Florin Stuparu * [Cititi capitolul anterior]

TOATE ACESTEA sînt cu adevărat înfricoşătoare, cu atît mai mult cu cît par de neînţeles unei minţi cît de cît sănătoase. Dar Dumnezeul a toate - Care ne poartă de grijă ca un părinte ce ne este - nu ne-a lăsat fără cunoştinţa a ceea ce se întîmplă, ci a vestit dinainte cele ce vor fi, tocmai pentru a fi pregătiţi şi a nu ne lăsa înşelaţi şi tulburaţi de nebuniile acestor vremi de pe urmă. Astfel, e de ajuns să deschidem cartea proorocească a Noului Testament, adică Apocalipsa sfîntului Ioan Teologul, şi să citim una dintre descoperirile făcute evanghelistului de către Hristos-Dumnezeu, aceea de la capitolul 13:

(stihurile 16-17) „Şi [«Fiara» înainte-mergătoare lui Antihrist] îi sileşte pe toţi - pe cei mici şi pe cei mari, pe cei bogaţi şi pe cei săraci, pe cei slobozi şi pe cei robi - ca să-şi pună semn pe mîna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încît nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decît numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei [adică al Antihristului].”

Stih pe care Sfîntul Andrei al Neochesariei îl tîlcuieşte aşa, acum o mie şi cinci sute de ani: „Înainte-mergătorul şi ispravnicul lui Antihrist se va nevoi să pună peste toţi numele cel pierzător al potrivnicului şi înşelătorului: pe mîna lor cea dreaptă, ca să taie lucrarea celor drepte şi bune; iar pe frunte, pentru a-i învăţa pe cei amăgiţi să fie îndrăzneţi întru înşelăciune şi întru întunecare. Dar numele [Antihristului] nu va fi primit de cei însemnaţi pe faţă cu lumina cea dumnezeiască. Şi numele Fiarei se va vesti peste tot celor ce vor cumpăra şi celor ce vor vinde, încît cei ce nu-l vor primi vor suferi moarte cumplită, din lipsa celor trebuincioase.”

(stih 18) „Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul Fiarei, căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.”

„Ştiinţa cea dovedită a acestui număr, precum şi a tot ceea ce s-a scris despre el, o va descoperi vremea şi nevoinţa celor înţelepţi şi treji - zice Sfîntul Andrei. Căci, dacă ar fi fost nevoie cu adevărat ca noi să cunoaştem acest nume, Ioan, cel ce l-a văzut, ni l-ar fi descoperit; însă darul lui Dumnezeu n-a voit să se scrie în cartea dumnezeiască numele lui cel pierzător.”

Nici noi nu ştim numele Fiarei, dar vedem că „numărul numelui Fiarei” - acel „număr de om”, care este „şase sute şaizeci şi şase” - se află tipărit pe toate mărfurile, de la ouă mici de prepeliţă şi pîine la pungă, pînă la cărţi şi ţigări. E vorba de cele trei perechi de linii subţiri, mai lungi, pe care le vedem la începutul, la mijlocul şi la sfîrşitul codului de bare prin care sînt înregistrate toate produsele; fiecare dintre aceste linii însemnează cifra 6. În Europa, la fel sînt marcate şi „card-urile integrate”. Prin urmare, fără acestea, cît de curînd nu se va mai putea cumpăra şi vinde nimic, într-adevăr. Dar şi aceste cartele sînt deja depăşite, pentru că - nu-i aşa? - pot fi furate. În Statele Unite s-a trecut deja la inscripţionarea codului ce cuprinde numărul Fiarei de-a dreptul pe mîna dreaptă, printr-un microcip de 0,8 milimetri. „Aşadar, pe de o parte va fi primirea semnului şi putinţa de a face comerţ, iar de cealaltă parte neprimirea semnului lui Antihrist, renunţarea la a cumpăra şi a vinde şi, în sfîrşit, moartea. Căci toţi cei însemnaţi vor trebui să se lepede mai devreme sau mai tîrziu de Hristos. Dacă nu vor vrea, îi aşteaptă foametea. Despre aceasta a scris încă dumnezeiescul Efrem Sirul, cu multă vreme în urmă [în veacul al patrulea]:

“Luaţi aminte, fraţii mei! Covîrşirea Fiarei şi meşteşugirea ei de la pîntece începe! Ca, după ce va fi strîmtorat cineva de lipsa de bucate, să fie silit a primi pecetea lui. Şi nu oricum, ci pe mîna dreaptă şi pe frunte va fi pus semnul, ca să nu mai aibă stăpînire omul a se pecetlui cu mîna dreaptă cu semnul Sfintei Cruci, şi nici pe frunte a se mai însemna cu numele sfînt al Domnului, nici cu prea-sfînta şi slăvita cruce a Domnului nostru Iisus Hristos»” (DIM). La care Sfîntul Nil Izvorîtorul de Mir adaugă: „Iar înţelesul peceţii lui Antihrist este aşa: Al meu eşti şi al tău sînt, de bună voie vin, şi nu de silă. Vai şi amar celor pecetluiţi!” (NIL)

Iată aşadar ce bine se luminează istoria românească a ultimilor o sută şi treizeci de ani! Căci cum poţi tu, stăpînul, aduce la foamete o ţară ce poate hrăni toată Europa cu grîul ei (precum s-a şi întîmplat o vreme) şi în care s-au păşunat dintotdeauna oi şi vite nenumărate. În nici un alt chip decît desfiinţînd ţărănia. Şi atunci, după nişte revoluţii europene (1840, 1848), faci un război degeaba (1877), în care mor de mizerie 10 000 de ţărani Români. Apoi, văzînd că merge, mai faci un război (1916-1918), în care mor un milion de ţărani Români. Nu multă vreme după aceea, mai pui la cale un război, în care mor nenumăraţi ţărani Români.

Apoi, te apuci şi le iei ţăranilor Români ţarina şi vitele la colhoz; pe cei ce se împotrivesc, îi ucizi în puşcării şi lagăre (au fost vreo cinci sute de mii închişi) iar pe fii lor îi faci tractorişti, strungari, zidari, fierar-betonişti, electro-moto-stivuitorişti sau miliţieni la oraş. Cînd isprăveşti şi lucrarea asta, te apuci „să ştergi deosebirile dintre sat şi oraş” prin ştergerea satelor de pe faţa pămîntului. Iar apoi, după ce proiectul comunist şi-a dat roadele, trimiţi ce a mai rămas din tinerii ţărani la cules căpşuni în Spania, iar pe cei rămaşi acasă îi faci să urască ziua cînd şi-au primit înapoi o parte din pămînturi, fîneţe şi vii şi s-au apucat să dea jos din pod plugurile, hamurile şi jugurile, de vreme ce libertatea europeană face ţărănia cu neputinţă, la fel ca şi tirania comunistă, tot „europeană” la obîrşie. Iar la urmă, le cumperi pe nimic pămîntul şi te apuci de făcut agricultură şi zootehnie „europeană” intensivă, din care se va hrăni şi Creştinul Român, dar numai dacă are semnul tău, adică numărul numelui Fiarei, şase sute şaizeci şi şase.

Lucrurile nu sînt însă atît de lesnicioase. Înfometarea nu este de ajuns pentru a face ca un neam de oameni încă simpli şi botezaţi (adică oarecum sănătoşi la minte, cu toate smintelile lor) să primească marcarea electronică pe mîna cu care îşi face cruce sau/şi pe fruntea pe care a primit Sfîntul şi Marele Mir (căci şi mîna ţi-o poate tăia infractorul, ca să-ţi fure contul virtual, nu-i aşa?). Şi atunci trebuie să-l aduci pe Român la a se învăţa cu aceste „metode de înregistrare şi control” începînd de la jivinele din preajma lui. La ţară, de la vaci şi cai, cum am văzut. Iar la oraş, de la „animalele de companie”. [14] Iată de pildă ce se întîmplă cu pisicile şi cîinii de casă, lighioane atît de îndrăgite de citadinii noştri:

„Baza unică de date, după tehnologia Electronic Identification System asigură identificarea animalului dvs. de companie prin tehnologie microcip în conformitate cu standardele europene ISO 11784 şi ISO 11785, precum şi eliberarea de paşapoarte şi efectuarea testărilor serologice impuse [s. n.] de noile reglementări privind circulaţia animalelor de companie în ţările UE.” Şi cetăţenii noştri europenizaţi cum primesc toate acestea? Să-i vedem ce zic, urmărind forumul iubitorilor de animale, păstrînd grafia originară, care şi ea e „europeană”:

„Titlul subiectului: «microcip»
- Stie careva cat costa implantarea unui microcip la caine? Si unde se face acest lucru in Bucuresti?
- Stiam de situl asta, dar nu dau nici un pret. Ma gandeam ca este cineva care a pus la caine si stie cam cat costa. Am sa le dau totusi un mail sa vad daca imi spun un pret. Vreau sa-i pun la cea mica in loc sa o tatuez.
- Microcipuri aveau si la Asociatia Chinologica. Mai nou au si la unele cabinete veterinare. Inainte de a-i pune microcip cainelui tau verifica sa fie microcip compatibil ISO 11784, cu codul de Romania (cod 642 conform ISO 3166) si sa aiba si etichetele autoadezive cu codul de bare. Pretul unui microcip variaza f mult - incepe de pe la 4 E = 160000 lei si poate trece de 1 milion.
- Eu din cate am auzit in Bucuresti se pune doar la Ilioara. Dar de asta v-am intrebat pe voi, pt ca nu stiu sigur. Si din ce am inteles cei cu www.pasaportanimale.ro nu au sediu in Bucureşti. Oricum, ma gandeam ca au preturi mult mai mari la cipuri, ca si la celelalte servicii.
- Cei cu www.pasaportanimale.ro au sediul in Bucuresti.
- Dupa cite stiu eu unul dintre patroni e dr Voicu - presedintele Asociatiei Felina Romana.
- Cei cu www.pasaportanimale.ro practica niste pretzuri de cazi pe spate!!! Testul serologic costa 6.480.000 lei iar pasaportul cainelui 820.000. Practic 200 euro!!!!! Se ia sange pentru testare doar o data pe luna si rezultatul, daca e bun, il aflii dupa 3 luni. Daca rezultatul testului e nashpa, nu primesti nici un ban inapoi. Va fi Jale!!!!
- Atentie!! Pe site-ul AChR. aveti regulamentul COR. In el veti citii ca in Romania identificarea cainilor de rasa se face doar prin tatuaj. Acest lucru implica faptul ca marcarea cu micro-cip este ceva suplimentar si ramane la latitudinea proprietarului. Pana cand acest regulament se va schimba….. este musai ca puii dintr-un cuib sa fie tatuati. Nu picati in gresala de dragul noului. Schimbati regulamentul C.O.R.
- Nu-i suficient sa faci tot ce-i mai bun. Intai trebuie sa stii ce sa faci, APOI sa faci ce-i mai bun.”

E limpede că aceşti „iubitori de animale” vor fi primii care să întrebe unde trebuie să meargă pentru a-şi injecta lor înşile microcipul. Dar toate acestea nu sînt încă de ajuns. Pentru ca mulţimea Ortodocşilor să primească a fi socotiţi în rîndul dobitoacelor, trebuie să se înveţe că fac parte dintre ele. De aici, grija pentru „respectarea drepturilor animalelor”, cum am văzut cîte ceva mai sus. În această privinţă avem însă o lege de sine stătătoare, care zice cam aşa:

„CAPITOLUL I - dispoziţii generale
Art. 1. - (1) Prezenta lege reglementează măsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor de viaţă şi bunăstare ale animalelor cu sau fară deţinător.
[...]
Art. 4. - Deţinătorii de animale au obligaţia de a avea un comportament lipsit de brutalitate faţă de acestea.[...]
(2) Deţinătorilor de animale le este interzis să aplice [animalelor] tratamente rele [...].
[...]
Art. 6. - (1) În sensul prezentei legi, prin rău tratament se înţelege comportamentul brutal, abuzul în utilizarea animalelor, maltratarea şi supunerea animalelor la eforturi inutile, precum şi neasigurarea condiţiilor minime necesare vieţii şi bunăstării acestora.” [15]

