Marius Mioc [articolele acestui autor]

O vorbă înţeleaptă spune: “Dă-mi Doamne seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba, curajul să schimb ceea ce pot şi înţelepciunea să deosebesc aceste două situaţii”. Aşa ar trebui să gîndim noi românii în problema independenţei Cosovo. În actuala situaţie internaţională cauzată de apariţia pe harta Europei a Cosovo, în dispreţul principiului inviolabilităţii graniţelor, ceea ce trebuie să ne preocupe pe noi românii este propriul interes naţional.

În 2005, cînd pentru mine cel puţin era deja limpede că independenţa Cosovo e doar problemă de timp, am publicat pe altermedia articolul “O comparaţie greşită: Cosovo-Transnistria”. Arătam acolo marea greşeală pe care o fac politicienii români, în frunte cu preşedintele Băsescu, făcînd comparaţii între situaţia din Transnistria, teritoriu în care românii sînt grupul etnic majoritar, şi situaţia din Cosovo.

O altă greşeală frecvent întîlnită zilele astea, chiar din partea unor autodeclaraţi apărători ai intereselor româneşti, este de a compara situaţia din Cosovo cu cea din Ardeal. De înţeles asemenea comparaţii din partea unor politicieni unguri, dar de neînţeles din partea celor români.

S-ar putea scrie o listă lungă de deosebiri între Cosovo şi Ardeal. Amintesc doar că majoritatea populaţiei din Ardeal e românească şi nu doreşte separatism, iar după încheierea Tratatului de Pace din 1947, în urma celui de-al doilea război mondial, n-au existat confruntări interetnice importante (episodul din 1990 de la Tîrgu Mureş nici pe departe nu se compară ca amploare cu neîntrerupta stare de conflict din Cosovo, existentă de la destrămarea Imperiului Turcesc).

Una din primejdiile care apar în acest moment este ca, în cancelariile occidentale, să se răspîndească părerea că o situaţie similară cu cea din Cosovo există şi în unele teritorii româneşti. În actuala conjunctură, nepotrivită mi se pare iniţiativa unor români americani de a organiza o petiţie către preşedintele SUA împotriva recunoaşterii independenţei Cosovo. Dacă petiţia ar fi conţinut doar protestul împotriva independenţei Cosovo, n-ar fi fost nimic rău. Însă fraze precum “politica actualei Administraţii de la Washington, prin impunerea şi susţinerea independenţei enclavei Cosovo, parte a Serbiei, stat suveran, este un precedent foarte periculos şi cu urmări foarte neplăcute pentru România”, sînt de-a dreptul iresponsabile. Care sînt acele urmări neplăcute nu se explică (nici nu există, drobul de sare n-a căzut încă). Funcţionarii administraţiei americane, din care doar o mică parte sînt capabili să găsească Transilvania pe hartă, probabil nici nu se gîndeau că România face parte din ţările cu “grave probleme etnice”, a cărei integritate teritorială e discutabilă. Petiţia sus-pomenită prezintă în faţa autorităţilor americane, ca un lucru cert, un fapt neadevărat – existenţa în România a unor probleme etnice comparabile cu cele din Cosovo. Este exact ceea ce lobbyul separatist maghiar încearcă să convingă autorităţile americane de multă vreme şi fără succes. Acum, aceste teorii greşite primesc un plus de credibilitate prin efortul, bine-intenţionat dar nătîng, al unui mic grup de români americani.

Este naivă ideea că guvernul SUA se va răzgîndi în ceea ce priveşte recunoaşterea independenţei Cosovo ca urmare a petiţiei menţionate. Probabil administraţia de la Washington a mai primit cîteva sute de petiţii, atît împotriva cît şi în favoarea independenţei Cosovo. Felul cum a fost alcătuită petiţia este însă profund greşit – ajută la promovarea unor comparaţii de care noi, românii, n-avem nevoie. Să-i lăsăm pe alţii să facă asemenea comparaţii, dar să nu le dăm apă la moară. Afişarea cu ostentaţie a fricii că, în urma precedentului Cosovo, şi România poate pierde teritorii, nu este în interesul naţional românesc.

Cît despre Cosovo, este un teritoriu disputat între sîrbi şi albaneji, nu văd de ce noi, românii, ne-am implica emoţional în această problemă.