de G. Edward Griffin [cititi episodul precedent...]

4. COERCITIE ORI LIBERTATE

AL PATRULEA concept care deosebeste colectivismul de individualism se refera la responsabilitati si libertatea de a alege. Am vorbit despre originea drepturilor, dar exista o problema similara care implica originea responsabilitatilor. Drepturile si responsabilitatile merg mana in mana. Daca puneti pret pe dreptul de a va trai viata fara ca altii sa va spuna ce sa faceti, atunci trebuie sa va asumati responsabilitatea de a fi independent, de a face rost de tot ce va este necesar fara a astepta ca altii sa aiba grija de dumneavoastra. Drepturile si responsabilitatile sunt doua fatetes ale aceleiasi monede.

Daca doar indivizii au drepturi, atunci rezulta ca numai indivizii au responsabilitati. Daca grupurile au drepturi, atunci ele au de asemenea si responsabilitati; si aici se afla una dintre cele mai mari provocari ideologice ale vremurilor moderne.

Individualistii sunt campioni ai drepturilor individuale. De aceea, ei accepta principiul responsabilitatilor individuale mai degraba decat responsabilitatea grupului. Ei cred ca fiecare are o obligatie personala si directa de a sustine, in primul rand pe el insusi si familia sa, si apoi pe altii care s-ar afla in nevoi. Asta nu inseamna ca ei nu cred in ajutorul reciproc. Doar pentru ca sunt individualist nu inseamna ca trebuie sa-mi mut pianul singur. Ci din contra, eu cred ca mutarea pianului este responsabilitatea mea, nu a altuia, si depinde de mine sa organizez asistenta voluntara a altora.

Colectivistul, pe de alta parte, declara ca indivizii nu sunt personal responsabili cu caritatea, nici sa-si creasca proprii copii, nici sa-si ingrijeasca parintii la batrinete, nici macar sa-si asigure traiul lor personal. Acestea sunt obligatii de grup ale statului. Individualistul crede ca el este responsabil de soarta sa; colectivistul vrea ca guvernul sa se ingrijeasca de el: sa ii asigure un loc de munca si ingrijire medicala, un salariu minim, hrana, educatie si o locuinta decenta. Colectivistii sunt inarmati de guvern. Ei se inchina guvernului. Au o fixatie ca guvernul este mecanismul ultim ce trebuie sa rezolve toate problemele.

Individualistii nu impartasesc aceasta credinta. Ei vad guvernul ca pe un organism care creaza mai multe probleme decat rezolva. Ei cred ca libertatea de a alege va duce la solutia optima pentru problemele sociale si economice. Milioane de idei si eforturi, fiecare supus incercarii si erorii si competitiei – in care cea mai buna solutie devine evidenta prin compararea rezultatelor ei cu ale altora – acest proces va produce rezultate care sunt de departe superioare celor ce pot fi obtinute de un grup de politicieni, sau comitet de asa numiti “oameni inteligenti”.

Prin contrast, colectivistii nu au incredere in libertate. Le este frica de ea. Sunt convinsi ca libertatea poate fi acceptabila in probleme marunte cum ar fi culoarea ciorapilor pe care ii purtam, dar cand vine vorba de chestiuni importante cum ar fi sursa de bani, practici bancare, investitii, programe de asigurare, ingrijire medicala, educatie s.a.m.d., libertatea nu mai produce rezultate. Aceste lucruri, spun ei, pur si simplu trebuie controlate de guvern. Altfel ar fi haos.

Exista doua motive pentru care acest concept este foarte popular. Unul este ca majoritatea dintre noi au fost educati in scoli guvernamentale, si asta am fost invatati. Celalalt motiv este ca guvernul este un grup care poate legal forta pe fiecare sa participe. Are puterea de taxare, sustinuta de inchisori si forta armelor pentru a obliga pe toti sa se alinieze, si acesta este un concept foarte tentant pentru intelectualul care se imagineaza in postura de inginer social.

Colectivistii spun, “Trebuie sa fortam oamenii sa faca ce credem noi ca ar trebui sa faca, pentru ca sunt prea batuti in cap sa o faca singuri. Noi, pe de alta parte, am mers la scoala. Am citit carti. Suntem informati. Suntem mai destepti decat ei. Daca lasam la latitudinea lor, vor face greseli teribile. Deci, depinde de noi, cei luminati. Vom decide in numele societatii si ne vom impune deciziile prin lege astfel ca nimeni nu va avea de ales. Sa conducem in acest fel este obligatia noastra fata de omenire.”

