DREPTII TRAIESC la umbra crucii si au parte cel mai adesea de crucificare. Astfel li s-a intamplat tuturor martirilor neamului. Lui Horia, lui Iancu, lui Eftimie Murgu, lui Cicio Pop, lui Pop de Basesti, Memorandistilor, lui Iorga, lui Sever Bocu, lui Antonescu, zecilor de mii de romani, (nu valahi si nici moldo-valahi, cum le place unora sa ne spuna) ucisi in chinuri la Ip, la Traznea, episcopilor si preotilor schingiuti, omorati cu salbaticie in anii de ocupare samavolnica a Ardealului de Nord, liderilor partidelor istorice si cremei intelectualitatii romane dupa cel de al doilea razboi mondial.
Am fost obligati, prin forta, sa recunoastem ca in Romania s-a produs holocaustul impotriva populatiei evreiesti. Istoricii n-au reusit sa convinga cu argumente, cu dovezi, nu cu speculatii, ca prigoana impotriva evreilor a capatat si monstruoasa infatisare de masacru al evreilor traitori in Romania. Am fost pusi alaturi de Germania hitlerista, de Italia fascista, de alte tari in care prigoana a capatat asemenea proportii. Spre condamnare si rusine vesnica!
Dar, din 1941 si pana astazi, nici un guvern roman nu a cerut recunoasterea de catre Ungaria a holocaustului savarsit impotriva populatiei romanesti in Ardealul de Nord ocupat in urma unui dictat al Germaniei lui Hitler si al Italiei lui Mussolini. Nu erau statistici cu cei ucisi, nu erau martori credibili, nu erau documente? Ba erau cu asupra de masura. Numai ca in perioada comunista, sub conducerea lui Dej, prietenia romano-maghiara statea sub pumnul lui Stalin si al slugilor lui din conducerea partidului comunist roman: Dej, Luca, Pauker, Ghizela Vass, Teohari Georgescu etc. si nimeni si nimic nu o putea atinge. Mai mult decat atat, dr. Petru Groza a binecuvantat infiintarea regiunii autonome maghiare, ca garantie a fratietatii celor doua partide si popoare. Cei care au trait acele vremuri isi amintesc cat de usor puteai fi acuzat de nationalism si trimis in temnitele Aiudului, la Gherla, la Pitesti, Rahova sau in alte asemenea inalte scoli de “reeducare”, de unde unii nu s-au mai intors iar dintre supravietuitori putini au mai avut taria sa-si pastreze credinta si sa-si reia lupta pentru ea.
Nici mai tarziu, in vremea “comunismului-nationalist” al lui Ceausescu, cum, le place politologilor sa afirme, desi nationalismul lui “Ceasca” era de fatada, o spoiala care sa ascunda paranoica pofta de putere a lui si a sotiei sale, atacurilor venite din partea istoricilor maghiari iredentisti nu li s-a dat o replica hotarata, documentata, capabila sa convinga Europa si celelalte continente ca suntem pe deplin indreptatiti sa ne traim linistiti viata in cadrul hotarelor stabilite de Tratatul de la Trianon, ca o solutie nu pe deplin satisfacatoare pentru dorintele firesti ale romanilor, dar salutara pentru linistea continentului. Aduceti-va aminte de “Mustul care fierbe” al lui Goga si de filipicile lui Iorga publicate in “Neamul Romanesc”, doi dintre marii nostri condeieri, fosti prim-ministri, care in acesta ultima calitate si-au parasit ideile inflacarate de apararea neamului in fata pericolelor ce se cloceau la hotare, scufundandu-se in mocirla politica. Hitler si Mussolini iar mai apoi Hitler si Stalin au decis cat de mari sa fie halcile rupte din trupul tarii. Si tara a ramas ciuntita.
Dupa 1989, vanturile noi care au inceput sa bata peste societatea romaneasca au avut parfumul ametitor al integrarii noastre intr-o Europa democratica, in care conflictele etnice deveneau de domeniul cosmarelor trecutului. Numai ca glasul irational al pretentiilor teritoriale acoperite de umbra trecutului n-a incetat sa se faca auzit. Zi de zi, luna de luna, an de an, olacarii maghiari, binecuvantati de ura pe care ne-o poarta noua, romanilor, popa Tokes, au batut drumurile Consiliului Europei, ale Statelor Unite, strigandu-si jelaniile impotriva unei Romanii surde la pretentiile secuilor si ale maghiarilor.
