de G. Edward Griffin [cititi prezentarea...]

PARTEA INTAI: PRAPASTIA

Pe scurt

Partea proasta a introducerilor este ca au tendinta de a crea mari asteptari. Anticipati, probabil, ca voi face dintr-un subiect complex unul usor de inteles. Ei bine, asta este chiar publicitate. Sper sa nu va dezamagesc; dar ramane de vazut daca intr-adevar pot reusi aceasta performanta cu urmatorul subiect: Razboiul impotriva Terorismului. Cum ar putea oare cineva face acest subiect usor de inteles? Exista atatea probleme si atata confuzie. Ma simt precum tantarul proverbial la o plaja de nudisti. Stiu ce trebuie sa fac. Nu stiu exact de unde sa incep.

Exista o bine cunoscuta regula pentru expunerea in public, ce se aplica chestiunilor complexe. Aceasta este: Mai intai, spune-le ce ai sa le spui. Apoi spune-le pe larg. Si, in final, spune-le ce le-ai spus. Voi urma aceasta regula astazi, si voi incepe printr-o afirmatie special aleasa sa fie cat se poate de socanta. Asta pentru ca doresc sa v-o amintiti. Cand va voi spune despre ce este vorba, pentru multi dintre dumneavoastra ideea va parea absurda si veti crede ca probabil mi-am pierdut mintile. Apoi, pe parcursul expunerii mele, voi dezvolta subiectul prezentand fapte care sa sustina tot ce afirm. Iar la sfarsit am sa reiau ce v-am spus mai inainte; si atunci sper ca nu va mai parea absurd deloc.

Ce vreau sa va spun este urmatorul lucru: Desi se crede in general ca Razboiul impotriva Terorismului este un efort nobil pentru apararea libertatii, in realitate, are prea putin de-a face cu terorismul si chiar mai putin cu apararea libertatii. Sunt alte prioritati pe ordinea de zi; prioritati care sunt mult mai putin demne de lauda; prioritati care, de fapt, reprezinta chiar opusul a ceea ce ni se spune. Scopul acestei prezentari este sa demonstreze ca evenimentele ce au loc astazi nu sunt un razboi impotriva terorismului pentru apararea libertatii, ci un razboi impotriva libertatii, care necesita apararea terorismului.

Despre acest lucru voi vorbi astazi, si probabil va intrebati cum cineva intreg la minte crede ca poate dovedi asa ceva. Deci sa trecem direct la subiect; sa confruntam cuvantul dovada. Ce este dovada? Dovada absoluta nu exista. Exista doar lucruri evidente. Dovada poate fi definita ca un numar suficient de lucruri evidente pentru a convinge observatorul ca o ipoteza particulara este adevarata. Aceasi evidenta care este convingatoare pentru o persoana poate sa nu fie suficienta pentru o alta. In acest caz, problema este dovedita primei persoane dar nu si celei de-a doua, care are nevoie de mai mult evidenta. Deci, atunci cand vorbim de dovada, de fapt vorbim despre evidenta, lucruri evidente.

Intentionez sa dezvolt expunerea cazului incet si metodic; sa va arat motivul si oportunitatea; sa va prezint martori oculari si marturia expertilor. Cu alte cuvinte, voi furniza evidenta, peste evindenta, peste evidenta pana cand gramada va fi atat de mare incat chiar si cel mai reluctant sceptic va trebui sa traga concluzia ca dovada a fost facuta.

Unde gasim aceasta evidenta? Primul loc in care trebuie sa o cautam este istoria. Trecutul este o cheie catre prezent, si nu putem intelege cu adevarat unde ne aflam astazi daca nu stim calea pe care am parcurs-o pentru a ajunge aici. Will Durant a spus: “Cei care nu stiu nimic despre istorie sunt fatalmente inclinati sa o repete”.

