de G. Edward Griffin [cititi episodul precedent...]

PARTEA A DOUA: ORGANIZATII SECRETE SI AGENDE ASCUNSE

JOHN RUSKIN PROMOVEAZA COLECTIVISMUL LA OXFORD

Haideti sa lasam teoria si sa trecem la istoria reala. Din stenogramele Fondului Carnegie, ne amintim cuvintele: “Noi trebuie sa controlam educatia in America.” Cine sunt acesti “noi”? Cine sunt oamenii care planuiesc sa faca acest lucru? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, trebuie sa setam coordonatele masinii timpului inca odata, si acum vom merge mai departe inapoi, in anul 1870. Ne aflam dintr-o data in Anglia intr-o clasa eleganta a universitatii Oxford, si ascultam cursul unui stralucit intelectual, John Ruskin.

Ruskin a fost profesor de Arte Frumoase la Oxford. A fost un geniu. La inceput ma pregatisem sa nu-l plac, pentru ca a fost un colectivist total. Dar, dupa lectura cartilor si a notelor sale de curs, a trebuit sa-i recunosc talentul. Inainte de toate a fost un artist implinit. A fost arhitect. A fost filozof. Singura scapare pe care i-am putut-o gasi a fost crezul in colectivism. L-a predicat cu elocventa, si studentii sai apartinand clasei bogate – elita si privilegiatii din cele mai bune zone ale Londrei – au fost foarte receptivi la mesajul sau. A invatat ca cei care mostenisera bogata cultura si traditiile Imperiului Britanic aveau obligatia sa conduca lumea si sa se asigure ca toti cei mai putin norocosi si prostanaci sunt mentinuti pe directia cea buna. Acesta a fost ideea principala, dar a fost expusa intr-o maniera foarte convingatoare si tentanta.

Ruskin nu a fost inventatorul colectivismului. S-a aflat doar pe creasta unui val ideologic care a maturat intreaga Lume Vestica la acel moment. Mesajul era apetisant pentru fii si ficele bogatasilor ce cresteau cu un complex de vinovatie datorita luxului si privilegiilor de care se bucurau, in contrast cu masele infometate.

In acest mediu se aflau doua puternice miscari ideologice in formare. Una dintre ele a fost marxismul, ce oferea promisiunea apararii si ridicarii maselor asuprite. Tinerii bogati au simtit in inimile lor ca aceasta promisiune era meritorie si nobila. Vroiau sa ii ajute pe acesti oameni, dar fara a renunta la privilegiile lor. Pot marturisi acest lucru despre John Ruskin, el chiar si-a daruit averea saracilor, dar a fost una dintre rarele exceptii. Majoritatea colectivistilor ezita sa daruiasca proprii lor bani. Prefera existenta guvernului pentru rezolvarea tuturor problemelor si folosirea impozitelor – banii altora. Colectivistii admit ca cineva trebuie sa conduca masina guvernamentala, si acestia pot fi foarte bine chiar ei, doar sunt atat de bine educati si inteligenti. In acest fel, isi pot pastra atat privilegiile cat si bogatia. Pot controla societatea fara vreo vina. Pot discuta despre cum vor sustine masele obidite folosind modelul colectivist. Din aceste motive multi dintre bogatii idealisti au devenit marxisti si au cautat pozitii influente in guvern.

SOCIETATEA FABIANA

Dar exista o alta miscare in formare exact in acelasi timp, ce a constituit competitia nucleului marxist. Cativa dintre cei mai eruditi membri ai claselor bogate si intelectuale ale Angliei au format o organizatie pentru perpetuarea conceptului colectivist, dar nu dupa litera lui Marx. S-a numit Societatea Fabiana. Numele este semnificativ, pentru ca a fost ales in onoarea lui Quintus Fabius Maximus Verrucosus, general Roman care, in secolul II B.C., l-a tinut pe Hannibal in sah, epuizandu-i armata prin diverse tactici militare de intarziere, manevre fara sfarsit, si evitand confruntarea pe cat posibil. Spre deosebire de marxisti care se grabeau sa ajunga la putere prin conflict direct cu guvernele existente, fabianistii erau dispusi sa astepte, sa ocoleasca lupta, lucrand linistit si cu rabdare din interiorul guvernelor pe care le tintisera. Pentru a sublinia aceasta strategie si pentru a se separa de marxisti, au adoptat o broasca testoasa ca simbol. Scutul lor oficial portretizeaza imaginea unui lup in blana de oaie. Cele doua reprezentari insumeaza perfect strategia lor. [nota tr: Va mai amintiti vorba care incepuse sa circule imediat dupa revolutia din decembrie 1989, cum ca adevaratul comunism, asa cum l-a teoretizat Marx, este unul lent, etapizat, natural, si este o consecinta directa a “iluminarii” societatii capitaliste?”]

