Pr. Iulian Gavriluta

SE APROPIE Craciunul. Steaua se intrezare la orizont; unii se pregatesc de chiolhane, altii de post si rugaciune. Cerul lumii vibreaza de magi, tamaie (eventual de contrabanda) si aur, cat mai mult aur. Roscovele sunt si ele prezente, cu dulceata lor nesatula, cu aspectul lor aramiu-putred.

Acum cateva seri am trecut pe langa casa lui Kevin din Home Alone I din Chicago si mi-am adus aminte de pustiul care facea farse unor hoti in perioada Craciunului. Ce frumos (sub chip de fals, de chici) colorat era acel Craciun din film: cu beculete prin copaci, papusi in chip de Iisus si paie lustruite cu grija. De fapt asta e America, o tara reclama, un brain-washing generalizat si institutionalizat, o tara a roscovelor. Pai pana si zidurile caselor in mare parte seamana la culoare cu imaginea depresiva a roscovelor. Sa nu mai zic de mancare, care nu indestuleaza si pe care putinele muste nu se aseaza nici cu invitatie speciala.

Dar aici nu fac apologia stupiditatii americane, de altfel o populatie destul de pasnica; vorbesc de americanul mintit cu regularitate, cel de rand - nu staff-urile troglodite. Am discutat cu multi americani si toti, fara exceptie, il injura pe Bush, nimeni nu e de acord cu el, poate numai parintii semiti ai roscovelor talmudice (si cu tristete o zic si unii romani brain-washing-uiti si capatuiti pe aici). Daca roscovanii (americani) sunt infantili, sa le fie de bine, dar ce te faci cu romanii si alti emigranti, carora nu le mai ajung deloc roscovele sa se hraneasca? Snobii sunt pacatosi, deoarece sunt falsi (singurii pe care Hristos i-a mustrat aspru zicandu-le celebrele: “Vai voua!”) - de preferat este un roscovan infantil decat un snob roman (ceva din finta noastra nu se potriveste cu asta!).

Ne pregatim de Craciun, incercam sa curatam staulul interior de roscove, de wishchi (cum zic taranii la renumita bautura americana), de tembelitatea CNN, de slujbele mumificate de la Bisericile ortodoxe romane de aici. Ce gaseste Hristos in sufletul nostru roscovan? Post de mantuiala; un trup epuizat de munca la smotru pentru un penny in plus; paie lustruite si papusi de plastic; brazi artificiali si Mo(a)s(e)i Craciunite dezgolite ca la Playboy; slujbe cu miros de festila acrita; clopote si sunet de toaca pe CD-uri si altele…

Pentru asta a venit sau vrea Hristos sa vina la noi, an de an? Hristoase, nu veni aici, ca nu ai loc de fum de tigara in Biserica, de muzica bisericeasca aiurita, de Bingo si cafele, du-te in tara Ta, in Romania, acolo, mai gasesti un suflet amarat care sa te primeasca, acolo este locul Tau. Aici lasa-l pe Mos Craciun albastru cu sacul marca Pepsi si Coca-Cola, care lasa-n sosete roboti pentru copii, paianjeni fosforescenti, X-Box-uri si Play Station cu distrugatoare razboaie. Aici nu mai ai loc nici printre ai tai - romanii cu numele.

Hristos raspunde: “Eu iti sunt tata, Eu frate, Eu mire, Eu casa, Eu iti sunt hranitor, Eu haina, Eu radacina, Eu temelie. Tot ce vrei aceea iti sunt. Ca sa nu ai lipsa de nimic. Voi fi in serviciul tau. Caci am venit sa slujesc, nu sa fiu slujit. Eu iti sunt si prieten si oaspe si cap si frate si sora si mama. Iti sunt toate. Numai poarta-te sincer cu Mine. Sarac facutu-M-am pentru tine, pribeag rastignitu-M-am pentru tine pe cruce si am fost pus in mormant. Sus intervin pe langa Tatal pentru tine. Jos, rugator facutu-M-am la Tatal pentru tine. Tu esti pentru Mine totul: si frate si impreuna mostenitor si prieten si madular (al trupului Meu). Ce mai vrei inca?”

Iar, noi, din praful fara de tina raspundem obraznic: “Cateva roscove si niste penny, Doamne…!”

Scara lui Iacob a devenit lift (elevator care nu eleveaza!), Cuminecatura - Grijanie, un mic si prea banal moft (in biserici ortodoxe din America si cu siguranta si din alta parte, credinciosii condusi de nas de vreun preot-janitor se impartasesc fara pregatire aproape la fiecare Liturghie!). “Linu-i Lin” a devenit cel mai aspru pelin, taranganat in mod damblagiu de coristi improvizati intre o tipsie de verzisori si o cafeluta dupa (sau in timpul) mumificata - pomenita slujba.

