Curd-Thorstein Weick, “Zur Zeit”, Viena, nr. 35-36/2004, difuzat de Synergies Européennes

In Italia, Rusia si Turcia, calauzele isi umplu buzunare

VALUL de refugiati si solicitanti de azil ce sosesc pe apa, cu avionul, pe cai terestre: o “afacere de aur.” “Pentru calauze, fiintele umane reprezinta o marfa, la fel ca si drogurile. Transportul in ambarcatiuni mici costa intre 4.000 si 5.000 de dolari. Cu avionul, cu documente false, costa intre 10.000 si 30.000 dolari” explica recent la o conferinta de presa, Ministrul de Interne al Bavariei, Gunther Beckstein (Uniunea Crestin-Sociala, CSU).

Pentru retelele mafiote, traficul de fiinte umane a devenit foarte profitabil, mai ales in tarile care au devenit placi turnante pentru emigratia ilegala, ca Italia, Turcia si Rusia. Conform rapoartelor serviciilor secrete, publicate in “Welt am Sonntag”, cifrele vorbesc de la sine: doar prin Italia tranziteaza anual in jur de 1,6 milioane de emigranti legali si 300.000 ilegali. Tot aceste rapoarte presupun (a asigura ar fi un eufemism!) ca organizatorii emigrarilor ilegale fac parte din bande organizate.

Acestea introduc emigranti ilegali cu aceeasi sarguinta pe care o au in traficul de droguri si de arme. Reteaua “Santa Corona Unita”, cu sediul in Apulia (sudul Italiei), joaca un rol hotarator. Lucreaza in stransa colaborare cu calauzele organizate din Albania, Rusia si Turcia. “Welt am Sonntag” subliniaza: “In Turcia, calauzele castiga deja mai mult din contrabanda cu fiinte umane, decat din traficul de droguri”.

Rolul Turciei este interesant de observat in acest context: tara este “pe calea spre Europa” si oficial doreste sa joace rolul de “portar” al Europei, Ankara pretinzand ca foloseste toate mijloacele sa practice o politica de “etanseizare”. Intrucat candidatii la emigrarea in Europa sunt originari din Africa, Asia sau din Kurdistanul irakian, Turcia este de mult timp un fel de “sala de asteptare”, unde nu se prea pierde timp cu formalitatile.

Asa cum putem citi pe site-ul haGalil.online: “Pentru o actiune concertata, fortele de securitate turcesti au efectuat o razie generala in Istanbul, in iulie trecut, razie avand ca scop depistarea emigrantilor si refugiatilor africani. Au fost arestate 300 de persoane, care au fost inchise in celule colective si supraaglomerate… In urma acestei actiuni, mai multe persoane au murit si cel putin 3 femei au fost violate”. Singurul criteriu pe baza caruia au fost arestate aceste persoane a fost culoarea pielii. Bineinteles, nimeni nu s-a deranjat sa verifice statutul acestora, daca au permise de sedere si nici motivul care i-a determinat sa fuga din tara lor. Sunt emigranti ilegali, aceasta a fost unica justificare a arestarii.

Ulterior, asociatia turca pentru apararea drepturilor omului afiliata la “Human Life Association”, a semnalat ca intre 205 si 290 persoane arestate au fost duse in provincia turca Ipsala, unde fortele de securitate le-au abandonat in no-man’s-land-ul dintre Grecia si Turcia. (n.red.: oare din greseala?)

Un lucru este clar; guvernul turc respecta oficial angajamentele asumate, acela de avanpost al Europei, dar nu se sinchiseste deloc de ambarcatiunile avariate, ticsite de refugiati ce esueaza la Lampedusa, sau in alte parti. Tarmurile Turciei sunt intinse si variat reliefate, iar calauzele experimentate. La fel de clar este ca fluxul de refugiati este ghidat. De cand tunisienii au obtinut drepturi de pescuit in schimbul ajutoarelor de dezvoltare si furnizarea echipamentelor, isi supravegheaza tarmurile cu vigilenta si actioneaza de o maniera mai agresiva impotriva bandelor de calauze. Mai multe ambarcatiuni patruleaza Mediterana intre Tunisia si Italia. In aceste conditii, emigrantii aleg o cale mai lunga, ce porneste din Libia.

Dar a negocia cu Libia, este destul de dificil. In Iulie 2003, italienii si libienii au semnat acorduri pentru inasprirea controalelor in desertul Sahara si de-a lungul coastelor mediteraneene; dar pana acum, acordurile nu au dat rezultate pentru ca vehiculele de teren si radarele promise de partea italiana, nu putut fi livrate Libiei, sub pretextul ca UE respecta embargoul impotriva tarii Colonelului Khadafi, mereu considerat un „stat-golan”. In consecinta, granicerii libieni nu sunt prea zelosi in prinderea clandestinilor (n.red.: ceea ce ne face sa ne gandim ca inamicul american favorizeaza aceasta migratie, pentru a slabi Europa, impiedicand toate negocierile, chiar si cele circumstantiale, cu Libia. Iata la ce serveste embargoul…).

Khadafi trebuie sa faca fata si unei alte probleme: cu cat tarmurile vor fi mai inchise si securizate, cu atat fluxul de clandestini in drum spre Europa va creste ca apa intr-un baraj in interiorul teritoriului libanez (n.red. echilibrul dintre independenta precara alimentara si echilibrul demografic, este amenintat serios).

Tripoli are aceleasi probleme cu masele de oameni veniti din Africa subsahariana, ca si Ankara cu refugiatii kurzi din Irak (n.red.: de care doreste sa se debaraseze pentru a slabi potentialul revolutionar kurd). Mediterana nu mai este un baraj intre Europa si restul lumii, ci un pod. Daca Italia va trece la ofensiva impotriva acestui trafic si va aloca tehnici mai performante de reperare si supraveghere a tarmurilor sale, fluxul de clandestini va urma un alt traseu – se vor testa alte cai de acces pe continentul european. Institutul de Criminologie al Universitatii din Milano, observa de catva timp ca tendinta actuala este de evitare a traseelor lungi pe mare, clandestinii pretinzandu-se turisti, venind pe calea aerului in Europa, din toate colturile lumii.

Angela Tocila