Este acum 1884, si ne gasim in Surrey, Anglia observand un mic grup de fabianisti, stand in jurul unei mese, in eleganta casa a lui Sydney si Beatrice Webb, doi dintre membrii lor de frunte. Acestia vor deveni cunoscuti mai tarziu in lumea intreaga drept fondatorii Scolii Engleze de Economie. Casa lor a fost donata Societatii Fabiane si a devenit cartierul general al organizatiei. In jurul mesei se afla figuri cunoscute, cum ar fi George Bernard Shaw, Arnold Toynbee, H.G. Wells, si multi altii de acelasi calibru. Apropos, Societatea Fabiana inca exista si multi oameni de la varf ii sunt membri, printre acestia aflandu-se si prim ministrul Angliei, Tony Blair.

H.G. Wells a scris o carte menita sa serveasca drept ghid, aratand cum poate fi implementat colectivismul in societate fara a atrage atentia sau isca vreo opozitie. S-a numit Conspiratia pe fata (The Open Conspiracy), iar planul a fost detaliat in amanunt. Fervoarea lui a fost intensa. A spus ca religiile vechi vor trebui sa faca loc noii religii a colectivismului. Noua religie ar trebui sa fie statul, a spus el, iar statul va trebui sa comande intreaga activitate umana, avand elitisti precum el in functiile de conducere. Pe una din primele pagini sta scris: “Aceasta carte arata direct si pe cat posibil de clar ideile esentiale ale vietii mele, perspectiva lumii mele… Aceasta este religia mea. Acestea sunt obiectivele mele directe si criteriul a tot ceea ce fac.” [nota: H.G. Wells, The Open Conspiracy (New York: Doubleday, Doran and Co., 1928), p. vii.]

Cand a declarat colectivismul ca fiind religia sa, era serios. Asemenea altor colectivisti, a simtit ca religia traditionala este o bariera in calea acceptarii puterii statale. Este un competitor pentru loialitatile omului. Colectivistii privesc religia drept un mecanism prin care clericii tin masele incatusate, oferindu-le o viziune a ceva mult mai bun in lumea ce va sa vina. Daca vrei sa schimbi ceva, nu incatusare este ceea ce iti doresti. Din contra, vrei descatusare. De aceea Marx a numit religia opiumul popoarelor. Sta in calea schimbarii revolutionare. Wells a spus ca noul opium ar trebui sa devina colectivismul, o viziune a unor lucruri mult mai bune in lumea de maine. Noua ordine trebuieste construita pe conceptul ca indivizii nu reprezinta nimic in comparatie cu lungul continuu al societatii, si ca numai servind societatea reusim sa ne conectam la eternitate. Era foarte serios.

Planul din Conspiratia pe fata a fost urmat in toate dependentele britanice si in Statele Unite. Drept rezultat, lumea de astazi este foarte aproape de viziunea lui H.G. Wells. Inchinarea in fata zeului numit societate a devenit noua religie. Nu conteaza in ce fel ne este insultata demnitatea sau libertatea, ni se spune ca este necesar pentru propasirea societatii, si aceasta este piatra de temelia a incatusarii sub lanturile colectivismului. Mai marele bine pentru grupul mai numeros a devenit opiumul maselor.

DRAGOSTE–URA INTRE FABIANISTI SI LENINISTI

Fabianistii si marxistii sunt de comun acord in ceea ce priveste scopul lor comun, al colectivismului, dar nu cad la pace asupra stilului si a catorva tactici. Cand marxismul a fuzionat cu leninismul si a facut prima cucerire in Rusia, aceste diferente au devenit centrul dezbaterii intre cele doua grupuri. Karl Marx spunea ca lumea este divizata in doua tabere ce se razboiesc permanent. Una era clasa muncitoare, pe care el a numit-o proletariat, si cealalta era clasa bogata, cei care stapaneau pamantul si mijloacele de productie. Aceasta clasa a numit-o burghezie.