Legea în sine e - precum vedem - destul de obositoare, mult mai interesantă se arată „expunerea de motive a legii-cadru pentru prevenirea cruzimii faţă de animale şi protecţia acestora”, în care se spune:

„Legea-cadru pentru prevenirea cruzimii faţă de animale şi protecţia acestora aduce în legislaţia României principii etice şi norme ştiinţific fundamentate privind protecţia animalelor, corespunzătoare în aspectele lor de bază standardelor internaţionale actuale [...].

Ea răspunde unei necesităţi deosebite, semnalată în ultimii ani cu insistenţă, într-un sector semnificativ al vieţii sociale şi al conştiinţei umane. Printre principiile de bază recunoscute de stat prin această Lege-cadru, se înscriu respectul faţă de viaţă şi făpturi, odată cu necesitatea implementării progresive a normelor internaţionale şi naţionale moderne, cu caracter ştiinţific şi etic, în întreaga sferă a protecţiei animalelor.

Considerînd că etica faţă de viaţă şi fiinţe constituie o latură definitorie a demnităţii şi spiritualităţii omului, iar pe de altă parte avînd în vedere relaţia existentă între agresivitatea faţă de animale şi apariţia unor comportări violente ale unui individ în mediul social, statul încurajează prin lege şi acţiunile educative adresate copiilor, tinerilor, populaţiei adulte [...].

Legea-cadru defineşte cruzimea faţă de animale într-o concepţie aprofundată, care ţine seama atît de drepturile etice ale animalelor (Declaraţia Universală a Drepturilor Animalelor), proclamate solemn în 1978 la Organizaţia Mondială pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (U.N.E.S.C.O.), cît şi de cerinţele sociale, tinzînd să realizeze o interfaţă reală între aceste două categorii de aspecte. [...]

«Tratamentul umanitar al animalelor, bazat pe respect şi compasiune, este un drept [nu datorie?!] al omului» - afirmă Michael W. Fox, atrăgînd totodată atenţia asupra faptului că «o societate care nu acordă valoare unei asemenea doctrine dovedeşte o erodare a sensibilităţii etice, care lasă loc cu uşurinţă şi violării drepturilor umane.» [...] Omul poate «stăpîni» într-un anumit sens natura, dar în felul dorit de DUMNEZEU: «nu pentru a distruge, ci pentru a dezvolta; nu pentru moarte, ci pentru viaţă».”

Textul acesta atît de umanist are nevoie de tîlcuire, fiind nebănuit de dispreţuitor faţă de omenire îndeobşte - şi cu osebire faţă de Creştini, şi încă mai cu osebire faţă de Creştinii Români - şi nebănuit de hulitor faţă de Dumnezeire. Să o luăm de-a rîndul.

Întîi, de ce era nevoie să se aducă în legislaţia României „principii etice şi norme ştiinţific fundamentate privind protecţia animalelor corespunzătoare în aspectele lor de bază standardelor internaţionale actuale”? Oare pentru că sîntem un popor crud şi sălbatic, „neevoluat”? Se pare că da, altminteri legea aceasta nu ar mai trebui să răspundă „unei necesităţi deosebite, semnalată în ultimii ani cu insistenţă, într-un sector semnificativ al vieţii sociale şi al conştiinţei umane”. E limpede, Românii se poartă bestial cu dobitoacele lor şi trebuie educaţi, „umanizaţi”, pentru a le apăra atît pe bietele animale, dar mai ales pe omul european, adică pe OM! Căci e ştiut: cine îşi bate calul (nărăvaş de altfel) îşi va bate şi femeia (mai nărăvaşă, de altfel) şi copiii (care trebuie să ajungă şi ei nărăvaşi, adică „liberi” de orice ascultare). Asta ca să nu mai vorbim de lucruri mai grele. [16] Căci ce zice „legea-cadru”? Zice destul de desluşit, aşa: „Considerînd că etica faţă de viaţă şi fiinţe constituie o latură definitorie a demnităţii şi spiritualităţii omului, iar pe de altă parte avînd în vedere relaţia existentă între agresivitatea faţă de animale şi apariţia unor comportări violente ale unui individ în mediul social, statul încurajează prin lege acţiunile educative adresate copiilor, tinerilor, populaţiei adulte. [...] [Căci] o societate care nu acordă valoare unei asemenea doctrine [a drepturilor etice ale animalelor] dovedeşte o erodare a sensibilităţii etice, care lasă loc cu uşurinţă şi violării drepturilor umane.” [17]

