Alte reactii la adresa “raportului Tismaneanu”

primit de la dr. ist. Luchian Deaconu

SI EU, ca toti romānii, am asteptat cu interes Raportul cu privire la condamnarea comunismului. L-am asteptat, asa cum cred ca l-au asteptat milioanele de cetateni ai tarii a caror viata se confunda cu doua din epocile cele mai dificile, una sinistra, cea comunista, de pīna īn 1989, alta dezagerabila, o “parodie ieftina de democratie dīmboviteana”; prima, o tragedie, creatie a “profitorilor nomenclaturii”, o casta parazitara, insolenta, de false valori, care si-a supt bunastarea din “proprietatea privata” pe care a nationalizat-o si din munca robilor pe care i-a macelarit, chinuit si martirizat; cea de a doua, o drama, opera a “baronilor politici si a profitorilor” care s-au īmbagatiti prin furtul “averii fostului stat comunist”, rod al muncii celor 6.000.000 de pensionari obligati sa traiasca īn cea mai crunta mizerie, dupa ce au tras la jugul comunist vreme de o jumatate de veac, pentru ca guvernantii de dupa 1990 si grupurile lor de interese, interne si externe, sa ajunga, peste noapte, “milionari si miliardari īn euro” īn anul 2006.

Am asteptat acest raport si īn calitatea de istoric. Speram sa gasesc īn el o parte a adevarului, atīt cīt se poate pretinde la un īnceput de cercetare stiintifica a unei perioade contemporane cu noi.

Speram, ca fiecare dintre traitorii acestei perioade sinistre, sa ma regasesc, cu simtirile, cu participarea, cu gīndurile, cu īmplinirile si neīmplinirile, cu visurile si sperantele, cu durerile si poverile sufletului meu.

Astept raportul īnca din ziua de 22 decembrie 1989, de cīnd, la orele 9,30, īn piata din fata Palatului Administrativ din Craiova, alaturi de un grup de elevi de la Liceul “Nicolae Balcescu” (atunci), īn fata blindatelor si soldatilor care īi aparau īnca pe “nomenclaturisti”, am cīntat “Desteapta-te romāne”.

M-am straduit chiar sa contribui la strīngerea probelor de acuzare pentru un veritabil “Proces al comunismului romānesc”, cum mi-am permis sa-l numesc īn cartea “Romānia īntre abandon si crucificare. August 1944-octombrie 1946″, Ed. de Sud, 2000, 226 p. si “Romānia īntre abandon si crucificare. 1946-1949″, Ed. de Sud, 2000, 275 p., pe care am publicat-o īmpreuna cu un coleg si cu un jurist, profesionist de elita si mare patriot, la care lucrez īn momentul de fata pentru a o difuza pe net.

Din pacate, constat acum, dupa ce am parcurs voluminosul raport al Comisiei Prezidentiale, ca titlul pe care l-am dat cartii este mai sugestiv si mai apropiat de continutul si adevarul regimului comunist din Romānia decīt mult asteptatul studiu.

De ce a īntīrziat atītia ani prezentarea Raportului de condamnare a comunismului? Motivele sunt numeroase si cei mai multi dintre noi le stim.

Nu pot sa uit si sa accept, nici dupa 17 ani, cum a fost posibil ca īn seara lui 22 decembrie, īntre “revolutionarii” care preluasera puterea la Dolj, sa se afle un “ofiter al serviciilor de securitate externe”, profesorul universitar Ion Patroiu de la Facultatea de istorie din Craiova, care a fost alungat de acolo numai dupa ce am dat telefon si l-am desconspirat. Acelsi profesor universitar “securist”, pretins om de stiinta care ma facuse “tradator” cu numai cīteva luni mai īnainte de revolutie pentru motivul ca sora mea emigrase īn Canada. Si, acelasi individ care azi continua sa predea la Catedra de istorie a Universitatii din Craiova.

Am trait permanent, īn acesti 17 ani, cu senzatia ca navighez īntr-un mediu sordid, ca ma afund īntr-o mocirla morala, vazīnd mereu acelasi “figuri” la universitate, īn partidele politice, pe listele de consilieri, de primari si deputati, pe ecranele televizoarelor, pretinzīnd ca fac educatie, ca legifereaza, ca gestioneaza “democratia romāneasca”.

Este necesar ca tot mai multi romāni sa doreasca sa se puna capat acestei promiscuitati morale, pentru binele si pentru viitorul copiilor nostri.

