de G. Edward Griffin [cititi episodul I...]

1. NATURA DREPTURILOR OMULUI

Primul dintre acestea are de a face cu natura drepturilor omului. Colectivistii si individualistii cad de acord asupra faptului ca drepturile omului sunt importante, dar nu se inteleg in ceea ce priveste cat de importante sunt si in special asupra originii acestor drepturi. Exista doar doua posibilitati in aceasta dezbatere. Fie aceste drepturi sunt intrinseci fiintei umane, fie sunt extrinseci, ceea ce inseamna ca, ori ea le poseda la nastere, ori ii sunt acordate dupa aceea.

Cu alte cuvinte aceste drepturi sunt ori hardware ori software. Individualistii cred ca ele sunt hardware. Colectivistii considera ca acestea sunt software. Daca drepturile ii sunt acordate individului dupa nastere, atunci cine are puterea de a face acest lucru? Colectivistii cred ca aceasta este una din functiile guvernului. Individualistii nu pot cadea la pace cu ideea, deoarece, daca statul are puterea de a acorda drepturi, atunci are de asemenea puterea de a le lua inapoi, si acest concept nu este compatibil cu libertatea personala.

Punctul de vedere individualist a fost exprimat foarte clar in Declaratia de Independenta a Statelor Unite ale Americii, care spune:

Sustinem aceste adevaruri ca fiind evidente prin ele insele, ca toti oamenii sunt creati egali, ca ei sunt inzestrati de catre Creatorul lor cu anumite Drepturi inalienabile, printre care se afla Viata, Libertatea si cautarea Fericirii. Ca pentru a asigura securitatea acestor Drepturi, Guverne sunt instituite printre oameni…

Nimic nu poate fi mai clar decat atat. “Drepturi inalienabile” inseamna ca ele sunt in posesia naturala a fiecaruia la nastere, nu sunt date de catre stat. Scopul guvernului este, nu acela de a acorda drepturi, ci de a le asigura securitatea, a le proteja.

Prin contrast, toate sistemele politice colectiviste imbratiseaza punctul de vedere opus, cum ca drepturile sunt daruite de catre stat. Aici sunt inclusi nazistii, fascistii si comunistii. Este de asemenea doctrina Natiunilor Unite (ONU). Articolul 4 din Legamantul ONU, in problema Drepturilor Economice, Sociale si Culturale, spune:

Statele participante la actualul Legamant recunosc ca, pentru a beneficia de acele drepturi furnizate de catre Stat… Statul poate supune aceste drepturi numai unor limitari ce sunt determinate prin Lege.

Repet: Daca acceptam ca statul are puterea de a acorda drepturi, atunci trebuie sa cadem de acord ca are si puterea de a le lua inapoi. Observati formularea in Legamantul ONU. Dupa ce proclama ca drepturile sunt furnizate de catre stat, spune ca aceste drepturi pot fi supuse unor limitari “ce sunt determinate prin Lege”. Cu alte cuvinte, colectivistii de la ONU indraznesc sa spuna ca ne acorda drepturi si, atunci cand sunt gata sa ni le ia inapoi, tot ce trebuie sa faca este sa dea o lege ce autorizeaza acest lucru.

Comparati aceasta cu Declaratia Drepturilor [“Bill of Rights”, Amendamentele] din Constitutia Statelor Unite. Spune ca “Congresul nu va da NICI O LEGE care sa restranga dreptul libertatii de expresie, al religiei, al liberei asocieri, dreptul de a poseda arme…” si asa mai departe – nu exceptiile fiind determinate prin Lege, ci NICI O LEGE. Constitutia SUA da forma eticii individualismului. Legamantul ONU reprezinta etica colectivismului, si putem observa diferenta uriasa ce reiese de aici.

2. ORIGINEA PUTERII STATULUI

Al doilea concept ce separa colectivismul de individualism se refera la originea puterii statului. Individualistii cred ca un guvern just isi deriva puterea nu prin cucerirea si subjugarea cetatenilor sai, ci prin liberul consimtamant al celor guvernati. Ceea ce inseamna ca statul nu poate avea putere legitima, daca aceasta nu ii este acordata de catre cetatenii sai. Un alt mod de a pune problema este ca guvernele nu pot face decat ceea ce cetatenii lor au dreptul sa faca. Daca indivizii nu au dreptul de a intreprinde o anumita actiune, atunci ei nu pot acorda aceasta putere reprezentantilor lor alesi. Ei nu pot delega ceva ce ei nu au.