Prin contrast, individualistii spun, “Si noi credem ca avem dreptate si ca masele rareori fac ce consideram noi ca ar trebui sa faca, dar nu credem in a forta pe nimeni sa se supuna vointei noastre, pentru ca daca acordam acest principiu, atunci altii, care reprezinta grupuri mai mari decat al nostru, ar putea sa ne oblige pe noi sa actionam asa cum decreteaza ei, si asta ar fi sfarsitul libertatii.”

Afinitatea dintre egotismul intelectual si coercitie a fost dramatic demonstrata de un profesor canadian de drept, Alan Young, care a scris un editorial in editia din 28 martie 2004 a ziarului Toronto Star. Subiectul era “crimele motivate de ura”, si solutia era un clasic exemplu al modelului mental colectivist. A scris:

Caracteristica definitorie a criminalului motivat de ura este prostia. Este o crima nascuta din deficienta intelectuala… Justitia criminalistica poate face foarte putin pentru a combate prostia… Probabil criminalul motivat de ura necesita o riguroasa deprogramare… Asa cum anumite cancere necesita operatie, crima motivata de ura are nevoie de masuri intruzive… Obisnuita abordare “din-afara”, “exterioara-mintii” a pedepsei moderne nu va da rezultate in acest caz. Pentru crime datorate unei prostii supreme avem nevoie de justitie in stil “Portocala Mecanica” – imobilizarea criminalului intr-un scaun pe o perioada interminabila, cu ochii larg deschisi si pleoapele fixate in niste agrafe pentru a nu putea evita macelul cinematic al imaginilor special culese pentru a-i rupe legatura neurotica pana la distrugerea intelectuala auto-indusa. In contextul crimei motivate de ura, am regrete ca avem o prohibitie constitutionala asupra pedepsei crude si iesite din comun. [nota: “Criminalul motivat de ura necesita deprogramare,” de Alan Young, Toronto Star, Martie 28, 2004, p. F7.]

Una din cele mai rapide metode de a depista un colectivist este sa ii urmaresti reactiile vizavi de problemele de interes public. Nu conteaza ce il deranjeaza in rutina lui zilnica – fie iluminarea autostrazii, fumatul in public, imbracamintea indecenta, bigotismul, trimiterea postei nesolicitate – alegeti dumneavoastra, raspunsul lui imediat este “Ar trebui sa existe o lege…!” Si, bineinteles, profesionistii din guvern care isi castiga painea din coercitie sunt mai mult decat fericiti sa coopereze. Consecinta este ca guvernul creste intr-una. Este o strada cu un singur sens. In fiecare an apar din ce in ce mai multe legi si este din ce in ce mai putina libertate. Fiecare lege in ea insasi pare benigna, justificata fiind de o convenienta sau de marele bine pentru numarul mai mare, dar procesul continua la “nesfarsit” pana cand guvernul este total si libertatea inexistenta. Putin cate putin, oamenii, ei insisi, devin solicitantii propriilor lanturi.

Sindromul Robin Hood

Un bun exemplu al mentalitatii colectiviste este folosirea guvernului pentru acte de caritate. Majoritatea oamenilor cred ca avem cu toti responsabilitatea de a-i ajuta pe cei nevoiasi, daca putem, dar ce se intampla cu cei care nu sunt de acord, si carora putin le pasa de situatia altora? Ar trebui sa li se permita sa fie egoisti in timp ce noi suntem atat de generosi? Colectivistul priveste acesti oameni ca pe o justificare de a folosi coercitia, deoarece cauza este atat de meritorie. Se vede pe el insusi drept un modern Robin Hood, ce fura de la bogati si daruieste la saraci. Bineinteles, nu totul ajunge la saraci. Oricum, Robin si gasca sa trebuie sa manance, sa bea, sa fie prezentabili, si asta nu este deloc ieftin. Este nevoie de o birocratie uriasa sa administrezi caritatea publica, si Robin Hoozii din guvern s-au obisnuit cu o mare parte din prada, in timp ce taranii – ei bine, se multumesc si ei cu ce li se arunca. Nu le pasa cat a fost de fapt consumat de-a lungul drumului pana la ei. A fost furat de la altcineva, oricum.