Ajunşi aici, să lăsăm puţin textul românesc şi să mergem la izvorul lui, adică la „Declaraţia Universală a Drepturilor Animalului”, căci aceasta ne va descoperi adevărata adîncime a batjocurii şi hulei „legii-cadru”. Deci, iată cîte ceva din ce scrie în „Declaraţie…”:

„PREAMBUL:
CONSIDERÎND că orice animal posedă drepturi,
CONSIDERÎND că ne-recunoaşterea şi dispreţuirea acestor drepturi au condus şi continuă să conducă omul la comiterea unor crime faţă de natură şi faţă de animale, CONSIDERÎND că recunoaşterea de către specia umană a dreptului la existenţă a altor specii animale constituie baza coexistenţei speciilor în lume, [...]
CONSIDERÎND că respectarea animalelor de catre om este legată de respectul oamenilor între ei înşişi,
CONSIDERÎND că educaţia trebuie să înveţe omul, încă din copilărie, să observe, să înţeleagă şi să respecte animalele,

SE PROCLAMĂ [18] cele ce urmează:
[…] Articolul 2
1. orice animal are dreptul la respect.
2. omul, ca specie animală, nu poate să extermine celelalte animale sau să le exploateze, încălcînd acest drept; el are datoria de a pune cunoştinţele sale în serviciul animalelor. […]
Articolul 13
1. animalul mort trebuie să fie tratat cu respect. [...]
Articolul 14
1. organismele de protecţie şi apărare a animalelor trebuie să fie reprezentate la nivel guvernamental.
2. drepturile animalelor trebuie să fie apărate prin lege la fel ca şi drepturile omului.
Proclamată solemn la Casa UNESCO [19] din Paris, la 15 octombrie 1978.”

Lucrarea satanei se cunoaşte după aceea că e potrivnică firii, că e „pe dos” într-un fel sau altul. Căci de aceea se şi numeşte „satana” îngerul cel mare căzut, adică „potrivnicul”. Şi se mai numeşte şi „tatăl minciunii” şi „înşelător”, căci minte şi strîmbă înţelegerea faptelor, pentru ca omul să uite cine este şi care este rostul său. Iar cele de mai sus nu sînt altceva decît un rezumat al relei-filosofii satanice, pe care el însuşi a dictat-o oamenilor săi, iar ei o „proclamă solemn”, adică în chip ritual. Să mai citim o dată:

Deci „ei” - cei care fac legi împotriva legilor date de Hristos-Dumnezeu, prin Care s-au zidit toate - „consideră” că „orice animal posedă drepturi” în faţa omului. Iată de la început două minciuni. Cea dintîi: animalul nu poate avea „drepturi” sub nici o formă, aşa cum nici măcar omul nu are. Omul are - aşa cum am mai zis - libertatea de a alege între bine şi rău, folosindu-se de darul raţiunii. A doua minciună: animalul nu poate avea „drepturi” în faţa omului şi pentru că toate vietăţile au fost zidite pentru a-i sluji acestuia (adică pentru a fi „exploatate”, ceea ce „Declaraţia…” de mai sus opreşte cu desăvîrşire), făptura cea „după chipul şi asemănarea” lui Dumnezeu fiind împărat al întregii lumi văzute. Iar „împărat” nu înseamnă nicidecum „tiran”, ci stăpîn şi purtător de grijă, aşa cum este Dumnezeu peste întreaga zidire văzută şi nevăzută.