Fabianistii nu au fost niciodata entuziasmati de acest conflict de clasa, probabil pentru ca majoritatea formau burghezia, dar Lenin si Stalin au acceptat cu draga inima ideea. Lenin descria Partidul Comunist drept un “aparator al proletariatului”, si acesta chiar a devenit un mecanism al razboiului total si lipsit de scrupule impotriva oricui putea fi considerat burghez. Cand bolsevicii au venit la putere in Rusia, proprietarii au fost macelariti cu zecile de mii.

Aceasta brutalitate a ofensat sensibilitatile stilate ale fabianistilor. Nu ca fabianistii s-ar fi opus fortei si violentei atunci cand trebuiau sa-si atinga scopurile, numai ca o preferau ca ultim resort, pe cand leninistii ucideau cu frenezie in Rusia, implementand un plan de teroare deliberata si violenta. Fabianistii admirau sistemul Sovietic deoarece se baza pe colectivism, dar erau socati de ceea ce considerau o varsare de sange inutila. Era un dezacord in privinta stilului. Cand Lenin a devenit stapanul Rusiei, multi fabianisti s-au alaturat Partidului Comunist crezand ca va deveni capul de lance al Socialismului mondial. Mai mult ca sigur ar fi ramas acolo daca nu ar fi fost ofensati de brutalitatea regimului.

Pentru a intelege aceasta relatie dragoste–ura intre cele doua grupari, nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca leninismul si fabianismul sunt doua variante ale colectivismului. Similaritatile lor sunt mult mai mari decat diferentele. De aceea membrii lor adesea se muta dintr-un grup intr-altul – sau fac parte din cele doua tabere in acelasi timp. Leninistii si fabianistii sunt de obicei prieteni intre ei. Nu se inteleg in anumite chestiuni teoretice si in privinta stilului, dar mereu cad de acord asupra telurilor.

Margaret Cole a fost Conducatoarea Societatii Fabiane in 1955 si 1956. Tatal ei G.D.H. Cole, a fost unul dintre liderii timpurii ai organizatiei inca de prin 1937. In cartea sa, Povestea socialismului fabianist [The Story of Fabian Socialism], descrie legatura comuna ce ii tine pe colectivisti impreuna. Ea spune:

Se poate direct constata ca similaritatile fundamentale erau mult mai mari decat diferentele, ca principalele scopuri fabianiste sunt abolirea saraciei, prin legislatie si administratie; controlul comun al productiei si al vietii sociale…, au fost urmarite cu energie neabatuta de catre oamenii pregatiti in traditiile fabianiste, desi la momentul respectiv se numeau pe ei insisi fabianisti sau repudiau cu glas tare numele…. Asemanarea fundamentala este atestata de faptul ca, dupa ce furtunile produse mai intai de catre Sindicalism [nota: Sindicalismul este o varianta a colectivismului in care sindicatele joaca un rol important in guvern si industrie.] si apoi de catre Revolutia Rusa la inceputurile ei s-au domolit, acei “fabianisti rebeli” ce nu se alaturasera Partidului Comunist (si multi dintre cei ce odata deveniti membri, parasisera partidul in graba) impreuna cu conexiunile lui G.D.H. Cole in miscarea de educatie a clasei muncitoare si tinerii sai discipoli de la Oxford din anii ’20, n-au avut nici o dificultate mentala in a intra in renascuta Societate Fabiana a anului 1939 – si nici supravietuitorii credinciosi nu au avut vreo dificultate in a colabora cu ei. [nota: Margaret Cole, Povestea Socialismului Fabianist (Stanford, California, Stanford University Press, 1961), p. xii.]

Fabianistii sunt, in acord cu propriul lor simbolism, lupi in blanuri de oaie, si aceasta explica de ce stilul lor este mult mai eficient in tari unde traditiile parlamentare sunt bine stabilite si unde oamenii se asteapta sa aiba o voce in propriul lor destin politic. Leninistii, pe de alta parte, au tendinta de a fi lupi in blanuri de lupi, si stilul lor este mult mai efectiv in tari in care traditiile parlamentare sunt slabe si unde oamenii sunt obisnuiti oricum cu dictaturile.