Asa numita caritate colectivista este o pervertire a povestii Biblice a Bunului Samaritean, care s-a oprit din drum sa ajute un strain ce cazuse intre talhari, fiind jefuit si batut. Chiar conduce victima la o casa de oaspeti, ii plateste sederea acolo pana cand isi revine. Fiecare aproba asemenea acte de compasiune si caritate, dar ce am spune daca Samariteanul ar fi scos sabia la urmatorul calator, amenintandu-l cu moartea daca nu il ajuta si el pe cel cazut? Daca asta s-ar fi intamplat, ma indoiesc ca povestea ar mai fi ajuns in Biblie; pentru ca, in acel moment, Samariteanul nu ar fi fost cu nimic diferit de talharul original – care de asemenea ar fi putut avea un motiv nobil. Ar fi putut pretinde ca doar incerca sa asigure traiul familiei si copiilor sai. Majoritatea crimelor sunt rationalizate in acest fel, dar tot crime se numesc. Cand coercitia intra pe usa, caritatea iese pe fereastra. [nota: Sa fim clari. Daca noi sau familiile noastre am fi intr-adevar infometati, majoritatea am fura, daca aceasta ar fi singura modalitate de a obtine hrana. Ar fi motivata de dreptul nostru intrinsec la viata, dar, va rog, sa nu incercam sa o numim nobila caritate. Ar fi pura supravietuire.]

Individualistii refuza sa joace acest joc. Asteptam ca toti si fie caritabili, dar de asemenea credem ca o persoana trebuie sa fie libera sa nu fie caritabila daca isi doreste acest lucru. Daca el vrea sa faca o donatia catre o alta cauza decat cea la care il indemnam noi sa participe, daca prefera sa doneze o suma mai mica decat credem noi ca s-ar cuveni, sau poate doreste sa nu dea nimic, consideram ca nu avem nici un drept sa il fortam sa se supuna vointei noastre. Am putea incerca sa-l convingem sa faca acest lucru; putem face apel la constiinta lui; si in special i-am putea arata calea prin propriul nostru exemplu; dar respingem orice incercare de a tabara pe el, fie imobilizandu-l in timp ce ii luam banii din buzunar, fie folosind urna de vot pentru a da legi ce ii vor lua banii prin impozitare. In ambele cazuri principiul este acelasi. Se cheama furt.

Colectivistii ar dori sa credeti ca individualismul este doar un alt termen pentru egoism, pentru ca individualistii se opun ajutorului social si altor forme coercitive de redistribuire a bogatiei, dar exact opusul este adevarat. Individualistii sunt avocatii adevaratei caritati, care inseamna donarea voluntara a banilor proprii, in timp ce colectivistii promoveaza donarea prin coercitie a banilor altora; ceea ce explica de ce este atat de populara. Inca un exemplu: Colectivistul va spune, “Cred ca fiecare ar trebui sa poarte centura de siguranta. Are sens. Oamenii pot fi raniti daca nu o poarta. Deci, sa dam o lege care ii obliga pe toti sa faca acest lucru. Daca nu vor, ii vom arunca in puscarie.” Individualistul spune, “Cred ca fiecare ar trebui sa poarte centura de siguranta. Oamenii pot fi raniti in accidente daca nu o poarta, dar nu cred in a forta pe nimeni sa faca acest lucru. Cred in a-i convinge prin logica, persuasiune si un bun exemplu, daca pot, dar de asemenea cred in libertatea de a alege.”

Unul dintre cele mai populare sloganuri marxiste este: “De la fiecare in functie de posibilitati, pentru fiecare in functie de nevoi.” Aceasta este piatra de temelie a socialismului teoretic, si este un concept foarte tentant. Cel care aude pentru prima oara acest slogan ar putea spune: “Si ce-i rau cu asta? Nu este asta esenta compasiunii si caritatii fata de cei nevoiasi? Ce poate fi rau cand daruiesti in functie de posibilitatile tale altora, dupa nevoile pe care le au?” Nu este nimic rau – atata cat putem vedea, dar este un concept incomplet. Intrebarea la care nu s-a raspuns inca este cum se va realiza acest lucru? Se va face in libertate sau prin coercitie? Am mentionat mai devreme ca atat colectivistii cat si individualistii cad de acord asupra obiectivelor dar nu se inteleg cand este vorba de metode, si acesta este un exemplu clasic. Colectivistul spune sa luam prin forta legii. Individualistul spune sa dam din proprie initiativa. Colectivistul crede ca nu suficient de multi vor contribui daca nu sunt fortati. Individualistul, din contra, este de parere ca suficient de multi oameni vor raspunde pentru a realiza obiectivul propus. De asemenea, pastrarea libertatii este importanta. Colectivistul promoveaza jaful legalizat in numele unei cauze meritorii, crezand ca scopul scuza mijloacele. Individualistul sustine vointa libera si adevarata caritate, crezand ca un obiectiv demn nu justifica furtul si renuntarea la libertate.

