelasi timp se avanseaza teza stramtorarii materiale in care s’a zbatut marea masa a celor aproximativ 400.000 de evrei ramasi in Romania ciuntita la 1940. Pierderile din randurile acestora au fost relativ limitate, afectati grav fiind cei aproape 150.000 de locuitori de origine evreiasca ai Ardealului de Nord, care au pierit in 1944 la Auschwitz, si aproximativ jumatate din populatia Basarabiei si Bucovinei de Nord (in jur de 120.000) la care se adauga mai multe zeci de mii in Transnistria, din randul populatiei evreiesti ramase in Ucraina.

Cartea lui Paul Goma se ocupa de acest segment imputabil noua romanilor atat numeric cat si etic. Salbaticia cu care au fost maltratati si lichidati evreii in Basarabia si in Bucovina de Nord, incepand cu Pogromul de la Iasi, a acreditat recent in literatura Holocaustului teza potrivit careia acesta a fost initiat independent de catre romani anterior celui organizat de nazisti. Din toate aliatele Germaniei, singura Romania ar fi avut o initiativa de tip rasial-genocidar.

Perspectiva din care considera problema Paul Goma, aceea de asumare circumstantializata, ni se pare atat o atitudine matura si responsabila, cat si o repunere in drepturi a adevarului istoric, ceea ce revine la stabilirea reala a cronologiei si a dinamicii raporturilor de cauzalitate. Metodologic demonstratia sa este inatacabila. Sigur, in ce priveste unele interpretari sau evaluari este loc pentru discutie. Nimeni nu a emis pretentia de a da judecati permanent valabile sau definitive in materie de istorie si banuiesc ca nici domnia sa.

Desi eseistica, cartea are o structura logica si se sprijina pe o demonstratie coerenta, din aproape in aproape. Basarabia este considerata istoric inca din timpul colonizarii romane a Daciei. Populatiile de sorginte vlaha sunt urmarite in deplasarea lor spre Est pana la Bug si Caucaz. Ni se dezvaluie mandria ascendentei aromane a lui Paul Goma cu toate ca in timpurile moderne scriitorul pare sa uite de ea atat prin modul in care califica (drept cumva imperialista) dobandirea Cadrilaterului in 1913, precum si lipsa ciudata de interes aratata aportului in materie de tarie de caracter si jertfa datorat filonului macedo-roman in climatul politic si spiritual interbelic. Basarabia ca parte integranta a Moldovei este apoi considerata sub raport geo-politic, cu incursiuni interesante in relatiile romano-ruse-otomane si cu consideratii lingvistice, etimologice si demografice. Paralela dintre minoritatile cooperante cu asupritorii majoritatii oprimate – sub jugul otoman si, respectiv, sub cel tarist – este extrem de instructiva. Analiza situatiei in secolul al douazecilea rotunjeste acest preambul.

Asa se ajunge la lucrarea in trei volume a lui Mattias Carp, Cartea neagra – Suferintele evreilor din Romania 1940-1944, elaborata sub directa indrumare a lui Ilia Ehrenburg si Vassili Grosmann, lucrare pe care Paul Goma o supune probelor factuale si de limbaj demonstrand caracterul ei apocrif. O alta demonstratie, vizand retorica de tip talmudic a unei recente si ample lucrari de imagologie, Imaginea evreului in cultura romana de Andrei Oisteanu, este intreprinsa pentru a dezbate unde, cand si daca evreii au fost obligati sa poarte in public Steaua lui David ca insemn al degradarii lor civice in vremea regimului antonescian.

Disputa dintre Lucian Pintilie si Paul Goma infirma alegatiile primului (taxate de „amintiri din copilarie” de catre imagolog) . [Cine doreste o interesanta confirmare din terta sursa poate consulta Istoria literaturii romane de azi pe maine de Marian Popa (Vol. I, pag.1101)]. In finalul discutiei, Paul Goma semnaleaza o carenta a studiului lui Andrei Oisteanu si produce un excurs pe tema preluarii si aproprierii melodiilor din folclorul romanesc si prezentate ca productii autentice ale geniului popular evreiesc. Chiar si lucrari de compozitori cu statut cert cum ar fi „Ciocarlia” si „Hora staccato” ale lui Grigoras Dinicu. Sigur, procedeul, reprobabil in sine, nu poate bucura decat pe cei care si asa nu stiu ce anume li se canta, dar in cazul citat, pe langa cei incriminati s-ar cuveni mentionata si exceptia si anume violonistul de talie mondiala Jascha Heifetz care si-a adaugat numele muzicantului roman atunci cand i-a orchestrat compozitia.