In tarile cu traditie parlamentara puternica, principala tactica a celor doua grupuri este sa isi trimita agentii in centrele de putere ale societatii, sa insface haturile din interior. Centrele de putere sunt acele organizatii si institutii care reprezinta toate segmentele influente politic ale societatii. Aici sunt incluse sindicatele, partidele politice, organizatiile religioase, segmente ale media, institutii de invatamant, organizatii civice, institutii financiare, si corporatii industriale, pentru a numi doar cateva. Voi citi imediat o lista partiala a membrilor unei organizatii numita Council on Foreign Relations/CFR [Consiliul de Relatii Externe], si veti recunoaste ca centrele de putere pe care acesti oameni le controleaza sunt exemple clasice ale acestei strategii. Influenta combinata a tuturor acestor entitati se insumeaza si formeaza intreaga putere politica a natiunii. Pentru a captura controlul natiunii, este necesar sa fie controlate centrele de putere, si aceasta a fost strategia leninistilor si fabianistilor laolalta.

Pot fi in dezacord asupra stilului; pot fi in concurenta pentru rolul dominant in Noua Ordine Mondiala ce va sa vina, pentru cine va detine cele mai inalte pozitii in piramida puterii; pot chiar trimite armate opuse sa lupte pentru a stabili intaietatea teritoriala asupra unor portiuni ale globului, dar niciodata nu se cearta in privinta telurilor. Pe tot parcursul acestui drum, sunt frati de sange pe sub piele si intotdeauna se vor uni impotriva dusmanului comun, si anume impotriva oricarei opozitii la adresa colectivismului. Este imposibil sa intelegem ce se intampla in Razboiul impotriva Terorismului astazi, fara a fi constienti de aceasta realitate.

CHEIA USII CARE ASCUNDE SECRETELE

Simbolurile fabianiste ale broastei testoase si lupului in blana de oaie sunt reprezentate pe ferestra de sticla colorata ce se afla odata la cartierului general fabianist. Fereastra a fost mutata, spre pastrare ni se spune, dar exista multe fotografii ce detaliaza simbolurile. Partea cea mai importanta apare la varf. Este acea strofa faimoasa din Omar Khayyam:

Dear love, couldst thou and I with fate conspire
to grasp this sorry scheme of things entire,
would we not shatter it to bits
and then remould it nearer to the hearts desire?

Dragul meu, putem noi oare cu destinul conspira
Sa insfacam cu totul trista tesatura a lucrurilor
Nu am sfarama-o in bucati
Si apoi remodela-o dupa dorinta inimii?

Dati-mi voie sa repet aceste versuri. Aici este cheia istoriei moderne, si descuie usa ce ascunde secretele razboiului impotriva terorismului:

Dragul meu, putem noi oare cu destinul conspira
Sa insfacam cu totul trista tesatura a lucrurilor
Nu am sfarama-o in bucati
Si apoi remodela-o dupa dorinta inimii?

In alta parte in acea fereastra sunt reprezentati Sydney Webb si George Bernard Shaw, lovind globul pamantesc cu ciocanele. Pamantul se afla pe o nicovala iar ei il lovesc – pentru a-l sfarama in bucati! La asta se refereau la Fondul Carnegie. Acelasi lucru spuneau si la Fundatia Ford. “Razboiul este cea mai buna metoda de a remodela societatea. Razboi! Va sfarama societatea in bucati, o va diviza. Apoi o putem remodela dupa dorinta inimi.” Si care ar fi aceasta dorinta? Doamnelor si domnilor, este colectivismul.

SOCIETATEA SECRETA CREATA DE CECIL RHODES

Cu ajutorul masinii timpului, ne intoarcem acum spre sala de clasa unde John Ruskin exfoliaza virtutile colectivismului, si observam ca unul dintre studentii sai ia constiincios notite. Numele sau este Cecil Rhodes. Se va demonstra in anii urmatori ca acest tanar a fost atat de impresionat de mesajul lui Ruskin, incat de-a lungul urmatorilor treizeci de ani din viata sa, va face mereu referire la acele note de curs. Rhodes a devenit un colectivist dedicat si a dorit sa implineasca visul si promisiunea lui John Ruskin. Misiunea vietii lui a fost sa aduca Imperiul Britanic in pozitia de forta dominanta a intregii lumi, sa il reuneasca cu America si sa creeze guvernul mondial bazat pe modelul colectivist. Biograful sau, Sarah Millin, a concluzionat atunci cand a scris: “Guvernul mondial a fost simpla dorinta a lui Rhodes.” Majoritatea oamenilor sunt la curent cu faptul ca Rhodes a facut una dintre cele mai mari averi ale lumi in afaceri cu diamante si aur in Africa de Sud. Ceea ce nu se stie este ca a cheltuit aproape in intregime aceasta avere pentru a promova teoriile lui John Ruskin.