Exista o istorioara a unui bolsevic revolutionar care se cocotase pe o cutie de sapun pentru a vorbi unei mici adunari in Times Square. Dupa ce le-a descris gloriile socialismului si comunismului, a adaugat: “Sa vina revolutia, si fiecare va manca piersici cu frisca.” Un om in varsta, maruntel, i-a strigat din fundul multimii: “Nu-mi plac piersicile cu frisca.” Bolsevicul s-a gandit un moment si apoi a raspuns: “Sa vina revolutia, tovarase, si iti vor placea piersicile cu frisca.” Aceasta este cea de-a patra diferenta intre colectivism si individualism, si este probabil cea mai importanta dintre toate: colectivistii cred in coercitie; individualistii cred in libertate.

5. EGALITATE SI INEGALITATE IN FATA LEGII

Al cincilea concept ce diferentiaza colectivismul de individualism priveste felul in care oamenii sunt tratati in fata legii. Individualistii cred ca nu exista doi oameni exact la fel, ca fiecare este superior sau inferior altora in multe privinte dar, in fata legii, ei trebuiesc tratati egal. Colectivistii cred ca legea trebuie sa-i trateze pe oameni in mod inegal pentru a putea aduce astfel schimbarile dorite in societate. Ei vad lumea ca fiind in mod tragic imperfecta. Vad saracie si suferinta si nedreptate si trag concluzia ca ceva trebuie facut pentru a schimba fortele care au produs aceste efecte. Se considera pe ei insisi mari ingineri sociali ce poseda intelepciunea de a restructura societatea spre o ordine mult mai logica si umana. Pentru a obtine acest deziderat, trebuie sa intervina in treburile oamenilor la toate nivelele si sa le reorganizeze activitatile in conformitate cu un plan maret. Ceea ce se materializeaza in redistribuirea bogatiei si folosirea puterii politienesti a statului pentru a impune un comportament prescris.

Consecinta acestei mentalitati poate fi observata oriunde in societate astazi. Aproape fiecare tara in lume are un sistem de impozitare special proiectat sa trateze oamenii in mod inegal, in functie de venit, statut familial, numarul de copii pe care ii au, varsta si genul de investitii pe care le-au facut. Cum am spus, scopul acestui aranjament este redistribuirea bogatiei, ceea ce inseamna favorizarea unor clase in detrimentul altora. In unele cazuri, exista bucle bizare in legile de taxare doar pentru a favoriza o corporatie sau un grup politic influent. Alte legi scutesc de taxe si ofera subventii unor grupuri speciale sau corporatii. Inegalitatea este scopul acestor legi.

Pe taramul relatiilor sociale, exista legi care stabilesc cote rasiale, cote bazate pe sex, initiative de “actiune afirmativa” (aka discriminare pozitiva), care impiedica exprimarea opinilor contrare unor grupuri sau opiniile daunatoare “marilor planificatori”. In toate aceste masuri se poate observa o inegala aplicare a legii in functie de grupul sau clasa in care se intampla sa va aflati sau de opinia pe care o aveti. Ni se spune ca toate acestea sunt necesare pentru a obtine schimbarea dorita a societatii. Totusi, dupa mai mult de o suta de ani de inginerie sociala, nu exista nici macar un loc pe glob pe care colectivistii sa-l poata da exemplu cu mandrie si unde acest maret plan a produs rezultatele asteptate. Au fost multe carti scrise despre utopia colectivista, dar aceste lucruri nu s-au materializat niciodata in lumea reala. Oriunde a fost aplicat colectivismul insa, rezultatele inregistrate au fost mai multa saracie decat inainte, mai multa suferinta si cu siguranta mai multa nedreptate.