Oare asa sta situatia si in ceea ce ne priveste in razboiul contra terorismului? Daca vom continua pe calea circulara pe care ne aflam acum, cred ca da. Dar pentru a afla care este adevarul, trebuie sa mergem inapoi in timp. Deci, va invit sa va alaturati mie, in masina timpului. Vom petrece ceva vreme prin istorie, vom analiza cateva evenimente si mari greseli pentru a vedea daca exista paralele, invataminte pe care le putem trage pentru zilele noastre. Trebuie sa va avertizez: va parea ca suntem pierduti in timp. Vom sari dintr-o perioada in alta, cand inainte, cand inapoi si vom examina chestiuni care va vor face sa va intrebati “Oare ce legatura poate fi intre acest eveniment si ce se petrece astazi?” Dar va asigur, cand vom ajunge la capatul drumului, veti vedea ca tot ce am cercetat are o relevanta directa pentru vremurile ce le traim si, in particular, pentru razboiul impotriva terorismului.

AGENDA ASCUNSA

Si acum, de bine ce ne aflam in masina timpului, vom seta coordonatele anului 1954 si imediat ne vom gasi in birourile de plus ale Fundatiei Ford [Ford Foundation] din New York City. Asezati pe scaun, la o masa Mahogany, se afla doi oameni discutand. Nu ne pot vedea si auzi, dar noi putem face acest lucru in ceea ce ii priveste. Unul dintre acestia este Rowan Gaither, presedintele Ford Foundation la acea vreme. Celalalt este Norman Dodd, investigator sef al ceea ce s-a numit Comitetul Congresului pentru Investigarea Fundatiilor Scutite de Taxe [Congressional Committee to Investigate Tax Exempt Foundations]. Fundatia Ford era una din acele fundatii scutite de taxe, deci domnul Dodd se afla acolo in interes de serviciu.

Trebuie sa va spun ca in 1982 l-am putut intalni pe domnul Dodd in persoana, la resedinta dansului din Virginia, unde, la vremea respectiva, lucram impreuna cu o echipa de televiziune, luand interviuri pentru un documentar. Citisem cu mult inainte marturia dansului si ii realizasem importanta; deci, cand echipa noastra a avut un moment de respiro, l-am apelat la telefon si l-am intrebat daca ar dori sa faca o declaratie in fata camerelor noastre de luat vederi. A fost de acord. Sunt bucuros ca am putut obtine acest interviu, pentru ca dansul era destul de in varsta, si nu mult dupa aceea a parasit aceasta lume. Am avut sansa de a captura aceasta poveste in propriile sale cuvinte. Ce vedem acum din masina timpului a fost confirmat in cele mai mici detalii douazeci de ani mai tarziu si pastrat pe banda video.

Sa revenim, ne aflam in anul 1954, si il auzim pe Rowan Gaither spunandu-i domnului Dodd, “Ati fi interesat sa aflati cu ce ne ocupam noi aici la Fundatia Ford?”. “Da, domnule, foarte interesat, acesta este motivul pentru care ma aflu aici!” a fost raspunsul domnului Dodd. Apoi, fara nici un ocol sau introducere, Gaither a continuat “Domnule Dodd, actionam ca raspuns al unor directive primite, conform carora noi trebuie sa ne folosim puterea de sponsorizare pentru a altera viata in Statele Unite, astfel incat sa poata fi realizata in mod comfortabil o unire cu Uniunea Sovietica.”

Norman Dodd aproape a cazut de pe scaun la auzul acestor cuvinte. L-a intrebat apoi pe interlocutorul sau, “Ei bine, domnule, puteti face tot ce doriti cu puterea pe care o aveti, dar nu credeti ca trebuie sa faceti aceasta dezvaluire si poporului american? Va bucurati de scutire de taxe, ceea ce inseamna ca in mod indirect sunteti sustinuti de catre platitorii de impozite. De ce nu aduceti la cunostiinta Congresului si a poporului american ce tocmai mi-ati spus mie?”. Rowan Gaither a replicat “Nici macar nu visam sa facem acest lucru.”

O STRATEGIE PENTRU A CONTROLA PREDAREA ISTORIEI

Intrebarea pe care imediat si-a pus-o Norman Dodd a fost: Cum este oare posibil ca cineva sa creada ca ar putea altera viata in Statele Unite pentru a face comfortabila unirea cu Uniunea Sovietica, si implicit, cu alte natiuni de pe glob? Ce idee absurda, in special in 1954. Ar fi necesara abandonarea conceptelor americane de justitie, traditia libertatii, suveranitate nationala, identitate culturala, protectie constitutionala si independenta politica, pentru a pomeni doar cateva. Totusi, acesti oameni nu glumeau. Nu se intrebau daca se putea face. Ii interesa cum sa o faca. De ce este nevoie pentru a schimba atitudinile americanilor? Ce trebuie facut pentru a-i convinge sa isi abandoneze mostenirea, la schimb pentru uniunea globala?