Haideti sa consideram un exemplu extrem! Sa presupunem ca un vas se scufunda din cauza unei furtuni si trei oameni sfarsiti lupta pentru supravietuirea lor pe mare. Deodata gasesc un colac de salvare. Colacul a fost proiectat sa poate sustine numai o persoana; dar, printr-o cooperare atenta intre ei, poate sustine doi. Cu toate acestea daca si al treilea om se agata, colacul devine nefolositor, si toti trei se vor afla din nou la mila apelor dezlantuite. Vor folosi colacul pe rand: unul va calca apa in timp ce doi vor fi sustinuti de colac; dar dupa cateva ore, nici unul nu va avea suficienta putere pentru a continua. Adevarul crud devine clar pe parcurs: daca unul dintre ei nu va fi indepartat, toti trei se vor inneca. Ce trebuie sa faca ei in aceasta situatie?

Majoritatea oamenilor vor spune ca doi dintre ei pot gasi justificarea pentru a-l inlatura cu forta pe al treilea. Dreptul la supravietuire este de necontestat. A lua viata altcuiva, oricat ar parea de teribil, este justificat moral daca trebuie sa-ti salvezi propria viata. Aceasta cu siguranta este adevarat pentru o actiune individuala, dar intr-o actiune colectiva oare mai este asa? Cine da dreptul acestor doi oameni de a tabara pe un al treilea?

Colectivistul raspunde ca cei doi oameni au drept mai mare la viata pentru ca se afla in superioritate numerica fata de al treilea. Este o chestiune de matematica: Binele suprem pentru numarul cel mai mare. Aceasta face grupul mult mai important decat individul si ofera o justificare celor doi oameni de a-l indeparta pe al treilea. Exista ceva logica in acest argument dar, daca vom simplifica exemplul mai departe, vom vedea ca, desi actiunea este corecta, este justificata de un rationament gresit.

Sa presupunem acum ca sunt numai doi supravietuitori – deci eliminam conceptul de grup – si sa presupunem de asemenea ca numai o singura persoana poate fi sustinuta de colac, nu doi. In aceste conditii, ar fi similar cu a te confrunta cu un dusman intr-o batalie. Trebuie sa ucizi sau vei fi ucis. Numai unul poate supravietui. Avem de a face cu drepturile de supravietuire ale celor doi indivizi, aflate in competitie, si nu exista nici un grup mitologic care sa creeze confuzie asupra problemei. In aceste conditii extreme, este clar ca fiecare persoana ar avea dreptul sa faca tot ce poate pentru a-si pastra viata, chiar si daca aceasta inseamna moartea altuia. Unii ar putea argumenta ca ar fi mai bine sa-ti sacrifici viata pentru un necunoscut, dar numai cativa vor sustine ca a nu face asta ar fi gresit. Deci, cand conditiile sunt simplificate pana la esential, putem observa ca dreptul de a nega viata altora vine de la dreptul individual de a-ti proteja propria viata. Nu este nevoie de un anumit grup care sa ordoneze acest lucru.

In cazul initial al celor trei supravietuitori, justificarea pentru negarea dreptului la viata unuia dintre ei nu vine din votul majoritar, ci din dreptul individual si separat de supravietuire. Cu alte cuvinte, fiecare dintre ei, actionand de unul singur, ar fi justificat in actiunea lui. Nu sunt imputerniciti de vreun grup. Cand angajam politia sa ne protejeze comunitatea, noi doar ii rugam sa faca ceea ce noi insine avem dreptul sa facem. Folosirea fortei fizice pentru a ne proteja viata, libertatea si proprietatea este o functie legitima a guvernului, deoarece acea putere deriva de la oameni ca indivizi. Nu pleaca de la grup.

Sa mai vedem un exemplu – mai putin extrem dar mult mai specific vizavi de ceea ce se petrece astazi in adunarile legislative. Daca oficialii guvernului decid intr-o zi ca nimeni nu ar trebui sa mai lucreze Duminica, si presupunand ca, in general, comunitatea este de acord cu aceasta decizie, de unde primesc ei autoritatea de a folosi puterea politiei statale pentru a forta acest decret? Cetatenii luati ca indivizi nu au dreptul de a-si obliga vecinii sa nu munceasca, deci ei nu pot delega acest drept guvernului. De unde isi ia totusi statul aceasta autoritate? Raspunsul este ca aceasta vine de la el insusi; este auto-generat. Este similar cu dreptul divin al monarhiilor antice, in care se presupunea ca guvernele reprezinta puterea si vointa Lui Dumnezeu – asa cum era interpretat de catre liderii pamanteni, bineinteles. In timpurile moderne, majoritatea guvernelor nici macar nu pretind a-L mai avea pe Dumnezeu drept autoritate, se bazeaza doar pe trupe anti-tero si armate, si oricine obiecteaza este eliminat. Precum spunea binecunoscutul colectivist, Mao Tse-Tung: “Puterea politica pleaca din teava pistolului.”