Exista o metoda mai buna. Individualismul se bazeaza pe premiza ca toti cetatenii trebuie a fie egali in fata legii, indiferent de originea lor nationala, rasa, religie, sex, educatie, statut economic, stil de viata sau opinie politica. Nici unei clase nu trebuie sa i se acorde tratament preferential. A favoriza o clasa in detrimentul alteia nu inseamna egalitate in fata legii.

6. ADEVARATUL ROL AL GUVERNULUI

Cand toti acesti factori sunt considerati laolalta, ajungem la a sasea diviziune intre colectivism si individualism. Colectivistii cred ca adevaratul rol al guvernului trebuie sa fie unul pozitiv, ca statul trebuie sa ia initiativa in toate aspectele vietii oamenilor, ca trebuie sa fie agresiv, sa conduca si sa asigure tot ce este necesar, sa furnizeze. Ar trebui sa fie cel mai mare organizator al societatii.

Individualistii cred ca functia guvernului este una negativa si defensiva. Rolul sau este de a proteja nu de a furniza; pentru ca daca statului ii se da puterea de a asigura cele necesare pentru unii, de asemenea trebuie sa fie in stare sa ia de la altii, si odata ce aceasta putere este acordata, cativa vor incerca sa o foloseasca in avantajul lor. Mereu se va ajunge la jaf legalizat si pierdere a libertatii. Daca guvernul este suficient de puternic sa ne dea orice dorim, de asemenea este suficient de puternic sa ne ia tot ce avem. De aceea adevaratul rol al guvernului este acela de a proteja viata, libertatea si proprietatea cetatenilor sai; nimic mai mult. [nota: Ar fi mai multe de spus decat este permis in limitele acestei prezentari. Un aspect important este acela ca exista o a treia categorie de actiune umana care nu este nici buna nici rea, nici defensiva nici agresiva; ca exista feluri de activitati ce pot fi intreprinse de stat pentru convenienta – cum ar fi constructia de drumuri si intretinerea parcurilor de recreatie – in cazul in care sunt sponsorizate, nu din impozitele generale, ci doar de cei care le folosesc. Altfel, unii vor profita pe seama altora sau totul ar fi o coercitiva redistribuitie de bogatie, o putere ce trebuie refuzata statului. Aceste activitati ar fi permise deoarece au un impact neglijabil asupra libertatii. Sunt convins ca ar fi mult mai eficient conduse si ar oferi servicii publice de calitate superioara daca ar apartine si ar fi dirijate de industria privata, dar nu are rost sa dezbatem asta acum cand sunt probleme mult mai arzatoare ce trebuiesc rezolvate. Dupa ce libertatea este asigurata, ne vom putea permite luxul de a discuta si aceste puncte. Alt exemplu de activitate optionala este alocarea frecventelor de transmisie a radio-ului si statiilor TV. Desi nu protejeaza vieti, libertate sau proprietate, este o chestiune de convenienta pentru comunicatii normale. Nu exista nici o amenintare la adresa libertatii personale atata vreme cat autoritatea ce acorda licente este administrata impartial si nu favorizeaza o anumita clasa de cetateni sau un anumit punct de vedere. Aproape orice actiune guvernamentala poate fi motivata insa, ca o indirecta protectie a vietii, libertatii sau proprietatii. Ultima aparare impotriva jocurilor de cuvinte de acest fel este o luare de pozitie ferma pentru interzicerea sponsorizarii de orice natura ce ar permite o mutare a bogatiei de la un grup la altul. Aceasta ar elimina avantajul politic ce motiveaza toate schemele colectiviste inca din start. Fara posibilitatea unui jaf legalizat, toate jocurile mintale iau sfarsit. In final, cand problema devine spinoasa, si este chiar imposibil sa vedem daca o actiune este acceptabila pentru guvern, exista o regula pe care ne putem baza si care arata calea ce trebuie urmata: Cel mai bun guvern este cel care guverneaza cel mai putin.]

