AlterMedia România
AlterMedia România: “Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona” (A. Einstein)
eurosceptic

AVERTISMENT DE TREPADUS

October 7th, 2006 · Comentati (11 Comentarii)

Email This Post Print This Post

Corneliu Florea

129912tycx_w.jpg“Ce vor face oamenii acestia daca vor ajunge la putere? Nu ma indoiesc ca vor umple puscariile, cum singuri se lauda, dar ma tem ca nu cu corupti, ci cu voi liberalilor, cu voi intelectualilor, cu tine, omule cinstit, care citesti aceste rinduri, si cu mine” - ne da Mircea Cartarescu UN AVERTISMENT in Jurnalul National.

Pe unde vad un avertisment, ma opresc si il citesc pentru a evita un posibil hazard. In virtutea acestei obisnuinte am citit si “UN AVERTISMENT” aparut in Jurnalul National pe data de 31 Iulie 2006 sub semnatura lui Mircea Cartarescu.

Am fost surprins ca semnatarul avertismentului - un decorat cultural al presedintelui Basescu pentru clipul electoral pe care i l-a inchinat in anul 2004 - ma considera om cinstit numai pentru faptul ca ii citesc avertismentul, ceea ce nu am intilnit in alte avertismente. Intr-un fel, de moment m-am simtit magulit, fiindca niciodata pina acum vreun “boier al mintii” din Bucuresti nu m-a facut om cinstit. Numai ca maguleala asta, de care nu aveam nevoie fiindca ii citesc, mi-a adus aminte de o maxima latineasca “Verbis blandis fraudem celat pectore” - am scris-o corect fiindca m-am uitat in carte - si inseamna: prin cuvinte lingusitoare se ascunde o inselatorie. In cazul de fata, nea-mircica ne face intelectuali si cinstiti ca sa fim de acord cu ce scrie el! Ieftin.

Dupa lectura, in acest caz, sunt un om necinstit din mai multe motive. Intii de toate nu vreau sa ma nimeresc cu nea-mircica intr-o celula, ca scrie ca si pe el il baga la inchisoare fiind om cinstit, basca intelectual din clasa cea mai superioara: boierii mintii! Sa ajung cu el, si altii ca el, intr-o celula ar fi o noua reeducare pitesti, in care nea-mircica ar fi un nou turcan si impreuna cu trupa lui m-ar pune “sa-mi caut in toate ascunzisurile mintii” toate sentimentele si ideile nationale, sa le scot de acolo iar ei sa le calce in picioare!! Plus altele pe care nu le scriu, dar le stim cu totii care am citit “The anti-humans” a lui Dumitru Bacu, sau cel putin rezumatul Pitesti de Virgil Ierunca.


Sunt un om necinstit pentru ca singur, si nesilit de nimeni, sunt un anti-Basescu, fara sa fac parte din nici-o coalitie, pentru ca nea-mircica scrie in avertismentul sau ca s-a format coalitia anti-Basescu, si asta echivaleaza cu un alt dezastru romanesc total. Cum inca, in democratia romaneasca de azi nu s-a dat si o ordonanta de pedepsire a antibasismul, avem voie si noi particularii, nu numai parlamentarii, sa ne exprimam nemultumirile fata de actualul flotant de la Cotroceni, aranjatul presedinte al Romaniei.

Personal, mie imi plac marinarii in uniforma si prin porturi, mai departe, parca nu sunt la locul lor. Dar e de-a dreptul neplacut sa vezi un fost marinar care si-a vindut vaporul, sau vapoarele, chiar daca e om cinstit si fara dosar de informator, iar nea-mircica ni-l infatiseaza propagandistic ca pe un far cind scrie: “In comparatie cu Parlamentul, insa, presedintele ramine o lumina” fara sa ne avertizeze sa ne punem ochelari de sudura cind il privim. E clar ca trepadusii epocii de tranzitie nu se deosebesc de trepadusii epocii de aur. In trecut Ceausescu era farul calauzitor, azi a ajuns Basescu! Suntem tot la apa! Inainte, trepadusii din jurul lui Ceausescu ii ziceau si geniu carpatin, azi, fiind doar un presedinte executat, nea-mircica ii articuleaza o copita facindu-l cizmar analfabet. Bravo, nea-mircica, vezi de ce nu vreau eu sa fiu cinstit ca tine.