Atunci cand guvernele pretind ca isi deriva autoritatea din alta sursa decat cei guvernati, intotdeauna se va ajunge la distrugerea libertatii. A-i impiedica pe oameni sa lucreze Duminica nu pare o amenintare serioasa la adresa libertatii, dar odata ce principiul este stabilit, deschide usa unor noi edicte, apoi mai multe, si mai multe pana cand libertatea nu mai exista. Daca acceptam ca statul sau orice alt grup are privilegiul de a face anumite lucruri pe care indivizii ei singuri nu au dreptul sa le faca, atunci in mod inconstient aprobam conceptul ca drepturile nu sunt intrinseci individului si ca, de fapt, isi au originea in stat. Odata ce am acceptat aceasta, ne aflam pe drumul tiraniei.

Colectivistii nu isi bat capul cu detalii de acest fel. Ei cred ca, de fapt, guvernele au puteri mai mari decat ale cetatenilor, si ca sursa acestor puteri, spun ei, sunt nu indivizii din societate, ci societatea ea insasi, grupul caruia indivizii ii apartin…

3. SUPREMATIA GRUPULUI

Acesta este al treilea concept ce separa colectivismul de individualism. Colectivismul se bazeaza pe credinta ca grupul este mai important decat individul. Conform acestui rationament, grupul este o entitate de sine statatoare si are propriile sale drepturi. Mai mult, aceste drepturi sunt mai importante decat drepturile individuale. De aceea, este acceptabil sa sacrifici indivizi daca este necesar pentru “binele suprem al numarului cel mai mare”. De cate ori ati auzit acest lucru? Cine poate obiecta vizavi de pierderea libertatii, daca aceasta este justificata ca necesara pentru mai marele bine al societatii? Ultimul grup, bineinteles, este statul. De aceea, statul este mult mai important decat cetatenii, si este acceptabil sa sacrifici indivizi, daca este necesar, pentru beneficiul statului. Acest concept se afla la baza tuturor sistemelor totalitare construite pe modelul colectivist.

Individualistii, pe de alta parte spun, “Stai putin. Grup? Ce-i ala grup? Este doar un cuvant. Nu poti atinge un grup. Nu poti vedea un grup. Poti atinge si vedea doar indivizi. Grupul este o abstractie si nu exista ca o realitate tangibila. Este precum abstractia numita padure. Padurea nu exista. Numai copacii exista. Padurea este un concept ce desemneaza mai multi copaci. De asemenea, cuvantul grup descrie de fapt conceptul abstract de mai multi indivizi. Numai indivizii sunt reali si, de aceea, nu exista asa ceva ca drepturile grupului. Numai indivizii au drepturi.”

Doar pentru ca exista mai multi indivizi intr-un grup si numai cativa in altul, nu da prioritate indivizilor din grupul mai numeros – chiar daca il numesti stat. O majoritate de votanti nu are mai multe drepturi decat o minoritate. Drepturile nu deriva din puterea numerelor. Nu vin de la grup. Sunt intrinseci fiecarei fiinte umane.

Cand cineva argumenteaza ca indivizii trebuiesc sacrificati pentru marele bine al societatii, ceea ce spune de fapt este ca unii indivizi trebuie sacrificati pentru marele bine al altor indivizi. Moralitatea colectivismului se bazeaza pe numere. Orice poate fi facut atat vreme cat numarul celor care beneficiaza se presupune a fi mai mare decat numarul celor ce sunt sacrificati. Spun se presupune, deoarece, in lumea reala, cei care decid cine trebuie sacrificat nu numara bine. Dictatorii intotdeauna pretind ca reprezinta marele bine pentru un numar cat mai mare, dar in realitatea, ei si organizatiile ce ii sustin reprezinta mai putin de un procent din populatie. Teoria este ca cineva trebuie sa vorbeasca pentru mase si sa le reprezinte cele mai bune interese, pentru ca altfel ei sunt prea batuti in cap sa isi dea seama singuri. Deci liderii colectivisti, intelepti si virtuosi cum sunt, iau decizii pentru ei. Este posibil sa justifici orice atrocitate sau nedreptate, ca o masura luata pentru marele bine al societatii. Totalitaristii mereu fac parada si se dau umanitari.