Raspunsul a fost oferit de catre o alta puternica si prestigioasa fundatie, si ea scutita de taxe, si anume Fondul de Inzestrare Carnegie pentru Pacea Internationala [Carnegie Endowment Fund for International Peace]. Cand domnul Dodd a vizitat aceasta organizatie si a inceput sa puna intrebari legate de activitatea acesteia, presedintele i-a spus “Domnule Dodd, aveti o multime de intrebari. Ar fi tare obositor si este nevoie de mult timp pentru a va raspunde, de aceea am o propunere pentru dumneavoastra. De ce nu trimiteti un membru al echipei din care faceti parte aici, iar noi ii vom prezenta stenogramele intalnirilor si sedintelor noastre incepand chiar de la prima, pentru ca astfel sa poata analiza si copia tot ce se gaseste acolo? Astfel veti sti totul despre ce facem aici.”

Din nou Dodd a fost uimit. A observat ca presedintele fusese proaspat numit in functie si probabil nici el nu citise aceste stenograme. Deci a acceptat propunerea si a trimis un membru al echipei la cartierul general al Fondului Carnegie. Numele ei era Catherine Casey, si era chiar ostila activitatii Comitetului Congresului. Oponentii politici ai acestui Comitet o plasasera printre membrii acestuia, pentru a-i tergiversa si impiedica activitatile. Atitudinea ei era: “Ce poate fi in neregula cu fundatiile scutite de taxe? Fac atat bine.” Deci acestea erau parerile doamnei Casey cand a vizitat board-ul director al Fundatiei Carnegie. A adus un dictafon cu ea (foloseau benzi magnetice in acele zile) si a inregistrat, cuvant cu cuvant, multe din pasajele cheie ale stenogramelor organizatiei, incepand cu prima sedinta. Ce a aflat a fost atat de socant pentru ea, incat domnul Dodd spune ca aproape isi pierduse mintile. A devenit foarte ineficienta si au trebuit sa ii gaseasca o alta ocupatie.

Iata ce au revelat acele stenograme: De la bun inceput, membrii board-ului au dezbatut cum sa altereze viata in Statele Unite; cum sa schimbe atitudinile americanilor pentru a-i face sa renunte la principiile lor traditionale si conceptiile lor despre guvern si sa devina mult mai receptivi la ceea ce ei numeau modelul colectivist al societatii. Voi vorbi pe larg despre cuvantul colectivist si ce reprezinta el intr-o clipa, dar cei care au scris acele documente pe care le vom cita folosesc acest cuvant destul de des si stiu cu exactitate ce inseamna. La sedintele board-ului Fundatiei Carnegie se discutau aceste probleme intr-un mod foarte scolastic. Dupa multe luni de deliberare au ajuns la concluzia ca, dintre toate optiunile disponibile pentru schimbarea atitudinilor politice si sociale, exista numai una pe care se puteau baza si care fusese testata de-a lungul istoriei. Aceasta optiune este razboiul. In vreme de razboi, argumentau ei, doar atunci, oamenii renunta voit la ce au mai de pret in nevoia disperata de securitate si protectie fata de un dusman mortal. Si astfel, Fondul de Inzestrare Carnegie pentru Pacea Internationala a declarat in sedintele sale ca trebuie sa faca tot ce este necesar pentru a aduce Statele Unite in prag de razboi.

De asemenea au spus ca sunt necesare si alte actiuni, acestea fiind cuvintele lor cu exactitate: “Trebuie sa controlam educatia in Statele Unite.” Si-au dat seama ca era o incercare indrazneata, drept pentru care au inceput o colaborare in echipa cu Fundatia Rockefeller si Fundatia Guggenheim, pentru ca prin resursele lor financiare unite sa poate controla educatia in America – in particular, sa controleze predarea istoriei. Si-au impartit responsabilitatile si au decis ca problemele interne, de natura locala sa fie responsabilitatea Fundatiei Rockefeller, iar chestiunile de natura internationala sa revina Fondului Carnegie.