Decoratul cultural al presedintelui merge si mai departe, in fond si la urma urmei, mai sunt si alte decoratii,mai sunt si alte “functii culturale” in mina lui Basescu, deci, ne reaminteste ca: “Traian Basescu, cistigind alegerile din 2004, a schimbat de unul singur, cursul istoriei recente”. Valeu, neica, fugi ca mor, asta-i mai mare ca Alexandru Machedon!! Cu ce sa incep? Cu faptul ca, nea-mircica din invidie, nu pomeneste nimic de ajutorul dat si de tanti-Udrea si Mona-turnatoarea sau sa-l intreb “cu cite grade” a schimbat cursul istoriei, afara de alea cind, dupa un chef, s-a urcat la volanul masinii, sa-i arate el lui Mircea Cartarescu cum se respecta constitutia si legile tarii romanesti. In paranteza, orice cetatean din orice parte a lumii, indiferent de ce invirteste, poate petrece o noapte din cind in cind, e viata lui libera. Unii se mai urca la volan pe urma, dar un presedinte luminos, schimbator de curs istoric recent nu face asa ceva.

Vorbind despre schimbarea cursului istoriei recente, nea-mircica avind gramul sensibilitatii poetice minore are dreptul sa se iluzioneze pina la halucinatie, dar devine un publicist trepadus cind vrea sa ne iluzioneze si pe noi, necinstitii. Pentru precizare, avem si noi dreptul sa-l avertizam sa ne lase in pace, sa nu tot faca atita pe marele producator de opinie publica superioara, fiindca multi dintre noi il vedem cum este, si nu este prea mult. Apoi, poporul roman, pe care-l numeste “popor vegetal” s-a cam saturat de atita intoxicare cind cu rasaritul cind cu apusul, iar acum dupa epoca de aur, nu mai digera si epoca Basescu. Degeaba ne insira dezastrul istoric, politic, economic si cultural romanesc sub Ion Marcel Ilici Iliescu si Adrian Nastase fiindca schimbatorul de curs istoric recent nu s-a atins nici cu legea de ei!! Sunt tot acolo, pe pozitii!! De ce? Nea-mircica, nu ai o explicata reala? Atunci, intreaba-ti “farul” daca nu are ceva de schimbat din aceasta istorie recenta? Oare nu a venit vremea ca intelectualii cinstiti sa pretinda cu insistenta “schimbatorului de istorie” sa dispuna dedeschiderea arhivei comuniste, iar justitiea sa-si faca datoria, judece in public, corect pe cei ce au guvernat Romania si i-au adus daune istorice, politice, economice, culturale! E prea mult, nu se poate!! Atunci, continua sa te scalzi in apele calde ale puterii, e bine la caldurica ei!!

Sa ne intoarcem la avertismentul poetului, publicistului, scriitorului, premiatului, decortatului, tradus, hat, peste hotare, Mircea Cartarescu pentru ca trebuie sa ajungem la el, altfel ramin cu tendonul achilian descoperit. E drept ca, de moment, s-a format o coalitie anti-Basescu in parlament, asta doar asa, ca o apa de ploaie prlamentara in plus, din care nea-mircica si-a facut un plan. In prima parte, un laudatio lui Traian Basescu, ascultati-l: “Presedintele Basescu este iarasi singur impotriva tuturor…” Este apoteotic, da impresia unui cirmaci care sta la prora impotriva furtunii napastuite asupra sa. Furtuna fiind intr-un pahar de apa, in cazul de fata parlamentul Romaniei. In partea a doua, prevenirea: “…singura alternativa la Basescu este Vadim Tudor. Nu exista alta. Nu e-n intentia mea sa sperii pe nimeni, ci doar sa avertizez.” M-am speriat, speriat de-a binelea, desi mi s-a spus sa nu ma speriu. Revenindu-mi il intreb pe nea-mircica, futuristul-prevenitor, ce au pazit ei acolo pe malul Dambovitei timp de 16 ani de nu si-au gasit si alte alternative? Sau poate s-au tras unii pe altii la fund, sa nu iasa vreunl la suprafata, ca si aia din cazanul cu smoala din fundul iadului? Sau poate alternativele trebuiesc sa fie incontinuare marionete in mina civilizatilor-democrati.