Unul dintre cei mai autorizati cercetatori ai Societatii Fabiane este Carroll Quigley, respectat profesor la Universitatea Georgetown. Presedintele Bill Clinton s-a numarat printre fostii sai studenti. La o conferinta de presa, imediat dupa ce a fost ales, Clinton l-a mentionat pe Quigley dupa nume si a recunoscut ca ii este foarte indatorat pentru tot ce a putut invata de la el. Ce preda Quigley era similar cu ce John Ruskin preda in vremea sa si, asemenea lui Rhodes inaintea lui, Clinton a luat foarte in serios acele cursuri. Intamplator, trebuie remarcat ca fostul presedinte Clinton a fost ceea ce se numeste un Rhodes Scholar [nota tr.: beneficiarul uneia din numeroasele burse acordate prin testament de Cecil Rhodes si care pot fi folosite la Universitatea Oxford pentru doi sau trei ani; acestea sunt acordate candidatilor din Statele Unite sau din Natiunile Commonwealth – asociatie de state independente ale caror teritorii au apartinut Imperiului Britanic. Vezi Merriam-Webster Online la http://www.m-w.com.]

In cartea sa Stabilimentul Anglo-American [The Anglo-American Establishment], Quigley spune:

Bursele Rhodes create prin termenii celui de-al saptelea testatament al lui Cecil Rhodes sunt cunoscute de toata lumea. Ceea ce nu se stie este ca Rhodes, in cinci testamente precedente, si-a donat averea pentru a forma o societate secreta, ce trebuia sa se dedice pastrarii si expansiunii Imperiului Britanic. Si in plus, ceea ce nimeni nu pare a sti este ca aceasta societate … continua sa existe si astazi. Pentru clarificare, aceasta nu este o treaba copilareasca precum Ku Klux Klan-ul, si nu are robe, strangeri de mana si parole secrete. Nu are nevoie de asa ceva, pentru ca membrii sai se cunosc intim. Probabil nu are juraminte de pastrare a tacerii nici proceduri formale de initiere. Exista insa si tine sedinte secrete… Acest Grup este, asa cum voi arata, unul dintre cele mai importante fapte istorice ale secolului douazeci. [nota: Carroll Quigley, Stabilimentul Anglo-American: dela Rhodes la Cliveden (New York: Books in Focus, 1981), p. ix. Existenta acestei societati secrete este confirmata si de biograful lui Rhodes, Sarah Millin, op. cit, pp. 32, 171, 173, 216.]

Unul dintre liderii si organizatorii acestei societati secrete a fost W.T. Stead care a scris o carte despre testamentele lui Cecil Rhodes. In acea carte, Stead a spus:

Domnul Rhodes a fost mai mult decat fondatorul unei dinastii. El a aspirat sa devina creatorul uneia din acele asociatii semi-religioase, cvasi-politice care, precum Societatea lui Iisus, a jucat un rol important in istoria lumii. Pentru a fi mai explicit, a dorit sa formeze un Ordin ca instrument al vointei Dinastiei… [nota: Quoted by Quigley, Ibid., p. 36.]

Structura societatii secrete a fost formata dupa modele clasice, conspirationiste. Majoritatea celor mai cunoscute conspiratii ale istoriei au fost structurate sub forma unor inele in interiorul altor inele. In general, exista un lider sau grup mic format din doi, trei oameni la centru. Formeaza un inel de suporteri in jurul lor in numar de zece – doisprezece, probabil, si acei oameni cred ca ei reprezinta toata organizatia. Nu stiu ca doi – trei se afla de fapt la carma. Si apoi cei doisprezece formeaza un inel si mai larg in jurul lor in componenta caruia intra probabil o suta de oameni, care de asemenea cred ca reprezinta intreaga organizatie, fara sa stie ca sunt doisprezece care o directioneaza. Aceste inele se extind spre exterior pana cand, in final, ating comunitatea unde sunt angajate serviciile unor oameni inocenti ce indeplinesc diverse functii ale societatii secrete fara sa realizeze cine creeaza agenda si de ce.