Ca sa-si arate obrazul de europeni, membrii clasei politice, dar mai ales ai “societatii civile” din Romania au negat insistent pericolul ce paste Transilvania, punandu-l sub semnul derizoriului, al bascaliei sau al unui nationalism desuet si retrograd, eventual de sorginte comunista. Creat, dupa cum a tot declarat public, pentru apararea drepturilor culturale si nationale ale populatiei maghiare din Romania, UDMR a negat mereu, in toti acesti ani, ca ar milita pentru autonomia Ardealului, lepadandu-se de aceasta idee ca dracul de tamaie. Vinovatii, dupa ei, erau capetele infierbantate, cateva la numar, ale acelor unguri care visau la cai verzi pe pereti si romanii nationalisti ce vedeau la tot pasul un pericol in fratii lor maghiari.
Si iata ca UDMR a aruncat hlamida visinie cu care isi acoperise timp de 16 ani chipul angelic, negand orice program antiromanesc, si s-a aliat cu cel mai mare dusman al nostru, Lazlo Tokes, cu Consiliul National Secuiesc si Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania care cer Parlamentului European autonomie teritoriala. Reactia autoritatilor romanesti a fost pana acum nula, cum nula a fost ea mereu din 1990. Ce va fi, om apuca sa vedem. Vor convinge liderii maghiari uniti Parlamentul European de legimitatea cerintelor lor? Suntem pedepsiti de Dumnezeu sa fim partasi la ruperea Romaniei, dupa exemplul fostei Iugoslavii, al fostei URSS? Si cum ne vom mai apropia de mormantul martirilor despre care vorbeam la inceptul acestui text, stiind ca unii dintre ei, precum Raoul Sorban, ne-au prevenit, ne-au alarmat sa nu ne lasam adormiti de glasul de sirena al liderilor maghiari caci din momentul pronuntarii verdictului de la Trianon si pana astazi, ungurii, fie ei politicieni, istorici, scriitori sau simple persoane particulare, n-au incetat sa strige nedreptatea ce li s-a facut si sa ceara indreptarea ei.
Scriind toate acestea deslusesc undeva, nu departe de mine ranjetul dispretuitor si acuzator al “filosofilor, politologilor, politicienilor, noilor intelepti europenisti, scriitorilor, gazetarilor”, al tuturor celor care au aruncat in haul intunericului vechi si sfinte credinte, declarandu-le depasite, ba chiar nocive lumii acesteia fara Dumnezeu in care am intrat. L-am iubit si admirat pe marele istoric David Prodan, cel ce a avertizat asupra pericolului ce planeaza asupra Transilvaniei. Ma plec in fata memoriei lui Raoul Sorban, unul dintre Dreptii neamului romanesc, el insusi steag indoliat al Transilvaniei, cu nadejdea ca viata lui de calvar si opera lui impresionanta prin sinceritate si adevar ne vor bantui cugetele, obligandu-ne sa ne punem intrebari si mai ales sa nu stam cu mainile in san, sa ne aparam cu demnitate temeiurile reale ale istoriei noastre si tara in care ne-am nascut.
(prin bunavointa Asociatiei Romane pentru Patrimoniu)
9 responses so far ↓
1 cristian // Nov 17, 2006 at 12:09 pm
Ieri am auzit altă trăznaie: ieuropenii ne pun pe noi şi pe unguri să scriem până prin 2010 o istorie comună, după care să se facă apoi manuale. Tare-s curios până unde s- o ajunge cu compromisul în această direcţie!?
Cică Franţa şi Germania ar fi “realizat” deja aşa ceva.
2 Dinu D. // Nov 17, 2006 at 1:02 pm
Un text minunat care, citindu-l vezi defiland prin fata ochilor un scurt episod din zbuciumata noastra istorie. Asa ne-a fost noua harazit sa suportam in tacere cele trei juguri imperiale (otoman austro-ungar si tarist), iar dupa cel de-al doilea razboi mondial jugul sovietic. Poate din aceasta cauza suntem un asa popor fara rabuvniri teritoriale, multumindu-ne cu ce avem. Acesta este poate si rezultatul faptului ca la conducerea tarii, timp de saiezeci de ani, au fost niste lingai, fricosi si fara nici un pic de patriotism in suflet si simtire. Sa traim, in continuare cu speranta, ca poate se va mai naste un Mihai Viteazu care sa indrepte, ceea ce de zeci de ani se afla sub colbul istoriei. Sa ne ajute Dumnezeu!
