AlterMedia România
AlterMedia România: “Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona” (A. Einstein)
romanian global news

ANALIŞTII FAŢĂ CU FUNDAMENTALISMUL

8:03 am · Comentati (11 Comentarii)

de Mircea Platon

ÎNTÂMPLAREA – SAU POATE ar trebui să spun “Pronia”, ca să-mi irit din start cititorii care nu simpatizează cu biserica – a făcut să locuiesc în Boston în perioada scandalului preoţilor pedofili din biserica Romano-Catolică. Isteria ziarelor de stânga – printre care cele mai active erau “Boston Globe” şi “Boston Phoenix”, o publicaţie distribuită pe gratis şi scrisă de şi pentru stânga homosexual-new ageistă – şi a diverselor grupuri de presiune, fiecare cu agenda lui, avea densitate de smog. Pornită de la fapte reale şi momentan condamnabile penal (dacă tot instituţionalizăm moravurile pidosnice ale vechilor greci, să nu uităm că homosexualitatea lor nu era relaţia cazanieră dintre doi bărbaţi trecuţi, chei, şi cu burtă, ci iubirea anagogică a unui astfel de exemplar matur, de exemplu burduhosul Socrate, pentru efebi!) întreaga afacere a căpătat extrem de repede un aer extrem de improbabil. Şi aceasta datorită faptului că o întreagă ciupercărie de facţiuni ideologice căuta să-şi împrăştie sporii şi să-şi avanseze agenda cu ajutorul emoţiei create de acest scandal.

În loc să se discute din punct de vedere duhovnicesc şi penal despre ce s-a întămplat, tot ce vedeai în presă era ba că e timpul ca Biserica Romano-Catolică să hirotonească femei, pentru că vezi bine ele nu sunt pedofile; ba că e timpul ca preoţii catolici să fie lăsaţi să se căsătorească, inclusiv homosexual etc. Singurul lucru care nu s-a discutat a fost despre legitimitatea acceptării homosexualilor în rândul clerului. Nici un ziar nu a folosit cuvântul “homosexuali” sau “gay”, ci “pedofili”, deşi 90% din abuzurile reclamate erau împotriva adolescenţilor de sex masculin. Ceea ce conta nu era deci situaţia în sine, ci avansarea sfruntată, cu prilejul şi sub inspiraţia isteriei mediatice, a revendicărilor feministe, a devianţelor sexuale etc.

Cititi tot articolul…

Tags: Opinii

11 responses so far ↓

  • 1 aldous // Aug 12, 2005 at 9:35 am

    “Dacă cineva poartă un tricou cu zvastică sau cu mesaj rasist, toată lumea îl ia în serios. Dar dacă acelaşi om afişează însemne demonice şi are un comportament de tentă vădit antisocială, brusc trebuie să ne suspendăm capacitatea de înţelegere.”
    Nazistii au omorat milioane de oameni, satanistii nu; nazismul este o doctrina clara, satanismul nu.

    “Mi-e teamă că mai “medievali”, mai de gloată şi mai susceptibili de frisoane iraţionale au fost şi sunt reprezentanţii presei decât inculpatul ieromonah Daniel.”
    Pseudo-preotul Daniel a omorat un om, presa nu. Certificatul medical este f clar, chiar dc nu place unora.

    “Seminariştii şi studenţii vor pune de acum în scenă piese cu vieţile sfinţilor menite să ne ridice nivelul moral şi să ne îndemne a ne duce la biserică.”
    Si care e problema?

    “Atunci de ce să reformăm Ortodoxia?”
    Pentru ca la orase nu se duce mai nimeni la biserica; iar cine se duce merge mai mult din automatism. Iar daca nu se reformeaza, nu se va mai duce nimeni! Deci sunt doua variante: fie se reformeaza, fie nimeni nu mai merge la biserica; varianta revenirii la fervoarea de acum 200 de ani nu exista! Acum e clar?

  • 2 Cruciada // Aug 12, 2005 at 12:01 pm

    1) si satanistii au omorat oameni. a se vedea crimele comunistilor care sunt indirect satanisti, sau cel putin simple unelte ale Raului, pentru ca ataca direct Crestinismul. Si pana una alta comunismul, sub diversele lui forme, a fost de departe cea mai criminala ideologie.

    2) un om nu moare asa usor. in certificatul medical se arata ca femeia a murit in urma bolii si nu a violentelor fizice (daca ma insel va rog sa ma corectati). nici de foame sau sete nu se moare in 2-3 zile.