Sa fiu cinstit, din punctul meu de vedere, exista o mare diferenta de personalitate intre Basescu si Vadim Tudor, in favoarea celui de-al doilea. E drept, printre marinari sunt multi intelectuali, dar nu Basescu, pe cind Vadim Tudor este un profesionist talentat, un erudit. Basescu e doar un smecheras, un vaporean care vinde ce nu-i apartinea si pune mina pe ceea ce nu I se cuvine legal,in timp ce Vadim Tudor, tip sensibil pina la labilitate si inconsecvent; ba ii iarta pe toti, ba se apuca sa construiasaca inchisori, sa-l bage in panica pe Mircea Cartarescu si pe toti cititorii lui cinstiti. Basescu sare dintr-o barca in alta, pentru ca la toate prin cite a trecut le-a dat cite-o gaura, in timp ce Vadim Tudor este singurul redactor sef din Romania, care conduce un sapataminal de cincisprezece ani, citit de milioane de romani, de toate categoriile sociale si intelectuale. Din pacate, imi permit ca cititor permanent, sa spun ca si-a irosit prea mult timp cu polemicile in loc sa fie in campanie politica non-stop prin tara. Oamenii obisnuiti l-ar fi cunoscut mai bine si ascultindu-se reciproc s-ar fi format interelatii necesare succesului. Si fiindca am ajuns aici, cu parere de rau, trebuie sa-l linistesc pe Mircea Cartarescu: Vadim Tudor nu mai are sanse prezidentiale, din multe motive. Pentru ca,se vede presedinte inainte de-a fi si asculta numai pe cei ce il lauda virtos. Apoi numele partidului este depasit vremurilor politice de azi, nu si idealurilor. In lumea care traim, idealurile nu se mai striga in gura mare, se urmaresc tacit, cu stoicism pina la realizare!! A pierdut enorm cind a dat mina cu bratul lung al Mossad-ului, care la studiat temeinic anterior, i-a descoperit punctele nevralgice si in momentul lui cel mai favorabil politic, a actionat …

Restul a fost apa de ploaie; Adrian Nastase era prea compromis si nesuferit de arogant alegatorilor romani, asa ca l-au impins in fata pe marinar, zimbaret si dansator, prins in ate, ca o marioneta, de cele comise. Si astfel au ajuns romanii cu un presedinte (ales doar de vreo 35% dintre ei) “sa traiasca bine” si sa ia caste gura la trepadusi lui, gen Mircea Cartarescu, care se pricepe la istoria lumii mai putin decit un maturator de strada la mersul stelelor pe cer. In schimb, daca nu ii accepti parerile sale esti un nevertebrat, un primitiv, cu limbaj suburban prin rea-credinta si mizerie morala.

Bravo nea-mircica, parca ai fi coleg de banca cu Andrei Plesu si Alcibiade.

Corneliu Florea, august 2006, Winnipeg - Canada

Tags: Opinii

11 responses so far ↓

  • 1 pancone // Oct 7, 2006 at 12:02 pm

    CVT e nebun.

  • 2 Gautama Siddhartha // Oct 7, 2006 at 3:19 pm

    Stimate domn,
    in continuare vad ca folositi aceasta sintagma: “boierii mintii”. Nu este pentru prima data cand o aplicati unor persoane care va displac. Este dreptul Dumneavoastra. Nu apar pe nimeni si nu sunt avocatul nimanui. Cateva intrebari doar: cine ii impiedica pe cei care adera la opiniile lui Sorin Adam Matei sa fie geniali? Cine ii impiedica sa scrie carti de valoare? Le-a interzis acest lucru Andrei Plesu?
    A facut Gabriel Liiceanu presiuni asupra editurilor ca sa nu le fie publicate cartile? Sunt doar intrebarile unui nedumerit.
    Da, cred ca aveti dreptate in legatura cu anumite aprecieri la adresa lui Traian Basescu, aprecieri pe care si eu le consider exagerate.
    Observ o anumita admiratie pentru C.V. Tudor. Este, din nou, dreptul Dumneavoastra. Cunoasteti opiniile si activitatea lui C.V. Tudor, anterioare anului 1989? Revista “Saptamana” va spune ceva?
    Spuneti ca C.V. Tudor este un erudit, un profesionist. A insira date, nume, citate si evenimente intr-un stil uneori delirant, nu este in nici un caz eruditie.
    Sunteti, din cate inteleg, un cititor al revistei “Romania Mare”. Cum se impaca eruditia, profesionalismul lui Vadim Tudor cu suvoiul de mizerii, calomnii si atacuri la persoana care se revarsa din paginile acestei reviste. Locuiti in Canada. Asa se intampla si acolo? Exista in Canada vreo revista de genul “Romaniei Mari”? Care este, in Canada, soarta calomniatorilor? Sunt folosite, in Canada, ziarele pentru a injura alte persoane?
    Finalul este apoteotic: alaturarea lui Andrei Plesu si a lui Alcibiade. In calitate de cititor al “Romaniei Mari”, stiti cine e Alcibiade. Ciudata alaturare….