3 thalex // Nov 18, 2006 at 12:58 am
Fermecätor (cf. DEX) articol, mai ales prin patetism; gäsesc neinculparea decisä în anii ‘50 de comunisti în spiritul “internationalismului proletar” criminalilor maghiari (si evrei) din perioada arbitrajului ca inacceptabilä si sper în revizuire urgentä.
Ceea ce îmi lipseste în articol e SOLUTIA împäcärii dintre “visul milenar român” si omologul lui maghiar (tot milenar) altfel decât prin confruntare directä, si sfârsesc prin a nu mai recunoaste mesajul: constä solutia într-un diktat, într-o cale politicä (cum?) sau în räzboi. Dacä räzboi, atunci îmi lipseste un îndemn deschis la acesta însotit de luarea responsabilitätii declarantului. E, am senzatia, o constantä a genului, ca oferta de solutii si asumarea de responsabilitäti sä fie (din foarte päcate) permanent absente din finalul articolelor apartinând genului.
Doresc sä mai mentionez cä în Italia fascistä NU au fost ucisi evrei (pânä la rästurnarea din 1943); de fapt, de la începutul anilor ‘20 si pânä la pierderea de facto a puteríi de cätre Musolini au fost pronuntate ÎN TOTAL numai putin peste 100 de sentinte de condamnare la moarte, inclusiv pentru delicte criminale comune, dintre care numai ca. 1/3 au si fost executate. Regimul italian nu a fost unul doctrinar “antisemit”, acesta fiind si leitmotivul nesprijinirii de cätre Musolini a Cuzistilor (fundamental antisemiti) si a Miscärii Legionare (ne-fundamental antisemitä) si de înfiintare la mijlocul deceniului al treilea la Bucuresti a “Fasciei Române”, cu ca. 4.000 de membri la apogeu.
4 Tamburus // Nov 18, 2006 at 2:12 am
Politicienii sunt laşi, vânduţi şi deveniţi trădători de Ţară şi Neam! Asta ne este numai la români, ci la toate ţările europene care au intrat în hora uniunii şi, vrând nevrând trebuie să joace cum li se dictează. Speranţa este la ROMÂNUL DE RÂND. Numai noi ne putem face auzit protestul contra politicienilor degeneraţi. Probabil că este prea târziu, că în mai puţin de două luni suntem şi noi în această uniune drăcească care nu este altceva decât o continuare, mai “blândă” a vechiului sistem bolşevic, în care, odată intraţi, nu va mai fi scăpare.
Şi numai de curiozitate!: printere martirii şi deţinuţii politici, s’o fi gândit domnul Ion Marin Almajan şi la legionari!?!?!? Sau legionarii nu trebuiesc menţionaţi!?.
5 arbore // Nov 18, 2006 at 7:24 pm
O alta intrebare: o fi “uitat” autorul de martirii miscarii legionare? N-a spus nimic de sutele de legionari asasinati bestial din ordinul lui Carol al 2-lea, daca tot e sa ne amintim de “dreptii care traiesc in umbra crucii”.
@thalex
SOLUTIA impacarii este nu razboiul, nu diktatul, ci raspindirea ADEVARULUI pe baza faptelor, a ducumentelor istorice. Si apoi iertarea. Dar cine sa spuna ADEVARUL despre crimele maghiarilor sau ale altor neamuri impotriva romanilor, cind politicienii si mass-media se intrec in a sluji minciuna si furtul de istorie, cind singurul lor tel este sa ne puna sub cel de-al patrulea jug, al Uniunii Europene?
6 thalex // Nov 19, 2006 at 3:30 pm
Stimate D-le Tamburus, cu riscul de a-ti närui speranta ultimä, mä simt dator la o antitezä. Asadar: am comis ieri-searä o incursiune (imaginarä) prin România în încercarea de a-i convinge pe ROMÂNII DE RÂND sä se aläture dezbaterii noastre. Am constatat urmätoarele:
1) ca. 20% din Românii de rând se aflau în cârciumi (särbätorind, probabil, intrarea în Postul Cräciunului)
2) alti ca 55% s-ar afla acasä, la televizor, respectiv ar bântui pe sträzi: discutând, iar unii chiar înjurând (-u-se reciproc-dezavantajos) iar altii (reprezentând ca. 20%) vor fi ascultând manele (respectiv - româncele-de-rând - vor fi dansând mlädios din buric). Abordati, alunecä de regulä repede cätre termeni ireverentiosi, pe care nu doresc a-i reproduce, fiindcä nu mi-am propus sä te contrariez … Tema centralä a conversatiilor ar fi la ca. 20% din subiecti football-ul. Altii ar vorbi despre femei / bärbati, muzicä, „job-uri“ sau bani. Alti 20% ar enunta opinii de aprox. bun simt, dar nu ar fi în stare sä le argumenteze si nici sä evalueze consecintele.