    3) Ortodoxia nu trebuie reformata. cum sa reformezi Legile Divine? doar pentru motivul ca Crestinismul nu mai e “la moda” (desi nu e adevarat pt ca eu sunt orasean si Biserica din cartierul meu e plina de viata) nu schimbi un Adevar pentru ca implicit il alterezi si isi pierde esenta.

  • 3 miller // Aug 12, 2005 at 1:27 pm

    Deriva in care se afla biserica (ca institutie) acum i se datoreaza in intregime. Nu stiu de ce se cauta vinovatul in alta parte. Faptul ca aproape 2000 de ani notiunea de bine si rau a fost sub “monopolul” bisericii, a unui Dzeu nu este recunoscut ca universal, a facut ca morala sa devina “ilogica” precum biblia. Chiar daca presupunem ca biblia transmite un mesaj universal si divin daca este analizata cu atentia, mesajul imediat, de suprafata, este ilogic. Biserica a aratat lumii biblia si i-a conferit dreptul de monopol asupra moralei, iar acum cand “ilogicul” mesajului imediat loveste chiar la baza moralei, facand-o si pe aceasta ilogica (sau cel putin interpretabila) biserica da vina pe relativismul acestei epoci? Pai unde gasim relativism daca nu in biblie, daca nu chiar in spusele lui Iisus? Cine a venit ca sa ne mantuiasca dar in acelasi timp sa invrajbeasca frate cu sora? Al cui Dzeu distruge Sodoma si Gomora pentru pacatele locuitorilor dar vindeca pe bolvani iertandu-i de pacate? Relativismul acestei epoci a fost cultivat chiar de biserica timp de 2000 de ani, prin interpretari si adaugiri la biblie, iar acum se cramponeaza de propriul “monstru”. E o vorba “Cine seamna vand culege furtuna”.

  • 4 andrei // Aug 12, 2005 at 2:35 pm

    pentru miller :
    inadvertentele din Biblie cred ca au aparut din cauza felului in care a fost scrisa: pe o perioada indelungata, de diversi autori care de multe ori nu au redat experiente personale sau fapte la care sa fi fost martori, ci marturii ale altora, poate nici acestia direct implicati in evenimentele descrise. Eu am marii dubii ca vorbele lui Iisus au ajuns pana la noi nedeformate.
    Posibil ca unele modificari in relatarile din Biblie sa fi fost facute deliberat.

  • 5 altermedia_ro // Aug 12, 2005 at 3:15 pm

    aldous, bisericile din orase sunt foarte frecventate, in special de tineri; nici vorba sa fie goale. Ia fa cateva vizite pe acolo si convinge-te! Si nu sunt frecventate in virtutea inertiei - cati tineri putem spune ca au in sange “automatismul” de a merge la biserica?

    Ortodoxia nu trebuie reformata si nu are de ce sa fie reformata, pentru ca ea este pastratoarea dogmelor crestinismului inca de la inceputurile acestuia.

  • 6 negel // Aug 12, 2005 at 5:36 pm

    Curios, isteria mediatica in jurul cazului Tanacu s-a desfasurat in paralel cu o propaganda pozitiva pentru psihologie. Am aflat de la specialisti in materie, de la academicieni ca psihologul ne ajuta sa ne descoperim, sa ne intelegem, sa inlaturam stresul, sa ne interpretam visele etc. Exista chiar o manie pentru psihologie/psihoterapie. Orice domnisoara care a gustat din cupa notorietatii mediatice ( prezentatoare de moda, de buletin meteorologic, de la pagina 5 etc.) vrea sa faca jurnalistica, psihologie. Si psihologia si psihoterapia risca sa cada in derizoriu. Recomand sa reciti ziarele si veti constata balbaiala medicilor care s-au ocupat un timp de monahia decedata.
    In acelasi timp, nici parintele Daniel, nu pare sa fi dat dovada de prea multa smerenie si ascultare. Dracul nu fuge de moliftele Sfantului Vasile cel Mare daca nu le citeste smerenia.
    ” Pe Vasile cel Mare il cunosc, dar tu cine esti!” poate sa spuna dracul.
    Parerea mea este ca monahia Irina a murit intre lipsa de profesionalism a medicilor si zelul exorcist al parintelui Daniel care se apara spunad ca a facut totul ” ca la carte”.
    Poate ca in urma acestei pedagogii divine, au fost smeriti si parintele Daniel si medicii.