  • 3 tomiris // Oct 8, 2006 at 10:43 am

    Din nou un articol interesant.Vreau sa spun ca nu l-am votat pe CVT niciodata. Nu am citit decit accidental Romania Mare. Sint convins ca este nebun si mi-au m-ai confirmat si altii care l-au vazut cum se comporta.Sint convins ca indiferent cit l-ar baga sau l-ar scoate CNSAS-ul el a fost cu Grade in Securitate.Sint convins ca este o lichea fara o directie politica( prin “90 am citit un articol numit Lichele pe valurile istoriei despre el in care se alaturau poezii despre Ceausescu de dinainte de “89 cu condamnari ale Tiranului scrise dupa 90 , si cu revenirea in elogierea lui Ceausescu apoi).M-a dezamagit profund cind tot din lichelism a acceptat varianta evreeasca privitore la cei 400 000 de evrei de care este responsabil statul roman iar daca Basescu e un incult si poate sa accepte orice Vadim este un erudit si stia foarte bine ca nu este adevarat ba chiar este o insulta adresata poporului roman si memoriei Maresalului Antonescu.
    Dar tot la fel de convins sint ca Basescu a avut Grade mari in Secu (mai mari cu siguranta decit CVT),tot asa de convins sint ca chiar daca nu vor aparea probe niciodata ( o crima perfecta) flota tot Base a maritat-o . Nu l-am vota niciodata pt. ca mi-a facut impresia totdeauna de “smecheras” “fante de mahala” si imi pare foarte rau ca din convingeri politice (eu am fost in opozitie ) nu l-am votat in 2000 pe Oprescu la Primarie.
    In 2004 l-am votat pe Nastase pt ca am crezut ca este un rau mai mic pentru Romania si continui sa cred ca nu m-am inselat .
    Daca ar fi sa concluzionez CVT este un fel de “Nebunul satului ” erudit, lichea, un nebun pe care alte partide il folosesc ca sperietoare, dar Base e muuult mai periculos, pe el l-as asemana cu Stalin si probabil ca in alte vremi ar fi ajuns asemeni lui Stalin un om pe care nu-l intereseaza decit Mai multa Putere si care face tot ceea ce este posibil sa o aiba. Ca om politic il admir , asa smecheras cum este a reusit sa insele o multime de oameni cu carte muuult mai multa iar lui Tariceanu ‘om subtire’ i-o trage saptaminal . Daca ar fi doar un film sau o piesa de teatru probabil ca personajul mi-ar fi simpatic, dar eu traiesc Aici si acest ‘Smecheras’joaca la barbut viitorul Romaniei si al meu si de aceea nu pot sa nu ma cutremur cind imi dau seama ce au ales romanii.
    De aceea consider ca intre Base si CVT acesta din urma e muult mai putin periculos pentru Romania

  • 4 toni // Oct 8, 2006 at 5:35 pm

    CV Tudor este o tinta falsa pentru nationalisti . Romanul e nationalist prin fire , isi iubeste tara , ii place ca traieste intr-un stat national , sau ca macar acest stat exista , n-are chef sa se amestece cu toata golanimea Africii si Asiei cum in curand ne va cere Uniunea Europeana , etc.

    Pentru ca nationalimul sa nu incurce planurile globalistilor , atunci este bagat la inaintare un tip compromis , controlabil , usor de inlaturat la nevoie precum CV Tudor . Si astfel aceste sentimente nationaliste ale unor naivi se indreapta spre el .
    Ce s-ar intampla daca azi s-ar naste un nou CZ Codreanu ? In cazul in care n-ar fi asasinat ca originalul in 1940 , caz cu probabilitatea cea mai mare , s-ar ridica rapid in sondaje si ajungand intr-o functie politica inalta , impreuna cu camarazii sai , ar reda Romania romanilor , asa cum se cuvine sa se intample cu tara asta .
    Puteti vedea cat de mult isi doresc romanii un erou care sa le redea tara urmarind ridicarea in sondaje a lu Gigi Becali . Sunt chiar disperati in moment ce isi pun sperantele intr-un tip ca Gigi Becali .

    Intr-o asemenea situatie e tolerat unul ca CV Tudor ca sa deturneze sperantele de la o varianta nationalista serioasa si coerenta .

  • 5 Zob Gheorghe // Oct 8, 2006 at 5:51 pm

    Bun articol.