Scopul final era sa rescrie cartile de istorie, si au discutat pe larg cum sa puna in practica acest lucru. Au apelat la cativa dintre cei mai proeminenti istorici ai vremurilor si le-au propus sa rescrie istoria astfel incat sa favorizeze conceptul colectivist, insa au fost refuzati categoric. Apoi au decis – si, din nou, acestea sunt cuvintele lor exacte, “Trebuie sa ne cream propria noastra pepiniera de istorici.”

Au selectionat douazeci de candidati la nivel universitar, dintre cei care incercau sa obtina doctorate in Istoria Americii. Apoi au propus Fundatiei Guggenheim: “Le puteti acorda burse candidatilor selectionati, care sunt pe aceeasi lungime de unda cu noi si privesc valorile colectivismului in acelasi fel cum o facem noi? Ii puteti ajuta sa obtina doctorate pentru ca apoi noi sa ii propulsam in pozitii de proeminenta si conducere in lumea academica?” Si raspunsul a fost “Da.”

Deci, au facut o lista cu oameni tineri ce doreau sa obtina doctorate. I-au intervievat, le-au analizat atitudinile, si i-au selectionat pe cei douazeci care corespundeau cel mai bine scopurilor lor. I-au trimis la Londra pentru a fi pusi in tema (vom explica de ce Londra este atat de importanta). La aceasta intalnire li s-a explicat ce se asteapta de la ei atunci cand isi vor lua doctoratele. Li s-a spus ca vor trebui sa priveasca istoria, sa scrie istoria si sa o predea prin perspectiva colectivismului, ca forta pozitiva in lume si val al viitorului.

Dar sa vedem care au fost cuvintele domnului Dodd, asa cum el descria acest eveniment in fata camerelor noastre in 1982. A spus:

Acest grup de douazeci de istorici eventual a format nucleul Asociatiei Americane pentru Istorie [American Historical Association]. Apoi spre sfarsitul anilor ’20 Fondul Carnegie a daruit acestei asociatii 400.000$ (o suma uriasa in acele zile) pentru un studiu al istoriei intr-o maniera care subliniaza ce ii rezerva viitorul acestei tari. Acesta s-a materializat intr-o expunere in sapte volume, ultimul volum fiind un sumar al celorlalte sase. Si esenta acestui ultim volum este ca, viitorul acestei tari apartine colectivismului, administrat cu o caracteristica eficienta americana. [nota: Transcrierea completa a marturiei lui Norman Dodd poate fi descarcata gratis de pe site-ul Freedom Force International, www.freedom-force.org. Inregistrarea video ce sta la baza acestei transcrieri este intitulata “Agenda Ascunsa” si poate fi obtinuta de pe site-ul The Reality Zone, www.realityzone.com]

Acum trebuie sa oprim masina timpului pentru cateva momente si sa analizam cuvantul colectivism. Il veti auzi destul de des. In special daca va cufundati in documentele indivizilor si grupurilor despre care discutam, veti observa ca folosesc acest cuvant mereu. Desi oamenii au doar o idee vaga ce inseamna, avocatii colectivismului il inteleg perfect, deci haideti sa vedem despre ce este vorba.

PRAPASTIA: DOUA ETICI CE DIVID LUMEA VESTICA

Exista multi termeni comuni folositi in ziua de astazi pentru a descrie atitudinile politice. Ni se spune ca exista conservatori, liberali, libertarieni, dreptisti, stangisti, progresisti, socialisti, comunisti, trotskisti, maoisti, fascisti, nazisti; si ca si cum nu ar fi fost confuzia suficient de mare, acum avem neo-conservatori, neo-nazisti, neo-orice-altceva. Cand suntem intrebati care este orientarea noastra politica, se asteapta ca noi sa alegem unul din cuvintele folosite mai sus. Daca nu avem o optiune politica sau daca ne este frica de o alegere nu tocmai fericita, ne eschivam si spunem ca suntem moderati – adaugand astfel un alt cuvant listei. Totusi nici o persoana intr-o mie nu poate sa defineasca clar ideologia pe care acesti termeni o reprezinta. Sunt folositi, in primul rand, drept etichete, pentru a conferi o aura buna sau rea, in functie de cine foloseste cuvintele sau ce emotii starnesc in mintea persoanei respective.