SPECTRUL POLITIC

Auzim mereu astazi despre dreapta si stanga, dar ce inseamna acesti termeni cu adevarat? Spre exemplu, ni se spune ca atat comunistii cat si socialistii ar fi extrema stanga, iar nazistii si fascistii ar reprezenta extrema dreapta. Avem aici imaginea a doi adversari ideologici puternici, asmutiti unul impotriva altuia, si impresia este, cumva, ca ei ar fi unul opusul celuilalt. Dar care este diferenta? Nu sunt deloc opusi. Sunt chiar la fel. Insignele lor sunt diferite, dar cand analizam comunismul si nazismul, amandoua dau viata principiilor socialiste. Comunistii nu neaga ca socialismul este idealul lor, iar miscarea nazista in Germania s-a numit de fapt Partidul National Socialist. Comunistii cred in socialism international, pe cand nazistii promoveaza socialismul national. Comunistii sunt avocatii urii de clasa si al conflictului de clasa pentru a motiva loialitatea si obedienta oarba a aderentilor lor, pe cand nazistii folosesc conflictul de rasa si ura de rasa pentru a atinge aceleasi obiective. Pe langa acestea, nu este nici o diferenta intre comunism si nazism. Sunt amandoua epitomuri ale colectivismului, si totusi ni se spune ca sunt la capetele opuse ale spectrului.

Exista doar un singur lucru care are sens in constructia unui spectru politic si acela este sa punem guvern egal cu zero la un capat al liniei si 100% guvern la celalalt. Acum avem ceva comprehensibil. Cei care cred in guvern egal cu zero sunt anarhistii, si cei ce cred in guvern total sunt totalitaristii. Cu aceasta definitie, gasim ca atat comunismul cat si nazismul se afla impreuna la acelasi capat. Sunt amandoua sisteme totalitare. De ce? Pentru ca amandoua sunt bazate pe modelul colectivist. Comunism, nazism, fascism si socialism, toate graviteaza spre guvern din ce in ce mai mare, pentru ca aceasta este extensia logica a ideologiei lor comune. Sub colectivism toate problemele sunt responsabilitatea statului si trebuiesc rezolvate de catre stat. Cu cat sunt mai multe probleme, cu atat statul trebuie sa devina mai puternic. Odata ajuns pe aceasta partie alunecoasa, nu exista oprire pana nu ajungi la sfarsitul scalei, care inseamna guvern total. Indiferent cum il numim, indiferent cum il re-etichetam sa para nou sau diferit, colectivismul este totalitarism.

De fapt, conceptul unei linii drepte a spectrului politic este cumva inselator. Este mai degraba un cerc. Poti lua linia dreapta cu 100% guvern la un capat si zero la celalalt, sa o curbezi, si sa atingi capetele la varf. Acum este un cerc, pentru ca, sub anarhie, unde nu este nici un guvern, vei avea domnie absoluta impusa de cei cu pumni mai zdraveni si cu cele mai performante arme. Deci, se trece de la nici un guvern la totalitarism intr-o clipita. Se intalnesc in varf. Cu adevarat avem de a face cu un cerc, si singurul loc logic in care ne putem afla este probabil undeva in mijlocul extremelor. Avem nevoie de guvern, bineinteles, dar trebuie construit bazat pe individualism, o ideologie cu afinitate spre acea parte a spectrului ce corespunde celei mai mici cantitati de guvern posibil, in loc de colectivism care are o afinitate spre celalalt capat, cu cea mai mare cantitate de guvern. Cel mai bun guvern este acela care guverneaza cel mai putin.

Acum, suntem in sfarst gata sa re-activam masina timpului. Ultimele imagini inca zabovesc inaintea noastra. Vedem managerii marilor fundatii scutite de taxe folosind vastele lor resurse financiare pentru a altera atitudinile poporului american, astfel ca el sa fie gata sa accepte simbioza dintre natiunea lui si regimurile totalitare; si inca ii auzim proclamand ca “viitorul acestei tari apartine colectivismului, administrat cu eficienta caracteristica americana.” De necrezut, nu-i asa, cat de mult incape in acest cuvant: colectivism.

[nota tr.: Pentru a vedea ca cele scrise mai sus nu sunt doar o teorie ci oglindesc perfect realitatea americana actuala, cunoscatorii limbii engleze sunt invitati sa citeasca un discurs al congressman-ului Ron Paul, datat februarie 2000 – deci inainte de razboiul impotriva terorismului. Intitulata nu intamplator “O republica, daca o puteti pastra”, expunerea prezinta pe larg fapte, actiuni, legi, situatii, toate fiind masuri de implementare a modelului colectivist descris mai sus de domnul Griffin. Desi pare ca nu priveste in mod direct Romania, aceleasi simptome pot fi observate deja in colectivista Uniune Europeana.]

(va urma)