3) alti 7% ar räspunde încercärilor mele de a-i sensibiliza în maghiarä, pe când pe 15% (repatriati transnistreni, cred) având un vocabular restrâns la ca. 4% din cel curent si pärând dispusi sä scoatä cutitul, mä abtin din prinicipiu sä-i întreb ceva.
4) Restul de vreo 5% aratä din capul locului cä NU SUNT DE RÂND, (fiind probabil niste elitisti detestabili) acceptä în schimb punerea problemei si încearcä sä-i dea de cap.
Mä väd silit sä concluzionez cä, din (ne)fericire - te parafrazez - speranta pare a fi la ELITE, numai ele putând (poate) sä ARTICULEZE protestul în contra „politicienilor trädätori“ … alesi de (dar chiar asa: de cine? päi tocmai de:) poporul antementionat (în acord cu propriul dicton: „cine se-aseamänä, se-adunä“).
În chestiunea aderärii la EU, ei bine, înclin sä mä alätur punctului D-tale de vedere, cu conditia sä-mä ajuti întru gäsirea de alternative valabile, sä-ti iei responsabilitatea punctului de vedere, urmând ca apoi sä construim împreunä scenariul (demers elitist) pânä în consecinte lui ultime.
În ceea ce priveste afirmatia cum cä toti „politicienii sunt laşi, vânduţi şi deveniţi trădători de Ţară şi Neam“ mä gräbesc sä-ti urez „bine ai venit“ înrândul celor care nu au dat / luat bacsis în viata lor (SPER cä asa e si cä faptul nu se datoreazä circumstantei cä încä nu ai avut ocazia). Rämâne acum sä facem scoalä în jurul nostru si vom spune în curând: „am fost 5, suntem un milion, vom fi o tarä ’ntreagä“.
În chestiunea martirilor legionari as dori sä-ti împärtäsesc främântärile unui OM-DIN-RÂNDUL subgenului „Sancta (fiind popä ortodox) Simplicitas“ (näscut si crescut în satul lui, actualmente doctorand în theologie catholicä) care m-a întrebat Dumineca trecutä în Bisericä (senin) dacä legionarii erau sau nu … crestini. Hai noroc / sau Amin! Am mai tot abordat subiectul cu membri tagmei („elitiste“ a) „Luminätorilor Românilor-de-Rând“. Cu (în ca. 80% din cazuri) cam acelas derizoriu rezultat. Îti propun sä încerci si D-ta si sä-mi povestesti ce-a iesit.
Încheierea o dedic amintirii titlului articolului „Noua ARISTOCRATIE Legionarä“ al cunoscutului mare savant si hopa-mitique-politique Eliade Mircea, pe care mi-as dori sä-l väd rescris (ev. de cätre D-ta) sub titlul de „Noua Românime de Rând“ sau cam asa ceva (artistul Vijelie V. ne-ar putea compune apoi muzica). Am pläcerea sä te informez totodatä cä am în vedere si alte demersuri subsidiare, precum solicitarea Academiei Române întru abolirea unor adjective (apreciativ-elitiste) precum „nobil / noblete“ si înlocuitea lor cu mai poporalele „simplu / simplicitate (ev. sfântä)“. Vom pune astfel (D-ta si eu) bazele însänätosirii prin mijloace NLP a sufletului întregii natiuni. Si vom breveta totodatä si primul bici (simbol elitist) fäcut (pe dea-rându’) din … chirpici.
@arbore: nu înteleg ce e aia “räspândirea Adevärului pe baza faptelor”. Rog ajutor.
Cu binisoru’, T.
7 kraken // Nov 20, 2006 at 2:32 am
Tamburus, lasa-l pe thaler ästa ca-i jidan sau patapievicist fost comunist: uraste romanii si se crede al mai tare din parcare, un “elitist”… si pune “ä” ca sa credem ca-i neamt, arian:D
E tipicul provocator prin forum.
8 arbore // Nov 21, 2006 at 3:26 am
@thalex :
Ma refer la raspindirea Adevarului despre faptele lor asa cum rezulta din izvoare istorice.
Exprimarea mea a fost ambigua. Multumesc pt. remarca, nu sunt un maestru al condeiului.
9 Tamburus // Nov 21, 2006 at 4:36 am
Kraken: total de acord cu dumneata.
Leave a Comment