Spre exemplu, care este o definitie realista a unui conservator? Un raspuns des intalnit ar fi ca un conservator este o persoana ce vrea sa conserve status quo-ul si care se opune schimbarii. Dar, majoritatea oamenilor care se numesc ei insisi conservatori nu sunt in favoarea pastrarii sistemului actual caracterizat de impozite mari, deficit economic, extinderea ajutorului social, ingaduinta fata de criminali, ajutor extern, cresterea guvernului, sau oricare alta din trasaturile ordinii prezente. Acestea sunt bastioanele pazite cu gelozie de catre ceea ce se cheama liberalism. [nota tr.: Este vorba de liberalismul american “de stanga”, “socialist” – partidul democrat - care teoretic se deosebeste de cel european, de dreapta. Privind tendintele socialiste ale spectrului politic in noua Uniune Europeana, este posibil ca situatia sa se fi schimbat intre timp (in Romania PNL face aliante cu partide declarat socialiste). Iata-ma folosind cu nonsanalanta termeni ca “socialist”, “stanga”, “dreapta” – un motiv in plus sa cititi mai departe pentru clarificare.] Liberalii de ieri sunt astfel conservatorii de astazi, iar oamenii care se numesc conservatori, sunt mai degraba radicali, pentru ca isi doresc o schimbare radicala a status quo-ului. Nu este de mirare ca majoritatea dezbaterilor politice suna ca si cum si-ar avea originea in Turnul Babilonului. Fiecare vorbeste o alta limba. Cuvintele par familiare, dar vorbitorii si ascultatorii au fiecare propria lor definitie.

Am putut experimenta ca, odata ce definitiile sunt intelese de toti la fel, dezacordurile iau sfarsit. Spre mirarea chiar si a celor ce se considerau adversari ideologici inraiti, deseori, acestia descopereau ca pot cadea de comun acord. Deci, pentru a putea intelege termenul colectivism, va trebui sa separam gunoiul mai intai. Daca vrem sa gasim sensul agendelor politice ce domina lumea astazi, nu trebuie sa permitem ca gandirea noastra sa fie contaminata de incarcatura emotionala a vocabularului vechi.

S-ar putea sa va surprinda sa aflati ca majoritatea dezbaterilor politice din vremea noastra – cel putin in lumea vestica – pot fi impartite in doar doua puncte de vedere. Restul este numai abureala. De obicei aceste dezbateri se concentreaza asupra unei actiuni, masuri particulare, care trebuie sau nu sa fie luata; de fapt adevaratul conflict nu priveste meritele acestei actiuni; mai exact este vorba de principii, codul etic care justifica sau impiedica respectiva actiune. Este un concurs intre etica colectivismului pe de o parte si aceea a individualismului de cealalta parte. Acestea sunt cuvinte care au inteles, si ele descriu o prapastie filozofica care divide intreaga lume vestica. [nota: In Orientul Mijlociu si anumite parti din Africa si Asia, exista o a treia etica numita teocratie, o forma de guvern ce combina biserica si statul si isi obliga cetatenii sa accepte o anumita doctrina religioasa. Aceasta forma de organizare a fost raspandita de asemenea in timpul Crestinatatii timpurii europene si a aparut chiar in unele colonii din Statele Unite. Supravietuieste astazi in forma islamului si are milioane de aderenti. Orice privire atenta asupra ideologiei politice trebuie sa analizeze si teocratia, dar timpul nu permite asa ceva in aceasta prezentare.]

Un aspect comun al celor doua este ca atat colectivistii cat si individualistii, in marea lor majoritate sunt bine intentionati. Ei isi doresc cea mai buna viata posibila pentru familiile lor, compatriotii lor sau pentru omenire. Vor prosperitate si justitie pentru aproapele lor. Nu cad insa de acord in ceea ce priveste metodele prin care sa realizeze aceste lucruri.

Am studiat literatura colectivista mai bine de patruzeci de ani; si dupa o vreme, am realizat ca exista cateva teme recurente, ceea ce eu consider a fi cele sase coloane sustinatoare ale colectivismului. Daca sunt rasturnate, ele reprezinta coloanele de sustinere ale individualismului. Cu alte cuvinte, exista sase concepte majore ce privesc relatiile sociale si politice; si, in fiecare din aceste concepte, colectivistii si individualistii au puncte de vedere diferite. Sa le examinam.

(va urma)