Laurentiu Dumitru [alte articole din rubrica "Tinerii pe calea intrebarilor"]

NOI, CRESTINII stim bine un lucru: cuvintele nu-s obiecte de joaca. Te poti juca cu multe, dar nu cu vorbele, caci ele sunt stropi din Cuvantul Vietii sau, mai bine spus, asa ar trebui sa fie.

Cuvintele noastre trebuie sa se regaseasca in Cuvantul Vietii. Cuvintele noastre au sens, au valoare doar daca marturisesc Viata; in rest, totul e desertaciune… Se cuvine, de asemenea, conform Scripturii, sa spunem ceea ce e da, da si ceea ce e nu, nu, caci ce-i mai mult de la cel rau este (cf. Matei 5, 37).

Asistam in ziua de azi la o pervertire a cuvintelor, mai ales a celor ce au conotatie spirituala, moral-religioasa. In mediile culturale se vehiculeaza des vorbe cu sens deturnat. E chiar la mare cautare sa filosofezi pe astfel de teme… La ce ma refer?

Spre exemplu, ce intelege lumea desacralizata de azi, prin a fi “conservator” sau “traditionalist”? Pentru ea inseamna a fi inchistat, invechit, anacronic… Biserica noastra, insa, si-a asumat acesti termeni pretiosi, chiar si in unele definitii, bineinteles fara a le da sens peiorativ. A conserva ceea ce e valoros, a pastra traditia nu poate fi decat un lucru pozitiv.

“A fi bisericos” inseamna a merge des la biserica si a respecta invatatura, poruncile si prescriptiile Bisericii, insa pentru multi expresia se traduce prin “a fi bigot”, “a fi habotnic”! De asemenea, ce spune lumea actuala ca inseamna “dogmatic”? Oare nu limitat, inchistat, redus, circumscris, preconceput!? Noi, crestinii ortodocsi spunem insa ca dogmatica ne clarifica adevarul revelat, ne expune sistematic dogmele, definindu-ne deci adevarul de credinta. De vom marturisi o alta invatatura devenim eretici si nu mai avem partasie cu Hristos – Adevarul…

Azi e la mare cautare sa “gandesti liber”, insa putini si traiesc realmente liberi, din ce in ce mai putini, caci ceilalti inca nu stiu ca si pentru ei este valabila afirmatia: adevarul va va face liberi…
Un alt exemplu: Pentru crestini, “saracii cu duhul” sunt cei smeriti (intr-una dintre interpretarile patristice), pentru lumea de azi ei sunt prostii, naivii… Chipurile, pe acestia i-ar ferici Bunul Dumnezeu…

Noi numim “mironosite” pe curajoasele si marturisitoarele femei “purtatoare de mir” care vin la mormantul Domnului; lumea de azi insa numeste mironosite pe fetele fandosite, sclifosite, usor fatarnice si viclene si pe cele care vor sa para mai evlavioase decat sunt. De aici si concluzia falsa – in ochii unor necredinciosi – ca aproape orice fata evlavioasa de fapt… “face pe mironosita”.

Apropo de fete, in urma cu vreo cincisprezece ani, daca spuneai despre cineva ca e “fata buna”, toti intelegeau ca are inima buna. Astazi, cand tinerii spun despre o fata ca “e buna”, ei fac referire la trup, referire cu conotatie sexuala evidenta.

Pudoarea e definita ca fiind “sentimentul de sfiala, de jena, de decenta manifestat in comportamentul cuiva; prin extensiune – curatenie morala”[1]; ea este insa asociata mai mereu si definita ca “falsa pudoare”, iar daca-i falsa trebuie lepadata. Ce se cere a fi lepadata? Falsa pudoare. Ce se leapada insa? Chiar pudoarea!

E dureros si nedrept ca astfel de cuvinte s-au “travestit”, ca li s-a denaturat sensul profund moral-religios. De ar fi doar acestea… Insa si “evlavia”, “smerenia”, “jertfa” sunt deja cuvinte prea grele pentru lumea postmoderna conectata la internet… Ele parca sunt aduse de la muzeu, prea miros “a bunica”, a naftalina, a traditie.

Biserica mileniului III e datoare sa lamureasca si uneori chiar sa ia atitudine cu demnitate fata de astfel de deturnari de sens, caci nu e bine sa lasam prea mult cuvantul pe seama “fauritorilor de basme” si a “ritorilor nebuni”, caci scris este ca vom da raspuns pentru fiecare cuvant pe care-l vom rosti, si se cuvine deci sa pazim turma. Teologul are Cuvantul si inca nadajduiesc sa aiba si ultimul cuvant. Si chiar mai mult decat atat – nadajduiesc ca ne vom creste pruncii intr-o tara ce va pune pret pe cuvantul teologului pentru simplu motiv ca acesta nu-i al Lui, ci e din Cuvantul Vesnic “prin care toate s-au facut”…

Sa vorbim lumii cu cuvinte noi si vii, sa-i descoperim sensurile pervertite de aculturatii zilelor noastre, sa cuvantam pe-nteles in agora acestui veac, sa ne deschidem spre lume. Si sa-i vorbim cu dragoste. Invierea Domnului ne invata ca doar dragostea e mai puternica decat moartea. Sa nu ne lasam amagiti de o falsa conceptie despre ravna, sa nu confundam ravna pentru credinta cu agresivitatea noastra, spunea Sfantul Ignatie Briancianinov in Despre inselare [2]. Sa indreptam pe aproapele fara patima, caci si noi suntem pacatosi, nicidecum sfinti.

Cred ca vom fi judecati si pentru tacerea noastra, pentru jena noastra de a nu parea ridicoli in fata lumii. E vremea sa strigam in pustia acestui veac (ce nu se arata deloc a fi religios ori mistic), sa strigam convingator, fara patima, ci cu dragoste, ca si odinioara Inaintemergatorul. Acum e vremea! De n-o vom face acum s-ar putea sa vina ziua cand nu ne vom mai intelege unii cu altii.

—-
Note:
[1]. DEX, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996, p. 868.
[2]. Vezi Despre ravna sufleteasca si cea duhovniceasca (p. 11 si urm.), in Sfantul Ignatie Brianceaninov, Despre inselare, Schitul Lacu, Sfantul Munte Athos, 1999.