Deoarece individualistii nu accepta suprematia grupului, colectivistii deseori ii portretizeaza ca fiind egoisti si lipsiti de sensibilitate fata de nevoile altora. Aceasta tema este des intalnita in scoli in ziua de astazi. Daca un copil nu vrea sa se alature grupului, este criticat ca fiind disruptiv social, ca nu este un bun membru al echipei [“team player”] sau un bun cetatean. Oamenii aceia de treaba de la fundatiile scutite de taxe sunt responsabili pentru asta. Individualismul nu se bazeaza insa pe ego. Se bazeaza pe principiu. Daca accepti premiza ca indivizii pot fi sacrificati pentru grup, ai facut o mare greseala din doua puncte de vedere. Primul, indivizii sunt esenta grupului, ceea ce inseamna ca grupul este sacrificat oricum, bucata cu bucata. Al doilea, principiul de baza este mortal. Astazi individul sacrificat poate fi cineva necunoscut tie sau chiar cineva care iti este antipatic. Maine poti fi tu acela. Nu trebuie decat o clipa de reflectie sa realizezi ca binele suprem pentru numarul mai mare nu poate fi obtinut sacrificand indivizi, ci protejandu-i. Societatea este servita mai bine de individualism decat de colectivism.

Republica ori Democratie?

Avem de a face aici cu unul din motivele pentru care oamenii fac distinctia intre republici si democratii. In anii recenti, am fost invatati sa credem ca o democratie este forma ideala de guvern. Se presupune ca aceasta forma a fost creata de Constitutia Americana. Dar, daca cititi documentele si transcrierile discursurilor oamenilor care au scris Constitutia, veti afla ca ei nu au vorbit deloc de bine democratia. Au spus-o in cuvinte clare ca democratia este una din cele mai rele forme de guvernare. Si de aceea ei au creat ceea ce au numit o republica. Este motivul pentru care cuvantul democratie nu apare nicaieri in Constitutie; si, cand americanii jura supunere drapelului, este catre republica pe care o reprezinta, nu fata de democratie. Cand colonelul Davy Crockett s-a alaturat revolutiei texane inainte de faimoasa batalie de la Alamo, a refuzat sa semneze juramantul de supunere fata de viitorul guvern al Texas-ului pana cand expresia documentului a fost schimbata in “viitorul guvern republican al Texas-ului” [nota: “David Crockett: Parliamentarian,” de William Reed, National Parliamentarian, Vol. 64, Third Quarter, 2003, p. 30.] Motivul pentru care acest lucru este important este ca diferenta dintre democratie si republica este exact diferenta dintre colectivism si individualism.

Intr-o democratie pura, majoritatea domneste; sfarsit de discutie. Ai putea spune, “Si ce-i rau cu asta?” Ei bine, pot fi o multime de lucruri in neregula cu acest concept. Ce parere aveti de o mafie pusa pe linsat? Exista doar o persoana cu o opinie diferita, si intamplator se afla la capatul funiei. Aceasta este pura democratie in actiune.

“Ah, stai putin,” veti spune. ”Majoritatea trebuie sa domneasca. Dar nu pana la a nega drepturile minoritatii,” si, bineinteles, ati avea dreptate. Este exact ceea ce reuseste o republica sa puna in practica. O republica este o forma de guvernare bazata pe principiul domniei majoritare limitate, astfel ca o minoritate – chiar si o minoritate reprezentata de unul – va fi protejata de capriciile si pasiunile majoritatii. Republicile sunt deseori caracterizate prin constitutii scrise care exprima sus si tare regulile care fac acest lucru posibil. Aceasta a fost functia Declaratiei Drepturilor Americane [“Bill of Rights”], care este o lista de lucruri pe care guvernul nu are voie sa le faca. Spune ca Congresul, chiar daca reprezinta o majoritate, nu va da NICI O LEGE care sa nege drepturile minoritatii de libertate a religiei, a cuvantului, a liberei asocieri, dreptul de a poseda arme, si alte drepturi inalienabile.

Aceste limitari ale domniei majoritatii sunt esenta republicii, si de asemenea se afla la baza ideologiei numita individualism. Deci aceasta este o alta diferenta majora intre cele doua concepte: colectivism pe de o parte, ce sustine orice actiune a guvernului atata vreme cat se poate spune ca este pentru marele bine al numarului mai mare; si individualism pe de alta parte, aparand drepturile unei minoritati impotriva pasiunilor si lacomiei majoritatii. [nota tr.: La sfarsitul Conventiei Constitutionale din Philadelphia, in 18 Septembrie 1787, o femeie l-a intrebat pe Benjamin Franklin, care tocmai iesea de la dezbateri: “Domnule Doctor, ce avem, o republica sau o monarhie?”. Raspunsul lui Franklin a fost: “O republica, daca o puteti pastra…” De asemenea Thomas Jefferson a scris: “Da, am creat o republica aproape perfecta. Dar o vor pastra oare? Sau, bucurandu-se de belsug, vor uita complet de libertate. Abundenta materiala lipsita de caracter este calea catre distrugere.”]

(va urma)