  • 6 corneliuflorea // Oct 9, 2006 at 7:50 am

    RASPUNS DOMNULUI CARE SEMNEAZA CU PAROLA GS. Stimate domn va raspund intrebarilor pe pe care mi le-ati adresat. Dar
    ininte de asta vreau sa va multumesc pentru tonul civilizat prin care mi le-ati adresat. Asa am considerat ca trebuie sa fie un forum: un schimb de idei, argumente, sugestii intre persoane care au educatie, cultura si experienta diferita. Si chiar daca nu se ajunge la un numitor comun, cel putin purtat civilizat, lasa amprenta politicoasa, democratica.
    1 - Sintagma “boierii mintii” nu-mi apartine am
    citit-o in publicatiile romanesti. Dupa mine defineste nu pe cei mai valorosi carturari romani ci pe cei ce vor sa fie considerati astfel. Pentru acest scop s-au grupat intr-o formatiune in care se lauda unii pe altii si se propaga tot timpul in mass media romaneasca.
    Mie imi displac, iar un forumist m-a jignit cind a afirmat ca sunt frustrat ca nu sunt ca ei. O grosolana jignire, dar pe forum, sub anonimat este la moda. Sunt medic, profesez de peste 40 de ani, imi stiu dimensiunile si sunt foarte multumit de confortul social si cultural pe care l-am atins, prin mine insumi. 2 - Actualii “boieri ai mintii”, ii insir cum am aflat din Romania Libera: Plesu, Liiceanu, Patapievici, Dinescu nu sunt geniali, sunt doar niste elite bucurestene, propulsate si autopropulsate deasupra celorlalti de acolo, iar Sorin Adam Matei nu-i impeiedeca sa devina geniali, pe ei intii de toate. Genialitatea nu se discuta se manifesta. 3- In zilele de azi nimeni nu impiedeca pe nimeni sa scrie carti valoroase. Sa se publice, sa fie prezentate in mod corect asta este altceva !! Apoi sa nu uitam, valoarea are si dimensiuni diferite de la cititor la cititor sau ca traim in vremuri cind nu valoarea este cheia ci publicitatea. “Azi scrie toata lumea” 4 -
    Gabriel Liiceanu este un editor “de tip nou” adica bani sa iasa, dar sa fie “politically correct”. Personal i-am sugestionat sa publice doua carti - nu pe ale mele - a tacut ca un strut cu capul in asfaltul bucurestean, fiindca romanii nu trebuie sa li se arate adevaratele fete ale lumii, ci doar mastile cu care defileaza. 5- Sigur ca stiu ce scria CVT inainte de 1989, stiu de la regretatul Virgil Ierunca, care in revita Limite avea o rubrica intitulata Antologia Rusinii, in care apareau multe din osanalele scriitorimii din Romania Socialista. Toti scriau, unii mai mult altii mai putin, stiiti DVS. 6- Ma intrebati daca revista Sptamina imi spune ceva ? Nu , pentru nu am citit-o niciodata. Am aflat ca dupa 1989 a fost interzisa si am fost mirat de asa democratie, ce se instala in Romania. Tot atunci am aflat ca si partidul comunist roman a fost interzis. Si iar m-am mirat de ce democratie va fi in Romania. Nu stiu daca are rost sa va precizez ca eu nu am fost niciodata membru vreunui partid inainte sau dupa 1989 , dar partidul comunist nu trebuia desfintat, trebuiau lasati in sucul lor. La fel zic ca si legionarilor trebuia sa li se dea dreptul sa se replieze si sa se manifeste….
    7- Da, il consider pe CVT un profesionist bun, erudit. Da citesc saptaminalul Romania Mare. Cum altfel as putea sa am o imagine clara daca as citi numai Scinteia ? In fiecare zi am o ora in care “rasfoiesc pe internet” cotidianele bucurestene, stiu cine sunteti si unde va aflati. Sa fiti convins ca nu-mi place folosirea unui vocabular murdar, dar eu nu citesc cuvintele, ci evenimentele, ideile, oamenii. Pacostea mea este ca nu ma pot desprinde de radacinile mele romanesti. Pentru asta sunt etichetat de cei limitati cum le vine la gura. Sa le fie de bine, se poate trai in lume si fara intelegere , cultura, identitate. “Fericiti cei ce pleaca din tara lor si o dau uitarii” 8 - Canada nu este Romania. Nu se poate compara o tara care a trecut prin doua razboie mondile cu alta care a fost scutita de asemenea dezastre. Nu se poate comapra o tara saracita prin sovromuri cu a doua tara din lume ca marime si bogatii. Nu se poate compara un babilon modern cu o tara cu istorie de 2000 de ani, mica cit o insulita intr-o mare slava, s.a.m.d.
    9- Da, stiu ca Alcibiade a fost aristocrat athenian , elevul lui Socrate si a fost cind cu atenienii cind cu spartani in Razboiul Peloponnesian dar nu stiu dece cei dela RM i-au luat numele. Oricum limbajul din “saptamina pe scurt” le vor aduce multe greutati. Eu l-am atentionat pe CVT ca da apa la moara railor . Treaba lor… Acum sa va intreb si eu daca ati citit “Citeva speci de imbecili” articol scris si publicat de Andrei Plesu in Dilema sau “obscenitatea publica” ?Sa vedeti ce vocabular de banca cu Alcibiade de la RM are si boierul mintii, fost de doua ori ministru si niciodata nu a adus vreun folos Romaniei …

  • 7 toni // Oct 9, 2006 at 10:44 am

    @Corneliu Florea

    Domnule Florea , apreciez articolele dvs. . Am o intrebare , daca nu va place limbajul vulgar-agresiv , cum puteti sa cititi “Romania Mare” care abunda prin pasaje cu limbaj veninos , insultator , pasaje pline de calomnii , etc. ?