Organizatia lui Rhodes a fost creata exact dupa acest model. Quigley ne spune mai departe:

In societatea secreta, Rhodes urma sa fie lider. Stead, Bred (Lordul Esher), si Milner trebuiau sa formeze un comitet executiv [numit “Societatea celor Alesi”]. Arthur (Lordul) Balfour, (Sir) Harry Johnston, Lordul Rothschild, (Lordul) Albert Grey, si altii erau listati ca potentiali membri ai “Cercului Initiatilor”; de asemenea trebuia sa existe un cerc exterior numit “Asociatia de ajutanti” (organizat mai tarziu de catre Milner drept organizatia Mesei Rotunde [Round Table]). [nota: Caroll Quigley, Tragedie si Speranta: O istorie a lumii in vremea noastra (New York: Macmillan, 1966), p. 131. Referinte aditionale la “Societatea celor alesi” se gasesc in The Anglo-American Establishment, pp. 3, 39.]

Dupa moartea lui Cecil Rhodes, organizatia a trecut sub controlul Lordului Alfred Milner, care era Guvernator General al Africii de Sud, o persoana foarte influenta in lumea bancara si politica britanica. [nota: Deoarece aceasta societate secreta continua sa exista si astazi, sunt deseori intrebat cine au fost liderii dupa Rhodes si Milner. In circumstante normale, aceasta ar fi o intrebara stupida; pentru ca, daca cineva din exterior ar cunoaste raspunsul, nu ar mai fi o societate secreta. Cu toate acestea, din pricina unor rare rasturnari de situatie, cunoastem cine au fost liderii pana nu demult. Quigley a putut cerceta documente ale organizatiei si le-a aflat numele si ordinea de succesiune. O mare parte din cartea sa Stabilimentul Anglo-American, a fost dedicat rolului lor in istorie.] El a recrutat oameni tineri din inalta societate pentru a deveni membri in Asociatia Ajutantilor. Neoficial erau cunoscuti drept “Gradinita lui Milner”. Au fost alesi datorita originii lor sus-puse, a inteligentei si in special dedicatiei lor fata de cauza colectivista. Au fost plasati in importante pozitii in guvern si alte centre de putere pentru a promova agenda ascunsa a societatii secrete. Eventual, aceasta Asociatie a Ajutantilor a devenit inelul interior al altor grupuri mai mari, ce s-au intins in Imperiul Britanic si apoi in Statele Unite. Quigley spune:

Prin influenta Lordului Milner, acesti oameni au reusit sa castige posturi importante in guvern, in lumea financiara internationala, si sa devina puterea dominanta in afacerile imperiale britanice si in cele cu strainatatea dupa 1939. Din 1909 pana in 1913, au organizat grupuri semi-secrete cunoscute sub numele de Grupuri ale Mesei Rotunde, in majoritatea dependintelor britanice si in Statele Unite. Acestea inca functioneaza in opt tari… Inca odata sarcina i-a revenit lui Lionel Curtis care a format, in Anglia si in fiecare colonie, o organizatie drept paravan pentru Grupul Mesei Rotunde local. Aceasta organizatie paravan, numita Institutul Regal de Afaceri Internationale [Royal Institute of International Affairs], isi avea ca nucleu in fiecare zona, existentul Grup al Mesei Rotunde. In New York era cunoscut sub numele de Consiliul de Relatii Externe [Council on Foreign Relations/CFR], si era un paravan pentru J.P. Morgan & Company. [nota: Quigley, Tragedie si Speranta, pp. 132, 951-52.]

In sfarsit am ajuns la acea obscura organizatie care joaca un rol decisiv in viata politica americana contemporana, Council on Foreign Relations/CFR. Acum intelegem ca s-a nascut din societatea secreta creata de Cecil Rhodes – care inca exista astazi, si ca original a fost un paravan pentru J.P Morgan & Company, iar scopul sau principal este sa promoveze guvernul mondial bazat pe modelul colectivismului.

(va urma)