    Cat despre reformarea Bisericii , in fata judecatorilor Sf.Policarp al Smirnei spunea ca nu ” Dumnezeu se supune poruncii oamenilor ci oamenii se supun poruncilor lui Dumnezeu”.
    Si ieri, si azi, si maine.

  • 7 toni // Aug 12, 2005 at 9:19 pm

    Eu am ajuns la concluzia ca cei care cu ocazia incidentului de la Tanacu au atacat atat de violent BOR si cinul monahal , nu iubesc oamenii vii ci numai mortii .

    Am vazut multa ura impotriva calugarilor ( am auzit ca o calugarita era sa fie batuta ) in timp ce toata lumea o compatimea si isi exprima simpatia pentru Irina . Acestia uita ca in manastiri traiesc sute si mii de Irine , si acestea au avut parte de declaratii ostile . Era posibil sa moara alta si Irina sa fi supravietuit , atunci si ea ar fi fost pusa la stalpul infamiei , dar pentru ca a murit Irina toti potrivnicii Bisericii au iubit-o , dar le-au urat pe celelalte sute si mii de Irine care traiesc si sunt monahii .

    De aici am ajuns la concluzia ca potrivnicii Bisericii ii iubesc foarte mult pe ortodocsi si mai ales pe calugari , dar numai cu o singura conditie , sa fie morti .

  • 8 berceanu // Aug 13, 2005 at 1:33 am

    Cu unele aspecte din acest articol sunt de acord, la altele am obiectii. La fel si in ceea ce priveste comentariile anterioare. Fara a urmari o anumita ordine, le voi exprima punctual in cele ce urmeaza:
    - bisericile din orase sunt intr-adevar pline. mai mult, s-au construit si se construiesc o sumedenie de orase. insa modul cum inteleg crestinismul multi dintre tineri si nu numai ar merita o discutie aparte… exista tot felul de variante care mai de care mai ‘exotica’… sigur, sunt si f.multi 100% ‘ortodocsi’ - dar si printre acestia, sunt tot felul de nuante!
    - B.O.R. este intr-un proces de ‘modernizare’ si de ‘europenizare’, fie ca unora le place fie ca nu. Din cate am inteles, AM este pe pozitia unui national-crestinism traditional. As putea numi aceasta pozitie dizidenta, deoarece institutia B.O.R si-a exprimat clar ‘pro-europenismul’ (ie. atitudinea pro-UE: cu tot ce inseamna asta) prin vocea cea mai autorizata, aceea a patriarhului Teoctist. Nu e nici o mirare in asta: Biserica ortodoxa romana a fost si va fi intotdeauna de partea puterii politice vremelnice (perioada comunista NU este o exceptie: desigur, nimeni nu neaga faptul ca multi preoti au fost persecutati, inchisi… ca religia oficiala de stat era ‘marxism-leninismul’… dar B.O.R., ca institutie, a sustinut regimul comunist si a fost sustinuta la randul ei de acesta (inclusiv prin prigonirea greco-catolicilor si a sectantilor) ; va place sau nu - multi preoti colaborau cu securitatea - si probabil ca o fac si acum ; stiu bine ca erau pomeniti si ‘conducatorii iubiti’ in liturghii - ma credeti sau nu, in copilarie mergeam la biserica!) … La fel si acum cand intram, din pacate, in Uniunea sov. Europeana…
    - cazul Tanacu este regretabil si oricum nereprezentativ pt. ortodoxism: criticile autorului sunt justificate. Nu insa si concluziile: puterea politica de la Buc.(si sefii ei de la bruxelles) nu doreste ‘decrestinarea’ tarii; dimpotriva: vor fi si mai multe ore de educatie religioasa; biserica va fi si mai mult sustinuta… De ce? Pt. ca un crestin are exact trasaturile de caracter dorite: supusenie, rabdare etc.
    (fireste, miscarile ortodoxe dizidente de tip ‘nationalist’ vor fi puse la punct cu duritate).
    - onest ar fi fost ca autorul sa pomeneasca si de manastirile din Tarile Romane - foarte multe dintre ele ‘inchinate’: o adevarata plaga prin care se scurgeau bogatiile tarii catre strainatate… obtinute din truda bietilor tarani romani iobagi. Atunci cand Cuza a secularizat averile manastiresti si a impartit pamantul tarianilor, patriarhul (se numea mitropolit) de atunci al Romaniei a cerut interventia armatelor otomane!!! (patriotism 100% !) Si azi, clerul ortodox ii poarta pica lui Cuza - acuzandu-l de ‘anticrestinism’…