    Si eu am incercat sa citesc Romania Mare dar citind cateva pasaje am avut senzatia senzatia ca imi otravesc sufletul si am renuntat .

    Cat despre o informare corecta , aveti dreptate . Din presa asa zis democrata nu se poate afla decat ce doreste gasca de proprietari de ziare . Unele probleme importante sunt minimalizate sau chiar trecute cu vederea iar altele minore sunt pritocite indelung , se cultiva vulgaritatea , senzationalul , dezmatul , etc.

  • 8 Tamburus // Oct 9, 2006 at 7:36 pm

    Şi eu citesc România Mare şi, punând revista lui Vadim pe lângă toate celelalte, eu cred că în ea găseşti mai multe adevăruri şi mai mult naţionalism decât în toate celelalte!. Da; lui Alcibiade i-am spus şi eu că de multe ori pare-se a fi o ţaţă de mahala! dar, probabil ca el întrebuinţează vocabularul pe care îl înţeleg acuzaţii!. Cât despre Vadim! El nu poate să fie nebun şi să fie în poziţia pe care o are: şef de partid, vice preşedintele Senatului! Cât despre limbajul pe care’l întrebuinţează! ce vreţi; este poet şi, şi Eminescu i-a băgat în P.M. lor pe unii dintre criticii lui!. Eu nu cred că este vreun politician în ţară mai naţionalist decât Vadim! Are UDMR-iştii alt duşman mai mare!? A mai existat de la 23 August încoace un trădător mai mare decât Emil Constantinescu!. sau altul care a dus ţara la râpă mai mult decât Iliescu şi Roman!? Şi acum, la beţivul Băsescu care ne dezonorează ţara, numind ca directorul centrului Cultural un caracter care a declarat odată că: îi este ruşine că este român!!! sau, numind în comisia de anchetare a comunismului pe feciorul unui criminal comunist!. Luând toate acestea în consideraţie, eu cred că Vadim ar fi mai preferabil în locul celor patru mai sus numiţi!. Şi, că ar fi fost cine ştie ce! pe timpul lui Ceauşescu! Dar, s’o spunem pe şleaua: câţi au fost care nu l-au pupat în cur pe Ceauşescu!?. Şi vorbind despre Ceauşescu! Eu cred că Ceauşescu a fost mai patriot decât toţi cei numiţi mai sus! Probabil că Vadim îi va face pe unguri să ştie că ei trăiesc în România la fel cum i-a pus Ceauşescu cu botul pe labe!. Trebuie să dăm omului ocazia să să ne arate ce poate… Mai rău decât am avut, nu poate fi…

  • 9 cetateanca // Oct 10, 2006 at 7:18 pm

    Domnule Corneliu Florea,

    Ma tem ca pare un facut. De aproape fiecare data cand s-a nimerit sa dau de un articol de pe Altermedia, era vorba de unul semnat de dumneavoastra, care comenta cu un ton tendentios pe unul dintre “boierii mintii”. Ma abtin sa caut o oarecare “furie proletara” atintita catre o “boierime” actuala. Mica mea doza de malitiozitate, dar nu indreptata impotriva dvs. cat impotriva alaturarii pe care o faceti. (Nu mai comentez vad-ca-arhi-dezbatuta sintagma care v-a placut atat de mult incat nu o lepadati nici de teama de a o “toci”)
    Sa-mi scuzati putin dramatismul in cele ce urmeaza, dar… daca nici macar un om de litere precum Mircea Cartarescu sau niste filozofi/eseisti, printre altele elevi ai lui Noica(si nu, nu este un sofism) nu se mai numara intr-o elita a intelectualitatii romanesti, unde sa mai cautam elita aia, bat-o vina?
    Imi aruncati in contrapondere un redactor-sef, politician, teolog si ce-o mai fi, sustinand ca atarna mai greu in balanta. Un om pe care ajungem sa-l asociem mai degraba cu OTVul decat cu pagina de carte. Imi permit sa presupun ca filozofia nu va preocupa cine stie ce, sau poate e vorba de literatura… altfel nu inteleg cum de ati incerca sa imi substituiti patru autori contemporani de marca in aceste domenii cu un publicist. Asta lasand la o parte opiniile mele personale despre CV Tudor. Totusi, cand mi se arunca in obraz faptul ca un Cartarescu, un Plesu, un Patapievici s-ar gudura pe langa vreun om de stat pentru cutare post sau beneficiu, incepe sa mi se para cel putin dubios traiul caldut de fruntas pe care a reusit domnul Tudor sa si-l asigure indiferent sub ce regim. Nu este exclus sa se poata sari din elita comunismului intr-una ulterioara. Dar in ceea ce ma priveste sunt sceptica.