Următorii duhului celui căzut vor însă a ne face să credem tocmai dimpotrivă, că „dumnezeul” a toate este însăşi firea zidită - „Natura”, cum zic ei - din care omul este fiinţa cea mai „evoluată”. Această rea filosofie se numeşte „panteism” şi pe ea se sprijină nebunia drepturilor animalelor, precum citim: „Nerecunoaşterea şi dispreţuirea acestor drepturi au condus şi continuă să conducă omul la comiterea unor crime faţă de natură şi faţă de animale.”

Aici, trebuie adăugat ceva la cele spuse puţin mai sus. Omul este împărat al întregii lumi văzute, dar aceasta nu este zidirea lui, ci i s-a dat în stăpînire de la Stăpînul a toate, pentru a o orîndui după legile dumnezeieşti. Astfel înţelegem că omul nu poate săvîrşi „crime faţă de natură”, dar, purtîndu-se rău cu cele ale zidirii, greşeşte faţă de Ziditor. Hula panteistă cea mai înfricoşată a „Declaraţiei…” este însă aceea care vorbeşte făţiş despre animalitatea omului: „Recunoaşterea de către specia umană a dreptului la existenţă a altor specii animale constituie baza coexistenţei speciilor în lume.” Aceasta este o hulă îndoită: o dată pentru că Făcătorul a toate ne-a făcut după „chipul şi asemănarea” Sa, cum am mai zis; dar şi pentru că Dumnezeu-Cuvîntul S-a întrupat în firea noastră omenească (întru toate, afară de păcat), a trăit în firea noastră omenească, a pătimit în firea noastră omenească, a murit ca om în firea noastră omenească, a înviat în firea noastră omenească, S-a înălţat la cer în firea noastră omenească şi împărăţeşte pe scaunul Dumnezeirii în firea noastră omenească, adusă iarăşi la starea aproape îngerească pe care o avea Adam, şi mai bine zis la starea mai presus decît aceea îngerească la care ar fi ajuns Adam dacă ar fi păzit porunca. A spune deci că „specia umană” e una dintre „speciile animale” e nu numai o batjocură faţă de om, dar şi faţă de Dumnezeu, zicînd că El S-a îmbrăcat în firea dobitocească. E vădit că în spatele acestei socotinţe rînjeşte răutăcios şi deznădăjduit duhul cel necurat, începătorul răutăţii, cel ce nu mai are decît o nădejde: să piardă, întorcîndu-i de la Hristos, pe cît mai mulţi dintre oameni.

Şi batjocura merge mai departe, „Declaraţia…” nălucind o democraţie panteistă, în care omul şi dobitocul, omul şi omul, se cinstesc unul pe altul, într-o lume a fericirii desăvîrşite, lipsite de Dumnezeu, care nu e decît visul înşelător al împărăţiei Antihristului. Căci se zice: „Respectarea animalelor de către om este legată de respectul oamenilor între ei înşişi. [...] Educaţia trebuie să înveţe omul încă din copilărie să observe, să înţeleagă şi să respecte animalele, [căci] orice animal are dreptul la respect. [...]” Chiar şi cînd „trece în nefiinţă”, căci zice: „Animalul mort trebuie să fie tratat cu respect.” [20] Mai mult: „Omul, ca specie animală [...], are datoria de a pune cunoştinţele sale în serviciul animalelor.” [21]

Ca urmare, „organismele de protecţie şi apărare a animalelor trebuie să fie reprezentate la nivel guvernamental, […] drepturile animalelor trebuie să fie apărate prin lege la fel ca şi drepturile omului.” Adică omul să fie pedepsit (amendă, puşcărie) pentru că greşeşte în faţa dobitoacelor. Lumea Antihristului este pe dos, răsturnată. De pildă aici, dacă omul e animal între animale, atunci el este cumva chiar mai prejos decît animalele, căci, avînd totuşi raţiune, el trebuie să le slujească. Aşa e totul în lumea Antihristului, care (politic) se mai numeşte şi „democraţie”: bărbatul, cel zidit întîi, e mai prejos decît femeia cea făcută din el; omul vîrstnic, mai prejos decît copilul; cel întreg mai prejos decît cel neîntreg („handicapatul”).