  • 9 andrei // Aug 13, 2005 at 1:13 pm

    Poate ca Ortodoxia nu trebuie reformata, dar B.O.R. sigur trebuie scoasa din letargie.
    Cel putin in privinta homosexualitatii ma asteptam la o pozitie mai ferma. A fost putina rumoare cand parlamentul a inceput perversa politica a pasilor mici: intai cateva modificari in Codul Penal sa nu mai fie incriminata “INDARATnicia”, niste prevederi privind santionarea discriminarii si incet, incet vor primi si in Romania mult visatele drepturi - casatorie si infierea copiilor. Degeaba vin tinerii la biserica (cat vor mai veni?) daca Biserica nu stie ce are de facut cu ei.
    In alte state au fost mobilizati mii de oameni (Spania de ex.) sa iasa in strada si sa protesteze fata de legalizarea relatiilor anormale. La noi liniste si pace!

  • 10 Harkonnen // Aug 13, 2005 at 4:37 pm

    Desi ma consider ceea ce se numeste “liber cugetator” (adica cred in Dumnezeu dar nu apartin nici unei religii), recunosc ca datorez mult educatiei mele crestine.

    Problema cu BOR este ca majoritatea preotilor de mir se inchina mai mult vitelului de aur (ce vile, ce masini…) in timp ce ierarhii sunt mai preocupati de pozitia lor. Am prieteni care periodic fac cite un sejur la minastire si care imi povestesc ce intrigi si ce invirteli se fac acolo. Pina si pe mine, liber cugetator declarat, ma ingrozesc. Astia sunt pastorii?

    De ce nu se implica biserica in treburi mai “lumesti”? De ce in afara bisericii (ca lacas de cult) preotii isi cam inceteaza misiunea? De ce in probleme importante (homosexuali, tineri debusolati, excese ale guvernantilor, proliferarea de secte periculoase) BOR nu ia atitudine?

    Multi adevarati duhovnici, foarte buni cunoscatori ai sufletului omenesc, au murit (de ex. vestitul parinte Cleopa de la Sihastria). Locul lor este luat de o noua generatie, care, desi este probabil bine intentionata, nu are experienta lor - experienta capatata dealungul anilor de slujire (vezi cazul Tanacu).

    Toata aceasta criza (caci este o criza) duce la indepartarea oamenilor de credinta traditionala cu toate ca in sondaje biserica este prima dintre institutiile in care romanii au incredere.

  • 11 aldous // Aug 15, 2005 at 8:15 pm

    Ma, eu pot sa spun ca in cartierele Crangasi-Militari nu gasiti la Biserica in timpul saptamanii decat batranei simpatici si psihedelici. Nu stiu unde ati vazut tineri.
    Poate impresia mea e gresita, asa ca putem discuta despre influenta Bisericii asupra tinerilor pe baza cifrelor:
    1. Intr-un studiu la nivel european, romanii sunt cel mai credincios popor din Europa - 93% declara ca sunt de o anumita credinta. Romanii sunt cei mai slabi practicanti din Europa - 17% declara ca merg cel putin o data pe saptamana la biserica. Cam asa sta treaba cu credinta poporului roman.
    2. Acum ca am prezentat cu cifre cat de mult merg ai nostri la biserica, sa trecem la tineri. O sa iau primul exemplu care mi-a venit in minte: Biserica spune ca nu este bine ca un om, tanar in particular, sa faca dragoste inainte de casatorie; virginitatea este un subiect tabu pentru Biserica, un lucru pe care il sustine si il promoveaza puternic. Bun.
    Intr-un studiu asupra preferintelor tinerilor romani, printre altele era intrebarea: Veti face dragoste inainte de casatorie? 90% DA, 10% NU.
    Deci, 90% din tineri nu tin cont de ce spune Biserica, in timp ce maxim 10% tin cont (din cei 10% nu toti si-au format opinia influentati de Biserica).
    Deci, cam asta e influenta Bisericii asupra tinerilor. Eu nu cred ca ea trebuie sa faca intr-un anumit fel - a spune “trebuie” este ca si cum iei o bata si iti convingi interlocutorul cu forta.
    Eu pot doar sa opinez ce ce va intampla daca Biserica o tine tot asa - va scadea in continuare influenta ei la nivelul tinerilor astfel ca ei vor mai aparea in biserica doar la Paste si Craciun.

Leave a Comment