Asa se ajunge la miezul chestiunii si anume reanexarea prin ultimatum a Basarabiei (dimpreuna cu Bucovina de Nord si tinutul Herta) in Iunie-Iulie 1940. Se stie, cu un an inainte Pactul de neagresiune Moltov-Ribbentrop, semnat la 23 August 1939, pecetluise soarta mai multor tari si teritorii din Europa, Hitler si Stalin convenind sa-si delimiteze sferele de influenta. Stalin pretindea pentru U.R.S.S. granite sigure, usor de aparat! Textul cel mai dramatic, potrivit pentru o antologie a discursului nationalist inalt, este fara discutie scrisoarea adresata de generalul Ion Antonescu regelui Carol II. Reproducand in extenso acest text, Paul Goma ii faciliteaza lui Antonescu accesul la nisa sa in panteonul natiei. Totodata textul anunta dezbaterea din finalul cartii in care Paul Goma incearca sa puna totul in balanta. Pare-se insa ca n-a sosit momentul recuperarii sale integrale. Dar cand aceasta recuperare se va produce, in pofida a ceea ce dicteaza unor congresmani interesele transnationale locale, demersul lui Paul Goma si linia sa de argumentatie va fi recunoscuta si omologata.

“Saptamana rosie”, intre 28 Iunie si 3 Iulie 1940, constituie o desfasurare istorica ce demonstreaza faptul ca etnia sau rasa nu sunt determinante pentru a dobandi rolul de victima sau de calau. Reprezentantii spirituali, liderii de mai tarziu ai comunitatilor evreiesti au incercat sa minimalizeze pe de o parte, sa exculpe, pe de alta, cele petrecute: o dezlantuire oarba a bestialitatii pe baza unei isterii colective. Pe langa o documentare minutioasa, bogata si specifica, culeasa timp de un deceniu din studiile si articolele aparute la fata locului, o opera de exceptionala valoare documentara, Paul Goma produce si cealalta fata a medaliei si anume, analizand comportamentul de zi cu zi, luna de luna, an dupa an al evreimii sovietice atat in Basarabia cat si in Ucraina, Polonia sau Lituania, el sterge impresia de accidental, de fapt divers, de joc al hazardului redus ca scara, chiar daca sangeros si criminal, al acestui comportament socio-politic.

Teza lui Hannah Arendt, potrivit careia din motive dictate de supravietuire evreii sunt adesea constransi sa se alieze cu asupritorii impotriva majoritatii poporului asuprit si nevoias, este confirmata si demolata de catre Paul Goma in acelasi timp. Confirmata, pentru ca, intr’adevar, istoria nu i-a scutit pe evrei de a renunta la etica in relatiile lor economice, profesionale sau politice; demolata, pentru ca istoria i-a deconspirat si pe ei ca luand parte cu daruire si extaz la nimicirea sau injosirea celuilalt, de alta origine sau credinta religioasa. Cine parcurge paginile acestea participa la un spectacol macabru si intelege ce s’a intamplat in sufletul ostasilor romani, de ce anume la revenirea pe pamantul Basarabiei s-au razbunat cumplit si orbeste, aplicand involuntar Legea Talionului ce pretinde o pedeapsa identica sau cat mai judicios masurata: un ochi pentru un ochi si un dinte pentru un dinte, nici mai mult, dar nici mai putin. Dar iata, chiar si pe timp de razboi, crima gratuita impotriva cuiva lipsit de aparare, tot crima se cheama. Este lectia celui de al doilea razboi mondial care a sters distinctia intre front si spatele frontului, intre armata si populatia civila, intre efortul economiei de razboi si economia de subzistenta.

Un alt moment crucial al cartii il constituie marturia unui martor ocular, evreu roman, plecat val-vartej din Bucuresti unde era student la Universitate, direct la Chisinau spre a prelua puterea si a face ordine. Om cinstit si cu frica lui Dumnezeu, Grigore Vindeleanu asista neputincios la declansarea urii nediferentiate fata de romani din partea coreligionarilor sai. Va ramane marcat pe viata de cele vazute si traite si, in 1991 cand si la sovietici, sandramaua comunismului in sfarsit avea sa se prabuseasca, si-a publicat in revista Basarabia amintirile, punand capat, sa speram, in felul acesta dubiilor evreilor insisi.