    De fapt, cu ce v-a lezat atat de mult editorialul lui Cartarescu? Stiu ca pare ridicola intrebarea dupa atatea paragrafe bolduite. Cu faptul ca isi exprima o opinie public, printr-un text persuasiv care nu cauta sa-si ascunda natura, asa cum sunt, de altfel, si ale dvs? Veti raspunde “nu, cu faptul ca il infatiseaza pe Basescu drept un luptator pentru dreptate si ii acorda votul de incredere”. Fie. Si pe mine m-a socat cinstea de care se bucura domnul Vadim in ochii dvs, fie si numai pentru faptul ca ii huliti pe altii, cautand prilejuri chiar si intr-o “epoca” in care putini auzisera de ei, in schimb Vadim se afla in frunte, chiar in partidul pe care pretindeti sa-l dispretuiti si sa-l blamati.
    Sa fie Basescu mai rau decat Vadim? Se prea poate. Sa fie Vadim mai rau decat Iliescu? De ce nu? Ce anume cauta sa exprime acest “rau” sau vreun “bine? O judecata de valoare, prin excelenta subiectiva. Mi se pare ciudat sa va infurie subiectivismul altuia, cat si faptul ca acela incearca sa inoculeze si altora opinia lui(si doar asta face un text persuasiv, in fond), dar sa-i dati replica tot printr-un text persuasiv si opunandu-i subiectivismul dvs, pe care insa il prezentati drept cea mai obiectiva luciditate posibila. Ca sa-l impuneti “cititorilor” dvs.

    In treacat ating si faptul ca traiti in Canada, desi va doare sufletul de realitatea romaneasca si de opinia publica autohtona. Nu ma leg aici de nationalism, convingerile dvs personale va privesc. Ci de faptul ca, in opinia mea, adevarata imagine a realitatii unei societati nu se obtine din ziare.

  • 10 Harkonnen // Oct 11, 2006 at 9:22 am

    O fi CVT nebun dar are un serviciu de informatii destul de bine pus la punct. Multe scandaluri (ex FNI, Rompetrol) care au erupt in presa in ultimii ani, au fost anuntate initial in “Romania Tare” (sic!) :-)))))
    Se vede ca multi “calugari” de la “Secu’ ” si-au gasit adapost sub “patrafirul” lui Nebunel.

    Oricum, incredere in el nu am: face prea mult circ de “integritatea” sa si in acelasi timp are mentalitati de politician ajuns: a se vedea reactiile sale vis-a-vis de criticile aduse parlamentarilor. Sau cum tine linga el indivizi gen Mitica Dragomir.
    E frumos ca ajuta niste oameni nevoiasi (Cina Crestina) dar sa faci parada de faptele bune mi se pare fariseism curat…

    Cit priveste limbajul vulgar: se poate face abstractie de el, informatia conteaza: la urma urmei viata nu e nici salon aristocratic, nici cenaclu literar… In pamfletul “Baroane” Arghezi folosea un limbaj similar.

    Intotdeauna, cind cineva face afirmatii gen “vai, ce urit vorbeste” sau “ce grosolan este” (ma refer la modul general, nu la CVT) imi aduc aminte de un banc (pt. mimoze):

    Un betiv urina linga un gard. Trece o doamna:
    - Vai, ce grosolanie!
    - Ei, da, dar de lungime ce spuneti? face betivul

