Nicuşor Gliga

Actuala scenă a Teatrului Naţional (Sala Mare), prin dotările ei tehnice, a permis să se joace, pentru prima dată „Danton” a lui Camil Petrescu. Să aduci pe scenă mulţimi de personaje, să schimbi rapid decorul nu se putea realiza decât dacă scena cunoştea modificări tehnice de anvergură, aşa cum proorocea însuşi autorul.

Aşa şi cu scena noastră politică. Încorsetată într-o singură ideologie, cu un partid unic, scena socialist-comunistă oferea puţine şanse de valorificare a potenţialului actoricesc al unui popor. Alegerile de altădată (de partid, de mare adunare naţională etc.) cu actori “de profesie” şi poporul spectator, aveau un parfum aparte de sacralitate si sărbătoare câmpenească. Nu-i de mirare că se terminau totdeauna cu un happy end dinanite cunoscut.

1989, este anul de graţie în care poporul a năvălit pe marea scenă politică a patriei, graţie democraţiei pluripartidiste si televiziunii. Orbit de luminile rampei, n-a observat că au dispărut toate: fabrici, uzine, pământuri, păduri, petrol, institute, bănci, suveranitate, etc.

Nemaifiind legat de cele lumeşti, liber ca pasărea cerului, tot omul are acum un rol şi poate deveni actor de primă mână, indiferent de educaţie, pregătire, profesiune etc. Graniţa dintre amatorism şi profesionalisam a dispărut complet. Pregătirea unor spectacole de mare anvergură durează, de regulă, 4-5 ani sau chiar mai puţin, în cazul în care calitatea repetiţiilor impun o stagiune anticipată.

In fiecare stagiune se joacă un remake al piesei “O ţară pierdută”, de fiecare dată cu titlul schimbat dar cam cu aceleaşi personaje principale. De la stagiune la stagiune, progresele sunt evidente. S-au experimentat toate genurile, clasic, tragic, comic, tragic-comic, romantic, realist, suprarealist, absurd, ştiinţifico-fantastic, underground, happening etc. După cele jucate în actul întâi şi după primele scene din actul doi, actuala piesă însumează toate experienţele anterioare, este un teatru total! De data aceasta, titlul cel mai potrivit ar fi “Candidaţii, mogulii si turmentaţii”, aceştia din urmă fiind, bineînţeles, toţi cetăţenii cu drept de vot (şi nu numai!) Nu orice turmentat este candidat sau mogul dar toţi candidaţii si mogulii sunt şi ei turmentaţi. Cu alte cuvinte beţia electorală este generală!

Nădăjduiesc că la urmatoarea gală, UNITER va lua în consideraţie şi această genială piesă de teatru, opera întregului popor. Am convingerea că va recolta toate premiile puse în joc. In fond este contribuţia noastră naţională la teatrul global, în care fiecare ţară, fiecare popor îşi joacă propria piesă, sub regia păpuşarului acesti lumi.

Nicuşor Gliga
27 noiembrie 2009