Condamnarea comunismului era si este necesara iar masurile reparatorii pentru zecile de mii de romāni care au suferit datorita prigoanei comuniste se impun a fi legiferate. Dar ele nu pot fi legiferate īn acest moment si cu acest parlament. Modul cum a fost primit Raportul īn Parlament este definitoriu pentru stadiul īn care se afla clasa politica, “democratia romāneasca” īn anul aderarii la Uniunea Europeana.

Societatea civila, distrusa de comunisti īn martie 1945, improvizata, deturnata si manipulata de cercurile de interese interne si externe dupa 1990, trebuie sa renasca, sa-si asume responsabilitatea asanarii morale reale pentru ca sa cunoasca, sa recupereze adevarul si sa identifice responsabilitatile perioadei comuniste.

Raportul Tismaneanu impune o aplecare atenta, serioasa si responsabila asupra continutului pentru ca, atīt ca metoda, cīt si ca fond, el prezinta numeroase lacune, exagerari, distorsionari, manipulari, atacuri directe si violente la valorile perene ale societatii romānesti.

Raportul abunda īn detalii minore, nesemnificative, can-canuri jurnalistice, dar omite personalitatile importante ale “opozitiei” democratice complice la instaurarea comunismului; exagereaza rolul monarhiei īn “pastrarea democratiei” si uita rolul decisiv si nefast al lui Carol al II-lea īn distrugerea democratiei parlamentare si rolul minor, insignifiant, cedarile lui Mihai I; ignora contributia determinanta a Occidentului la instaurarea comunismului īn lume, īncepīnd cu 1917 si continuīnd cu 1945; ascunde faptul ca “democratia romāneasca” antebelica era fragila, imprefecta, imatura; sugereaza “posibile variante de evolutie”, acolo unde are interesul, dar nu si atunci cīnd ar fi putut sa īntrebe: Care ar fi fost mersul Romāniei daca: Regele n-ar si acceptat guvernul Petru Groza? Gh. Tatarascu nu s-ar fi aliat cu comunistii? Factiunea national taranista n-ar fi intrat īn BPD? s.a.

Pe cine intereseaza sau ce semnificatie are faptul ca Tanta Craciun “a exprimat dragostea netarmurita pentru Stalin” īn 1948 si de ce nu era mai important de retinut ca Mihail Sadoveanu īi anunta pe romīni, īn 1945, ca “Lumina vine de la rasarit”. Raportul deraiaza, ca trenurile Presedintelui cīnd era ministru, īn amanunte si intimitati nesemnificative, inutile, de intriga marunta, gazetareasca: activisti de partid care si-au botezat copiii Ana sau Gheorghe; Valter Roman, avea origine maghiaro-evreiasca… Si cīte alte “bombe jurnalistice” de epoca īntr-un raport stufos, pretentios dar deloc valoros.

Raportul denatureaza realitatea istorica īn ce priveste minoritatea maghiara si locul ei īn perioada interbelica, ascunde genocidul romānesc din Transivania de nord īn anii 1940-1944, motiveaza participarea etnicilor maghiari la ascensiunea comunismului.
Si mult prea multe alte responsabilitati care cad īn ograda celor care au comandat raportul ascunse sub covorul omiterii.
Raportul lasa impresia unei comenzi politice, dirijate, nu numai din interior ci si din exterior, a unor rafuieli meschine. Ceea ce nu-i confera nici caracter stiintific si nici credibilitate.

Declararea Raportului ca act oficial de catre Presedintele Romāniei s-a facut, dupa opinia mea, fara ca domnul Traian Basescu sa-l fi citit. Presedintele si-a asumat o mare responsablitate investindu-i cu īncrederea sa pe consilierii care-l sfatuiesc si Comisia prezidentiala.

De aceea, pentru ca analiza Raportului o consider nu doar un drept cetatenesc ci si o obligatie, impusa de profesia pe care am practicat-o o viata de om, īmi exprim dorinta de a aborda tematic si cronologic si de a realiza o suita de Puncte de vedere pe marginea acestui document de interes national.

4 ianuarie 2007

Cititi si opinii de la: [Diana Iane] [Constantin Dobre] [Corneliu Florea] [Radu Negrescu-Sutu]

Puteti urmari orice raspuns la aceasta postare prin RSS 2.0 . Puteti raspunde, sau i a siteului vostru.