Un personaj din Crimă şi pedeapsă, avocatul Piotr Petrovici Lujin, străduindu-se să fie cît mai explicit, atunci cînd vorbeşte despre “un anumit progres şi în domeniul ştiinţific şi în cel al realităţii economice…” realizat în Rusia sec. XIX spune:

“Nu sînt banalităţi! Dacă, de pildă, pînă mai ieri mi se spunea: ‘Iubeşte-ţi aproapele’, şi-l iubeam, ce ieşea din asta?(…) Ieşea că-mi rupeam caftanul în două, îl împărţeam cu aproapele meu şi amîndoi rămîneam pe jumătate goi, după cum spune proverbul: ‘Dacă fugi după doi iepuri, nu prinzi nici unul’. Iar ştiinţa spune: iubeşte-te în primul rînd pe tine însuţi, căci totul pe lumea asta se bizuie pe interesul personal. Dacă te iubeşti numai pe tine, ai să-ţi vezi bine de treburile tale şi caftanul are să-ţi rămînă întreg. Iar realitaţile economice adaugă: cu cît se ridică într-o societate mai mulţi indivizi înstăriţi – adică, cu cît există mai multe caftane întregi – cu atît societatea are temelii mai solide şi realizeză mai bine scopul comun. Aşadar, acumulînd exclusiv pentru mine, eu tocmai prin aceasta acumulez oarecum pentru toţi, şi reuşesc ca şi aproapele meu să capate ceva mai mult decît un caftan rupt; şi asta nu din dărnicia mea personala, izolată, ci ca o consecinţă a bunăstarii generale. Ideea asta este cît se poate de simplă, dar, din nefericire, multa vreme i-a trebuit ca să-şi facă loc în mintea omului, să răzbească de sub exaltarea visătoare, deşi s-ar părea că nu e nevoie să fii cine ştie ce deştept ca să-ţi dai seama…”

Principiul „caftanului întreg”, un mod primitiv (dar absolut necesar) de acumulare de capital, funcţionează şi astăzi si va funcţiona pînă la sfîrşitul veacurilor. O imagine mai plastică pentru a înţelege funcţionarea principiului este caltaboşul: strîns la un capăt, se umfla la celălat.

Cu cîteva luni în urmă am avut ocazia să stau de vorbă mai pe îndelete cu un proaspăt capitalist al vremurilor noastre. Omul nostru, în jur de 45 de ani, prin circumstanţe favorabile, s-a ales cu nişte mijloace de producţie reuşind să organizeze o afacere de productie. Mai mult decît satisfăcut de realizarea interesului personal, eroul timpului nostru, ca şi cel al lui Dostoievski, susţinea cu tărie că secretul bunăstării generale este lupta fiecăruia pentru interesul personal. Nici o aluzie la” iubirea aproapelui”. Spre exemplu,iubirea lui faţă de muncitorii angajati.

Este o constatare de bun simţ că rupînd caftanul din iubire faţă de aproapele nu rezultă decît pagubă. Ce să faci cu o jumătate sau cu un sfert de caftan?

In ultimele două secole, graţie unor instrumente politice, economice, financiare si nu în ultimul rînd şi militare, omenirea a pus la punct regulamente de participare, coduri de conduită etc. pentru ca tot omul să intre în cursa pentru un caftan întreg cu egalitate de şanse. Aşa cum în raniţa fiecărui soldat se alfă bastonul de mareşal (Napoleon), tot aşa în scutecele fiecărui nou născut se afla un caftan (cel puţin ipotetic). Calitatea şi dimensiunea acestuia depind de energia cu care fiecare luptă pentru interesul personal pentru a acumula exclusiv pentru sine. Nu există o relaţie direct proporţională intre calitatea si dimensiunea caftanului si calitatea si dimensiunea umana a persoanei care-l poartă.

Astazi, majoritatea covîrşitoare a locuitorilor planetei sunt angajaţi, dacă nu practic cel puţin mental, în această luptă nobilă de creştere a bunăstării generale. Avînd în vedere ţelul urmărit am putea spune că toţi luptătorii sunt caftangii. ( A cafti = a bate; bătaia ţine tot de luptă). E vorba de competiţie, de concurenţă, şi unde există acestea, care va să zică nu există unitate. Cum ar suna : Caftangii din toate ţările uniţi-vă!?

Pentru a fi comparabile şi clasificabile, caftanele se exprimă sintetic în bani, o moneda de circulaţie internaţionlă, dolar sau, tot mai frecvent, în euro. Cică banul este ochiul dracului. Pai, la cîţi bani sunt ( şi se tot înmulţesc) ar însemna că planeta noastră colcăie de draci!!! Aş, poveşti. Dracii nu există. S-a demonstrat ştiinţific…

Principiul „caftanului întreg” se aplică naţional şi internaţional. Rezultatele acestor competiţii sunt date publicităţii prin topuri: topul celor 10, 100, 300, 500 etc. In aceste topuri gasim caftangii care s-au ales cu caftane de o rară calitate şi de dimensiuni considerabile. Unii motivează prenţa în topuri prin ajutorul divin…

La partea inferioară a clasamentului nu avem topuri, ci milioanele la limita pragului de saraciei, sau miliardul care suferă de foame. Aceştia din urmă, potrivit statisticilor, mor într-un ritm de ca. 20.000/zi, ceea ce înseamnă ca în 27 de ani nu va mai exista pe planetă om care să sufere de foame – doar dacă nu apar alţii alimentînd miliardul sau miliardele. Sigur, unii ar putea spune că sărăcia şi foametea s-ar putea eradica dacă cei din topul fruntaşilor ar rupe generos din caftane si le-ar da celor din coadă. Un astfel de comportament contravine principiului “caftanului întreg”, încurajează păgubosul principiu “iubeşte-ţi aproapele” şi pune în pericol bunăstarea generală.

Niciun uragan, fie el meteorologic, finaciar, petrolier, militar etc. nu zdruncină structura de rezistenţă a “caftanului întreg”. O forţă centripetă misterioasă îi impinge pe caftangii din top spre ochiul uraganului si o forta centrifuga arunca alte miliarde de caftangii spre periferie.

Nicusor Gliga
19 octombrie 2008