Secolul XX ne-a oferit două experimente sociale cu viziune globală şi pretenţii mîntuitoare: fascismul şi comunismul. Fiecare cu “ mîntuitorul “ şi stindardul său.

În fascism, o rasă “superioară”, din inima Europei, a tropăit cîţiva ani în toate direcţiile cu întenţia de a pune temelia unei împărăţii pămîntesti de cel puţin 1000 de ani. În această împărăţie, religia de stat ar fi fost ocultismul, iar creştinismul, în cel mai fericit caz, pentru o vreme greu tolerat, după care desfiinţat şi declarat ilegal. Simbolul ales de Hitler spune totul.

“ Zvastica este unul din simbolurile cele mai raspîndite şi mai vechi din lume. Poate fi regăsita din Extrema-Asie pînă în America Centrală trecînd prin Mongolia, India şi Europa de Nord.(…) Simbolistica numerelor ajuta la o mai bună înţelegere a sensului de putere totalizantă a acestui însemn; zvastica este alcătuită dintr-o cruce ale cărei braţe sînt cvadruplate (…) Valoarea sa numerică este deci de patru ori patru, adică saisprezece. Este dezvoltarea puterii Realităţii sau a universului. Dezvoltare a universului creat, se asociază cu marile figure creatoare sau mîntuitoare (…) Dezvoltare a unei realităţi omenesti, va exprima extrema dezvoltare a puterii laice, ceea ce explică atribuţiile sale istorice, de la Carol cel Mare la Hitler.” ²)

Fascismul este “ biciul” care a îngrozit pe toată lumea.

În comunism , o clasa “mîntuitoare” internaţionalistă, clasa muncitoare ( aliată cu ţărănimea îmblînzită şi intelectualitatea reeducată), sub conducerea înţeleaptă a atîtor conducători luminaţi ( şi iluminaţi) a luptat cîteva decenii ( şi încă mai luptă pe alocuri) pentru a duce naţiunile spre comunism ( în zbor!), tot o impărăţie pămînteăscă, cu perioadă nedeterminată. În această împărăţie, pe care am vazut-o funcţionînd, după indicaţiile lui Marx şi Engels, religia fiind opium pentru popor, a fost înlocuită cu ateismul. Crestinismul, după ce i s-a aplicat o sfîntă corecţie ( pentru a numai amăgi poporul), a fost degradat la rangul de religie tolerată, pînă cînd educaţia ateist-stinţifică a omului de tip nou, va fi învins definitiv. Simbolul ales de părinţii comunismului este steaua cu cinci colturi.

“ Steaua sclipitoare a Masoneriei se trage din pentagrama pitagoreică. Steaua cu cinci colturi este simbolul manifestarii centrale a Luminii, a centrului mistic, a focarului unui univers în expansiune. Asezată între echer şi compas – adică între Pămînt şi cer – această stea îl figurează pe omul regenerat radiind precum lumina în mijlocul tenebrelor lumii profane. Ea este, ca şi numărul cinci, simbol al perfecţiunii. În tabloul gradului Companion sau Calfă ( al doilea grad, în ordine crescătoare din ierarhia masonică) steaua scînteietoare are în centrul ei litera G. Este vorba de echivalentul iodului. Principiul divin în inima iniţiatului.” ²)

Pentru a se armoniza cu fondul, steaua în cinci colţuri este cînd aurie, cînd roşie. Francmasoneria este foarte grijulie cu acest simbol. Curtea Europeana a Drepturilor Omului, a tras de urechi Ungaria pentru că , în baza unei legi, a interzis unei persoane purtarea acestui simbol comunist.

La noi , in Romania, organizaţii ale aşa-zisei societăţi civile s-au mobilizat cu fervoare împotriva mutării monumentului francmasonic (al eroilor pentru patrie si socialism) în formă de pentagramă, din Parcul Carol, pentru a lăsa loc viitoarei Catedrale a Mîntuirii Neamului. Am avut ocazia sa iau cunoştinţă de anticreştinismul feroce al unei familii care se opunea amplasării catedralei în acel loc.

Comunismul este “jugul” în care şi-au băgat gîtul, de voie sau de nevoie, milioane de oameni speriaţi de “ biciul” fascist.

Prin culisele istoriei circulă zvonul ( nu fără motiv) cum că lansarea celor două experimente a fost finaţată din aceleaşi surse… Dar ce mai contează acum, cînd amîndouă s-au dovedit un eşec ( ca toate încercările omului de-a lungul istoriei de a construi un rai pămîntesc).