Să ne mirăm că în „lumea civilizată” („europeană” deci) oamenii au început să se pecetluiască pe mînă şi pe braţ precum se pecetluiesc cu pecete trupească dobitoacele necuvîntătoare? Să ne mirăm că în Europa sînt organizaţii care se luptă pentru însoţirea legiuită dintre om şi animal? Acestea ar trebui să nu ne privească, deoarece noi, Creştinii, fiind fii ai lui Dumnezeu, ne-am pecetluit (după botezul în apă) cu Duhul Sfînt cel fără de trup.

BIBLIOGRAFIE:
(DIM) - Dimitriu Scartsiuni, Profeţii despre Antihrist, Atena, 1991
(NIL) - Sfîntul Nil Izvorîtorul de Mir, Minuni şi vedenii, Sfîntul Schit al Sfîntului Vasilie cel Mare – Sfîntul Munte Athos, 1935.

* Materialul a aparut in primul numar al revistei “Oglinda Vremii”, editata de partidul politic Miscarea Conservatoare.

—
NOTE:
[14]. Asta ca să nu mai vorbim de marcarea electronică a jivinelor sălbatice (spre binele nostru şi al lor, fireşte), cum citim despre:
„Sturioni cu microcip. Autorităţile vor introduce cipuri în 100.000 de pui de sturioni, pe care îi vor arunca în Dunăre. «Sturioni de zece centimetri, cărora le va fi introdus intramuscular un dispozitiv microcipat, vor putea fi urmăriţi timp de doi ani, pînă la vîrsta reproducţiei. Îi identificăm cu cipuri pentru a le putea urmări evoluţia în habitatul natural» - a explicat Flutur, ministrul Agriculturii.”
[15]. De fapt cruzimea, pricinuirea de suferinţă, este îngăduită, dar trebuie să aibă „scopuri ştiinţifice”, adică „umanitare”:
„Art. 7. - Animalele folosite în scopuri ştiinţifice sînt supuse unor reguli de protecţie specifice, fără a li se provoca suferinţe inutile. [...] (3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică animalelor folosite în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale.” Nici nu vrem să ne închipuim ce se întîmplă în laboratoare, unde făpturile zidite de Dumnezeu sînt batjocorite şi chinuite numai din dorinţa omului satanizat de a arăta că şi el e un „demiurg”. Dar asta e altă vorbă, şi nu îşi are loc aici.
[16]. Cînd cu procesul împotriva cîinelui „Boskito”, pe marginea căruia s-a vorbit zeci de ore la televizor, cunoscuta avocată Paula Iacob a spus în direct că cine vrea să „extermine” bieţii cîini ai străzii (care trimit la spital sute, dacă nu mii, de oameni pe an) va ajunge şi la uciderea în masă a con-citadinilor bipezi. Şi a dat ca pildă aşa-numitul „Holocaust”. Nici nu am clipit, căci mă aşteptam - nu ştiu de ce - la această încheiere.
[17]. Vezi nota de mai sus.
[18]. Cine „proclamă”? Cei care sînt dincolo de bine şi de rău, cei „evoluaţi”, cei care au trecut hotarele speciei umane, care au ajuns la semi-zeitate, cei „iniţiaţi” în „taine”.
[19]. UNESCO este unul din ministerele guvernului a toată lumea, numit „Organizaţia Naţiunilor Unite”. Unite întru ce? Se vede bine din cele de mai sus.
[20]. Vezi cimitirele de animale.
[21]. Ştiţi că această filosofie neînţeleaptă este întemeiată „teologic”? Pe ce anume? Fireşte, pe cuvîntul omului fără greşeală („infailibil”), al omului-dumnezeu, care zice aşa: „Protecţia animalelor este o etică creştină [citeşte: romano-catolică]. Creaturile şi elementele [stihiile: pămîntul, aerul, apa şi focul] nu vor fi protejate de orice violenţă decît în măsura în care vor fi considerate ca fiinţe şi entităţi faţă de care omul este legat prin îndatoriri” (Papa Ioan Paul II). „Fiinţe şi entităţi”, acesta e cea mai curată limbă a panteismului, adică a ocultismului închinător la zidiri.