Documente de epoca, marturii, scrisori in presa, vestitul memoriu-protest adresat Parlamentului de catre Nicolae Iorga, si semnat si de Iuliu Maniu, C. I. Bratianu, N. Lupu, Al Lapedatu, Halippa. Nu este exclus ca Iorga sa fi platit cu viata tocmai pentru acest protest. Mana NKVD-ului, amestecata in atatea acte subversive, putea foarte bine sa-l fi tocmit, peste capul lui Horia Sima, pe acel Boeru. Dupa cum nu este exclus ca mana sa fi fost nemteasca. In fond, pactul Ribbentrop-Molotov era si pactul care inaugura dezbembrarea Romaniei Mari, rezultat inca palpabil al primului razboi mondial. Dar nu acesta este centrul de interes al agregatului demonstrativ gomaesc.

Centrul de interes se muta pe crearea unei simetrii, si anume cum s-a exercitat puterea sovietica in Basarabia ocupata, ce au avut de indurat romanii, dizlocarea lor, surghiunul siberian, uciderile in masa, si mai ales contributia evreiasca la instaurarea terorii rosii si a procesului deznationalizarii etniei majoritare, arderea cartilor tiparite in alfabetul latin, executarea disidentilor, chiar si cand acestia erau doar niste elevi de scoala. Si in aceasta sectiune impresioneaza densitatea exemplificarilor, concretetea, minutiozitatea informatiei.

In final, cartea se indreapta spre evaluarea prestatiei istorice a maresalului Ion Antonescu. Comparatia cu Mannerheim este facuta in cunostinta de cauza. Finlandezii au fost mai darzi, dar darzenia i-a costat. Jenarea si umilirea rusilor in prima faza a razboiului i-a determinat pe acestia sa anexeze dublu teritoriu decat pretinsesera initial. In schimb Mannerheim a murit in patul lui. Intrand in jocul ipotezelor, sa speculam ce s’ar fi intamplat daca in Decembrie 1937 Carol II ar fi dat curs ideii lui Codreanu de a incheia imediat un acord cu puterile Axei. Ribbentrop nu ar mai fi oferit pe tava Basarabia si Bucuvina de Nord sovieticilor. N-ar fi putut sa se comporte astfel fata de un aliat. A si declarat ulterior ca daca regreta ceva este usurinta cu care a cedat rusilor in chestiunea Basarabiei. Si nici dictatul de la Vienna nu s-ar mai fi materializat. O Romanie fara revendicari teritoriale cu Carol II pe tron si cu Antonescu si Sima nerealizati ca oameni de stat, cu Maniu si cu Codreanu in guvern ar fi dus tratative pur economice cu Germania, dar nu ar fi intrat in razboi. Toti evreii din Basarabia si din Ardealul de Nord, din nordul Bucovinei si de la Iasi si Bucuresti nu ar fi platit cu viata. Poate nici nu s’ar fi expatriat in masura care au facut-o.

Ne-am permis aceasta reverie (o sentimentalizare a istoriei lui n’a fost sa fie) numai si numai pentru ca in finalul admirabilei sale carti Paul Goma insusi isi permite o alunecare de acest gen. Personajul care inspira compasiune este Maria, sotia Maresalului, o fiinta napastuita de destin si persecutata de naluciri. Faptul ca Paul Goma se induioseaza de acea batrana nefericita, el insusi poposit din temnita in purgatoriul domiciliului obligatoriu, ni-l dezvaluie o leaca altfel decat ni-l inchipuiam…

Infinit mai interesant pentru tema aleasa sunt comentariile ofiterilor din detentie privindu-l pe Antonescu, mitul creat in jurul personalitatii sale in stransoarea evenimentelor si culpabilitatea lui presupusa sau inevitabila in a fi continuat razboiul alaturi de Hitler numai si numai pentru a-si respecta cuvantul dat. Cum marturiseste autorul Saptamanii rosii, lungul drum al cunoasterii intru asumarea adevarului istoric incepea acolo la Gherla si in toate inclestarile care i-au urmat.

Un ultim gand. Paul Goma a scris o carte foarte romaneasca. O carte in care patimirea nu mai este doar a sa, ci a intregului complex istoric, a Basarabiei, in primul rand, si a fiilor si fiicelor ei. Este in acelasi timp o carte de morala si o carte de invatatura, pentru cititori, dar si pentru istorici. Si am spune, chiar si pentru cei pentru care anume nu a scris-o.

Aparut in nr. 9-10/2004 al revistei “Origini – Romanian Roots”, revista de literatura, idei si arte, ce apare in SUA, sub conducerea dlui Gabriel Stanescu