Sub bici şi sub jug mocneşte totdeauna revolta şi, mai devreme sau mai tîrziu, ea va izbunci. Intr-un ţarc lărgit, cu largă libertate de mişcare şi cu momeală de bunăstare generală, vor intra de bunăvoie, ba chiar cu entuziasm, toate oile…Şi odată intrate, bete de atîta bine, se vor lăsa trunse, marcate, sacrificate…

După cîteva decenii de separaţie prin ziduri de beton şi cortine de fier, nu fără oarecare păruieli şi încăierări, Europa a devenit un creuzet în care prin bună înţelegere (sic!) sînt arse toate animozităţile de secole, se desfiinţează toate barierele, se înlătură toate obstacolele pentru a se construi o casă comună pentru toţi, un fel de civitas solis (Tommaso Campanella). Cea mai serioasă piatră în calea fericirii comune, înlăturată printr-o trăsătură de condei, este fără îndoială creştinismul.

Constructorii noii Europe (ca parte a Noii Ordini Mondiale) au reuşit să scoată din Constituţia Europei orice referire la rădăcinile creştine ale continentului. În ciuda unor opoziţii ecleziastice şi laice, francmasonii adoptă la 20 iunie 2004 la Bruxelles proiectul constituţiei europene care nu mai face nicio referire la rădăcinile creştine ale Europei. Ceea ce trebuia sa fie un certificat de naştere este de fapt un certificat de deces. Bătrînul continent a rămas făra Dumnezeu, fără de care nu ar fi existat.

De jure Europa nu mai este creştină, iar de facto creştinismul este pus la zid ca anacronic, facîndu-se loc ocultismului, păgînismului, ateismului etc. şi, în perspectivă, unei religii sincretice care să le includă pe toate. “ Uneori pare că lumea s-a întors pe dos” remarca ziarul italian “ Il Foglio Quotidiano” din 27 august 2003 cu referire la poziţiile unor personalitaţi fată de creştinism. Giulio Andreotti, om politic catolic prin excelenţă spunea că “ dezbaterea asupra citării rădăcinilor creştine ale Europei în Constintuţie (…) este o poticneală formalistică pentru că ceea ce contează este substanţa şi nu o formula”. Iată , însă , ce spune juristul Joseph Halevi Horowitz Weiler, specialist în drept constituţional, profesor la New York University, citat de acelaşi ziar ,”Il Foglio Quotidiano” şi de site-ul www.conoze.com :

“ Este absurd ca în viitoarea Constituţie a Europei să nu se menţioneze rădăcinile creştine ale Europei. Eu sînt un evreu practicant, dar în acelaşi timp şi un constituţionalist practicant, şi ca atare, trebuie să amintesc că opţiunea constituţională a jumatăte din ţările membre ale UE este aceea de a se ţine cont şi de a se menţiona creştinismul .(…) O Europa creştină nu este o Europă exclusivistă sau în mod necesar confesională, ci respectă în mod egal toţi cetăţenii, credincioşi şi laici, creştini şi necreştini.(…) Nu este posibil să se adopte numai sensibilitatea constituţională franceză. Sînt impotriva unui imperialism constituţional şi cultural, care să favorizeze o opţiune şi să excludă pe cealaltă. ( …) Mesajul adevăratului model european trebuie să fie acela că nu există contradicţie între democraţie şi religie. Democraţia nu trebuie să se teamă de religie şi religia nu trebuie să se teamă de democraţie. Şi aceasta este o atitudine foarte europeană, de ce s-o excludem? (…) Unii s-au supărat pe mine pentru că spun că în Europa există o anumită cristofobie, sau că există un ghettou creştin: evident nu o spun într-un sens comparativ, este clar că creştinii nu trăiesc ca evreii în cel de-al doilea razboi mondial. O spun într-un sens provocator pentru a incita la reflecţie. Ghettoul creştin există prin zidurile pe care ei înşişi ( creştinii) le ridică. În ceea ce priveşte cristofobia, vorbesc mai ales într-un sens cultural, de o tendinţă care există, şi este aceea a progresului identificat cu laicismul”.

