A. Isidor

PĂRINTELE IUSTIN Pârvu spunea că dacă Biserica nu are voie să facă politică, şi la fel şcoala, armata şi magistratura, atunci nu rămâne decât celor de pe malul gârlei Bucureştiului să facă acest lucru. Ori, după 15 ani de democraţie originală, acest lucru se vede. Şi se vede din plin din situaţia catastrofală în care se află România în ziua de astăzi. Din straiele de sărăcie şi de mizerie pe care aceasta le are. Starea naţiunii, privită de pe stradă, din casele amărâte şi din satele prăpădite, risipite pe cine ştie unde, nu seamănă de loc cu cea din saloanele oficiale, din statistici şi rapoarte.

Interminabilele scandaluri care zguduie clasa politică de 15 ani de interminabilă tranziţie, îi găseşte pe miticii politicii româneşti, indiferent de etichetele purtate mai mult sau mai puţin la vedere (P şi o combinaţie de alte litere, dar care începe obligatoriu cu litera P – de la partid) într-o dezgustătoare descompunere morală, măcinată de corupţie şi minciună. Pentru a-i scoate în evidenţă tarele şi viciile nu ne-ar ajunge nici timpul şi nici spaţiul. În plus ar fi şi inutil! Presa, prin cotidienele de mare tiraj, o face zilnic, iar reacţia aleşilor naţiunii scoate în evidenţă doar nesimţirea şi cinismul.

Lipsa unor politici economice coerente – obligaţie a tuturor guvernelor şi politicienilor – generează o depopulare a ţării, peste 4 milioane de români muncind în prezent în occident, mai mult sau mai puţin legal. Promisiunile electorale privind crearea de locuri de muncă au avut un viciu ascuns: nu precizau unde vor fi create aceste locuri de muncă. Consecinţa a fost vânzarea de sclavi, mână de lucru ieftină pentru Europa de vest. Este o politică periculoasă, cu consecinţe imprevizibile pe termen lung asupra fiinţei poporului român şi care ne face să ne întrebăm dacă nu cumva e parte a unei strategii foarte bine gândite şi puse în practică.

„Politicile” din învăţământ au creat, deja, un dezastru în rândul tineretului: absolvenţi inculţi, fără cunoştinţe de bază, elementare, numai buni de căpşunari, în cine ştie ce colţ al Europei. Mai grav este însă, dezinteresul pe care îl manifestă tineretul faţă de şcoală, precum şi creşterea violenţei şi infracţionalităţii în unităţile de învăţământ.

Sănătatea, un alt dezastru naţional, produs al tuturor guvernărilor postdecembriste, va submina în viitor, după cum arată studiile şi specialiştii însăşi zestrea genetică a poporului român. Pe termen scut, însă, se poate vedea batjocura la care sunt supuşi categorii largi ale populaţiei, tinerii şi în special pensionarii; în acest moment putem spune că sănătatea a devenit „marfă” de lux, accesibilă doar celor cu dare de mână.

Justiţia, care ar trebui să fie garantul dreptăţii şi egalităţii tuturor în faţa legii, a ajuns dama de companie a politicienilor, cârpa cu care aceştia şterg de pe jos mizeriile lăsate în urmă de combinaţiile dintre politic şi mafia economico-financiară. Strivită între mentalităţile comuniste căreia i-a rămas tributară şi corupţia care o macină din interior, aservită diverselor grupuri de interese această a nu se ştie a câta putere în stat (a treia parcă) nu are nici o şansă de a se regenera, în ciuda eforturilor şi aşteptărilor societăţii.

Atacurile contra ortodoxiei – preocupare constantă a unor cercuri de interese interne şi internaţionale – mai directe sau pur şi simplu staliniste urmăresc de fapt slăbirea coeziunii Bisericii ortodoxe şi scăderea credibilităţii acesteia. Procentul constant de 80-90 la sută din populaţie care îşi manifestă încrederea în Biserică provoacă dureri de cap stăpânului lumii acesteia şi slujbaşilor lui mai mici. Atacurile desfăşurate pe mai multe fronturi, prin presă – vârf de lance al globalizării şi mondializării, prin presiunea ecumenistă exercitată şi de „lupii în blană de oaie” din interiorul Bisericii, care urmăresc să „sfâşie turma” încep să-şi arate roadele: răcirea sentimentului religios, formalismul şi făţărnicia se constituie în înaintemergători ai societăţii secularizate.

Aşa putem spune că arată România începutului de mileniu III, în frunte cu conducători atei, zahei şi vameşi ai zilelor noastre sau în cel mai bun caz făţarnici şi puţin iubitori de Dumnezeu. O Românie aflată în pragul integrării europene, a înghiţirii de către o structură care l-a izgonit în mod clar pe Hristos din mijlocul ei, însă în care peste 60 la sută dintre cei care se declară, pe de altă parte, creştini ortodocşi aşteaptă izbăvirea.