In tara roscovelor nu mai este loc de Prunc, nici de Maica Sa. Daca umanitatea in acest timp si eon se afla in plenitudine in Fecioara Maria, noi ne aflam ca bieti orbi si cersetori de roscove straine si neindestulatoare. Oare cat vom mai canta, “cantarea lui Dumnezeu”, colinda strabuna in pamant strain? Cand ne vom veni in fire ca fratele nostrum, Fiul pierdut si regasit? Doamne, regaseste-Ne! Drumul catre Dumnezeu trebuie sa treaca prin nasterea dumnezeiescului din noi, in aceste zile de basm (nu Disney Land-ian) trebuie sa redevenim “maicile lui Dumnezeu” (aspectul mariologic al Bisericii – P. Evdokimov), sa-L nastem si noi in pestera plina de dihanii a sufletului nostru obosit.

Dumnezeul-Treime a rostit dincolo de timp: “Fie!” (”Sa fie om…” - Geneza), Fecioara, odinioara a zis acelasi gabrielnic: “Fie!” (”Fie mie dupa cuvantul Tau…”). Acum suntem invitati la ospatul celui de-al treilea: “Fie!”, rostit de noi in aceasta noapte tainica; dar oare suntem noi capabili sa-l rostim cu inima (in acceptiunea nepticilor - parintii filocalici, gandim cu Inima - sufletul - nu cu organul numit creier)? Mai avem noi timp, intre doua roscove si un cont in banca sa mai fim liberi? Am crezut ca America este cea mai libera tara (desi inima-mi soptea mereu contrariul) dar am constatat ca este cel mai sclavagist stat din lume, in care roscovanii sunt mintiti programatic si diabolic. Cine vine aici, se murdareste de stupizenie si infantilism. O, cat de liberi suntem noi romanii! (”Cu virtuti sau defecte, romanii sunt copleti, le au pe toate complet!”, N. Steinhardt) Numai sa vrem si sa fim constienti! Si daca libertate nu e, nimic nu e! (”Dumnezeu se face neatotputernic in fata libertatii umane, pe care nu o poate viola, deoarece a izvorat din Atotputernicia Sa”, Sf. Grigore de Nazianz)

“O, Tu, care esti singur intre cei singuri, si Totul in toti” (H. de Lubac), vino cu mireasma Ta de stea de la rasarituri si ne lumineaza staulul in care binevoiesti sa-Ti culci capul sfant. Te vom primi cu miresme de colinde romanesti si Te vei simti acasa, ca odinioara la inchinarea magilor!

Nu-i asa ca preferati Craciunul, in locul Pastilor? Craciunul, atunci cand nu a devenit prilej de banchet talâmb si artificii colorate, este mult mai bland, cu miros de cozonaci, nu e atata post, nu aminteste de moarte, tenebra fricii umane. Acum e timpul sa ne inghesuim langa bradul impodobit, semnul vesniciei si al pururea-verdelui paradisiac, chiar daca stramosii nostrii aveau mar altoit in loc de brad cu globuri de plastic sau sticla colorata.

Inima ne da ghers la colinde, nu la Prohod; stam sub brad, nu sub Cruce - si asta ne convine; sa fie naivitate sau numai dor de nemurire? Voi hotarati! “Greu iti este tie sa…aluneci pe roscove!”, rasuna in toata necasa romaneasca de aiurea. Trebuie inainte de nebunie sa ne venim in fire si sa zicem: “Doamne, am gresit inaintea Cerului si a Ta…si a neamului meu, a tarii mele…!” O palinca, o lacrima si un colind de Stefan Hrusca - si gata, trece si tenebra noapte a Craciunului, nu? …nu va inselati, pe Craciun nu-L smecheriti voi! Aceste rani se vor razbuna odata, fiecare isi alege moartea sa…sufleteasca. Dumnezeu ne-a dat o arma puternica: credinta, care este supraratiune (Parintele D. Staniloaie). Nu zice El ca in timp ce ne rugam sa credem ca se va intampla si asa va fi? Cateodata Dumnezeu trebuie “obligat” prin iubire, credinta si libertate sa faca ce vrem noi, numai de vom vrea binele.

Caldiceii, conformistii, superficialii vor fi scuipati afara din gura Lui, numai curajosii, nebunii sunt pe placul dumnezeirii. Sa fim nebunii frumosi (in stil dostoievschian) ai neamului si ai traditiei noastre romanesti, oriunde ne-am afla!

Intre un Craciun cu fulgi de nea romanesti si o ploaie de confetti roscovane sau nu, suntem noi, in acest prag de ani rosi de armaghedon.

Craciun Lin, romanesc!