Europa revine astfel la starea dinainte de Constantin cel Mare. Nu întîmplător, ci chiar ostentativ, anumite momente solemne din edificarea UE s-au desfăşurat in locaţii amintind de de Grecia Antica, de Imperiul Roman păgîn dinainte de Hristos ( la poalele Acropolei, într-o mănăstire dezafectată din Portugalia etc.) În ajunul bătăliei de la Pons Milvius ( Podul Vulturului) din 28 octombrie 312 contra lui Maxenţiu, Constantin a văzut ziua pe cer o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia “ in hoc signo vinces” ( “ în acest semn vei învinge”). Noaptea , în vis, i s-a arătat Mîntuitorul cerîndu-i să pună pe steagurile armatei sale Sfînta Cruce ca semn protector în lupte. Steagul cu monograma creştină s-a numit labarum. Cu numai 20.000 de soldaţi, Constantin a reuşit să învingă armata de 150.000 de soldaţi a lui Maxenţiu. În ianuarie 313, Constantin cel Mare dă Edictul de la Milan ( Mediolanum) prin care creştinismul devine “ religio licita”, adică religie permisă, impăratul devenind protector al creştinismului şi, în cele din urmă, primul impărat roman creştin.

Astazi, peste tot işi flutura stindardul noua Europa, o damă de moravuri din ce în ce mai uşoare, maimuţărindu-se purtînd pe cap o cunună cu douăsprezece stele, lăsînd impresia că ea este “ O Femeie înveşmîntată cu soarele; şi sub picioarele ei, luna; şi pe capul său, o cunună cu douăsprezece stele.” (Ap.12,1 – Fecioara Maria, “Eva cea nouă”). Oricit s-ar sulemeni, nouă Europa seamănă din ce în ce mai mult cu “Desfrînata cea mare, care şade pe ape multe” (Ap.17,1) purtată de Fiara ,” cea care are cele şapte capete şi cele zece coarne” (Ap.17,7). Dacă cele dousprezece stele din cununa Evei celei noi, simbolizeză cele dousprezece seminţii ale lui Israel şi cei doisprezece apostoli, ce pot să însemne cele douspreze stele galbene din steagul UE? Misterul il dezlegăm mergînd în parcul Herestrău, acolo unde altădată era aleea scriitorilor. Artiştii ( scriitori, muzicieni etc.) au dispărut. La mijlocul aleei a apărut o rotondă de capete mega metalice, hidoase: sînt cele douăsprezece personalitaţi vest europene (din Franta,Italia,Benelux,Germania) care au trudit la proiectarea şi propovăduirea a ceea ce astăzi numim Uniunea Europeană, o impărătie pămîntească: Jean Rey(1902-1983), Paul Henri Spaak(1899-1972), Konrad Hermann Josef Adenauer(1876-1967), Walter Hallstein(1901-1982), Robert Schumann(1888-1963), Jean Omer Gabriel Monnet(1888-1979), Sicco Leendert Mansholt(1908-1995), Johann Willen Beyen(1897-1976), Alterio Spinelli(1907-1986), Alcide de Gasperi(1881-1954), Pierre Werner(1913-2002), Joseph Bech(1887-1975).”Apostolii” UE au trecut la cele veşnice, succesorii acestora continuînd opera de “eurovandalizare” pregătind astfel calea unui “ messia” pentru această împărăţie pămîntească. În mijlocul rotondei, pe un catarg flutură steagul UE, un cer albastru închis cu douăsprezece steluţe galbene. Cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos ( Petru, Andrei, Ioan,Iacob,Filip,Toma,Bartolomeu,Matei, Iacob, Simon, Iuda – nu iscarioteanul, Matia) au propovăduit Impărăţia lui Dumnezeu, care Impărăţie nu este din lumea aceasta. Care împărăţie va învinge, oare? Victor Hugo îi spunea lui Napolen Bonaparte ( un împărat ateu care încercat şi el să facă o Europă unită): “Sire, viitorul aparţine lui Dumnezeu!”

Şi ce se va întîmpla cu “Desfrînata cea mare” (Imperiul Roman păgîn reînviat prin clonare – UE)?

15. Şi mi-a zis: Apele pe care le-ai vazut şi deasupra cărora şade Desfrînată sînt popoare şi gloate şi neamuri şi limbi.
16. Şi cele zece coarne pe care le-ai vazut şi Fiara o vor urî pe Desfrînată şi-o vor face pustie şi goală, şi carnea ei o vor mînca şi pe ea o vor arde’n foc;

(Ap.17, 15-16)

Nicuşor Gliga
Iulie 2008

Bibliografie
1) Noul Testament – versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Ediţia a doua revizuită şi îmbunătăţită,Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, Bucureşti 1995
2) Dictionar de simboluri – Jean Chevalier & Alain Cheerbrant, Ed.Artemis, 1994