Marius Mioc [articolele acestui autor]

Cu peste 2 ani în urmă, pe cînd România nu intrase încă în Uniunea Europeană, Altermedia a explicat una din urmările pe care aderarea le va avea asupra economiei româneşti: reducerea producţiei de lapte. Scriam atunci că se urmăreşte ca românii de la oraşe să consume lapte din import iar ţăranii români să ajungă şomeri, întreţinuţi ai statului (pe impozite plătite de orăşeni). Unii cititori au comentat sceptic aceste afirmaţii.

A venit integrarea şi cu ea şi ştirile din presă: în ianuarie am aflat că producătorii de lapte se plîng că sînt în pragul falimentului, în martie sute de producători de lapte au protestat în diferite oraşe şi industria laptelui a dat în clocot, iar luna aceasta, aflăm de noi proteste ale crescătorilor de bovine în faţa firmei Danone şi a Ambasadei Franţei (firma Danone avînd capital francez).

Ce vor lăptarii? Bani. Vor ca firmele multinaţionale care au acaparat piaţa lactatelor după integrarea României în Uniunea Europeană să le plătească mai mult. Azi iau pe litrul de lapte între 7 şi cel mult 11 mii lei vechi explica un ţăran corespondentului BBC, iar Nicolae Ştefan, liderul sindicatului Agrostar, spunea că se mai dau 3000 lei vechi subvenţii de la stat, dar că tot procesatorii decid cine le primeşte. „În momentul în care te duci la o firmă multinaţională şi îi predai laptele, eşti la mîna ei. Poate să-ţi dea o adeverinţă că laptele este conform sau că nu este conform, şi atunci îţi iei sau nu subvenţia”. Reprezentantul firmei Danone spunea că plăteşte 1,2 lei pe litru dar că ar fi mai rentabil să aducă lapte din import.

Zadarnice sînt aceste proteste, făcutul de gălăgie la poarta clientului nu e metoda corectă de a cîştiga bani. “Secetă şi nepăsare, vaca românească moare” strigau ţăranii, dar cui să-i pese?

Preţurile mici plătite producătorilor nu înseamnă însă preţuri mici pentru orăşenii care cumpără produse lactate. Nici subvenţiile pe care statul le dă producătorilor n-au dus la scăderea preţurilor, ci doar la creşterea profiturilor firmelor multinaţionale.

Problema principală a crescătorilor de animale este lipsa alternativei. Prin măsuri birocratice, în numele adaptării la standardele Uniunii Europene, firmele mici de prelucrare a laptelui au fost eliminate de pe piaţă. În urmă cu cîţiva ani un politician vorbea cu dispreţ de cei care produc brînzeturi în garajul familiei, explicînd că acest tip de afacere va înceta după intrarea în Uniunea Europeană. Aşa s-a şi întîmplat.

“Un procesator trebuie să colecteze lapte de la aproape 800.000 de fermieri, ceea ce înseamnă colecta din poartă în poartă, ceea ce înseamnă costuri de colectare uriaşe”, justifică marile firme politica lor de preţuri, dar dacă n-ar fi fost eliminaţi de pe piaţă micii procesatori, sînt convins că şi cei mari, sub presiunea concurenţei, ar fi găsit bani mai mulţi de plată către producători şi preţuri finale mai mici pentru consumatori. În economia de piaţă concurenţa, mult mai mult decît controlul birocratic, face minuni.

Piaţa e ocupată acum doar de cîteva mari firme, aproape toate multinaţionale. Teoretic există concurenţă, dar numai teoretic, căci un producător de lîngă Bucureşti nu-şi va vinde laptele la Vatra Dornei. În lipsa concurenţei, nu e de mirare că marile firme îşi impun condiţiile, fraieri ar fi să n-o facă.

Nici vînzarea directă pe piaţă nu este o alternativă viabilă, au grijă autorităţile şi de asta. Pe de o parte, locurile disponibile pentru vînzare directă sînt limitate şi în continuă scădere (vezi desfiinţarea Pieţii Obor şi a altor pieţe), dar cu chirii din ce în ce mai ridicate. Pe de altă parte, apar sau urmează să apară obstacole birocratice care să facă dificilă vînzarea prin pieţele agroalimentare, cum ar fi: obligaţia ambalării şi etichetării produselor (ţăranii n-au utilaje pentru ambalare şi etichetare), interzicerea refolosirii sticlelor de plastic (s-ar strica afacerile cu reciclarea ecologică a acestora), interzicerea vînzării de către intermediari (numiţi propagandistic “bişniţari”, dar care sînt o verigă firească în economia de piaţă; crescătorul de animale deseori nu are timp să meargă personal la piaţă să-şi vîndă marfa).

Bilanţul integrării în UE pentru industria laptelui: Concurenţa pentru marile firme procesatoare de lapte a fost în mare parte eliminată, profitul multinaţionalelor din domeniu s-a maximizat, preţurile plătite de consumatori (orăşeni) au crescut, crescătorii de animale sînt la marginea falimentului, statul român plăteşte subvenţii pentru crescători (din impozitele luate de la orăşeni) ca să-i salveze pe aceştia de la faliment (aplicare a principiului “Mişcă? Impozitează-l! Încă mai mişcă? Reglementează-l! Dă faliment? Subvenţionează-l!” specific Statului Maximal). Minunată lume nouă, această Uniune Europeană!

Articole pe aceeaşi temă:
- REDUCEREA PRODUCŢIEI DE LAPTE, CERINŢĂ A UNIUNII EUROPENE
- UNIUNEA EUROPEANÃ ŞI COTELE DE LAPTE
- UN MILION DE VACI DE LAPTE VOR DEVENI ŞOMERE