  • 11 corneliuflorea // Oct 11, 2006 at 10:11 am

    RASPUNSURI SI MICI COMENTARII LA INTREBARI. Pentru “toni” la intrebarea:”Daca
    nu va place limbajul vulgar-agresiv, cum puteti sa cititi “Romania Mare” Repet, nu-mi place si nu folosesc asemenea expresii, dar citesc !!
    Vocabularul defapt este un ambalaj, fiecare ambaleaza cum se pricepe. Apoi eu nu am crescut in saloane literare, am trait printre tarani, muncitori, oraseni de margina. Sunt si medic, prin asta vreau sa spun ca acelasi index il folosesc sa palpez si cerul gurii si prostata !! Stiti DVS ce m-a socat pe mine, cel mai tare in Romania Mare ? Ani de zile i s-a facut cultul lui Ion Antonescu, ca intr-o zi sa-l demoleze !! Asta consterneaza !! In acea zi
    CVT a pierdut o jumatate de milion de simpatizanti !! A inceput declinul sau. Asa am
    auzit, asa mi se pare. Sa ne intoarcem la vocabular, ar fi de discutat si scris zile intregi, mai ales daca ne-am muta la celalalt pol, acolo unde “unele dintre elitele dambovitene” folosesc un vocabular pe care 80% din romani nu-l folosesc, nu-l inteleg. De la aceasta afirmatie ar putea incepe alte si alte comentarii
    Ma opresc, sugestiondu-va sa cititi romanul BAGAU al tinerei scriitoare Ioan Bradea. Va rog
    cititi-l sa vedeti incotro se indreapta vocabularul literar roman in viitor. Citindu-l, poate veti zice:”CVT e copil de trupa pe linga IB
    Pentru “cetateanca” la intrebarea “Unde sa mai cautam elita aia, bat-o vina ?” NU STIU ! Dar trebuie sa o cautati in alta parte, ca la Bucuresti slaba nadejde. Cei patru plus doi mai mici boieri ai mintii , daca ar disparea de pe ecranele de sticla si ziare, 60% dintre romani nici nu ar observa, 30% ar rasufla usurati ca au scapat, ca se face loc si la altii, iar 10%, ei da 10%, ar plinge cu larimi de pui de crocodil si ar spune ce ingrat popor. Nu merita sa intre in UE. Iar Corneliu Florea e un ticalos si un invidios de ne si miram cum il mai rabda canadieni printre ei …s.a.m.d. Totusi, hai sa o luam babeste: Patapievici a insultat si denigrat Romania si pe Romani cum nu a mai facut nimeni pina la el (vezi Politice) iar de cind este presedintele ICR umbla mai rau ca Ceausescu din tara in tara sa-si fac un cult carturaresc. Bun. Dar niciodata nu s-a dus la Cernauti sau Chisinau sa le duca o carte, sa-i sprijine sa-si mentina cultura materna, sa nu zic romaneasca sa fiu etichetat de nationalist.
    Despre filosofii/eseisti , printre altele elevii lui Noica, ce sa va zic, baieti destepti. Atit. Sunt sute ca ei in Bucuresti. Unu a zis odata:” Ma, eu l-am avut pe Moisil profesor, dar degeaba”
    Asa cum ati spus, si aveti dreptate;eu nu am nimic in comun cu filosofia, dar sputi-mi DVS ce impresie face volumul “Despre ingeri” cind filosofia secolului XX a ajuns in faza analizei (Peirce, Whitehead, Wittgenstein ( mai uitati- va si DVS pe internet, ca sunt o gramada) iar
    Gabriel Plesu s-a intors in epoca filosofiei a crede, la St.Augustin, St.Bernard, St Thomas . Se numeste anacronism filosofic sau nu ne duce desteptaciunea mai departe de ingerasi.
    Imi pare rau, aveti dreptate, sunt bintuit de “furie proletara” O sa vedeti de ce furie veti fi DVS bintuita cind veti avea … diptriile mele.
    Draga doamna sau domnisoara, io-s fiu de proletar, io nu scriu proza roza, scriu polemici si pamflete. Despre Mirciulica Cartarescu fost
    virgin pina la 24 de ani, scriu asa pentru ca sunt convins ca i-ati citit cpodopera “De ce iubim femeile” ca sa ajunga la concluzia aia, care nu-i frumosa sa o scriem, ma induioseaza
    Mie imi place Mirciulica “s-a saturat de Romania” a dat un mare interviu, mare care s-a publicat cu patru poze de-ale Domniei Sale (cap,bust, in picioare si sezind degajat ) A zis ca vrea sa vina in America !! Bravo, il asteptam cu drag !! Totusi il sfatuim, sa-i ceara lui Basescu o bursa mare de existenta, ca aici e greu , greu de tot. Sa-l intrebe pe Petre Popescu inainte (…..) cite poze se pune in America la un Interviu …. Zau, va multumesc de scrisoare, poate mai comunicam si cu alta ocazie. Acum ma duc la culcare, e ora doua noaptea si miine la treaba, sunt la al sasele cincinal pe aici !! Ce sa fac construiesc capitalismul … ca socialismul l-am facut pe jumatate …

Leave a Comment